Sigur vi s-a întîmplat şi vouă măcar de zece ori în viaţă să vă dispară un om cînd aveaţi mai mare nevoie de el. Nu întîmplător, înainte să dispară, omul v-a promis că vă ajută cu ceva, a luat de la voi bani sau alte obiecte cu împrumut, are să vă dea ceva de importanţă vitală pentru voi, şi v-a promis cu vorbe multe că e om de cuvînt. Sigur că da, are ce trebuie să vă dea, face ce trebuie să facă, stai liniştit, MĂ OCUP. Şi tu stai liniştit, că nah, doar e om în toată firea, a zis că face, că dă, o să facă şi-o să îţi dea, nu? A zis că te poţi baza pe el, cînt putea să tacă, deci dacă a zis, înseamnă că e adevărat. Că poate să facă treaba. Şi doar pentru că tu nu eşti mărunt, mincinos şi lipsit de orice responsabilitate, presupui că şi omul ăsta e la fel. Benefit of the doubt. Am încredere că eşti om pînă la proba contrarie.
Ei bine, în momentul în care omul trebuie să livreze ce-a promis singur să livreze, dispare. Nu mai raspunde la nimic. Nici la telefon, nici pe mes, nici pe facebook, nici la sms. De murit ştii sigur că n-a murit, că postează clipuri pe Facebook. Poate a uitat telefonul acasă. Deşi nah, ştia că trebuie îţi dea ceva urgent. Sigur există o explicaţie bună. Mai trece o zi, nici un răspuns. În spital nu e, ca acolo nu e wireless, iar activitatea omului pe Facebook e mai intensă decît apelurile tale tot mai disperate. Şi tot aşa. O vreme îi cauţi scuze, nu doar ca să-l disculpi pe el şi să mai speri c-o să apară cu o explicaţie foarte bună, o să-ţi dea ce ţi-a promis şi totul o să fie bine, ci mai ales ca să îţi confirmi că ai avut dreptate să ai încredere în om. Că el E responsabil şi onest, dar ceva, orice, l-a împiedicat să-și ţină cuvîntul. După o vreme însă, înţelegi că omul e doar mărunt. nemernic. iresponsabil. ca un copil obraznic care fură o jucărie nu pentru că are nevoie de ea sau pentru că îi place, ci pentru că nu se poate abţine. eu le zic ăstora serial disappointers.
Nu mi-e clar ce e în capul lor. Nu pot să cred că ei speră la modul serios că omul care îi caută o să dispară de tot. Că dacă îmi ignoră apelurile suficient de mult, eu o să uit că m-a minţit, că m-a încurcat, că mi-a stricat nişte zile, că mi-a ars nişte neuroni, că m-a făcut să mă simt naivă, proastă, că acum trebuie să dreg ce-a stricat el cu o promisiune pe care n-a dat doi bani. Adică dacă ne-am întîlnit o dată, înseamnă că o să ne mai întîlnim şi a doua oară, nu? Ne învîrtim în acelaşi loc. Ştiu cine eşti. Ştiu că ai responsabilitatea unui copil care nici n-a învăţat să meargă. Că eşti laş. Că mă desconsideri suficient de mult cît să nu dai doi bani pe problemele pe care mi le provoci.
Taică-miu era aşa. Foarte dornic să ajute pe oricine cu orice. Şi le promitea marea cu sarea, numai să îi vadă bucuroşi. Oamenii îl credeau şi se bazau pe el. El nu putea să-i ajute, desigur, şi uite-asa copila Ioana răspundea la telefoane minţind că tata nu e acasă în timp ce el îmi făcea semne disperate să nu-l dau de gol. Îl căutau oameni la uşă, la birou, oameni disperaţi, obosiţi. el se ascundea de ei pînă cînd oamenilor li se făcea lehamite şi renunţau.
