Duminică i-am scos la zăpadă. Ningea ca-n poveștile frumoase de iarnă. Aveam la cuptor pui și porc cu legume, pe aragaz se răcea supa cremă de cartof copt, era timp destul pentru o joacă în zăpadă înainte de masă. Omul era plecat după sanie de lemn (n-a găsit, poate iarna viitoare). După 40 de minute de îmbrăcat trei persoane cu salopetele de schi, montate peste bocanci și cizme, pus mănuși pe toate cele 30 de degete, căciuli și gulere de lână, Sofia a anunțat că vrea un pipi mic. Am înjurat printre dinți, am ajutat-o să se dezbrace, Ivan a crezut că nu mai ieșim și, pe la spatele meu, și-a scos ghetele și geaca. M-am dezbrăcat și eu, să pot să-i îmbrac pe ei la loc fără să leșin de la căldură. Peste alte 15 minute și trei drumuri cu liftul (lui Ivan îi place mult să se plimbe cu liftul), am ieșit din bloc. Sofia s-a aruncat direct pe burtă în zăpadă. Ivan, ezitant, nu-mi dădea drumul la mână.
– Zăpadă, iubitule. Uite în sus, ninge! Fulgi mici care dansează!
– Dada, zice el, deloc entuziasmat.
Adică zăpada. Face un pas, privește nemulțumit zăpada care i se prinde de pantaloni, scutură din piciorul contaminat cu fulgi de parcă l-ar pișca de-acolo cinci mii de purici.
Sofia chiuie undeva sub gardul viu, nu-i mai văd decât moțul roz. Îl las pe Ivan la maginea zăpezii și mă duc puțin după ea, ne bulgărim, o scot dintr-un morman de zăpadă, o scutur, se aruncă la loc. Ivan stă nemișcat, cu capul dat pe spate, cu gura deschisă spre în sus.
– Ce faci, puiule, guști? E bun?
– No, zice el, dezamăgit.
– Hai la zăpadă, uite, te țin de mână.
– No. Pa! (adică să plecăm).
Din spatele meu apare brusc un mic om de zăpadă cu moț roz. Îl ia de mână pe fratele ei și-i spune:
– Ivan, nu ai de ce să te temi. Uite, te țin de mână. Eu sunt aici să te apăr.
(Se uită la mine cu coada ochiului, pentru că știe că eu știu că de fiecare dată când îi spune asta, urmează să-l împingă ca din întâmplare, imediat ce mă întorc cu spatele)
– Și mama e aici să te apere. Suntem în siguranță. Haide. Noi suntem frați. Suntem liberi, frumoși și sănătoși (jur că nu știu de unde a scos-o pe asta cu libertatea, că sunt frumoși și sănătoși le spun des, dar că-s liberi nu cred că le-am spus vreodată, asta vă spun doar vouă despre ei), vino să te bag cu capul în zăpadă puțin, să vezi cât e de drăguț. O să-ți placă, îți promit! Vii?
– No.
Ivan e de neclintit. Nu vrea la zăpadă. Ea vrea. Eu sunt numai una, cum fac să fiu și la zăpadă și la nezăpadă în același timp? Am mai tras de timp o vreme, apoi am urcat cu amândoi în casă (după alte trei drumuri cu liftul), pe Sofia am plantat-o pe terasă, unde stratul de zăpadă avea cam 50 de cm, iar pe Ivan l-am dezbrăcat de hainele groase și l-am lăsat la căldură s-o privească pe soră-sa cum înoată în nămete. Eu am pus masa, am făcut crutoanele, am pus oale la loc. Cu un ochi la ea, tot mai înghețată, altul la el, cu nasul lipit de geamul terasei, bucuros că nu el e acolo la frig.
Una peste alta, a fost frumos. Am mai ieșit la zăpadă de două ori de atunci, cu el în manducă, departe de orice fulg, cu ea pe jos, măturând cu mâinile și capul toate mașinile, bordurile, scuturând toți copacii, chiuind de bucurie, în timp ce eu abia îmi simțeam spatele de cele 15 kg ale lui și fața de cele minus 10 grade de ger. Da, frumos a fost, vă spun. Acum doresc nespus să vină vara, să mergem la plajă, să alergăm prin parc în textile subțiri, să ne plângem de prea mult soare, cald, transpirație, astea.
Paul al meu uraste zapada. Prima interactiune: a apucat un pumn intreg si l-a bagat pe tot in gura, moment in care a inceput sa urle de zici ca l-a dus careva la taiere. Oh, si cat am asteptam zapada! Eu o iubesc.
Acum astept, mai degraba, primavara :)) not a summer-girl!
Eiii, lasati doamna Printesa Urbana, ca din poza se vede clar ca nici Ivan nu e chiar asa de sfios cu zapada.
Al meu pui e undeva intre Sofia și Ivan. Parcă s-ar arunca în zăpadă, parcă nu. Și totuși se aruncă dar dacă se udă nu-i place. 🙂
Fiecare cu ale lui… Eu inca sunt uimita de cat de diferite pot fi fetele mele…
Eu sunt mama denaturata si lenesa, am iesit cu copchil in zapada fara fulare si caciuli – traiasca salopeta. Le luam pe traseu (aveam o caciula din aia cosmonaut cu fular integrat, manusile erau cusute de manecile salopetei). Si sa imi fie simplu i-am pus la salopeta pampers pana pe la 4 ani, ca v-am zis ca sunt lenesa.
Sanie de lemn am gasit la Coccodrillo. Are si un spatar simpatic 🙂
Alina, de unde ai luat sania? Ce e Coccodrillo?
http://www.dorador.ro/
Cam asa si la noi, pana au descoperit sania. Cel amre super incantat, cea mica nu vroia nimic. Pana cand am pus-o pe sanie, la frati-su in brate si el o tinea strans de subtioare, precum motocicilstii. A inceput sa cante micuta pe sanie la el in brate 🙂
Altfel nu ii place frigul, zapada, manusile, iar cel mare se arunca unde e zapada mai mare.
Hai sa ii vedem anul viitor..cand nu vom mai putea sa ii bagam in casa pe amandoi 🙂
Ce fel de replica e asta, parca-i din filmele americane…???
„– Zăpadă, iubitule. Uite în sus, ninge! Fulgi mici care dansează!”
Stii ceva, m-am plictisit de toate cliseele din postarea asta. Parca n-are nimic autentic, doar marunta bucurie a omului dintre betoane la venirea zapezii.
Din filmele americane? 🙂 Nu stiu, ca nu prea ma uit la filme, dar sa stii ca asa vorbim noi, or fi clisee, habar n-am, e aiurea rau ca-s clisee? Tre sa fim toti speciali? Si daca sunt clisee inseamna ca nu-s adevarate? Nu prea inteleg, problema e ca totul e prea comun sau ca e prea diferit ca sa fie autentic?
Si of doamne, trebuie musai sa incerc sa NU te plictisesc? Ca nu mi-am propus asta, eu scriu despre mine, fara sa-mi fac prea mari probleme daca pentru altii suna autentic sau nu, daca ii ia somnul sau nu, ma gandesc ca daca nu le place, nu mai citesc si gata. Am mai zis eu asta, cand o sa incep sa scriu astfel incat sa nu plictisesc, enervez, mir, supar pe nici unul dintre cei nu stiu cate mii de oameni de aici, atunci nu prea o sa mai fie nimic de citit.
Si ce e rau oare la „marunta bucurie a omului dintre betoane la venirea zapezii”?
Ar trebui cu toti sa invatam sa ne bucuram mai mult de maruntisurile astea.
Doamne….
De fapt singurul cliseu este „Ningea ca-n poveștile frumoase de iarnă.” si asta pentru ca l-am tot auzit peste tot, iar si iar, an de an, de cate ori ninge mai serios ( dar nu indeajuns de serios incat sa fie scos la inaintare alt cliseu, ala cu autoritatile luate prin surprindere de zapada). 😀
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché.
Haha! Eu „țin” cu Sofia, doar că mie mi-e rușine să mătur cu capul mașinile de zăpadă! Dar n-a fost dată până acum să ningă și eu să nu mă apuc a cânta de bucurie! ???
Faza cu maturatul masinilor cu capul m-a amuzat teribil!! :))) Mi-o si imaginez!! :))))
Sanie de lemn am vazut la dedeman,80lei bucata
Fun la zapada, dar greu cu imbracatul 😀 De abia astept primavara ca sa plonjez intr-o rochita si slapi si p’aci ti-e drumu’ 😀
Sanie de lemn am vazut ieri la Bebe Tei in Sun Plaza. Era in jur de 170 ron.
Valeu, ce mult, mai, dar de ce asa de scump? 🙁