Într-una dintre zilele astea, în pasajul care duce spre un anume spital de copii, mi-a sărit inima din piept. Pur și simplu. Eram în taxi, mă uitam pe geam la stîlpii care treceau cu 80 de km la oră prin dreptul nasului meu. Dintr-odată am simțit bătăi puternice în piept, de parcă cineva prins acolo voia musai să iasă. Apoi am simțit niște junghiuri și în secunda următoare, inima mea zbura pe geamul murdar al taxiului. A aterizat pe linia de tramvai și s-a rostogolit acolo, încă bătînd, cu sînge pe ea. Cu coada ochiului am văzut un tramvai venind cu viteză, nu știu ce s-a mai întîmplat, taxiul a ieșit din pasaj cu mine cu tot, fără inima mea, însă.
Au trecut zile, n-am mai aflat nimic despre inima mea. Am urmărit știrile și rubrica de obiecte găsite din ziar, dar nu, nici o veste. Mi s-a părut la un moment dat că o văd, era un cîine cu ea în gură pe bd. Mihalache la un moment dat, dar nu sînt sigură că era inima mea. Nu mai bătea și nici sînge din ea nu mai curgea.
Trăiesc în continuare cumva, așa, fără inimă. Sînt pe pilot automat. Îmbrățișez copiii, le spun că îi iubesc, mănînc, mă spăl pe dinți. Doar că acolo unde înainte mă durea sau mă fericea inima, acum e gol și se aude ecou.
Poate o să creasca alta la loc. Poate o s-o găsesc pe a mea, o repar cu miere și-o lipesc la loc. Sau poate o să rămîn așa, trăind fără inimă încă o vreme mai lungă sau mai scurtă, pînă cînd o să îmbătrînesc de tot și o să mor și eu.
Sursa foto preview: inimă via Shutterstock.com
imi pare rau, ioana! o sa treci tu si peste asta, ai fost foarte foarte puternica in trecut!
Dumnezeu sa te Tina puternica in incercare. Nu stiu ce s-a intamplat dar o sa ma rog pentru tine sa Iti fie bine. e foarte puternic ce ai scris, sper sa fie bine.
Câta Tristețe 🙁 inima mea a bătut nebunește cat a citit rândurile tale prințesa, a strigat si a lăcrimat pentru inima ta. Presupun ca inimile sunt legate cumva, sa simtă cand o alta inima dispare. Sper din tot sufletul sa o găsești, poate o cârpește puțin, o dai cu putina miere, poate câțiva pupici o vor resuscita. Îți dorim sa o găsești prințesa, eu si inima mea asta îți dorim!
Inima ioanei vino înapoi la locul tău, asa rănită ,slăbită, obosită căci sufletul ei te vrea înapoi si tot ce făcea :scria,iubea,râdea, plângea, lupta,o făcea din inimă si textul acesta e o chemare,te vrea înapoi! Nu stiu ce sa iti zic ioana dar clar inima ta a fost greu încercată. Te îmbrățișez!
Va veni o vreme, nu peste mult timp, cand o vei gasi, va veni ea la tine pe-un zambet de Iv si-o imbratisare de Sof! Patru manute o vor indesa la locul ei, o vor lipi cu nemarginita lor dragoste, o vor umple cu zambete si ea va incepe sa bata. Pregateste-te, nu mai e mult pana atunci si inima ta va fi muuul mai puternica decat acum!
Nu are rost să te simți vinovată, suntem ființe umane nu roboti nu androizi perfecți, facem greșeli, dar așa e viața, cu mici erori. Lasă trecutul că nu il poți schimba, și stai in prezent. Nu există 100% acceptă și mergi mai departe. Sunt atâtea lucruri minunate in viitor, iartă-te și lasă gândurile despre ce a fost.
🙁 imi pare rau
Eu mă bucur că nu suntem de sticlă și că nu se poate vedea ce nu mai e în noi. Sau poate nu e chiar așa. Poate doar noi simțim că nu ne mai avem inima dar ceilalți văd în continuare inima din noi. Postul ăsta m-a răscolit pentru că am clipe când simt că un înger păzitor îmi face CPR și parcă uneori face asta doar unui loc din ce în ce mai gol dar care are formă de inimă. Și sunt zile mai pline sau mai goale de inimă. <3
Te imbratisez cu mult drag!
Dragă inimă,întoarce-te,te rog.
Îți este greu dar este o încercare peste care vei putea trece.