De la el, am mai dat peste nişte oameni la fel, puţini, dar suficienţi cît să mă facă să clocotesc de revoltă. M-am fript de cîteva ori. Ieri a fost ultima oară. Aveam de făcut o bază de date în 5 zile. Plătită cu 100 de euro. Am dat sfoară-n ţară, am primit vreo 10 nume de persoane interesate. dintre toate, am ales-o pe ea. pentru că îmi citeşte blogul şi acum vreun an, a cîştigat un concurs aici pe blog şi-am mers împreună la un film (n-am interacţionat cine ştie ce, era timidă). pentru că îmi place cum scrie. pentru că mi-a spus că are timp de proiect şi vrea să-l facă, are nevoie de bani. i-am dat proiectul, cu rugămintea să îmi trimită pe parcurs ce lucrează. luni şi marţi nu mi-a mai răspuns la mesaje nici pe mes, nici pe FB, nici la telefon. într-un final, a venit sms-ul laş în care mă anunţa că de fapt n-a lucrat nimic, că e peste puterile ei proiectul cu pricina şi că se simte foarte prost. îmi pierduse 2 zile din 5, după ce m-a lăsat să fierb la foc mic aşteptînd să-mi trimită ce-a promis.
ce e în capul acestor oameni? cum poţi fi atît de insensibil la probleme mele, cu atît mai mult cu cît tu mi le-ai provocat? cum poţi, la 20-30 şi ceva de ani, să crezi că dacă dispari suficient de mult timp, problema o să dispară de la sine? speri să mor? să mă lovească amnezia? crezi că dacă-ţi bagi capul suficient de adînc în nisip, n-o să-ţi mai văd fundul ăla mare şi laş, tremurînd de frică precum o budincă dr. Oetker?
şi ce-ar trebui să fac eu acum? să spun în gura mare cum te cheamă şi cît de responsabilă eşti, barem să nu se mai încurce şi alţii în angajamentele tale găunoase? să te iert, că n-ai ştiut ce faci? să-mi pară rău că te simţi prost? să mă simt proastă că te-am ales pe tine? să-ţi cer socoteală?
ce ne facem cu oamenii ăştia, oameni buni? costruim o bază de date cu serial disappointers? eu am cinci.
Sursa foto: struț, via Shutterstock.com
prințes, nu-ți face inimă rea.
Greu, bre!
Offff, atat m-am saturat si eu de oameni ca astia, oameni care nu-s in stare sa faca ceea ce trebuie si, mai presus de toate, eu sa port responsabilitatea pentru ei 😐
As putea sa te ajut eu, daca inca mai ai nevoie – dupa amiaza o am libera de maine. Just let me know.
Multumesc, draga mea. Deocamdata am gasit pe cineva care lucreaza la proiect, sper sa nu am o noua surpriza…
imi pare rau ca ai patit asa ceva … candva am dezamagit si eu pe cineva si m-a iertat … 🙁
nu mai poti obtine alt termen?posibil sa te mai poata ajuta altcineva de aici?de pe blogul tau…..eu cred ca nu te pot ajuta insa…
Eh, trece, nu e vreo drama, dar stau si ma mir cum sint unii oameni.
da, sigur, o sa mai amin o zi, am gasit de ieri pe cineva care a inceput sa lucreze… vedem ce iese!
Ai primit?
e bine ca ai mai putut amana cu o zi!
nu….nu am primit! 🙁
of, mare mozaic vegetal mai e şi grădina Domnului! Era să cred că eşti în Mexic, că aici e plin de „struţi”. Mi-a fost greu să mă adaptez şi acum, că m-am obişnuit cât de cât, mi-e teamă că se lipeşte de mine „calitatea aceasta”. Îţi doresc să se rezolve problema cu baza de date cât mai repede şi, despre struţ, nu pe blog dar ,dacă ţi-o cere o recomandare pe LinkedIn, ştii ce să scrii. Ce stresant!!!
Esti in Mexic? wow….
Ma crezi ca atunci cand am vazut ca ai postat anuntul ala pe Fb am vrut sa iti scriu sa iti zic ca te ajut eu? Ce m-a impiedicat? Faptul ca in momentul asta am mintea in 48536874635843 de parti si nu am vrut sa te incurc pentru ca, desi duc totdeauna la capat ce am inceput, nu am vrut sa iti promit ceva fara sa stiu sigur sigur ca ma pot tine de cuvant. Desi as fi facut pe naiba in 4. Bine, mai erau si chestiuni tehnice, de genul tu in Bucuresti, eu in provincie dar in era tehnologiei numai cine nu vrea nu se descurca.
