Lupta mea cu acneea

Acestea sînt o parte dintre produsele pe care le-am cumpărat şi încercat în ultimele 6 luni. Pe restul le-am aruncat sau nu le-am găsit în seara asta să le aliniez la poză. Fiecare dintre ele mi-a fost recomandată de un „specialist”.

Sînt mai bine de 1.500 de euro pe masa asta. Adăugaţi la asta cel puţin 10 consultaţii la clinici dintre cele mai vestite. Şi o sticlă de rom alb. 🙂

Şi nu banii au fost preţul cel mai mare pe care l-am avut de plătit degeaba. În fiecare cremă, loţiune, soluţie, tinctură, amestec, mască, praf, gel, săpun şi şampon pe care l-am cumpărat am investit un smoc de speranţă. În primele mai multă, apoi tot mai puţină. Toate m-au dezamăgit. Majoritatea n-au avut nici un efect. Unele mi-au făcut mai rău iar altele au avut efecte secundare mai mult sau mai puţin grave. Toate la un loc şi fiecare în parte m-au secătuit cîte puţin în fiecare zi. Acum o lună, după jumătate de an de alergat pe la dermatologi, endocrinologi, ginecologi, internişti, cosmeticiene şi specialişti în frumuseţe, arătam mai rău ca niciodată. dacă nu mi-ar fi ruşine, v-aş arăta o fotografie. Din păcate, nici măcar nu mă pot uita la poze, d-apăi să mai şi aleg ceva pentru voi. Credeţi-mă, era foarte rău.

Nu vă grăbiţi cu sfaturile. Nu de asta vă scriu aici. Acum sînt mai bine. Se pare că un ultim tratament funcţionează. Săptămîna asta e prima în care am zîmbit cu toată faţa. Sînt departe de ce eram vara trecută, foarte departe. Mă uit la poze şi-mi vine să plîng. Atunci mă văicăream că am o cicatrice pe faţă. Trei luni mai tîrziu, nu mai aveam centimetru pe faţă pe care să nu se înghesuie pustule şi papule şi chisturi. Nu sînt ca atunci, dar măcar acum nu mai supurez prin 20 de locuri odată. Da, sînt mai bine acum şi cumva sper, încerc să sper că greul a trecut. Că am descoperit calea.

Mîine o să vă povestesc întreaga odisee a luptei mele contra acneei. Lungă, sinuoasă, plictisitoare dincolo de punctul în care avea o şansă să fie măcar amuzantă. E despre oameni care n-au habar să-şi practice meseria, în schimb se înghesuie să încaseze comisioane pe produse vîndute. Despre laboratoare care-şi bat joc de analizele pacienţilor. Despre oameni care nu numai că nu pot recunoaşte că n-au habar, dar se mai şi grăbesc să te îndrepte pe căi ridicole de-a dreptul. Pentru că miros disperarea.

Iar o femeie inteligentă (care trei decenii a avut un ten fără cusur, iar la 31 de ani se luptă în zadar cu o boală care în secolul 21 pare că nu are tratament) e disperată. Acneea e o boală grea. Oamenii sînt răi chiar şi atunci cînd încearcă să nu fie. Te privesc întrebător. Ca pe o curiozitate a naturii. Unii întreabă direct. Alţii îţi vorbesc privindu-te în vîrful ciubotelor, pentru că le e şi lor ruşine de ruşinea ta. E greu să trăieşti cu acnee. E greu să te speli pe dinţi. Să te îmbraci fără să te uiţi în oglindă. Să mergi la muncă şi să interacţionezi cu zeci de oameni, ţinînd ochii în pămînt. Să te fereşti de orice oglindă sau suprafaţă reflectorizantă din oraş, din magazine. Să refuzi invitaţii la orice, pentru că ţi-e ruşine cu tine. Şi cauţi cu disperare o soluţie, şi soluţia nu ţi se mai arată. Familia apropiată încearcă să se poarte ca şi cum nu s-ar fi întimplat nimic, dar le citeşti mila în ochi. O bunică îţi mai strecoară în geantă un articol decupat din Formula As. Mama caută dermatologi prin străinătate. Iubitul te asigură că pentru el eşti la fel de frumoasă ca înainte, că nimic nu s-a schimbat. Numai că asta nu e adevărat deloc. Te schimbi tu.

Drama bolnavului de acnee e una serioasă. Dacă aveţi oameni prin preajmă care trăiesc ceva asemănător cu ce descriu eu aici, aveţi grijă de ei. Eu ştiu. Mi-am spus de atîtea ori că nu vreau să mai trăiesc (asta cînd peste problema cu acneea s-a aşternut şi pierderea de sarcină) încît am fracţiuni de secundă în care mă mir că am rămas întreagă la minte.

E greu să fii Prinţesă cînd nu poţi ridica ochii să te priveşti în oglindă.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

99 comentarii

  1. doctorii care recomanda produse de la bioderma, la roche posay, ivatherm, uriage, iwostin etc. o fac doar pentru ca au contract cu firmele respective. produsele astea sunt geniale pentru un ten normal, nu pentru unul cu probeleme. eu am acnee microchistica si sunt tot timpul roooooz si uneori arat de parca mi a fiert cineva capul 🙂 prima data am fost la dermatolog cu problema asta la 18 ani si respectiva doctora s-a scandalizat cand a aflat ca la 18 ani folosesc o crema de fata (tenul meu este si foarte uscat, iarna ma doare ca naiba). mi a dat o crema hidratanta de la ivatherm si mi a zis sa ma dau o data la 2 zile cu ea si cand se termina sa renunt la obiceiul prost. dupa un sir destul de lung de alergat pe la diversi, am ajuns la militar la o dna doctor care mi a pus un diagnostic si mi a dat un tratament personalizat cu retin-A, vitamine si o crema de asta, bioderma gen. mi a facut foarte bine cat l am urmat, apoi mi au reaparut problemele. in fine, intre timp am renuntat la spalatul pe fata cu apa de la robinet. folosesc doar apa termanla sau lotiune miceliara pentru demachiere si niciodata nu ma sterg cu prosop. chestiile astea nu te scapa de acnee, dar ajuta.

    din ce am mai auzit si eu, cica ar fi un domn doctor, foarte bun, care prepara smacuri speciale pentru fata ta, in urma unor analize amanuntite ale comedoanelor.

    imi pare rau ca treci prin asta. it must be harsh.
    te pup si te imbratisez!

