Nu-mi face bine să stau singură. Şi asta e un alt lucru care nu era al meu înainte.
Aseară m-am vînturat printr-un parc pustiu mai bine de o oră. Nu m-a deranjat nici că mi-era frig, nici că mi-era frică de oamenii puţini care mă priveau (mi se părea mie) straniu. M-a deranjat că mi-am dat seama că mi-e dor de mine însămi cum ţi-e dor de un om de care-ai apucat să te îndrăgosteşti al naibii de tare în tabără la mare şi pe care ştii că n-o să-l mai vezi niciodată.
N-am apucat să mă cunosc prea pe mine în cele cinci săptămîni în care-am ştiut că-s însărcinată. La început m-am displăcut, că eram diferită, umflată, balonată, nepofticioasă, nervoasă. Rapid de tot însă, mi s-au aprins călcîiele după mine însămi cea nouă. Şi tocmai cînd era dragostea mai aprinsă, cînd aveam bătăi de aripi în stomac şi viteză să mă dau jos din pat dimineaţa, nerăbdătoare să mai petrec nişte timp cu mine însămi, să văd ce surprize îmi mai pregătesc şi ce planuri îmi mai fac eu cu mine, eu-cea-nouă s-a dus. Brusc. S-a terminat tabăra din motive obiective şi nici n-am apucat să-mi iau rămas bun, d-apăi să cerşesc o ultimă seară pe faleză în care să ne promitem poate că ne vom revedea în vreo tabără la munte peste doi ani, sau c-o să ne scriem sau măcar că n-o să ne uităm niciodată.
Idila asta de cinci săptămîni e ca un fel de prima dragoste adevărată de mine însămi. S-a evaporat aşa de brusc că încă n-am înţeles de tot ce s-a petrecut cu mine şi cu mine-cealaltă. Acum am rămas din nou doar eu. Numai că eu de acum nu mai sînt eu de dinainte de dragostea asta de-o tabără.
Nu-mi face bine să stau singură, că mi se face prea dor de mine-cealaltă şi nu ştiu să fac să treacă, pentru că lucrurile care mă fac să mă simt bine îmi aduc aminte de ea, de mine-cealaltă şi dacă nu e cineva lîngă mine să-mi distragă atenţia, totul e trist. Nu mai pot scrie scrisori, nu pot asculta muzică, nu pot mirosi primăvara, nu mă pot plimba cu metroul. Nimic nu e bun pe lume aşa şi asta nu e viaţă.
lasa un timp sa treaca si vei poate vei incerca sa redevii indragostita de tine. nu vreau sa ma bag, dar e mai bine sa incerci decat sa dezvolti teama si frica in suflet. cand iti doresti ceva cu adevarat se intampla.
Cris, asta credeam si eu pina nu demult. Acum nu mai cred. Acum cred ca ti se intimpla pur si simplu ce-ti vine la rind.
esti tare misto tu. voi 2 erati fenomenali, stiu sigur. dar poate o sa fiti fenomenali din nou, un pic mai incolo. poate nu puteati exprima acum tot ceea ce puteati fi.
am scris aiurea, habar n am ce sa ti spun.da simt ca trebuie sa zic ceva. te imbratisez
Te imbratisez inapoi, G.
timpul te va vindeca.te pup!
Pai n/avem decit sa asteptam si sa vedem ce se intimpla, nu? 🙂
Ce interesanta e ideea asta, sa te indragostesti de tine cea noua…Cred ca pe acelasi drum sunt si eu, n-o sa fiu noua noua dar nici cea veche n-o sa raman…
Multumesc pentru the food for thought, am ce rumega azi in timp ce nu am chef de lucru.
Hugs and kisses pentru printesa.
Si, ce-a rezultat in urma rumegarii de gind?
Hugs back.
acest dor de tine iti va da putere si curaj sa o iei de la capat intr-o zi. plus suficienta energie sa indepartezi gandul ca cele traite acum se vor repeta, cu atat mai mult cu cat nu e musai sa se repete (si de multe ori chiar nu se repeta!).
ai incredere si mergi mai departe! esti pe calea cea buna si ne arati inca o data ca esti o femeie puternica – ai reusit sa zambesti dupa numai cateva zile (stiu, pt tine au trecut ca o eternitate…), indiferent ca a fost un zambet smuls de omul tau drag sau unul pornit din tine.
Of, hai sa nu mai vorbim despre ce-o sa fie. Hai sa vorbim despre acum. Acum e ceva mai bine.
Te imbratisez, Iuliana, multumesc pentru sprijin.
Pana la urma…nu uita…erai tot tu!
E adevarat, dar m-am schimbat atit de mult, of si bleah. 🙁
Ma gandesc in fiecare zi la tine. Si in fiecare zi imi doresc sa-ti fie bine… putin cate putin… Imi doresc sa ti se intample din nou minunea si sa fii rasplatita pentru toata suferinta de acum… pentru ca esti suflet bun si-ar fi tare pacat.
🙂
Multumesc, draga mea, pentru ginduri.
Am vazut azi o roscata care dansa pe strada si m-am gindit ca poate erai tu.
E un post asa…la care nu stiu ce sa spun, nu e genul de intamplare la care sa poti spune „lasa ca trece, orice picior in fund e un pas inainte”.
Eu iti doresc din tot sufletul sa reusesti sa faci pace tu cu tine, sa fie liniste si speranta in sufletul tau.
Multumesc, Mena, sa fie cum spui.
Draga mea,
O sa te tot descoperi si redescoperi odata cu timpul (urasc cuvantul maturitate).
Uneori iti va placea, de multe ori vei fi surprinsa, nu in mod placut:)…Invatam sa traim cu noi, uneori ne ‘toleram’ pana nu ne mai si tim musafiri in trupurile noastre.
Sonia Choquette are o teorie interesanta, cum ar trebui sa ne purtam mai frumos cu spiritul care a ales sa ne locuiasca…
Ce frumos zice Sonia…
Buna Ioana,
Eu inca sunt printre cele care spera ca tu vei fi mamica. Mai in gluma mai in serios sa vezi ce depresie o sa ai dupa cele 9 luni pe care o sa le petreci impreuna cu tine si cu bobul de mazare.
Hei, Corina, mda, hai sa trecem podul ala cind ajungem la el, ce zici? Stii ce parere am eu despre mine si o alta sarcina. Dar iti multumesc pentru speranta pe care o ai in locul meu.