Confesiunea unei femei care nu își dorește copii

145 comentarii

1. Sunt mamă de Puști năzdrăvan, dar sunt perfect de acord!
   Cred că orice femeie TREBUIE și POATE să decidă dacă își dorește copii sau nu. Și să-i fie respectată alegerea și motivele, indiferent care ar fi acelea. Cred că am fi o societate mai sănătoasă dacă am respecta aceste alegeri, dacă femeile ar avea curaj să fie ele, așa cum sunt, cum își doresc să fie! Nu facem copii ca să ne aliniem majorității, nici pentru că așa e firesc, nici pentru că trebuie să populăm pământul. Ci pentru că ne dorim. Exact în același fel, femeile care nu își doresc, nu sunt de blamat! Eu asta le doresc, ne doresc, să avem curaj să fiu noi înșine. Mulțumite cu alegerile făcute!

2. Nu ma asteptam la un astfel de articol pe acest blog, recunosc. Probabil ca vor sari cu pietre multe mame care au stiut dintotdeauna care este rolul lor pe acest pamant, eu vreau doar sa te felicit pentru curajul de a aborda o astfel de tema! Cunosc foarte bine presiunile uriase care se exercita asupra unei femei care decreteaza ca nu vrea copii, efectiv nu se accepta asa ceva in Romania. Tin minte ca la revederea de zece ani la liceu singurele aplaudate erau cele care aveau deja copii, restul nu contau, indiferent ca ajunsesera avocati/manageri de succes la 30 de ani… Mi s-a parut foarte trist

3. Ma mira lipsa comentariilor:)) eu una am luat aceeasi decizie ca si autoarea articolului si mereu mi se spune ca vai voi regreta!! Nu regret si nici nu trebuie sa dau explicatii nimanui in legatura cu decizia mea!! Eu ii las sa vorbeasca si imi vad de treaba mea!!

   • Imi pun intrebarea uneori de ce trebuie sa ne simtim oarecum obligati de acea presiune care vine din exterior ( incepand de la familie , prieteni apropiati la cei care nu ne cunosc deloc…) incat sa incepi sa gasesti acele zise alternative care sa mascheze acea decizie finala pe care o iei in ceea ce reprezinta viata ta…legat de copii..de absolut orice, de ce trebuie sa fie toata lumea de acord sau sa ne sustina in momentul in care luam o decizie care va contrazice si este in contrasens cu ” randuiala lumii” cea obisnuita de toata lumea…e ca si cand trebuie sa te lupti cu cei din jur doar ca sa accepte ca in felul asta vrei sa traiesti, ca sunt anumite alegeri care nu le vei face…sensul vietii pentru fiecare are o semnificatie diferita, tinand cont de acele aspecte care ii dau intr-adevar sens pentru tine dar nu pentru cei din jur…

4. Foarte bine scris articolul! Chiar dacă eu personal, ca mama, am dificultăți în a-mi imagina viata fără copii, îmi place elocventa cu care îți argumentezi dreptul fundamental de a face ce mușchii tai vrei tu! 🙂 și anume, nu copii.

5. Jos pălăria, tot respectul meu! 🙂 De-ar fi mai multe femei care să gândească așa… Și prin asta nu vreau să spun că ar fi de dorit ca femeile să nu mai aducă pe lume copii, ci acelea care de fapt nu vor asta, să nu se mai lase convinse de argumente precum cele prezentate de tine. Se nasc atâția copii nefericiți, de câte ori nu aud ei ”mai bine nu te făceam”?
   Eu nu pot avea copii, așa că pe de o parte am fost lăsată în pace cu reprodusul. Pe de altă parte însă… ”dar de ce nu adopți? Înseamnă că de fapt nu vrei!”. Și gata fandacsia, pusă-i eticheta…
   Într-adevăr, împlinirea nu stă (numai) în copii. Mi-e milă de copiii ale căror mame susțin asta, pentru că înseamnă că ei au sarcina de-a le împlini pe ele, nu de-a trăi prin și pentru ei înșiși.
   Felicitări pentru gândire și pentru curajul de-a o face publică! Am sentimentul că vor curge râuri de comentarii…

   • sincer nu am inteles niciodata indemnul asta de a adopta daca tot nu poti face copii.ca si cum e datoria cuplurilor ce nu pot avea copii,sa-i adopte pe copii fara parinti.pai ma scuzati dar poate nu vrei sa cresti un copil strain sau nu esti pregatit mental sau nu vrea partenerul,etc.felicitari celor care au adoptat,sunt sigura ca ii iubesc mai mult decat daca ar fi fost copii lor naturali.binenteles ca sunt si cei care au copii lor si au si adoptat,jos palaria,dar nu toti suntem pregatiti pentru asa ceva.

6. Habar nu ai si crede ma nu folosesc deloc un ton superior.Nu stii,vorbesti ( folosind tot felul de argumente care țin de pragmatic,social etc) in necunoștință de cauza.Nasterea unui prunc,creația,sacrificiul tine de dumnezeire.Nasterea,înnoirea vieții este o taină si un miracol.Argumentele de mai sus nu au legătură.Nici statistica.

   • Te crezi Dumnezeu / dumnezeit daca si numai daca nasti un copil? Dar daca il creezi in vitro cum e? Sau daca adopti pruncul unei mame care altfel ar fi facut avort? Sau daca salvezi orice vietate de la moarte?
     Mhhhm, sigur ca da. Nasterea e o taina. Yep, right!
     Autoarea nu pretinde ca detine adevarul absolut, in timp ce tu o faci. Ea exprima o opinie proprie, nu o pledoarie anti-procreere. Tu generalizezi in timp ce ghici ce, unele femei, unele chiar mame, nu sunt deloc de acord cu ideea de a avea copii:)

   • La fel nici ce spui tu nu sta in picioarem pe aceleasi considerente.
     Asa cum eu si alte sute si mii de femei ne dorim copii, tot asa sunt sute de femei care nu isi doresc copii. Si e dreptul lor de a nu-l face si ar fi foarte frumos sa nu sara altii/altele cu ura pe ele. E vorba de o decizie personala. Ce eu consider un miracol, alticineva poate considera un chin. Alegere personala. Daca am functiona pe principiul respectarii alegerilor femeilor in ceea ce priveste aducerea sau nu pe lume a copiilor, ar avea si copiii o soarta mai buna, cei care nu sunt doriti si totusi sunt nascuti, fie la presiunile celor din jur, fie le presiunile bisericilor etc.

   • Da’ de”nu judeca ca sa nu fi judecat” ai auzit? De ce oare nu renuntam odata la gura targului si la barfa asta aiurea, plus datul cu presupusul si „adevarurile absolute”? Poate fiindca vietile noastre nu sunt destul de interesante in sinea lot?

   • Miracol era daca se nastea un copil la nu stiu cat timp,copii au mai toti,iti dai seama ce miracol,ce MINUNE!!!WOOOW.

   • Draga Iulia cam bati campii. Esti exact genul ala de persoana care da cu bete si pietre in oamenii care vor sa faca ce le spune sufletul. De ce sa faci copii daca nu-ti doresti cu adevarat? Pt. Ca te bat neamurile la cap? Sau cunostintele? Sau pt ca societatea din Romania se ghideaza inca dupa tipare din 1900 toamna. Sa faca cine simte asta si 10 prunci dar civilizat este sa-i respecti alegerea unui om care nu-si doreste. Ai macar habar ce impact negativ are asupra unui copil faptul ca mama acestuia nu este fericita de faptul ca il are? Ce adult frustrat va deveni apoi acel copil?
     Implinirea este pt fiecare ceea ce simte si isi doreste. Pe vremuri 90% din femei erau caznice sau aveau un loc de munca mediocru de unde mai „picau” cativa banuti, e logic ca preocuparea lor se limita la facut copii, la gatit, spalat, calcat si treburi de casa, mai erau si umile in fata sotului care facea ce avea el chef.
     Dupa cum se poate observa in ziua de azi implinirea vine in multe forme. Poate unele femei se simt realizate daca calatoresc si vad lumea, altele daca au animalute in jurul lor, daca ajung femei cu o cariera de succes, daca fac un sport de performanta etc.
     Mentalitatea in Romania inca lasa de dorit, nimeni nu stie ce dureros este pt o femeie sa-i spuna cei din jur „ce mai astepti, ai o varsta, fa un copil” sau „nu exista realizare mai mare ca a face un copil”…e na?! De cand pana cand perpetuarea speciei este o realizare asa mare incat sa faci o drama din asta. Nu se naste un copil pe an ca sa faci din asta sarbatoare nationala. Cred ca este mai civilizat sa respecti alegerea fiecaruia. Eu personal nu consider ca rostul meu pe Terra e sa-mi perpetuez specia. Nu sunt foarte entuziasmata nici eu de ideea de copii, inca ma caut pe mine si incerc sa-mi fac un viitor si sa fac lucrurile care ma fac fericita. Poate la un momendat o sa fiu mai receptiva la acest capitol dar pana atunci prefer sa-mi iau singura deciziile si sa nu ma las manipulata de omeni care nu vad mai departe de treburile bazale.

7. Asa gandesc eu acum la 21 de ani,nu imi doresc copil momentan si nici in viitor nu stiu daca voi dori sa fac un bebe.Imi plac copilasii,dar pe o parte nu ma vad crescand unul si nu nici n-o sa fac un copil doar ca sa aibe cine sa imi dea un pahar de apa la batranete,nici nu o sa-l fac din cauza presiunii sociale,sau al viitorului sot.Un copil implica foarte multa responsabilitate,sunt axata pe cariera si nu as vrea sa-l fac doar asa ca sa fie.Multa lume critica aceasta decizie,dar na,nu toate suntem facute pentru asa ceva si nu mi se pare nimic rau in asta…

8. Am 22 de ani și de ceva vreme lumea mă întreabă când mă mărit sau ”mă amenință” că imediat îmi vine și mie rândul. Le zic că n-am gânduri de astea în următorii 7-8 ani sau poate niciodată, dar la următoarea întâlnire oamenii revin cu aceleași întrebări. De aici discuția avansează și mi-o bagă pe aia că tre’ să mă mărit pentru copil. Eu le zic la cei 22 de ani pe care îi am simt că nu vreau un copil vreodată, nu exclud varianta de a mă răzgândi, dar exclud varianta în care fac un copil pentru unul din argumentele de care s-a lovit și autoarea. Cred că genul ăsta de gândire pe care o au unele persoane nu o să se schimbe prea curând, însă mă bucur că a apărut un articol pe blogul tău despre acest subiect.

9. Eu sunt de acord cu articolul.

   Dar un argument (discutabil, desigur) cred ca a fost omis: cel al organic, fiziologic.

   Exista un mecanism hormonal bine pus la punct- ceas biologic i se spune. Este oare acesta redundant? Oare decizia omului modern il poate ignora complet ?

   Dar celelalte lucruri care se intampla in lant cand ești gravida/nasti?

   Mie mi se pare acest argument foarte important- caci semnalizeaza niste realitati obiective, dincolo de evolutia societatii si a .

   • Cum unele persoane se nasc homosexuale, asa si alte persoane (femei in cazul nostru) pot avea acea lipsa de…dorinta materna.
     Stiu ca fiecare dintre noi femeile, biologic vorbind, vom trece prin acea perioada in care corpul va cere un copil.Dar sunt si femei care nu vor simti acea nevoie.
     Asta ramane de vazut pe parcurs, cu fiecare.

   • Ce te faci dacă ceasul biologic nu face „tic-tac”??

     Mie nici măselele de minte nu mi-au crescut, darmite să îmi pornească, să-mi ticăie sau să îmi sune vreodată ceasul (odată şi-odată, cândva, da, dar numai cel al morţii).

     O fi mecanismul stricat? O fi vreo rotiţă lipsă? Dpdv medical cică nu.

     Dar ce te faci cu feelingul? Că nu e nicăieri. Marea majoritate a femeilor care au puit în jurul meu au „simţit” că e momentul, altele că dacă nu fac copii până la 30 de ani nu-s complete, altele au fost pur şi simplu proaste şi au rămas gravide, s-au măritat cu boul care şi ăla un dobitoc nu a avut un prezervativ la el, şi-acuma sunt fericitele posesoare a unul, doi, trei plozi şi a unui certificat de divorţ… sau nu s-au măritat deloc şi au pui de crescut. Şi le e greu şi-s nefericite şi privesc în urmă şi se întreabă „Aoleo, io ce-am făcut cu tinereţile mele?”.

     Sigur îşi întorc apoi privirea la cei pui şi sunt mândre de ei. Sau nu, că există şi varianta asta!

     Sau sunt fericite, aşa singure cu puii lor. Poate mai fericite decât atunci când erau în relaţie cu boul. Sau cu violentul. Sau cu beţivanul!

     Sau mai există şi variabila sunt fericite cu boul care le-a lăsat gravide, cu puii lor şi cu toată gaşca de la blocul 5.

     Asta vreau să punctez: sunt multe, foarte multe variabile. Iar una dintre ele este opţiunea de a nu face copii. Niciodată. Pentru că nu ai ceasul la tine sau nu ţi l-a tras nimeni. Sau pur şi simplu pentru că tu decizi să faci alte lucruri interesante în viaţă. Punct! Iar cei care nu respectaţi decizia mea, marş la gară!

     P.S.: Eu cresc 2 pisici şi parcă aş mai creşte una. Sau 3. Da’ posesoarele de copii de ce nu vor toate să aibă şi ele pisici? Măcar una, ca să fie în rând cu femeile cool care au deja!

   • Nu te cunosc, dar esti geniala! Asa simt si eu. Am aproape 29 de ani si efectiv ma dezgusta imaginea mea cu burta sau copil. Am multe animale si toți ma întreaba…da de un copil nu ai avea grija? NU. Voi de ce nu ați avea grija de o pisica? La raspunsul asta nu m-am gândit. Multumesc! Nu simt si nu voi face un copil Pt ca TREBUIE. Nu vad rostul sau marea împlinire in asta. Sunt fericita cu viata mea. Va doresc sa fiți la fel indiferent de ce inseamna asta Pt fiecare!

10. categoric nu il face daca nu ti-l dorești. Iti distrugi viața si tie, dar mai ales lui

11. Minunat articol! Iti doresc rabdare in fata tuturor parerilor necerute!

    • Pai cum naiba „parerile necerute”, daca a vrut sa ii fie publicat articolul? Tu te auzi ce scrii?

    • Wow! Inspira adanc, expira adanc, fa o plimbare in parc, viata e mai frumoasa cand nu esti incrancenat, zic si eu 🙂

12. 🙂

    Am prieteni care au copii de la 20 ani. Le e bine. Sunt fericiti si vor mai mult dela viata, de la ei; vorba lor, tampit sa fiu sa zic ca asta e suprema realizare. Aproape toti ne putem reproduce. Tot din seria stralucirea graviditatii si miracolul masterii.
    Am prieteni care au peste 40 ani si nu vor copii. Pur si simplu le este bine asa. Viata lor e pe drumul ales/dorit, nu au de ce sa o schimbe.

    e simpatica foc postearea …treaba cu copiii/maritatul/jobul/calatoria/mancarea/dormitul etc….toate tin doar de viata celui de le traieste. Zic si io…

    Io acum am un bebe de un an si oamenii se impart in doua categorii in preajma mea: cei care ma mustra ca stau prea mult cu copilul si cei care ma mustra ca nu stau destul. Adica cum, nu mergi la serviciu la Un An? adica cum, visezi la vacante in tari straine cand stai toata ziua acasa? Adica cum, etc.

    Viata e pumoasa si ma doare-n cot. Mi-am facut un carnetel cu sfaturile lor intelepte, poate gasesc reteta de piatra filosofala prin ele.

    • Sa stai sa notezi parerile lor… e o pierdere de timp. Mai bine joaca- te cu bebe.. e timp folosit mai bine.

13. Da-mi voie sa fiu concisa in aceasta frumoasa dimineata de duminica….si sa iti spun ca te admir si iti respect opinia intru totul. Nu suntem „surori” de credinta, sunt mama si mi-am dorit sa fiu asta….dar te inteleg perfect in ce spui si ce simti. Si te apreciez pentru faptul ca iti asumi ceea ce gandesti si ce faci si nu ii lasi pe altii sa te puna jos. Rezonez cu tot ceea ce spui pentru ca am fost crescuta de o mama care nu trebuia sa fie mama si care (cu siguranta nu si-a dorit copii) nu a rezistat presiunii de atunci. Dar iti spun din inima ca nu e vreo minunatie sa fii crescut de cineva care nu isi doreste rolul, copilul, de ce nu….responsabilitatea. Cred cu tarie ca nu toate femeile sunt facute sa fie mame si nu toate cuplurie trebuie sa faca copii. Cand nu esti acolo cu capul si mintea si implicarea necesara, copilul nedorit (poate) creste exact asa cum se simte: nedorit. Ignorat, mutilat emotional, fara sprijin.
    Fa ceea ce simti si nu te uita in urma. Nici unii din cei care iti dau sfaturi despre ce ar trebui sa faci, nu vor fi cu adevarat langa tine cand ai avea nevoie si cand ai tine in brate copilul pe care nu ai vrut sa il ai. Cu totii stim sa sfatuim perfect pe altii ce e mai bine sa facem, suntem sfatuitorii perfecti. Dar o facem fiind in acelasi timp angajati in relatii defectuoase, in relatii reci si impersonale cu parintii nostri sau cu copii nostri. Stim perfect ce trebuie sa facem dar nu aplicam niciodata, in schimb ne trambitam cat putem opiniile.
    Felicitari pentru ca ai imbratisat persoana care esti. Esti tare, fii mandra de tine.
    Cu drag
    G.

14. Da, mi se pare de necrezut cum unii, foarte multi, de fapt, oameni intră cu bocancii in vietile tuturor. Daca ai o relatie relativ stabila, inevitabil vine întrebarea: Cand va casatoriti? Sau: Si, nu aveti niciun gand, trebuie. Nu se aud si pe la voi clopote de nunta? Apoi, imediat dupa căsătorie: Un copil cand faceti? Trebuie, timpul trece… Iar întrebarea aceasta cu copilul o primim noi in mod constant de 4 ani… Ni se tin adevărate predici despre varsta (avem 29 de ani, ce tot asteptam), prioritati si oare ce o fi in capu’ nostru… Si ma gândesc mereu ce pot răspunde? Oare trebuie sa raspund ceva acestor oameni care stiu ei mai bine? Sa le spun despre o afectiune rara pe care o am si pe care am descoperit-o la niste analize de rutina, acum un an jumătate, cand ne hotarasem ca vrem un bebe? Ca încă ni-l dorim, dar avem de clarificat lucruri… Nu stiu ce sa îmi spun nici mie…cu atât mai putin lor. Stiu doar ca eu nu voi pune aceste întrebări nimănui, niciodată, pentru ca dor.

15. Eu am copil,deci sunt in „randul lumii” dar totusi sunt total de acord cu autoarea.Nu ar trebui sa fim obligati sa avem copii doar pentru a le face celorlati placere.

16. Cat ma bucur atunci cand inca o femeie determinata are curajul sa spuna in fata tuturor presiunilor „NU”. Am obosit sa argumentez, am obosit sa ma simt datoare a da explicatii pentru propriile mele decizii. Iar cea mai oribila expresie pe care o aud de cand aveam cativa anisori este vesnica „la batranete o sa ai un sprijin”. Copilul il astepti cu drag si il iubesti neconditionat. Ma indoiesc de faptul ca ideea sanatoasa de a concepe un sufletel porneste cu sprijinul la batranete, ajutorul in casa sau mai stiu eu ce traznaie…

17. Foarte misto articolul, mi-a placut.
    Am adus si eu un argument pt a face copii in articolul de mai jos, la final.
    E ceva mai greu de demontat argumentul meu decat celelalte, zic eu :-))

    https://viatadetata.wordpress.com/2011/11/14/lorem-ipsum/

18. Sunt sustinatoarea maternitatii si totusi la argumentul cu “ajutor la batranete, in repertoriul tuturor celor care sustin maternitatea” nu m-am gandit niciodata. Afirmatiile tale sunt superficiale. Ceilalti se cred atotstiutori si superiori cand iti spun parerile lor dar tu………ehe, tu………..stii tu mai bine ca ei.
    Sa fii sanatoasa si sa faci ce vrei, nu intereseaza pe nimeni.

    • Ești o excepție, în cazul ăsta. Ți-o spune o persoană care, neavând copii, a auzit des argumentul :)) Dar nu ești o excepție în toate privințele; puține femei au inteligența, maturitatea și bunul-simț de-a le respecta pe semenele lor care nu vor copii. Tu în mod evident nu faci parte dintre ele.

    • @Greta,

      Nu ma cunosti, nu ai vizitat casa sau biroul meu de lucru, dar “stii” totusi lucruri despre mine. Nu am afirmat deloc ca nu as respecta femeile care nu vor copii, este o concluzie la care ai ajuns singura pt. ca asa ai vrut. Autoarea “stie” ca TOTI cei care sustin maternitatea au anumite argumente in repertoriul lor (lucru total neadevarat) – despre asta vorbeam.

    • Corina, e simplu – ca femeie care nu vrea să adopte copii, altfel spus nu vrea să aibă, m-am simțit jignită de postarea ta. So that simple. Tonul onspiră aroganță și dispreț. Sunt destule mame pe pagina asta care au comentat cu un imens bun-simț, cu respect. Le mulțumesc.

    • Draga mea, am incercat sa-ti raspund si sa explic comentariul meu (adresat autoarei) insa se pare ca nu ai inteles absolut nimic, mai mult….. ai luat-o personal. Eu zic sa incheiem aici o conversatie care nu duce nicaieri.
      Mergi in pace si nu te mai simti jignita.

    • Hai să nu o luăm pe panta ”cine nu a înțeles ce”. Recitește comentariile și poate ai să ai o revelație. Sau poate nu. În fond, fiecare cu cât poate.

    • ….si totusi, daca cele care hotarasc clar ca nu-si doresc sa fie mame si ca nu-s curioase de ce spune lumea, si ca e fix treaba lor, si ca nu mai au chef sa dea explicatii, de ce scriu obsesiv despre asta? De ce dau explicatii? De ce aduc atatea argumente? Adica…de ce? Nu vrei sa faci copii? Bravo! Votezi cu Ponta? Bravo! Mergi in vacanta la Vama Veche? Bravo! Esti gay? La fel de bravo!!! Ce atata poveste??

    • Indraznesc sa cred ca inteleg ‘rabufnirea’ autoarei… Este o reactie de aparare efectiv, esti pus la colt si judecat de oamenii cateodata cei mai apropiati, familie, best friends cand iei o decizie atat de diferita de a lor. Si T

    • Been there done that. Tin minte ca ajunsesem sa evit prieteni buni, incetasem sa-mi mai invit familia la ziua mea pentru ca se ajungea inevitabil la capitolul bebe. Si presiunile cresteau direct proportional cu trecerea anilor. M-am simtit hartuita in perioada aia, si acum mi se strange inima de furie ca prietenii mei de o viata considerau ca stiu mai bine ce ne lipseste in viata doar pentru ca erau parinti.

    • Pai din cate inteleg repeta obsesiv pt ca sunt intrebate obsesiv.
      Am patit si eu asta, cand fetita mea avea vreo 2 ani, cu „pe cand nr.2?” Cred ca 20 de persoane diferite m-au intrebat intr-o luna – se aliniasera planetele, cred… Acum, 2 ani mai tarziu, vad ca s-au plictisit, daca isi mai aminteste vreunul o data la cateva luni…. 🙂

    • Ai mare dreptate, ai intuit corect: „repetă obsesiv pentru ca sunt întrebate obsesiv”.
      Iar ca o variaţiune la „pe când al doilea?” eu am mai auzit şi „ai două fete, pe când un băiat?”

    • „Ce atata poveste”!?!?!, este vorba despre presiunea sociala la care esti supusa tu ca femeie! Da, sunt in „papucii” autoarei articolului si am fost tratata mai rau ca o leproasa pt ca am indraznit sa-mi apar existenta de non-mama! Pt ca am ales sa nu ascult de gura lumii, si pt ca am avut tupeul nesimtit sa nu procreez „la comanda”, si la cheremul tuturor binevoitorilor care „stiu ei ce e mai bine pt mine”! O felicit pe autore, suntem de aceeasi parte a baricadei, eu personal am ales sa-mi traiesc viata pt mine, sa iau decizile pt mine si nu „de gura lumii” si mi-e mai bine asa!, Toti cei care ma streseaza cu facutul de copii le inchid gura cu cateva intrebari simple si pe un ton iritat, „mi-l cresteti voi, il trimiteti voi la scoala, la medic, ii puneti voi acoperis deasupra capului si mancare pe masa? aa nu? pai atunci sa va vedeti fiecare de casele si de copii vostri! viata mea, mama sau nu ,nu va priveste pe voi!” si gata, ai sa vezi cum comentariile de genul asta nu se mai strecoara in conversatie! Cele care doresc sa faca copii, bravo lor, cele care la fel decid sa nu , la fel brovo lor, nu suntem datoare sa ne traim viata dupa cum „cred” altii ca e mai bine, din contra cred ca trebuie sa ne traim viata asa cum alegem noi, cu capul si cu sufletul nostru pt noi! Nimeni nu detine reteta succesului in viata! Fericirea si implinirea ni le construim noi singure! O doamna comenta mai sus de mamele care si-au crescut copii cu „mai bine nu te faceam”, eu am o astfel de mama si toata copilaria mea, doar asta mi-a sunat in urechi, nu a fost roz ca sa nu intru in mai multe detalii! Le fel ca si pe autoare, ma exaspereaza atitudinea unora, dintre cele care au devenit mame (o parte din ele, unele chiar bune prietene)! E atitudinea aceea in care toate lumea trebuie sa faca plecaciuni si osanale,pt ca ele, de cand sunt mame, sunt cu un nivel peste noi restul muritoritoarelor de rand! Personal, le privesc ca pe niste femei curajoase, care cu buna stiinta sau nu, si-au asumat responsabilitatea de a ghida primii pasi in viata a unui pui de om! O fac bine, o fac rau, e fix treaba lor!

19. Felicitari si multumesc pentru articol! Eu am 24 de ani si de vreo 2 ani familia ma intreaba pe cand nunta, ca doar nu vreau sa fac copil la 30 de ani … si, analizand la rece, am ajuns la concluzia ca, daca as vrea sa cresc un copil la un moment dat, voi adopta. Consider ca sunt mult prea multi copii care au nevoie de familie, iar eu nu am nevoie sa nasc ca sa am un copil.
    Pe langa argumentele mentionate de tine, mai sunt cateva pe care le aud destul de des:

    – Parintii tai vor nepoti. Cum sa nu le faci nepoti?
    – Inveti si tu ce e responsabilitatea…
    – Dar un copil e asa dragalas si poate sa se faca ce vrei tu…

    • Draga mea Denisa,

      Esti foarte tanara si nu ar trebuii sa permiti nimanui sa te streseze cu copiii. Bucurate de viata, caci timp pt copii vei avea suficient.

      Eu am facut copil la 39 de ani si tare mi-am dorit sa am mai multi, dar de, a intervenit ceasul biologic si nu s-a mai putut. In schimb am facut si candva parte din acea categorie de oameni ce nu-si doresc copii. Am fost ocupata in permanenta sa fac cariera, sa studiez, sa fiu cineva, mi-am canailzat prioritatile in cu totul alte directii pentru, ca, nici nu gasisem partenerul ideal.
      Insa la varsta de 37 de ani mi-am gasit sufletului pereche si abia dupa acesta varsta/moment mi s-a dezvoltat instictul matern. Este minunat dar si un job foarte obositor, acela de a fi mama 🙂 De fapt cred ca cel mai greu job este acela de a fi mama, pt ca, la varsta mea doresc sa-i ofer copilului meu toata dragostea mea neconditionata. Si ma bucur, caci o fac cu o mare placere iar energie am pentru inca 10 copii.

    • Multumesc foarte mult pentru raspuns! Imi place sa citesc povesti ca a ta, iti doresc multa fericire alaturi de familia ta :).

20. draga mea, eu cred ca ti-ai gresit vocatia de scriitoare/oratoare. a scrie un articol kilometeic cu o argumentatie corecta pe alocuri despre decizia ta de a nu face copii si a dori sa-l postezi in fata a mii de cititori inseamna ca fix te justifici in fata „gurii lumii” de care tocmai ai mentionat ca nu iti pasa. ce e asa de greu? vrei sa faci copii ii faci, nu vrei nu ii faci si basta.

    • Draga Cristina, noroc ca accepti tu cu asa mare usurinta alegerile oamenilor din jur. Altii nu sunt asa intelegatori ca si tine. De ce esti asa revoltata? Opinia autoariei e una inca nepopulara. Facand-o publica, poate mai deschide mintea vreunei tinere (sau nu) care se simte fortata sa faca copii pentru ca asa „trebuie” si nu stie cum sa refuze politicos. Pe langa asta, da nastere la dezbateri, schimburi de idei, etc.

21. Pe mine ma deranjeaza relaxarea cu care femeile ce nu doresc sa fie mame, baga ‘la cratita’ pe restul. Majoritatea traiti cu impresia ca stam sub papucul barbatului, ca nu mai facem altceva decat sa ne stergem voma de pe haine, ca ne-am distrus corpul si viata. (Eu asta cam inteleg din fraza urmatoare:

    Vedem cu ochiul liber că epoca femeii în bucătărie, împlinită exclusiv prin nașterea de prunci și veșnic supusă bărbatului își trăiește apusul (debifăm aici mediul rural în care mentalitatea patriarhală se cvasi-perpetuează cu veselie). Acum, sexul frumos poate privi și dincolo de limitele șorțului dantelat, hotărându-și – după introspecții adânci, nu în virtutatea inerției – propria reproducere.

    – am incheiat citatul).

    Nu ne-am sacrificat viata pentru cratita, nu ne-am pus carierele la pastrare, nu suntem LIMITATE de sort si alte prostii. Alaturi de partenerii nostri de viata am decis ca viata in 2 e senzationala, dar in 3 (sau chiar mai multi) prinde noi valente.

    Am avut o viata exceptionala inainte de copil, am calatorit cum multi nu viseaza (asta e, am avut o groaza de noroc), am aratat bine.

    Inca nu m-am facut cat dulapul, am calatorit si cu copil (la 6, respectiv 14 luni), nu mi-am pus in cap afacerea (desi nu e usor sa lucrezi cand doarme copilul), sunt de 10000 de ori mai fericita decat inainte.

    Probabil ca mi-am pierdut statusul de cool woman, acum ca is parte din cohorta de la cratita (culmea, nici acum nu ma omor cu gatitul, nu sunt singura in casa si ne impartim treburile dupa afinitati), dar am descoperit o viata mai incitanta, mai obositoare si mai plina de ‘recompense’.

