ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Zebre, alieni, în afara normei, precoce, cu potențial înalt, gifted, supradotaţi, talentaţi, highly gifted, profoundly gifted, genii, ce ştim de fapt despre copiii cu un IQ cu mult peste medie?
Probabil primul gând se duce spre olimpicii medaliaţi cu aur la olimpiadele internaţionale de matematică sau informatică. Dar ce înseamnă să fii supradotat? Exista teste internaţionale care măsoară coeficientul de inteligenţă al oamenilor, sunt teste diferite pentru copiii sub 6 ani, teste diferite pentru adulţi. În general se consideră gifted indivizii cu un IQ măsurat de peste 130, statistic însemnând cam 2% din populaţia lumii.
Există multe controverse legate de termenii folosiţi, de tipul de giftedness (înzestrare) sau talent. Există voci care consideră gifted şi persoanele talentate în domeniul sportiv sau muzical-artistic, altele care definesc gifted ca fiind intelectual dotat şi uniform peste medie conform testelor consacrate care măsoară capacitatea intelectuală generală prin evaluarea a 5 itemi: înţelegerea verbală, vizual-spaţială, raţionamentul perceptiv, memoria şi viteza de procesare. Pentru un test valid, diferenţele între scorurile la fiecare dintre cele 5 secţiuni nu trebuie să fie foarte mari, psihologul care administrează testul va interpreta rezultatele global.
Indiferent cum i-am numi pe copiii cu un IQ de peste 130, este nevoie de câteva precizări. Există copii supradotaţi care se descurcă minunat la şcoală, au prieteni, sunt nişte lideri înnăscuți, strălucesc. Surprinzător sau nu, cu cât IQ-ul este mai mare însă, cu atât apar diverse particularităţi, asincronii, conflicte interioare. Dezvoltarea asincronă este o caracteristică a acestor copii: intelectual sunt foarte avansaţi, dar emoţional şi fizic nu se dezvoltă în acelaşi ritm. Tendinţa adulţilor este de a-i trata ca şi cum ar fi mai maturi decât sunt, datorită felului în care înţeleg conceptele şi a vocabularului avansat, dar ei nu sunt pregătiţi emoţional pentru asta.
Oamenii ar trebui să afle că a fi supradotat nu e echivalent cu a fi bun la şcoală. Dimpotrivă, majoritatea se pare ca se pierde. Sunt atât de plictisiţi de repetiţie, înţeleg atât de multe şi li se pare atât de inutil să arate că au inţeles manualul, este posibil să aiba dificultăţi la scris din cauză că mintea procesează mult mai repede decât pot scrie, de multe ori se gândesc la mai multe lucruri în acelaşi timp şi par să nu fie atenţi la lecţii la şcoală, ştiu deja atât de multe informaţii pentru ca le-au citit deja în enciclopedii încât ce li se predă la şcoală la orele de ştiinţă e de mult depăşit.
Dacă nu găsesc oameni compatibili, de socializat socializează aproape de zero, din lipsă de subiecte şi interese comune cu copiii din jur, la şcoală, materia li se pare prea uşoară sau neinteresantă, acasă citesc sau urmăresc subiecte cu mulţi ani peste nivelul de la şcoală. Încep să-şi pună întrebări existenţiale de la vârste mici, înţeleg legăturile dintre fenomene, dar şi consecinţele posibile ale acestor fenomene şi ajung uşor la a fi copleşiţi de tot ce inţeleg din universul care îi înconjoară. Ei simt ca sunt diferiţi de cei din jurul lor, dar trebuie ajutaţi să înţeleagă în ce fel şi că a fi diferit nu e neapărat un lucru rău.
Este totuşi foarte greu de integrat în peisajul recreaţiei şcolare un copil care merge la şcoală cu o carte despre religiile lumii la 7 ani pentru că asta işi doreşte să facă în timpul liber, să citească despre diferenţele dintre religii.
