Vacanța noastră la Koukis ApartHotel, Zakynthos

Am ştiut de la bun început ce-mi doresc de la cazarea noastră în Grecia. Am căutat pe cont propriu, pe Booking şi Tripadvisor, pe bloguri şi forumuri, prin cunoştințe, dar şi în ofertele agențiilor, o cazare în Grecia care:
– să aibă două dormitoare şi o chicinetă
– să fie curată
– foarte aproape de o plajă curată, liberã, cu nisip, nu pietre, cu apă mică
– să nu fie nici la parter nici la etajul 3 sau mai sus
– să aibă aproape tavernă bună şi supermarket
– să nu fie mai departe de 20 de km de aeroport
– să nu fie exagerat de scumpă, mai ales că nu ne doream lux, ci doar un loc decent

Detalii mai multe despre procesul decizional am aşternut deja aici.

M-a amuzat mult să citesc acum, la o săptămînă după întoarcerea din concediu, despre aşteptările mele legate de hotel. Din fericire, majoritatea au fost împlinite. Una extrem de importantă, mîncarea, a fost o dezamăgire uriaşă. Obișnuită să mănînc bine în Grecia, stațiunea Vassilikos din Zakynthos a fost catastrofală dpdv gastronomic. Apoi am aflat că mai toți cunoscuții mei care au mers în zonă au avut aceeași părere, nu pricep de ce nu mi-au zis și mie, of. Dar să le luăm pe rînd.

Koukis Club se află în satul-stațiune minuscul Vassilikos, într-un colț de insulă Zakynthos, la 30 de minute cu taxiul de aeroportul din Zante.

Am căutat stațiune mică pentru cā am vrut sā evităm aglomerația, haosul, plaja plină, tavernele asaltate de turişti, gălăgia. Dezavantajul a fost că nu am avut ce mînca. Taverne puține şi proaste, două magazinaşe mici cu ofertă subțire şi prețuri mari. Sigur, n-am lăsat atîta lucru să ne strice cheful, am mîncat roşii cu feta de ne-a ieşit pe ochi. Bună feta, bune roșii!

Koukis Club a fost foarte aproape de ce-mi imaginam eu că va fi: un complex de clădiri cu camere simple şi apartamente, majoritatea cu vedere la mare şi la livada de măslini din spate.

printesaurbana zakyntos koukis1

printesaurbana zakyntos koukis5

printesaurbana zakyntos koukis6

printesaurbana zakyntos koukis7

printesaurbana zakyntos koukis8

printesaurbana zakyntos koukis9

printesaurbana zakyntos koukis10

Plusuri:

– priveliştea
– proximitatea de plajă
– plaja curată, mică, apa limpede
– piscina curată
– liniştea
– curățenia
– camerele mari, bine utilate şi mobilate
– prețul

Minusuri:
– atitudinea personalului
– scările periculoase pînă la plajă
– taverna sub orice critică (deşi are o privelişte minunată şi un loc de joacă simpatic, lăsat însă complet în soare, chiar nu se putea sta acolo mai devreme de 5 după amiaza). Mîncarea a fost foarte proastă, iar serviciile… of. De fiecare dată am aşteptat mai mult de o oră salatele și tzatziki-ul (care era deja preparat), iar felul principal aproape două ore. Inacceptabil.

printesaurbana zakyntos koukis11

Apartamentul nostru a fost la etajul 2, camerele foarte mari, înalte, mobila din lemn, frumoasă, deşi cam veche (nu vintage, doar uzată, dar nu deranjant). Curățenie s-a făcut cam la două zile, tot atunci ni se înlocuiau şi prosoapele.

O problemă au fost scările, nu doar cele pîna la apartamentul nostru, cît mai ales cele pînă la plajă, foarte înalte, abrupte, dificile pentri copii mai mici de 3 ani. Mama a căzut cu Ivan în Manducă pe scări şi şi-a luxat grav o gleznă. Tata, care suferă de artroză la ambii genunchi, şi soțul meu, care suferă de ruptură de menisc la ambii genunchi, au blestemat milioanele de scări din prima şi pînă în ultima zi. Sigur, asta nu e vina locului în sine, dar e bine să ştiți la ce să vă aşteptați la fața locului.

printesaurbana zakyntos koukis4

Cele două dormitoare cu chicinetă au costat 470 de euro pentru 7 nopți. Decent, pentru 6 persoane.