Ioana are nevoie de tine.Şi Sofia,şi micul Iv.Îndrăznesc să spun că și cititorii Ioanei.
Te rog,inimă…
Draga mea, sigur te-a epuizat toată aventura cu
spitalul, poate nu ai avut timp pana atunci sa te gândești la ce s-a întâmplat, poate pur și simplu nu ai vrut să retrăiești momentul. Uneori inima mai si încurcă, poate e mai eficient să o dai puțin la o parte, cât timp știi ce e de făcut. Poate prin așa ceva au trecut și asistentele acelea fără inimă. Dar a ta va reveni curând, doar dă-i un pic de odihnă
Caut-o sub păturica din pătuțul lui Ivan. E acolo 🙂
te imbratisam strans, strans, strans de tot
Love u, girl. Stiu ca nu putem face nimic ca tie sa iti fie mai bine si ca orice cuvant este probabil o consolare rece. O sa ti se intoarca inima incetul cu incetul, cand o sa prinda curaj.
Suflet drag si delicat, nu stiu prin ce treci, dar te invalui cu iubire si compasiune si te tin asa, vie si frumoasa, desteapta si sentimentala, ranita si totusi vie, pana cand vei auzi un mic bip, un puls slab, dar detectabil, apoi inca si inca si inca unul si unele, revenind usor la ceea ce numim, efemer, „normal”. Te citesc si te iubesc, mama si femeie, copil si mama, sotie si om pur si simplu minunat. Ma rog pentru tine!
Nu te cunosc personal,nu stiu care iti sunt problemele,dar eu si inima mea suntem alaturi de tine!
Sper ca esti ok.<3
imi para rau, Ioana. mi-au dat lacrimile
si eu am pierdut-o undeva, in timpul depresiei. incerc sa o caut ca sa redevin ce eram
Luiza, uneori avem nevoie de ajutor ca sa trecem peste momentele grele. Poti sa incerci sa faci ceva nou, care te bucura, poti sa ai mai multa grija de tine si sa iti acorzi mai mult timp, sau poti vorbi cu un prieten sau cu un psiholog. Uneori tristetea/depresia apar pentru a ne ajuta sa ne schimbam, sa fim mai mult decat ceea ce eram 🙂 Ai grija de tine!
Milioane de imbratisari !!!
Big Hug!
O s-o gasesti. Sau poate ca e deja acolo, la locul ei, doar ca e-n convalescenta dupa ce-a fost lovita de tramvai…
Inima ta e intr-un loc departe, acolo unde e si a mea. S-au dus sa se linisteasca si sa se refaca. Dar or sa vina ele inapoi…stai linistita, fara noi nu functioneaz cum trb. Sa le lasam sa se linisteasca…
Cu gandul la tine, iti doresc multa sanatate si putere sa treci si peste acest hop!
Printesa, desi te citesc de 2 ani, nu te cunosc personal si nu cunosc prin ce momente dificile treci acum, insa am simtit nevoia sa iti scriu si sa iti spun ca ma rog pentru tine si pentru inima ta. Sa se reintoarca cat mai repede la tine pentru a-ti continua viata asa frumos cum stii doar tu…:)
Salutare,
Sper sa iti revii pentru ca am nevoie de tine. Sunt egoista? Nu stiu, poate… sunt la jumatatea sarcinii si citesc cu sfintenie postari, comentarii din trecutul tau de viitoare mamica.
Asa ca, orice ar fi…. sper sa iti fie mai bine.
Inima e ca un caine fidel, se intoarce, odata ce a explorat putin prin straini.
Niste momente de black-out nu sunt neaparat rele, ne pun pendulele la ora fixa pentru a o putea lua din nou la galop.
Tin pumnii stransi
Ai incredere ca va fi bine! Esti un om minunat, iar oamenilor buni li se intampla lucruri bune. Te imbratisez cu mult drag si, asa cum tu ne inveselesti si ne dai speranta prin randurile tale, incarca-te cu energie de la noi, cei care te citim zilnic, de mai multe ori pe zi.
Draga Ioana,
Te citesc de multa vreme, au fost post-uri care m-au bucurat, cateva care m-au enervat cumplit, vreo doua – trei pe care nu le-am inteles si alte cateva in care nu m-am regasit.
