Articol redactat de Mara Bogdana Marina, editor-colaborator Printesaurbana.ro
Ca probabil toate mamele care ies cu singurul lor copil în parc, periodic eram sfătuită de necunoscuți să-i mai fac „CEL PUȚIN o surioară/un frățior”. Răspunsul ce-mi stătea, de fiecare dată, pe limbă, era „Da’ eu cu ce v-am jignit?”. Îmi mușcam buza și zâmbeam înțelegător, căci, nu-i așa, ce știu ei…
Înainte să rămân mamă singură, mă vizita des gândul ca pe la vârsta Thariei de 1 an – 1 an jumate ne punem pe scris berzei să repete figura, doar că de data asta “fie ce-o vrea Domnul, dar să fie sănătos și să vrea să facă armata!”. Planurile s-au schimbat între timp și n-a mai fost cazul.
Au trecut aproape doi ani de atunci, timp în care m-au năvălit gânduri amestecate; ba că ce dor o să-mi fie de fiecare momențel mai mult sau mai puțin minunat petrecut cu mogâldeața mea, ba că abia aștept să treacă perioada cutare în care, în 3 săptămâni de puseu am încărunțit cât alții-n 3 ani. Ba chiar am devenit conștientă ce bine e că sunt singură și de capul meu, că nu există nimeni care să-mi dea mii de sfaturi necerute sau să-mi judece metoda de creștere a fetiței… șamd. Astfel mi-a ieșit total din minte ideea de a mai vrea, cândva, un copil.
Când cei din parc s-au pus din nou pe dat cu părerea, am început să analizez ”cum ar fi dacă?” Sesiunea se-ncheia rapid cu răspunsul ”No way!” Cum să mă-mpart? Oare cum să scad din dragostea asta, ce uneori doare fizic, pe care i-o port Thariei, pentru a oferi și altui copil din ea? Cum să ratez momente absolut grozave, poate irepetabile, din viața copilei mele unice, când aș fi atentă la al doilea copil? Si de unde energie? Lista poate continua, mult și bine, cu argumente total contra și-mpotrivă.
Apoi am cunoscut pe cineva. Am acceptat greu, cu multe piedici autoimpuse, să-i permit să intre-n viața noastră; n-am să detaliez asta, ci subliniez doar faptul că, după o perioadă de bine și frumos în trei, a-nceput să apară și subiectul acesta-n discuție. Având perspectiva unei relații ce avea cam toți sorții de izbândă, am privit cu totul altfel viitorul. Astfel, ideea de a mai avea încă unul sau mai mulți copii deja căpăta un contur frumos și perfect logic în viitorul care, credeam noi, ne era rezervat împreună. Din păcate, relația n-a durat suficient de mult cât să aflăm dacă ne-ar fi fost bine în patru sau nu. Am rămas, din nou, noi două.
Am realizat în acea perioadă că toate gândurile care duceau la NU-ul categoric de până atunci erau dictate de situația în care mă aflam. Argumentele veneau, se pare, în urma greutăților resimțite pe parcursul celor aproape doi ani de când eram mamă singură.
Tatăl ei este prezent în viața ei, însă doar prin vizite (dese, ce-i drept), iar fetița mea mă are, efectiv lângă ea, în toate momentele-cheie ale vieții ei de puiuț, doar pe mine. Cred că ăsta era motorul care mă ghida, de fapt și mă făcea să refuz ideea ca nici măcar eu să nu-i ofer prezența mea activă, dedicarea și întreg devotamentul meu. Tot din aceleași considerente am hotărât, probabil, să nu mă întorc la birou după 2 ani de la naștere și să caut variante de a plăti facturile lucrând de acasă.
Cunosc multe experiențe fericite de cuplu prin prietenele mele căsătorite, cu copii, la casa lor, dar am ajuns să cunosc și destul de multe mămici aflate în situația mea. Sunt mame care ori n-au avut de ales, ori așa au considerat că e cel mai bine și și-au înscris copilașii la creșe sau grădinițe. Unele au bunici, bone, prieteni binevoitori prin zonă – pe astea le cam invidiez, iar altele, cum e cazul meu, primesc ajutor o dată la foarte multe luni, sau chiar deloc.
Culmea este că printre mămicile cu familie completă am întâlnit mult mai des sentimentele cu care m-am confruntat eu. Anume că un copil le este categoric suficient, pe când majoritatea mămicilor singure cu care am interacționat eu, ar repeta experiența, dorindu-și încă cel puțin unul sau doi. Toate au menționat, însă, că ar face asta doar alături de un partener lângă care s-ar simți respectate, iubite, fericite, un El care, de data asta, să merite darul Vieții.
Mara
Sursa foto: mamă singură via Shuuterstock.com
Nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu este sa fii mama singura. E bine ca tatal ei este in peisaj, sigur ii este si copilei mai usor asa. Al doilea copil? Asta este o problema si pentru cei care inca sunt in mariaje fericite. Nici noi probabil nu vom avea un al doilea copil, desi actualul e absolut minunat si probabil la fe ar fi si urmatorul. E aiurea cand te tot intreaba bagatorii de seama prin parcuri ‘pe cand unul nou?’, dar asta este .. zambim si mergem mai departe.