Despre fatuca….numai de rau, am vazut comportament mai matur la clasa a 5-a. Urat, sper sa se simta cand citeste postarea asta si sa ii crape obrazul de rusine. Serios ca putea sa lase pe altul care chiar sa isi faca treaba. Urat.
Draga mea, pare ca am rezolvat, am pe cineva care lucreaza chiar acum… sa vedem. Multumesc pentru intentie, esti o draga.
Buna,
Asa era si taica-miu. Promitea marea cu sarea si apoi se ascundea, nu raspundea la telefoane etc.
Cel mai tare mi-am luat-o de la un tip, Andrei G.(vai cat de tare ma mananca degetele sa-i trec numele complet din buletin), pe care l-am iubit enorm. Am fost impreuna cam un an prin clasa a 11-a, dupa care ne-am reintalnit vreo 6 ani mai tarziu, si eu si el avand relatii de lunga durata. El ca nu m-a putut uita niciodata, eu normal ca il credeam fiindca nici eu nu-l putusem uita, si ca ar trebui sa fim din nou impreuna, dar ca are pe cineva si o sa dureze o perioada pana sa se desparta (tocmai se mutasera impreuna etc). Eu a doua zi m-am despartit de prietenul meu si il asteptam pe el. Trece o luna, trec doua, dupa a treia ii trimit mail. Evident ca nu-mi raspunde. Il sun si-mi raspunde Ea care-mi spune sa-l las in pace. Eu am ramas blocata. L-am asteptat ca proasta 3 luni in care nu l-am deranjat cu nimic, si-mi face mizeria asta ??? O data as vrea sa-l mai vad in viata asta sa-i dau o palma.
Sunt o gramada de oameni dintr-astia.
Oooof, ce nemernic, doamne. De ce, why do this, nu pricep, da deloc.
si cum reusesc ei sa ne pacaleasca…
Uite, daca vrei, te ajut eu cu proiectul respectiv! Nu te mai supara pentru oameni care nu merita nici macar atentia ta… Nu meriti asta!!!
Multumesc, draga mea, cred ca am rezolvat/o, te anunt daca iar ramin cu fundul in balta…
>:D<
Ce e in capul unor astfel de oameni, nici eu nu am idee…M-am fript si eu de cateva ori… Chiar nu pot sa ii inteleg…
hm… nimic?
De fapt oamenii astia chiar se simt bine cu modul in care se comporta.Sunt oameni fara respect de sine si slabi,care isi extrag energia tocma din aceste practici.Cand li se cere ajutorul sau li se ofera ceva de facut se simt importanti si apreciati.De fapt sunt singurele momente in care se simt apreciati.EI stiu ca nu se pot tine de cuvant,dar pentru ei aceste momente in care sunt considerati oameni de incredere merita orice bataie de joc fata de cei carora le promit.Si nu trebuie tu sa iti faci sange rau,stiind ca ei sunt doar niste scursuri,lipsiti de prieteni si care stau in vagauna lor asteptand urmatoarea prada.Trebuie doar sa fim atenti sa nu mai cadem in capcana acestor persoane,care au ca unic adevar minciuna.
atenta sint, da nush cum naiba mi-i tot scoate norocul in cale…
Eu mereu imi pun un semn de intrebare cand dau peste oameni prea lingusitori si care isi ofera ajutorul asa din senin.Mai intai incerc sa cunosc omul cat de cat si apoi sa ii dau pe maine lucruri impoatante pentru mine.
Ahhh..sunt satula de oameni din astia pe care nu te poti baza, in care ai incredere si ei o tavalesc in noroi si eventual dup-aia se intreaba ce au facut de esti suparat…Fatuca de care spui ar trebui sa realizeze ca nu are niciun viitor cu atitudinea asta …Daca mai ai nevoie de ajutor weekendul e disponibil, plus azi si maine seara dupa ce ies de la birou si chiar si la birou as putea face cate ceva ca am o perioada mai libera…so just let me know si te ajut cu drag
Multumesc, draga mea, te anunt daca iar patesc vreo nefacuta. Spor la treburi azi!