    Te felicit pentru articol, desi ma amuz partial cand citesc despre cum nu doresc femeile noastre copii. Nu de alta, dar in urma cu EXACT 3 ani, nici eu nu doream. Nu atat de vehement, doar ca nu consideram ca este momentul.

    Si pana la urma a venit momentul ala cand nu mi-am dorit nimic mai mult decat un copil. Am avut norocul ca s-a intamplat foarte repede si usor, dar nu pot sa nu ma amuz cand vad multe tinere ca-s pornite pe viata doar in 2. In unele cazuri este o decizie definitiva, in unele vine viata si-ti da pofta de copii, de zici ca ai ‘fumat’ ceva ciudat 😀

    Iti doresc sa fii fericita in alegerile tale. Nu era necesar sa explici, nu de alta, dar pana la urma fiecare ne facem viata cum dorim, repet: e un articol bun, chiar daca eu nu sunt de acord cu el complet 😉

    • Diferența între autoare și tine este ca ea nu își dorește copii iar tu nu ți-ai dorit la momentul „acela” ci pe viitor. Iar apoi..dacă e totul asa roz de ce simți nevoia sa scrii la fel de mult despre cat ești de fericita și împlinită în alegerea ta..dacă e asa, precum spui atunci, nu e nevoie sa dai atâtea explicații

    • Bravo, DOJO! Ma regasesc intru totul in raspunsul tau!

22. Pe mind nu ma intereseaza ce trebuie si ce spune lumea, eu am facut un copil atunci cand am simtit pentru ca asa am simtit eu, nu ca trebuia, ca imi lipsea ceva sau sa ne intareasca relatia sau doamne fereste, sa intru in randul lumii! Pot sa spun ca acum mi se pare ca vad viata color si viata ante-copil parca era alb-negru, si am avut o viata cu calatorii in locuri in care altii doar viseaza sa ajunga si am facut efectiv ce mi-a trecut prin cap. Dar fiecare are viata lui si face cum crede ca ii este mai bine.

23. Perfect de acord cu autoarea.Dar ea a expus doar argumentele jalnice ale celor care încearcă să o convingă să facă copii.Ar fi interesant de știut de ce nu isi doreste ea copii…poate are un motiv întemeiat sau nu are(încă)un motiv demn de luat in calcul care să o facă să-si doreasca lucrul asta…

24. Ma asteptam sa citesc o parere mai personala (mail ales dupa titlul „confesiunile”). Mi se pare un articol departe de a fi personal, ci care doar analizeaza si aduce contra-argumente unor notive universal invocate pentru a face copii.
    Mi se pare corect sa ai posibilitatea de a alege daca faci sau nu copii (asa cum poti alege unde sa lucrezi, ce faci cu banii tai, cu sanatatea ta, cu timpul liber, etc). Totul in viata este o alegere, inclusiv a deveni mama sau nu.
    Mi-ar fi placut, repet, sa citesc o parere mai personala. M-a intrigat titlul si ma asteptam sa aflu (mai ales ca eu ma aflu la polul opus :P) ce simte si gandeste o femeie care nu isi doreste copii.

25. Sunt mamă și uite,postarea asta îmi merge la suflet.De ce? Pentru că sunt sătulă de vehemența celor care consideră normal,pe baza unor raționamente tocite,să își exprime părerea ba chiar și superioritatea în fața celor care nu au copii.Nu,nu contează de ce nu au,dacă nu pot sau dacă nu își doresc,ei pedalează în argumentele lor lipsite de logică și mai ales de bin simț.
    A avea sau nu copii este o alegere intimă și personală ca absolut oricare alta (religie,alimentație, carieră,etc).Cum ar fi ca în restaurant cel care are in față o friptură în sânge să îi facă morală celui care,la o masă alăturată,își savurează liniștit salata? Sau mergând pe stradă,să țin lecții presărate cu bancuri proaste celor care ies dintr-o biserică? Cam asta se aplică în toate domeniile.
    Serioși să fim,un copil nu leagă un cuplu și povestea perimată cu rămasul într-o relație de dragul copilului este jenantă,acesta ar crește într-o atmosferă nesănătoasă.
    Lumea asta este mare,unii o fac mică neavând loc ba de unii,ba de alții.
    Sănătate și minte deschisă tuturor!

26. Sunt perfect de acord cu ce ai scris. Nu este treaba nimanui decat a ta ce faci cu viata ta si cu corpul tau. Fiecare femeie e stapana pe propriul uter si trebuie sa aiba dreptul sa faca fix ce isi doreste, inclusiv avort (pentru ca si asta e un alt subiect sensibil si controversat). Fie ca e un copil, zece sau niciunul, e treaba fiecaruia. Ultimul lucru de care are nevoie un copil cand creste este sa se simta nedorit de catre parinti. Impactul emotional este mult prea mare si sunt destui oameni cu vanatai emotionale pe lumea asta.

    Am trecut si eu prin destul de multe intrebari incomode in ultimii ani. M-am maritat la 20 de ani pentru ca ne iubeam nespus de mult si am hotarat ca ne putem construi viata individuala si fiind parte dintr-un cuplu si ca nu trebuie sa asteptam sa avem cariera, casa si masina inainte de a ne casatori. Bine inteles, la nunta ni se tot ura sa ne vedem la botez, de parca doar pentru ca am decis sa ne unim vietile insemna ca imediat trebuia sa trecem si „la treaba”.

    Dupa nunta a urmat diagnosticul de sindrom al ovarelor micropolichistice. Infertilitate. Ne-am dorit un copil, iar cand am hotarat ca suntem pregatiti pentru acest pas, trei ani mai tarziu, au inceput tot felul de tratamente hormonale care au picat greu – asupra fizicului si psihicului. Stiam ca trebuie sa incep din timp tratamentul daca doresc sa am sanse de izbanda. Dar cel mai greu in toata perioada asta a fost suportatul vesnicelor intrebari „si…copil cand faceti?” cand eu aveam cadere psihica in fiecare luna in care testul de sarcina era negativ. Cei care tot fac presiuni asupra altora sa faca copii nu se gandesc decat la propriile dorinte egoiste ca si ceilalti sa se conformeze. Nu se gandesc ca poate exista probleme de fertilitate, si cu atat mai putin ca poate pur si simplu un copil nu este dorit. Nici prin gand nu le trece ca exista pareri diferite decat ale lor.

    Am facut un copil si poate voi mai face unul. Nu stiu (deja sunt intrebata de binevoitori desi bebe abia are 7 saptamani). Abia ma obisnuiesc cu statutul de mama. Cu toate astea nu as impinge pe nimeni sa isi ia o astfel de responsabilitate doar pentru ca eu am decis sa o fac. Fiecare are puterea si dreptul de a alege, iar restul trebuie sa le respecte deciziile.

27. Este imposibil sa ii explici unei femei care nu are un copil ce inseamna sa ai unul. Eu una am renuntat de mult sa sper ca o femeie fara copii ar putea sa o inteleaga pe una care are. Dincolo de toate motivele aparent puerile, pe care femeile mai in varsta din viata ta ti le-au reprezentat atat de plastic, exista unul singur, si anume ca, a avea un copil este o experienta unica pe care nu o vei mai trai in nici un alt fel. Este o experienta care nu poate fi inlocuita sau exprimata usor in cuvinte. Daca ti-as face o reprezentare grafica, astfel incat sa intelegi si tu ceva, ar fi o activare a unei zone din creierul tau pe care o activezi doar cand ai un copil (sau creearea unor conexiuni unice), sa nu mai vb de hatra sufletului.. Dincolo de cuvintele tale, frumos ambalate de astfel incat sa pare un articol credibil, tin sa te contrazic. Gresesti total!! Cuvintele tale sunt cuvintele unei femei imature, ai zice chiar a unei pustoaice egoiste de 15 ani. Poate ca nu au stiut sa se exprime, dar femeile din viata ta au incercat sa iti explice ca nu trebuie sa ratezi acesta experienta unica, o conexiune totala, o relatie de iubire si de incredere care va depasi prin puterea sentimentelor orice alta relatie pe care ai avut-o ever. Nimic nu mai e la fel din ziua in care ai un copil. Din ziua aia o vei intelege puterea sacrificiului, a dragostei lipsita de orice interes, vei retrai frumusetea inocentei si dragostea pura. Nici o relatie nu este mai puternica decat cea intre mama si copilul ei. Vei deveni mai buna si vei aprecia mai mult oamenii din vitata ta. E o cale de autocunoastere, de vindecare, de perfectionare, un mod de a invatata iertarea. Vei avea mai mult de invatat si vei descoperi despre tine mai mult decat din orice relatie din viata ta. De ce ai vrea sa pierzi asa ceva??? Habar nu ai despre ce vb!! Nu suntem un club mistic, nu ne consideram superioare, ma refer la astea fraiere care au copii – dar cred ca ne ostenim prea mult sa le aratam o cale a iubirii oamenilor care nu vor asa ceva. Nu exista cuv. necesare sa explici de ce sa devii mama unei femei care nu este, sau ce inseamna sa fii mama, trebuie sa devii mama mai intai ca apoi sa intelegi. Trebuie sa iti dai drumul in abis pentru a cunoaste si a simti puritatea adevarata a iubirii.

    • Beats me de ce unele persoane considera ca detin adevarul absolut, restul care nu le urmeaza calea trasata cu litere de aur fiind niste imature si ignorante… Autoarea pare suficient de matura sa realizeze ca absenta unui copil va lasa un gol in viata ei si probabil a luat aceasta decizie dupa o analiza riguroasa. Dar nu, trambitam noi ca greseste! WTF

    • What??. Ate gandire de 15 ani, doat pentru ca si-a spus parerea?? ceea ce susti tu nu este si etern valabil! Eu n-am vrut sa am copii, si pana la urma am facut unul. Si ceea ce stiu acum cu siguranta este ca nu am simtit nimic unic, si ca daca o persoana nu-si doreste copii n-ar trebui sa fie supusa la avalansa de „bune intentii” ale celor din jur!

    • si daca totul e atit de minunat pt toata lumea,de ce se nasc prapastii intre parinti si copii?poate unele suntem constiente ca nu putem evita haurile si preferam sainvestim sufleteste/financiar altcumva

    • Este unul dintre genurile de discursuri pline de stereotipuri pe care cele care nu-şi doresc copii s-au săturat să îl tot audă.

      Şi ca să citez la întâmplare: „Vei deveni mai buna si vei aprecia mai mult oamenii din vitata ta”

      NU ZĂU ??? Garantezi tu ???

    • Sa inteleg bine, dumneavoastra traiti prin copil? Deveniti mai buna avand un copil, invatati sa iertati, va perfectionati (?) si va cunoasteti gratie copilului? A fost nevoie de un copil ca sa realizati aceste lucuri? Nu era mai bine sa le faceti inainte de a apare copilul astfel incat acesta sa profite de avantajele unei persoane deja dezvoltate spiritual si psihologic? De cand a devenit copilul un mijloc de evolutie pentru parinte? Eu cred ca este totala lipsa de responsabilitate sa ai un copil inainte de a fi tu perfect echilibrat sufleteste, sa ai calitati dezvoltate deja pentru a avea ce educatie sa-i oferi copilului. Cam atat.

    • Cred ca daca as fi citit/auzit o parere ca aceasta in primele luni dupa ce am nascut, m-as fi simtit foarte prost. Asa de prost incat depresia de dupa-nastere poate s-ar fi prelungit si cine stie cand si cum as fi reusit sa-mi regasesc echilibrul.
      Cred ca inteleg ce vrei sa spui, doar ca ‘perfect echilibrat sufleteste’ mi se pare o cerinta nerealista si poate chiar periculoasa cand cineva trece printr-ul moment delicat.
      Plus ca experienta unui copil este totusi ceva ‘nou’ cand esti la primul copil si nu cred ca ‘scoala vietii’ de pana la nasterea unui copil poate sa te pregateasca ideal pentru a deveni mama.
      Parerea mea e ca un copil poate sa (te) schimbe foarte mult, fara sa insemne ca inainte de copil era ceva in neragula sau ceva dezechilibrat – pur si simplu deschide alte orizonturi. Cum si alte experiente (mai mult sau mai putin intense) de viata o pot face.

    • @ISABELAC: cam multa vehementa pentru cineva care pretinde ca materniatea este asa un lucru minunat si cea care nu isi doreste copii habar nu are ce vorbeste! Din reply-ul tau lung nu prea razbat vindecare, perfectionare si iertare. Din contra. Just saying…

    • Abia asteptam sa vina asta cu „relatie de iubire si de incredere care va depasi prin puterea sentimentelor orice alta relatie pe care ai avut-o ever” bla bla, „dragostea neconditionata” bla bla.

      Cred ca majoritatea oamenilor din lumea asta traiesc intr-o lume fantastica/ideala in care toti parintii isi iubesc copii si toti copii isi iubesc parintii. Guess what? NU-I ASA! si n-o sa dau exemplu toti romii/cersetorii care fac copii doar ca sa ia ajutor social, ci dau chiar exemplul personal.

      Am un tata alcoolic si abuziv, si o mama careia ii pasa mai mult de cum sa-l „linisteasca” pe tata prin orice mijloace, cu toate ca linistirile astea, pastratul lui calm, au venit din sacrificii din partea noastra a copiilor. Tata nu ne-a dorit, mama…dupa ce a vazut ca suntem capabili cat de cat sa rationam singuri a inceput sa-l trateze pe tata ca pe un copil care trebuie cocolosit. Noi copiii am rugat-o pe mama ani intregi, din copilarie, sa divorteze macar, dar ea zicea ca are responsabilitate fata de el. ca l-a luat la bine si la rau. da pe noi? noua nu trebuia sa ne faca si bine????. Sa nu mai zic ca pentru tata, noi copiii nu eram decat un cost, o cheltuiala, lucru de care ne aducea aminte cu orice ocazie.

      Drept pentru care, din nou, GUESS WHAT? Declar cu inima pe inima ca nu-mi iubesc tatal. In momentul acesta sunt suficient de suparata pe el incat sa zic ca, daca moare, nu o sa merg la inmormantare! Astept criticile!

      Credeti-ma, situatia mea nu e unica!

      Imi pare rau, dar decat asa, mai bine deloc. Imi pare rau, dar iubirea nu vine intotdeauna! Oricine simte ca in situatia personala s-ar putea sa nu apara sentimentele descrise de ISABELA si altele, ar trebui sa nu faca copii. Altfel in loc sa sufera un adult din cauza unor batai de cap din partea rudelor, va suferi un copil nevinovat.

    • Adevarat, nu toate femeile fac copii din iubire sau sunt capabile sa ii iubeascasi sa ii educe. Iubirea asta de mama nu este ceva ce iti este pus in brate odata cu noul nascut. Dar in situatia de fata, poate merita sa te gandesti ca unele femei (poate chiar mama ta) au facut copii pentru ca nu au avut de ales (stii probabil de „decretei”) sau din motive de tipul „daca il fac, il schimb pe sotul meu, il fac sa ma iubeasca, il linistesc”, etc. Si eu am avut o copilarie trista, nu provin dintr-o familie din filme dar imi doresc din tot sufletul sa nu repet greselile parintilor mei si sa am un copil fericit. Si da, mi-e frica la gandul ca il voi face si poate nu va iesi asa cum visez dar incerc. Toata ideea e sa vrei…

    • Mai, uite, am copil, dar sa ma bata cucu daca am simtit atata misticism cat zici tu! Oi fi ratat ceva? N-oi fi facut bine ceva? Sa-l bag inapoi sa-l mai nasc o data sau si mai simplu, mai fac unul. Si acu’ promit sa incerc sa simt tot ce zici tu. Am inceput sa ma bucur de copilul meu abia dupa un an de tras cu depresii si altele desi a fost un copil dorit si iubit inca inainte de concepere. Momentan, nu ma simt cu nimic mai presus sau altfel decat eram inainte sa am copil. Ma comport la fel, gandesc la fel si pot zice cu mana pe inima ca viata nu mi s-a schimbat spectaculos si nici n-am avut vreo revelatie in urma nasterii copilului.

    • Eu m-am schimbat foarte mult, simt, gindesc si ma raportez la foarte multe lucruri diferit. Asta nu inseamna insa nimic pentru tine sau pentru altii si nici nu ar trebui sa fie un argument in vreo discutie. Ca tu sau eu ne-am schimbat sau nu nu ne face nici mai bune nici mai rele ca altele.

    • Serios mamicuto,numai daca te multiplici aflii care este dragostea adevarata?ai probleme psihice si esti o sociopata care nu poate accepta un stil de viata diferit sau o idee mai nonconformista.Daca este atat de minunat sa ai copii,de ce ne fortezi pe toate sa iti impartasim senzatia „unica” iar cine refuza il pui la zid…de ce nu vin miliardarii nu ne forteaza sa le impartasim senzatia minunata de a avea aproape totul?fiecare persoana gaseste dragoste adevarata si pura in ceva,asa cum eu am gasit cea mai puternica iubire si cele mai intense trairi alaturi de sotul meu pt.care mi-as da si viata daca ar pati ceva rau.Sunt egoista si nu am iubire cu simt de sacrifiu decat in doi iar un copil m-ar seca de suflet si mi-ar fura sotul si iubirea lui infinita fata de mine plus ca nu imi plac copii si nu am chef sa am grija de ei si de nepoti pana intru in pamant.Eu respect fata de multi alegerea de a avea un copil sau mai multi dar multi nu stiu sa respecte ideea de a nu avea copii si efectiv intra in viata ta cu bocancii plini de rahat de parca esti sclavul lor iar tu faci cum ti se ordona.Daca pt.tine experienta maternitatii este experienta suprema,bravo tie si multa sanatate dar nu mai baga pe gat asta si celor ce gasesc frumosul suprem in altceva sau altcineva decat un copil.Eu respect autoarea si decizia ei iar cand lumea ma freaca la icre cu facutul copiilor,ii izbesc rapid cu violenta de pereti prin raspunsuri simple fara jignire dar foarte acide de nu mai intreaba asa ceva 1000 de ani iar toata violenta asta rezulta din faptul ca daca vb.finut,se intinde subiectul si esti frecat la icre pana faci o cadere nervoasa.

28. E în regula și sa îți dorești copii și sa nu-ti dorești…dar dacă ai multă dragoste de dăruit e păcat sa o lași sa se irosească

29. E dreptul tau sa iti traiesti viata cum vrei si sa iti faci propriile alegeri asumate. Dar tu ai ales si sa te exprimi in sensul asta, iar articolul tau nu aduce nici un argument. Combati doar ceea ce ti se spune, platitudini cu alte platitudini, dar noua nu ne spui nimic din ce ai vrea sa intelegem… Nu vad sa iti exprimi propriile idei sau convingeri, doar sa ne explici de ce altii gresesc, ceea ce imi sugereaza totusi ca nu esti chiar atat de convinsa, doar nu ti s-au asezat lucrurile in viata in sensul asta.

    • Nu e nimic de înţeles, e doar de acceptat.
      Presiunea socială este foarte mare iar unele situaţii sunt chiar umilitoare pentru cele care nu-şi doresc copii.
      Eu zic că ăsta este scopul articolului: ca anumite persoane să priceapă că există femei care chiar nu-şi doresc copii şi să le lase în pace (bine, eu zic că treaba asta este în primul rând o chestie de bun simţ care ar trebui sa fie implicită, dar articolul este oricum binevenit)
      Eu personal nu vreau să zic de ce nu-mi doresc copii, pentu că sunt convinsă că multe mămici de aici ar fi de-a dreptul oripilate de o perspectivă aşa de diferită de a lor.
      Pe de altă parte ştiu mai multe femei care au făcut copii „din interes” (ca să fie luate de nevastă, ca să scape un an sau doi de un serviciu care nu le place sau unde nu fac faţă, ca să evite un divorţ după care ar rămâne fără sursă de venit) iar protagonistele sunt cele mai aprige combatante ale celor care nu-şi doresc copii. Poate ca să se justifice faţă de ele însele ?!?!?

    • Eu cred ca problema cu presiunea sociala e un pic diferita acum. Exista în general presiune sociala pe femeile care nu vor sa facă copii din partea populației trecuta de prima tinerețe, dar mai exista și presiune sociala pe femeile care fac copii din partea angajatorilor, colegilor, prietenilor. E un fel de stigmat: adică cum, dai cu piciorul unei cariere promițătoare ca sa faci un lucru atât de lipsit de satisfacții, cum ar fi un copil? Serios? Ai făcut un copil și deja ești privita ca o femeie lipsita de neuroni care sta la cratita? Pai doar toate filmele americane ne spală pe creier sa devenim femeia de cariera dorită de orice angajator, sa muncim de dimineață până în miez de noapte și eventual în week-end, și sa ne răsplatim o data pe an cu o vacanta prin străinătăți sa credem ca ne trăim viața. Cine are nevoie de copii? Voi, cele care nu vreti sa faceți copii, nu va mai plângeți ca va judeca lumea! Cred ca voi sunteți cele care le judeca un pic cam mult pe cele care vor copii! Oricum cei care va judeca pe voi ca nu vreți copii ne judeca și pe noi ca nu ne creștem copiii cum trebuie. Ce încerc sa spun e ca atitudinea asta de victima e un pic exagerata. Dacă ar fi sa împărțim femeile în 2 tabere (care vor și care nu vor copii) am constata ca fiecare are de luptat cu anumite etichete și idei preconcepute.

    • Si de ce ai avea nevoie de explicatii? Scopul articolului este de a convinge pe cei ce au copiii sa nu mai dea cu pietre in cei ce nu isi doresc, pentru ca este de-a dreptul impertienent sa faci asta. Fiecare are motivele lui personale de a face sau nu copii.

30. Pana sa fiu mama nu imi imaginam ca eu pot fi mama, ma oboseau si plictiseau copiii si mai mult de 5 min nu mi-i doream in preajma. Acum, nu stiu cum sa multumesc universului ca mi l-a dat. Asta a fost scopul si menireaea in viata, sa-l am pe el.
    Decizia e a ta. Nu am citit argumentele pro sau contra procreeatiei, nu ma intereseaza. Vrei sa nu! Fara argumente! Nu e un bun pe care sa-l achizitionezi, e ceva ce simti si atat.
    Daca tu esti fericita cu alegerea ta, asta e cel mai important lucru 😉

31. Si eu am fost ca tine: nu mi-am dorit copii, ci alte lucruri pe care le credeam incompatibile cu rolul de mama. Copiii mi se pareau simpatici atata vreme cat nu erau ai mei si nu trebuia sa petrec prea mult
    timp in compania lor. Dar la un moment dat m-a cuprins dorinta brusca si inexplicabila de a face un copil – probabil a sunat ceasul biologic. Acum este cea mai mare bucurie din viata mea si motivul care ma ambitioneaza sa devin cea mai buna varianta a mea ca mama, sotie, femeie de cariera, fiica. Consider ca un copil nu te limiteaza (cum lasi sa se inteleaga in articol), ci din contra. Oamenii sunt diferiti, se pot schimba de-a lungul timpului. Sunt perfect de acord ca ai dreptul sa nu vrei copii, iar lumea nu ar trebui sa te judece. Este viata si alegerea ta. Dar te rog, nu ne judeca nici tu pe noi, cele care am decis sa fim mame.

32. Cel mai dramatic este sa nu vrei copii, sau cel putin nu in urmatorii 5 ani si sa aflii ca esti insarcinata. Asta am patit eu acum cateva luni si de atunci sunt intr-o depresie pe care o temperez cu chestii stupide, gandindu-ma la cat de simpatic si dragalas va fi copilul. Am aflat destul de tarziu de sarcina, si mi-a fost mila sa avortez, pentru ca este un sufletel mic ce nu are nici o vina.
    Insa cu mine cum ramane? Cum ramane cu visele mele, cu hobbiurile, cu calatoriile, cu jobul meu? Nu sunt deloc pregatita pentru statutul de mama si sa renunt la toate astea, la lucrurile care ma definesc ca persoana si sa devin o simpla mama. Am realizat multe vise pana acum, si mai aveam de realizat inca pe atat. Nu stiu ce voi face…

    • Daca ma intrebi, nu stiu de ce mi-am dorit copii. Pur si simplu asa am simtit, am 2 copii acum si sunt fericita. Aveam inainte o viata implinita, calatoream mult, aveam o mica afacere care imi placea mult, multi prieteni cu care ieseam. Nu imi mai pot imagina acum viata fara copii, dar stiu ca imi placea si am trait-o din plin. Dupa copii, am aceeasi afacere care imi place, calatoresc la fel de mult, cu ei, extrem de rar fara, am aceeasi prieteni cu care ne intalnim si bonus casa plina de veselie. Da, jonglez mereu cu timpul sa le pot face pe toate, avand afacerea am muncit zi de zi in tot acest timp, dar e ok, asta e viata mea acum si ma descurc. E normal sa ai toate aceste sentimente, le-am avut si eu desi copiii au fost doriti amandoi, dar lucrurile se aseaza frumos si copilul nu te va impiedica sa faci ceea ce iti doresti, ba mai mult te va motiva si iti va da un alt sens vietii.

    • Multumesc pentru raspuns, este incurajator sa stiu ca exista parinti care nu renunta la ei insisi. In plus, mi se pare un exemplu pozitiv pentru copii!

    • Hei, mult curaj! Am trecut prin acelasi lucru acum opt ani. Am ales sa nu pastrez copilul, o decizie pe care o regretam inca de cand mai puteam sa o schimb, totusi am dus-o pana la capat. In prezent am doi copii, speram sa ma ajute sa ma impac mai bine cu ideea copilului refuzat, ciudat, insa nu e asa…. Acum realizez mai bine
      ca situatia mea nu era fara iesire, cum parea, si ca m-as fi descurcat si cu el…
      Eu sunt pro alegere, nu militez nici pentru avort, nici impotriva, nici pro maternitate, nici impotriva. Mi se pare absolut firesc sa putem decide singuri ce e mai bine pentru noi.
      O sa fie greu cu un copil, oricine iti spune altceva probabil e foarte norocos sau a uitat, insa nu te simti redusa la „o simpla mama”, ca nu e chiar asa. Eu mi-am vazut si de cariera fulminant corporatista:), si de calatorii, si de pasiuni, chiar si cu doi copii facuti in patru ani. Trebuie sa fii dispusa sa incerci, nu sa te resemnezi ca de acum totul s-a terminat. Se schimba lucrurile, dar nu ti se termina vita- poate doar pentru doua-trei luni, pana te adaptezi si realizezi ca exista o continuare si dupa bebe.
      Curaj, inca o data. Eu l-am plans de multe ori pe cel mic nenascut, si m-am invinovatit mult timp, inca o fac. Probabil as fi regretat la un moment dat si cealalta decizie, chiar nu militez pentru vreuna dintre alegeri. Vreau doar sa te incurajez, pana la urma, daca tot alegem si putem sa o facem, macar sa make the best of it.
      Felicitari autoarei blogului pentru publicarea articolului.
      Si eu a trebuit sa „tai” ani la rand avantul binevoitorilor de a-mi trai mie viata. Imi doream copii, alea sa ii fac dupa 32 de ani si am fost multumita de rezultat. Insa mi se pare absolut firesc ca, daca cineva nu ii doreste, sa nu ii faca. Punct. De ce se baga, oare, altii? Si nu mi se pare niciun dispret generalizat la adresa mamelor, de unde o fi iesit concluzia asta? Oare daca imi plac tocurile inalte implica dispret fata de purtatorii de balerini ?
      Am vazut argumente ciudate pro maternitate, religioase, care nu sunt valide daca esti ateu, de exemplu, sau budhist….oare monarhii nu sunt credinciosi, ca doar calugarii si pustnicii nu fac copii…
      Argumentul unei experiente unice… De acord, la fel e si saritul cu parasuta, si calatoria in spatiu. Si sexul in trei. Unii decidem sa nu le incercam, desi sunt mai simple decat paternitatea.
      In fine, nu mi-as schimba copiii pe nimic in lume, dar nici libertatea de decizie. Felicitari celor care isi traiesc viata asa cum isi doresc, indiferent de gura lumii…

    • Mi s-a parut imposibil gandul de a avorta, cred ca as fi regretat toata viata. M-a impresionat cand la ecografia de 8 saptamani se vedea cum bate inimioara (sau un sistem circulator incipient). Am realizat ca nu are nici o vina micutul. Nu judec pe nimeni care face asta insa. Am sa incerc sa nu ma resemnez ca voi fi o simpla mama! Cred ca este important si avem si sprijinul celorlalti 🙂

    • Alexandra, NU ESTI O SIMPLA MAMA, cand ai copil, cine va baga prostiile astea in cap?

      Esti TU, aceeasi persoana, si esti UNIVERSUL si viata unui piscot de copil, pentru care tu esti tot ce e important in lumea asta. Si te va iubi, asa cum nu poti visa ca poate cineva sa te iubeasca.

      Visurile se pot implini oricand, in majoritatea cazurilor e vorba doar de o amanare, probabil. Vor fi si unele la care vei renunta, probabil, dar ele vor lasa locul altor visuri.

      E trist ca simti asta, dar e BINE ca o spui si ca o gandesti deschis. Nu te inchide in tine, discuta cu cei dragi si, daca este nevoie, cauta si ajutor specializat. Nu este o rusine, dar poate un ‘terapist’ va stii sa te ajute sa formulezi niste intrebari care sa te puna in alta perspectiva.

      Stiu ca majoritatea celor care inca nu au copii cred ca viata cu bebe e crunta. Ca te distruge, ca, gata, ai renuntat la totul. Nu spun ca nu vine cu anumite sacrificii (asta daca iti pasa de copil, normal), dar, culmea, natura face in asa fel incat atunci nu le mai simti asa.

      Sarcina in sine si nasterea in general nu sunt ‘a walk in the park’ (cu putine exceptii). Culmea, chiar si dupa un travaliu ucigator si o sarcina crunta, o proaspata mama reuseste cumva sa treaca peste totul si este FERICITA. Stiu ca suna ciudat, cu toate daravelele de genul ‘cusaturi, lapte, ragade, nopti nedormite etc.’, vei descoperi o fericire absolut ciudata, dar cat se poate de reala.

      Normal, copilul iti da viata peste cap, dar in general o face intr-un mod care iti place (si nu suntem masochiste :)). Vei fi si obosita, te vor durea unele si altele, dar te vei topi, cand te vei uita la copilul tau.

      Eu sunt genul de ‘amazoana’ sa zic asa, dar, cand i-am auzit prima data vocea si am pus mana pe spatele ei plin de vernix, am simtit ca-mi explodeaza inima. Nus’ cum sa exprim, e un sentiment tare ciudat: m-am indragostit de chestia aia mica si urlatoare, am simtit niste fluturi in stomac, de ziceai ca is iar in liceu.

      Sa nu-ti mai spun, cand incepe ala micu sa te priveasca, sa iti zambeasca, sa intinda manutele spre tine: te topeste complet.

      Fii-mea acum e la faza de dat pusi la foc automat: imi ia fata in manutele ei si ma pupa. Vorba lu’ ta-su „stai ca plec cateva minute sa-ti aduc luna de pe cer” 😀

      Iti doresc sa descoperi bucuria pe care noi, astea ‘conformistele’, o simtim in fiecare zi. Suferim ca niste caini, cand ne sunt copiii bolnavi, suntem in urma cu somnul uneori, poate si cu o hrana decenta, dar viata de mama e mult peste cateva mici neplaceri.

      Despre visuri .. am avut fiecare .. unele nu s-au intamplat pentru ca nu s-au intamplat (venirea unui copil chiar nu are treaba cu asta), iar pe altele le-am pus la pastrare. Copilul nu va fi bebe o viata intreaga, poti calatori destul de devreme cu el, apoi, odata ce intra la gradi’ ai deja mai multe optiuni. Exista bone, bunici etc.

      Sanatosi sa fiti, ca veti gasi voi solutia.

      Capul sus si FELICITARI sincere. Cred sincer ca vei ajunge ziua aia, cand sa fii o mama fericita, chiar daca acum nu-ti pare aproape.

    • Eu fac mai multe lucruri decat faceam inainte sa am copil, adica mai variat, nu mai pot, de exemplu sa merg de 2 ori pe saptamana la cinema sau am ma plimb de dimineata pana seara in vacante ca sa descopr locuri noi, dar am (re)gasit alte lucruri de facut – trebuie mai multa organizare si comunicare cu partenerul de viata, dar e posibil si chiar placut. Si muncesc la fel de mult ca inainte – bine, nu mai stau peste program, dar asta consider un progres, nu un regres, pentru ca am invatat sa fiu mai eficienta la munca.
      Deci se poate sa nu fie chiar asa de ‘neagra’ maternitea 🙂

    • Draga mea, spui ”sa devin o simpla mama” de parca asta ar insemna diagnosticul unei boli invalidante care te opreste sa mai parasesti locuinta fara cadru/carut cu rotile/brancardieri….ceva de genul. Zau asa! Copii cresc. Viata mamelor nu se opreste brusc intr-o fundatura. Vei calatori din nou, vei avea job,vise si toate celelalte. Vei fi acelasi om ca si pana acum.

    • Te inteleg si e normal sa simti asta atunci cand sarcina e o surpriza. Faptul ca nu ai renuntat la bebe inseamna ca esti mai pregatita sa devii mama decat crezi. Incearca sa te relaxezi, sa ai incredere in tine, in instincte si o sa fie bine. Cu timpul ai sa vezi lucrurile in alta lumina si frustrarile de acum o sa se mai estompeze. Acum nici hormonii nu te ajuta sa gandesti clar. Sper ca nu esti singura in povestea asta, sper ca te ajuta si sustine cineva pentru ca la inceput e greu…

    • Curaj, Alexandra! Sînt convinsă că vei ajunge la un echilibru şi îţi vei putea îndeplini visele – chiar dacă o să ai nevoie de mai mult timp pînă o să ajungi acolo -, chiar dacă ai un copil!

33. Desi subiectul este unul foarte delicat si tine de fibra intima a fiecarei femei, ma incapatinez sa afirm ca aceasta demonstratie de gindire libera, fara prejudecati, nu este o confesiune, ci este o argumentatie. Singurul lucru care il apropie de confesiune este subiectul intim, care inca mai este tabu, in schimb, modul rational-analitic in care este structurata expunerea prin dezvoltarea mai mult sau mai putin riguroasa a contra-argumentelor face ca articolul sa fie o argumentatie, o dezbatere si nu o confesiune in adevaratul sens al cuvintului. Titlul corect ar fi trebuit sa fie „(contra)Argumentatia unei femei care nu isi doreste copii”. Confesiunea ar fi presupus marturisirea resorturilor intime care contribuie la aceasta decizie, ar fi trebuit sa fie axata mai mult pe latura emotionala pentru ca vorbim totusi de o dorinta launtrica care transcede fiinta.
    Confesiunea ar mai fi presupus si o anumita atitudine de culpabilitate, de remuscare, dar ideea de baza a articolului e tocmai lipsa total justificata a acestui sentiment.
    Faptul ca femeia aceasta alege sa se confeseze despre lipsa dorintei de a face copii facind din asta o pledoarie rationala in care isi apara teza existentialista in 4 puncte demontind prejudecatile celorlalti, ma face sa cred ca titlul ar fi putut sa fie la fel de bine „Confesiunea unei femei care nu isi doreste televizor”.
    Iata noile argumente care trebuie dezbatute:
    1. Argumentul ”așa este normal” sau ”trebuie să intri în rând cu lumea”
    2. Argumentul ”fără televizor, viața e pustiu”
    3. Argumentul ”privitul in doi la TV întârește relația de cuplu”
    4. Argumentul ”ajutor la bătrânețe”

    Ceea ce am inteles eu din toata povestea este ca exista femei care nu isi doresc copii si care nu trebuie stigmatizate, ci dimpotriva, apreciate.
    Dezbaterea asta are marele merit de a demasca insuportabilul anacronism, insuportabilul limbaj de lemn si insuportabila superficialitate a unei parti a societatii romanesti.
    Si pentru asta, ma inclin.

    PS: Initial am scris „sex” in loc de televizor, dar am sters, ca nu vreau sa alimentez prejudecata ca barbatii se gindesc doar la asa ceva.

    • E foarte posibil.

      Dar angajatorii, polițiștii, proprietarii de la care vrei să închiriezi, secretariatele facultăților, judecătorii, funcționarii de bănci nu te întreabă câte televizoare ai. Și nici cariera, locuința, școala și în general soarta ta nu atârnă de faptul că ai televizor.

34. Nu am copii. Nu mi-am dorit niciodata copii. Imi plac copiii prietenilor mei, imi plac copiii cu care pot interactiona omeneste, nu prin urlete. Spre mirarea mea, copiii ma plac foarte mult.
    Am 45 de ani si inca nu regret decizia mea si a sotului meu de a nu face copii.
    Autoarea articolului a uitat, probabil, o alta eticheta care ni se pune noua, celor care nu dorim copii: EGOISMUL. Dintr-o lista de pacate ale lumii, egoismul nu cred ca se afla printre primele, dar chiar si asa, nu din egoism nu-mi doresc copii.
    La varsta mea nu mai sunt intrebata cand fac copii, dar Isabelac mi-a reamintit cu dragalasenie: nu am copii pentru ca sunt egoista :).
    Sora mea este insarcinata si ma bucur enorm pentru ea. De abia astept copilasul si ma rog la Dumnezeu in fiecare zi sa fie sanatos. Mi-e sufletul plin de bucurie la gandul ca ea va avea un copil si voi fi alaturi de ea cat va avea nevoie de mine si cat va dori.
    Mi-am analizat mult sentimentele si trairile si, cu toate astea, nu am gasit nici macar o urma de parere de rau ca nu am un copil al meu. Eu cred cu tarie ca nu toata lumea este facuta sa fie parinte.

    • subscriu celor zise de tine,si eu am ales sa fiu doar matusa responsabila cu distractia iar parintii cu educatia….si sunt chiar f responsabila:de la 3 ani nepotica merge cu noi(cu mine si cu sotul ) in concediu,fie in hoteluri fie in cort ..

35. O casa micuta, cocheta, inconjurata de verdeata cu leagan in curte si eventual un tei, o mama draguta si zambitoare, un tata elegant, doi copilasi dintre care unul e baiat si e mai mare si unul e fetita si un labrador. Nu vad de ce cineva nu si-ar dori asta. Cand aveam 20 ani, eram sigura ca la 25 ma voi casatori, la 26 voi face un baietel si pe la 30 voi avea o fetita. Din visul meu „american” nu a ramas nimic sa devina realitate dar mi-l doresc in continuare. Atunci cand eram intr-o relatie gresita, simteam ca nu doresc copii si nici sa ma casatoresc, asa ca argumentam cu inteligenta orice parere de-a parintilor, prietenilor, colegilor, legata de cum ar trebui sa imi arate viitorul. Acum insa, cand iubesc cu adevarat si primesc aceeasi iubire (sau chiar mai multa, dupa parerea unora :)), visul meu american a redevenit plan si speranta. De asta cred eu ca nu vrei copii…

36. Sunt perfect de acord! aproape 10 ani, desi eram casatoriti, nu ne-am dorit copii. Eu adoram copiii dar nu eram pregatita pentru a avea unul. Asa ca inteleg foarte bine cum este sa traiesti in lumea asta fara sa iti doresti copii si fara sa ii invidiezi catusi de putin pe cei care au.

    Nu am facut copil sa ma ajute la batranetea mereu am crezut ca este cea mai mare stupizenie. Sa ne ajute dzeu sa fim sanatosi. Nu privesc mai tarziu decat urmatoarele 2, 3 luni.

    Si NU, nu intareste relatia de cuplu. Dimpotriva, la noi a fost invers. Eram cel mai sudat cuplu posibil, pana a aparut fetita. Nu mai detaliez….

    Viata noastra a fost foarte frumoasa fara copil. Acum nu stiu daca este mai frumoasa, dar sigur o iubim si suntem lesinati dupa ea.

    Cand cineva imi zice ca nu isi doreste copii, nu o sfatuiesc decat sa faca asa cum simte. Nu are rost sa faca copii doar pentru a bifa si asta.

37. Sunt perfect de acord! aproape 10 ani, desi eram casatoriti, nu ne-am dorit copii. Eu adoram copiii dar nu eram pregatita pentru a avea unul. Asa ca inteleg foarte bine cum este sa traiesti in lumea asta fara sa iti doresti copii si fara sa ii invidiezi catusi de putin pe cei care au.

    Nu am facut copil sa ma ajute la batranetea mereu am crezut ca este cea mai mare stupizenie. Sa ne ajute dzeu sa fim sanatosi. Nu privesc mai tarziu decat urmatoarele 2, 3 luni.

    Si NU, nu intareste relatia de cuplu. Dimpotriva, la noi a fost invers. Eram cel mai sudat cuplu posibil, pana a aparut fetita. Nu mai detaliez….

    Viata noastra a fost foarte frumoasa fara copil., pustie nici intr-un caz.
    Acum nu stiu daca este mai frumoasa, dar sigur o iubim si suntem lesinati dupa ea.

    Cand cineva imi zice ca nu isi doreste copii, nu o sfatuiesc decat sa faca asa cum simte. Nu are rost sa faca copii doar pentru a bifa si asta.

38. Curiozitatea de a vedea ce poate iesi din tine nu se pune?

    • Să te joci cu destinul unui om, al propriului copil, din curiozitate? Are you for real?!!

39. Draga G.V., eu am un copil si tot nu am intrat in randul lumii pentru ca frumos ar fi sa-l fac si pe al doilea…dupa cum spune gura lumii…sa aiba primul cu cine sa se joace, un sprijin cand noi nu vom mai fi… sprijinul de la batranete ca poate pleaca unu si macar celalalt sta pe langa tine :))) si cu asta cred ca am zis tot! sunt convinsa ca sunt destul de multi oameni care functioneaza din inertie si pt acestia motive de genul celor de mai sus sunt plauzibile…din fericire nu suntem toti la fel…

40. Sunt perfect de acord ca fiecare isi traieste viata cum vrea si cum simte.
    Noi suntem impreuna de 8 ani si jumatate si casatoriti de 9 luni. Ne dorim copil, insa am amanat un pic momentul din anumite cauze.Bineinteles ca suntem intrebati mai tot timpul- cand vine bebe?Dar a trecut atata timp,cand il mai faceti? Hai ca va obisnuiti asa si apoi nu mai faceti.Sunt sigura ca dupa ce il facem, vom fi intrebati- pe cand un fratior/o surioara? Insa am primit si sfaturi de genul „lasa,mai stati, ca sunteti tineri,aveti voi timp si de copii!” Sau apropo de „amenintari”, auzim fraza – „lasa ca o sa vezi tu cum e cu copil!”
    Argumentul cu sprijinul la batranete il cunosc si mi se pare foarte egoist.Nu cred ca asta e motivul pentru care trebuie sa faci un copil.
    Cum spuneam, fiecare stie ce e mai bine pentru el/ea si ar fi bine sa respectam aceste opinii, fie ca o persoana nu vrea deloc copil, fie ca vrea mai tarziu, fie ca face multi copii.

41. Eu mi-am dorit dintotdeauna copii. Nu unu, nu doi, ci patru sau cinci. I-am imaginat si le-am ales si numele de pe la 12 ani. Apoi am facut tot posibilul sa-mi implinesc visul: in primul rand un serviciu bine platit, stabil si cu suficient timp pentru a educa familionul, apoi un sot cu aceleasi vederi, iar acum recent si primul bebe. Sper doar ca fizicul sa-mi permita sa-mi indeplinesc dorinta, am deja 28 de ani:). Desi maternitatea a fost scopul meu principal m-am preocupat si ma preocup in continuare si de cariera, in primul rand ca sursa de venit, apoi ca pasiune si inca imi ramane ceva timp si de hobbyuri. Inteleg insa si pe cineva ca autoarea, aflata la polul opus fata de mine.

42. Intr-adevar multi se considera atotstiutori, si oricat de puternici am fi intrebarile si presiunea constanta doare. Eu sunt in categoria in care imi doresc, cu ardoare cu patima de aproape 3 ani. De ce? Nu pt a-mi aduce o cana de apa la batranete sau sa fiu in radul lumii, pt ca sunt facuta sa fiu mama, pt ca vreau sa il fac pe sotul meu tata, ca o prelungire a dragostei noastre (asta nu inseamna ca cei care nu au copii nu se iubesc). Momentan nu putem, cauze concrete nu avem, dar imi doresc atat de mult incat de buna voia imi injectez numeroase injectii in burta pt stimulare, iau pastile peste pastile, si vacantele noastre …. sunt consultatii la medici din afara. In tot acest timp, lume mai apropiata sau nu isi permit sa intre in viata mea privata sa ma intrebe daca imi doresc si daca pot; cu ce drept? nu ar tb sa decid eu cui sa impartasesc neputinta noastra?
    Revenind la articol, cred ca fiecare decide pt viata lui, si nu avem dreptul sa intram cu papucii in viata nimanui.
    P.S. la eterna intrebare a celor reproductive challenged – de ce nu adopti? e asa cu usurinta aruncata. Personal sunt pro: dar mai intai as adopta un ovul sau un embrion.

43. G.V.

    Am citit cu atenție articolul tău. Undeva apare o fractură, dacă decizia e luată și dăltuita în cremene de ce inviți cititoarele la a argumenta rațional pe tema ei? Ca să nu mai pomenesc faptul că această mărturisite apare aici, pe blogul Ioanei.

    Constat că ai un ego foarte dezvoltat, prin urmare creierul tău va respinge apriori orice argument, recursul la argumentație este sortit eșecului.

    Totuși, s-ar putea ca o dorință mică să pâlpâie slab, tremurând undeva departe, în inima ta. Nu cred că ești Terminatorul perfect, așa cum, în cuvinte prețioase, lași să se înțeleagă. Te invit să reflectezi la destinul prințului Siddhartha…

    O să trăiești toată viața cu riscul de trăi brusc o mică epifanie, iar timpul și a lui inexorabila curgere să nu îți mai fie aliat.

    Pace ție.

44. Mie mi se pare ca autoarea acestui articol tine cu orice pret sa arate celorlalti ca e ,,diferita,, si ca vrea sa iasa din riga si spun asta pt ca in acest articol argumentele ei nu sunt persinale ci sunt bazate pe ceea ce spune lumea!! Daca cineva nu vrea copii nu ii face si gata dar nu poti sa spui ca nu regreti ca nu ai facut pana la 50 de ani pt ca nu stii cum putea fi viata ta daca ii aveai in schimb cine ii are stie cum e viata fara si a fi mama nu e un ,,trebuie,, e ceva instinctiv care porneste dinauntrul tau si multe persoane de 20-25 de ani au scris comm ca nu vor copii cred ca e cam devreme pt asemenea decizie!! A fi mama nu inseamna a spune stop la viata si la toate placerile tale a fi mama e ceva ce nu poate fi explicat prin cuvinte(vorbesc despre mamele care isi doresc copii). Fiecare alege sa faca ce vrea cu viata lui dar daca nu se simte vinovat de alegerile sale nu are nevoie sa argumenteze alegerea pe care o face doar de gura lumii!!!

45. Sincer argumentele disecate in articol nu au nici o legatura cu sentimentul de a fi sau nu mama. Sunt printre cele mai proaste exemple asupra carora te-ai putut opri. Nu cred ca doar ” asa e normal, sa fii in randul lumii, sa ai sprijin la batranete” ti-au fost dat sa auzi.
    Desi sunt multe ce nu merita sa se fie mame tocmai ele nu au gandul acesta al castritatii.

46. Este frumos ca autoarea stie clar ce isi doreste si e hotarata pe subiect, atata timp cat parerea ei despre maternitate nu este influentata strict de contextul actual din viata ei si este o hotarare luata cu maturitate si multa analiza. Spun asta pentru ca am multe prietene care la un moment dat erau foarte vehemente – nu vroiau sub nici o forma sa aiba copii, insa in clipa in care au gasit un anume partener lucrurile s-au schimbat. Nu spun ca este cazul autoarei si sper sa nu fiu judecata pentru parerea mea, insa cred ca un anumit partener te poate face sa iti doresti sa treci intr-o noua etapa impreauna cu el, cea a maternitatii. Deci concluzia mea este ca alegerea de a nu avea copii este perfect ok, atata timp cat ambii parteneri isi doresc asta si si-o asuma. Din pacate am vazut cateva exemple de relatii nefericite pentru ca unul dintre parteneri isi dorea copii si celalalt nu.
    In ceea ce priveste argumentele enumerate de autoare pentru a avea/a nu avea copii, mi se par destul de superficiale, sunt mai degraba „din cultura populara”. Eu si partenerul meu ne dorim copii nu pentru unul dintre motivele expuse acolo, ci pentru ca vedem asta ca o noua etapa in dezvoltarea noastra ca si cuplu, ca pe o forma de creatie, de a aduce in viata noastra una sau mai multe persoane care ne vor aduce si mai multa implinire sufleteasca. Cu siguranta se vor schimba unele prioritati, dar nici unul dintre nu planuim sa renuntam la cariera. De gatit gatesc si acum pentru mine si partenerul meu (in limita timpului), la fel si el, o sa gatim si pentru copii, poate o sa vina si o perioada cand voi avea piure in par si pentru cateva luni o sa renunt la tocuri, sau poate pentru un an-doi nu o sa ne limitam la calatorii in Europa si cu un program mult mai lejer decat suntem obisnuiti acum, insa mi se par frumoase toate etapele din viata noastra si trebuie sa le imbratisam ca atare, atata timp cat suntem hotarati si stim clar ce ne dorim de la viata.

47. Am 3 zapaciti aflati inca la varste mici. Mereu am vrut sa am copii la peste 30 ani si timp de o cariera infloritoare pana atunci. Primul a aparut la 26 ani iar apoi ceilalti. E frumos, este exact cum spunea cineva…cine nu are nu isi poate imagina cum este, cum te simti, cum te transforma ca om un bebe, cum devii o versiune mai buna a propriei persoane. Pur si simplu cine nu trece prin aceasta experienta nu are de unde sa stie ce pierde.

    Dar de aici pana la a intra cu bocancii in viata altor persoane care decid ca ele nu vor este cale lunga. In plus sunt din ce in ce mai multe cupluri care au probleme cu fertilitatea si care nu vor sa-si trambiteze problemele de sanatate oricui ii intreaba „dar voi de ce nu vreti…”

    In fine, fiecare face ce vrea cu viata lui, ii inteleg si pe cei care vor multi copii si pe cei care nu vor deloc. Sunt vieti diferite dar pot fi extrem de frumoase atat de-o parte a baricadei cat si de alta.

48. daca mai multa lume ar avea fermitatea si verticalitatea de a spune: nu vreau copii si nu fac de gura lumii, atunci cred ca ar fi mai putina agresivitate, mai putini copii loviti in numele educatiei, mai putina suferinta.

    Bravo pt luciditate.

49. Nu sunt singura care se intreaba la ce buna toata acesta argumentatie-explicatie, caci confesiune NU ESTE.
    Sunt o femeie care, pana la 37 de ani, nu si-a dorit copil.
    Spunea cineva mai sus ca femeile care nu doresc copii sunt etichetate ca „egoiste” si ca nu-i asa. Well, pe mine nu m-a etichetat nimeni asa (sau daca au facut-o nu mi-au spus-o, cred ca nu-si permiteau PENTRU CA EU NU PERMITAEAM). Eu insami, insa, am declarat despre mine si despre decizia mea de atunci ca este una egoista. Pt ca sunt o fiinta extrem de rationala si am stiut exact ca unul dintre motivele pt care decideam asa era egoismul.
    La 37 de ani, in ianuarie, fiind in vacanta in Egipt, am decis ca va trebui sa decid (da, e cu repetitie) daca doresc sau nu copil vreodata..dar sa decid eu cu mine si atat, pe bune, real, ASUMAT, astfel incat peste x ani (cand si daca voi vrea nu s-o mai putea) sa nu regret decizia.
    In aprilie aflam ca sunt insarcinata. Inca nu apucasem sa decid ceva:) decisese intamplarea, am considreat-o frumoasa, iar azi am un baiatel de 3 ani jumatate.
    Consider ca a fost cea mai frumoasa intamplare a vietii mele. Nu, nu consider ca viata mea era alb-negru inainte si e abia acum color. A fost color atunci, este color sia cum-cu toate greutatile si renuntarile. Va fi color si mai incolo.

    Ce nu inteleg eu, ca femeie care NU DOREA COPII, dar pe care n-a afectat-o niciodata „gura lumii” (posibil sa fiu eu mai nesimtita), de ce atatea doamne care spun ca au decis asta CU SUFLETUL par atat de afectate de ce spun ceilalti. Ma scuzati, dar echilibrul fiecaruia vine din el, nu din afara. Daca va afecteaza in mod real si major ce spun „ceilalti” poate ca ar fi bine sa faceti scuba diving prin interiorul vostru si sa aflati DE CE va lasati afectate de asta.

50. Mie mi-a plăcut foarte tare articolul -€“ tema și scriitura.
    Trebuie să recunosc că încă nu am avut timp să citesc toate comentariile (îmi iau revanșa când scap de la job pentru că e foarte interesant), însă din punctul meu de vedere articolul a fost înțeles greșit de unele persoane.

    Articolul nu își argumentează propriile alegeri și nici nu critică alegerile personale ale altora (de ex, alegerea personală de a deveni mamă). Ci critică nesimțirea celor care își permit să „€œmodeleze opinii” și să schimbe vieți pentru că așa știu „ei” că e mai bine :(( Personal și eu urăsc acest obicei nesimțit de a analiza grădina vecinului. Am resimțit la rândul meu presiunea socială.

    Când ești necăsătorită, de ce nu te măriți mai repede că acuși ajungi la 30 de ani și viața acolo se sfârșește (toată lumea știe doar că așa e)?
    Când ești căsătorită, dar de ce nu faci copii mai repede( că doar ăsta e scopul căsătoriei)?
    Când ai un copil! Dar de ce nu îl faci și pe al 2-lea? Și mai repde!
    Cum al doilea a ieșit tot față / băiat!? Văleu! Musai îți trebuie pereche…. și așa mai departe.

    Persoanele care pun astfel de întrebări, intime până la urmă, sunt nesimțite și ar cam trebui să își vadă de ale lor.
    E treaba vecinului ce are de gând cu a sa capră din dotare, nu e de interes public!

51. Bună! fac 20 de ani peste 2 zile. luna trecuta am fost diagnosticată cu endometrioza:( doctorii m-au sfătuit sa încerc sa fac un copil cât mai repede, ascultandu-le sfatul și ținând cont ca am o relație de 4 ani cu un om deosebit, am renunțat la anticoncepționale de 2 saptamani.
    Este decizia ta dacă nu vrei sa ai copii, o decizie ce trebuie respectata de persoanele din jurul tău. nu am crezut vreodată ca exista un fior așa de puternic ca cel ce l-am simțit când mi s-a spus ca se poate sa nu fac copii. Dacă decizi sa-ți schimbi decizia anunta-ne, te rog. Chiar sunt curioasa cum se poate simți o femeie ce nu își dorește copii, în postura de mama.

    • Care e motivul pentru care te-ai decis atat de repede ca e momentul sa faci un copil? Tine de ceea ce ti-au spus medicii (exista si medici care se ocupa cu precadere de aceasta afectiune, probabil stii deja)? Adica ti-a fost recomandata sarcina ca tratament pentru endometrioza (lucru pe care l-am mai auzit, dar care este doar unul din miturile care circula in jurul endometriozei) sau ti-au recomandat sa faci un bebe repede pana nu se agraveaza boala? Informatii gasesti pe http://endometriosis.org. Nu te grabi cu aceasta decizie, cauta si implicatiile pe care le are sarcina asupra bolii. Mult succes si curaj, e o lupta grea!

52. Ideea articolului poate fi foarte usoar rezumata in „fiecare sa-si vada de viata/treaba lui si sa nu mai judece pe altii, pentru ca fiecare stie cel mai bine ce este in sufletul si mintea lui”. Mai pe scurt „respecta persoana de langa tine si atat”. Din pacate traim intr-o societate in care eticheta este la mare pret – se pun etichete si se trag concluzii dintr-o privire… Nu mai zic ca societatea stie cand si ce este mai bine pentru noi. Cand sa te casatoresti, cand sa faci copii sau nu, de ce unul si nu 5, de ce 5 si nu 2, de ce fata si nu baiat, de ce, de ce… de ce nu!?! Lista este foarte lunga cu „retete ale vremurilor in care traim” si daca nu ne incadram in ele…suntem clar anormali, avem probleme (fizice sau mentale), etc.

    Felicitari autoarei pentru ca si-a exprimat parerea despre oamneii si societatea in care traim cu totii.

    Ce bine ar fi daca… fiecare si-ar vedea de treaba lui si ne-am respecta cu totii comportamentul, deciziile, viata, etc.

53. Nu ai spus de ce nu vrei copiii. E treaba ta ce faci. Dar trebuie sa tii cont si de chestiunile astea. Nu copilul decide ce se intampla cu :finante, casa, vacanta, dar reprezinta factorul decizional intr-o casa. Adica din start nu sunt egala cu tine. Si tu contribui, dar eu mai mult ca tine pentru societatea de maine. Copilul de azi, va fi adultul de maine care v-a decide si soarta ta la batranete. Cam aiurea nu. S-ar putea (nu-i o garantie maxima, dar e o sansa) sa-i pese de parintii, dar de unul care nici nu a avut si nici macar nu a incercat mai sigur ca deloc. De ce? Simplu. Pt ca cultura noastra nu are respect pt batranii, pt ca sunt mai multi ca tinerii si nici nu mai ajuta cu ceva societatea doar consuma. Nu e parerea mea, e doar o constatare. Apoi copil de ieri s-ar putea sa-si aduca aminta de vreo baba care i-a zis ca-i prost crescut ca nu-i cedeaza locul in autobuz si face corelatia, desi tu niciodata nu o sa-i spui asta vreu unui copil.

    • Sunt un tata de Fetița . Am fost afemeiat , mincinos , răutăcios , RĂU . De când am fetița mea Amedeea se numește simt ca am pt ce sa trăiesc.M-am simt împlinit. Simt ca ea e lumea noastră , ea e îngerul lui Dumnezeu pe pământ . Simt ca dacă o iubesc pe ea si nevasta am tot ce îmi doresc . M-a simt mai aproape de Dumnezeu. Fără ele viața mea ar fi un gol mare. Nu te gândi la faptul ca ai ajutor la Bătrânețe .. Gândește la faptul ca esti o creatoare pe care Dumnezeu a lăsat-o pt a naște un înger si totul se v-a schimba in viața ta. Garantat.

54. Doamnelor, nu ați vrea să nu mai considerați copilul o „chestiune care ține de context”, un măr al discordiei, un pretext pentru reclamarea „noii feminități”? Nu ați vrea să le lăsați în pace pe cucoanele care vă enerveză cu întrebări despre când, cum, câți copii (cât de mult vă pot amărî niște cuconete pe voi, femeile puternice, realizate, hotărâte… bărbate ale secolului 21? Serios!)? Ba, nu ați vrea, rogu-vă, să le dați voie celor care au copii să vorbească aprins despre aceștia și voi, doamnele cu planuri și vise, să vă vedeți de viața fără copii? Nu ați vrea să ne dați și nouă (doamnele împovărate cu prichindei) șansa de a spune: „Viața e frumoasă! Am în mâini viețile unor oameni mici care, cândva, vor ajunge mari”. Așa, ca voi.

    • Adica e treaba celor hartuiti sa-i „lase in pace” pe hartuitori si nu invers? Daca eu as veni acum cu bocancii in casa ta sa-ti cer socoteala despre chestiuni personale care nu ma privesc, ar fi ok? Nu, draga mea, e perfect normal si ok sa iei atitudine in fata nesimititilor si nesimtitelor care isi permit sa scotoceasca prin casa, uterul si finantele altora.
      Tie nu iti rapeste nimeni sansa sa te bucuri de alegerea ta de a face copii – de unde atata dramatism de prost gust? E clar ca nu ai procesat corect articolul al carui mesaj nu e anti-mame, ci anti-indiscretie.

    • Draga Mariana, nu ai inteles nimic din comentariul meu, insa da-mi voie sa-ti admir fervoarea si determinarea. Cand faci judecati de valoare aluneci usor in patima, te inteleg. 🙂 Minte limpede iti doresc si nas pentru fineturi – n-ar fi rau sa mai prinzi si nuantele atunci cand citesti un comentariu.

    • Daca era cu adevarat un comentariu inteligent, nu se cocosa de-atata subtilitate, n-avea grija ;). Dar consoleaza-te si tu cum poti.

