Știți deja că eu mă exprim cel mai bine în cărți. Ca să vă vin în ajutor, las aici capitolul despre creștere și menstruație din cartea Caietul, roman ilustrat pentru fetele de 7 – 11 ani care cresc. Povestea e așa: fetița Mura scrie în jurnalul ei tot felul de întrebări care o frământă. Într-o zi, ea găsește în jurnal un răspuns scris de un personaj misterios. Apoi ea scrie altă întrebare, care primește și ea răspuns. Toate răspunsurile sunt amuzante, duioase, pline de informații și iubire. Îi plac, așa că întrebările se înmulțesc.
Mulțumesc Elenei Ucenic, medic primar obstetrică-gincologie, și Dianei Stănculeanu, psihoterapeut, pentru că au citit și validat științific acest text. Ilustrațiile aparțin Mirunei Pancu.
Sper să vă fie de folos. Le puteți citi fetelor voastre acest capitol sau vă puteți inspira în explicațiile pe care le puteți oferi lor. Dacă aveți eleve la vârsta pubertății, puteți discuta cu ele despre asta, cu acordul părinților. Sau doar puneți la suflet pentru voi, dacă nimeni niciodată nu v-a explicat lucrurile acestea când ați crescut. Mie nu, așa că am scris povestea asta și pentru mine.
De ce se schimbă corpul meu?
Când era mică, Mura avea pumnișorii ca niște nori de bezea, rotunzi și grăsuți. La fel erau și fălcuțele ei. Avea părul fin și moale, puțin creț.
De când a crescut, Mura are degetele lungi și subțirele, s-a înălțat, fălcuțele i se rotunjesc doar când râde. Nu mai e bebeluș, acum e fetiță.
De fapt, uneori nu prea mai știe ce e, parcă nici fetiță nu se mai simte.
I se pare că e prea înaltă, că nu mai încape bine în brațe la mami, că i se rotunjește fundul și parcă și burta ei are altă formă. Și chipul i se schimbă, părul e mai des, vede și ceva puf pe picioare care parcă înainte nu se vedea atât de tare.
Oare sunt bolnavă? Arăt tot mai mult ca un pui de găină… E ceva ce fac greșit? Aoleu, dacă mă transform într-un capibara?
Celelalte fete din clasă și din parc nu păreau deloc afectate de efectul capibara, cum îl numește Mura. Ele arată parcă exact la fel și nici nu par să aibă gânduri din astea care-ți gâdilă stomacul într-un mod neplăcut.
E destul de enervant să te simți singur în ceva.
Mami și tati fac mereu echipă cu Mura, dar ea are nevoie de un prieten adevărat, de cineva de vârsta ei care să treacă prin aceleași lucruri, să înțeleagă totul și care să-i spună că totul va fi bine.
Girafa Nina se uită fix la Mura. Bine, Nina se uită fix peste tot, că așa sunt făcuți ochii ei din plastic, rotunzi, mari și sclipicioși. Și dacă stai la coada ei, tot o să ți se pară că te privește fix.
– Ai dreptate, Nina! sare Mura dintr-odată. Dătătorul de răspunsuri e un fel de prieten, nu? Unul cam absent… dar măcar lui pot să-i spun orice, iar el îmi răspunde drăguț de fiecare dată. Oare o să-mi răspundă la TOATE întrebările?
Și prin asta, Mura voia să știe dacă o să-i răspundă mai ales la întrebarea despre felul în care corpul ei se tot schimbă, dacă și când vor înceta schimbările, cum o să arate, cum o să se simtă?
Întrebarea e scrisă în Caiet de două zile, însă răspunsul întârzie să apară. E miercuri și Mura e la școală, ronțăie o cariocă în timpul orei de geografie. Doamna profesoară vorbește despre țările din Asia, iar Mura se întreabă cât trăiește un capibara și dacă are, în general, o viață fericită. Orele trec, iar ea e nerăbdătoare să vadă dacă va gasi acasă în caiet un răspuns de la Dătătorul de Răspunsuri.
