Invită-ți copilul în oraș!

De ce nu? De ce doar partenerul de viață merită așa un tratament special?

Mai întâi îl întrebi elegant dacă doreşte să ia prânzul, cina sau un brunch în oraş alături de tine şi de tati.
– Ce zici, bebe, te tentează? Noi trei/patru (dacă are şi vreun frate), ne îmbrăcăm frumos, ne dăm cu parfum (tu nu), mergem la restaurant, unde comandăm ce vrei tu (dar să fie sănătos), mâncăm elegant, socializãm, facem poze, petrecem timp de calitate în oraş, toată familia, ce zici?

Cu puțin noroc, va zice da. Neapărat să suni să faci rezervare. Încearcă să găseşti un restaurant prietenos cu copiii, cu scaune de masă pentru cel mic, cu suficient spațiu între mese să puteți explora, cu meniu sănătos, dacă sunt şi jucării pentru el, cu atât mai bine. De fumat nu se mai fumează oricum pe nicăieri deja, iuhuuu!

Apoi mergeți şi vă distrați împreună! Noi facem des asta, pentru că dacă n-am ieşi cu copiii, n-am mai ieşi deloc! N-avem cu cine îi lăsa (sincer, mă bucur că-i aşa), aşa că dacă vrem o cină romantică, ieşim toţi patru! 🙂 Și de fiecare dată e plăcut! Sigur, nu mai sunt cinele romantice de altă dată, când stăteam ochi în ochi și mână-n mână ore la rând, cu pahare de vin unul după altul, în fum, până la miezul nopții. Acum cinele-s la ora 5 după-amiaza, că la 8 copiii trebuie să meargă la culcare. Ochii stau ațintiți fiecare pereche la câte-un copil. Dacă ei au de lucru la jucării, noi mai schimbăm două vorbe. Dacă nu, asta e, măcar ne bucurăm de alt aer, de chipuri noi, de o mâncare pe care n-o fac eu. Copiii se poartă civilizat, sigur, vorbesc mai tare uneori, sunt nerăbdători uneori, dar ieșirile noastre în oraș sunt de cele mai multe ori simpatice, fără nervi și urlete (despre asta pregătesc un articol separat).

Azi vreau doar să vă îndemn să vă invitați copilul sau copiii în oraș, la un „date”, cum ar zice americanul. Ideea nu e a mea, ci a lui Tily Niculae, sigur o știți de la TV. Ea e o mamă foarte dedicată, a renunțat la cariera ei pentru a-și crește fetița, nu a vrut să audă de bone sau bunici. De ceva vreme s-a apucat și de blogging și videoblogging, îmi place mult ce face, e foarte energică, sinceră, practică. Cel mai recent demers al ei este fix acesta: Our Special Date, o campanie de conștientizare și sensibilizare a părinților care, din diverse motive, ajung să își neglijeze copiii. Un număr mare de copii din România nu petrec suficient timp de calitate cu părinții lor, așa că vă invităm, eu, Tily și celelelate bloggerițe implicate în campania non-profit, să vă invitați copiii în oraș.

Citez din comunicatul lui Tily: “Our special Date” înseamnă ÎMPREUNĂ – părinți și copii, uniți într-un moment special, magic, unic și neapărat repetabil; o clipă în familie, care valorează mai mult decât toți banii din lume! Prezența părinților în viața celor mici este din ce în ce mai diluată și mai condiționată de contextul socio-economic în care fiecare dintre noi își derulează viața de zi cu zi. Suntem prea ocupați, prea obosiți, mult prea lipsiți de chef și de energie pentru a mai sta de vorbă cu copiii noștri, care din nefericire devin tot mai neglijați și ignorați. Copiii au nevoie de dragoste, de afecțiune și, de ce nu, de dovezi în acest sens. Copiii au nevoie de atenție. Copiii au nevoie de noi, de părinții lor!”

Părinții care se vor alătura, în perioada 15-31 martie, acestei campanii sunt provocați să posteze pe Facebook/ Instagram o poză/un filmuleț de la întalnirea cu copiii lor, folosind hashtag-ul #ourspecialdate. La finalul campaniei, toate pozele și filmele postate pe FB și trimise pe contact@tilyniculae.eu.vor intra în galeria “marii familii” #ourspecialdate, creată special pe site-ul www.tilyniculae.eu Galeria va conține impresiile și concluziile micuților și ale părinților care au acceptat provocarea și care astfel s-au alăturat demersului inițiat de Tily Niculae, acela de a-i face pe copii să se simtă nu importanți, ci cei mai importanți oameni din viețile noastre.

Mai jos aveți și clipul campaniei, pentru care cu bucurie am filmat și eu zilele trecute! Enjoy!

Voi vă invitați copiii în oraș? Cum iese date-ul vostru? 🙂

Sursa foto: cină cu copii via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

19 comentarii

  1. Foarte buna ideea. Noi mereu am iesit cu copiii, chiar daca avem bunici in zona ne place sa ne petrecem cat mai mult timp cu ei. De aproximativ un an mai ies si doar eu cu baietelul, care acum are 5 ani, sau cu un prieten de-al lui si mama lui. El alege locul si ce mananca, el isi si comanda, mancam, povestim, el mai coloreaza sau se joaca cu ce ii pune restaurantul la dispozitie. O sa caut si eu ceva fotografii de la iesirile noastre in oras.

  2. Buna. Este prima data cand postez ceva, cu toate ca te citesc de ceva vreme. As vrea sa adaug ceva la postul tau. Cred ca ar fi o idee buna sa si recomandam cateva restaurante child friendly. Nu pentru reclama, ci pentru a avea o idee unde sa mai mergem.
    Eu am doi baieti, de 4 respectiv 1 an, si mergem cel mai des la pranz, duminica la Hard Rock Cafe. Spatiul este destul de mare pentru a da cateva ture cu cel mic de manuta si cel mare se poate delecta cu unul din personajele de desene animate pe care ei le aduc pentru a dista copiii ( ii picteaza pe fata, fac baloane, etc). Plusul este ca mancarea este variata si proaspata atat pentru copii cat si pentru adulti, iar muzica mai mult decat buna.

    • ???????? De ce da lumea unlike lunui comentariu de genul celui de mai sus??? scuze, sunt off-topic, dar nu pot sa nu ma mir.

    • Exact la asta ma gandeam si eu. Cred ca sunt ceva celenterate prin zona si nu stiu la ce folosesc butoanele sincer!!

  3. O idee minunata. Eu ies relativ des cu copiii in oras dar copiii mei sunt deja adulti, se pune? 🙂
    Din pacate atunci cand erau mici, eram saraci si nu ne permiteam asta decat foarte rar, dar facusem un obicei ca la sfarsitul fiecarui trimestru scolar sa mergem la pizza. Era o singura pizzerie in oras iar acesta era un eveniment mare pentru ei, de fapt pentru toti patru.
    Sunt amintiri frumoase si acum, dupa atatia ani, ei inca isi amintesc cu mare placere de acele iesiri. Si de cat de buna era pizza aia 🙂

    • Exact asta facea mama cu noi 🙂 Mergeam la pizza sau profiterol, nu mai stiu cat de des, de 2-3 ori pe an, sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri de cand eram copii 🙂 Acum o scoatem noi pe mama in oras de cate ori putem 🙂

  4. Noi iesim săptămânal cu copiii de când aveau câteva luni. Aici (München) e foarte normal sa ieși cu copiii la prânz sau cina indiferent de vârsta lor. Majoritatea restaurantelor sunt children friendly.

  5. Subscriu la propunerea de a recomanda restaurante child friendly! Nu de alta, dar cei doi năzdrăvani ai noştri, de 6 respectiv 4 ani, cu greu pot sta jos multă vreme, invariabil o taie şi încep să exploreze energic mediul înconjurător, cu chiotele de rigoare, mai ales dacă identifică şi alţi copii. Am avut parte de destule priviri urâte de la chelneri şi clienţi pe tema asta. Altfel copiilor le place la nebunie, numai prin cârciumi şi hoteluri ar umbla 🙂

  6. Ooooo, da si noi avem date-uri din astea :)) De obicei duminica e rezervata chestiilor in 3, plecam in excursii de o zi, muzee, cinema, pranzul impreuna, o inghetata mai pe dupa amiaza. E singura zi in care putem fi toti (sotul meu lucreaza si sambata). Si macar o data pe saptamana imi scot baiatul (care acum are 6 ani) la cofetarie – sau el pe mine 😉
    Insa eu una recunosc deschis, am nevoie si de cate o seara in doi – cu ta-su adica. Macar o data pe luna …

  7. Eu cred ca foarte multi parinti ies des cu copiii, mai curand de nevoie. Am vazut bebelusi si chiar nou-nascuti la masa cu parintii, uneori nu in locuri tocmai potrivite ( de exemplu in club). Nu cred ca despre asta e vorba in campanie-despre copilul-bagaj, pe care il cari cu tine ca nu ai cu cine sa il lasi acasa. E un moment special ala in care iti inviti copilul in oras, in care el este motivul iesirii, nu e ceva de conjunctura( cum ar fi ca ne-a prins ora pranzului in mall si mancam acolo o pizza). Noi am avut foarte multe iesiri de nevoie si de conjunctura, dar nu le pun in calcul cand citesc un astfel de articol. Cele mai faine au fost cate un mic dejun spontan, la terasa, intr-o dimineata insorita ( nu a mancat cel mai sanatos mic dejun dar ce sanatos a fost pentru suflet), o iesire la restaurant planificata cu ceva timp inainte, foarte rar si numai dupa 5 ani a calcat si la McDonalds ( ala a fost locul stabilit de ea). Am mai invitat-o, dupa 2 ani, la cofetarie si la ceainarie. Ea oricum nu manca prajitura, cel mult.lua o gura si restul ramanea pt mami, iar ceaiurile ii plac la nebunie. Ii place sa ceara meniul, sa il studieze, sa comande si sa ceara zeci de lamuriri. E o activitate ce conteaza foarte mult nu doar pentru intarirea relatiei parinte-copil.

    • Inca ceva: mi se par importante iesirile unu la unu, asta inseamna un parinte si un copil. Uneori poate fi greu, dar conexiunea acele minute conteaza enorm. Fata mea iubeste sa iesim doar noi doua, uneori refuza daca e vorba de trei (adica si tata). Cea mai frumoasa intalnire dintre toate mi se pare insa cea a tatalui cu fiica. Este extrem de important ca fiica sa petreaca timp unu la unu cu tatal, iar el sa se comporte asa cum si-ar dori sa se comporte orice barbat din viata ei.

    • Si noi o luam cam peste tot( in cluburi nu mergem iar in rarele ocazii cand am fost nu am vazut deloc copii pe acolo) dar terase, cafenele, ceainarii, restaurante, aniversari, etc. E mereu bagata in seama de prietenii nostri, nu se plictiseste, socializeaza cu lumea (da si cu necunoscuti se imprieteneste usor, -nu stie ce inseamna rusine, teama, anxietate de separare). Eu tind sa cred ca e datorita faptului ca de la 3 saptamani a iesit cu noi peste tot pe unde a fost rezonabil. S-a obisnuit sa doarma si cu zgomot de fundal, s-a obisnuit cu oameni noi, cu prietenii nostri (cand ne intalnim sta numai pe la ei in brate-, la noi nu mai vrea deloc). E o atmosfera placuta, deschisa, vesela. Chelneritele o iau de mana, o duc pe la bucatarie, ii arata barul, casa de marcat 🙂 O singura data s-a speriat intr-o cafenea unde canta live un saxofonist, si am plecat de acolo. In rest anxietati=0.
      Caz contrar : fetita unor vecini sta toate ziua in casa cu bunica, de la 6 luni (adica efectiv in casa) cu exceptia w-e cand o scot parintii in parc. E super speriata de oameni. Nu merge la gradi ca sa nu ia boli, nu poate iesi in parc ca e nevoie de masina (si bunica nu conduce) ca stam in afara orasului.

  8. De cand am reusit sa mancam cu totii la masa am incercat sa ne exprimam bucuria ca suntem toti trei acolo, impreuna si acum spune ea: „ce ma bucur ca suntem toti la masa, suntem o familie!” Si noi am inceput sa iesim la restaurant din cand in cand iar duminica iesim obligatoriu la prajitura. Pitica e foarte incantata de eveniment, isi mananca mancarea sau prajitura apoi o ia la explorat prin restaurant. Ma bucur enoooooooorm ca de maine este interzis fumatul in locuri inchise, vom iesi si mai des.

  9. Si sa adaugi :
    -lista de restaurante child friendly
    -lista de restaurante cu loc de copii sa se joace
    -lista de feluri de mancare child friendly
    -lista de feluri de mancare gatite si servite rapid 😀

    Cu copiii la masa nu mai e cazul de citit ochi in ochi numele vinului din pahare, iar mai sunt copii ca fiica mea care a inteles notiunea „vine in 5 min ” abia pe la sfarsitul gradinitei.

  10. si noi iesim cu copiii in oras!imi place acest lucru si daca iesim noi singuri,numai parintii ,nu voi putea sta bine pe scaun ,,,,gandindu-ma la copii.tocmai de aceea ii luam cu noi,iesim o data pe luna.multi parinti nu ies cu copiii de frica sa nu se faca de rusine sau cum am vazut in multe cazuri,ceilalti clienti se uita ciudat la mesele unde sunt copii….idei preconcepute…ce sa-i faci!!

  11. Si noi iesim cu copilul la restaurant si ne place f mult. Chiar si de Valentine’s am iesit toti 3 si ne-a placut tare. ?

  12. Buna.
    Noi iesim saptamanal cu pustiu de 4 luni SI e foarte placut. Abia asteptam iesirea. Adevarat e Inca micut Dar e obisnuit cu forfota din restaurante. Hanul Berarilor are spatiu amenajat pt copii, mesele sunt Putin inghesuite zic EU. SI IDM in regie e placut SI au meniu variat, tenis de masa, popice pt copii. Have fun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *