Umflățele (popovers) de duminică

În weekend am mereu chef de „ceva bun”, nu că n-am mânca bun în tot restul săptămânii, dar parcă sâmbăta și duminica am cel mai mare chef să încing cuptorul și să ascund acolo lucruri care miros demențial, cresc și se umflă spectaculos, să văd copiii tropăind în jurul cuptorului, bărbatul înnebunit de arome, apoi când e gata să aud zecile de întrebări „s-a răcit?”, „e gata acum”, „pot gusta?”, „dar acuma?” Ei da, atunci mi se pare weeendul amuzant! 🙂

Fac plăcinte, tarte, quiche-uri, biscuiți, sărățele, pâine, budinci. Cea mai mare nebunie iese însă când fac umflățele, cum le zicem noi, sau popovers. Dintr-un aluat super simplu, fără praf de copt, drojdie sau bicarbonat, sunt sănătoase (conțin doar ouă, lapte, făină, puțin unt), sunt gata în mai puțin de o oră cu tot cu copt, și ies ca niște hm… cum să le zic… ca un fel de gogoșele sărate, goale pe dinăuntru, crocante, numai bune de umplut cu absolut orice vă trece prin cap.

umflatele popovers printesaurbana03

Am pus mai jos rețeta pe care o folosesc eu, există mai multe variante pe internet, nouă cel mai mult ne plac așa. Există câteva detalii pe care e bine să le repectați întocmai dacă vreți să vă iasă ca cele din pozele mele. Ies ele bune și dacă nu faceți întocmai, nu-i vorbă, dar dacă faceți ca la carte, sigur ies așa, super umflate și crocante.

umflatele popovers printesaurbana07

Aluatul pentru popovers conține:
– o cană lapte integral la temperatura camerei (200 ml)
– o cană făină albă
– 3 ouă la temperatura camerei
– două linguri de unt încălzit
– un praf de sare

Ca să le preparați, faceți așa:
1. Încingeți cuptorul la 220 de grade C, adică la foarte mare.
2. Bateți bine ouăle cu laptele, cam un minut. Adăugați și untul și amestecați bine.
3. Adăugați făina în ploaie și sarea, bateți bine amestecul, încă 1-2 minute.
4. Puneți în cuptor tava pentru brioșe sau 8 vase ramekin 3-4 minute (unse bine cu unt), până se încing și ele bine.
5. Scoateți tava, turnați aluatul, umpleți formele cam pe trei sferturi. Băgați tava la cuptor.
6. Lăsați la copt 15 minute fix.
7. Reduceți temperatura la 180 de grade, mai lăsați la copt 20 de minute.
Gata!

Din cantitatea de mai sus mie mi-au ieșit 8 umflățele mari, dacă aveam tavă de popovers cred că ieșeau 12 mai mici.

ATENȚIE: Nu deschideți ușa cuptorului deloc în timpul coacerii, altfel se dezumflă umflățelele. Puneți tava jos dacă aveți cuptor electric, să nu se ardă deasupra gogoșelele.

E important să:
1. Încingeți bine cuptorul la temperatura corectă.
2. Bateți bine aluatul, să obțineți bule mici de aer.
3. Încingeți formele înainte să puneți aluatul.
4. Nu puneți prea mult aluat în forme.
5. Folosiți lapte gras.
6. Nu deschideți ușa cuptorului până nu sunt gata.
7. Nu puneți alte ingrediente, gen cașcaval sau miere, pentru că nu mai cresc la fel, aluatul crește pentru că e ușor.

umflatele popovers printesaurbana04

umflatele popovers printesaurbana05

umflatele popovers printesaurbana08

Le puteți mânca goale, sunt delicioase. Sau le puteți umple cu:
– brânză frecată cu mărar și ceapă
– avocado frecat cu ton, piper, ceapă
– guacamole
– pastă de pește
– gemuri
– brânză de vaci cu miere și scorțișoară
– felii de banane, nucă și miere
– înghețată
– orice vă mai trece prin cap

umflatele popovers printesaurbana10

umflatele popovers printesaurbana11

Distracție plăcută!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

19 comentarii

  1. Știi ce îmi place: că scrii și amanunte din astea super importante, cum ar fi „nu adăugați nimic altceva”, însă și mai important de atât, că explici clar de ce!
    Sunt atâtea rețete la care nimeni nu explică de ce dă anumite indicații și de fiecare dată mi se părea frustrant. Uite că tocmai pe blogul tău găsesc în sfârșit ceea ce căutăm de la o rețetă, e excelent! 🙂
    Și să știi că îmi vine să le încerc, eu care în materie de deserturi sunt la nivelul budincă, dar atât de detaliat ai descris încât sunt încrezătoare că îmi ies și mie! 🙂

    • Foarte bune le-am făcut si eu si da , felicitări celei ce a scris rețeta explica clar si foarte amănunțit multumim !

  2. Când ai timp de toate? Eu nu-s atât de activa, copilul mi-e mai mare si e unul, soțul tot înțelegător si mi se pare ca-s o puturoasa!

  3. Eu nu am atatea ramekins, am doar patru. Oare sa fac reteta pe jumatate? Sau pot sa fac in forme de silicon? Dar alea nu se preincalzesc din cate stiu eu.

    (PS. De o buna bucata de vreme nu mai am optiunea aceea de a primi mesaj cand apar comentarii noi la un post la care am postat si eu. Ai idee cum se poate rezolva? O fi de la mine? Multumesc)

    • Hm… nu stiu cu siliconul, posibil sa nu creasca in el.
      Nu stiu de ce nu mai merge abonarea la comentarii, o sa verific!

    • Eu am facut cândva, tare de mult, in forme de silicon si tin minte ca au fost ok, au crescut. Dar nu mai stiu precis ce reteta am folosit

    • Se fac bine si in tavi de silicon. Am facut eu aseara si au iesit aproape lafel atat in tava de metal cat si in tava de silicon (tava de metal are locasurile pentru aluat destul de mici si nu a avut loc toata compozitia, asa ca am pus ce a ramas in silicon).

  4. E un „must try” categoric ? Mai ai si alte retete rapide de astfel de gustari care merg si la copii? Spuneai ceva de quiche-uri, placinte, budinci…Poate ne mai impartasesti din ele, eu una sunt in cautare de variatii pentru cel mic ? multumiim!

  5. Asadar,le.am facut azi FIX dupa indicatiile tale. Au iesit…supermegaextra delicioase. Si mirosul….si acum dupa 4 ore miroase in casa demential. Nu aerisesc ca pierd mirosul ,macar ala sa ramana ca „umflatelele” s.au topit ….?
    Am folosit tava de muffins,fara hartiute,am uns cu unt topit interiorul.nu s.a lipit niciuna. Data viitoare insa am sa pun cana de faina si cea de lapte mai pline,pentru ca mi.au iesit doar 11 „umflatele” si tava mea are 12 locasuri. Multumim pentru reteta,recomand inclusiv novicilor intr.ale bucatariei sa incerce cu incredere !

    • Scuze, raspunsesem alcuiva. Noi le mancam goale sau punem gem deasupra, ori le taiem in doua si le folosim ca niste coji pe care le umplem.

  6. In Anglia asta e chiar una din retetele care acompaniaza friptura de duminica (Sunday roast). Se servesc cu friptura de vita, legume asortate (morcov, mazăre si cartofi) si sos. Umflatelele (Yorkshire pudding) se folosesc ca un fel de lingura pentru sos (gravy).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *