Copilul ăsta vrea să mă termine, vrea să mă bage în mormânt!
Sunt cea mai proastă mamă din lume!
Nu sunt în stare de nimic!
E doar vina mea!
Când aveam 25 de ani, viața mea era ce puneau alții în ea. Ascultam ce ascultau iubitul și prietenii lui, și-mi plăcea. Când rămâneam singură, nu știam ce muzică îmi place.
Mă uitam în oglindă și vedeam ce-mi spuneau alții că e acolo: o fată blondă, simpatică, mereu drăguță cu toată lumea.
Vocea mea, care e cu mine dintotdeauna, săpa la rădăcină.
Ești o proastă!
E prea bine, sigur urmează ceva rău!
Oamenii ca tine nu fac nimic în viață.
Apoi, la 28 de ani, am făcut un curs intensiv de educație ontologică, adică despre ființa umană. A fost pentru prima oară când m-am separat de vocea mea, când m-am putut uita la ea critic, când n-am mai lăsat-o să-mi nareze viața. Pentru că asta pot face și eu, și eu o pot face într-un mod plin de compasiune și iubire față de mine.
Am putut pune pe hârtie foarte clar ce-mi doresc de la viața mea și ce am de făcut cu mine ca să ajung acolo.
Mi-am lăsat vocea să vorbească, uneori i-am răspuns, alteori am râs și am mers mai departe.
Apoi au venit copiii și povestea mea a ieșit iar din matcă.
Toți au vieți mai bune ca a mea!
Sunt cea mai tristă persoană din lume…
Sunt blestemată, nimic bun nu mi se poate întâmpla mie!
Orice aș face, tot rău îmi iese.
Mi-a fost foarte greu la început să mă adaptez la noul fir narativ, au început să supureze răni vechi, pentru că da, copiii noștri au acest talent de a pune lupa pe tot ce e deranjat de la locul lui. Ei au nevoie de părinți care sunt bine, și când ești sufocat de valize cu pietre de moară, numai bine nu ești.
Am intrat în terapie și am încercat vreme de cinci ani multe variante, toate au fost de folos. Am participat la grupuri de terapie, la constelații, am citit mult și am plâns mult.
Acum sunt într-un nou echilibru, ceva mai stabil decât cele anterioare, dar nu definitiv, sunt sigură. Toate cutremurele m-au adus mai aproape de mine, mi-au dat acces la zone din mine pe care le ascunsesem odată cu suferințe vechi, la grămadă, ca să nu mă mai doară.
Ce s-a schimbat pe parcurs este că am învățat să-mi spun povestea eu, fără să mă mai invalidez.
Iubitul și copiii îmi arată că sunt bună și frumoasă, așa că îmi spun asta dimineața, când mă apropii de oglindă zâmbind.
Mă văd așa:
Mă recunosc cu ridurile mele, cu ochiul meu mai mare, cu părul meu ciufulit, cu sprâncenele certate una cu alta, cu zâmbetul meu mare. Ce bine e când te recunoști. Îmi spun:
Bună dimineața, drăguțo! Ce aventuri ne mai așteaptă azi oare?
Când nu-mi iese ceva, râd și-mi zic:
Mno, nimeni nu e perfect la toate.
Când rătăcesc ceva, îmi spun:
Păi la câte fac, ar fi bizar să NU uit câte ceva.
Când mă cuprinde oboseala, îmi dau pauză:
Blondo, scapi hățurile, ia hai tu aici pe canapea să te uiți la niște poze din Sardinia!
Seara în pat, mă mângâi pe cap (metaforic):
Sunt toți în pat, bine hrăniți și iubiți, ia uite-i cum zâmbesc în somn, bravo, ai făcut bine și azi!
Asta e povestea pe care o scriu acum despre mine în fiecare zi.
De când am devenit autoarea poveștii mele, mai ușor mă confrunt cu toate în fiecare zi, cu nervii copiilor, cu toate de făcut în fiecare zi, cu veștile proaste despre prieteni și boli.
Nu e un drum scurt, dar nici infinit nu e. În mod cert, merită.
Așa că vă invit să vă uitați la poveștile pe care vi le spuneți despre voi și viața voastră. Multe nu sunt nici frumoase, nici adevărate. Și ține mult de voi să schimbați tonul și firul. Nimeni nu vrea mai mult decât tine să fii fericită. Lumea va pune mereu presiune, depinde de tine dacă te cocoșezi sub ea sau o lași să fie undeva acolo, lângă tine, fără să te apese.
Am povestit despre asta cu Andrei Dumitrașcu într-un episod pentru seria de podcasturi ‘ChildLife – Provocari de parinte’, un proiect creat și susținut de Secom și care se adresează viitorilor și proaspeților părinți care găsesc multe resurse pe internet cu soluții pentru problemle Copiilor, dar puține cu resurse pentru ei înșiși.
Puteți asculta podcastul aici.
Mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre un subiect atât de important, mă bucur că brandurile mari românești investesc în educarea și sprijinul emoțional al părinților. Pentru mine colaborarea cu Secom e una foarte plăcută, Vitamina C (sirop) si Vitamina D (picături) pentru copii din gama Child Life de la Secom ne-au fost alături și anul acesta, le apreciem și le folosim de mulți ani.
E important să avem grijă și de noi, ce bine-ar fi să avem grijă de noi măcar cu jumătate din efortul pe care-l investim în îngrijirea copiilor noștri.
Aș vrea să vă provoc la un exercițiu simplu. Când aveți timp și liniște, chestionați-vă un pic vocea interioară. Ce povești spune ea despre voi în fiecare zi? Sunt apreciative sau dimpotrivă? Sunt curioasă cât de multe sunt cam aceleași la majoritatea femeilor, mamelor din satul nostru virtual. Ale mele sunt, majoritatea, scrise mai sus. Le recunoașteți oare?