    • Of, Maria, imi pare rau ca ai si tu probleme…. Sper sa gasesti solutia pe termen lung, asta chiar nu e o problema care poate fi ignorata sau aminata…
      Te imbratisez inapoi.

  2. Cu acnee sau fara acnee noi tot te iubim! Doamne ajuta sa fie ok noul tratament si cand vin in tara sau voi la Dublin sa te vad asa cum te stiu eu: cu un zambet frumos si cat toata fata, cu un optimism de invidiat ( in sensul bun) si cu lucruri noi si frumoase sa imi povestesti!

  3. Off cat te inteleg Printeso. Sunt in aceeasi situatie si ce e ingrozitor e faptul ca tind sa ma izolez, sa nu mai interactionez cu ceilalti. 🙁

    • Draga mea, cauta in continuare solutii. Sper sa te ajute ceva din toata experienta mea. Haide, o sa fie bine. Daca pina si eu spun asta…
      >:D<

  4. Astept odiseea de maine; eu am propria mea experienta, sunt absolut curatata (nu ca nu mi-ar fi din domeniu). Asa ca va fi ceva util pt mine, care-s in formare de dermatolog. La mine, ca pacient vorbesc, a functionat partial Retin-A si pe deplin a stralucit Roaccutane. Si am fost un caz disperat de acnee atat la nivel fata cat si torace. Am vazut retete mirobolante de apa termala si alte produse dermatocosmetice, fara ingredienti strict activi, care nu rezolva nimic. Si am vazut si cazuri fericite. Imi pare rau ca ai avut de suferit; stiu ca e neplacut, numai pozele mele before si after spun totul. E minunat doar sa te machezi ca sa stralucesti decat sa te machiezi ca sa acoperi. Succes, Ioana! Esti oaza mea de relaxare, de ridicare de moral si lectii de viata.

    • Salut, Ioana.
      Am luat si eu Roaccutane. Tratament complet, 16 luni. A mers de minune. Vreme de 2 ani. Apoi a inceput din nou iadul, unul cu mult mai grav ca inainte, insa. Nu recomand nimanui acest tratament. E invaziv si cred ca are efecte secundare pe care nici nu le banuim acum.
      Iar machiajul pentru acoperire e ceva ce nu inteleg si nu practic. Singurul lucru care arata mai rau ca un ten acneic e un ten acneic cu un teanc de fard deasupra.
      Zi frumoasa sa ai!

  5. Acum doi ani timp de un an ma manca ingrozitor toata pielea. Toata. Ingrozitor. Daca ma atingeam de ceva, pielea se si inrosea si se umfla. Era nasol, fara doza dubla de claritine nu puteam sta, nu puteam sa dorm, nu puteam nimic. Mancarime ingrozitoare. Am fost la 5 medici vestiti, la diverse spitale si clinici private. Am dat pe analize in jur de 12 milioane (in diverse locuri) si toate testele alergologice, cat si testele cutanate si analizele dermatologice ieseau perfecte, mai bune (mi s-a spus) decat ale unui om fara niciun simptom. Si cu analizele astea perfecte, eu cateodata aveam mancarimi si cu doze duble de antihistamice (nu am incercat doar claritin).
    Asa am luat pastile cu pumnul timp de 10 luni, in care am citit la greu despre boala mea (prurit sine materia = mancarime fara cauza) pe zeci de forumuri. Singura speranta parea a fi sa devin vegetariana si sa beau doar apa plata si sucuri de fructe. Asta mi-a fost cam greu sa fac, desi regimul meu alimentar devenise tot mai cumpatat.
    Cum s-a sfarsit tot? Am ajuns fara pic de incredere, dar disperata, la un medic homeopat. El m-a vindecat in 6 saptamani de tratament si de atunci nu am mai avut nicio problema.

    Acum stiu ca problemele noastre nu se aseamana, dar totusi nu ma pot abtine sa nu iti recomand si tie un consult homeopat. Pana la urma la cati bani si sperante ai consumat, 60 de lei si o speranta in plus nu mai conteaza, dar poate vor ajuta.

    Bafta multa. 🙂

    • Salut, Kiki. Am fost la homeopat, am facut tratament 2 luni, am respectat cu sfintenie tot. Nici un rezultat. A trebuit sa opresc si sa intervin mai dur, pentru ca deja devenise grav.
      Multumesc pentru sfat.

    • Buna
      Imi poti spune la ce homeopat ai mers? De cateva luni am mancarimi pe tot corpul…in special trunchi si picioare…fara sa am nici o bubita, eruptie, roseata…nimic. Deja nu mai suport… mersi!

    • Of, sper sa fie asta cea mai adevarata profetie pe care-am auzit-o anul asta!
      Multumesc! 🙂

    • Ai sa rizi, da’ cred ca putin ma ajuta.
      Si mie imi place cum scrii tu.

      PS: Ne vedem la nunta?

  6. Alteta, n-o sa ma crezi nici pe mine, dar cu sau fara acnee stralucirea-ti de printesa e aceeasi. O contrazic putintel pe Maria Xing (produsele la Roche Possay functioneaza, in cazul meu) si sunt din ce in ce mai convinsa ca fiecare avem bubele noastre carora doar anumite remedii le vin de hac. Si pe dinafara, si pe dinauntru. Si nu, ciocolata nu provoaca acnee:))

    • Desigur, ba chiar sint studii care arata ca ciocolata face bine in orice afectiune. Mai ales aia amaruie, sa stii. La mine a functionat. cel putin 30% din vindecare i se datoreaza.
      Hugs!

  7. Prințesă, eu nu pot să mi te imaginez cu capul plecat și pace! Mie, când te-am cunoscut, mi-ai părut tare frumoasă și țin minte că mi-ai atras atenția asupra problemei tale de sănătate, dar eu n-am văzut decât ochii tăi maaaari și zâmbetul frumos. Pe bune dacă Robo nu are dreptate!