Un copil supradotat are o complexitate în gândire, nu este un copil care stă în prima bancă şi ridică mâna şi ia 10 pe linie, are ceea ce se numeşte “a rainforest mind”, creierul lui funcţionează la alt nivel. Este copilul care la 3 ani a învăţat singur să citească, nimeni nu ştie prea bine cum, este copilul care la 4 ani povesteşte oricui stă să îl asculte ce este o gaură neagră şi ce înseamnă densitatea, este copilul care îţi poate recita orice poezie după ce a auzit-o o singură dată sau care la 8 ani vorbeşte 2 limbi străine pe care le-a invăţat urmărind documentare despre funcţionarea corpului uman sau fabricarea ciocolatei. Dar este şi cel care plânge cu lacrimi pentru ca oamenii taie pădurile şi nu plantează alţi copaci în loc, iar asta va cauza cu siguranţă dispariţia vieţii pe Pământ. Care nu împarte jucăriile cu alţi copii pentru că nu are garanţia că le va primi înapoi, care nu poate mânca friptură pentru că îi este prea clar de unde vine carnea.
La nivel internaţional se ştie că pentru copiii supradotaţi există nevoi speciale de învaţare şi că există copii supradotaţi cu deficienţe de învăţare, copii 2e, twice exceptional, iar asta poate însemna supradotat, dar dislexic, cu probleme în a suporta zgomotele sau supra-sensibil sau supradotat cu incapacitate de a înţelege cifrele. De multe ori din cauza inteligenţei superioare, aceşti copii reuşesc să mascheze deficienţele, dar asta nu îi ajută să-şi atingă adevaratul potenţial intelectual, se vor concentra pe a fi ca ceilalţi şi nu vor mai avea puterea să-şi urmeze interesele proprii.
Asa cum nu toţi copiii sunt la fel, nici toţi copiii supradotaţi nu sunt la fel, diferenţele sunt uriaşe, ceea ce face foarte grea şi încercarea de a adapta felul în care sunt trataţi la şcoală şi foarte costisitoare încercarea de a crea o şcoală pentru copiii gifted. Nu poate fi definit un standard, pentru ca ei nu sunt copii standard, media nu li se aplică. Există 3 metode recunoscute prin care pot fi ajutaţi: accelerarea, aprofundarea şi saltul unei clase. După cum le spune şi numele, accelerarea presupune a învăţa în ritmul copilului, fara repetiţii inutile, trecând mai repede prin materie, aprofundarea presupune intrarea în detaliu în subiectele de interes.
Saltul unei clase trebuie să ţină cont şi de maturitatea emoţională a copilului şi de cum va fi perceput de colegii mai mari deveniţi colegi de clasă și de câte astfel de salturi pot fi acceptate pentru a nu crea probleme legate de dezvoltarea copilului. Un copil de 10 ani într-o clasă de copii de 14 ani va avea interese total diferite faţă de colegii lui adolescenţi.
Dificultatea adaptării materiei la copiii gifted conduce la concluzia că o şcoală adaptată la copil e forte greu de găsit, iar în ţările în care acest lucru nu este ilegal, părinţii ajung adesea la concluzia ca homeschooling-ul , cu varianta mai radicală, unschooling-ul, este singura variantă acceptabilă. Din acel moment, copilul poate învăţa după o programă alcatuită de oameni care îl cunosc personal şi îl înţeleg, poate participa la cursuri de nivel potrivit, chiar dacă acest lucru face ca un copil de 16 ani sa participe la un curs dematematica de anul 2 de facultate sau să aibă la 8 ani un profesor universitar de istorie cu care să discute perioadele care îl interesează. Pentru că nivelul de detaliu la care pot înţelege subiectele este cu adevărat uluitor.
Pe cât de fantastic de interesanţi sunt, pe atât de greu este uneori să îi înţelegi şi să îi ajuţi. Se spune ca ei pot schimba lumea, dar la fel de bine se pot rata dacă nu sunt înţeleşi şi ajutaţi, riscul de a cădea în depresie este foarte mare, riscul de a se simţi neînţeleşi conduce uşor înspre izolare.
Sunt doar câteva gânduri pentru a începe să aflăm despre aceşti copii pe care înainte de a îi cunoaşte, aproape toată lumea îi confundă cu premianţii, cu şefii de clasă, cu cei care primesc bursele de merit.
Pentru cine doreşte să citească mai multe idei generale sau particulare despre copiii gifted, câteva link-uri:
Crushingtallpoppies, Petit Zebre, Kqed, Giftedunschooling, Enfentesprecoces, Giftededu, Wikipedia
Gabriela Ciobanu
Sursa foto: copil supradotat via Shutetrstock.com
Daca scrii despre un subiect asa sensibil, copiii supradotati, nu inteleg si pace de ce autoarea simte acut nevoia sa amestece cuvinte din limba engleza cu cele din limba romana…
Pina la urma articolul este doar informativ, usor sec, nu are si o concluzie sau nu incita la dezbatere.
cred ca a amestecat cuvinte englezesti pt ca pentru unii termeni nu exista corespondente in limba romana sau pt ca in romania nu e mai deloc dezvoltata teoria despre acest copii, deci daca vrei sa faci legatura cu ce se discuta la nivel international pe tema asta, trebuie sa folosesti terminologia englezeasca – este aceeasi situatie in multe alte domenii.
mie mi s-a parut f interesant articolul, mai ales pt ca subliniaza faptul ca un copil supradotat nu este neaparat o fericire nici pentru el si nici pentru parintii lui, adica viata unei familii in care exista un asemenea copil poate fi extrem de dificila.
Nu mai insist pe tema rom-glezei (rom-gleznei ar suna mai interesant, dar sa lasam calambururile) totusi „5 itemi” se poate traduce fara efort in limba romana.
Oricum, ideea ca nu prea e bine sa te descoperi la dreapta curbei lui Gauss, prima data am aflat-o de la mama, se cutremura cind auzea de copii super dotati intelectual, asocia automat calitatile acestea cu ceva ce poarta ghinion, ba chiar imi dadea de inteles ca o nenorocire va lovi familia si/sau copilul respectiv.
In .RO situatia este si mai tragica daca ne uitam la trecutul nu foarte indepartat si putem observa cu usurinta faptul ca, in general, ca sa nu zic in toate cazurile, marile valori umane au fost apreciate si recunoscute in afara tarii.
In plus, daca nu esti alb, ortodox si nu iubesti cu patos mediocritatea ai mari probleme de acceptare din partea semenilor, este un fapt. Asa ca eu aici as fi vrut sa citesc/aud o opinie de la Cristina, legata de acest hiatus care cred ca ne caracterizeaza ca si natie.
Acum, daca ne gandim la cei ce au propulsat o natiune sau chiar intreaga umanitate la alt nivel de intelegere a Realitatii, nu stiu citi au fost testati de psihologi si le-au spus ca au IQ-ul 200; ma gindesc la Isaac Newton, Ioana D’arc, Giordano Bruno, Albert Einstein, Gandhi, Benoit Mandelbrot, Zara Hadid, Steve Jobs etc.
Iar personal cred ca drama si durerea nu este doar a familiei ci mai mult apasa pe copil, el trebuie sa navigheze prin viata, si in general, asa cum am spus in .RO ii este infinit mai greu.
Despre Einstein se presupune ca ar fi avut un IQ de 160, la fel ca Stephen Hawking sau Steve Jobs. Exista estimari despre majoritatea oamenilor de stiinta.
Pentru inceput m-am gadit sa explic putin teoretic despre ce e vorba cu copiii supradotati pentru ca multi oameni nu par sa stie, posibil pentru ca nu s-au informat. Probabil voi mai scrie si despre cum e sa fii mama unui astfel de copil in Romania. Deocamdata, am ales o abordare neutra.