Orele zboară. Se face seară. Mura se duce în camera ei să-și pună pijamalele. Caietul o aștepta pe birou. Aprinde veioza și deschide caietul. Sub întrebarea ei stau scrise multe multe rânduri și desene.
Dătătorul de răspunsuri avusese ceva de lucru.
– Mura, hai la masă! se aude vocea mamei din hol.
– Nu, mulțumesc, sunt cam obosită, o să mă culc mai devreme azi.
Mirată, mami bagă capul pe ușă. E pentru prima oară în aproape nouă ani când Mura se culcă fără să mănânce și fără poveste. Crește fetița aceasta minunată!
– Dar un pup primesc?
Mura întinde fruntea prin ușa întredeschisă, mami întinde buzele, se aude un țoc, apoi Mura sare-n pat de parcă acolo era piscină, nu plapumă, și se cuibărește cu lanterna și caietul în brațe.
De ce se schimbă corpul meu?
Dragă Mura
Cu sufletul cât șura (adică mare, scuze, n-am găsit altă rimă)
Toate ființele vii își modifică forma pe parcursul vieții. Mai ții minte bobul de fasole pe care l-ai pus cu mami în vată umedă? A făcut un colț verde care a crescut, apoi s-a transformat într-un vrej, din care au ieșit frunze, vrejul a crescut luuuung cât tati și s-a încolăcit pe ața legată de mami, apoi a făcut flori și așa mai departe.
Fluturele știi doar din ce iese, nu? Dintr-o pupă care înainte de asta a fost o omidă care a scuipat un fir lung în care s-a înfășurat ca într-o plăpumioară.
Așa și ființa umană. Se naște mică și roz, apoi bea lapte și doarme mult, se face albă și pufoasă, începe să meargă, crește în înălțime și se subțiază, aleargă și învață să vorbească și să scrie, crește și mai mult, apoi, încet, se transformă din copil în adolescent și apoi se face adult.
Tu te apropii acum de etapa de transformare din copil în domnișoară. Corpul tău se schimbă și el, să facă loc minții și sufletului tău care crește.
O să observi tot mai mult puf și păr pe mâini și picioare, la subraț și în zona ta intimă. N-o să te umpli de blăniță, stai liniștită, producția de păr se va opri la timp.
Posibil ca transpirația ta să înceapă să miroasă ca vestiarul de la sport, după ce au terminat ora de baschet colegii mai mari.
Părul o să fie ceva mai uleios, la fel și pielea de pe față.
Or să înceapă să-ți crească sânii, mai întâi o să simți ala, ca o măzărică în spatele fiecărui bumbișor maro de pe pieptul tău, posibil să te și doară puțin. Te va ajuta o bustieră, poate vorbești cu mami să mergeți să cumpărați una.
Posibil să ți se rotunjească burta, șoldurile și fundul. N-o să te faci pufoasă dacă faci multă mișcare și dacă ai grijă să mănânci sănătos.
O să-ți explic acum ceva foarte important. Ești pregătită? Stai comod? Nu te speria, nu e ceva rău, dimpotrivă. E un secret pe care-l cunosc bine doar femeile. Mai află și băieții câte ceva, dar ei nu trec niciodată prin asta!
Când o să ai 10 ani, sau 11 sau 12 ori poate chiar mai mult, o să ai prima ta menstruație. Probabil știi deja că mama ta pierde în fiecare lună un pic de sânge, care iese prin vagin. Este un lucru normal pentru toate femeile tinere, absolut toate! Și e un lucru bun!
Sigur vrei să știi de unde vine acest sânge. Uite, la mijlocul tău, în zona unde este elasticul de la lenjeria intimă, pe dinăuntru, stă uterul. El este un organ care acum are mărimea și forma unei pere, dar nu din aceea grasă ca un balon
umflat, ci mai suplă, de-ți încape în palmă. Când vei fi mai mare și vei dori tu, în uter va crește bebelușul tău. Uterul se
mărește de zece ori ca să facă loc copilașului. Nu e incredibil?
