Nu vi se pare ca in ultima vreme suntem sub un fel de asediu al cancerului? Deschid un site de stiri, cel putin o vedeta pe zi e suspecta sau a murit deja de cancer. Prieteni ai rudelor, rude ale prietenilor, veri ai fostilor colegi, caini si pisici, fiinte oarecum indepartate, dar de care totusi aflam acelasi lucru: ca au murit sau urmeaza sa moara de cancer. La 24 de ani, tumora pe creier. La 28, ciroza. La 30, leucemie.
Mi-e frica. Nu sunt deprimata, trista, nici macar molesita de vremea de-afara. Dar ma gandesc cu groaza cat de tare ma expun zilnic acestui asediu. De la produsele cu care imi decorez fata, la hainele pe care le port, parfumul pe care mi-l asez pe gat, ciocolata pe care o devorez la pranz, cola de care mi-e atat de pofta uneori, stresul pe care-l imbratisez muncind 14 ore pe zi, radiatiile pe care le las sa-mi strice corpul, vorbind ore in sir la telefon si stand cu laptopul in brate de dimineata pana seara.
Momentele mele de liniste, de relaxare, cele in care corpul meu ar trebui sa se antreneze pentru lupta cu boala asta nenorocita, se rezuma la somn. Am ajuns sa nu ma mai pot rupe de lucrurile care ma agita. Chiar si cand fac chestii placute (ca de exemplu cand mananc incet de tot o placinta fierbinte de mere, cu inghetata de rom), ma gandesc tot la campanii, strategii, mesaje, rate si negocieri de salariu.
Uneori mi-e teama ca sunt o victima sigura. Pentru ca nu stiu sa ma apar.
ne paste pe toti cancerul! gata, ma mut in Piatra Neamt!
Da, acolo scapi de cancer, da’ mori de plictiseala!
Te inteleg perfect. La modul cel mai sincer, si mie imi este frica. Anul trecut mi-a murit o prietena de 25 de ani – cancer de piele. In mai putin de 1 an de la constatare a fost in pamant…
Uneori imi vine sa las tot si sa plec undeva sa imi traiesc viata relaxat. Dar unde?
De plecat putem pleca cu totii..de fugit e mai greu…
am citit undeva ca primul simptom cand ai cancer este ca nu te poti opri din a te gandi la cancer… ciudat, nu? mai ales cand te gandesti ca tu tocmai ai scris un post despre cancercancer
Ti-e frica ca o sa mori sau ca o sa suferi? De murit poti muri in prea multe feluri si de suferit la fel. Daca e sa ne fie frica de ceva atunci mai bine sa ne fie frica ca nu traim destul momentul asta, ca muncim, muncim si pierdem perspectiva.
Da, len, ai dreptate… In momentele mele de maxima luciditate imi zic fix asta, hai, la trait cu tine, numai ca apoi ma intorc la viata mea si uit sa mai traiesc…
Si ce-i de facut?
vine weekend-ul si iesi in parc, stai pe o banca si privesti florile, pasarile, respiri aer curat si-ti trece.
Hm… asa de simplu sa fie oare?
pai in primul rand mai usor cu blogul. nu e simplu sa traiesti cand primul lucru dimineatza e sa publici inca un post in care iti plangi de mila si de-a lungul zilei primesti confirmari pe tema data.
Sincera sa fiu, faptul ca tu iti pierzi macar 3 minute in fiecare zi alaturi de mine (citindu-mi si comentand atat de inteligent plansetele de mila) imi face viata mai frumoasa.