Gabriela, mi s-a parut super-interesant articolul si sper sa ne scrii si din perspectiva personala. Majoritatea ne dorim copii ‘peste medie’, dar, asa cum scrii, treaba asta nu inseamna doar bucurie si mandrie, presupune si ceva mai multe provocari.
Ghici cine mai are IQ de 160?… Bill Gates. Tipul a avut IQ de 160 la testele date la Harvard în 1973, a luat 1590 din 1600 la testul SAT şi a avut Bursa naţională de merit în 1973. (Mă rog, pentru românii tipici se spune că asta nu înseamnă că era mai inteligent ca Elena Ceauşescu.)
Acelaşi Bill Gates care a plecat de la Harvard după anul II şi nu şi-a luat niciodată licenţa. Fiindcă nu era făcut pentru cariera de avocat pe care i-o pregătiseră părinţii. Avea un defect care îl ţinea pe loc: era autist. Este încă, fiindcă asta nu se vindecă. Nici măcar dacă renunţi total la vaccinuri şi treci pe regim rău-vegan.
Ori ăsta e genul de defect care nu dă prea bine într-o lume în care socializarea e totul.
Cum îi explici religia unui autist înalt-funcţional, unei minţi construite ca un computer?
Sau, la noi, pe vremea Unuia După Care Plâng Pensionarii:
Cum îi explici unei minţi construite ca un computer că nu trebuie să vorbească despre anumite lucruri, cum ar fi Tovarăşii sau Europa Liberă?
Tu te auzi ce spui?? Bill Gates nu a fost autist :))))) si in nici un caz nu a facut autism din cauza vaccinilor..cat de retard poti sa fii sa zici asa ceva?!?
1. Nimeni nu a făcut vreodată autism din cauza vaccinurilor, pentru un motiv evident: autismul nu se produce din vreun motiv exterior. Nici vaccin, nici OMG, nici blestemul Marelui Monstru de Spaghete. Autismul e un mod diferit de organizare a minţii faţă de cel normal. Uneori avantajos, alteori chinuitor.
Dar asta e irelevant, atâta vreme cât toţi mâncătorii de ierburi cred că vaccinurile produc autism şi telefonia mobilă iradiază populaţia ca să o lase sterilă fiindcă aşa a zis Big Pharma.
2. Nimeni nu „a fost” autist. Cine s-a născut astfel, rămâne până la moarte. Doar că unii pot învăţa să se comporte într-un mod foarte puţin diferit de publicul obişnuit, şi atunci se pot descurca în carieră, iar alţii nu.
Nu te mai deranja sa ii raspunzi Robo..probabil ti-ai dat seama ca nu face parte din categoria celor supra dotati sau dotati macar 🙂
Persoana de mai sus a fost ironica cand s-a referit la vaccinuri si regim RAU-vegan….
Nicio sursa oficiala nu a confirmat ca ar suferi de sindromul Asperger (din spectrul autismului), dar nici nu a infirmat vreuna. Fiecare e liber sa creada ce zvonuri vrea. De aici pana la a jigni gratuit pe cineva…
Foarte, foarte interesant!
Interesant subiectul, as sublinia ideea decalajului intre dezvoltarea cognitiva si cea emotionala la astfel de copii. Daca pe plan intelectual lucrurile merg de la sine, iar sprijinirea lor este un avantaj care i-ar face sa isi atinga adevaratul potential, pe plan emotional acesti copii se lupta de multe ori cu depresia, chiar si deveniti adulti.
Interesant articolul, uneltele lucrurile le confundam si eu. Mi-ar plăcea sa citesc si povestea unei mame care are un copil supradotat.