Desi ne dorim un al doilea copil,si pe noi ne enerveaza cand ne intreaba lumea pe cand urmatorul.De regula le raspund ‘Stati linistiti ca va anuntam noi cand o sa fie cazul’ sau ‘o sa te anunt primul/prima, daca tot esti asa curios/curioasa :)’. La fel le raspundeam si cand ma intrebau cand ma marit :)))
Obicei romanesc, cand esti intr-o relatie de mult timp te intreaba cand te casatoresti, n-ai facut bine nunta ca te intreaba cand faci un copil ba chiar iti ureaza de la nunta „sa va intoarceti trei” (din luna de miere), ai facut un copil inevitabil vine intrebarea „ii faci fratior/surioasa”. nu stiu ce vine dupa al doilea copil ca noi suntem doar la unul, am tot primit intrebarea dar apropiatii s-au potolit dupa nesansele noastre de a mai produce un copilas si macar acum ne lasa toata lumea (care ne cunoaste) in pace, daca va fi sa fie, va fi o supriza pt toata lumea! 🙂
Dupa al doilea copil..hm..depinde, oricum gasesc binevoitorii ceva doar sa nu le tacă gura! Daca ai 2 fete, când faci si-un băiat, daca ai 2 băieți te compatimesc ca vaai n-ai si tu o fetita, daca ai pereche si crezi c-ai scăpat veștile proaste continuă : o sa-i frece grija cum ii cresti, ce educatie le dai, or sa facă comparatii cu ai lor sau ai altora de genul „al meu zice tot luceafărul pe olita , al tau,cum, nu stie nicio strofă?” Mai tarziu, „a luat bacul? N-a luat bacul?” Iar când ajungi la pensie circul reîncepe „Auzi , dar fii-tu când se însoară? Fii-ta, câți ani are, nu-ti face nepoți? ”
Gura lumii n-o astupă nici pământul!! A, si nu mai zâmbiti si nu va mai chinuiți sa răspundeți frumos, va consumați mult si nu merita! Eu răspund, nu urat ,dar ferm si oricum ii taxez mereu pe ăstia de genul asta bagacios care au tot timpul la ei sfaturi pe care nu le-a solicitat nici dracu!
Noi cand ne-am casatorit nu planuiam sa facem repede un copil insa stabilitatea, mutarea impreuna au fost de ajuns sa vrem sa facem si acest pas. Cred ca fiecare cuplu solid ajunge la un moment dat in acest punct, chiar daca pana atunci a fost o situatie mai putin placuta. E o vorba „niciodata sa nu spui niciodată”
Un copil e o decizie dificil de luat, e o responsabilitate pe viata. Iar asta ne dam seama cel mai bine dupa ce vine primul copil. Eu mi-am dat seama abia atunci care e realitatea si cum erau visele mele cu ani in urma …
Admir colegul ce ne-a anuntat venirea celui de-al 4lea copil in viata lor.
Mama singura la inceput de drum. Este cred de doua ori mai greu.
Eu am.fost singura la parinti si cateodata imi doream un fratior mai mare. Si pt Dara,mi-as fi dorit,daca as fi ramas alaturi de tatal ei. Dar gandind ca sa mai trec inca odata,prin experienta sarcinii si a nasterii si primelor luni,singura, parca tot nu as zice. Pana la urma cine garanteaza ca cel care il primesti in viata ta si a copilului, va ramane alaturi,si va fi un nou EL ? Poate momentan gresesc fiind sceptica, dar cred ca nu cunosti un om nici dupa ani buni de locuit impreuna. Sa fim vesele si sa ne iubim copilasi cu toata fiinta noastra
Mama singura și eu din prima zi de viata a puiului meu. Soțul a făcut un pic decor și apoi dus a fost. Au trecut aproape doi ani si greutati despre care poate numai mamele singure au habar dar și foarte multe bucurii. Dacă ar fi durat căsnicia azi poate eram însărcinată sau mama pentru a doua oară, mi-am dorit cu disperare doi copii. Acum însă după marele eșec nu as putea sa aduc un străin în viața copilului meu cum nu as putea avea doi copii cu doi bărbați.
Sa faci un copil doar ca iti plac copii nu e o idee buna, sau ca esti singura si te plictisesti, un copil mic necesita mult timp si atentie, ca el sa poata sa creasca si sa se dezvolte cum trebe,un copil necesita si o stabilitatea financiara permanenta si un acoperis deasupra capului, ar fi cumplit pentru un copil mic sa il muti dintr-o parte in alta prin chirii. Si eu sunt proaspat casatorit de vreo 6 luni, dar suntem impreuna de 8 ani, ne gandim la un copil in viitorul apropiat.
Adică nu iei în considerare ideea de a-ti reface viața?
Nu e așa o tragedie dacă găsești un bărbat cu care sa merite sa dai căsniciei o a doua șansă. Poate ca acum pare suficient ca sunteti doar voi doi, dar copilul crește și va pleca în treaba și în viata lui. Nu promovez sub nici o formă ideea de a sta cu cineva doar ca sa nu fii singura, dar cred ca nu strică sa fii deschisă la gândul unei noi relații.
Comentariul asta era ca raspuns la cel al Marei de mai sus, dar nu l-am postat bine.