Am mai plătit 3 euro/noapte fiecare pat de copil (deşi unul a rămas nefolosit). Costau extra seiful şi aerul condiționat, noi nu am avut nevoie.

A fost linişte, nu am auzit aproape nimic de la vecini, seara era muzică la piscină dar nu ne-a deranjat (deşi nu sînt termopane). După ora 10 seara era pace, se auzeau doar marea şi cicadele, ocazional o găină sau un păun, foarte bine ne-a picat acest aspect.

Plase de țînțari nu au, deşi țînțari şi alte gîngănii am tot văzut.

Plaja a fost perfectă. Lată de vreo 15 m, lungă de 200 de m, nu e privată, dar în general nu am văzut la plajă decît clienții Koukis, care nu au fost mulți. Multe familii de sîrbi, polonezi, nordici, ruşi, cîteva familii de români (care au şi venit să ne salute, se pare că lumea e mai mică decît pare sau audiența blogului de față e mai mare decît cred eu).

printesaurbana zakyntos koukis2

Şezlongurile cu umbrelă au costat 8 euro/zi. Plaja a fost foarte curatã, peisajul golfului e superb, apa mică, fără valuri, limpede, călduță, plaja ideală pentru copii mici. La 50 de m spre stînga este o plajă vestită pentru sporturi nautice, plaja St. Nicolas: şalupe, banana, paraşuta, ski jet, de toate.

Noi nu am vizitat nimic, nu am vrut, ar fi fost complicat cu copiii. Se pot face excursii cu vaporaşul la plaje virgine, se pot vizita plaje unde depun ouă broscuțele țestoase, pe noi nu ne-a tentat nimic.

Lucrul care nu ne-a plăcut a fost atitudinea staffului, aveam impresia că grecii sînt mai primitori! Să vedeți. Cum am ajuns cu taxiul, ne-a întîmpinat un domn care cred că era managerul locului după cum se răstea la toată lumea pe-acolo. Ne-a întrebat scurt Name? I-am spus, ne-a zis că avem două camere una într-o clădire, alta în alt corp. Am zis stai aşa că noi am plătit un apartament. Ah da yes yes, abia atunci ne-a trimis unde trebuie. Am cerut şi paturi de copil, ne-au adus unele fără saltea, aveau doar un placaj tare de plastic. Am cerut saltele, s-a supărat domnul pe noi, că nu există saltele, aşa dorm copiii, pe placaj! Am insistat, au apărut şi saltelele, decente. În două zile am venit de la plajă şi am dat peste doamnele de la curãțenie, care au fost foarte supărate, ne-au şi trîntit uşile de la camere de cîteva ori. În ziua plecării au venit să ne anunțe abia la 10 şi ceva că la 11 trebuie să plecăm, noi ne făcusem planul pentru ora 12. Evident că nu am reuşit să strîngem tot pînă la 11, s-au răstit la noi, şi angajații, şi turiştii care urmau să se cazeze după noi (pe bună dreptate).

Sînt două supermarketuri mici la 5 minute de mers pe jos, găsiți acolo strictul necesar.

Wireless este, dar nu merge decît uneori şi doar în anumite zone (la piscină, la tavernă, pe plajă).

Piscina e foarte curată şi frumoasă, mare, cu apă caldă. E şi o piscină pentru copii şi una cu jacuzzi (contra cost).

Distracții pentru copii nu sînt, în afara locului de joacă de la tavernă, impracticabil ziua.

printesaurbana zakyntos koukis12

Una peste alta, aş reveni la Koukis oricînd, în ciuda scărilor şi a atitudinii nepotrivite a unora dintre angajați.