Dar, până atunci, uterul se antrenează și se pregătește. Pentru că e un organ foarte important și isteț!
Din momentul în care ai primele sângerări, vei fi sigură că, în fiecare lună, corpul tău creează un mic ou, unul
singur, care se numește ovul și care ajunge în uter. Cât încă ești micuță (adică nu ești femeie), ovulul se scufundă încet
înapoi în corpul tău, pentru că el nu este folosit; copiii îi vei face mai târziu, când vei avea o relație serioasă, plină de
iubire și de înțelegere cu un băiat care va vrea să devină tată alături de viitoarea mamă Mura…
Tot în fiecare lună, când oul acesta micuț se naște, uterul se pregătește să-l primească. Fabrică pe interiorul lui o hăinuță moale, ca de catifea, pentru ca oul să aibă condiții bune de crescut dacă este fertilizat. Aceasta se va întâmpla atunci când Mura și perechea ei au decis că e timpul să fie mami și tati. Acum și în anii ce vin, e încă devreme pentru un copil în
burtica ta, căci tu mai ai de crescut înainte să devii mama Mura, așa că ovulul din fiecare lună dispare încetișor, iar
hăinuța de catifea trebuie invitată afară din corp, pentru că nu e nevoie de ea deocamdată. Ca să trimită hăinuța de catifea (care se numește endometru) afară din corp, uterul se strânge și împinge și face un efort mare, ca atunci când încerci să scoți o mărgică dintr-un ciorăpel, dar fără să bagi degetele înăuntru. De aici rezultă și niște dureri de burtă, și picăturile de sânge care ies din vagin în fiecare lună. Odată cu ele se elimină și câteva bucățele de endometru, care arată ca niște firimituri moi.
Pentru ca în zilele acestea speciale pentru tine să nu apară pete roșii pe haine sau pe scaun ori pe pat, mami te va
ajuta să alegi și să folosești protecții speciale, care se numesc absorbante sau tampoane. Ele sunt ca un fel de scutecel mai
mic care se lipește pe chilot, strânge picurii, apoi se dezlipește și se aruncă sau se spală și se refolosește.
Cum ziceam, uneori te va durea burta în timp ce uterul tău lucrează, alteori poate o să te doară puțin capul sau o
să te simți amețită ori nervoasă, e normal. Te vei obișnui în timp cu toată povestea, care ține câteva zile în fiecare lună.
Acesta e felul în care se pregăteşte corpul oricărei fete pentru ca ea să poată deveni mamă.
Când corpul îmbătrânește, menstruația dispare, pentru că trupul nu mai produce ovule, deci nu mai are ce elimna. Femeile în vârstă, cum e bunica Mica, de exemplu, nu mai pot avea copii.
Chiar dacă începi să ai aceste picături de sânge în fiecare lună, asta nu înseamnă că ești pregătită să ai copii. Corpul se antrenează, dar mintea și sufletul tău încă mai au nevoie să crească, să învețe despre lume, despre relații, despre încredere și iubire.
Nu trebuie să îți faci griji, miliarde de fete înaintea ta și milioane de fete odată cu tine trec prin exact același lucru. E normal să îți faci gânduri și să te temi, e greu să treci prin atât de multe schimbări, dar te asigur că merită! Viața e minunată și când ești adult!
Acum, cât mai ești copil, dar unul mai mare, înveți să îți cunoști trupul, înveți cât este el de inteligent, de prețios, cât ești de puternică și de norocoasă că ești femeie, câte chestii interesante ți se întâmplă!
