Am primit de la o cititoare (Sorina Florescu, căreia îi mulțumesc) un articol în care ea recomandă părinților să-și încurajeze copiii să atingă câinii cu stăpân, cu acordul acestora, după ce întreabă de starea de sănătate a cățelușului. E un articol interesant, cu care mulți dintre voi veți rezona, sunt sigură, așa că am decis să-l public, chiar dacă eu nu sunt de acord cu această idee, pe care o consider periculoasă. Așa că iată disclaimerul meu:
Nu-mi încurajez copiii să atingă animale străine, pentru că nu știm nimic despre ele și nici despre stăpânul lor, iar animalele sunt, prin definiție imprevizibile, chiar și cele dresate. Faptul că stăpânul câinelui spune despre el că nu mușcă și că nu a mușcat niciodată pe nimeni nu reprezintă pentru mine nici un fel de garanție că acel câine nu va mușca în următoarele trei secunde, fix pe copilul meu. Nu le insuflu copiilor mei frica de animale, ci respectul și curiozitatea față de ele, dar le recomand să stea departe de animale străine, despre care pot afla lucruri și fără să le atingă. Pot atinge pisica familiei, dar cu măsură și fiind foarte atenți la semnalele ei. Nu le spun că animalele-s rele, că-s bolnave sau mai știu eu ce, dar le spun că sunt imprevizibile, că e posibil să nu le placă să fie atinse și că cel mai bine este să le observăm și admirăm de la distanță.
Eram oricum decisă pentru această abordare și înainte să văd cei trei copii (toți mai mici de trei ani) internați o dată cu noi la secția de Chirurgie Plastică. Toți fuseseră mușcați de câinii familiei. De față. Nici unul dintre câini nu mai mușcase înainte. Am fost mușcată și eu de un câine pe care nu-l văzusem în viața mea și care alerga spre mine dând din coadă a joacă. În secunda următoare a sărit să mă muște de față, noroc că am reacționat rapid și am ridicat cotul. Mi-a învinețit mâna prin geacă de blană și două bluze. Stăpânul se uita șocat la mine, mi-a zis că nu se mai întâmplase niciodată așa ceva. Înainte de episodul ăsta nu-mi era frică de câini, acum îmi este, pentru că mi-e clar că nu știi ce urmează să facă, oricât de bine i-ai cunoaște.
Aici se încheie opinia mea și începe articolul Sorinei. La final am pus și un sondaj pe subiect, chiar sunt curioasă care e părerea majorității cititorilor mei.
„Nu pune mâna că te mușcă!”. „Nu pune mâna că are microbi!”. „Nu pune mâna că are pureci!”. „Nu pune mâna că te bat!”. Le aud pe toate în parc sau pe stradă atunci când ies să plimb câinele. De cele mai multe ori, „nu-urile” vin din partea bunicilor, dar deseori nici părinții nu se dau în lături de la astfel de interdicții.
Discuția de față este despre câinii cu stăpân, unde poți întreba dacă este vaccinat, deparazitat, dacă e blând cu copiii sau nu, dacă ar fi în regulă să îl atingă etc. Însă mulți bunici sau părinți nu se gândesc să întrebe acest lucru și se grăbesc în a-i interzice copilului să atingă câinele, aducând în plus cele mai înfricoșătoare argumente. Poate o întrebare adresată stăpânului și un pachet de șervețele umede pentru ștergerea mâinilor ar rezolva problema măcar parțial.
Evident, în cazul câinilor fără stăpân situația este alta, pentru că nu poți afla starea lor de sănătate, pot fi, din păcate, adevărate focare de infecție și, în plus, de multe ori au fost agresați, așa încât nu au rămas foarte prietenoși.
De multe ori când ies la plimbare cu câinele prin cartier, văd copii măricei, vecini pe care îi cunosc măcar din vedere, care merg singuri la școală și se opresc să se joace cu patrupedul, uitându-se întâi temători spre balconul casei: „Stați puțin să mă joc și eu cu el, că dacă sunt cu mama nu am voie”.