Multumesc si tu sa ai o zi senina fara evenimente din astea neplacute…I’m here if u need me:d..pupicei
Oamenii aia nu merita sa stea in preajma ta.
Mda, nu stiu daca merita sau nu, dar eu una incerc sa-i tin departe. uneori nu merge.
Hey!
Off-topic: eu am primit vederea!!! Vederea pt mine, de la Praga. Sunt foarte incantata, sa stii. Este asa… pragheza hihihi. Iti multumesc frumos, made my day so much more fun yesterday, dada.
Buna,
imi pare rau ca ai patit asta,eu de ceva timp nu mai am incredere in promisiunile oamenilor.prefer sa imi zica cineva Nu cand il rog ceva decat un Da care nu face altceva decat sa te incurce si sa te dezamageasca.dar sunt convinsa ca mai sunt si oameni in tara asta care stiu ce inseamna sa isi respecte promisiunea 🙂
Draga mea draga, ce ne mai maninca zilele si neuronii „serial dissapointers” astia! Lectie de viata (invatata asa de greu ca nu mai vreau sa povestesc): nu dam ceva important de facut, mai ales daca are deadline strins ca naiba (5 zile nu-s multe deloc!) unei fete „timide” care a castigat cindva un concurs pe blogul nostru si cu care am mers la film de unde ea s-o fi crezut prietena cu noi! Eu n-am sa ma ofer sa-ti fac atit de necesara baza de date pentru ca am observat ca ai mai dat-o cuiva si inteleg ca esti in control acum. Daca nu esti let me know! Si altadata split the risk, 50 de eur sunt bani frumosi pentru o zi jumatate de munca (cam atit iti ia o baza de date daca stii sa o faci cu cap – stiu ce vorbesc!) …o dadeai la 2 persoane, te lasa una balta o premiai pe aceea care o facea! Ma rog, eu sunt mai pragmatica si obisnuita sa vad mereu si scenariul negru. Apropos de ce mi-ai raspuns la postarea cu felia mica si neagra de placinta eu nu m-am „intors” actually have never left 🙂
Vroiam doar sa-ti spun ca asa necajita ai fost si ingrozitor de grabita ca ai scris in titlul postarii „implentata” in loc de ce trebuia hihihihi…..
Iar pe mediocra las-o-n durerea ei sa-si tot puna clipuri pe fb ca la un moment dat, cand i-o arde buza mai tare, o sa-i pice Net-ul! Trust me! I know better…:-)
Fix saptamana trecuta m-am lovit de asa o individa…
Nene, dar vb ta, nu ii inteleg, dispari asa…si crezi ca uit?
Iar eu, pe de alta parte, tuta, ma simteam chiar prost ca la un moment dat, dupa cateva zile de tacere, m-am incumetat sa-mi cer drepturile… Adica datoria, 80 de lei. Nu mult, dar…
Era ceva f clar si transparent, nu eram prietene, nu putea sa fi inteles gresit, nu stabilisem altceva, mai ales ca initial isi ceruse scuze ca a uitat de bani… Insa apoi s-a facut ca a uitat.
Si dupa ce i-am zis, s-a mai facut ca a uitat 5 zile, desi fix la fel, se dadea una-ntr-una pe facebook si la modul cat mai online…
Intr-un final a aparut. Ca cica nu uitase, cum sa faca ea asa ceva. Nuuuu. Doar imi spusese intr-un sms, inainte sa iau atitudine, ca ne auzim la toamna, cand revine de unde pleaca… Say what?!
Ah, si mi-a dat 60 de lei, ca a considerat ca de fapt asta era datoria… si daca e ok…
Iar eu la faze din astea raman stupefiata si muta de indignare si uimire…
Ce era sa-i mai zic?
Ii urasc pe astia. Rrrrrrau. In principal, pt ca imi sfideaza inteligenta si imi iau bunul simt si prietenia in ras…
Acum vreo 10 ani aveam o prietena (colega din liceu). I-am imprumutat niste cercei si i-a pierdut (asa sustinea ea). S-a oferit sa-mi cumpere altii, cand o sa faca rost de bani (eram studente cu situatie materiala mai modesta). Dupa vreo 2 sapt. (eram impreuna la plimbare) individa intra intr-un magazin de bijuterii si-si cumpara o pereche de cercei. Eu ramana muta de indignare, fix langa ea.:)) Am rupt orice legatura cu ea, fara nicio explicatie. Ne revedem in urma cu cateva luni, iesim de cateva ori, constat ca e mai proasta decat acum 10 ani. Mi-e datoare de vreo luna cu 50 lei. Le-am pus cruce, dar si ei.:))Concluzie: oamenii de genul asta nu se schimba, se duc si mai jos…:(
Buna Cristina,
Ma asteptam sa spui ca te-ai intalnit cu colega de liceu intamplator dupa 10 ani si ca iti purta cerceii imprumutati! Lumea este plina de scursuri… Nu cred ca exista cineva care nu si-a luat teapa de cateva ori!
Of, cunosc si eu multi astfel de struti umani 🙁 Zau daca n-ar merita sa facem o baza de date online cu persoane de-astea.
Din pacate, oamenii rareori se schimba. Din fericire, viata merge inainte, cu sau fara ei. Si daca din tzepele astea dureroase, la momentul lor, invatam sa ne ferim mai bine pe viitor de altii ca ei, tot e un castig pentru noi, macar nu ne mai irosim viata cu mizerii de-astea.
Ma bucur ca ai gasit pe cineva in timp util, sper sa iasa bine pana la final. Daca ai vreodata nevoie, te ajut cu drag cu ce pot. Si, daca nu pot, macar iti zic de la inceput.
Am facut si eu o nefacuta la un moment-dat… Ma rog, exista o conjunctura care ma face sa nu ma simt atat de vinovata, but still.
Nu mai fac niciodata, promit.
Insa da, in principiu cam asa e :D. We all live in a struti world. N-ar fi trebuit sa se bage daca stia ca nu poate s-o duca. Shame, shame on you, strut-girl! TZTZTZTZTZ.
Mie mi s-a intamplat ceva de genul asta in facultate. O tipa imi datora niste bani, s-a facut o perioada ca ploua si, ca sa imi dovedeasca ca nu a uitat, mi-a dat…certificatul de nastere (desi nimeni nu i l-a cerut). Guess what? Il mai am si acum pe undeva :-). Si mai am si niste barbati la categoria „serial dissapointers”, dar cred ca toate avem….Pentru astia exista insa un site cu nume amuzant – http://www.dontdatehimgirl.com (nu stiu daca a scris cineva si din Romania) 🙂
Of ce ma enerveaza si pe mine oamenii astia care nu-s capabili sa zica din start ca nu pot face un proiect si apoi dau tzapa. Am patit-o si eu odata urat de tot la job cu ceva mega important si urgent, de am zis ca mor de inima cand mi-am dat seama ce se intampla :)). De atunci, daca e vreun proiect minune, inainte sa ii dau proiectul cuiva ii spun clar sa fie sincer cu mine si daca nu se simte in stare sa il faca sau are timp sau etc sa ma refuze, ca nu ma supar.
din pacate exista si oameni din astia marunti … si cand intalnesc cate unul tare ma supar. dar intru-un fel ma motiveaza sa nu fac niciodata la fel. Iar cand intalnesc oameni total opusi, oameni mari care se tin de cuvant si ajuta neconditionat , ma cuprinde o bucurie 🙂
Buna Ioana,
Da, ar trebui sa faci o lista cu serial dissapointers pentru ca doar in felul acesta ne putem feri de cei care si-au facut o pasiune din a dezamagi, doar in felul acesta ii poti ajuta si pe ei.
Din pacate foarte multi oameni nu sunt in stare sa spuna ‘nu’ sau sa se recunoasca invinsi si prefera minciuna si dusul cu zaharelul. Adevarul, oricat de dur ar fi el, e mai bun decat sapte minciuni frumos ambalate, si daca iti spunea a doua zi si isi cerea scuze tot insemna ceva si sunt sigura ca ai fi iertat-o. Dar faptul ca te-a ignorat total da dovada de nesimtire si lipsa de respect, iar pentru asta merita sa fie facut de ras public.
Cand e vorba de un asa comportament nici macar eu nu mai cred in intorsul celuilalt obraz.
De obicei prietenii dispar atunci cand ai nevoie. Si te ajuta fix o persoana la care nu te astepti. Minunat, nu?
Ai putea sa ii spui si numele ca sa nu mai pateasca si altcineva asa.. 🙂
am o lista intreaga, dar nu-s celebri.
Ce te faci cand unul ca astia e sotul tau? Ca erai prea indragostita sa-L vezi, ca desi te deranja modul lui neserios cu restul nu credeai ca ti-l a aplica si tie … si ca atunci cand aveai mai multa nevoie de el, adica dp nasterea unui copil te lasa balta si mai inventeaza si scenarii care sa ii scuze comportamentul. Te intrebi cand naiba vb serios oamenii astia. Si sunt, ohooooho! Dar ei nu se vad, traiesc, dorm, mananca, rad … de parca nu au facut nimic, si spun ca tu e sti exagerat, ca starnesti o furtuna intr-un pahar, ca asta e! Nu s-a putut! Si isi vad linistiti de viata lor cad tie iti vine sa urliila luna!
Niste gunoaie. Pe principiul „imi naste nevasta si nu am bani”, nevasta si individul fiindu-mi prieteni de 17 ani, m-au usurat de 2500 de euro. Cand a venit vremea sa-mi vad banii, dupa ce au nascut si rasnascut, mega prietenii au profitat de distanta si bineinteles ca nu au mai raspuns la telefon. Pe alt principiu gen „imi ia banca casa” am ajutat alta nesimtita cu care am mancat din acelasi blid in facultate si care, atunci cand a venit momentul sa mi restituie cei 15 milioane, si a schimbat numar de telefon.
nu mi spune de nesimtiti, sunt satula.
Eu am un principiu: nu cer bani imprumut, dar nici nu dau. 😀
Geo, exact ca tine. Nu am patit pana acum nimic de genul.
offfffff…
chiar simt ca nu pot incepe altfel decat cu un oftat prelung.
intamplator sau nu organizez interviuri. vin oameni disperati, cu rugaminti fierbinti, mai mult sau mai putin competenti, dar ma rog incerci sa ajuti chiar daca nu sunt mega calificati, apoi dupa ce spui ne vedem maine la o proba si dupa puteti incepe sau de maine puteti inpece…pauza!!!
telefonul inchis, nu se mai raspunde, busc disperarea nu mai este asa mare etc.
pb mea este urmatoarea: de ce nu au curajul sa spuna direct ” nu ma mai intereseaza, nu mai pot veni, m-am razgandit etc”. Sau ce mai e si asta cu: „eu vreau dar a spus sotul ca nu ma lasa”?
Vb ta, cred ca daca nu mai raspund la telefoane sunt mai putin neseriosi ? Eu una clar i-as trece pe o lista neaga publica 🙂
Haha..m-a amuzat postul tau Adriana, si eu tot in HR si am ex. nenumarate de acelasi fel. Sa nu mai spun de prieteni/ cunostinte etc care initial se arata disperati, imi trimit cat de curand se poate cv-ul ca sa incerc sa ii recomand pe undeva..si cv-ul in foarte multe cazuri nu mai ajunge niciodata. De aceea nu ma mai agit decat atunci cand vad ca persoana chiar imi demonstreaza ca depune niste eforturi pentru ceea ce urmareste.