Da, poți să mergi la piscină, poți să te speli pe cap, poți să mergi pe bicicletă și să faci tot ce îți dorești în zilele acestea în care corpul tău picură sânge. Ajută să îți notezi pe un calendar zilele de menstruație, pentru că ele se repetă în jurul aceleiași date în fiecare lună, și așa vei ști când urmează să vină.
Ca să-ți fie mai ușor, eu te încurajez să vorbești cu mami despre lucrurile astea, ea a trecut deja prin ele și te poate ajuta cu multe sfaturi și idei bune.
Știu că ți se pare un pic ciudat să vorbești cu cineva despre lucruri atât de intime, dar te asigur că te vei simți mai bine să ai o parteneră de încredere în această perioadă.
În plus, cred că mami ar fi onorată să o întrebi și pe ea despre toate astea!
Crești, fată frumoasă, și e bine că e așa!
Te cuprind cu admirație,
Hai că am făcut aglomerație (de cuvinte aici la tine-n caiet).
Când închide Caietul, Mura zâmbește. Adoarme cu Caietul pe piept și sforăie cu gura deschisă. Visează că zboară peste o câmpie plină cu maci roșii.
Cartea se poate comanda de la editură, redusă, aici.
Dacă doriți un pachet mamă fiică, Semn că te am plus Caietul, este redus 47% aici.
❤ m-am emotionat!
Ce bine ar merge și o poveste pentru “domnisori” in devenire . Plus ca și ei au nevoie sa știe și sa înțeleagă modificările din corpul fetițelor, nu doar” sa mai afle cate ceva” . Te felicit!
Cu bucurie aflu ca micul roman Caietul e foarte apreciat si de baieti, multi se regasesc in partea de emotii si daaa, ce bine e sa inteleaga cum functioneaza corpul fetelor, pentru a le respecta si a le pretui, cum zici si tu!
Mi se pare foarte frumos că există așa o carte, sunt sigură că va fi utilă multor fete cărora mamele nu le povestesc lucrurile acestea.
Dar vreau să zic un singur lucru care m-a marcat pe mine în copilărie – mama mi-a explicat foarte asemănător cu modul în care este explicat aici. Un pic de sânge, absorbant, bla bla, totul ok. Numai că ceea ce s-a întâmplat în realitate, în mintea mea de copil, a fost… OMG, atât de diferit de „un pic de sânge”, ANI-LUMINĂ DE „un pic” încât la momentul respectiv n-am făcut nicio asociere cu ceea ce îmi povestise mama. Un PIC de sânge pentru mine însemna atunci – și înseamnă și acum – cam ca atunci când te tai la deget, pui un plasture și trece câteva minute mai târziu. Nici într-un caz prin „UN PIC” nu m-am așteptat la o sângerare continuă TOATA ZIUA, CÂTEVA ZILE LA RÂND. Nu țin minte dureri, dar țin minte că am avut senzația că nu se mai termină. Da, inclusiv prima dată, și a continuat așa și după ce s-a reglat și a devenit constant. Cred că a durat mulți ani până mi-am amintit de discuția inițială cu mama și am făcut legătura și am întrebat-o: „OMG, aia e la tine UN PIC?” :))))))
Si eu tot la acelasi lucru m-am gandit cand am citit textul, ca nu e doar un pic de sange, ci e MULT. Pe de alta parte, depinde la ce varsta i se citeste fetitei textul din carte. Daca fetita e mai mica poate s-ar speria sa afle ca atunci cand va creste mai mare ii va curge MULT sange. Daca e vorba despre o fetita mai mare, care e aproape de momentul in care se va intampla, atunci ea este mai „matura” si mai pregatita sa afle realitatea. Cartea cred ca ofera cadrul discutiei pe care mama o poate avea cu fetita ei. Eu am vorbit cu fetita mea recent, acum vreo cateva luni bune, cand ea avea 6 ani, pentru ca a vazut in sertarul meu un pachet de absorbante si m-a intrebat la ce folosesc. Asa ca i-am explicat, incercand sa-i spun adevarul, sa n-o sperii ca ii va curge sange si sa inteleaga ca e ceva normal. Nu stiu cat de mult a inteles sau a retinut acum, dar cu siguranta ma va mai intreba in viitor si vom aprofunda subiectul.