  8. Stiu ca ai zis sa nu ne grabim cu sfaturile dar eu chiar as vrea sa iti recomand 2 lucruri:
    1. sa citesti http://www.pasagera.ro (articolele ei se bazeaza pe o documentatie vasta a unor tratate de dermatologie)
    2. sa incepi sa folosesti produse de la Paula’s Choice, si mai exact un exfoliant BHA 2 % (asta in cazul in care ai un ten mixt sau gras pentru ca tenului normal i se potriveste mai mult o exfoliere cu AHA). Mai multe detalii gasesti la punctul nr 1.

    Mi-am permis sa iti dau acele 2 sfaturi pentru ca in adolescenta m-am confruntat si eu cu o acnee ce mi-a umbrit copilaria, oricum intunecata de kilogramele in plus (nu multe dar erau) si pe vremea aia nu aveam acces la atata informatie…ca sa nu zic ..la astfel de produse.

    Stiu ce inseamna sa te trezesti cu sfaturi de oriunde, cu te miri ce presupuse rezultate miraculoase, cu evitarea oglinzii, cu pete care ascund o persoana (alta decat cea care se vede)…

    Ideea este ca si acum la cei 27 de ani pe care ii am, imi mai apar cosuri mai ales pe linia maxilarului sau in jurul pometilor.
    Ti-am recomandat exfolierea respectiva pentru ca eu de cand o folosesc (aproape 3 saptamani) ma uit in fiecare dimineata si nu-mi vine sa cred ca mai apare cate o schimbare in bine: culoare tenului este uniforma (aici ma refer si la petele cosurilor), iritatiile din zona pometilor sunt aproape insesizabile, nu mi-au mai aparut alte cosuri decat cele masacrate de mine (care oricum nu se mai inflameaza ca inainte), aveam pana si un rid de expresie pe frunte.. care s-a diminuat in adancime, mi-a reglat secretia de sebum (dar eu mai folosesc tonerul si crema hidratanta matifianta cu factor de protectie tot de la aceasta firma).
    Pana sa citesc articolele ei, nici nu auzisem de exfolierea aceasta, ba chiar o confundam cu mastile acelea banale, denumite corect scruburi, sau poate la o exfoliere chimica facuta numai in saloane.
    Eu am ales exfoliantul sub forma de gel (mai exista lotiune si lichid) si ma bucur ca l-am ales pe asta pentru ca mi se pare mai „concentrat”.
    In fine, produsele respective nu-s foarte ieftine dar eu sunt super incantata de ele.
    Nici eu, nici autoarea blogului de mai sus, nu avem vreun avantaj pentru ca tot laudam produsele de la Paula’s Choice, insa chiar sunt eficiente.
    „Mama” acestor produse, adica Paula Begoun, nu de putine ori a demascat produsele din supermarket care-s pline de iritanti sau pe cele ale brandurilor de lux care nu-si justifica preturile enorme. Am gasit pe youtube filmulete cu ea.

    Ups…am scris cam mult dar chiar sper sa te ajute, sau pe cineva care se confrunta cu aceleasi probleme.

    • Katyna, multumesc de idee, stiu de Pasagera, si-a oferit ajutorul si sintem in contact de ceva vreme. Folosesc deja produse Paula’s Choice. Ca doar de-aia ziceam sa avem putintica rabdare… 🙂
      Zi frumoasa.

  9. Cumva vreuna din cremele astea contine derivati de vitamina A (e.g. tretinoin, iso-tretinoin – Retin A, Ro-Accutane)… ca astea sunt cu risc si trebuie intrerupte cu un an inainte de a incerca sa faci un bebe…

    • Unele dintre creme au derivati, da. Cunosc efectele secundare. Nu e nevoie de un an. Multumesc pentru sfat. 🙂

    • tratatul meu de farmacologie (Aurelia Nicoleta Cristea) spune ca 12 luni… (sunt farmacista, absolventa 2007, Carol Davila, Buc)

    • Am inteles, in acest caz, asa trebuie sa fie!
      (eu din fericire am mai multe de 2 ani de cind nu m-am mai atins de d-astea, decit asa, de proba, o data pe cite un centimetru…)

  10. Totdeauna, absolut totdeauna, corpul semnalizeza ca ai o problema. Corpul e doar o carcasa, e costumul de cosmonaut pentru suflet – acel ceva care nu se cuantifica in retete alopate. Nu inseamna ca ai epuizat toate tratamentele, inseamna ca nu ai crezut in nici unul pentru ca nu simteai ca atinge cauza. Homeopatia trateaza cauza, nu efectul. Si nu-mi spune ca ai fost la citi homeopati sint in cartea de telefon, macar unul din ei ar fi descoperit tratamentul pentru tine 🙂 Cred ca kiki are dreptate – chiar daca nu crezi, incearca, macar nu dauneaza ficatului 🙂

    • Doina, stiu teoria, din pacate 8 luni am facut toate analizele din lume. Nu e nimic in neregula pe dinauntru. Am facut si tratament homeopat. Nici un rezultat.
      Multumesc pentru sfat.

    • Eu urmez de cateva luni un tratament homeopat. Nu sunt in culmea fericirii pentru ca nu am voie sa ma dau cu nici o crema de tratament ci doar sa ma expun vreo 10 min la soare sau sa tamponez cu ceai de musetel, sa calmeze roseata. Insa ma simt foarte bine stiind ca las corpul sa se vindece si nu mai stau toata ziua cu grija sa vad pe care cos am dat cu ceva, cum a evoluat, ce mi-a aparut nou. Adica clar imi apar in continuare dar parca nu le mai tin evidenta ca inainte. Baiu e ca nu am voie cafea dar am constatat ca daca asta-i trocul il accept incantata. Am intrebat homeopatul ce imi da si mi-a zis ceva cu sulf etc. si am citit pe net despre subst. si profilul celui caruia i se potriveste. Are rost sa zic ca era leit profilul meu, cu toate bunele si relele mele? Acum nu stiu cum va evolua situatia dar zic sa-ncerci si de data asta ceva mai mult de vreo 2 luni. Ai putea fi surprinsa 🙂 Ce-i drept se vad imbunatatiri DAR am fost avertizata din toate partile ca tratamentul dureaza in functie de timpul in care ai avut boala. Deci cu cat e mai veche cu-atat e mai lung tratamentul. Acum oricum ramane la latitudinea ta daca vei reincerca sau nu, eu doar am vrut sa intaresc faptul ca it might work 😉

    • Buna, scuza ma. Ai putea, te rog, sa mi spui si mie numele homeopatului l care ai fost tu? Mulţumesc!

  11. Nasoala treaba, dar acum sunt curioasa de partea a doua . Si hey, poate suna crud cum scriu eu aici, dar ideea este…este ca ai trecut si prin mai rele ? Este. Asa ca scrie-ne maine 😉

    • Alina, mda, nici nu mai stiu, mi-am pierdut interesul sa mai fac topuri de care-au fost mai rele. As vrea sa fie bine.

  12. Pot sa-ti recomand un blog cu multe informatii faine despre produse cosmetice, mai ales pentru ca autoarea s-a confruntat si ea cu o acnee nasoala si povesteste despre ea: pasagera.ro

    • Pai vezi, uite de-aia ziceam sa aveti rabdare. Sint in contact cu Corina Pasagera de ceva vreme. Multumesc pentru sfat. 🙂

  13. Sunt multi ani deja de cand ma lupt cu o dermatita seboreica pe scalp. Nu m-am obosit sa merg la nici un medic roman pentru ca personal nu dau doi bani pe medicii din Romania care iti prescriu medicamentul lunii pentru ca le da agentul comision. Am cercetat singura, am incercat cam orice se gaseste pe piata in materie de „sampoane” si rahaturi de dat in cap. Dupa ce am nascut m-am ras in cap de draci si de mancarimile insuportabile. Am ras si bebelusul (sotul meu era deja ras) asa ca umblam toti trei ca trei bile prin oras cu lumea uitandu-se dupa noi de ziceai ca suntem extraterestri. Daca as sta numai rasa in cap m-as vindeca. Insa nu pot pentru ca lumea are aceleasi reactii despre care vorbeai si tu. Ba unii chiar isi imagineaza ca am cancer…
    Acum ceva vreme am descoperit pe net lampi cu ultraviolete medicale, cu spectru ingust, care in alte tari se folosesc cu succes in multe afectiuni de piele. Initial gasisem preturi aberante insa acum o saptamana am gasit in Israel cu 130 de dolari una si mi-am luat-o. Deocamdata se pare ca functioneaza, insa dupa atatea incercari nu imi mai vine sa fiu sigura de nimic.
    Prietena mea cea mai buna a luptat de o viata cu acneea (fata si tot corpul). Acum doi ani si-a facut un tratament la clinica dr Dana Harbuz, tratament cu laser care se pare ca chiar functioneaza si vindeca chiar si cicatrici de acnee vechi si foarte adanci. Costa mult, cam 2000 de euro, si dureaza mai multe sedinte care sunt chinuitoare, insa tratamentul este real. Si principiul e corect: se arde in profunzime pielea cu o lumina care duce la vindecarea in profunzime si la reducerea glandelor sebacee aberante. Efectiv se inlocuieste tot stratul. Ei i-au disparut niste gauri de pe fata extrem de adanci si de urate. Iar pielea s-a comportat cu totul altfel dupa tratament.

    • Salut, Madalina. Am auzit, am si incercat la un moment dat…
      Deocamdata nu e cazul, dar iti multumesc pentru gind.

  14. Of Doamne, cum te inteleg! In primul an de facultate, exact cu o luna inainte sa-mi incep viata de Bucuresti, cu o valiza de haine si doua de sperante legate de viata mea de „om mare,” fata mi-a explodat in cele mai hidoase bube, datorate unui dezechilibru hormonal, de care n-am stiut. Trecusem prin adolescenta fara nicio urma si, deodata, nu ma mai recunosteam in oglinda. Am intrat intr-un cerc vicios acnee-depresie si mi-am chinuit tenul cu toate tratamentele cosmetice care exista si care nu exista (incercasem la un moment dat si o crema veterinara care se folosea la mastita vacilor!). Dupa 6 luni de chin, timp in care mi-am pierdut orice bruma de incredere de sine pe care ar trebui s-o gasesti la o boboaca de 20 de ani (nu eram atragatoare pentru nimeni din marele Bucuresti), solutia a venit de la anticonceptionale si cand fata mi s-a curatat, peste alte 3 luni, am ramas cu craterele si porii deschisi ca sa imi arate mereu prin ce-am trecut. Sper sa dea roade ce ai gasit acum, pentru ca stiu ce greu iti este.

    • Multumesc, Claudia.
      Se pare ca eu tocmai pentru ca am luat prea multa vreme anticonceptionale am acum probleme asa mari. Tu sa nu faci ca mine, da?
      Hugs!

    • Of, iti tin pumnii. 🙂 La mine fix atit a durat binele dupa anticonceptionale: 6 luni. Apoi a inceput calvarul. Sigur, tie n-o sa ti se intimple la fel. Nu-i voie.

  15. Of, princess, iti doresc sa aiba rezultat tratamentul de acum! Ai incercat sa iti schimbi si alimentatia cat de cat? Nu sunt vegetariana si nu militez pentru asta, dar am observat ca perioadele „verzi” imi fac foarte bine la ten. Incearca sa renunti complet o perioada la carne, grasimi, lactate de orice fel, poate ajuta, in combinatie cu noul tratament. Iti tin pumnii!

    • Multumesc pentru idee, Valentina. Carne nu maninc decit foarte rar, lapte nu beau niciodata, uneori mai maninc telemea, dar rar. Nu maninc prajeli, nu beau sucuri, nici cafea. Mai sanatos decit maninc eu cred ca numai bolavii de stomac maninca. 🙂

    • Nu prea e suficient ce ai zis.
      Acneea e semn de sistem limfatic supraincarcat de toxine – corpul stocheaza /elimina toxine prin celulele din piele pt ca nu face fata sa le elimine pe caile de eliminare normale – respiratie, urina, transpiratie, defecatie etc

      Solutia – trebuie eliminate metodic sursele de toxine.