Din ce am înțeles eu citind acest articol cred ca e o adevarata provocare sa ai un copil supradotat pentru ca nu știm cum sa reacționam, de multe ori familia are alte așteptări ( medalii, coronițe, etc) si pierdem esența -aceea de a ne ajuta copii. Ca e supradotat sau nu , noi trebuie sa ii sprijinim sa facă ce ii place, sa citească cand dorește, sa compună poezii si cântece, sa se joace si pe calculator ( cine știe ce talente are) sau afara de cate ori poate. E greu sa faci asta in Romania; am o prietena care are băiețelul in clasa 0 , iar in prima zi i-a pus doamna sa scrie umbrela cu litere de tipar, despărțit in silabe. Am rămas muta de uimire cand am auzit. Nu credeam ca inca se mai fabrica părinți care vor note mari, medalii, coronițe si olimpici. Se duce o campanie atât de agresiva împotriva acestui tipar de părinte încât credeam ca am scăpat de laude in grupurile de joaca. Din păcate nu suntem pregătiți pentru nimic, nici pentru copii supradotați ( cadre, psihologii, scoli, bani , timp etc) si nici pentru copii medii. Despre cei cu deficit nici nu mai spun 🙁
Mi-a plăcut articolul dar din păcate mi-a dat si o stare de neajutorare si o dorința de a începe ceva, de undeva.
Cristina, din pacate, cam asta e starea, de-asa am si simtit nevoia sa incep sa scriu. Informarea e un mic pas spre schimbare.
Off….eu mă confrunt să zic ,cu o astfel de provocare..copilul meu care are acum 5 ani…L-am născut și crescut în România până la vârsta de 3 ani.Pe la 2 ani ,îngrijorată că nu vorbește atât de mult că alți copii de vârsta lui,am mers la pediatru să-i explic îngrijorarea mea..a zis că-i ok,să revin peste jumătate de an dacă situația nu s-au schimbat.In jumătate de an a început copilul să vorbească,dar în engleză.Mi s-a părut atât de uimitor încât m-am apucat să învăț și eu engleza că sa înțeleg ce zice.Tin să menționez că asculta la tv cântecele și videouri cu alfabetul și cifrele in lb.engleza,altceva nu-i plăcea.In casa nimeni nu a vorbit în engleză cu el,până să înceapă el a vorbi…La vârsta de 3 ani el deja citea fluent în engleză.Romana o înțelegea dar răspundea în engleză.De 2 ani suntem în Germania.Acum,la 5 ani deja vorbește și citește in 3 limbi..După 5 luni de grădiniță,el a învățat să vorbească și să citească in germana.Acum vine marea mea îngrijorare că la grădiniță el deja e plictisit și educatoarele îmi spun că ar avea probleme pe partea socială,că deși este foarte inteligent,nu ascultă de ele.Nu el violent,nu face prostii la gradi,doar că nu împarte jucăriile sau că nu vrea să asculte de ele.Adica daca e trimis să se spele pe mâini,de ex.el nu vrea.Ele îl iau forțat și-l da afara din clasa.Eu îl conving cu vorbă bună să facă absolut orice.Daca îl obligă cineva fără să-i explice marele DE CE al lui,mai rău se ambiționează și nu face.Nu mai vrea să meargă la grădiniță,dar nici nu-mi spune de ce.Citind articolul,parca m-a uns pe suflet ,parca citeam despre copilul meu.Nu știu încotro s-o apuc.Voi incepe totuși prin a merge la pediatru să-i explic cum sta situația și voi vedea ce pot face și cum îmi pot ajuta copilul.Aici la grădiniță parca ii vor pe toți tembeli și ascultători sa nu le de-a lor bătăi de cap.Vor să mi-l includă într-un program pentru copii cu nevoi speciale.El săracul vrea sa se joace cu copiii…dar ei nu vor deci nu vad ce probleme sociale ar avea..In fine…e destul de greu de gestionat totul.Nu înțeleg de ce acolo nu împarte jucăriile. .acasă nu e așa..
