Mi-am propus să am o zi bună, după ce aseară am făcut o criză de nervi. Nici povestea baronului Munchausen la pick up si nici două pahare mari de martini n-au rezolvat mare lucru. Am adormit cu dureri de cap şi m-am trezit cu dureri de cap şi mai mari. Dar mi-am propus să am o zi bună. Mi-am dat şi cu rimel pe la ochi, poate asta o să mă motiveze să nu mai plîng atîta.
Azi pe hol la medicul de familie, în faţa mea, două gemene îmbrăcate-n mov. Ioana şi Maria. Maximum 3 ani fiecare. Îmi făceam de lucru cu telefonul ca să nu mă uit la ele. După ce m-au privit atent vreme de 1 minut cu cîte-un degeţel în gură, m-au apucat fiecare de cîte-o mînă de era să scap telefonul pe jos şi-au început să sară pe vîrfuri.
„Vă arată cum sar ele în bazinul cu mingi. Hop-hop, e joaca lor preferată”
Şi bulinele astea două mov şi identice săreau în contratimp bine prinse de palmele mele şi eu mă gîndeam „Ei da, Dumnezeule mare şi bun, sper că te amuză întreaga scenă, că ele fac hop-hop şi rîd la mine în timp ce eu cu greu mă ţin pe scaun, pentru Tine o fi aşa o scenă de comedie cu Adam Sandler, dar pentru mine e încă o şurubelniţă înfiptă în ficatul sufletului meu”. N-am plîns la ele, ba chiar am zîmbit cumva, cît am putut, să nu le stric joaca preferată. Dar mi-a venit să plîng, doamne cum mi-a venit să mai plîng, să le iau în braţe şi să le strîng ca şi cum ar fi ale mele amîndouă.
Şi-apoi am intrat în cabinet, unde-a trebuit să ascult clasicele tîmpenii cu „sigur n-ai ridicat ceva greu?”, „eu cred că totuşi ai luat vreo pastilă din care n-aveai voie” şi clasicul „lasă, n-a fost să fie, mai stai puţin şi faci altu, că doar ăsta-i rolul femeii, să încerce şi să sufere”.
Un start destul de prost pentru ziua mea bună.
Vă rog din sufletul meu spart, nu-mi mai spuneţi să fiu bine de parcă aş putea să fac asta pocnind din degete, de parcă sînt atît de rău pentru că vreau să-mi fie rău. Nu-s nebună, mi-e doar încă foarte greu. Nu-mi mai spuneţi „hai gata, fii şi tu mai optimistă”, pentru că dacă e să cred în vreun viitor măcar nedureros, dacă nu chiar plăcut, am nevoie de mai mult decît de un îndemn venit de la unul sau mai mulţi oameni, fie ei şi foarte dragi mie.
În rest, puteţi să-mi spuneţi orice. Singurele momente în care-am fost mai bine zilele astea au fost cele în care-am citit ce mi-aţi scris în comentarii, emailuri, sms-uri şi scrisori. Şi cele în care-am plîns ţinînd de mînă un om care n-are loc să sufere de mine, dar care-şi aşteaptă rîndul cuminte şi-mi mai şopteşte din cînd în cînd c-o să fie bine, deşi nici el nu prea mai crede asta.
Ioana, e normala perioada prin care treci dupa asa o tragedie. Nu incerca sa inabusi durerea, las-o sa curga. Ar fi mai rau daca ai tine-o in tine. E ca un puroi, trebuie sa iasa afara din tine! Esti in gandurile mele in fiecare zi!
Ah, ca un puroi. Deci daca ii fac analiza si antibiograma, crezi ca o sa pot face tratament cu pastile, una la 12 ore?
Multumesc, M.
Uf, as vrea si eu ca genul asta de durere sa se trateze cu pastile 🙁 Ar fi muuuult mai usor
Deci nu. Mda, stiam asta. Atunci ne rezumam la alcool. 🙂
Am evitat sa comentez deoarece si eu trec printr-o perioada foarte grea dar merg iniante ca inapoi nu mai putem da. Stiu cum sunt acele momente dinainte de somn, cand chiar daca ai langa tine multe persoane care te sprijina tot singura te simti si mereu intrebarea „De ce mie?”. Eu iti urez multa putere de a trece peste, putere de a te ridica si a pune toate trairile astea crunte intr-o cutie pe un raft si sa faci loc la alte stari de bucurie, incantare si fericire.
Te imbratisez cu drag si chiar daca nu comentez zilnic sunt aici langa tine…nu stiu cu ce te pot ajuta dar sa stii ca te iubim mult toti cei de pe aici .
Simona, imi pare rau ca n-au iesit lucrurile cum sperai… Dar vad ca te-ai ridicat repejor, bravo, astept alte vesti bune.
