PR Forum si textile

Azi n-am putut posta nimic mai devreme fiindca am fost toata ziua la PR Forum. De la 9 la 18.00. 9 ore in care cu multa bunavointa pot spune ca am auzit trei lucruri noi. In rest, aceleasi povesti despre responsabilitate sociala, comunicare interna, solutii de criza, blogurile – influente sau nu, si despre cum sa-l convingi pe Zoso sa te injure la el pe blog. Mi-a placut Radu Ionescu, chiar daca in loc sa tina prezentarea despre pr in web 2.0, si-a prezentat spre vanzare noul proiect (monitorizare agregata online), mi-a placut si Zosolino, care a fost simpatic, politicos si atent la tinerele fatuci PR specialiste prezente in sala.
In pauze, prajituri bune, colegi de facultate, fosti sefi de pe la vechi locuri de munca, ajunsi fara exceptie patroni la firme la care ei sunt unici angajati, camasi albe cu volane si idei de afaceri soptite printre canile de cafea.
Sa zicem ca n-as fi considerat ziua atat de obositoare daca nu m-as fi invecinat cu Doamna Textila. Sa va povestesc. S-a trantit pe scaunul de langa mine la conferinta de dimineata. Cam 40 de ani, oxigenata, durdulie, cu bluza plasa si sosete cazute peste marginea pantofilor. „Ah, dragutza, ce bine ca m-am asezat langa tine, voiam sa iti zic de pe hol de mult imi place rochia ta, de unde-o ai? Si ciorapii sunt misto, sunt noi? Vai draga, m-am culcat la 3 si m-am trezit la 8, sa ma duc si la coafor, ca doar nu era sa vin la forum aicea asa ciufulita si cu cearcane… Ti-am zis ca lucrez in textile?” I-am zambit politicos si m-am prefacut ca ma concentrez la vorbitori (desi nu pot sa spun ca ziceau chestii extraordinare). „Pixul din mana ta e al tau? Ca al meu vad ca a disparut! Si n-am altul, ca sa vezi chestie…” Ma aplec, caut in geanta si ii dau un pix de la mine. „A, nu-l vreau pe asta, da-mi-l pe ala de scrii tu cu el, e mai misto!” I-l dau, ca poate tace. Incepe sa caste zgomotos si sa se intinda peste scaune. Isi scapa pixul din mana in capul meu, de unde ricoseaza sub scaune. Se apleaca peste mine, da un cot in gat vecinei din stanga, se impinge si icneste. In fine, isi recupereaza pixul si se asaza comod in scaun, pregatita de o noua sesiune de cascat. Se opreste la timp (deja ma uitam jenata la oamenii care se tot intorceau spre noi sa vada de unde vin sunetele de animal ranit) si incepe sa comenteze tinerele vorbitoare. Nu discursurile lor, ci numarul de kilograme. „Ia uite ce slaba e asta, are piciorul cat mana mea. Si aia cu verde e slaba. Aia e Mona Nicolici? Pana si asta e slaba, doamne, numa eu sunt singura grasa. Auzi, iubita, tu crezi ca sunt grasa?” Ma fac ca n-o aud si ma reped spre usa (e pauza), repetandu-mi in cap sa nu cumva sa mai intru in aceeasi sala cu individa textila la vreunul dintre seminariile care urmeaza.
Nu intru bine la seminarul de pr in web 2.0 ca da navala si textilista. Ma fac mica in scaun si sper din tot sufletul sa nu ma observe. Scruteaza atent sala, nu ma vede, asa ca asculta cuminte discursurile despre bloguri, apoi ridica mana. O, doamne! In timp ce se ridica de pe scaunul stramt pentru ea, se impiedica in propria poseta si se inclina amenintator catre o domnita firava din stanga. Se prinde de tocul usii si se redreseaza imediat. Pune o intrebare complet idioata, ceva de genul „daca nu-mi merge telefonul si la reclamatii nu raspunde nimeni, daca ma plang pe blogul lui romtelecom, vine cineva sa imi repare linia?”, apoi casca si iese, fara sa mai astepte raspunsul.
Sunt tare curioasa daca ar citi blogul meu, ce reclamatie ar face. Partea buna e ca am aflat de la ea de un targ de textile in aprilie, cica aduc unii posete ieftine.
Interesant la pr forum.