      – Alimentatie doar cu cruditati o perioada – pt cateva saptamani-luni. Alimentele sa fie cat mai pure / bio cat mai mult posibil (este inca posibil), fara toxine.
      Salate de cruditati de orice fel, fructe, nuci, seminte. Sunt pe internet multe sfaturi cum se pot prepara / combina (de ex. cauta videourile lui liferegenerator pe youtube)
      Sucurile de plante verzi f.f. benefice. Smoothies de fructe / legume f bune si ele.

      Fara carne, cafea, zahar (miere in locul lui), sare cu iod (doar marina pura /sau de himalaya), fara paine, fara mancaruri gatite de orice fel.
      Apa doar de izvor, nu de la retea ca are clor si alte toxine/otravuri.
      Somn 10 pm- 6 am.
      Miscare macar 30 min pe zi.

      Mai tb. eliminate orice pilule zilnice cu chimicale gen anticonceptionale etc.
      Sampoane, sapun, pasta de dinti naturale, fara toxine (se gasesc).
      Filtre de clor puse la dus.
      Plombele metalice inlocuite cu cele ceramice.
      Incalzitorul cu microunde aruncat la cos, folosit aragazul pt ceaiuri (restul e crud nu ai nevoie)
      Wifi inlocuit in casa cu internet cu fir; cordless phone cu telefon fix (radiatii nocive genereaza toxine in corp)
      Detergenti mai putin toxici
      Post de 1-2 zile din cand in cand face procesul de eliminare mai rapid.

      Cam asta-i, dispar prin aceste masuri posibilele surse de toxine si corpul va incepe rapid sa elimine excesul de toxine din limfa si din locurile unde mai fusesera depozitate in corp si curand pielea se va curata de la sine.

      Succes!

    • Activitati de orice fel cu efect benefic asupra fizicului si pshicului (yoga, alergari, inot, jocuri etc) ajuta si ele, trebuie minimizat stresul cu orice pret, acesta fiind una din principalele surse de toxine.

  16. Uleiul de catina ar putea fi o solutie sa stii si crema de la Vivanatura(fara parabeni) cu argila si propolis, miroase urat si e maroniu-verzui dar e buna.Stiu ca te-ai saturat de incercari dar astea nu au pret mare si intotdeauna e bine sa fii optimista si sa gandesti numai de bine.

    • Sigur ca e bine sa fii intotdeauna optimista, problema e ce te faci cind nu mai poti fi optimista. 🙂

    • Eu am incercat crema de la Viva natura si nu a functionat deloc.Nu am acnee, dar am folosit-o pt cateva cosuri razlete si nu a functionat…Dar , suntem diferiti si poate Printesei ii va face bine!(optimism)

    • Mda, cred ca dr la care merg acum vrea sa imi dea Viva. Si cred ca n-o s-o incerc. 🙂

  17. o daaaaa!:(( stiu cum este sa ai acnee care tine ani, sa iti pui seara solutie alba de parca esti statuie si sa stai cu ea pana se usuca pielea, sa iti pui rosii..sa pui zenit, sa dai cu betadina, sa nu mananci ciocolata,unt, sa nu bei cola etc…si nimic sau nimic pe masura renuntarilor. Ce m-a salvat a fost ca am mers la un cabinet si asistenta mi-a scos puroiul f adanc,m-a curatat in cateva sedinte si a mers!!
    Chiar daca fata era umflata dupa fiecare sedinta, ma duceam acasa cu capul in pamant dar asta a fost cheia succesului pe langa cola free si altele.

    • Mda, nu stiu ce sa zic despre treaba asta cu extractiile, sint foarte agresive cu tenul, la mine n-a mers si nici n-as recomanda mai departe.

    • Nu e nici o renuntare sa nu mananci ciocolata unt si cola.
      Odata ce sunt eliminate din dieta si dispar conexiunile ce ne dadeau dependenta fata de ele, ne va parea ciudat ca odata ne placeau asa tampenii (cola in special, dar si celelalte 2)

  18. Draga Ioana, din ce vad eu ai patimit mult si tare rau imi pare ca ai trecut prin asa ceva. Vad ca ai gasit si un rezultat si abia astept sa vad despre ce este vorba.

    Eu n-am avut probleme prea mari cu tenul, din cand in cand cate un cos care se incapatana sa apara ori in varful nasului ori in frunte si tot asa. Acum o luna insa am facut o alergie si am ramas cu pete pe fata. A fost groaznic, eu care ieseam nemachiata din casa la orice ora acum foloseam un fond de ten cu cea mai mare putere de acoperire doar sa nu se mai vada, ma machiam si in casa, sa nu ma vada iubitul asa, desi urmeaza sa ne casatorim si m-a vazut si cu pojar si cu varsat de vant si nu-i pasa de asa ceva, eu ma simteam urata, imi venea sa-mi puno punga pe cap si sa merg asa…

    Sper sa functioneze rezultatul si sa scapi o data de aceasta problema :)!

  19. Draga Printeso, desi sunt convinsa ca cei 10 medici pe la care ai fost sunt dintre cei mai documentati si titrati in domeniu, ma gandesc la un detaliu care e posibil sa le fi scapat din vedere. Prietene mea a trecut prin ceva asemanator, atat fizic cat si moral, insa s-a vindecat datorita unui mic detaliu scapat mereu din vedere de medici. S-a dus singura la un laborator si a solictat sa ii recolteze probe din pustulele aparute pe fata. La analize au iesit microbii (sper sa ma fi exprimat bine, desi nu dein un vocabular vast in domeniu) care ii provocau acea eruptie pe fata. Pe baza rezultatului i s-a preparat in farmacie o crema cu antibiotic ce avea sa o vindece de minunatiile iesite la analize. In maxim 2 luni a scapat de tot stresul.

    Daca nu ai incercat varianta aceasta, poate ar trebui sa o ai in vedere.

    Eu iti doresc multa bafta si iti mearga bine tratamentul pe care zici ca l-ai inceput si da semne bune.

    • Salut, da, am incercat si asta, o sa vezi acus in postul cel mare si care.a fost rezultatul.
      Of, deloc nu aveti rabdare, da deloc! 🙂
      Multumesc, Adelina!

  20. Eu am tot auzit de d-nul doctor Nedelcu Ioan ca ar fi bun, dar n-am fost la dansul pt ca nu am nevoie.
    Apropo de persoanele cu acnee, eu am o colega care are acnee vulgaris si este foarte timida, nu prea isi da cu parerea pt ca la inceputul scolii colegii mai mari radeau de ea si ii spuneau in toate felurile. La fel ca tine a dat banii pe o gramada de creme, dar in zadar.Acum am inteles ca a inceput un tratament nou…
    p.s Crema aia Bioderma Photoderm e cea care e si colorata? Daca da, merita banii?(vreau si eu sa mi-o cumpar , dar am auzit ba ca e buna, ba ca nu si nu as da 50 de lei aiurea. Mai bine as cumpara mancare la pisici.

    • Da, e colorata. Nici o crema nu merota banii, toate de pe la noi sint prea scumpe, daca ma intrebi pe mine. Mie nu imi place bioderma asta, mi se pare ca imi ingrasa tenul, dar se pare ca e singura de pe piata care nu face rau pielii. daca e musai sa cumperi un astfel de produs, da, cred ca e ok sa alegi acest bioderma.

  21. „Dacă aveţi oameni prin preajmă care trăiesc ceva asemănător cu ce descriu eu aici, aveţi grijă de ei. ”
    Cum sa avem grija de ei? Stii de ce intreb: pentru ca, orice ai face in preajma unui om care are o problema, nu esti niciodata cum trebuie: daca spun ca inteleg, stie bine ca nu inteleg, daca ii zic „fii optimist”, se gandeste „ti-e usor tie sa vorbesti”. Unui om cu O PROBLEMA nu-i arde de nimic.
    Si, relativ la rabdare, creca chiar asta-ti doresti: sa n-aiba boborul asta rabdare sa alerge devale sa citeasca postul de maine. Doar d-aia scrisesi teaserul asta :-)).
    Io am avut o acnee urata inainte sa incep clasa a 9a. Pe obraji. Ai mei nu bagau de seama, chit ca a nu baga de seama era ca si cum ai ignora o vaca urcata la tine-n pat la 4 dimineata. Tot bunica m-a salvat, auzind ca vreau sa ma arunc pe geam (ee, exageram, nici nu stiam bine ce spun) din cauza bubelor. M-am dus la un nene doctor mare la Colentina, de mana cu verisoara lu’ tata, medic si ea acolo. Bullshit. O mizerie de tratament d-ala de usca si – culmea!!! – cand se usca mai tare si nu mai puteam, cica sa dau cu Acnidazil. Oribil: era inca vara, transpiram, ala ustura si manca ingrozitor, hale medicina romaneasca de top!
    A trecut relativ repede si, de atunci, probleme serioase n-am mai avut.
    Ce ma enerveaza, insa, e ca problema asta nu e tratata cum trebuie: medicii care o iau incolo, pe drumul dermatologiei, se opresc la Ivatherm si alte bazaconii, ca umfla buzunarele si nu mai conteaza cercetarea. Oamenii care casca gura ma enerveaza pt ca e urat, frate, sa casti gura a prost la unu’ care are un bocanc verde si unul roz. Treaba lui cum e cu bocancii. And so on.
    Nu-ti spun sa nu disperi, pentru ca taman asta presupun ca faci. Spun ca, spre binele nostru, al tuturor, sper sa existe o solutie serioasa si durabila. Nu de-astea te te scapa pe moment si au efecte tampite a la long.

  22. si eu am o problema cu acneea pe fata, decolteu si umeri; anul trecut am fost la o dna dr (Gianina Manea ) si mi-a dat tratam cu zynerit, skinoren si clean Ac – a avut efect insa a revenit pt ca nu trebuia intrerupt tratamentul. trebuia sa fac tratamentul intens o perioada si ultwerior de intretinere. cum s-ar zice tratament pe viata
    anul asta am fost sa-mi dea si pt decolteu si umeri – din nou solutie preparata + sapun cu sulf + skinoren.
    acum astept rezultatele – abia l-am inceput

    un peeling chimic ai incercat ?

    http://www.sfatulmedicului.ro/profil/dr-gianina-manea_163631

  23. acneea este o boala f grea parca nu mai are leac te face sa suferi enorm sa ai stari depresive si eu ma confrunt cu aceasta problema de 5 ani de zile si nu mai stiu ce sa fac ce sa mai folosesc datimi si mie un sfta va rog

  24. Hei,

    Inteleg si empatizez, si eu m-am luptat cu acneea. Din pacate cel mai mare pret pe care l-am platit pentru acnee a fost dezechilibrul emotional (lipsa de incredere, teama, jena, frica etc)
    Stiu ca toata lumea incerca sa aduca un sfat, o vorba buna dar dupa ce tu ai incercat cate si mai cate fara rezultat..toate devin inutile ba chiar deranjante sau stresante.
    Eu nu vreau sa dau neaparat un sfat in directia asta ci mai degraba sa-ti spun cum am rezolvat aceasta problema asta.
    Dupa cativa ani de chin, creme, masti, pastile…o prietena mi-a recomandat sa ma duc sa-mi fac analize la institutul Cantacuzino sa aflu daca nu cumva am un microb care determina acneea. La inceput mi-a fost greu sa cred (pentru ca analizele erau la zi cu rezultate bune) dar am zis sa incerc.
    M-am dus la institut mi-a luat cultura dintr-un cos ..iar cand au venit rezultatele peste 2 saptamani (sau ceva de genul imi amintesc) am aflat ca de fapt aveam stafilococ auriu. Etapa a 2 a a fost sa-mi dau comanda de un vaccin personalizat acolo (ceea ce am si facut). Etapa 3 – facut vaccin subcutanat cand intr-o mana cand in cealalta timp de vreo 2 luni (pe baza schemei de tratament). Iar in 6 luni-1 an s-au vazut rezultatele (in sensul in care imi apar cateva cosulete doar in perioada menstruala). Intre timp am utilizat creme si masti, petele s-au diminuat iar tenul meu arata foarte bine as putea spune, singurele lucruri cu care ma mai lup acum sunt porii dilatati si cateva puncte negre.
    Eu va tin pumnii stransi in directia asta!

  25. Buna!
    Am si eu cateva produse PC din America pe care doresc sa le dau, le-am primit cadou, dar eu nu folosesc, sunt fan Dessert Essence: Skin Balancing Pore-Reducing Toner, Skin Perfecting 2% BHA liquid, Skin Balancing Ultra-Sheer Daily Defense spf30, Barely There spf 30. Le dau cu 200 Ron pe toate. 0747434422 boiciuc.maria@yahoo.com

  26. Mi-a placut aticolul tau. Si eu am suferit mult timp de cosuri si puncte negre. Tenul meu mereu a avut probleme si mai ales ca transpir si foarte mult. Pe mine m-a ajutat o farmacista, adica produsele recomandate de o farmacista sa ma vindec de acnee definitiv. Aceasta mi-a zis sa incerc produsele pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai-tea tree oil de la Thursday Plantation. Asa am si facut, si dupa ceva timp toate cosurile si puncte negre erau uscate si in timp tenul a devenit curat, foarte curat. Eu am folosit urmatoare produse, in fiecare zi, dimineata si seara: o spuma naturala, o lotiune tonica si apoi o crema hidratanta. Dupa cele trei produse de curatare aplicam mereu un gel medicinal anti-acnee din ulei 100% pur din arbore de ceai. Pe langa aceaste produse mi-au cumparat si o sticluta de ulei 100% pur si am mai pus 1-2 picaturi peste cosuri cateodata. Pentru mine aceste creme si-au facut treaba si am tenul curat acuma. Te pup

  27. M-a impresionat profund situatia aceasta…
    Si fiul meu,in varsta de 16 ani,trece prin asta.Sunt distrusa.De un an si jumatate ne chinuim ,cu vizite,retete-la „cel mai”profesor doctor dermatolog.I-a distrus organismul cu toate schemele si cu laboratorul lui de analize(care recolteaza probe si le lucreaza in batjocura).
    Sunt si eu medic(de laborator),si,dupa un an si jumatate de „sperante”am renuntat la serviciile lor.Si baiatul meu are tot acnee.Si dintii afectati,si pielea uscata.Fel de fel de antibiotice,de creme,Roaccutane,si altele.Acum suntem in cautarea unei alte variante.Dar pe care nu o vad la medicii romani.Multa sanatate tuturor!

  28. Va pot zici ca am folosit aceste produse de la Thursday Plantation impotriva acneei si mi-au fost de mare ajutor, si-au facut treaba si m-au ajutat sa ma vindec de cosuri. Le recomand si eu cu incredere.

  29. Acneea e o afectiune de care nu se mai scapa asa usor. Stiu persoane care au cheltuit foarte multi bani pana sa gaseasca un produs care sa ii ajute.

  30. Unde se gasesc aceste produse de la Thursday Plantation? eu folosesc acuma ulei de arbore de ceai tot pur, dar nu de la aceasta firma…pot sa zic ca de 3-4 luni de cand il folosesc e singura solutie care imi tine tenul sub control dupa 13-14 ani de probleme cu acnee, care s a manifestat in toate felurile posibile…si eu am aceeasi problema ca si printesa…am facut toate analizele hormonale,pt chisturi ovazriene etc…..si nu am nimic intern cica(dar tin sa precizez ca dermatologii sunt fff parsivi,si fff putini bine pregatiti…recomanda numai prostiile astea dermato-cosmetice fara sa ceara analize amanuntite sa vada cauza…astea probabil merg doar la o acnee usoara adolescentina)…am folosit toate tampeniile dermato-cosmetice si nimic…plus antibiotice, creme speciale personalizate, inclusiv vaccin institut cantacuzino etc….si tot nu am reusit sa scap de tot…tenul arata mai bine acum, desi e inca activa aceea dar la un nivel scazut dar am ramas cu semne …acum merg pe masti de argila zilnic, ulei de arbore de ceai si bio oil.+ un gel de curatare exfoliant si abraziv

  31. Buna,
    Am cautat remedii pentru tratarea acneei (mai degraba pentru indepartarea grasimii de pe ten) si am dat de blogul tau.
    Nu am putut sa nu te trag de maneca putin…chiar m-ai enervat!
    De ce? O sa afli in incontinuare.
    Pentru inceput, trebuie sa spun ca am aproape 29 de ani si, ca si tine, mi-a fost rusine cu mine din cauza acneei (inca mai sunt complexat din cauza asta, dar ma tratez). Acum am doar cateva pete ocazional si uneori imi mai apare cate un cos. Am avut acnee de la 15 ani pana pe la vreo 28. Am incercat tot felul de tratamente fara efecte pozitive, dar pana la urma am realizat care sunt cele mai eficiente (pt mine); si anume: in primul rand sa incerc sa nu ma mai stresez din cauza lor (a cosurilor) (stresul activeaza aparitia de cosuri…gandul pozitiv face minuni, chiar si atunci cand stim ca nu este un gand adevarat). In al doilea rand, este foarte benefic sa dormim cat mai mult (somnul putin si tulburat imi accelerau aparitia cosurilor) si apoi ar mai urma alte aspecte: spalarea cu un gel de curatare, aspirina pisata si utilizata foarte fin pe fata face minuni (usuca rapid cosurile si are rol de a curata porii) si apa termala ocazional. Eu aceste produse le folosesc..si dau rezultate (chiar daca uneori imi mai apare cate o pata sau cos).
    Oricum, cam atat despre mine.
    Ce ma supara la tine este faptul ca lasi ca aceasta experinta (a acneei) sa te afecteze emotional. Desi ai atatea daruri (sanatate, copii, sot, cariera, casa, prieteni, etc) te intristezi din cauza unor cosuri…hai ca esti culmea…in primul rand esti foarte frumoasa (atat fizic, cat si sufleteste…am vazut pozele tale de pe facebook si am remarcat ca din toate prietenele tale tu esti cea mai frumoasa…ironic, nu?). Energia ta negativa fata de propria persoana sa stii ca va avea efecte asupra celor din jur (mai ales a copiilor tai). Cred ca ar trebui sa apreciezi ce ai si sa te bucuri de darurile vietii. Bucura-te de viata pe care o ai…stii cate fete cu tenul perfect am vazut si nici nu mi-au atras atentia, iar fetele cu cosuri mi-au placut la nebunie? de ce? pt ca nu doar fizicul conteaza (probabil crezi ca sunt un tip urat si de aceea vb asa…te inseli daca ai aceasta parere). Din cauza respingerii si neacceptarii propriei persoane am ajuns sa fiu singur si acum si sa am complexe nejustificate…nu vreau sa ajungi si tu asa (sa ii indepartezi pe toti de tine doar din cauza unor imperfectiuni). Apoi, am realizat ca frumusetea este in ochii privitorului, ce tie iti place, poate mie nu-mi place si invers; depinde cu ce ochii privesti. Trebuie sa acceptam anumite experiente negative ca pe niste daruri, cum ar fi acneea. De ce? Pentru ca de multe ori acestea ne formeaza ca oameni, daca am fi fost perfecti (dpdv al fizicului), poate ca ar nu ne-am fi dezvoltat alte calitati mai importante, ci am fi fost mandrii, aroganti sau nepasatori fata de cei din jur.
    Ideea este ca trebuie sa fii bucuroasa de tot ceea ce ai (bune si rele) pentru ca nu stii niciodata cum iti vor fi de folos mai tarziu.
    Sanatate multa (tie si familiei) si pace multa!
    Nicu