Multumesc pentru sprijin.
http://www.printesaurbana.ro/2011/03/si-daca-dumnezeu-incepe-sa-puna-conditii.html
Printeso, nu-ti voi spune ca va fi bine, caci cred ca o stii deja. Iti spun insa sa-ti dai timp. Sa plangi. Sa te superi pe lume. Dar sa nu uiti ca ai motive sa-ti revii si sa infrunti inca o data ceea ce iti ofera viata. Sa nu te intrebi de ce tu, caci nu vei gasi niciodata un raspuns care sa te multumeasca. Oricat de mult am vrea sa credem ca oamenilor buni li se intampla doar lucruri minunate, nu e asa. Cand e vorba de probleme de sanatate, majoritatea sunt doar rezultatul „ghinionului”. Suntem doar cifre intr-o statistica, cum spuneai si tu. Cum lupti cu asta? Nu prea poti…accepti ceea ce ti se da si speri ca data viitoare tu vei fi printre cei norocosi.
Nu ma mai intreb de ce eu din momentul in care a devenit foarte evident ca eu sfirsesc rau mult mai des decit altii. am acceptat deja ca viata mea e asa, mai facuta cu ciocanul decit a altora.
Ce mi se pare imposibil acum e asta cu speratul ca data viitoare o sa fie mai bine. Mi se pare misiune imposibila. cred ca in situatia asta, in care nu stii si nu poti controla nimic, numai nebunii spera. 🙁
Nu-i asa, draga mea. Asa simti tu acum, ca numai nebunii spera. Eu exist pt ca mama mea a fost nebuna si a sperat si resperat de 7 ori in 10 ani. Ti-am mai spus eu candva si nu vreau sa-ti repet acum povestea pt ca nu e momentul. Acum stiu ca nu te intereseaza de altii si nici pe mine nu m-ar interesa in locul tau.
Asa ca pentru moment, ai tot dreptul din lume sa fii suparata si nervoasa pe tot si pe orice. Si pe mine, daca uneori nu-ti spun ce trebuie.
Da-mi voie sa te pup virtual pe semnul micut de pe fata ta, care cand ti-a fost facut ai crezut ca nu te mai ridici. Poate semnul tau ca esti mai puternica decat crezi. Dar mai intai trebuie sa simti cat doare…
Te imbratisez strans strans strans, micuta mea printesa!
Da, mama ta, o adevarata eroina. am recitit povestea ei de curind. ce sa zic, stiu ca sint oameni care au puteri nebanuite.
eu sint un om ca toti oamenii. singura diferenta intre mine si oameni e ca eu scriu despre mine…
te imbratisez inapoi. cind pleci departe?
esti un om special, nu ca toti 🙂 Asta simt eu de doi ani de cand te citesc 🙂
Eu imi iau zborul, sau mai bine zis, rotile autocarului pe 27 aprilie. Ma intorc in august. Cu ceva de la H&M-ul frantuzesc pt tine, musai 🙂
August. Da. Hai sa notam august. Si a treia oara sa fie aia magica, musai cu noroc.
ioana , la naiba , am plans si lacrimile mele si lacrimile tale si am strans de un mic ocean… nu stiu cum se face ca imi ies in cale mii de femei cu burta tuguiata, mii de carucioare, zeci de mii de carucioare, sute de mii de carucioare si toate se aseaza peste inima mea… nu am sa iti spun decat ca te iubesc si ca mi-e dor de tine si abia astept sa ne imbratisam in mai
principesa desertului
adica didi care te ia strans in brate
Of, Didi, dac-ai sti cite gravide si proaspete mamici am in jur si cit mi-s de dragi toate… desi da, invazia burtilor si carucioarelor e in masura sa ma zdrobeasca zilnic…
Te astept cu mare drag, e aproape mai deja. 🙁
„….ăsta-i rolul femeii, să încerce şi să sufere”? asta sa fie, oare rolul nostru pe acest pamant?
Ei, nu al tuturor femeilor. Doar al majoritatii. Si daca o doctorita zice asta, o sti ea ceva….
Draga Ioana,
Iti scriu ca intr-o scrisoare..Te-am descoperit de curand si mi-e ciuda ca a durat atat pana sa te descopar!Am inceput sa citesc cuminte de la coada inspre cap. Nu am terminat inca. Am savurat fiecare rand. Nu stiu ce as putea sa iti spun! De fapt nu cred ca vrei sa auzi ceva legat de subiectul asta!Nu o sa iti spun ca „trece si va fi bine” pentru ca in cele mai negre momente nici eu nu credeam in vorbele astea. O sa te faci bine in felul tau.
Ce incerc eu sa iti spun e ca aici, pe undeva prin spatiu e cineva care iti citeste randurile de viata ca si cand ar fi ale ei, ca plange si rade cu tine. Am plans cand am citit ce ti s-a intamplat!!Ca si cand mi s-ar fi intamplat mie!!!M-am gandit cum ar fi fost pentru mine..Mi-am amintit cat mi se strangea inima de fiecare data cand imi era „ciudat” gravida fiind!Nu pot sa imi imaginez durerea ta!! As vrea sa pot face ceva care sa te aline!!Sa iti trimit un papanas din ala bun, sa iti citesc o poveste, sa te plimb in parc si sa iti cumpar baloane.
Te-am gasit atat de asemanatoare si diferita mie incat mi-am amintit de un vis pe care l-am ingropat cu ura. Visul meu de a scrie. Si pentru ca m-ai invatat ca visele pot invia chiar si cand mor o sa reincep sa scriu!Iti multumesc pentru fiecare rand de aici. Simt ca imi e dedicat!Imi multumesc pentru cate m-ai invatat si mi-ai reamintit intr-un timp foarte scurt! Ai reusit ce nu au reusit apropiati de-ai mei:sa ma schimbi, sa imi schimbi starea sufleteasca. Imi pare rau ca nu am ce sa iti ofer in schimb in clipa asta!!
Deena, scrie! Te indemn din tot sufletul. Eu stiu sigur despre mine ca daca n-as fi scris, as fi pierdut mai mult, as fi primit mai putin, as fi suferit mai crunt.
Scrie, despre tine, despre ce te supara, despre ce-ti doresti. E terapie curata. Doamne, nu stiu unde-as fi fost azi daca n-ar fi fost blogul asta…
Ma bucur ca te-ai decis sa scrii. Poate intr-o zi ne arati si noua ce-ai pus pe hirtie.
Si… mi-ai oferit deja o mica lume. 🙂 Nici nu stii ce bine-mi face sa aud ca vorbele mele ti-au adus inapoi un vis. Un vis care e si al meu, de altfel.
Weekend frumos, si multumesc!
Ma inscriu si eu pe lista pentru imbratisari,cat mai multe.Poate o sa putem sa iti dam impreuna cu ele si cate un gram de speranta,de incredere,cate un zambet mic care sa ni te aduca inapoi.
Multumesc, A. Nici nu stii cit de mult vreau eu sa vin inapoi. Dar inteleg ca nu se mai poate. Ca eu aia veche nu mai exist. Va trebui sa ne obisnuim cu totii cu alta Printesa.
Rolul femeii pe lume este sa fie iubita si sa iubeasca,suntem fiinte privilegiate iar femeia care ti- a spus altceva traieste in pustiu. Mai mult, si a gresit meseria decisiv.
Ai un suflet frumos si mai ai in plus curajul de a marturisi ganduri care nu sunt straine nimanui, doar ascunse.
Sa ti aduca primavara vindecarea si zambetul inapoi..
da, si eu as fi zis ca femeia e inventata sa fie iubita, dar in momente d-astea inteleg ca mai sint si alte lucruri pentru care a fost originally designed femeia… of.
iti multumesc pentru urari, astept primavara asta ca pe dumnezeu…
Ah, „rolul femeii”, cate prostii… Intamplarile de genul asta nu au nicio semnificatie speciala, asta o cautam noi, pentru nu putem accepta ca natura e cruda & indiferenta, ca lucrurile vin si pleaca si se intampla fara vreo logica anume, si-atunci tot cautam raspunsuri, in Dumnezeu, in stiinta, pe la ghicitoare….ca sa intelegem de ce, de ce tocmai eu, de ce mie…
Incearca sa iei totul ca pe intamplare nefericita peste care o sa treci, pentru ca asta-i cel mai bun lucru pe care il poti face. Esti tanara, sanatoasa si ai un sot care te iubeste, deci da, totul va fi bine. In rest poti sa suferi cat simti nevoia, atata doar sa nu ajungi sa iti cultivi suferinta, sa nu o lasi sa-ti invadeze viata, ar fi pacat. Take care 🙂
Asa e, omul e dependent de semne si semnificatii, si uneori lucrurile nu inseamna nimic. Viata nu are nici o semnificatie. E si gata.
Asa tinara nu mai sint, sanatoasa…hm, discutabil, dar da, o sa trec peste asta, pentru ca nu am alternativa. Ce va urma, nu stiu inca.
Iti multumesc.
Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat si vreau sa-ti spun ca postarile tale despre asta ma emotioneaza teribil, aproape pana la lacrimi. N-o sa-ti spun nimic din ce ai mentionat pentru ca nu stiu prin ce treci, insa iti doresc sa treci peste asta atunci cand e dat…
Iti multumesc, Sadie, ca esti aici.