În ceea ce priveşte mîncarea în Vassilikos, pfff, greu de tot. Dar despre asta în articolul următor, că prea m-am lungit. Sînt datoare şi cu o poveste despre agenția de turism, nu am uitat. Despre drumul cu avionul am scris deja aici, iar despre bagajele esenţiale, aici.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

41 comentarii

  1. Noi am stat la vila Contessa si a fost bestial, curte micuta in fata camerei sa se joace piticii, curatenie zilnic, chicineta (ne spalau vasele, inclusiv biberoanele!), aer conditionat gratis, 45 E/zi. Dimineata coboram la plaja Porto Kaminia unde era un parculet cu iarba si umbra cu loc de joaca pt copii, stateam lejer pana la 12! Mancarea exceptionala la preturi obisnuite! Recomand cu caldura!

  2. Uf,imi pare tare rau,Ioana,nici nu stiu ce m-a iritat mai tai din povesteasca:aroganta si lipsa de respect a grecilor-stiu ca ai mai fost si ca a fost bine dar nu i-as da pe turci deloc-dezinformarea din partea agentiei in ceea ce private scarile,tavernele si mascara sau lipsa ei.Am vrut sa dam o fuga in Grecia anul asta,in premiera,dar costa avionul cel Putin jumatate din valoarea vacantei pentru 2 adulti si fetita de 3 ani,asa am decis sa ne organizam cu un early booking in ianuarie la anul si sa plecam in mai sau septembrie in Turcia.sper ca mama e mai bine cu glezna.

    • Vezi, de-aia e bine sa casti gura pe internet; eu as spune ca n-as reveni curand in Turcia, dupa experienta de asta-toamna. Si ma refer la personalul din hotel (pe care am platit o caruta de bani) care, cu cateva exceptii, s-a aratat plictisit, absent, fara chef sa intervina sa isi ajute clientii.
      Mi-au lasat un gust tare strepezit.
      In Zakynthos n-am fost, dar pe unde am fost, in Creta, Rhodos, Santorini, Grecia continentala mi-a placut mancarea si mi-au placut oamenii prietenosi.
      Mancarea proasta e, intr-adevar, o surpriza peste conotatia obisnuita a acestui cuvant. In Grecia mancare proasta, hm, asta nu se face!

  3. Nu am mai fost in Grecia de 10 ani. Nu ma mira atitudinea angajatorilor si mâncarea proasta. In situația curenta ma surprinde ca încă mai funcționează sau kai au angajați. Păcat de turism si de absolut tot ce înseamnă Grecia.

  4. In octombrie mergem și noi în concediu cu puica, pentru prima data. Am vrut Grecia prima data, recomandată de toți prietenii. După ce am analizat zeci de oferte, am fost dezamăgiți de preturile nesimțit de mari. Plus că nu mi se pare normal ca un copil de 2 ani să plătească același preț ca un adult, și nu mă refer la prețul transportului. Așa că la jumătate de preț, am găsit în Turcia la hotel de 4 stele.

  5. Vai! Daca as fi patit ce ai patit tu, nici nu mi-ar mai fi trecut prin gand sa ma mai intorc 🙁 Esti prea indulgenta…nu e normal sa isi bata nimeni joc de tine pe banii tai
    Si cam tot timpul, cand e putina lume, e si mancare putina sau proasta, sau amandoua… Asta e avantajul locurilor mai aglomerate…

  6. Draga printesa ma bucur ca ati avut o vacanta frumoasa chiar daca mancarea a fost un minus. Si noi tot in Vassilikos am fost, ne-am simtit minunat, a fost relaxare totala. Din fericire noi nu am avut probleme cu mancarea deoarece am fost liberi sa ne miscam 🙂 Dar intradevar putine taverne in zona si destul de departe de plaje. Cat despre greci, oamenii pe unde am fost mi s-au parut foarte ok, poate am avut noi mai mult noroc. Oricum ma bucur pentru voi ca ati reusit sa va distrati in ciuda micilor obstacole.

