ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Atunci când am rămas însărcinată, primele reacții din partea familiei și ale prietenilor (cu mici excepții, pe care le pot număra pe degetele de la o mână) au fost: „Felicitări! Și cu câinele ce veți face?”. Scenariul conform căruia nu am fi făcut nimic (în afară de periodicele vaccinări și deparazitări) părea exclus pentru toți cei din jur. Iar mie, această întrebare îmi suna ca și cum aș fi făcut al doilea copil și aș fi fost întrebată: „Și cu cel mare ce veți face?”.
Câinele în cauză, ca să lămurim de la început pentru cei care își imaginează un pitbull (rasă care s-a demonstrat totuși că poate fi prietenoasă cu copii, dacă este corect dresată) este un metis de talie mică, cu păr scurt, pe care l-am adoptat acum șase ani, când avea doar o lună.
Așadar, se dădea următoarea ecuație: aveam un câine (Scooby) complet dependent de noi, care aproape că făcea greva foamei când stătea cu altcineva câteva zile (când noi plecam în concedii), care dormea în pat cu noi și nu stătea mai deloc într-o cameră dacă noi eram în alta, care lătra excesiv atunci când venea cineva în vizită. Am început deci să lucrăm la răspunsul „ce facem cu câinele”.
Cât am lucrat în presă, am învățat că totul trebuie să înceapă cu documentarea. Am căutat deci cărți despre câini și copii pentru a profita de experiența altora și a avea sfaturi avizate și am găsit pe Amazon o carte foarte utilă: Tell Your Dog You’re Pregnant: An Essential Guide for Dog Owners Who Are Expecting a Baby. Am căutat apoi bloguri și articole pe această temă. Știam că specialistul de renume internațional Cesar Millan (îl știți din emisiunea Cesar și câinii) a rezolvat și astfel de cazuri și mai aveam în lista de Facebook câteva cunoștințe despre care știam că au avut câine și au născut recent.
Nu în ultimul rând, am dus câinele la veterinarul care îl vede trimestrial și i-am expus problema, mizând pe faptul că și el crescuse copii cu câinele în casă. Desigur, l-am informat pe medicul ginecolog pentru a-mi spune dacă, în afară analizei pentru toxoplasmă, mai trebuie făcut ceva în plus.
Iar pe Scooby l-am învățat, pentru început, să doarmă jos, lângă pat, unde i-am pus un coșuleț pe care anterior îl folosea ocazional, în special pe timp de zi. După câteva luni, am mutat coșulețul pe hol, astfel încât să ne vadă în pat, dar să fie în afara camerei, iar după alte câteva luni, am mutat coșulețul în debaraua special amenajată.
Din cartea de pe Amazon am aflat că ajută să îi pun câinelui videoclipuri de pe YouTube cu bebeluși, să îi dau să miroasă hainele lui bebe (inclusiv când noi eram în spital), să îi povestesc despre ce urmează, pronunțând cât mai des numele copilului și, mai ales, să îi nu interzic apropierea de bebeluș. Așa că atunci când s-a apropiat data nașterii, l-am tuns foarte scurt și am încheiat astfel pregătirile pre-aducere bebe acasă.
În spital am discutat cu medicii neonatologi iar părerile lor înclinau spre interzicerea accesului câinelui în camera copilului în primele trei luni. Pentru noi, acest lucru a fost imposibil din motivele expuse mai sus.
Odată adus bebelușul acasă, am luat-o pas cu pas:
• Am pus landoul pe parchet, de cum am intrat pe ușă, și am lăsat câinele să îl miroasă. În acest timp, am vorbit cu el și i-am explicat ce se întâmplă (având ca fundal sonor familia îngrozită să nu se intample ceva, motiv pentru care ne-am promis că data viitoare vom fi doar noi, câinele și copiii).
• Am dus bebelușul în cameră, l-am ținut în brațe si apoi l-am așezat în pătuț, fără să îi interzic câinelui accesul în ”camera misterelor”. A urmat băița, care a stârnit într-adevar curiozitatea câinelui, întrucât bebe Eric a plâns destul de mult pe durata procedurii.
• Treptat, dupa câteva zile, câinele și-a pierdut interesul și a început să își vadă din nou de jucăriile lui. A continuat să latre când aveam vizite (și aveam din plin), însă în primele trei-patru luni, bebe Eric doarmea în orice condiții (doamne, ce vremuri!). Apoi, când latratul a început să îl trezească, am restricționat vizitele în timpul orelor de somn.
• După vreo trei săptamâni de la naștere, am primit un balansoar în care îl așezam pe bebe ocazional, când mai aveam de făcut una alta prin casă. Fiind relativ jos ca și înălțime, a stârnit interesul câinelul, care a reluat temporar mirositul, bebe fiind acum la nivelul nasului său.
• Cu scosul câinelui afară a fost mai greu. Sarcina a fost preluată de sot, cu mici excepții în care, cu bebe în sling, wrap tai și apoi manduca, am reușit și eu sa fac câteva plimbări.
• Odată ajunși la diversificare, au apărut și beneficiile pentru câine: biscuiți aruncați pe jos, piure de morcovi (legumele lui preferate) rămas nemâncat de bebe și diverse bucăți de fructe, la fel, aruncate pe jos.
• Mersul de-a bușilea a fost stimulat tot de câine, bebe târându-se în toate direcțiile în care câinele se așează. Jucăriile sau alte îndemnuri încă îl lasă rece, însă unde merge Scooby vine și el. În ciuda zecilor de jucării cumpărate și primite, tot cele două mingi colorate și chițăitoare ale cățelului îl atrag cel mai mult. Așa încât, după eforturi de a le ascunde, muta etc, am decis să le șterg cât mai des cu detergentul de jucării și să îl las să se joace cu ele în pace.
• Mersul cu mașina a fost o provocare, câinele călătorind până atunci în spate, la mine în brațe. A fost mutat pe bancheta din față, unde am fixat lesa în centură, iar eu am rămas cu bebe Eric în spate.
Acum, după 8 luni de conviețuire, rutina zilnică arată cam așa: bebe Eric se trezește și, dacă Scooby nu vine lângă pat, se apleacă și îl caută cu privirea. Își dau apoi bună dimineața, mergem la bucătărie unde mâncăm cu toții și apoi ne mutăm pe covor în sufragerie, aspirăm (aspiratorul e încă fascinant pentru bebe) și apoi ne fugărim, împărțim jucării și ne mângâiem, până când unul dintre cei doi cade răpus la somn. Apoi îl adorm pe bebe Eric 🙂
Iar atunci bebe când are o criză de plâns, în special când rămâne cu altcineva acasă, soluția cea mai simplă este următoarea: așezat bebe lângă Scooby și chițăit o jucărie. Nici măcar aspiratorul nu e mai eficient!
de Sorina Florescu
În sarcină, câinele nostru a fost fanul meu nr.1.Mă păzea, vroia să stea cu boticul aproape de burtă.Cred că a simțit înaintea mea că sunt însărcinată.A vrut să vină cu mine la naștere, a rămas plângând lângă ușă, cât am stat la maternitate abia a mâncat ceva.
Ei, dar si când am venit acasă cu bebe…mă împingea cu botul să merg mai repede la el dacă plângea, îl păzea stând ca o statuie lângă coș sau balansoar.Câte degete în ochi, mașinuțe peste lăbuțe a încasat doar ei doi știu.
A trecut timpul, când merg împreună la plimbare fiecare dintre ei crede că are grijă de celălalt.Juniorul merge țanțoş cu bestia în lesă.Bestie îi spun eu în glumă, este cea mai afectuoasa cu putință boxeriță.Dacă vrea cineva să se apropie de puști trebuie să treacă de verificarea ei, dacă vin copii în vizită îi miroase pe rând apoi se tolăneşte și îi supraveghează. Ok…până apare mingea, atunci intră și ea în joc.Fugă, râsete, țopăituri, urechi în vânt, copii, adulți…toți fugim după minge, după câine, unii după alții…înțelegeți voi.
Unde e butonul de like?
Si noi aveam catel cand am ramas insarcinata cu fata si la fel toti ne intrebau ce facem cu bubu…normal nu am facut nimic,l-am pastrat…cand am venit de la maternitate i-am prezentat-o pe fata l-am lasat sa o miroase si nu i-am interzis nici o secunda sa nu stea in preajma fetei…au fost ce-i mai buni prieteni…spun ca au fost pentru ca in momentul cand am ramas insarcinata cu baiatul l-am dat pentru ca am considerat ca nu pot face fata cu 2copii si catel si asa statea mult sg in casa…de cateva zile ne-am achizitionat iar catel?copii sunt foarte fericiti cu noul prieten…urmeaza sa ne mutam la casa si catelul va sta mai mult afara…acum recunosc e puti greu cu copil mic(baiatul are 9 luni,fata 3.5ani)si catel mic dar cand vad bucuria copiilor cand se joaca cu el…bubu este bine mai mergem si il vizitam,fata a crescut cu el(avea 2 ani cand l-am dat)si tot intreaba de el…uneori chiar le ziceam bunicilor(ca ei erau ce-i mai inversunati)ca aveam catel si copil…ca ei cum au crescut la tara cu pisica langa ei si pisica aia nu mai era vaccinata si spalata cum e catelul nostru si nu au patit nimic…ai mei copii de ce ar pati ceva cand catelul e vaccinat,deparazitat si tot ce trebuie…
mda…
Daca exista chiar si 0,01% pericolul ca animalul de casa sa puna in pericol viata si integritatea copilului eu spun NU animalului. Si cand ai verisoara muscata si mutilata pe fata de cainele de talie mica al familiei , spun si mai hotarat NU animalului. Aparatorii animalelor pot comenta oricat, am caz real in familie.
Mda…daca am elimina din viata noastra toate lucrurile ce reprezinta un pericol de 0,01% am ajunge sa traim intr-o pestera. La urma urmei si muscata vecinului poate sa-i cada in cap copilului…
Pisica mea cea blândă mi-a
zgâriat rău nepotul pe care îl cunoștea bine. L-a mângâiat pe burta în timp ce dormea și a avut un reflex. Animalele sunt totuși imprevizibile, nu se compara cu ghiveciului vecinei.
Pai nu e acelasi lucru, muscata vecinului nu sta cu boticul pe perna copilului. Cand vezi o fetita cum creste cu urme mari pe fata de la muscatura, obrazul stang fiind desfigurat, parca iti vine sa reevaluezi situatia, nu crezi?
Pai atunci nu are rost sa iei animal de la inceput. Ce rost are sa iei si sa trebuiasca sa il dai? Sunt destule animale fara stapan, nu mai trebuie altele.
Eu iubesc cainii si asta e o poveste tare frumoasa, dar da, stiu ce zici. Si copilul meu a fost muscat de fata de cainele de talie medie al bunicilor, cu bunica langa el si efectiv fara sa-i fi facut absolut nimic niciodata. Animalele sunt animale. Cat e copilul mic, noi nu ne luam nici o vietate. Daca am fi avut-o deja, nu cred c-am fi putut sa renuntam la ea, e adevarat. Dar nu ne-am luat tocmai stiind ca o sa vina si un copil – parintii mei sunt asistenti medicali, tata a lucrat in spital, nu vrei sa stii cat de multe cazuri de copii desfigurati de cainele familiei ‘care nu musca niciodata ‘ a vazut
Stai linistita, chiar daca n.am cazuri de genul tau nu vreau sa vad animal in casa langa bebe. Din pacate ma lupt cu asta in familia lui..eu nu concep copil mic si animal la un loc NICIODATA!!
Noi avem 3 pisici, din care doar una e dinaintea sarcinii. Restul au ajuns in cuibusorul nostru dupa nasterea monstruletului :p. Iar ultimul venit, un motan lipicios, doarme nas in nas cu feciorasul in patut. Iar cu rubedeniile, noi le-am inchis gura elegant la insitentele lor de a da pisica. „Daca fac al doilea copil il dau pe primul de acasa ca sa nu il deranjeze pe proaspatul nascut?” Si cu asta, am incheiat orice incercare a lor de a ne convige sa renuntam la blanoasa.
Am tot vrut să scriu și eu despre relația dintre Ada și Ricky, dar articolul ăsta mi-a dat un brânci. 😉
Super postare 🙂 fix la fel am patit si noi cu intrebarile…
Acum, dupa 6 saptamani de convietuire totul reintra in normal: catelul il ignora pe bb in general (dar il apara maxim cand avem vizitatori sau il ia cineva in brate si plange) si bb tocmai l-a observat pe catel 🙂
Asteptam cu interes sa mai creasca bb 🙂
Noi avem altă situație: bunica si străbunica nu suporta să îl vadă pe Misu lângă bebe. Noi în schimb nu avem nici o treaba, si se vede că e derutant pt el.