Ioana, stiu ca nu o sa te ajute cu absolut nimic, chiar tu ai spus asta, insa vreau sa iti povestesc ca mama mea a pierdut 8 sarcini, majoritatea duse pana la capat, a nascut chiar si mort…Acum are o fata de 28 de ani si nicio clipa nu a sperat sa o aiba. A fost internata la psihiatrie, iar dupa ce m-a avut ii era teama de cate ori suna cineva la usa ca a venit sa ma ia…
Andreea, mama ta nu e om, e supraom. Eu nu sint. N-as putea. Nu ma tine sufletul. Nu-mi doresc un copil cu pretul vietii mele. Sa-ti traiasca mama, e o femeie cu adevarat speciala.
Esti norocoasa, stii, da? 🙂
Ioana, da, stiu, sunt super norocoasa. Am crescut auzind povestile ei si toata suferinta prin care a trecut. Erau si alte vremuri, alta medicina, cu mine a stat 8 luni numai in spital, asta dupa ce luase deja aprobarea de avort, si plangand, medicului i s-a facut mila de ea, i-a ascultat povestea, si i-a zis ca nu ii ofera nicio garantie, dar hai sa mai incerce…si iata-ma, rasfatata pe masura. Nici eu nu am inca copii, desi imi doresc enorm, dar mai asteptam un pic. Si eu ma gandesc cu groaza…sa nu fie ceva genetic sau ceva…Nu spune ca nu esti puternica, iti citesc blogul de doi ani si am senzatia ca te cunosc perfect, deci te contrazic. Un alt cliseu de care sigur nu ai nevoie: lasa timpul sa decida.
Draga mea,
Stiu unde te afli.Am fost in iadul asta dupa 13 saptamani de sarcina.
Am trecut peste, dar…tot mai doare uneori.Au trecut 8 ani de atunci.
Doctorita mea de familie si matusa mea in acelasi timp, mi-a dat o motivatie egoista pe care usor, usor, am preluat-o. Mi-a spus ca, de cele mai multe ori, fiziologia umana respinge sarcinile cu dezvoltare anormala, care poate da malformatii sau diverse boli genetice copiilor.O fi sau nu adevarat, nu stiu, dar eu asa am reusit sa ma ridic din neant.
Poate te va ajuta si pe tine sa speri din nou, sa zambesti, sa vezi o raza de soare.
Si nu uita de printul tau care sufera la fel ca tine.Cel mai important acum e sa fiti unul langa altul, pentru ca doar impreuna veti putea indulci ranile.
Va dorsc putere multa si daca vrei sa plangi pe umarul cuiva poti sa ma suni oricand.
Irina, da, asta mi-a spus si mie medicul. Din pacate, asta e in masura sa ma sperie in aceeasi masura in care ma poate ajuta sa merg mai departe. Adica, daca a fost ceva in neregula cu el dpdv genetic, de unde naiba stiu eu ca a doua oara nu va fi la fel? cum pot trai cu asta 9 luni? sigur ca daca reusesti sa duci sarcina pina la capat si daca puiul e sanatos, uiti durerea pierderii. dar daca a doua oara e la fel ca prima oara, cum supravietuiesti ATUNCI?
Iti multumesc pentru mesaj, iti doresc sa te bucuri de cei doi baieti ai tai si sper sa ne si vedem la un moment dat…
Ionuca, sa stii ca sunt alaturi de tine. Nu am comentat, pentru ca am simtit ca nu as avea eu, o necunoscuta, ce sa iti spuncare sa iti fie de vreun folos… Astazi, cand vad ca incepi usos usor sa scoti capsorul la iveala, precum ghiceii, as vrea sa iti spun ca nu stiu prin ce treci, nu am cum sa inteleg. Stiu decat de la prietena mea, care a trecut prin aceeasi situatie, si care imediat ce a fost medical posibil a incercat din nou si acum are o bebelusa de 3 luni de zile, cum se poate gasi puterea si taria de a merge mai departe. Mai stiu de la mama mea, medic, ca intr-adevar, organismul femeii mai ia el atitudine cand este cazul si opreste din evolutie ceva ce nu ar fi …asa cum trebuie sa fie. Fiecare are propriul mod de a depasi greutatile. Pentru mine, este inconjurarea de dragostea si caldura sotului, a familiei si a celor dragi. Mai cred ca totul se intampla pentru un motiv, chiar daca noi nu deslusim acel sens decat mult mai tarziu sau poate , niciodata. Asa cum spune o persoana pe care o admir pentru forta ei, iti doresc din suflet LOVE AND LIGHT. Si iti mai trimit o sarutare si o imbratisare.
Simona S
Multumesc, Simona, foarte frumos suna asta, love and light, o s-o imprumut si eu. 🙂
Mda, am sters si am scris mesajul asta de cel putin 4 ori.
Nu gasesc cuvintele magice care sa iti poata oferi macar un pic de liniste sufleteasca.
Nu iti urez nimic pentru ca oricum sunt doar cuvinte goale.
N-am cum sa nu observ un lucru care m-a deranjat si pe mine, desi nici n-am idee prin ce treci: atitudinea medicilor. Ei sunt primii si cei mai in masura sa ne dea un gram de speranta, si pana la urma aici se poate observa profesionalismul dar si latura lor umana. Daca ei te-ar fi incurajat, daca ti-ar fi dat sperante sau macar sa te consoleze cu ideea de a incerca din nou…cred ca ar fi contat macar putin.
Duminica ai spus ca n-o sa mai incerci. De ce sa nu incerci? Crezi ca durerea asta sau o alta posibila pierdere de sarcina, nu va fi stearsa de conceperea si nasterea unui copil sanatos?
Eu, intamplator, am ajuns si pe forumuri unde femeile isi povesteau dramele si incercarile (repetate) de a avea copiii. Nu-i deloc usor sa citesti asa ceva, dar sa mai si simti…iar cand anuntau ca au ramas insarcinate, si cand se bucurau pentru fiecare zi castigata .. atunci realizam cat de puternice sunt si cata vointa au avut pentru a-si aduna fortele , pentru a le canaliza in urmatoarea „lupta” .
Ma rog…cuvinte goale, cum am zis si mai sus dar totusi nu-ti pierde speranta..
Salut, C. Eu am un medic bun, care a stiut sa-mi explice si sa ma incurajeze, chiar daca acum sint surda la vorbele lui. Mi-a spus statistici, mi-a explicat povestea cu eroarea genetica, m-a asigurat ca nu e vina mea si m-a incurajat ca in 3 luni sa incerc din nou. Din pacate, conversatiile mele cu el au avut loc imediat dupa ce m-a anuntat ca micutul a murit si imediat dupa chiuretaj, cind eram sedata si ingrozita de ce tocmai mi se intimplase, asa ca nu am interiorizat nimic din ce mi-a spus. Dar e un om bun, un profesionist, si am incredere in el pina in pinzele albe.
Draga printesa,
te citesc demult. Am ras si am plans citindu-te, dar nu ti-am scris niciodata. Nu ma pricep la vorbe, dar vreau sa-ti transmit din tot sufletul numai ganduri bune si imbratisari care sa te ajute sa mergi mai departe. Ti s-au intamplat multe lucruri rele, dar sunt sigura ca si lucruri bune, pe care acuma ti-e greu sa le vezi. Ai un om bun si drag alaturi, aveti grija in aceste momente unul de altul si de relatia voastra, lasa lacrimile sa curga si o sa vezi ca in curand o sa se imputineze si timpul o sa-ti aline durerea din suflet.
(Pe de alta parte cred si eu in teoria expusa de iiirina si nu o iau ca pe o consolare sau motivatie, ci ca pe o explicatie logica in cazul unei persoane sanatoase. Asta se vede si la FIV in cazul unei analize: exista embrioni „buni” si embrioni cu defecte genetice)
Numai bine. 🙂
Salut, Ligia, bine-ai venit in conversatie. Sa stii ca nu-i adevarat, nu uit lucrurile bune care mi s-au intimplat, niciodata. Sint intotdeauna cu mine si sint recunoscatoare pentru fiecare in parte, dar din pacate ele nu fac durerea mai usoara. Nu cred ca daca am primit lucruri bune (si pentru majoritatea am muncit de mi-au sarit ochii din cap) mi le merit pe cele rele. Doar ca acum mi-e atit de frica de cele rele, care de la o vreme devin tot mai serioase, ca nu mai sper la unele bune.
Te imbratisez si-ti multumesc, ca ma citesti si ca-ti pasa.
Iti multumesc pentru raspuns. Te rog sa nu ma intelegi gresit, nu am spus ca ai uitat lucrurile bune din viata ta si nici ca acestea ar trebui sa-ti aline durerea, ci am vrut doar sa-ti distrag putin atentia de la cele rele. Bineinteles ca nu meritam lucrurile rele, doar pentru ca am avut parte si de cele bune, bineinteles ca toti muncim din greu pentru realizarile nostre, dar in momentele astea grele pentru tine incercam fiecare dupa cum ne pricepem sa te abatem, poate doar si pentru cateva clipe de la cele intamplate. Poate ca nu reusim, dar incercam sa-ti dam curaj si sa-ti spunem ca ne pasa.
Te iubim mult si suntem cu gandul la tine in fiecare zi, fii tare!
Multumesc, Irina.
Printesă dragă, ştiu că nimeni şi nimic nu te poate consola, ştiu că nu te încălzeşte cu nimic dacă ţi-aş spune că se putea şi mai rău… dar tot îţi voi spune. Pune-te doar pentru o clipă în locul femeilor care după aşa o pierdere află şi tragica veste că nu mai pot. Nici mâine, nici săptămâna, luna sau anul viitoare. Niciodată… Eu îţi doresc multă putere şi tărie, deşi doar la teorie mă pricep, fiindcă şi eu trec printr-o pierdere asemănătoare 🙁 şi nimic altceva nu mi se pare mai dureros decât ce simt eu. Însă… timpul vindecă tot. Te îmbrăţişez cu drag şi îţi doresc multă sănătate.
Te imbratisez, imi pare rau ca ti-e greu, stiu exact cit de greu. Iti doresc refacere rapida, cit mai rapida, sanatate si mai mult noroc data viitoare, daca decizi ca va mai fi una.
Timpul o sa iti vindece ranile. Nu crede ca nu vei mai avea ci spera si crede ca va rasari soarele intr-o zi si pe strada ta. Iti spune un om care a nascut un copil, a pierdut un om si a trecut printr-o boala grea.Cand nu te astepti soarele o sa rasara. Sanatate ! Sa fiti puternici si incercarea asta sa va intareasca dragostea tie si sotului tau!
Maria, imi pare rau c-ai trecut prin atitea, dar ma bucur sa aud ca vorbesti despre speranta. Inseamna ca intradevar se poate, ca o sa pot si eu, la un moment dat.
Puternici nu sintem, dar sintem impreuna.
Schimba-ti medicul de familie. Pe bune, acum, fara niciun pic de gluma. Numai un idiot/idioata desavarsit(a) si incompetent pe deasupra ar spune asemenea lucruri. Da, sa iti fi spus „Una din cinci sarcini se incheie inexplicabil fara niciun motiv aparent” sau „un mod de selectie al naturii in cazul in care exista probleme cu copilul” era ceva, dar cretinismele debitate nu sunt nimic altceva decat ce am spus. Sa intrebi tu idioteniile alea o femeie care fara sa aiba vreo vina ORICUM isi reproseaza totul pe lumea asta si se considera ORICUM vinovata decele intamplate nu dovedeste decat ca e un mare rahat cu ochi. Eu as schimba asa un medic macar sa nu-i mai vad fata.
Eh, femeia e in virsta si sfatoasa ca o mama de moda veche. Nu ma pot supara pe ea, n-o iau personal. dar da, o sa schimb medicul de familie. e timpul sa intru in lumea medicinei moderne. 🙂
Sunt alaturi de tine din tot sufletul meu pentru momentele de azi de la cabinet. Se poate si mai rau, din pacate. Fetitele erau vii, frumoase si isi daruiau iubirea pura parintilor si celor din preajma ta. Si chiar si tie, fara sa stie ca sufletul tau este bucati… Stii ce poate fi insa si mai cumplit? Sa faci ani de zile tratament de infertilitate, sa pierzi o sarcina pretioasa si sa mergi luna de luna la cabinet unde sa fii inconjurata de idioate venite sa faca avorturi la cerere care se mai si lauda in gura mare cate alte chiuretaje pe post de masura contraceptiva au facut… Daca gandurile ar ucide…
Da, e cumplit ce spui. Si e foarte adevarat. Dupa ce o sa ma mai adun putin, o sa va povestesc despre chiuretaj, cum a fost si ce-am vazut si auzit in spital. revoltator si trist, cum bine spui…
deh, oamenii sint diferiti, slabi, prosti…
Pentru fiecare copil pe care il am acum, am pierdut cate o sarcina. Din motive care scapa intelegerii mele (si a medicilor care m-au vazut). A durat cam 2 luni sa ma adun din franjurii de durere si sa constientizez ca viata mai poate fi frumoasa. Au mai trecut inca 2 pana sa rad din suflet. Sigur ca-mi amintesc si acum, dupa mai bine de 11 ani de la prima sarcina dorita si pierduta, sigur ca mi-a fost frica atunci cand am ramas din nou insarcinata, iar tie iti va fi si mai frica decat mie, deoarece acum viata are alt ritm…
Lise Bourbeau are o teorie interesanta privind marea de suflete care aleg cand si unde sa se nasca… poate micul suflet s-a razgandit sau i s-a facut dor de prietenii sai non-corporali :). Medicul meu mi-a spus acelasi lucru ca Iiirinei, ca sarcinile pastrate cu greu, in mod artificial, duc de multe ori la copii cu malformatii. Si a vazut multe. Dar pe moment tot mi-a venit sa-i crap capul. Cum adica, bebelusului meu nu-i mai bate inimioara??? Am inteles cu greu.
Te imbratisez cu drag si astept intr-un colt ca soarele sa-ti lumineze din nou viata. Va mai dura o vreme, sa stii, dar sa mai stii si ca multa lume se gandeste cu drag la tine.
Draga mea, cum poti spune asa ceva -„poate micul suflet s-a razgandit sau i s-a facut dor de prietenii sai non-corporali” ? Ai idee cum poate interpreta o mama care tocmai si-a pierdut copilul cuvintele astea? 🙁
Ionuka, si eu fac parte dintre cele care te citesc fara sa iti dea de stire. Si imi cer scuze ca intervin acum, dar am simtit nevoia sa o fac pentru ca m-au durut mult cuvintele de mai sus.
Si stii ceva? Nu, durerea nu va trece niciodata, nici timpul nu le va rezolva pe toate si nici nu vei uita. Doar vei invata sa traiesti cu noua Ionuka. Atat. Restul sunt povesti. Dar ma poti crede ca vei invata sa traiesti cu durerea asta? Ca va veni ziua in care vei rade cu adevarat si vei zambi sincer? Golul crunt va fi mereu acolo, dar va face parte din tine, te va defini. Nu e de rau, nu e de bine. Pur si simplu vei fi alta persoana. Esti deja alta persoana, trebuie doar sa lasi putin timp sa treaca sa cunosti aceasta noua persoana. Si o vei iubi mult mult pe noua Ionuka, te rog sa ma crezi.
Ufff, ti-am scris numele gresit. 🙁 Tare urat din partea mea, iarta-ma!
Mona, da, si eu cred ca e cum spui. O sa ma obisnuiesc si o sa fie mai bine. Incep deja sa accept asta si parca vad un capat de speranta.
Multumesc.
Cred ca Fairy’s Apprentice a facut o metafora diafana, nu trebuie sa te revolti. Poate ne explica ea.
@ Mona: Imi pare rau ca te-ai simtit prost din cauza teoriei lui Lise Bourbeau citate de mine, este total fantezista, iar mie mi se pare usor amuzanta (acum), de-asta am pus si semne la sfarsit. Pana la urma, nu noi suntem cei care decidem, asta era ideea.
Interesanta teorie, ce sa zic… cred ca trebuie sa ai ceva putere de imaginatie sa accepti ideea asa.
Iti admir familia frumoasa, sa va fie bine!
Si multumesc pentru sprijin.
Printesa, ma bucur sa vad ca azi ai fost putin mai bine. Mai departe, vezi tu. Iar de imaginatie, ei, de asta chiar nu duci lipsa. Ma bucur ca nu te-ai suparat.
Eu uneori ma ridic comparand starea,situatia mea cu a unora mult mai grea.Depinde cum privesti,lucrurile,ce-ti doresti si cum iti doresti acel ceva.
Floarea, la mine nu merge comparatia cu altii. Cind mi-e foarte rau, nu pot simti compasiune pentru problemele altora, nu e loc.
Acum nu-mi doresc nimic. Inainte de asta, imi doream milioane de lucruri si multe dintre ele se intimplau. Acum mi-am pierdut „magia”.
Te simti in stare sa citesti ceva la fel de imposibil si incredibil de trist, cum iti este tie acum?
Am ezitat sa-ti trimit linkurile. Simt cat esti de fragila. Dar cred ca, intr-un fel absurd, ti-ar face bine, ca o baie de scufundare in durere si iesit curat la lumina. Ceea ce oricum este drumul tau. Scurt, lung, nimeni nu poate interveni exterior ca sa ti-l schimbe, esti tu si cu Dumnezeu acolo.
Uite linkurile, ia o gura mare de aer daca decizi ca poti merge sa citesti (pe mine m-a istovit plansul o zi intreaga, desi n-am trecut niciodata prin asemenea teribila incercare):
http://www.rowantreefoundation.org/index.php?option=com_content&task=view&id=84&Itemid=2
http://www.rowantreefoundation.org/index.php?option=com_content&task=view&id=130&Itemid=2
si comentarii, izbitor de dureros de frumoase, ca si aici la tine:
http://daddytypes.com/2006/04/29/daniel_raeburn_writes_about_his_stillborn_daughter_in_the_new_yorker.php
Alina, o sa citesc intr-o seara, poate miine. Acum mi se pare ca sint putin mai bine si-as profita de aerul asta proaspat plouat de afara. Of, nici nu vreau sa ma gindesc ce e acolo in povestile alea… Dar daca aici, comentariile voastre m-au ajutat atit de mult, sint sigura ca si acolo, in linkuri sint cuvinte valoroase. O sa citesc tot si-o sa-ti spun cum a fost.
Multumesc.
Băieţii n-or înţelege mâhnirile numai de voi ştiute decât ca pe o carte citită nu trăită.
Of, nu pot să mă sufăr! Oricât m-aş strădui, nu cred să am profunzimea durerii încercate de voi.
Ai totuşi o viaţă înainte!
Lucian, mi s-a mai spus chestia asta cu viata e lunga si e toata inainte. cumva, asta nu e deloc in masura sa ma incurajeze. pentru ca la cum a aratat viata mea pina acum, suna mai degraba a blestem sau amenintare. heheee, viata e lunga, inca n-ai vazut nimic.
multumesc, cred c-am vazut destul.
Oh, da. Mi s-a intamplat si mie atunci (imediat dupa ce-am aflat ca never ever children for me): eram asaltata de mamici cu carucioare, prunci, femei insarcinate, ba chiar pasii ma duceau (inconstient, ceea ce era innebunitor de-a dreptul) in zone cu magazine pentru bebelusi.
Vedeam asta pretutindeni, ma gandeam ca o iau razna.
N-am inteles niciodata fenomenul, dar cineva mi-a zis ca, de fapt, subconstientul resimte acut pierderea si „cheama” ceea ce stie ca ai nevoie de fapt, ceea ce ar fi trebuit sa fie si al tau. Nu pot sa-ti reproduc textual ce-am replicat cand am auzit explicatia asta, insa a fost o chestie cu multe bip-uri la adresa subconstientului meu.
A zis bine cineva mai sus: golul face parte din tine. Ca bine-a mai zis. N-as fi crezut atunci c-o sa pot trai cu asta, ba chiar ca o sa am o viata ok, cu iubire, soare, zambete…
Dar, multumesc Domnului, am. Mai sunt si momente in care doare acut (faptul ca-s incomparabil mai putine nu inseamna ca au disparut – cred ca n-o vor face niciodata), dar le cunosc, imi sunt extrem de familiare, sunt, intr-un mod de neinteles altora, „ale mele”….
Suntem niste invingatoare, Ioana. Si eu, si tu, si fetele care-au scris mai sus despre dramele depasite. O sa iesi intreaga din asta, fii convinsa.
Btw, cand ma viziteaza momentele de care ziceam mai sus, doar Freddie cu al sau „Show must go on” ma oblojeste. Dau volumul la maxim, sa ma patrunda vocea lui prin toti porii si… functioneaza.
Azi e mai bine decat ieri, maine-o sa fie mai bine ca azi. Cliseu, stiu, dar cum Hugh Laurie spunea, „exista un motiv pentru care cliseele au devenit clisee”.
Mie imi place cum a scris Ingrid aici, chiar daca e un subiect despre care (din fericire) nu stiu prea multe si nu pot sa intru in discutia cu ,,stiu cum e”.
Printeso sper ca esti mai bine.Incearca sa faci ceva sa te scoata din starea asta.Stii eu dau sfaturi cand eu sunt depresiva rau.Vei fi bine si ai sa vezi ca ce ti s-a intamplat o sa fie numa un vis urat de care nu iti vei mai aminti.
Eh, Maria, ce bine-ar fi sa fie cum zici… Da, sint mai bine. Uite, azi am facut lucruri, si a functionat.
Iti multumesc pentru grija.
Ionouka, ai nevoie de ceea ce se cheama „closure”. Atunci cand poti tu. Ma gandesc la tine de cand am citit. Si as vrea sa te pot imbratisa. O fac macar virtual.
Multumesc, Ada. Asa e, closure. Desi mi-e teama ca in cazurile astea, nu prea se intimpla. Te imbratisez inapoi.
Timp..sa ma curga timp pentru tine printeso,pentru voi.
Va imbratisez tare!
Timp. Da. Avem. Multumim, Iulia.
iti scriu pentru prima data… te-am citit de mult timp… suferinta ta nu se poate compara cu nimic.
am vrut sa scriu multe timpenii… nu cred ca e cazul… mi-e imposibil … mi-as…ma ,,,,,,,,,,
Ai scris foarte bine ce-ai scris. Multumesc, Mihai.
Ce dobitoc si medicul ala de familie! Adica, ai vrut tu sa pierzi sarcina luand medicamente si carand saci pe scari :-((! Oamenii astia pe ce planeta a lipsurilor emotionale traiesc?! Pe aia „Replici caldute pentru situatii de cosmar”
Asta, pt ca e greu sa spuna: „Nu stiu, la fel ca tine, NU STIU si-mi pare rau ca nu stiu si ca n-am o pastila pt tine”.
Deh, ea e batrina si asa stie ea, ca daca pierzi sarcina e pentru ca ai carat scroafa in spinare. Am iertat-o, mai mult m-au ravasit pustoaicele cele topaitoare…
Printesele nu plang niciodata! Fii printesa pana la capat!
Ce replica de tot rahatul – sa incerce si sa sufere! Fix ce vrei sa auzi :(.