Mici corectii: coeficientul IQ se defineste doar raportat la un anume test si la populatia existenta in prezent. Deci, pe romaneste, IQ 100 obtinut in urma unui test sustinut ieri inseamna o inteligenta medie relativa la anul 2015. Acelasi individ, intors cumva in timp cu 50 de ani, ar putea sa fie evaluat de exemplu cu IQ 105 (deci sa fie mai inteligent decat media statistica de atunci). De asemenea, teste diferite pot da rezultate diferite si sunt scalate diferit. La testele cu cerculete si puncte (tip Cattell) Mensa considera ca top 2% e echivalent cu IQ 148; la testele bazate pe calcule si limbaj top 2% inseamna in jur de 130. Dar nu e acelasi IQ, din cauza asta conteaza unde te pozitionezi pe scara (top cat % esti).
Inca un detaliu – IQ-ul nu se poate determina corect pana la varsta de 10.5 ani, deci nu va duceti (inca) bebelusii la testare 😉
Uite, asta e o scapare importanta, rebuia sa mentionez ca ma refer la testul WISC care este conceput pentru copii intre 6 si 16 ani.
Am văzut mulți părinți dornici de a avea copii supradotați, neștiind de fapt, ce înseamnă asta 🙁 Într-adevăr, în Romania cel puțin, se încurcă lucrurile. Unii cred că, dacă pruncul lor de doi ani a învățat să-l scrie pe A, gata! e supradotat. Eu apreciez această inițiativă, de a scrie și vorbi despre copiii supradotați, să înțeleagă cât mai mulți care este diferența!
Felicitări!
Unele trasaturi descrise se intalnesc si la copiii cu Asperger, un diagnostic pus mult prea rar, inexistent in urma cu cateva decenii. Am avut colegi „genii neintelese”, abia recent am realizat ca e posibil sa fi prezentat o TSA. Unii au invatat sa se descurce acceptabil in plan emotional( majoritatea cu ajutor), altii au ramas izolati social. Am cunostinte ce au copii cu Asperger, copii ce nu au scos un cuvant pana la 3 ani, dupa care au inceput sa vorbeasca fluent engleza(invatata de la tv), sa faca calcule complexe sau constructii ce l-ar face de ras pe un specialist in domeniu. De asemeni, pana nu demult, inclusiv hiperlexia era considerata un semn se TSA. Cred ca parintii ce descopera „superputeri” la copil, desi pe alte planuri pare in urma fata de medie, ar trebui sa consulte un specialist. Cu putin ajutor, copiii cu Asperger pot deveni adulti functionali pe toate planurile.
Cu puţin ajutor, copiii cu Asperger pot învăţa să se comporte ca nişte adulţi funcţionali, ceea ce îi ajută în carieră, mai ales dacă trec examenele cu note mari şi dau impresia că sunt disciplinaţi şi studioşi.
Un antrenor de baschet a zis cândva: „Nu poţi învăţa pe cineva cum să aibă 2 metri.”
Buna ziua! As dori sa-mi recomandati un psiholog/psihoterapeut pentru copii (foarte bun) in vederea unei evaluari pentru un copil de 3 ani si 7 luni. Copilul are parte numai de experiente neplacute in colectivitate si, desi are trasaturile unui copil supradotat, a inceput sa manifeste probleme de comportament care pot fi semnul unei anxietati foarte mari (pe langa lipsa stimularii adecvate). As vrea sa aflu ce se intampla cu el si sa-i gasesc un loc in care sa fie inteles si ajutat sa-si manifeste potentialul. Multumesc!
Impresia mea este ca din dorinta de a proteja copiii mai putin inteligenti curentul actual de parenting minimizeaza si chiar descurajeaza performantele celor cu inteligenta peste medie.
A devenit o rusine pentru un copil sa fie fericit ca este cel mai bun din clasa la matematica de exemplu, pentru ca spiritul de competitie este o trasatura de caracter care in niciun caz nu trebuie incurajata.