Cățelul e cel mai fericit când îl alăptez pe bebe si se aseaza langa mine să îl mângâi si pe el.
Asta e singura problemă: când îl luăm pe bebe in brațe, hop si el să fie și el magaiat si băgat în seamă.
În rest: îl păzește, îl verifică, îl caută în pătuț, înnebunește când plânge. Dormim toți patru în pat, el la picioare si când se trezește bebe, el încă mai doarme de multe ori.
În primele zile l-a latratt si mârâit ca pe o jucărie care se mișcă. Dar a înțeles că e de-al casei. 🙂
Abia așteptăm sa crească bebe să se joace amândoi, ca deocamdată Misu ii aduce mingea, dar bebe nu i-o arunca.
Asa si la noi 🙂
Bine-venit articolul! Eu pur și simplu nu înțeleg acești „oameni” care se descotorosesc de animal ca de un preș atunci când vine pe lume un copil, sau când trebuie să se mute dintr-un oraș în altul sau dintr-o țară în altă sau atunci când animăluțul roade ceva sau sparge altceva.
Noi am adoptat acum un an o pisică, care este o scumpete. Reacția unor membrii ai familiei (dintre care unii se autodeclarasera iubitori de animale…not) a fost: „De ce ați luat pisica? Dacă peste ceva timp veți avea un copil, oricum va trebui să vă lipsiți de ea!”
Eu nu văd decât avantaje în relația dintre un copil și un animal, cu condiția ca animalul să fie dresat și pregătit un pic pentru junior, îngrijit, periat/tuns și cu vaccinurile la zi.
Salutări autoarei, lui bebe Eric și lui Scooby!
Unde e butonul de like? As da like dar nu e butonul.
Noi avem in curte un ” malai mare” -ciobanesc german-foarte atent in sarcina la burtica mea pe care punea capul mereu! Cand am ajuns cu bebe acasa l-a mirosit si a intrat intr-o panica de bucurie si curiozitate sa il vada si miroasa.I-am dat voie cu mentinerea distantei insa cum scapa in casa venea la usa si plangea ori pazea camera minunii.Bebe sau puiul are acum 1 an si 2 luni, exploreaza gradina impreuna cu Jamal, care ii mai fura cate o chitaitoare,biscuite, insa nu ne suparam.Cainele stie ca Radu este puiul stapanilor si are extra grija de el.Nu cred ca ciuleste urehile si ia fata de bleg cu nimeni altcineva in afara de copil.Avem si o pisica a socrului meu, maxim de geloasa si isterica la auzul jucariilor.Nu il baga in seama pe bebe desi el ar smotoci-o, l-a si capsat de cateva ori insa noi suntem multumiti de evolutia caine-copil.Pisica nu prea isi face simtita prezenta.Incurajez iubirea si prietenia copiilor fata de animale.
Pisicile mai degrabă se sperie de copii, eu așa am observat.
Buahaha! Ce mi-a placut! Trebuie sa dau print si sa o pun in rama. Astea sunt cele mai utile instructiuni pentru toti crizatii bebe versus caine. Faina tare!
Eu nu sunt de acord cu animalele în casa cat sunt copii f mici. Sunt periculoase,oricum ar fi. Plus parul lasat care poate ajunge pe plamanii lui bebe… No way!eu nu mi-as fi luat caine niciodată știind că îmi doresc un copil. Dar oamenii sunt diferiti si fiecare face ce vrea!
Mi-a placut articolul, sunt perfect de acord cu continutul lui.Si bravo Ioana pt scoaterea optiunilor de like/dislike, vad ca lumea pur si simplu scrie daca e de acord sau nu cu ceva, nu mai apar zeci de evaluari facute din greseala!:)
Eu am 2 căței, pit bull si chihuahua si un bebel. Doar de curând Bebelul a devenit interesat de ei, asa ca relația abia a început. Mai un tras de urechi, mai o mânuță in ochi. Pit Bull-ul e foarte Atașat de noi, si e super atent cu Bebelul. Plus ca e dresat. E un câine foarte sensibil, si foarte afectuos. Iar chihuahua e o prietenoasa.
Bineînțeles ca nu ii las nesupravegheati deocamdată, dar nu mi-am pus problema sa renunț la ei. Sunt parte din familie. 🙂
https://instagram.com/p/xFKqpvOnTV/
4 porcusori de guineea aici. Adica o cusca deschisa de 3 x 0.7m, deci blanita si fan prin toata casa. Ginecoloaga m-a asigurat ca nu am de ce sa imi fac griji, asa ca modificarea situatiei nici nu a intrat in calcul. Ba chiar cand sotul a fost intrebat de tatal sau daca am gasit cui sa-i dam, raspunsul consortului a venit natural: „ce-ar fi sa te dam pe tine inspre adoptie?!”.
In primele luni copila statea pe canapea cu mine in timpul zilei, fix unde sunt custile si pe unde smotocim noi blanosii. M-am uitat la inceput sa nu dea semne de alergie, apoi am tratat totul normal.
A invatat sa se ridice in picioare tragandu-se de grilaj.
Acum are un an si a gustat deja mancarea lor uscata… (Ce bine ca a disparut butonul de dislike :))) ). Fanul l-a testat pe la 6 luni. tot pe atunci a inceput sa le fure legumele proaspete. A plimbat jumatate de zi o bucata de fenicul prin toata casa si mai rodea cate un pic din ea.
In prima noapte acasa, cand a inceput bebe sa urle, unul din ei s-a speriat foarte tare. Sotul plimba bebelina, eu calmam porcusorul…
Inca bebelina (toddlerina deja) nu are voie sa se joace cu ei singura pentru ca ii trage de blana. Dar baga mana prin gard si porcusorii se apropie la distanta sigura incat ea sa-i atinga pe bot sau sau pe fund. Fericire maxima de ambele parti.
Mai zic doar ca eu sunt putin alergica la ei. Daca intru in contact direct cu blana lor, am mancarimi. Ei, pe perioada sarcinii si in primele trei luni dupa nu am avut absolut nimic! Puteam sa-i tin cu orele direct pe piele (gat, antebrat) si nu aveam nicio reactie.
Asadar, nu va alungatii blanosii doar pentru ca vin copiii in casa. 😉
Si cum procedam daca latratul cainelui tau il trezeste pe copilul meu? Ai putea sa restrictionezi vizitele si cand doarme copilul meu? Nu, asa-i? Pentru ca pe cei care au caini nu- i intereaza de vecini.
„intereseaza”
Noi avem caine, bebe este pe drum si vom fi o mare familie cu totii. Si ca si proprietar de caine, ca sa zic asa, da, eu tin cont de vecini si chiar am vb cu ei daca ii deranjeaza. Din fericire, el nu latra decat cand venim noi acasa si vecinii ne-au spus ca e foarte cumine si nici nu stiu daca este acasa sau nu. Daca un vecin m-ar ruga sa am grija cu vizitele pentru ca are copil si il trezeste as tine cont, pentru ca si pe mine ma deranjeaza cand altii fac galagie gratuit, cum ar fi vecinul de langa care asculta muzica tare, desi i-am zis de cateva ori ca as vrea sa pot sta in dormitorul meu fara sa-i ascult muzica sau cum canta la chitara, aparent nu isi da seama cat de tare se aude. Pana la urma e vorba de cum sunt oamenii si cat bun simt au, nu daca au sau nu caine.
ok, tu ai un vecin care are un Caine care face galagie…dar nu toti cainii sunt asa. si nu e adevarat ca pe proprietarii de caini nu ii intereseaza faptul ca ii deranjeaza pe altii. Nu bagam toti proprietarii de animale in aceiasi oala..oamenii sunt diferiti.
Oamenii sunt diferiti, dar toti cainii pe care ii stiu eu latra cand bate cineva la usa. Si cand ai vecini foarte vizitati incep sa apara problemele. Si mentionez ca ma deranjeaza latratul cainelui doar cand doarme copilul.
Si autoarea articolului a spus ca a restrictionat vizitele cat doarme copilul ei. Cred ca asta m-a deranjat cel mai mult. Nu-i convine sa-i trezeasca copilul latratul cainelui, dar mie oare imi convine sa-mi tot trezeasca copilul?
Sa nu fim rautacioase! E normal sa vrei tot ce e mai bun pentru bebelusul tau, dar si pentru catel. Eu vad zilnic cazuri de abandon din cauza venirii unui bebelus in familie. Asta nu mi se pare deloc normal 🙁