55. Bun articolul si buna ideea. Sunt barbat, am 35 ani si doi copii, 10+7. Mi-am dorit copii inca de la 16 ani si am petrecut mult timp cautand femeia potrivita. Am gasit-o la 23 ani si am dat drumu la treaba.
    Precizez ca imi iubesc copiii si pe sotie, nu am inselat-o niciodata si nici nu o voi face. Totusi, ceea ce vreau sa transmit este urmatorul lucru: copiii si casatoria sunt cele mai mari capcane intinse noua de catre cei care ne conduc (din umbra). Ei pun mare presiune pe cei/cele care nu vor sa se conformeze.
    Eu sunt fericit pentru ca am stiut cum sa fac astfel incat sa simt ca mai contez si eu, sa am o viata, am facut astfel incat sa ma distrez de cate ori am vrut, sa ma simt viu. In schimb, uitandu-ma in jur, constat ca crescutul unui copil este un chin enorm, mai ales pentru femeie. Barbatul, indrumat de societate, vine seara tarziu acasa ca deh, el trebuie sa produca pentru familie. De multe ori doarme in alta camera pentru ca nu poate suporta galagia facuta de cel mic. Majoritatea barbatilor incep subit sa simta ca ala mic primeste toata atentia si problemele incep sa apara. De cele mai multe ori, taticul trebuie sa caute si ceva de futut ca a asteptat mult si mamica sta numai cu ala mic. Nici nu mai arata bine acum, shit! Stiu ca sar din una in alta, dar vreau sa va spun ca nu cunosc pe nimeni care sa nu isi fi inselat nevasta si am cunoscut o gramada in 11 ani de casatorie. Asta este modelul, asa se desfasoara lucrurile. Majoritatea lucrurilor ce duc la situatia groaznica mentionata pleaca de la copil/copii. Asadar, daca tot am ajuns aici, in lumea asta de caine, merita sa ne vedem de drum, de dezvoltare personala si sa facem lucruri pentru sufletelul nostru. Doar asa ajungem sa avem o valoare, o putere. „Ei” se tem de puterea noastra si de aceea ne tin ca pe sclavi, programati sa ne inmultim cat putem de mult, astfel incat „ei”sa aiba sclavi mai multi.
    Popii vor sa avem cate trei copilasi, futu-i-n gat. Nu ii intereseaza ca nu sunt bani si ca nu este deloc timp pentru noi, lor li se rupe, ei vor mai multi sclavi cotizanti.
    http://www.mediafax.ro/social/mitropolitul-clujului-ar-trebui-ca-fiecare-familie-tanara-sa-aiba-macar-trei-copilasi-14028592

    Daca tot sunt la primul comentariu aici, sa bag si despre casatorie, desi e pe langa topic. Este tot o capcana. Scopul este sa ne gasim pereche pentru ca suntem mai eficienti in cuplu, dar nu casatorie. Cand esti cuplu necasatorit poti sa te concentrezi asupra ce vrei tu fara probleme, dar cand te-ai casatorit, apar factorii de stres: societate, parinti care te vor ajuta, dar vor avea si asteptari si uite asa te trezesti ca dai energie in multe parti dar nu unde trebuie si anume la tine si la relatie. Dupa casatorie multi se schimba, atitudine, se delasa fizic, o ard aiurea in multe feluri. Daca ramai necasatorit ramai in forma, ramai atent cu partenerul…nu se stie niciodata ;)… oameni frumosi, atenti, draguti…ideal nu?

    Asadar, concluzia mea este ca daca esti casatorita si ai facut si copii, cel mai probabil ai supt-o, te chinui sa rezisti si te chinui si sa nu arati situatia ingrozitoare in care te afli.
    Nu trebuie sa fii un sclav bun si sa faci ce ti se cere. Poti fi exceptia, poti fi ala care vrea mai mult pentru el decat pentru altii si este ok asa, nu e ca si cum ai o mostenire enorma si nu ai cui sa o lasi, majoritatea abia ne taram basinile.

56. Cred ca autoarea e foarte exasperata de cate ii aud urechile 🙂 Societatea noastra poate sa fie foarte sufocanta pentru ca toata lumea stie cel mai bine – si doar mamele de pe aici stiu asta foarte bine ca doar suntem sufocate cu sfaturi inca dinainte sa se nasca copiii.
    Eu cand sunt convinsa de ce vreau sau nu vreau, nu mai dezbat problema, zic ca asa simt ca e cel mai bine pentru mine si gata.
    Dar, sigur, unii oameni insista, ce sa-i faci. Nu strica putina argumentatie, mai ales ca materie de studiu general la romani, ca sa invatam sa ascultam argumentele celuilalt si sa incercam sa intelegem ce ne spune. Ca tot nu suntem de acord dupa aceea, nu-i nimic, dar macar sa ne ‘auzim’ unii pe altii.

    Altfel, din experienta persoanla am invatat ca daca simt nevoia sa fac liste si sa formulez argumente e mai ales ca sa imi clarfic mie unele lucruri. Dar fiecare om e altfel, poate ca autoare e doar foarte exasperata oamenii din jurul ei.

57. foarte corect si o tema care poate sa cada greu la stomac pentru multe persoane. eu sunt copil din acela, facut pentru a fi sprijin la batranete, nu de altceva. si stiti ceva, asta m-a costat enorm pe plan emotionat si abia acum, dupa ani multi de lucru cu mine, am sansa sa ajung sa iert aceasta atitudine a parintilor mei. cum sa fiu eu mama? cum sa pot avea un copil pana ce eu nu m-am vindecat de ideile preconcepute ale acestui popor? am 37 de ani si inca nu stiu daca voi dori sau voi putea sa fiu mama vreodata, si stiu sigur ca ma linisteste faptul ca nu voi da mai departe aceeasi suferinta pe care am primit-o eu. iar daca la un moment dat voi avea un copil, acesta va porni la drum cu iubire si din iubire, nu ca sa-si plateasca o datorie in viitor.

58. Vai, ca mult mi-a placut acest articol. Mai ales datorita tonului onest si relaxat (si, mi s-a parut mie, sau poate proiectez, un ton care ma face sa simt ca autoarea nu se gandeste la tema asta de ieri de azi). Mult mi-a placut si de Printesa, ca a ales sa imparta acest articol cu noi desi blog-ul probabil ca are, preponderent, o target audience cu copilasi in posesie. Pentru mine e ca o Return of the Platouas cu de Toate 😀

    De cateva primaveri am sarit de varsta traditionala romaneasca de a produce primul mostenitor. La 25 de ani si intr-o perioada de altfel deosebit de single, maica-mea, care cred ca inca mai spera saraca, mi-a adresat un discurs care incepea cu „Ai aproape 30 de ani. [n.a. WTF? Mama nu le are cu matematica] Cand ne faci nepoti?” Ea o zicea in gluma, imi place sa cred, dar aceea a fost prima data cand am simtit presiunea despre care pana atunci doar imi auzisem prietenele povestind.

    Intre timp m-am plantat intr-o tara unde media de varsta pentru primul copil e ceva mai mare, de unde si sperantele reinnoite ale familiei. Abia de cativa ani, de cand l-am cunoscut pe mandrul, am inceput sa cred ca poate voi deveni candva mama. Dar intrebarea pe care mi-o tot pun e, vreau?

    La articolul cu bicicletele comentam, tangential, ca o familie olandeza are tipic 2.6 sau 2.7 copii. Cunosc un singur caz de persoana insurata (deci, nu single si presupus fara speranta) care a ales, constient si in asentiment cu consoarta, sa nu aiba copii. Cand vine vorba de viata personala, o spune de parca si-ar cere scuze. Da tot felul de explicatii aditionale, pe care ascultatorul poate nici nu le cauta. Presupun ca dupa 25 de ani de casnicie a invatat ca sunt necesare. Vreau sa fiu si eu in pozitia lui?

    Imi plac copiii altora, dar nu toti. Fiica unei prietene e cea mai dulce bebelusa. Fiicele cumnatei sunt cele mai razgaiate si mai iritante. Si tot asa. Cum mi-as percepe propriul copil? Ar fi instant cel mai minunat? As putea fi obiectiva? Mi-as iubi automat propriul copil, asa cum ma asigura toata lumea? Si cum ramane cu viata mea, cea de acum – cu serviciul, cu ambitiosul plan de cariera. Cu dorinta de a ma muta in Asia in cativa ani. Cu sportul, cu shoppingul, cu noptile petrecute cu prietenii. Cu excursiile spontane (saptamana trecuta m-am trezit ca „m-am saturat de vara olandeza, in 2 saptamani ma duc in Bali”). Cu timpul pentru mine, pentru invatat, pentru dezvoltare, sau pur si simplu pentru latit pe canapea si uitat la House a 7-a oara. Cu timpul pe care i-l dedic mandrului. Ce ar mai ramane din toate astea? Vreau sa schimb dinamica cuplului aducand o a treia fiinta in centrul atentiei, in loc sa ne pastrez acolo pe noi doi? Si de fapt, ce-mi lipseste mie de as vrea sa fac o asemenea schimbare?

    Asta e ce ma motiveaza pe mine sa zic „nu”, sau cel putin „nu acum”. E extrem de personal, e un amestec al tuturor factorilor individuali care construiesc persoana mea de acum. De aceea, imi doresc cu pasiune ca astfel de articol sa nu existe. Nu pentru ca nu e delicios scris, ci pentru ca trateaza un subiect care nu ar trebui sa existe. Ce facem cu alegerile noastre, cu corpurile noastre, in ultima instanta /ce ne face pe noi fericiti/ nu ar trebui sa intereseze pe nimeni. Nu vreau sa trebuiasca sa dau explicatii, sau sa fiu facuta sa ma simt vinovata, sau incompleta, sau ca as fi esuat cumva. Ma umple de furie gandul ca ar trebui sa iau vreodata aceasta pozitie.

59. Am 37 de ani si sunta divortata.
    Acum mai bine de 10 ani, cand inca eram in Romania si stateam cu ai mei, nu auzeam altceva in casa decat casatorie, copii, X coleg de scoala s-a casatorit, are Y copii, si-a luat casa etc. Mama se ruga la cer si la pamant „sa-mi gasesc si eu pe cineva, sa-mi fac si eu un rost, sa fiu si eu in rand cu lumea”. De cate ori imi spunea de cineva de varsta mea (copii ai colegilor lor de servici, colegi ai mei de scoala etc) ca s-a casatorit si are copii, simteam in vocea ei durerea si dezamagirea ca nu sunt eu cea care se casatoreste. Incepuse sa suspecteze blesteme, farmece si alte bazaconii, ca altfel cum se putea sa raman tocmai eu „de caruta”?
    Am plecat din tara cu povara asta in spate si m-am casatorit in Dubai cu primul venit, un roman pe care l-am cunoscut aici si care era si el sub aceeasi presiune din partea parintilor lui. Nu m-am casatorit cu el pentru ca-l iubeam, pentru ca-mi doream sa-mi petrec restul vietii cu el, sa ma trezesc langa el in fiecare dimineata, sa am copii cu el. M-am casatorit ca „sa am un rost, sa fiu in randul lumii” si sa imbrac rochia alba de mireasa. Rezultatul: am divortat dupa 6 ani jumate. Ma felicit ca am fost destul de puternica si nu am cedat presiunii de-a face copii. Am stiut in sufletul meu ca el nu era tatal copiilor mei si mi-am ascultat sufletul. Pe buna dreptate. Desi presiunea a fost imensa. Toata lumea, parinti, nasi, prieteni, rude, imi servea absolut toate argumentele prezentate in articol, si probabil cateva in plus.
    Dupa ce am divortat, la scurt timp, am inceput sa aud acelasi discurs din partea maica-mii. Cat de tare se roaga ea „sa-mi gasesc si eu pe cineva, sa am un rost, sa fiu fericita”. Pana cand i-am spus: SUNT fericita singura, mi-este mai bine decat mi-a fost vreodata, acum simt ca sunt vie, ca traiesc. Si-a schimbat discursul, acum imi spune sa fac ceea ce ma face pe mine fericita, dar in spatele cuvintelor simt din nou dezamagirea ei si asta ma face sa ma simt vinovata.
    Dar daca parintilor le tolerez aceste imixtiuni in viata mea privata, in nici un caz nu le tolerez strainilor. Am auzit si aud toate motivele pentru care „trebuie” sa ma recasatoresc si sa fac copii. Cand spun ca nu-mi doresc copii, sunt privita ca un extraterestru si incep sa curga acuzatiile („esti egoista si iresponsabila, traiesti degeaba” etc) si sfaturile („trebuie sa faci un copil sa aiba grija de tine la batranete”) sau sunt ridicate in slavi bucuriile si beneficiile maternitatii. Am ajuns in punctul in care devin agresiva si le raspund rastit celor care ma intreaba de ce nu vreau copii. Ori ii intreb daca mi-ar creste ei copiii si ar plati toate cheltuielile pentru ei, ori le spun ca, asa cum eu nu incerc sa-i conving sa nu aiba copii, sa faca bine si sa nu incerce sa ma convinga ei pe mine sa am, ori, in cazuri extreme, ii poftesc sa-si vada de treaba lor.
    Nu cred ca toti suntem facuti sa fim parinti, iar eu cred ca fac parte din categoria celor a caror misiune in lumea asta nu consta in a fi parinti. De ce? Pentru ca eu absolut niciodata nu am simtit in sufletul meu dorinta de-a fi mama. Nici macar acum, cand iubesc nebuneste, nu-mi doresc sa am copii cu barbatul respectiv. Ma gandesc din cand in cand, rational, oare cum ar fi sa am un copil cu el, dar cand ma uit adanc, in suflet, nu vad acolo aceasta dorinta.
    Si de multe ori, citind chiar si pe acest blog, despre greutatile si problemele asociate calitatii de parinte ma surprind gandind: „Slava cerului ca eu n-o sa am niciodata astfel de probleme”.

    • Ce uraaat , dar copii nu înseamnă probleme. Pot sa înțeleg decizia ta dar eu zic ca ești indusa în eroare.

    • Bravo!!!! In primul rand trebuie sa faci ce simti !!!! Felicitări pentru puterea de a fi tu însati!!!

60. Si cu toate astea, inevitabil, toate femeile care nu au accente materne sunt atrase de un blog de parenting (fara a insulta blogul sau autoarea in vreun fel, talentul literar este deosebit de frumos si prezent). Dar de unde pana unde?… Sa fie vorba, totusi, de ceva ce iti este teama sa iti doresti?

    • Exact la acelasi lucru ma gandeam si eu :)))…adica nu vrei copii dar citesti blog de parenting? De ce? Chiar sunt curioasa de ce femeile care nu doresc copii urmaresc acest blog si alte bloguri ( am mai citit articole similare si prin alte locuri)….e ca si cum eu as sta mereu pe bloguri de raw vegani:)))
      Poate vreo dna care nu vrea copii ne raspunde la intrebarea ce cauta aici…nu o spun din rautate doamne fereste ci chiar sunt curioasa…

    • Nici nu mai stiu cum si cand am ajuns aici prima data. Urmaresc blogul in principal pentru ca imi place cum scrie Ioana, dar cateodata citesc si din plictiseala sau inertie sau curiozitate. Si, in ultima instanta, este un mijloc de-a ma mentine in contact cu limba romana.
      Desi este un blog de parinteala, asta nu inseamna ca eu, fara sa fiu parinte, nu am gasit informatii utile (un exemplu recent: articolul cu capusele).
      Citesc si bloguri/site-uri de raw-vegan cateodata, desi nu sunt adepta raw-veganismului, si bloguri de gradinarit, desi nu am gradina si nu sunt in stare nici macar sa cresc o planta, si bloguri/site-uri de constructii case, desi nu ma vad eu construind case vreodata.
      Si daca vreodata ma gandesc „cum ar fi daca…”, citind despre problemele pe care le au parintii, imi piere pofta de urgenta 🙂

    • sper ca e un compliment pentru draga mea Ioana pe care o admir de vreo 10 ani, asta NU E blog de parenting… e cu si despre oameni de toate marimile; eu nu cred ca va dura etern etapa despre pampersi, nu ca e ceva rau cu ea, dar copiii cresc si noi la fel. Si ce frumos si bine ca asa e viata, cu de toate, nu numai prunci

    • Eu citesc blogul de înainte ca Ioana să fie căsătorită, şi evident de înainte să aibă copii.
      Pe vremea aia a avut a avut nişte articole care chiar m-au ajutat, aşa ca i-am rămas fidelă. Şi acum are multe articole care chiar mă interesează – medicamente generice, căpuşe – mai sunt şi altele care nu-mi vin în minte acum.

      Blogul mă ajută şi să ma adaptez în interacţiunea cu cunoştinţele care au copii şi care nu au alt subiect de discuţie – şi aşa că trebuie să mă conformez din politeţe, chiar dacă de cele mai multe ori subiectul nu mă interesează.

    • O sa va raspund io fetelor, desi nu prea imi place atitudinea voastra. Decizia de a avea sau nu copii este una grea si nu este batuta in cuie. E ca o balanta ce tinde momentan catre „fara copii”, dar este un proeces in desfasurare non stop.
      Fiti si voi mai intelegatoare cu surorile voastre ce ies din tipar, nu mai fiti factor de stres cu intrebari din astea ce denota superioritatea voastra nefondata! Lasati-le sa decida lejer, in timpul lor, sa analizeze, sa faca ce vrea muchiu lor, fara sa le judecati sau criticati!

    • Eu ma intrebam (nu in mod malitios, asa cum sugerezi) ce le atrage catre acest tip de blog, este fireasca intrebarea (dpdv sociologic, parerea mea) pentru ca nu se „pupa” cu actiunea. Sa ma dau exemplu pe mine: nu am copil, sunt super incapatanata si individualista, primesc si eu intrebari legate de maritis, de primul copil, samd. Dar intru aici pentru ca intentionez sa am copii si ma ajuta sa ma informez, imi fac o idee despre ce va urma. Nu intru sa fac paralele intre cizmele Margiela si scutece, intre corporatiste obsedate de cariera si mamele iubitoare (no offense, pe bune, pentru niciuna din categorii). E ca si cum, eu care ascult heavy-metal, intru pe un site de … nu stiu, manele si postez un articol despre cat de aiuriti sunt oamenii care ma roaga sa ascult manele. Nu prea are logica, nu?

    • Eu cred că are o logică. Adică autoarea se adresează mamelor, în special acelora care le judecă pe femeile care aleg să nu procreeze. Cred că exact aici e publicul ei de fapt. Că nu schimbi nimic dacă te plângi celor care au aceeași problemă ca și tine – doar te descarci.

    • Adică asta asta e părerea ta despre alea care nu-şi doresc copii?

      Că sunt superindividualiste şi încapăţânate?

      Q.E.D.

    • 🙂 dupa cum ziceam, chiar nu poti spune nimic fara sa fie interpretat; trebuia sa incep comentariul cu „scuzati-ma, eu nu va judec, chiar daca vi se pare asta” ca sa fie ok pentru tine? ufff, pariez ca si ce am scris acum se va interpreta ca fiind not ok

61. Randul meu sa comentez! Randul meu! 😀 Ca tot am doua minute in care copila da ca o broasca din picioare. Singura.
    Asadara, eu nu sunt genul mamos. Copiii mi-au placut intotdeauna de la distanta. Pana la urma am facut unul. Deocamdata micuta Bulbuc e geniala (ce o sa zic si eu, ca doar e cioara mea?!). Dar dupa 2 luni jumate mi s-a cam acrit de alaptat si vorbit bebeluseste. Din septembrie ea la cresa, eu la munca. Bineinteles ca mi-am auzit critici.
    Ce vroiam sa spun e ca nu am facut copii ca sa ma simt implinita. Si nici la cratita nu am ajuns dupa ce l-am facut. Tot husband imi face de mancare si imi lasa acasa cand e el la munca. Iar cu curatenia am noroc ca pe unde sunt eu am un ajutor de la asigurarile sociale sub forma unor cecuri pentru a fi folosite fix in acest scop. Un an de acum incolo o sa imi faca altcineva curat.
    Cat despre a face sau nu copii, e o optiune personala. Daca toti ne-am inmulti pentru ca „trebuie” ar pica pamantul de pe orbita sau ar fi tot felul de epidemii ca sa mai functioneze si selectia naturala. Cand, de ce si cum facem copii nu ar trebui sa fie treaba altcuiva decat a noastra. Eu chiar nu am tinut mortis sa-mi dau genele mai departe (as fi adoptat si inca mai vreau sa fac si asta), dar sotul a vrut. Imi iubesc copilul ca pe ochii din cap, dar viata mea nu s-a oprit aici.
    Cand ma intreba lumea cand fac copii (l-am facut la 32) le spuneam ca poate nu vreau. Ramaneau socati (normal!), dar macar taceau. 😀

    • Mirona, eu le raspundeam asa ca sa inceteze cu intrebarile astea si sa nu bufnesc in plans. Noi incercam de 10 ani sa avem bebe si n-a fost sa fie decat adoptat, dupa o sarcina obtinuta prin FIV, la care a trebuit sa renuntam. Eu spun ca intrebarile astea gen „bocanci” in intimitatea omului nu-si au rostul DELOC, de la nimeni. Poate omul se straduieste sa-l faca si nu-i iese, poate efectiv nu vrea… Cel mai greu a fost sa o conving pe maica-mea sa ne lase in pace cu intrebarile astea dar, de, alta generatie, alte conceptii.

62. Am senaztia ca putina lume intelege ca nu e vorba de justificare neaparat, ci de dreptul de a face niste alegeri referitoare la propria viata, fara a da explicatii si fara a fi tras la raspundere. Nu conteaza ca e mama sau vecinul de la parter. Vrei sa fii mama? Ok. Iti place, ti se pare ca e cel mai minunat lucru din lume? Ok. Ai evoluat emotional de cand ai copil? Pai ar cam fi cazul…Dar asta nu iti da dreptul sa le judeci pe cele care hotarasc sa nu faca copil si nici sa incerci sa convingi. Treci peste complexul tau de salvatoare si tine-ti judecatile pentru tine. Atat.

    Si reciproca e valabila. Daca ai hotarat ca nu vrei sa faci copii e alegerea ta si doar a ta, iar motivele te privesc. Si daca femeia aia cu 3 copii zice ca e cea mai fericita din lume, las-o in pace. Poate ca nu e, dar macar incearca. Sau poate chiar e…

    In concluzie, lumea ar fi mai buna daca ne-am vedea de sufletul nostru si de ograda noastra.

63. Tatal meu avea o matusa din Bucuresti,o mare doamna la viata ei.nu si au dorit copii niciodata,nici ea nici sotul ei.au calatorit toata viata,s au distrat,au facut numai ce au vrut.cand auzeau de copii dadeau ochii peste cap,etee copii ne trebuie noua,altceva nu avem de facut.radea de bunica mea(sora ei)ca citez..spala la cacat…trist…oricum..anii au trecut,batranetea a venit,boala,singuri in apartament,nimeni nu l cauta,vizita…acum o luna a murit ea,imediat dupa,el ..dzeu sa i ierte!ultima oara cand am vb cu ea mi a zis..ca cea mai mare greseala a fost sa nu faca copii…oricum eraprea tarziu..am simtit durerea si regretele ..singuratatea…facea pe ea nu venea nimeni,sotul abia se putea misca.singuri si bolnavi..apreciez articolul,nimeni nu are dreptul sa comenteze de viata nimanui.doar ca eu una am ramas impresionata de acesti doi oameni.sunt mamica,am un baietel de 1 an jumate.cred ca atunci cand esti tanar vezi lucrurile altfel,dar la un moment dat,tot ce credeai se schimba..

    • una din persoanele care m-a crescut pe mine (la schimb cu mama şi bunică-mea) a fost o mătuşă genială. n-a vrut copii, niciodată. era departe de-a fi uşă de biserică. dar a ajutat (mult) la crescutul meu, al unei nepoate de-a ei şi al unui nepot. practic, a crescut o tură de copii. dar n-a vrut copii de-ai ei. şi n-a regretat nici o clipă. deci se poate şi aşa. nu toată lumea se răzgândeşte la bătrâneţe.

    • Da, vesnica teorie ca faci copii ca sa te stearga la fund la batranete! Nasol, bine ca nu i-a avut, daca doar atunci i-a parut rau dupa ei!

64. Eu tot timpul am fost reticenta in privinta copiilor. Cand am simtit ca sunt pregatita si implinita am inceput sa imi doresc foarte foarte mult si acum ma bucur ca pot fi mama. Multe femei isi bat joc de copil pentru ca nu au fost pregatite si nu si l-au dorit sau l-au facit ca trec anii si e musai.

65. Chiar azi am fost nevoita sa ma justific unei prietene de ce noi inca nu avem copii. De fapt apropourile legate de copii au aparut mai inainte de casatorie, ceva de genul sa am grija daca vreau sa ma incapa rochia.Dupa casatorie si luna de miere a venit intrebarea: cand vine barza ?. Avem un an de la casatorie si e adevarat ca nu mai avem 25 de ani, dar nici multi peste, dar asta nu inseamana ca trebuie sa devenim parinti. Norocul este ca avem amandoi aceeasi parere legata de un viitor bebelus.
    Poate acum 5-7 ani imi doream copii mai mult decat imi doresc acum, intre timp poate m-am maturizat si vad cu o mai mare responsabilitate datoria de parinte. Poate peste 5 ani o sa fiu mama.
    Un copil trebuie sa fie dorit, iar parintele sa incerce pe cat posibil sa fie cat mai informat si pregatit,atat spiritual cat si financiar, pentru venirea bebelusului. Cine nu isi doreste copii sa nu ii faca.
    Am fost un copil dorit de ambii parinti si tot nu am trait intr-o familie perfecta.

66. Minunat articol! Sunt maritata de 8 ani de zile si sunt bombardata mereu cu intrebarea asta. Cand le spun de ce nu ne dorim copii suntem bombardati cu altfel de intrebari si teorii. Societatea noastra are obisnuinta de a-si baga prea mult nasul in treburile altora, sper ca urmatoarea generatie sa rupa obiceiul asta.

67. Am găsit articolul și indiferent de stilul scrierii sau cat de mult acoperă motivele pentru care autoarea nu își dorește copii, mi se pare un lucru minunat sa auzi din când în când o voce care nu se conformează „normelor standard”. Ma bucura enorm când vad și oameni care exprima alte opinii și alegeri. Din păcate în limba romana sunt prea puține asemenea voci care au curajul sa scrie ce gândesc și despre posibilitatea unei alegeri…..sau dacă sunt, de cele mai multe ori ajung sa fie „răstigniți ” și stigmatizati pe altarul procrearii.
    Eu, la cei 34 de ani și fără copii din alegere nu din motive medicale sau emoționale, ma declar agasata de majoritatea celor cu copii care au impresia ca îmi pot impune o alegere, ma presează continuu și neobosit, îmi dau sfaturi și ma întreabă „pe când”??
    M-am saturat sa aud „lasă o sa vezi când îți vine rândul ” -de parca e ceva inevitabil precum moartea; „lasă că poate se întâmplă fără sa vrei” – doar dacă sunt în coma și nu am controlul propriului corp;
    ” vai, dar partenerul ce zice ca nu vrei copii”? – Uhmmm, scuze, uterul meu, corpul meu, partenerul știa dinainte de a intra în relație, este o decizie activa și îmi aparține în TOTALITATE ;
    „nu l-ai întâlnit pe cel care trebuie ” – cine ești tu sa judeci asta? ;
    „vai, ce egoista ești” – timp în care „tu” ai făcut copilul pentru ca TU ți-ai dorit, ca sa te simți TU împlinită.. Ca sa nu mai spun cat mi se pare de trist sa nu știi cine ești și sa te definești printr-un copil și sa ai nevoie de el ca sa simți dragoste și implinire
    „lasă poate o sa îți dorești mai încolo, nu știi ce vrei” – în ce măsură poate ști alta persoana în afara de mine ce e mai bine pentru mine? Iar la 34 de ani poate știu cate ceva despre mine…
    „nu lași ceva după tine”-ba da, las gazul deschis și o bricheta aprinsa
    „cine o sa aibă grija de tine?” – eu o sa am grija de mine și dacă nu, abia aștept sa ma duc la azil, cu alte babe și moși ca de aia lucrez sa am pensie și sa ma pot interna de ea la azil.

    Pur și simplu e o alegere..deși când aveam vreo 20 credeam și eu ca asa „trebuie sa fie” și priveam la momentul acela din viitor ca pe o inevitabila sentința la „moarte” emoțională..pur și simplu eram terorizează ca va trebui sa trec prin asta…iar apoi am avut revelația ca pot alege.. Și am ales. Fără copii. Alegerea e a mea, independent de bărbatul de lângă mine. Știu cine sunt, cat pot și ce vreau și nu am nevoie de un bărbat sau de gura lumii sa ma facă sa ma răzgândesc. Nu sunt o „Party girl „.. Muncesc, am hobby-uri, sunt fericită. Nu îmi lipsește nimic, ma simt împlinită. Dar cat de frustrant trebuie sa fie pentru cei care vor copii și nu pot, sa fie agasati asa?
    În România, pana și ginecologul, persoana total străină, m-a întrebat la 27 de ani: „na, și când ai de gând sa te pui pe făcut copii?”
    Chiar asa?
    Totul este despre „mamicute, burticute, puiuți, bebei și bebelei, căchiţă, păpiţă, strălucire, miracolul nasterii (miracolul asta e de mii de ani și se întâmplă în fiecare secundica), drame și tragedii și iar miracol”
    Oh, please, just leave me alone!
    PS. Stima și respect deosebit pentru mamele care au postat aici comentarii de un bun simț nemărginit. Va respect alegerea și va mulțumesc ca o respectați pe a noastră, cei ce am ales altfel. Tot ce am scris este din experienta proprie cu cei bagaciosi și agresivi.
    Numai bine și nu va lăsați influențați și presați și obligați! Aveți dreptul la alegere!

68. […] 7. Confesiunea unei femei care nu își dorește copii […]

69. E mult mai bine ca o femeie sa nu fie indeajuns de scarba sau egoista luati-o cum vreti incat sa faca un copil fara a fii pregatita nici psihic si nici material. Fiindca un copil nu ramane la stadiul de bebelus , el creste cere multe lucruri timp, nervi, bani. Ma uit la prietenele mele care au facut copii ca asa cere societatea si declara frecvent ca s-au saturat de ei si de responsabilitatile aferente. Decat sa faci un copil si sa ii scoti ochii, sa ii spui ca te-ai saturat de el tot timpul psa numai vb de situatia in care un copil este abandonat. Nu degeaba se spune ca daca nu esti in stare sa ai grija de o floare, de un animalut nu vei fii in stare sa ai grija nici de un copil fiindca responsabilitatea e aceeasi nu ca unii parinti cum li se nasc copilul isi arunca cainele in strada si au impresia ca dau o educatie minunata copilului respectiv de a fii un iresponsabil ori acei parinti care isi invata copii sa urasca animalele. Pai asta sunt parinti? ce viitor vor da ei societatii? Niste viitori adulti fricosi, agresivi fiidca de la frica la agresivitate e doar un pas si vai de capul lor. Nu frate mai bine numai faci copii decat sa iti bati joc de ei. Nu consider ca femeile care nu vor copii ar trebui criticate ci apreciate ca ele gandesc cu creierul , stiu ce pot si nu pot si prefera sa nu faca decat sa isi bata joc de un copilas.

70. Buna ziua,
    Stie cineva o mamica insarcinata care nu vrea as pastreze copilul? Daca da, va rog sa ma contactati , in felul asta suntem dispusi sa spunem bun venit in familie cu in nou nascut.
    Multumesc & Domane Ajuta.