Hahaa, asta vroiam si eu sa zic, cu sangele.
La mine a fost altfel faza cu absorbantele. Vedeam la maica-mea, cand eram mica si imi zicea ca le foloseste din cauza ca se mai scapa pe ea :))))) Si o intrebam daca pot sa pun seara unul si la mine, ca poate fac pe mine in somn!
Ma rog, explicatia a fost extrem de credibila si plauzibila, asa ca n-am mai intrebat nimic, ani de zile.
Cand am mai crescut, adica pe la 10 ani, ne-a explicat matusi-mea, mie si vara-mii, despre treaba cu menstruatia, ca tot ne punea sa-i cumparam absorbante si vata, sa puna peste. Si la un moment dat, am intrebat: „da’ asa o sa facem toate pipi pe noi, cand crestem, de’ tre sa cumparam din astea mereu?!?”. Asa ca au urmat explicatiile reale. Cu un „pic de sange”, doar ca ea e mai ghinionista si ii curge mult, de-aia pune vata.
PS: A renuntat la vata, ceva mai tarziu.
Apoi, au inceput fetele de la mine din clasa sa aiba menstruatie si asa am aflat ca nu e mare branza, plus ca tot vedeam absorbante folosite, in cosul de la toaleta scolii, ca nu toate il impachetau.
La scurt timp dupa, am avut si eu menstruatie, asa ca nu m-am speriat. Mai degraba am avut o stare de „in sfarsit s-a intamplat si la mine”, dar nu tin minte sa fi fost fericire. Parca am simtit ca s-a dus copilaria, mai ales ca toate femeile de pe strada erau ceva gen ” gata, de acum esti femeie!”.
Nu mi-a placut perioada aia, pentru ca incepusem sa ma dezvolt fizic, hormonii jucau feste, incepeam sa ma vad in oglinda si sa ma cred urata. Mi-ar fi placut sa am cu cine discuta atunci, sa imi spuna ca o sa ma simt frumoasa mai tarziu :)))
Cateva luni mai tarziu (de la prima menstruatie), au venit Always cu campanie si pliante foarte bine ilustrate si explicate, in care am citit despre ce inseamna, plus cateva mituri demontate, de care ma lovisem deja si nu stiam ce sa cred (legate de igiena, miscare, sport, plus alte superstitii).
Am 2 baieti mititei, dar categoric trebuie citita ca sa le poy explica si lor ce se petrece in corpul meu sau al fetelor. Ce explicatii simple si frumoase.
Dacă aș avea o fetiță și i-aș citi cartea aș omite negreșit partea cu „Se naște mică și roz, apoi se face albă și pufoasă”.
Nu e scrisă doar pentru rasa caucaziană, nu?
da, exact. si nici bască nu are, din ce vad
Mie mama nu mi-a explicat nimic, mi-a explicat o prietena. acum nu stiu care dintre noi a inteles anapoda, ea prima sau eu, dar am retinut ca sângele va curge din sâni. Suna infricosator, trebuia sa ai la tine chiloti de rezerva, si doamne sfinte cat sange iti curgea din sani de ajungea pana la chiloti?!
sora mea nu a primit nici o explicatie de la nimeni, si intr-o zi a inceput sa tipe/planga din baie si mama s-a dus la ea si i-a spus ca nu e bolnava, ca etc… cred ca de departe ar fi preferat o carte ca asta, chiar si doar pentru rasa caucaziana, chiar si fara basca..
N-a durat mult și a apărut și Poliția Corectitudinii Politice.
Surpriză, cartea e scrisă în România, de către o autoare româncă și albă, pe deasupra. Reflectă realitatea predominantă. Hai să nu mai găsim false prilejuri de scandal unde nu e cazul.
Sunt sigură că dacă cumva va ajunge la procentul acela infim de mame imigrante cu tenul de altă culoare care trăiesc în România nu se vor simți discriminitate dintr-atâta lucru și nu vor arde cărțile în piața publică. Dacă va fi tradusă pentru alte țări poate fi adaptat.
Ce frumos, simplu si delicat. Foarte frumos Ioana si util!
E foarte draguta ideea. Mi-ar fi placut sa fi avut asa o carte cand eram copil. Dar… fetita e atat de slabuta incat pare anorexica. Acelasi lucru l-am observat si in alte carti, copiii sunt toti incredibil de slabi, iar adultii (in special mamele) arata ca niste de fete de 18 ani, si ele slabe băț.
Apreciez foarte mult cat de documentate sunt cartile tale pentru copii, si cata grija ai la impactul emotional pe care il pot avea cartile astea. Poate ce am semnalat eu a scapat din vedere, sau poate asta a fost alegerea artistului. Inteleg ca personajele slabute si diafane sunt mai estetice.
Poate ar fi o idee sa se ia in vedere si impactul asupra parintilor (care de multe ori le citesc copiilor aceste carti) si in principal asupra mamelor (ca acolo e presiunea sociala de a te conforma unul anumite imagini fizice). Cele mai multe mame nu sunt nici asa tinere nici asa slabute.
But bottom line, e fantastic ceea ce faci. Datorita tie apar si la noi in sfarsit carti cu idei „tabu”, si cred ca impactul asupra copiilor e chiar mai mare decat ne putem imagina. Ce bine ar fi daca toate cartile astea despre corp sa ajunga si in scoli…
E foarte draguta ideea. Mi-ar fi placut sa fi avut asa o carte cand eram copil. Dar… fetita e atat de slabuta incat pare anorexica. Acelasi lucru l-am observat si in alte carti, copiii sunt toti incredibil de slabi, iar adultii (in special mamele) arata ca niste de fete de 18 ani, si ele slabe băț.
Apreciez foarte mult cat de documentate sunt cartile tale pentru copii, si cata grija ai la impactul emotional pe care il pot avea cartile astea. Poate ce am semnalat eu a scapat din vedere, sau poate asta a fost alegerea artistului. Inteleg ca personajele slabute si diafane sunt mai estetice.
Poate ar fi o idee sa se ia in vedere si impactul asupra parintilor (care de multe ori le citesc copiilor aceste carti) si in principal asupra mamelor (ca acolo e presiunea sociala de a te conforma unul anumite imagini fizice). Cele mai multe mame nu sunt nici asa tinere nici asa slabute.
But bottom line, e fantastic ceea ce faci. Datorita tie apar si la noi in sfarsit carti cu idei „tabu”, si cred ca impactul asupra copiilor e chiar mai mare decat ne putem imagina. Ce bine ar fi daca toate cartile astea despre corp sa ajunga si in scoli…
Buna, eu intervin foarte rar spre deloc in lucrarea ilustratorilor, ei citesc povestea si o deseneaza asa cum o simt. Eu una nici n-am observat daca personajele (ale mele sau altele din carti) sunt grase sau slabe, ma uit la chipurile lor, la ce exprima, la detaliile din jur, cate kilograme au mi se pare absolut irelevant pentru poveste (cu exceptia cazurilor in care e o poveste fix despre asta). Pe masura ce copiii cresc, desenele devin tot mai sumare, mai schematice, nu stiu daca le stii pe cele ale lui Blake, de exemplu, din cartile lui Roald Dahl, care sunt niste caricaturi, basically, pe care copiii le gasesc foarte simpatice si nu i-am auzit niciodata zicand ca unii sunt grasi sau slabi sau ca au nasul prea mare etc.
Sincer, sincer nu m-am gandit niciodata la asta si nu am cum sa ma asigur ca tot ce este in toate cartile este 100% corect si not offensive si deloc intristator pentru absolut toata lumea, pentru ca atunci ar insemna ca nu as mai scrie pentru mine, ci doar pentru ceilalti, atentia asta minutioasa la toti ceilalti si la toate posibilele lor ganduri din partea autorului si a desenatorilor stranguleaza complet creativitatea, emotia.
Iata, sunt acuzata de rasism ca am scris ca fetita se naste roz si se face alba (sigur ca e o forma de rasism in fraza asta, dar e unul cultural, extrem de subtil, de care nu ma simt vinovata, imi recunosc acest privilegiu, de a fi nascuta alba, de a trai printre albi, sunt responsabila fata de acest subiect, ma informez si imi cresc copiii atenti si sensibili la acest subiect), s-au suparat mame singure ca in cartile mele apar si tati, s-au suparat posesori de caini ca in carti apare doar o pisica, s-au suparat iubitori de animale ca tinem pesti captivi, acum e o problema ca ilustratoarea a desenat mama unui personaj prea tanara si prea slaba. Poate asa e mama ei, poate asa o vede ea pe mama ei, eu nu pot si nu vreau sa impun unui artist vreodata cum sa vada, pentru ca fie m-ar trimite la plimbare, fie ce ar crea ar fi un fals, un produs comercial lipsit de valoarea adevarului celui care l-a creat.
Bineinteles ca sunt atenta la multe nuante si ma cenzurez foarte mult, tocmai pentru ca mi se pare foarte important sa nu creez suferinta si invalidare, dar exista o limita la toate astea, cred ca singura carte care nu invalideaza pe absolut nimeni e una care nu exista.
Doamne, am ras cu lacrimi la cateva comentarii legate de ce credeam noi cand eram mici – ce timpuri am trait, cata falsa pudoare si cat de tarziu am inteles cum functioneaza cu adevarat corpul nostru. De fapt e un ras cam amarui…
O idee buna, Ioana! Nu stiu sa fi vazut asa ceva in limba romana, era timpul. Eu am pt fiica mea ceva in engleza, “It’s not the stork”, despre subiectele mai delicate, le am cumparat din timp, sa ma obisnuiesc sa vorbesc firesc :))
Ai postat niște articole despre argumentare și despre gândirea critică, poate vrei să le revizuiești. Tu dai exemple de persoane ofensate de prezentarea unor opinii sau situații anume, ilustrate sau scrise. Eu îți semnalez deformarea unui fapt. Dacă scriai că fetița cu pricina s-a născut roz și a devenit albă, ar fi fost doar prezentarea unui caz. E un fapt că unii oameni se nasc și de dezvoltă așa cum ai descris. Ce nu e un fapt, e că toți oamenii se nasc roz și devin albi.
Ai menționat la început de articol că ai cerut validarea științifică a textului, ceea ce pentru mine înseamnă că s-a vrut a fi un text științific pe înțelesul unui pre-adolescent. Partea aia numai științifică nu a fost. Potrivit ultimelor date rasa albă nu mai constituie nici măcar 20% din totalul populației globale.
Ai fi putut la fel de bine să scrii „ființa umană se naște cu pata mongoloidă”, dat fiind că cel puțin 75% din copii se nasc cu ea. Acum înțelegi greșeala?
Scria o cititoare tot aici pe blog ca discursul socratic nu mai e deloc acceptat, ba chiar perceput ca bullying cibernetic. Avea dreptate.
Tu ai citit comentariul meu și pentru că nu a fost o laudă l-ai perceput negreșit ca pe hate și atac la persoană. Or, nu e deloc așa.
Dacă nu accepți o discuție deschisă cu privire la ceea ce postezi ar trebui să pui un disclaimer, ca eu ca cititor să înțeleg la început despre ce fel de blog e vorba.
Mulțumim, foarte bine explicat cu siguranță ajuta mult acest articol când ai doua fetite… ☺️☺️