Da, am dat si eu peste prieteni de-astia. Intr-a 11-a planuiam cu buna mea prietena o vacanta de august in Vama, prima noastra vacanta pe cont propriu. O planuiam de cateva luni si come luna august, prietena mea imi zice ca de fapt nu mai merge ca vrea la concert Placebo si, pe langa asta, maica-sa i-a promis ca-i ia iPod daca nu merge la mare. 🙂 M-am suparat rau, dar peste cateva luni mi-a trecut, asa ca am fost prietena cu ea inca vreo 6 ani si numeroase tepe. Ultima data m-a lasat balta la un shooting, m-a anuntat cu vreo doua zile inainte ca de fapt nu poate sa vina sa faca poze, ca s-ar putea sa fie ocupata cu o licenta pe care nu si-a dat-o nici pana in ziua de azi. 🙂 De-atunci m-am invatat minte, mai mult de o cafea daca ma suna si sunt libera sau daca se intampla sa iesim in acelasi grup, not gonna happen. Asta pe langa ex-i si tot felul de prieteni care imi datoreaza bani, pentru ca am si genul ala de prieteni care imprumuta sume mici de pe la toata lumea ca sa fie cat mai usor sa se faca uitate, eventual te mai fac sa te simti si prost ca le ceri banii inapoi, gen: „Hai frate, te agiti atat pentru 20 de lei, stai linistit ca ti-i dau inapoi, dar n-am decat 15 acum, iti mai dau eu 5 data viitoare.” Superb! 🙂
da, asta cu „sunt plin de datorii, pot sa-ti dau aia 20 lei saptamana viitoare. Tu nu stii cum e sa ai atatea datorii” ma irita si pe mine, teribil! Pentru ca sub asta se ascunde exact ce zici tu, „la banii tai te mai uiti la 20 lei?” Si ajung tot eu si ma simt vinovata ca poate nu sunt destul de darnica si ca ar trebui sa imi ajut semenii. Ca eu cand aveam mii de lire datorii tot asa ma duceam sa cer mila… Arrgh, ma enervez.
S-a întâmplat din nou, după 3 ani, dacă ți-ai adus aminte de postul ăsta?
Eu am fost dezamăgită de mai multe boyfriendzi
Asta e invatatura de minte sa nu te mai bazezi doar pe vorbe. Nu degeaba firmele recruteaza pe baza unui cv si a unor documente (diplome, licente, competente, etc), si nu angajeaza niciodata din mila 🙂 Daca rog pe cineva sa ma ajute cu ceva intai ma asigur ca e competent…sau ma rog, stiu ca este, si de aia il rog.
Si ii tot spun si sotului meu, ca daca poate sa imprumute pe cineva, sa o faca fara sa astepte banii inapoi (adica sume suficient de mici). Anul trecut l-a rugat un prieten bun sa il imprumute cu 500 euro si i-a zis ca ii da in Martie, si l-a rugat sa nu intarzie ca trebuia sa ne luam bilete de avion pentru vacanta. Evident ca ne-am strans cu banii ca sa ne descurcam, si abea acum doua zile a inapoiat 100 euro. Pe mine ma enerveaza astia care isi confunda prietenii cu bancile, unde isi pot platii datoriile in rate fara dobanda
Draga Julie, permite-mi sa te contrazic- in ce priveste partea ref. la angajari. Cele mai multe firme in Romania angajeaza doar pe baza de cv..uneori diplomele nu sunt relevante. Dar recomand cu tarie cererea de referinte, chiar si pentru posturile mai ‘joase’. De atatea ori am avut surprize incat cred ca timpul investit in verificari chiar merita.
ba da, eu zic sa cream o baza de date serial disappointers, tipul care mi-a mutat blog-ul pe domeniu la fel, cred ca a murit, ca nu mai raspunde de mult la telefon ca sa ma invete si pe mine sa editez un cacat de paragraf in wordpress. Tipa din Bucuresti pentru care s-a publicat pe alt blog artticol ca are 2 copii si nevoie de bani, la fel, nu ii mai trebuie banii. Amica din Sibiu la fel cu nevoie de bani, refuza plata ca nu vrea sa mai traga in alte directii decat cele 3 in care trage deja. Asta ma frustreaza, suferinta lor de sindromul „ionica-striga-ca-l-manca-lupul” si cand ii auzim noi, fraierii, ne luam tzeapa.
„serial disappointers”. mama ce bine le-ai gasit denumirea. o citesc si parca ma enervez all over again pentru serial disappiontersii mei. mrrrrrrrr.
I have a few of those! 🙁 f urat din partea ei. Genul asta de oameni ma frustreaza pe mine foarte rau, ma fac sa cred ca poate am eu ceva de trag la mine. Greu cu bunul simt!
It has happened again?
Nu da banii inainte nimanui, regula.
La multi ani, Printesa!
Dar ţi-a dat banii înapoi? Aici nu e vorba de ajutor, ai plătit un serviciu.
Despre cunoştinţa de cauză, acum vreo trei ani mă sună un amic să îl ajut cu o problemă, cică „pentru tine e ceva foarte simplu, rezolvi urgent”, ok. Îmi trimite fişierul, mi-am pus mâinile în cap! Mi-a luat câteva ore doar ca să identific problemele, îl sun, i-am explicat situaţia (nu ştiu cât a înteles), şi spunându-i că i-am rezolvat acea primă parte urmând ca pentru rezolvarea fiecarui punct sunt necesare alte multe ore de lucru, ore pe care nu le am. Până la urmă a rămas că eu nu vreau să îl ajut, că nu are cum să fie aşa greu. Şi asta doar pentru că repectivul nu voia să apeleze la persoane care cereau o plată a serviciului, adică ăsta nu mai era un ajutor. Aici recunosc că a fost (şi) greşeala mea, bazându-mă pe ce mi-a spus am zis că rezolv, şi nu l-am anunţat imediat cum am văzut despre ce e vorba, ci a doua zi (parcă).
Am dat si eu peste asa oameni,dar nu a fost asa grav. Adica,nu erau datori,doar s-au dat dornici sa fie prezenti la nunta noastra,au strigat sus si tare sa-i invit ca vin,apoi s-au dat disparuti. De parca n-as fi inteles sa-mi spuna „bai,nu pot”. Brusc,multa lume a plecat din tara inaintea nuntii. Funny! Macar dupa situatii de genul,iti dai seama ca nu iti poti pune baza in nimeni.
O, cat te inteleg! Hai sa-ti povestesc: aveam in lucru un proiect de recrutare pe o pozitie de top management pentru o companie de top si am ajuns cu o candidata la faza finala, cu oferta de angajare semnata, gata sa inceapa intr-o luna. In urmatoarele 2 saptamani, trebuia sa trimita actele pentru a i se intocmi dosarul de angajare, numai ca…surpriza! Nu a mai putut fi contactata in niciun fel…Clientul intern praf ca nu mai intrau banii, pe un proces in care s-a muncit din greu, clientul extern si mai praf, gust amar maxim…Nici acum, dupa 5 ani, nu am inteles cum o astfel de persoana a putut sa pacaleasca atatia oameni implicati in proces, pentru ca nicio clipa nu a dat de banuit ca nu mai vrea si cum nu s-a gandit ca un mail, sms sau orice prin care putea anunta asta era mult mai indicat. Chiar nu cred ca e ceva in capul oamenilor astora!
Si eu mi-am adus aminte de-o fază: Absolvent, tânăr angajat, după vreo trei luni de la angajare, într-o luni nu a mai aparut la serviciu. Telefonul mobil – închis, la mail-uri nu a mai răspuns iar la o privire mai atentă pe birou i s-au găsit cheile de la birou şi cartela de pontaj. A fost ultimul semn primit de la el. Din câte ştiu eu, după un timp i-au desfăcut contractul de muncă.
Eu am patit asa cu o colega de apartament care a plecat intr-o dimineata si a lasat doar cheile pe birou in camera si usa deschisa la intrare si toate cheltuielile neplatite.
Eu sunt persoana din articol. Mă gândesc periodic la situația de atunci și la articol, iată, 11 ani mai târziu. Vreau să cred că am mai crescut de atunci și încerc să fiu responsabilă și de cuvânt. Mi-a luat cam jumate din timpul ăsta să accept că ce zici aici e adevărat și că nu aveam nicio scuză și probabil o să-mi ia și mai mulți să lucrez la a fi un om cât de cât ok. Îmi pare rău.
Triggerul care m-a determinat să scriu a fost că te-ai mutat în Olanda, și eu am făcut același lucru în septembrie, fix pentru aceleași motive. Cred că o să-ți priască.