  7. La anul sper sa mergeti la Turci la all inclusive. Incomparabil mai bine ca la Greci. Iar pentru copii superrrr.Pretul este pe masura insa daca iei din timp, se mai fac reduceri.

    • Noi tot in vacante all in am fost pana acuma, si inainte de copil si dupa ! Sincer cand am platit pentru Skiathos doar avion si cazare am fost extrem de reticenta, imi imaginam ca o sa fie complicat cu mancarea si prea multa ”umblatura”…. Am ramas placut surprinsa insa, ne-am descurcat foarte bine, mi s-a parut mai aventuroasa vacanta desi n-am facut decat o excursie in jurul insulei cu vaporasul. Cred ca ideea de a nu fii conditionat de programul hotelului si libertatea de a te plimba in afara unui resort mi-a placut atat de mult !

  8. Stii ca noi am fost cazati la același hotel… ce pot spune este ca nu am avut același tratament din partea angajaților hotelului. Poate fi un gram de noroc?! Am fost primiti bine, ne au condus la camere…ni s a făcut zilnic curat in camera, doamnele erau foarte amabile…taverna restaurantului cum spui si tu a fost intr adevăr dezamăgitoare. Noi am încercat o de doua ori si ne a ajuns. Nu mai spun de micul dejun pe care l am avut inclus. Nici la spital nu cred ca aveai parte de asa mancare proasta… cate 1 ou fiert, 1 felie subțire de sunca, 1 de cascaval, putin unt si dulceața…Partea buna e ca am avut masina la dispoziție si ne am putut misca. Am reușit sa mancam oarecum bine in zante si la taverna de la banana Beach. Pe noi scările nu ne au deranjat. Noua ne a placut sejurul la KouKis si țin sa iti multumesc pentru recomandare!

    • relatez unul dintre cele mai bizare episoade traite de mine vreodata, episod care s-a intamplat in vacanta asta

      m-am dus la supermarket in vassilikos sa cumpar branza si altele.
      am discutat cu o doamna draguta despre care branza e mai buna, mi-a spus, m-a intrebat de unde sunt, chestii de turisti.
      am mers la casa, unde era un domn, din nou hello, hello, how are you, where are you from, amabilitati.
      am platit si mi-a dat rest niste monede. cand sa le pun in buzunar, am scapat cateva monede pe jos si m-am aplecat sa le iau.
      moment in care a inceput supra-realismul:
      domnul de la casa ma intreaba ce monede am luat de jos.
      eu nu inteleg sensul intrebarii (cum adica ce monede am luat de jos? alea pe care le scapasem), il rog sa repete.
      repeta. adauga „ai luat de jos 1 cent, nu-i asa?”
      eu scot banii din buzunar si ii arat, neintelegand ce se intampla. erau tot felul de monede (de 1 cent nu cred ca erau, dar aveam de la 5 centi la 2 euro).
      „ai luat de jos 1 cent”, zice el si apoi vorbeste in greceste cu doamna – nu cunosc limba, dar sunt sigur ca a zis „asta a luat de jos 1 cent”

      apoi domnul deschide casa, ia de acolo o moneda de 1 cent, mi-o azvarle pe tejghea si zice „here, I give another cent for you”

      moment in care am inteles: domnul a crezut ca eu am vazut pe jos 1 cent (nu al meu) si m-am aplecat sa-l iau, asa ca s-a gandit sa ma umileasca facandu-ma hot sau cersetor sau in orice caz un sarantoc care ia un cent de pe jos.

      i-am explicat ca erau banii mei aceia pe care ii ridicasem de jos si ca nu am obiceiul sa iau banii altora.

      a ranjit ca boul la mine, eu am plecat si 2 zile dupa aia m-am tot gandit de ce am fost atat de bleg si nu i-am zis si eu vreo doua magarului care intelege sa jigneasca si sa umileasca complet aiurea oamenii care vin sa cheltuiasca bani la cascarabeta lui (las la o parte faptul ca avea o problema serioasa cu igiena personala acel domn, atat de serioasa incat facea ca magazinul lui sa fie orice in afara de un loc prietenos si imbietor, daca intelegeti ce vreau sa spun)

      imi pare rau, eu nu mai cred in ospitalitatea greceasca dupa experienta asta plus felul in care ne-au vorbit oamenii de la hotel.

      eu cred ca grecii astia s-au comportat ca si cum ne-ar fi tolerat acolo pentru ca ne dispretuiau pe toti. nu stiu daca pe toti romanii sau pe toti turistii.

      deci nu a fost vorba despre felul in care le-am vorbit, te asigur.

    • Pfuai, povestea ta mi-a adus aminte de o patanie personala, potrivita cumva zilele astea. :)) Era in 2002, locuiam in Frankfurt intr-un cartier foarte fain, eram cu burta la gura si inca mai circulau in paralel euro si marcile. Si erau langa unele bancomate la intrarea in filiale bancilor niste aparate in care bagai monede si iti dadea bancnote. Si eu adunasem ce marci si pfenigi mai aveam prin casa, sa ii schimb si sa scap de grija lor, ca ma tot incurcam la magazin in ei. Si cum varsam eu kilu de metale in aparat, imi cade un pfenig pe jos. Il vad, ma gandesc ca daca tot a cazut sa il pastrez amintire si imi faceam planul acum cum ma aplec, cu burta intre picioare, sa iau moneda, dupa ce imi inchid portofelul sa nu mai cada acu si eurocentii. In spatele meu, o doamna smochinita si dichisita care isi astepta randul la aparat, cred ca sarise bine de 70 de ani, imi spune, clar si cu voce neutra: Cine nu se apleaca dupa un pfennig, nu merita sa aiba milioane! Evident ca mi-am luat pfennigul, e printr-un borcan prin casa, astept acu milioanele alea! :))
      Concluzia o trage fiecare cum crede mai potrivit!

    • Poate ca se astepta sa-i lasi pe post de bacsis. Si centul sa fii fost generic. Pentru atata te-ai ostenit sa te apleci? Calicule! :-)))))

  9. M-am relaxat numai uitandu-ma la pozele cu privelistea si de cand am citit articolul imi tot repet „Vreau la mare!”. Cel mai mare neajuns mi se pare cel cu mancarea, mai ales ca asteptarile sunt sus in cazul grecilor. Recuperati la urmatoarea vacanta 🙂

  10. Bine ca v-a fost bine, per total. Recunosc ca la mine, vacantele tre’ sa fie sinonime cu mancare buna si muulta:))…caci sunt o gurmanda (desi de 53 kg) si daca asta lipseste m-ar apuca o usoara jale… Motivul pentru care prima vacanta in afara cu Andrei vreau s-o fac pe Costa del Sol. E un pic mai scump ca in Grecia, dar nu cu mult.. daca rezervi mai din timp sau -din contra- last minute. Insa diferenta e majora dpdv masa, posibilitate de facut escapade, iar linistit este si acolo, dar in alt fel:)
    Desigur si Grecia imi place, dar am fost doar in Santorini, Skiathos si Atena(pt vizitat vestigii, deh..)

  11. Doar Navagio trebuia sa vizitati, cine stie daca mai ajungeti in Zakynthos, e una dintre plajele frumoase ale lumii.
    Ce bine ca au fost mai importante plusurile din vacanta si ati profitat de ele ca sa ramaneti cu amintiri frumoase. Locatia pare tare linistita.

  12. Si noi tot la Koukis am stat si taverna lor este intra-adevar dezamagitoare. Iar cu copil de 1.5 ani fiind mai grea deplasarea in jurul pranzului am ales sa mancam la Planka Beach Resort (la 2 min de mers pe jos de Koukis, langa malul marii) caruia i-am dat o sansa vazand ca luasera candva un premiu pt greek cuisine. Si bine am facut – mancare gustoasa, servire rapida, personal amabil, umbra si racoare.

  13. Din poze locul arata foarte bine, poza cu terasa de pe care se vede marea mi se pare asa, idilica.
    Dar ma suprinde ca te-ai mai duce tot acolo tinand cont de natura si numarul nemultumirilor (mancarea, of all things, care in Grecia ar trebui sa fie delicioasa peste tot). Sunt sigura ca gasesti locuri mai bune in Grecia care sa-ti respecte criteriile, plus ca mai sunt si alte tari cu plaje mai frumoase.

    Exceptand eventuale nemultumiri, eu sunt genul care oricum nu s-ar duce de doua ori intr-un loc la plaja indiferent cat de mult mi-a placut (cel mult in aceeasi tara, dar in acelasi oras la mare, no way).

    Referitor la criteriul tau sa nu fie mai departe de 20 km de aeroport – am facut si eu o data asta, tocmai in luna de miere, am decis sa stam in zona orasului in care era aeroportul si am zis ca nu mai tin cont niciodata de asta mai ales cand mergem pe o insula (cat de departe ar putea fi cel mai departe, totusi?), indiferent de copii sau de bagaje sau ce-o mai fi. Cred ca am fi putut nimeri o zona mai frumoasa pe insula aia (Cipru) daca nu eram fixati pe o localitate anume, dupa cum am aflat ulterior.

    PS: eu nu inteleg nicicum fascinatia asta cu „Turcia-X-stele-all-inclusive”.

    • Nu e „fascinație” este o opțiune normală când ai un copil mic cu tine, decât sa zburzi pe la taverne/restaurante cu cel mic după tine, aglomerație, întârzieri chestii. E mai comod dacă pui accentul pe copil.

    • Da, dar mai sunt si alte tari. Italia, din cate am observat eu, e extra mega child & family friendly. Eu cand am cautat anii trecuti am gasit destul de greu un hotel care sa NU aiba o multime de atractii si facilitati pt copii ca ma gandeam sa fie mai liniste in preajma hotelului.
      Si cu copilul oricum tot in Italia m-as duce oricand fara ezitare. Au si ei all inclusive pentru cei care tin neaparat la sistemul asta. Si da, as prefera 3 stele in Italia sau Spania sau chiar Grecia decat 5 in Turcia. Cu sau fara copil.

    • Italia este mai scumpa decat Turcia, de aceea nu se duc cei care au copii mici deci nu viziteaza cine stie ce. In astfel de situatii alegi Turcia, copilul se joaca, nu ai grija mancarii si nu dai multi bani (un aspect foarte important pentru multi oameni).

      P.S. daca te duci in Turcia la all inclusive nu inseamna ca esti un ghioban care se indoapa cum n-a facut- o in viata lui acasa.

  14. Daca iti place Grecia, poate iei in considerare Skiatos pe viitor. Noi ne-am intors de acolo acum 3 saptamani si desi imi place sa vad mereu locuri noi, acolo m-as mai intoarce cel putin odata! A fost o vacanta potrivita pentru o familie cu un copil (4 ani). Noi, spre deosebire de tine am avut o surpriza placuta la cazare. Noi platisem pentru o camera cu baie si chicineta + pat suplimentar si cand am ajuns acolo ne-au dat apartament cu 2 camere. Vila Alissia se numeste locul unde am stat, la 10 minute de mers pe jos lejer de plaja, plaja exact cum ai descris-o pe cea din Zakynthos. Am avut si supermarket cu preturi acceptabile in apropiere si muuulte taverne, cele mai multe cu mancare buna de tot. De fapt noi le-am incercat pe toate din zona despre care citisem pe forumuri!

    • Am primit si noi oferta la Alissia, dar 10 minute de mers pe jos pina la plaja mi s-a parut foarte mult.

    • Sa stii ca asta a fost si impresia mea cand am citit rewiew-uri, ca o sa fie departe plaja dar acolo nu a mai parut asa … nici nu ne dadeam seama cum strabateam drumul pana acolo…a….mai era si varianta sa mergi cu autocarul o statie !

  15. Buna. Am observat si noi in 2013 cand am vizitat Zakynthos-ul o atitudine neplacuta din partea personalului de la hotel, insa numai pentru romani. Pentru englezi care tipau, faceau galagie la ore tarzii, se imbatau la piscina si se manifestau extrem de urat nu s.a luat nici o masura..insa pe noi ne atentionau la cel mai mic zgomot. Chiar si la sala de mese erau cu ochii pe noi..parca vruiam sa furam farfuriile :)) In rest la taverne toti au fost primitori si chiar au cautat sa faca astfel incat sa ne simtim bine.

    • Pai si de ce nu ati reactionat? Si noi am fost agasati de niste tineri intr-o noapte si cand i-am spus receptionerei a tinut sa specifice ca erau romani. Normal ca m-am simtit lezata de viteza cu care a tinut sa faca aceasta precizare (deloc importanta dar daca ea asa a vrut) si am atentionat-o ca greseste , erau de alta nationalitate, nu de alta dar nu vb limba mea.
      Incercati, fratilor, sa fiti mai curajosi! Din cate am observat nu suntem, cu siguranta, cei mai galagiosi, murdari si nesimtiti.

  16. Eu am fost in Grecia in Corfu si Laganas (Zakyntos). Mie peste tot grecii mi s-au parut nesimtiti. Servicii proaste, cumva asa ca la noi. Deci eu nu mai vreau Grecia. Am fost si in Turcia, nu la all inclusive (nu imi place ideea de a sta intr-un resort) si mi s-a parut incomparabil mai bine. Anul asta incerc all inclusiv din motiv de copil mic si sper sa fie ok. Oricum Grecia am exclus-o din prima.

  17. Am fost anul trecut in Creta si m-am simtit extraordinar. Totul a fost peste asteptari. Hotelul era chiar pe plaja, personal ospitalier, mancare buna, topogane, piscine multe si de tot felul, aproape de centrul statiunii. Nu am cuvinte. Dar vreau sa iti zic ca am stdiat mult pana sa aleg acest hotel. Am citit sute de pareri pana sa il aleg.
    Voi nu ati procedat la fel?
    Probabil mai sunt oameni care au fost acolo si au scris cum este.
    Eu oriunde merg citesc pareri inainte si nu am dat gres pana acum.

    • Iti dai seama ca am cautat tot ce s-a putut, am citit reviewuri pe Tripadvisor, totul era pe plus.

  18. Intrebare: in apa marii pot intra cu bebelinul de 6l jumatate? Noi stam in Constanta si pana acum am evitat, nu stiu daca e bine sau nu… e prea rece pentru el? Scuze de intrebare dar nu sunt deloc lamurita 🙂 O zi frumoasa!

    • Daca apa marii e calda, nu vad de ce nu ai putea intra cu el. Daca voua vi se pare rece, incercati si vedeti ce zice el. 🙂

  19. Buna, vin eu cu niste intrebari la un an distanta:) noi vom pleca saptamana viitoare in Zakynthos (tot cu avionul) cu bebe de 1 an si 3 luni; sunt un pic ingrijorata cu mancarea, se gasesc la supermarket borcanase? hipp sau altceva? ar trebui oare sa iau steamer/blender? sau te descurci pe la taverne? peste gratar, pui etc. Voi cum ati procedat? multumesc tare mult!

    • Buna, nu am vazut borcanase in magazine, dar noi am stat intr-un sat foarte mic, posibil in orase sa fie. Eu sincer nu as gati si in vacante. De ce nu iei borcanele de aici? Noi nu am gasit mancare buna deloc la taverne, nu supe nu ciorbe, cartofi prajiti si pui fara gust…

  20. Ma gandeam sa nu le car cu avionul, spatiul este pretios:), dar probabil asa voi face; noi tot in zona Vasilikos/Xirokastello (http://www.levantino.gr/) stam, asa ca va trebui sa ma pregatesc de acasa. Nu as vrea sa gatesc in vacanta, dar inca ma lupt cu acceptarea ‘bucatelelor de mestecat’ vs piure:). Multumesc pentru ajutor, sper sa ne descurcam:)

    • In 2013, cand fata nu implinise un an, eu am luat borcanase de acasa, am socotit cam doua pe zi; le-am ambalat in folie cu bule, individual, am ocupat undeva intre 25 si 30% dintr-o valiza mare. La un an si trei luni mi se pare destul de marisor, nu cred ca iti trebuie atat de multe, eventual, de rezerva, cand nu ai o optiune decenta.
      Daca nu sunteti decat cu un copil, merita sa va plimbati pe insula. Cand aveam doar baiatul si am fost in Grecia, a dormit de pranz doar pe sezlonguri, la umbra, pe plaja, iar seara adormea in bratele mele, la terase, pe malul marii. Am unele dintre cele mai frumoase amintiri din perioada aia cu el. Desi atunci eram stresata ca, vai, nu doarme cum trebuie, nu stiu ce. Aiurea, e o picatura in viata noastra, cu cat suntem noi mai relaxati, cu atat se simt si ei mai bine :-).
      Vacanta placuta!

  21. Well, pleci in insula cu multe dealuri, locatia in sine este pe staci si te astepti sa nu aiba scari? :))) geezass, inimaginabil, toate locatiile din zante au scari, absolut toate, asta este zante, serpentine, stanci, si locatii urcate pe dealuri imposibile. So, daca vreti all inclusive de toata jena, evitati zante si go in Turcia. Locatia este una de pomana pt ceea ce ofera. Vis a vis de mancare era suficient sa va deplasati la Plaka, 2 minute pe jos, mancare super dar scumpa, sau, si mai bine, la barul de pe plaja de sporturi acvatice, doar la 50 de m de voi… La acel bar, nu ai fi spus, ai cele mai bune souvlaki din zona, ieftin totul pt un bar pe plaja, iar mancarea foarte buna. Vine de ceva ani in Zante si respectiv zona Koukis, nu am auzit pana acum de astfel de plangeri. Pt 470 euro, 7 zile, 6 persoane, cred ca pretentiile sunt foartr ridicate. Poate era mai bine vis a vis de voi, la vila de 20.000 euro per 10 zile. Sa ne intelegem, Zante nu este Turcia all i clusive de toata jena, nu mai comparati mere cu pere. Vi inZante pt locatie si natura, nu pt facilitati. Totusi, daca sti sa vorbesti si sa te comporti, sigur gasesti absolut tot ce iti trebuie. Cunosc fiecare bucatica din Zante, cu bune si cu rele, facut la pas, cu moto, cu masina etc, dar nu veniti cu pretentii de lift si mofturi cu scari multe. Mancarea nu iti place, next restaurant, sau go to all inclusive in Turcia…

    • problema a fost ca scarile pana la plaja erau periculoase, nu ca erau scari pana la plaja, dar de ce sa citim cu atentie si sa ratam un prilej de a ne enerva?

      m-am uitat pe google maps, pana la Plaka sunt 400 de metri, deci nu se fac 2 minute, mai ales ca la pranz erau niste calduri insuportabile iar noi aveam 2 copii mici care trebuiau carati.
      dar nu asta este problema, problema e ca nu puteam fi siguri ca la Plaka se mananca semnificativ mai bine, deci ce ar fi trebuit sa facem? sa mergem in fiecare zi cate juma’ de ora prin soare si sa incercam alt restaurant, doar-doar om gasi unul bun?
      am mancat de multe ori la tavernele de langa Vasilikos Beach, ca alea chiar erau la 5 minute, si toate au fost cel mult acceptabile, ca sa fiu indulgent.
      deci ce motive am fi avut sa presupunem ca mai incolo se mananca bine?
      rezonabil era sa presupunem ca mancarea e proasta peste tot si ca nu merita sa mergem prin soare in fiecare zi cu 2 copii mici doar ca sa facem incercari.

      aia cu mancatul de sandvisuri la barul de pe plaja in fiecare zi e o gluma, nu?
      ca asa puteam sa le dam copiilor pufuleti de la magazin pe post de masa de pranz…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *