Cînd l-am văzut prima oară, mi-am imaginat cum ar fi dacă l-aş omorî. Ştiam că e genul de om de care mă pot îndrăgosti ca un cîine de stăpîn şi voiam să mă lipsesc de el ca să văd cum mă simt. Aşa că m-am uitat la cămaşa lui corectă, la vesta neagră de la Zara, la ochelarii lui cu rame scumpe de bancher şi mi-am imaginat cum ar reacţiona el, omul ăsta pe care acum îl vedeam prima oară, dar cu care fusesem deja de acord fără vorbe să-mi petrec restul vieţii, dacă aş începe să-l omor. L-aş strînge de gît. Nu cred c-ar opune cine ştie ce rezistenţă, ar fi prea surprins. M-aş urca pe fotoliul ăsta, chiar aici, în Diverta, ca să ajung mai bine la gîtul lui, şi aş strînge cu toată puterea mea de om de 50 de kile cu poşeta pe umăr. Mai întîi, i-ar cădea ochelarii. Apoi s-ar înroşi la faţă, apoi i s-ar bulbuca ochiul drept. În 7 minute, ar cădea mort printre cărţile pe care cu 8 minute mai devreme mi le-a pus la picioare ca să mă impresioneze. Houellebecq şi alte tîmpenii deprimante. Eu mi-aş aşeza la loc mănuşile mov fără degete şi-aş cumpăra pe loc una dintre cărţi, ca suvenir. Orice în afară de Houellebecq. Apoi aş uita de cămaşa şi de ochelarii lui şi-aş porni din nou la vînătoare de corporatişti cu ochelari în căutare de femeie cu blog în căutare de bărbat cu care să se aşeze.
A doua oară cînd mi-am imaginat cum ar fi dacă l-aş omorî, eram în pat, goi. O mînă de-a lui îmi strivea sînul transpirat. Se aşezase din nou pe părul meu, ca de fiecare dată. Fusese bine, ca aproape de fiecare dată. Îmi venea să-mi aprind o ţigară, ca de fiecare dată şi, ca de fiecare dată, m-am prefăcut că nu-mi vine. M-am uitat la verighta de argint alb de pe deget şi m-am gîndit cum ar fi să-l omor. Se făcuse un an deja de cînd trăiam împreună. Un an de bine. Mai bine ca acum n-o să ne fie. O să înceapă să mă mintă. eu o să mă plictisesc de el. o să slăbesc încă două kile şi el n-o să mai vrea să mă dezbrace. O să-i zîmbească ăleia de la recepţie. Eu o să fac cu ochiul fotografului. Asta e urît. Asta fac alţi oameni. Noi sîntem special. Mai bine îl omor. Îi pun pe faţă perna mea nefolosită şi stau aşa acolo deasupra lui pînă nu se mai mişcă deloc. N-ar fi protestat cine ştie ce, era prea fericit să creadă că vreau să-l omor. Mă iubeşte. E sigur că-l iubesc. Lumea lui sînt eu, crede că reciproca e egal de adevărată. Decît să creadă că vreau să-l omor, mai bine moare. În 3 minute, ar fi mort. Mi-aş elibera părul de sub umărul lui transpirat şi rece şi m-aş da jos din pat în noua mea viaţă fără el. Aş plînge doi ani în fiecare noapte de dorul lui. Apoi aş dormi dusă şi-aş începe să uit. Peste alţi trei ani, aş cunoaşte un copywriter mediocru, aş face doi copii cu el şi-aş trăi mediocru ca mai toţi oamenii, fără să vreau să-l omor vreodată. Ca să vrei să omori pe cineva, îţi trebuie o miză.
A treia oară cînd m-am gîndit cum ar fi să-l omor a fost azi. Cînd bea o bere şi rîdea exagerat la nişte glume ale altui bărbat pe care nu-l găsea deloc amuzant, dar pe care nu ştia să-l trateze altfel decît cu nişte hohote de pelican flămînd. Aş fi putut să iau micul ăla din farfuria dreptunghiulară de carton, să-l dau bine prin muştar şi să i-l îndes pe gît. Prea s-a stricat totul. Prea ne-am transformat în oameni ca toţi oamenii. Noi trebuia să fim altfel, aşa mi-a promis. Că viaţa noastră împreună o să fie o poveste. M-a minţit. Mi-a vîndut o carcasă de dvd cu alt film înăuntru. Şi eu lui, la fel. Trebuia să-l omor în ziua aia de acum un an, să-l sufoc cu perna. Ar fi murit fericit, gol, lîngă soţia lui frumoasă, goală. Acum o să moară obosit după încă o zi banală la serviciul lui plictisitor, transpirat de vară, cu cravata la gît, nespălat pe cap, neamuzat de glumele bărbatului din faţa lui. Dar e mai bine pentru el să moară acum. Peste alţi doi ani, o să fie mai rău. Atunci o să mă omoare el pe mine. Întotdeauna ne gîndim la aceleaşi lucruri, numai că eu mă gîndesc la ele prima. Da, îl omor acum. O să se predea uşor, ştiu sigur că-i plac micii. Într-un minut n-o să mai respire.
Eu o să mai trăiesc suficient cît să arunc la coş farfuria dreptunghiulară de carton murdar de grăsime de oaie şi muştar cu hrean şi paharul de plastic ud de bere şi să-i aşez frumos ochelarii pe nasul rece. Apoi o să mă pun dreaptă pe banca de lemn de la Romexpo şi în 15 secunde o să mor şi eu.
… am dat refresh sa comentez la ultimul post si apare povestea aceasta pe ecran. Si am uitat orice voiam sa zic … nu suntem copii sa reparam totul cu un zambet nevinovat, dar, off, nici asa de necopii nu suntem … sper. greu e sa mai crestem mari.
Hm… nu stiu despre ce vorbesti tu acolo, dar daca vrei sa-mi zimbesti, eu primesc!
Mi-a placut. Mi s-a parut dureros de frumos, amestec de fericire si tristete. Si cum ziceai mai jos cuiva, fiecare intelege postul cum il simte. La mine asa o fi starea, de dulce-amar. Poate si ca l-am citit aseara, destul de tarziu si ceva in mine a tremurat asa, imi venea sa plang. Dar asta de bine o zic, ca tare imi plac emotiile >O<
Basme nu am mai auzit de mult 😉 Si imi place, dar ma gandesc ca totusi este ceva adevar in toata treaba.
Deci recomand d-lui sot sa mai citeasca odata (sau pentru prima oara ) carte lui …nu stiu cum cutarica spaniol: „Dragostea in timpurile holerei”, sau cum se cheama treaba pe romaneste, si sa sublinieze si sa reciteze ceea ce nu stie el sa spuna si sa faca, dar alti au scris frumos si au scos la tipar.
Si poate, doar poate, dupa aceea nu mai vrea nimeni sa il omoare. 😉
Aha, si de ce crezi tu, doamna mea, ca daca vrea cineva sa-l omoare, asta e ceva rau? Eu zic ca e de bine…
PS: N-are el nevoie de carti.
Ma dadeam si eu cu parearea..Dar de, cuvintele astea scrise au alt ton decat cele auzite. 🙂
Si daca nu si nu, cu atat mai bine.
Abordarea o voi prelua, dar nu cred ca al meu iubit, va crede ca este de bine 🙂
Mrquez :D. Gabriel Garcia Marquez.
Mersi Oana, chiar asa il cheama. Si pe germana 🙂
cea mai frumoasa declaratie de dragoste.:)tare frumos ai scris: frumos si adanc.
Ionouko, de mult nu mi-ai mai fost aşa dragă. După ce-am citit textul ăsta mi-a părut rău că n-am o cutie de lemn frumos pictată în care să pun posturile care mi se insinuează printre atrii şi ventricule, că fix asta mi-a venit să fac.
Ah, ce bine, cineva apreciaza literatura mea. 🙂
Multumesc, Christiana, si sa-ti fie de bine!
perfect de acord. peste noi au trecut 3 ani de casnicie, al meu sot spera mereu ca noi nu o sa fim ca ceilalti. 3 ani mai tarziu si cu un copil de 1 an jumate, am ajuns obositi si rutinati.
Ce interesant cum culege lumea lucruri din text. 🙂
Imi pare rau ca nu va e bine.. dar zic sa va traiasca piticul!
suntem prea obositi si rutinati. nu e neaparat un lucru rau, dar ne e tare dor de cum eram la inceput. e bine si in 3, dar viata in 2 are un alt parfum. nu prea ma pricep eu la cuvinte…sper sa se inteleaga ceva.
:)))) Bestial postul!!! Nu imi dau seama daca e nepotrivita reactia mea, dar am ras cu lacrimi si i l-am trimis si pe mail lui iubi :))
Sa stii ca se poate si mai „rau”! Noi suntem impreuna de 10 ani! Nu am suficiente degete la maini sa numar de cate ori mi-a venit sa-l omor. In schimb nu exista unitate de masura pe lume sa imi masoare cat de fericita ma face, chiar si atunci cand imi vine sa-l omor :))
Foarte bine c-ai ris, Moldoveanca mea!
Omoara-l mai departe, sint sigura ca-i place…
Basmele se destrama doar daca nu crezi in ele suficient de mult cat sa nu-ti mai dai seama ca e doar o poveste ci chiar viata ta de zi cu zi. Uneori traim in basme si de prea mult bine le dam cu piciorul si apoi plangem dupa ele ca nu le mai putem aduce inapoi. Cred ca singura solutie e sa acceptam povestea din viata noastra, sa nu ne gandim la nimic si sa traim asa cum stim noi ca e mai bine.
P.S. Ti-am dat un mail candva… nu stiu daca l-ai primit.
Draga mea, daca nu ti-am raspuns la mesaj inseamna ca nu a ajuns la mine. Crezi ca-mi mai poti trimite o data?
Viata e o poveste punct
printesa@printesaurbana.ro la adresa asta am trimis, nu-i bai, mai trimit odata, numai ca nu prea mai este de actualitate sau cel putin asa sper. Imi pare rau ca nu a ajuns la tine cand trebuia…Acuma trimit 🙂
Am primit, of. Iti raspund imediat. Multumesc.
Nici eu nu inteleg…ce gresim noi de nu reusim sa avem relatii frumoase si lungi ca altadata?
Eu AM o relatie frumoasa. Lunga nu e inca, dar o sa fie. Pentru ca eu SINT speciala. 🙂
Eu am perceput aceasta postare DOAR ca o frumoasa si profunda declaratie de dragoste. Atat. 🙂
🙂
Interpretarea e numai si numai „vina” cititorului, ce-a vrut sa spuna poetul ramine la poet in degete.
Povestea asta a fost ca un cutit invartit in rana…aseara tocmai am pus punct unei relatii de 6 ani…relatie pe care eu o vedeam frumoasa si nu mi imaginam viitorul fara el langa mine, credeam ca totul are o solutie, ca suntem altfel, ca el e altfel..si intr-adevar el e altfel, el putea sa mi ofere viata de poveste, dar eu n am stiut cum sa ma bucur …si solutia n a mai venit, si uite asa acum m am trezit singura si deznadajduita…nu inteleg nimic, e un haos total…
ahh..cred ca m am abatut de la subiect, iarta ma, dar simteam nevoia dupa ce am citit post-ul sa ma descarc putin…pupici si o zi frumoasa sa ai
De-aia erai tu asa suparata zilele trecute… Nu prea stiu ce sa-ti zic, draga mea, decit ca daca s-a intimplat asa, e pentru ca asa e cel mai bine sa se intimple. I’ve learned that the hard way.
Da, si aseara a venit si deznodamantul, mi s a daramat castelul:)…dar nimic in viata nu e intamplator, poate ma asteapta ceva mult mai bun undeva pe la un colt…te pup printesa si sa stii ca felul tau de a scrie mereu ma face sa ma simt mai bine si ti multumesc pt acel ceva pe care reusesti sa l transmiti:)
Desi sunt barbat si imi place viata ..
Stii filmul cu tipul ala si cu tipa aia amnezica ? Tipul trebuia sa o cucereasca in fiecare zi .. in fiecare zi o alta idila pentru ca tipa a doua zi uita tot ?
Eh, o noua sansa si o noua viata inseamna ca undeva cineva trebuie sa moara, nu ? O data sau de mai multe ori …
Oricum, dupa ce am citit articolul m-a luat o seteee …
Ce nu inteleg eu e: de ce inventeaza adam sandler mereu alta idila? ca ea oricum nu tine minte nimic. vrea el sa fie creativ cu orice pret…
Noi sa murim sanatosi! Pofta mare la bere!
Superb!
:))) Cate simboluri si cata dragoste!
Saracul,toti cititorii vor sa-l omori!
Mi-a placut,te pup printeso criminala wannabe!
P.S.:L-as omori si eu pe-al meu…Jeux d’enfants…
Sunteti speciali, da.
Si stii ce va face exceptionali? Tocmai faptul ca sunteti atat de normali intr-o lume atat de anormala.
Si mie mi-a placut textul dar mai ales tonul cu care e scris. E mare lucru sa poti vedea viata asa. Si, Printesa, te mai indoiesti ca ai motive sa fii fericita? Ca esti, cu toate loviturile primite, printre cei norocosi ai vietii?
foarte frumos si mai ales foarte adevarat. Rutina musca din fiecare si doare.
Unde-i butonul LIKE de sub postul asta?? Unde-i??
Ca io n-am ce sa zic si daca dadeam Like stiai ca am fost pe-aici, am citit si n-am stiut ce sa zic. Asa, a trebuit sa insir atatea cuvinte inutile ca sa-ti zic ca mi-a placut mult de tot.
Andreea,
Hai sa ii facem noi butonul de like Printesei, si eu simt cateodata nevoia sa ma exprim cumva, dar fara cuvinte.
Ce spui Ioana? Ai vrea buton de Like? Si de tweet poate? Share? Send ? Something? Anything?
Am ras muuult ,de una singura ,citindu-te!
Sotul meu e ardelean,in existenta noastra totul se petrece sa zicem … dupa indelungi cugetari.In primii ani si eu am avut in cap scenarii din astea ,cum ar fi daca…Nasol de tot,ar fi fost !Il iubesc mai mult ca acum enshpe ani .
😀 N-ai cum sa-l omori, la 50 kile ale tale, te dovedeste. Daca vrea sa traiasca.
Daca nu, toti suntem speciali. Io ne iubesc pe noi si cu rutina, si cu intalniri la miezul noptii la el la birou, si cand dormim claie 3 oameni peste gramada and so on.
Si rutina nu e rea, lume! Rutina inseamna incredere, inseamna exercitiu impreuna, inseamna siguranta. Cand esti sofer si faci gesturi de rutina, inseamna ca ai interiorizat si practicat gesturile alea pana ti-au devenit sange. Asa si rutina amoroasa: ti-a intrat omu-n sanje si n-ai nevoie sa-l mai scoti de acolo.
Da’, na, acuma depinde si de gustul de aventura al fiecaruia. Mie, uneia, nu-mi plac aventurile, nu-mi plac surprizele, nu-mi place shaorma si oja sidefata.
Pampam!
Comentariu literar nu fac, ca am oroare si lipsa cronica de talent 😛
Oare nu fiecare trecem prin asa ceva?
Eu trec de 16 ani si jumatate…stii tu…!
Dar ce frumos ma topesc cand imi zice dimineata la 6 ca sunt o dulce daca ma duc sa fac cafeaua (pe care o bem neagra)…
Iar rutina s-a transformat de atatea ori si ne aducem aminte de fiecare etapa.
Cat despre sentimentele astea contadictorii (ba sa-l omori ba sa-l sufoci cu dragoste), parerea mea e ca seamana cu o axa de numere cu valori pozitive si negative. Mai important e sa gasim unde e media raportat la zero.
Pupici!
Na c-am facut o analiza matematica!
as da si eu like.. tare mi-a mai placut
(p.s. e o conspiratie mondiala.. mi-a disparut fusta pantalon din sifonier 😀 😀 )
De departe topicul asta mi-a placut cel mai mult. Sper sa ajunga repede in top 5 pt ca multa lume ar avea nevoie de el.
Bravooooo!!!
Sper ca si sotia mea a trecut si mai trece prin starile astea, desi acum cred ca ar fi mai greu sa ma omoare, ca ramane un copil fara tata 🙂