  32. Bună,
    Acum am descoperit site-ul tău si am citit acest articol si cât am putut din comentarii.
    Dar nu am înțeles si nu am găsit articolul prin care Reușești sa duci la capăt acneea ca nici eu nu mai știu încotro sa o iau.
    Îmi poti scrie sau trimite articolul prin care spui de tratamentul pe care L-ai urmat, iL urmezi?
    Mulțumesc si sper sa ai timp.
    Cu drag, Lidia

  33. Din pacate, traiesc si eu aceeasi drama: lupta cu acneea, o lupta care pana acum la mine a fost continua.
    Sper din suflet sa o depasesc in cele din urma, desi in ultimul timp mi-am cam pierdut speranta si uneori imi dau seama ca niciodata nu voi avea un ten perfect.
    Daca doriti, puteti urmari blogul meu: http://experianta-mea-cu-acneea.blogspot.ro/
    Am inceput de curand sa scriu pe el si urmez si un tratament care sper sa dea rezultate, iar in caz ca nu, dupa 2-3 luni voi merge sa imi fac si alte investigatii.

  34. Din pacate in randul adolescentilor acneea e din ce in ce mai frecventa. Persoanele care au acnee au o stima de sine mai scazuta si nu au incredere prea mare in fortele lor.

  35. Problema cu acneea e una care da batai de cap foarte mari in special adolescentilor. Am tot vazut pe net diverse produse care promit ca pot sa opreasca dezvoltarea acneei.

  36. Buna,
    Am vazut in poza de mai sus ca ai folosit http://www.laroche-posay.ro/produse-tratamente/Anthelios/Anthelios-XL-SPF-50-Fluid-ULTRA-LEJER-p11710.aspx ..mie mi-a fost teama sa folosesc acest produs, deoarece contine alcool denat. si mi-era sa nu ma arda/irite. In schimb, am folosit http://www.laroche-posay.ro/produse-tratamente/Anthelios/ANTHELIOS-SPF-50-Gel-crem%C4%83-pentru-fa%C8%9B%C4%83-p8589.aspx care a fost cat de cat ok, doar ca are efectul de uscare prea rapid si lasa urme albe pe ten. Cum a evoluat acel fluid pe tenul tau? Te-a iritat? Crezi ca ar fi benefic pt mine avand in vedere ca am tenul foarte sensibil la alcool? De produsele de la Thursday Plantaion destinate anti acneei ai auzit? Ai folosit aceste produse? Daca da, cum s-au manifestat pe tenul tau?
    Multumesc anticipat!
    Toate cele bune,
    Nicu

  37. O cunostinta face cura cu Derminax si pana acum e multumita de rezultate. Ea si-a schimbat si stilul de viata si face si foarte mult sport. Sunt ferm convinsa ca si chestia cu sportul are un rol mare in eliminarea cosurilor pentru ca prin sport toxinele sunt indepartate si organismul devine mai puternic.

  38. Toxinele mai mult ca sigur au un rol in aparitia acneei. Daca organismul e intoxicat poate face un fel de reactie manifestata prin acnee.

  39. Cosurile la mine s-au declansat mai mult pe cauza hormonala. O sa incerc sa remediez problema hormonala si sper sa se vindece si acneea.

  40. Hormonala sau nu pe mine m-ar interesa sa stiu un program complet de tratament, care sa fie compus din pilule, creme, stil de viata. daca cineva stie chiar mi-ar fi util asa ceva.

  41. Si sora mea are probleme cu acneea si simt cum mi se rupe sufletul de fiecare data cand o vad ca se priveste in oglinda si se analizeaza,iar apoi pune ochii in pamant sau se indeparteaza repede.Incerc sa ii fiu alaturi si sa o ajut cum pot…Intr-adevar,multi medici incompetenti:(

  42. Buna! Sunt mama unei fete de 18 ani, care se confrunta cu acneea de 6 ani. Sunt disperata si numai stiu cum sa-mi ajut copilul sa scape de acnee. Bani, bani si iar bani, fata nici un rezultat
    Numai am incredere in doctori dermatologi, endocrinologi si ginecologi. Analize multiple, platite cu bani multi, creme, antibiotice, etc. Avem ultima varianta, autovaccinul, care am inteles ca ar trebui folosit in acelasi timp cu medicamentul Roacutane, sper ca am scris corect, un medicament controversat. Fata mea este deja in depresie din cauza acestei boli, iar acest medicament, da depresie, halucinatii, ataca ficatul, usuca excesiv pielea de pe tot corpul. Au fost cazuri, cand in urma acestui tratament cu Roacutane, s-a terminat cu sinucidere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *