
Hai c-am făcut și noi covid în august! Oarecum…
Hai că am am sosit și noi la spartul târgului, când toată lumea a făcut deja de șapte ori Covid și noi stăteam cu teamă că suntem ultimele găini din ogradă! Na, că nu mai suntem. 🙂 Mă rog, Sofia…
Hai că am am sosit și noi la spartul târgului, când toată lumea a făcut deja de șapte ori Covid și noi stăteam cu teamă că suntem ultimele găini din ogradă! Na, că nu mai suntem. 🙂 Mă rog, Sofia…
Am interacționat prima oară cu un personaj interactiv dintr-un set LEGO® acum câteva luni în Elveția, în vizită la o familie simpatică de români. Băiețelul lor, Neluțu, îl avea pe LEGO Mario, care aduna puncte, cânta, se bucura și chiuia!…
Mai devreme sau mai târziu, toți copiii ajung ȘI la întrebarea asta! Cum se fac copiii? Vin din burta mamei, bine, perfect, dar CUM ajung acolo? Mai devreme sau mai târziu, (mai) toți părinții transpiră și se înroșesc până-n vârful…