Competitia nu are nici o legatura cu excelenta. Competitia, cel putin la nivelul promovarii in scolile noastre nu face decat rau; e una sa iti doresti sa stii din ce in ce mai mult si e alta sa fii o tzatza care adora expunerea si lauda.
Copiii cu adevarat peste nivelul clasei lor trebuie ajutati, este nevoie de clase „avansate”. In nici un caz ceilalti din clasa trebuie pusi in postura de a fi in „competitie”.
Întrebarea mea ar fi : ce se întâmplă cu un copil gifted care nu e depistat de părinți din cauza lipsei de informații, condiție materială etc? Sunt chiar curioasă. De ce? Părerea mea este că creierul se comportă ca orice mușchi : fără antrenament nu reușește să practice vreun sport. 10‰ talent, 90‰ transpirație e o vorbă din lumea sportivă. Așadar, se pierde fără îndrumare corespunzătoare? Sau rămâne nedescoperit potențialul?
Cred că depinde de mai mulți factori aici. Poate întâlnește un profesor bun, poate nu. Poate reușește să ajungă la o facultate unde își poate împlini inteligența cu care fusese înzestrat nativ, poate nu.
Un exemplu nu tocmai fericit ar fi un fost coleg de generală. Nu știu dacă era supradotat, știu că el rezolva de plăcere probleme din gazeta matematică pentru liceu și ulterior de pe la admiterile la facultăți, iar pe noi ne treceau nădușelile cu materia din anul corespunzător.
Era talentat, încântat de tot ce însemna deducție și analiză matematică. De câte ori îi aducea profesorul o nouă culegere, se bucura de parcă i-ar fi adus prăjituri. Foarte inteligent și sensibil copil.
Doar că tutorele legal a insistat să dea băiatul la liceul de subofițeri, să și-l ia de pe cap, că acolo știa el că se dau casă, masă și servici. Și acolo s-a dus, că n-avea încotro.
Ce să zic. Probabil pe undeva prin țara asta avem vreun șef de post foarte talentat la matematică.
Eu cunosc un astfel de copil. La 12 ani participa la cursuri impreuna cu studentii de la MIT (cea mai tare facultate tehnica din USA). Pe plan social se descurca greu. Copiii de varsta lui (chiar si multi membri ai familiei) fac misto de el sau il ignora sau fac comentarii nasoale la adresa lui. E dificil pentru el si pentru parinti. Sper ca pana la urma sa aibe noroc in viata de oameni care il pot ajuta asa cum trebuie.
Sunt curioasa daca are cineva experienta cu situatia copil supradotat evaluat ca necorespunzator/handicapat mintal/autist de catre educatori/invatatori, pe motiv de nesocializare corespunzatoare varstei.
Da, va pot satisface eu aceasta curiozitate :). Fetita mea a vorbit la 4 ani, la 4 ani și 2 luni scria și citea, a fost evaluata la 9 ani și 7 luni și s-a descoperit un IQ de 136. Acum are 15 ani și un CV impresionant pentru vârsta ei, cu multe premii de excelenta, oferte de munca, distincții în informatica ..etc. A primit multe diagnostice de-a lungul timpului dar au fost anulate pe măsură ce ” nu mai prezenta simptomele”. Este o persoana retrasa care în pauze citește, așezată pe podea la intrarea în clasa, așteptând profesorul sa deschidă și prezinta o ușoară naivitate dar are deja proiecte de design în curs de punere pe piața. Știu ca discuția este veche , dar am gasit-o căutând informații și m-am regăsit 100% în articolul inițial. Drumul a fost foarte greu și am fost nevoiți sa părăsim tara ……
Aha! Sa înțeleg ca nu ați răzbit în România? Mi-ar fi utila povestea dvs. Cum putem tine legătura?
Buna ziua, trec printr-o problema asemanatoare. Mi-ar fi de mare ajutor sa inteleg putin mai bine povestea dvs