Dincolo de microbi și de imprevizibilitatea posibilă a unui animal, interdicțiile greșit argumentate pot avea urmări neplăcute în dezvoltarea pe termen lung a unui copil. Instinctual, copilului nu îi e frică de câini (și de animale, în general) și ar face orice că să atingă acea jucărie vie. Treptat însă, dacă i se repetă că a se juca cu câinele e periculos, că se poate răni sau îmbolnăvi, că, de fapt, câinele e rudă cu bau bau și alte astfel de scenarii negativiste, în subconștientul lui se va instala, comod, frica. Și acel copil curios, dornic să exploreze, să se joace cu câinele sau cu alte animale, se va transforma ușor-ușor într-un copil temător. Iar teama e un sentiment care se extinde singur mai rapid ca pânza unui păianjen.
Alteori, frica s-a instalat doar parțial. Copilul ar vrea să se joace, dar nu îndrăznește. Se oprește, se uită puțin și întreabă în cele din urmă de verificare: „Mușcă? Pot să îl ating?”. Și după 5 minute de joacă îi spune triumfător adultului care îl însoțește: „Vezi, nu a fost rău cu mine (cum mi-ai spus tu)”. Atunci îmi vin în minte plăcuțețe inscripționate la porțile caselor cu „Câine rău”, dar știu că nu asta este cauza pentru că cei mai mulți copii nici măcar nu au învățat să citească atunci când percep câinele ca pe ceva rău.
Așa că dragi părinți, bunici și bone, înainte de a-i interzice copilului să atingă un câine, gândiți-vă că îi puteți frânge aripile pentru totdeauna. Întrebați stăpânul câinelui dacă este prietenos (la câine mă refer) cu copiii, dacă are vaccinările și deparazitările la zi și lăsați copilul să exploreze singur tărâmul prieteniei. Îi puteți spune să nu îl tragă de coadă, să nu îl călărească, dar nu vă grăbiți să-i spuneți să nu îl atingă.
În multe țări și, de câțiva ani chiar și în România, câinii sunt folosiți în terapia cu copiii cu diverse dizabilități sau boli precum autismul. Acești câini, despre care voi spuneți că mușcă, murdăresc și transmit microbi, reușesc să ajute inimaginabil de mult copii care nu văd, nu pot merge, nu pot vorbi sau au alte probleme grave. Da, se investesc resurse în dresajul lor, dar gândiți-va că niciun om pe care îl veți întâlni în parc sau în cartier nu plimbă cu el un câine complet nedresat (sau dacă plimbă, vă va ocoli el din proprie inițiativă).
În cel mai pesimist scenariu, va fi o zi ploioasă în care copilul va aduna pe hainevcâteva urme de lăbuțe noroioase. Nu va fi sfârșitul lumii, aș putea paria. Între niște haine pătate și un copil veșnic temător față de lucrurile mărunte, cred că putem admite că prima variantă este de departe răul cel mai mic.
Pentru că de multe ori la asta se rezumă alegerile noastre: la a identifica răul cel mai mic. Iar dacă ați apucat deja să îi spuneți copilului că patrupedul este „câine rău”, atunci explicați-i motivul: „nu papă tot din farfurie”.
Aici se încheie articolul Sorinei. Mai jos aveți și sondajul cu o singură întrebare simplă. Vă aștept să votați și să comentați. Chiar sunt curioasă ce credeți despre acest subiect.
[interaction id=”572e35b35dc790645bfb2713″]
Sursa foto preview/sondaj: copil jucându-se cu un câine, via Shutterstock.com
Eu sunt nebuna care lasa (si chiar incurajeaza) copilul sa puna mana pe caini, daca o vad interesata.
Procedeul e urmatorul:
– vedem un caine. Ii spun, ca este frumos, uite ce blanita frumoasa are, e mare, e mic etc.
– stapanul de obicei ne spune imediat daca se poate atinge animalul. Eu nu ma arunc cu copilul pe animal, de cele mai multe ori privim pur si simplu cainele, il admiram cat e de frumos, ce face (pisu, merge in lesa etc.). Stapanii care au caini blajini in momentul asta deja ne anunta daca ne putem apropia. Cand cainele nu e cunoscut chiar ca fiind prea bland, nici ei nu spun nimic, sau ii vad ca-l tin mai din scurt din lesa. Este semnal pentru mine ca nu e momentul sa-l stresam. Atunci ii spun fetei ca nu ne cunosate cutu’ in cauza, hai sa nu il stresam. NICIODATA nu i-am spus ca o musca sau ca e bolnav, sau ca nus’ ce chestie. Pur si simplu ii atrag atentia ca nu toti cainii ne cunosc si poate nu au chef de dragaleala.
– in cazul in care stapanul ne invita la flocait patrupedul, ma asez pup si intind usor palma deschisa catre caine. Acesta decide daca se apropie, imi miroase palma, eventual vine mai aproape sa ma miroase. Am avantajul ca avem caine la ai mei, deci mereu port probabil mirosul lui.
– dupa ce vad ca e calm cainele, il mai mangai usor, ii vorbesc etc. Si atunci doar eventual o invit si pe fata sa-l atinga, DACA doreste si mai ales cu foarte mare blandete. Fara miscari bruste, fara miscari care imita o lovitura (sa nu vina brusc cu palma spre el), fara sa-l atinga pe coada etc.
Pana acum nu am avut probleme deloc. S-a jucat cu cativa caini (sa nu credeti ca a mangaiat chiar toti cainii din oras) si cu unii este deja prietena buna (cainele alor mei, un urias de 30 de kile care o adora pur si simplu), un husky orb din vecini, inca vreo 2 caini din zona etc.
Nu vreau sa o fac sa se linga cu toate animalele, dar nu doresc nici sa ii fie teama.
Cat despre microbi … am avut caini 16 ani la ai mei (17, daca socotim si noul caine, ala mare). Majoritatea cainilor cu stapan sunt mai ingrijiti decat unii oameni si mai la zi cu chestiile medicale. Cred ca pufosii nostri au fost la medic mai des decat am fost eu sau ai mei, atat de atenti am fost cu absolut fiecare semn de boala, cu vaccinarile etc.
Chiar mai periculoase mi se par gropile de nisip, unde-si fac nevoile caini si pisici (mai ales fara stapan, desi sunt destui nesimtiti care-si aduc cainele sa faca in parc), dar care pentru multi parinti nu sunt o problema.
Acu’ nu spun sa va aruncati copiii pe toate animalele intalnite, dar va rog eu nu-i bagati in sperieti ca-i musca sau ca-i umplu de microbi. Chiar daca nu doriti sa se apropie de animale, macar nu le dati motive din astea.
Cam așa procedez si eu, întâi ma apropii eu de animal, dacă mi se permite, apoi il încurajez si pe copil.. Soțul meu nu e de acord, nu stiu…poate greșesc. In general ii spun sa fie atent, animalele sunt minunate însă imprevizibile. Eu pe de alta parte, m-am băgat între câini care se băteau si fac tot felul de traznai.. Sunt si muscata, am si maidanezi de care am grija, ii am intr-o curte, poate sunt un pic inconștientă uneori. Nu cred ca e ok sa iasă fără botnița, o zic eu, care am avut un Dog german pe care il plimbam astfel, eram in liceu. Cat trăim învățam.
