Azi de dimineata m-am apucat sa imi fac curat in inboxul de yahoo. Aveam mii de mesaje, cel mai vechi din 2001, de la inaugurarea adresei: „Scrieti-mi fratilor si surorilor, sunt pe online!”, ziceam pe atunci. Am gasit zeci de mesaje de despartire, de impacare, te iubesc-uri pline de speranta, editoriale despre sex si aspirina, traduceri, contracte de publicitate, adeverinte de venit, poze cu pisica mea, poze cu fosta mea pisica, invitatii la teatru, suc, update-uri de la fosti colegi de liceu sau facultate, cv-uri trimise sau primite. A fost asa… ca o incursiune stranie si neplanificata in ultimii mei 7 ani. Afaceri, cariera, prieteni, evenimente, relatii… toate inghesuite unele sub altele, ordonate cronologic cuminte. Am sters aproape totul fara mila. Evident, lucrurile dragi le-am impaturit frumos si le-am asezat pe foldere. Am un folder cu amintiri fericite, unul cu amintiri nefericite si unul de work. Cel cu amintiri fericite are 160 de mesaje, cel cu aminitiri neficite are 3. 🙂 Folderul work detine suprematia, cu mai bine de 1500 de mesaje salvate. Nu-mi place concluzia care reiese de-aici, mai ales ca vorbim de adresa mea personala de yahoo. Revin la amintirile de suflet. Asadar, in ultimii 7 ani am fost mai mult fericita decat nefericita. Cel putin in inbox.
Tot aici am gasit si poza asta veche cu mine. Eram fericita atunci.
Cleaning my inbox…
Misto poza!!! You are sexy:)
Deh, eram tanara si naiva si iubeam ca nebuna. Un sentiment care te face sexy, nu-i asa?
si cu cat inaintezi in varsta, fericirea pare tot mai greu de atins, nu?
Cred ca doar pare, fiindca suntem noi mai atenti la ea, la motivele pentru care apare si dispare… Cand suntem mici si naivi, suntem fericiti pur si simplu. Daca am avea puterea sa fim naivi si cand crestem, copilaria ar putea tine pana disparem de pe lume… Nu?
Ti-ar placea sa fi doar un copil si la 50 de ani? Sau ar fi mai frumos sa nu-ti pierzi firea de copil nici atunci cand inaintezi in varsta, dar sa te transformi totusi intr-o persoana matura, responsabila?
Exact asta incercam sa spun, ca eu una cred ca am fi mai fericiti daca am pastra inocenta copiilor si dupa ce ne facem oameni mari, responsabili, maturi, intelepti. Sa ne bucuram de lucruri fara sa intrebam de ce ni se ofera, sa iubim fara sa ne gandim ca intr-o zi o sa se termine… Maturi, dar inca un pic naivi.
E un pic utopic ce spui tu. Dar nu e nerealizabil. Trebuie sa fi totusi cu capul putin in nori…
Pe de alta parte, trebuie sa gasesti un partener care sa fie cel putin la fel, altfel nu vei reusi sa pastrezi inocenta daca perechea de viata e mereu foarte serioasa, ca sa nu zic altfel…
Sunt de acord. Dar numai partial. Fericirea adevarata e o stare personala, care nu depinde de exterior. Daca eu sunt fericita cu mine, teoretic, echilibrul meu interior nu poat fi distrus de analizele celui de langa mine. Practic insa, da, ar ajuta enorm ca si cel de langa mine sa simta lucrurile la fel, sa fie cu capul in nori, cum zici tu…
Ce e cu toata lumea de vorbeste de fericire zilele astea? Cred ca venirea primaverii e de vina! Astenia adica… 😀
Si da, fericirea nu depinde de exterior, foarte de acord!
In sfirsit, dupa atita filosofeala, ati ajuns la aceeasi concluzie:) (mult zgomot ptr. nimic:) V-a luat aproape toata ziua:) muahhh
Eu cred ca ar trebui sa fie asa:
1. necunoastere => fericire
2. pe urma cunoasterea aduce nefericirea
3. intr-un final mai multa cunoastere aduce impacare (un fel de fericire?)
Poti sa treci in 2 fara sa pierzi fericirea daca ce inveti e matematica 😛
Da! Asa este! Dar daca m-ati pune sa aleg intre impacare si fericire, o sa ma judecati daca va spun ca as alege impacarea? Chiar daca am fost olimpica la mate?
dimpotriva, fericirea e prin esenta efemera in timp ce impacarea e permanenta (?).
@ina: titlul urmatorului meu post este: parsiva si totusi ingenua… sper sa surprind esenta!
Uite de unde imi iau eu inspiratia… Apropo, stiai ca eu mai am inca cateva dintre mesajele care te-au „chinuit” cu ocazia curateniei de primavara? Eu banuiesc ca le-ai sters (daca nu ai facut-o inca din 2003), sau daca inca le pastrezi, le-ai pus la „fericite”. Daca totusi nu le mai ai, citeste-le la mine. Apropo, tu ai ajuns pana la urma in Barcelona?
De cate ori te vei indragosti, vei fi din nou copil.
(http://vorbescsingur.wordpress.com/2008/02/19/copilarie-fara-varsta/)
ehehe…si eu am facut acest lucru acum 2 ani. numai ca eu am fost mai drastica si am sters totul.:)))
sunt adepta vorbei „uneori nu e suficient sa intorci pagina. e mai bine s-o rupi cu totul”. m-am simtit mult mai bine dupa.
Ce draguta esti, Ioana! Eu sunt adepta curateniilor cat mai des, sunt cam ocd – recunosc 😀
Dar blogul asta deja devine blogul meu preferat – tot citesc si – desi am multa treaba de facut – nu pot lasa postarile necitite. Sper sa mai gasesc poze cu tine 🙂
Erai fericita dar nu zambeai… romanii a(vea)u alergie la zambit…