Pentru noi, gătitul e o bucurie, o joacă, un mod de a ne cunoaște și de a ne învăța unii pe alții, ceea ce face totul mult mai interesant și mai amuzant! Sigur, gătim pentru că trebuie să mâncăm, dar ce fain ne distrăm în bucătărie, eu și copiii! Chiar dacă de fiecare dată în urma noastră e dezastru, în cuptor sau în farfurii e mereu ceva gustos, am petrecut câteva ore frumoase împreună, copiii au înțeles cum s-a născut din trei mere, unt și făină o plăcintă parfumată, au respect pentru mâncare, descoperă gusturi, texturi, tehnici și ustensile, iar la final sunt și ei, alături de mine, responsabili cu curățenia. Sofia pune la gunoi resturile, Ivan dă cu aspiratorul (în felul lui de băiețel de 1 an și 8 luni), mama șterge suprafețele și pune vasele la spălat. Cât mâncarea se răcește pe pervaz, Sofia pune farfurii și lingurițe, Ivan pune jucăriile la loc, mama dă cu aspiratorul (de data asta pe bune). Apoi începem să negociem porțiile, eu trebuie să pun deoparte și pentru tati, care vine flămând de la serviciu, copiii vor mereu supliment, e bătălie mare de aproape fiecare dată.
Acum câteva zile am făcut cu ei cea mai simplă tartă-inimă cu pere. Au participat activ la fiecare etapă, inclusiv la păzit cuptorul și admirat prăjitura prin geamul fierbinte.
Am pus mai jos rețeta, dar încurajarea mea principată e nu neapărat să faceți „tartinima” cu pere sau cu mere sau cu piersici din compot, cât să îi implicați și pe cei mici, sigur o să le placă. Nu vă mai stresați atâta că se face deranj, se strânge ușor, în joacă. Un copil care vede de mic cum se „întâmplă” mâncarea, care pune mâna el însuși pe ingrediente, pe fructe, pe legume, care știe să folosească un tel, să facă magie cu praful de copt, e un copil care va iubi mâncarea, va aprecia bunătățile făcute în casă, îi va respecta pe cei care le prepară, va fi bucuros că e implicat, că mama lui are încredere în el, va fi fericit că petrece timp cu mami și că poate mânca ceva bun făcut chiar de el. Iar mama, pe de altă parte, nu trebuie să se streseze că cel mic umple toți pereții de carioca în timp ce ea frământă aluatul. Toată lumea câștigă!
Revenind la tarta cu pere, ea poate fi făcută la fel de bine cu mere. Totul e super simplu, aveți nevoie de apă, unt, făină și mere sau pere.
Pentru aluat:
– 200 gr făină albă
– 80 gr unt călduț
– câteva linguri de apă la temperatura camerei, adăugați în amestecul de făină și unt până când obțineți un aluat nelipicios și nesfărâmicios
Ingredientul meu secret e jumătate de linguriță de praf de copt, stins cu puțină zeamă de lămâie, amestecat în aluat, îl face crocant și puțin aerat, iese bun și fără praful de copt, dar e ceva mai tare, deh, așa e aluatul franțuzesc.
Ivan e cel care stoarce lămâia peste praf, apoi amândoi observă cum se face spumă. Sofia amestecă aluatul cu lingura, când se întărește, preiau eu la frământat, le dau și lor câte o bucată să o modeleze cum doresc.
În timp ce ei fac concurs de „cine face din aluat cea mai urâtă râmă”, voi înmuiați într-o tigaie cu puțină apă 4-5 mere sau pere curățate și feliate, cu puțină scorțișoară.
Eu tai fructele, ei le pun în oală.
Întindeți cu sucitorul și puneți aluatul în tavă, după ce ați uns-o cu unt și ați tapetat-o cu făină (de etapa asta se ocupă copiii). Construiți și margini, ca să aibă formă frumoasă la final. Păstrați puțin aluat pentru decorațiunea de deasupra.
Scurgeți fructele bine, le așterneți peste aluat, deasupra faceți un decor din aluatul rămas, dați la cuptorul gata încălzit la 180 de grade, 30-40 de minute, până se bronzează deasupra.
Puteți pune deasupra fulgi de migdale sau frișcă de casă, eu n-am avut și a fost foarte bună și așa.
Scoateți din tavă după ce se răcește, atenție mare, aluatul e fraged, să nu cumva să-l scăpați pe jos (mie mi s-a întâmplat, era să mor de ciudă când am văzut toată plăcinta noastră întinsă pe gresie. Sofia a vrut să o mănânce de-acolo, cu greu am convins-o că nu e o idee bună).