In principiu eu nu incurajez sa atinga animale straine. Tu ai incercat vreodata sa intrebi proprietarul de vaccinuri si etc? Nu s au uitat chioras la tine? In general spun ca nu musca sau ca aveti grija musca, dar detalii despre starea cainelui cred ca mai rar sunt dispusi sa discute. Eu am avut caine si am preferat sa nu fie atins de alti oameni, desi nu muscase niciodata. E mai sigur sa spui copilului ca nu e al nostru animalul, deci nu il atingem..si la prieteni sunt mega atenta si , desi ii las sa atinga, incerc sa le distrag repede atentia. Gata mami, l am mangait, acum ne vedem de alte jucarii…imi plac animalele, dar imi e si frica . Pe tine te-a atacat un caine, Ioana, pe mine pisicile :)). Imi plac in continuare, dar am dat numai peste bezmetice care scuipa si zgaraie ..si mai si musca ca un caine. Explicatiile date de proprietari: asa e ea, nu ii plac strainii, ala e locul ei, ai miscat piciorul, ea a de sub masa a crezut ca nu stiu ce si a sarit la.bataie..la naiba, it’s a dangerous world. Mai bine stam mai la distanta de ele. Nu zic niciodata ca e un animal rau , doar ca nu e al nostru. Il lasam in pace, nici noua nu ne ar placea sa sara lumea sa ne mangaie in parc.
Unde locuiesc eu nu se practica oricum mangaiatul cainilor straini. E total nepoliticos si sa intrebi daca ai voie, majoritatea se uita f urat la tine. Dar si pt ca daca cainele lor, care de obicei nici nu latra amaratii ca sunt mega dresati de mici ( asta e legea) , te ataca in vreun fel …pfuiii da-i amenzi si daune ce are de platit proprietarul. Daca a reusit sa si te muste, are o problema serioasa proprietarul iar cainele e luat si eutsnasiat. Asa ca e logic sa fie reci si nervosi daca te bagi unde nu iti fierbe oala. Ei tin animalul in lesa , sau pe langa ei, tu ce treaba ai sa te apropii? Vaii dar ce dragut e!!! Da , e! Raspund imbufnati si se trag un pas inapoi :))). Si uite asa tu si copilul va vedeti de ale.voastre. Bine , mai sunt si oameni care zambesc si zic ca nu fac nimic, si indeamna mamosi copii ( care se holbeaza cu ochii sclipind la animal) sa il mangaie, dar f f rar un astfel de caz si imi e clar ca acel animal are si diploma de cel.mai inofensiva vietate , ca altfel nu ar indrazni proprietarul sa faca asa ceva. Cand se intampla asta le zic copiilor ca e ok sa se apropie, dar sunt asa obisnuiti sa nu, ca totusi se apropie fugitiv si apoi il lasa in pace. Ai mei copii, in Romania, ignora animalele straine, asa s – au obisnuit, nu am.dus munca de lamurire cu ei deloc.
Mi se pare corect.
unde locuiesti? iubesc ideea de lege care obliga stapanul sa dreseze cainele sa NU latre….
Am doua fetite cu varste sub 3 ani. Fetita cea mare pare mai fricoasa, se fereste singura de animale, de oameni, de masini(cam de orice). Dar o face intrun mod care, pe mine m-a ingrijorat. Nu as vrea sa creasca cu frica de animale( in special catei-locuim in oras, asa ca doar catei vede foarte des) si incerc in sensul asta, sa o incurajez sa interactioneze cu cateii de talie mica, cu care ne intersectam zilnic in parc. Prima data, intreb stapanul daca ne permite sa ne jucam cu catelul( unii ne spun din prima ca respectivul patruped nu iubeste copiii, asa ca ne indepartam- le spun fetelor ca nu putem sa ne jucam cu patrupedul pentru ca este obosit, vrea sa se plimbe singur, etc), apoi pun eu mana pe el, vad cum reactioneaza si abia dupa, le spun si fetelor ca pot sa il mangaie, daca vor. Le atrag atentia sa nu il traga de blanita, de coada, de urechi sau sa ii bage degetele in ochi. Cred ca este importanta si joaca cu animalele de companie, mai ales ca noi nu avem de nici un fel. Ele sunt oricum curioase si imi face si mie placere sa ma joc cu cateii alaturi de fete 🙂
Pe mine m-a mușcat câinele nostru când eram mică, de față, dar a avut grijă să nu lase nici un semn, dacă voia, îmi sfâșia falca, dar așa mi-a făcut doar o gropiță în obraz. Am înțeles că a fost vina mea, l-am mângâiat pe urechi, neștiind că are otită. Nu i-am purtat pică și nu am rămas cu teamă, iubesc orice cățel. La polul opus, mama mea, pe care a mușcat-o un cățeluș când era mică, acum se teme și de o pisică mai ageră.