Te citesc pentru ca ai darul de ma face sa imi pun intrebari, nu te iau drept formator de opinie si nu cred ca detii adevarul absolut dar imi place provocarea de a gandi cu capul meu, la temele tale – cred ca genul acesta de „experiment” ma creste, ca om.
Nu te cunosc si datorita distantei, cel mai probabil e ca nu te voi cunoaste vreodata. Postarea de mai sus insa, mi-a strans inima si m-am gandit ca ceva trebuie sa iti fie cumplit de greu.
Gandul care mi-a venit in minte, are radacini in Biblie si spune astfel: „Inima omului e nespus de inselatoare, cine poate sa o cunoasca?” si-apoi, tot ea mai spune asa „Pazeste-ti inima mai mult decat ORICE, caci din ea ies izvoarele vietii”.
Uneori, inimile pleaca, alteori le gonim, uneori le dam pe o punga de arginti alte ori le vedem inflorind sub ochii nostri la auzul a doua-trei vorbe de drag si dor. Asta au facut inimile de mii de ani incoace si tot la fel vor face mai departe. Nu te decuraja, Ioana, nu e a ta prima care fugea insangerata sub privirile altora si sentimentul de sufocare pe care l-ai simtit e de o clipa, o clipa care va dura atat cat ii ingadui sa dureze.
Iti doresc exact ce mi-am dorit si mie cand sa plecat inima mea (pe care totusi cred ca eu am aruncat-o in abis): putere sa o lipesc la loc iar atunci cand va fi fost lipita, mai multa putere sa uit ca ar fi fost vreodata altfel decat asa.
Nu cred ca piesele ca cea de mai jos sunt stiulul tau insa eu cred intr-un Dumnezeu credincios, care intareste inimile, poate iti da putere si speranta si tie:
https://www.youtube.com/watch?v=bT7n39tQjtQ
Sa nu uiti, Ioana, ca „seara vine plansul, iar dimineata veselia”!
O zi cu speranta si-un viitor cu zambete,
Mara
Nu te cunosc personal, dar vreau sa stii ca ma gandesc la tine, si iti trimit numai ganduri bune si energie pozitiva.
Ioana, esti bine?
O imbratisare iti trimit!Atunci când nu-ti mai poti tine in piept propria pâlpâire de aripi,lasa-te purtata de ceva de Sus,sunt sigura ca iti vei putea regăsi zborul…ai răbdare,timpul trece si te vei regăsi cândva mult mult mai puternica decât acum…Sunt cu un gând bun alături de tine!
Draga Ioana,
iti trimit o multime de unde pozitive… Nu pot decat sa-mi imaginez prin ce-ai trecut si prin ce treci inca. Am stat si eu de curand cateva zile cu bebe-ul meu in spital, dar „aici”, „dincolo”, e cu totul altceva. Toata lumea cu zambetul pe buze, explicatii peste explicatii pentru orice act medical. Alaptez inca si nu indrazneam sa cer apa minerala rece, cea de la robinet, desi potabila, fiind prea calda (canicula..). Ei bine, asistentele mi-au propus ele, gandindu-se ca as avea nevoie.
La noi nu a fost decat un sejur scurt pentru supraveghere, ca sa fim siguri ca e totul ok cu cel mic. Cu atat mai mult ma ia cu fiori la gandul a ceea ce am ghicit printre randurile din articolul tau despre arsuri. Daca a fost nevoie de operatie pt Ivan, banuiesc ca a fost o arsura destul de serioasa. Iar atmosfera pe care ai creionat-o rapid acolo cred ca nu a fost cea mai propice pentru vindecarea fizica si psihica. Dar am incredere in puterea ta si in faptul ca vei gasi calea de a cicatriza durabil si ceea ce mai doare inca fizic, si ranile voastre psihice. Va tin pumnii sa treceti cu bine peste asta, esti curajoasa, ai trecut prin multe, iar inima ta stie deja drumul inapoi spre tine. Rabdare si curaj!
Multumesc mult, nu e vorba despre o arsura, sa ne fereasca dumnezeu de asa ceva.
Multa sanatate!
Uf, ma bucur mult! Sper sa fie cat mai putin grav posibil pentru Ivan. Si tie, oricare ar fi cauza starii tale sufletesti din momentul asta, curaj! Va trece pana la urma si totul va fi din nou bine!
Toate gandurile bune catre tine acum! Ia-o incet, inima nu se pierde, doar se ascunde o vreme. 🙂
Nu știu de ce a plecat de la tine, Ioana, inima ta, știu însă de ce a plecat a mea. Duminică noaptea spre luni. Odată cu niște lacrimi înghițite și cu un cap care s-a cerut ridicat cu câtă demnitate mi-a mai rămas. Și mai știu și senzația de viață trăită pe pilot automat. Eu cred însă că Dumnezeu are un oficiu de „lost and found hearts” și că într-o zi o să ni le regăsim, și tu, și eu. Te îmbrățișez și eu!
Imi aduc aminte că ai mai scris o dată un post care m-a tulburat la fel de mult ca acesta. Era vorba despre o femeie care se uita la copilul ei si se gândeste ca trebuie sa-l părăsească, si pe el si pe partenerul ei. Ceva de genul asta. M-a intors pe toatte partile fragmentul acela si ideea narata dar si felul cum a fost scrisa. Insa era un fragment dintr-o posibila viitoare carte a ta, apoi mi-am dat seama, după ce l-am recitit. Poate si asta e la fel? Cel putin, as vrea sa fie, pt binele inimii tale.
Daca s-a intamplat ce am inteles eu ca s-a intamplat,atunci ar trebui sa te intorci in locul unde crezi ca a ramas. Credem ca e mai usor sa o lasam in urma si sa asteptam,dar cred ca singura cale spre vindecare e sa ne infrangem frica,sa infruntam trecutul,sa nu lasam totul sa treaca pur si simplu,pt ca nu va trece,doar va amorti.Vrei sa traiesti in amorteala toata viata?
Inima mea e cea mai vagaboanda pe care o cunosc,pt ca atunci cand ma asteptam mai putin fugea,se ascundea,iar eu ramaneam si ma framantam si asteptam,iar in toata asteptarea mea raneam si alte 2 inimioare care depind de mine. Dar acum nu o mai las,cand vad ca vrea s-o ia la vale ma tin la ea,o pun frumos la locul ei ii spun vorbe dulci si se linisteste.
Spuneai tu intr-un post acum ceva timp,nu de mult,ca toate trec chiar si atunci cand ti se pare ca nu se mai poate. Bucura-te de ziua de azi pentru ca cea de maine e improbabila.
Mi-au dat lacrimile..si stiu prin cate treceti.. e atat de dureros acest post incat ma gandesc ca ceva terapie sau macar o discutie cu un psiholog te ar ajuta sa treci mai usor peste tot ce vi se intampla.. multa sanatate si ganduri bune, catre voi!
Sper din toata inima ca esti bine si ca oboseala emotionala va trece cat mai repede.
Iti trimit si eu o imbratisare si sper ca totul va fi bine in scurt timp! As putea face ceva sa te ajut?
Nu stiu ce s-a intamplat, dar mi-a adus aminte de mine. Am pierdut si o inima candva, intr-o noapte de primavara, cand in urma tatei a ramas doar o pereche de pantofi maro, din piele, pe care mama ii adusese de la spital. O perioada lunga am mers pe pilot automat, dar ulterior in piept a inceput sa bata timid un ceasornic nou. Mergi mai departe! Frumos mai asterni cuvintele.
Ioana, te imbratisez strans de tot!
Dar ce s-a intamplat? 🙁
Oricat de greu este acum, va trece.. toate trec mai devreme sau mai tarziu, asa ca.. multa putere si incredere pana in ziua in care soarele va rasari din nou si inima ta va bate din nou, fericita. O sa fie bine!
Ai inima mea daca vrei, inimile noastre toate! Gandurile bune si rugaciunile sa se indrepte catre voi!
Buna(asa cum zice si mititelul meu acum). Ti-am scris de doua ori despre faptul ca nu imi placea ce scrisesi despre medicamente, am fost sincera. La fel de sincer iti spun acum ca azi ma gandeam la o simpla fraza :mamele sunt fara inima, oamenii sunt fara inima. Inseamna ca suntem niste fiinte neegoiste. As vrea sa gasim undeva o lume frumoasa si buna, unde sa nu fie pericole, de niciun fel. O sa visez mereu la asta. Nu stiu de ce esti necajita. Poate din cauza spitalizarii de care vorbeai, dar eu tin musai, musai sa iti zic ca mi-am pierdut inima in spital. Cu o enteroviroza ( slava Domnului ca nu cu ceva mai grav).
Asteptarile. Asta nu gasim. Nu gasim ceea ce asteptam (de la noi sau de la altii) sau cum ne asteptam. Odata am vrut sa te rog sa imi dai numarul si sa trag un hohot de plans, vorbind cu o mama care nu ma cunoaste personal, dar care e sufletista, insa ma gandeam ca iti rapesc din timp. Alta data (sper sa nu fie alta data ), te voi suna. Iti ofer si eu acelasi lucru, daca vei simti nevoia.
Te inteleg atat de bine, mi se strange sufletul cand ma gandesc la copilul meu, la toti copiii.
Nu stiu daca vreodata o sa gasim liniste. Nu imi place nici viata pe fuga.
Care o fi solutia?
Mesajul meu din pacate nu este in principal unul de incurajare, ci de empatizare.
Cred cu tarie ca ei vor vrea peste ani, sa ne vada niste oameni increzatori, intelegatori si cu cat mai putina suferinta acumulata (cred asta pentru ca asta simt fata de parintii mei). Sa vada ca am avut o viata frumoasa, calma, ca greutatile si suferintele nu au fost intoarse pe toate partile (asta mi-ar place sa schimb la mine), ci lasate sa curga la vale si sa invatam din ele: sa fim mai atenti, responsabili, iubitori sau opusul, mai nepasatori (a se intelege in sensul de a lasa stresul permanent la o parte).
In concluzie, imi pare sincer rau pentru ca esti suparata si as vrea sa schimb multe in lume. O sa incep timid…cu mine.
Ioana, noi, cititorii tai, chiar daca nu te cunoastem personal (toti), suntem alaturi de tine. Pot doar sa sper ca voi 4 sunteti bine, pentru ca daca este asa, impreuna puteti depasi orice.
Si eu mi-am pierdut acum multi ani nu doar inima, ci tot ce stiam despre viata mea. Cred ca am imbatranit atunci pe loc. Mi-am regasit inima, am carpit-o, insa eu nu am mai fost niciodata la fel ca inainte.
Iti doresc numai bine si sa te regasesti cat mai repede. Cu drag
este genul acela de text care atinge orice durere launtrica si fiecare traieste propria tristete prin inima ta ranita! sanatate si putere, orice durere trece cu timpul..
mno,
da’ catamai tupeu sa fie sa ii pui in carca asa simtiri.
Io cred ca inima nu e pierduta, e fugita. Si-a luat trotuarele in cautarea de printese mai pozitiv sensibiloase. Pai cum sa n-o ia pe tramvai daca o bagi in sperieti cu fiecare gand; probabil ca s-a tot scofalcit pana n-ai mai simtit-o ca-nainte. Ia lasa mataluta o vreme sa treaca, sa-i treaca spaima, o pui la hidratat nitel in lumea ei, de acasa, cu glascioare de copchii si incet, incet se intremeaza.
Pana una-alta, de o fi ca tine, mai bag si io un ochi la intersectie Stefan cel Mare cu Dorobanti. Paremi-se ca tramvaiul 1 e un loc bun de dat ocoale.
sanatate!
…imi pare rau…
Nu te cunosc personal dar te citesc de cand ai nascut-o pe Sofia la noi la RM. Te citesc mai cu ardoare de cand am o bebelusa roz acasa. Azi cand am citit articolul tau m-am cutremurat. Cred ca aveam pulsul 200 si am inceput sa plang. Nu stiu ce ai patit dar iti doresc sa strangi tare din dinti si sa iti gasesti puterea sa treci peste tot. Si eu, la fel ca si ceilalti cititori, prieteni, OAMENI, imi ofer umarul, casa, masa, numarul de telefon pt plans, descarcat, ajutor, sfat, imbratisari sau orice ai tu nevoie. Noapte usoara suflet bun!
Te rog , te rog impartaseste cu noi ce ai patit. Trec prin ceva asemanator si mi-as dori sa stiu ca nu sunt singura … Vreau sa am o confirmare ca da, e destul de dureros incat am dreptul sa simt asta…
Ioana, am idee cum te simti. In ultimii trei ani mi-am pierdut inima de atatea ori, ca am pierdut sirul. Nu o sa iti dau detalii, nu este cazul sa te intristez si mai tare. Cert este ca mi-am regasit-o de ficare data in zambetul copilului meu. Incerc sa nu imi imaginez viitorul, ma bucur pentru fiecare zi „buna” si merg mai departe. Copilul si, mai nou si sotul meu, au nevoie de inima mea. Multa putere iti doresc.
Ganduri bune!
Draga mea, nu stiu ce s-a intmplat, citind comentariile de mai sus observ ca fiecare intelege intr-un anumit fel, mod… Simt tristete in vorbele tale si sper sa reusesti sa treci peste aceste clipe grele. Iti trimit ganduri bune si multe imbratisari! cu mult drag
Ioana, orice s-ar fi intamplat, tu esti o luptatoare, iar noi suntem alaturi de tine!
Zbiara, sparge, imprastie in zare tot ce te mistuie!
Te imbratisam intru vindecare!
Ioana!!! Este doar o perioada mai grea, o sa treaca, o sa simti altfel, iti promit! Sunt momente in care crezi ca that’s it, o sa te simti asa toata viata, ca nu o sa treaca niciodata, nu gasesti nici o solutie si nu vezi ce s-ar putea intampla ca sa treaca….Dar crede-ma, trec! Simt ca te simti vinovata pt ceva, poate ma insel…
Hai capul sus, daca vrei incurajari si vrei sa vezi ca viata e „Pumoasa” citeste cateva dintre articolele Printesei Urbane, sunt bestiale 😉 !!!
Pot sa te ajut cu ceva? Vrei sa vorbesti cu cineva, ma ofer 🙂 Chiar daca nu ma cunosti, dar poate ca tocmai asta e mai bine… Multe din prietenele mele mi se descarcau mie, asa ca poate am ceva calitati in a asculta si a face omul sa se simta mai bine….
Te pup si te imbratisez cu mult drag
Prima data cand am comentat pe blogul tau era o postare despre un caine. Azi e despre alt fel de caine, hot de inimi. Am primit o mantra cadou, se repeta zilnic de 80-100 de ori. „Renunt sa ma agit pentru nimicuri! Tot ce nu ma costa viata este un fleac! In fiecare zi, in toate privintele ma simt mai bine si mai bine!” Poate ajuta la resuscitare…
Postarea asta imi suna a despartire.
Sper totusi sa nu fie asta.
Offf 🙁
Tocmai am citit blog-ul sotului tau, iar ultima postare imi intareste banuiala.
Sper sa treceti cu bine , daca sunteti in impas.
Te pup, sper doar sa fie o banuiala gresita a mea iar postarile voastre sa fie simple coincidente.
apreciez munca de detectiv. sincer iti spun ca mi-as dori sa fie asta in loc. nu e asta, sintem impreuna si asa raminem.
Crede-ma ca speram sa nu fie ce credeam eu! Ma speriasem putin!
Doamne ajuta!
Si eu am trecut printr-un moment extrem de dureros, in urma caruia, inima mea s-a facut bucati. Cu aceasta ocazie, am descoperit in interiorul meu, o putere de nedescris. Pur si simplu, am maturat bucatile si mi-am creat una noua. Numai bine iti doresc!
Ai doi copii. Ei sunt inima ta.
Bună Ioana, sper din tot sufletul să găsești puterea să îți revii. Ai doi îngerași care au nevoie de ține…sper ca ei sunt bine…..
Sometimes the heart needs to be broken so it can become wide open. Poate dupa ceva timp o sa te ajute gandul asta.
sper sa fii bine!
Hau, hau, hau. Wuf, wuf, wuf.
Nici eu nu stiu ce s-a intamplat. Te citesc de mult timp, de prin 2009 sau mai devreme chiar. As vrea si eu sa scrii despre experienta ta, cand si daca doresti. Poate in final va fi o poveste! Ai mai avut o astfel de stare dupa pierderea sarcinii, iar atunci eu nu prea intelegeam exact starea. Ulterior am trecut si eu prin asta si am inteles oarecum deoarece fiecare reactioneaza diferit la acelasi gen de intamplare prin care trece. Multa putere, curaj si da, viata este si cu greutati dar si cu multe povesti frumoase.
Ma ajutați si pe mine cu un link spre blogul soțului, sau cum se numește. Imi place cum scri tu si ma gandesc ca poate mi-ar place si ce scrie jumătatea ta.
but of course :))
https://viatadetata.wordpress.com/
Offff… Nici nu știu ce să zic, pt. că eu știu prin ce treci. Dar când am citit postul m-a cuprins o și mai mare tristețe. Chiar dacă mă gândesc la voi în fiecare zi. Dar vezi câtă lume s-a „activat” acum? Câte vorbe frumoase și pline de empatie…
Va trece și asta… Știi, nu? ?