Ieri am făcut și cu mere coapte. Pentru diversitate, am pus și câteva picături de extract de vanilie în aluat (am făcut din 300 gr de făină de data asta, să rămână mai mult pentru decorat). În mere am pus merișoare uscate. Deliciu!
Poftă mare și distracție plăcută în bucătărie, noi acum facem clătite cu spanac! 🙂
Alte rețete sănătoase de la noi din bucătărie găsiți aici.
Imi dai curaj sa incerc sa o fac si eu fara zahar, chiar daca va creste probabilitatea sa o mananc de una singura. Deja primesc „critici” ca toate prajiturile mele nu sunt foarte dulci 😀
Teodora, poti dauga niste pasta facuta din curmale hidratate (fie in aluat sau in umplutura, fie in ambele).
Daca s-ar putea face si degustari on-line, ce bine ar fi! 🙂
Daca din mini-tartinima aceea a apucat sa manance si tati, e mare lucru!
Noi dimineata am impartit clatitele: 5 copilul cel mare, 1 mami si 2 inghitituri copilul mic, tati isi donase deja portia copiilor.
Întrebare întrebătoare : Crezi ca se poate face și de post ?Oare pot înlocui untul cu altceva?
Da, cu unt de cocos.
sau….vai vai vai, ulei de floarea soarelui…
Exact cu gândul la o tartă m-am trezit . Rețeta ta a picat la fix . Și aveam în casă fix 100 grame de unt și 4 pere . Eu am adăugat și semințe de vanilie pe lângă scorțișoară. Să sper că mănâncă strumful de 2 ani și câteva zile. Eu sunt addicted to sugar, dar pentru el încerc să mă reeduc. Și tareee greu este când ești obsedată de dulce .
Mi se pare unul dintre cele mai fericite momente: gatitul impreuna cu Tudor – 2ani si 8 luni. El face piureul „ca o spuma”si apoi tobogane in el, cu degetelele (spalate in prealabil). Dupa ce facem impreuna omleta, gaseste tot felul de intrebuintari cojilor de oua, de cele mai multe ori realizeaza tablouri abstracte pe blat de i-ar face sa roseasca si pe marii artisti :). Si, pe urma, ca sa fie toata scena deplina: „mami, eu sunt mic, dar te ajut si eu cum pot, ca tu nu poti sa faci singura tot”. Si la fraza asta sunt sah-mat. Ce poate fi mai frumos in familie?!
Super ideea! Ma pun pe treaba. Eu as vrea si reteta la tarta rasturnata cu prune. Multumesc.
Poți sa pui puțin unt în mere, o sa fie și mai delicios.
În rest, bune sfaturile, as per usual… Mandra de 2 ani deja știe ce lipsește de pe masa când facem clatite și este responsabilul cu adăugat faina. Deja pune lingura plina fără sa verse. Sunt mandra! 🙂
Ieri am facut si noi (eu si baietelul meu iubit de 3ani) semilune. De fapt el face cam de toate cu mine: ciorba, omlete, diverse prajituri, mancaruri, curatenie, pus si scos haine din masina de spalat, etc, etc. Dar cu mancatul nu pot spune ca se omoara, chiar daca le facem impreuna, chiar daca sunt dulciuri, el are cateva mancaruri care ii plac si nu prea e curios sa incerce lucruri noi. Iar cand se plictiseste si de vesnicile lui mancaruri e si mai dificil. Dar am incredere ca in timp, si pe masura ce va creste lucrurile se vor schimba. Cat despre deranjul facut in bucatarie…in cazul meu nu se pune pb pt ca sta pe scaun langa mine si „curata” legume, amesteca in ce am eu pe masa, le muta cu mana dintr-un castron in altul, treburi din astea si chiar nu ma incurca cu nimic. Din contra: si mie imi convine pt ca il vad exact ce face, stam impreuna, el se simte util si toti avem de castigat. ?
O mamă care îşi primeşte copiii cu braţele deschise în bucătărie le pune la dospit cele mai frumoase amintiri pentru mai tarziu. Cornuleţele şi nucile umplute, negresele şi clătitele pentru care stătea mama în picioare până nu mai putea, prăjiturile cu foi care trebuiau lăsate la odihnit peste noapte şi biscuiţii ăia de îi rula prin forme speciale la maşina de tocat – astea sunt printre cele mai dragi amintiri ale copilăriei mele… 😀