Contează foarte mult cum privești întâmplarea. Nu i-am lăsat pe ai mei nici să bată, nici să dea câinele. Peste ani, mi-au dat dreptate. Totuși, bunicul meu mereu spunea să nu iei animalul pe crezământ. Dar animalele trebuie iubite și afecțiunea trebuie arătată dacă vrem o lume mai frumoasă pentru copiii noștri.
De 16 ani sunt mama de catel, acum sunt si mama de copil, dar mi-e greu sa răspund la întrebare. Cățelul e cuminte, jucăuș, talie mica, plimbat in lesa, spălat, deparazitat, vaccinat. Si iubit. Într-o zi la plimbarea de dupa amiaza, un copil de la bloc a venit sa il mângâie, ei se cunosteau, se mai jucasera împreuna. Cu toate astea, la o mișcare brusca a copilului, Cățelul meu s-a speriat si a sărit sa il muste. Noroc ca am avut viteza de reacție si l-am tras rapid de lesa. Nu a fost suficient insa, copilul nu a avut leziuni fizice, dar cu siguranță s-a speriat si el si a prins frica de câini. M-am simțit ingrozitor! O situație banala care putea duce la o nenorocire. In fond cine-i vinovat? De atunci sunt mult mai atenta si selectiva cu persoanele care il pot mangaia. Nu va pot spune decât sa aveți grija si de câini si de copii.
Da, lasam, mai ales daca acel caine poarta botnita. Mi se pare esential ca o persoana care are un caine, sa ii puna botnita atunci cand iese cu el in spatii publice, chiar daca este cel mai bland caine din lume.
Acum, asta cu cainele familiei, care nu a muscat niciodata, e putin cu dus si intors. Pentru ca, nu stim cat de mare era cainele, nu stim daca acel caine a fost agresat de catre copil sau nu, nu stim daca acel copil a fost SUPGRAVEGHEAT in timp ce se juca cu cainele.
Si pe mine m-a muscat cainele familiei, care n-a muscat niciodata, de mana, pentru ca m-am dus sa ma joc cu el si imi mirosea mana a friptura, ca mancasem niste mici.
Adica, nu e chiar asa.
Chiar aziieri, a fost aici un accident grav, pe DN1, in zona unde locuiesc, unde un barbat a intrat pe contrasens, dincolo de parapetul ala de despartire, fix cu botul masinii in parbrizul unei femei, care era pe celalalt sens, si a omorat-o pe loc.
Deci pana si oamenii sunt imprevizibili. Poate ca si acel om care a provocat accidentul, era sofer bun si nu mai avea probleme in trecut. Asta inseamna ca nu mai conducem niciodata?
Consider ca daca un copil este supravegheat, parintele verifica mai intai daca este totul ok, iar mai ales, animalul poarta botnita, totul este ok.
Nu incurajez atinsul de animale fara stapan. Eu le mai ating, mai ales daca vad ca vine un amarat din ala si da din coada sperios si ma miroase, ma gandesc ca macar o maangaiere pot sa ii dau. Dar n-as lasa un copil sa faca asta.
Si inca ceva, pana la o anumita varsta, cand un copil este in stare (pe bune) sa inteleaga si sa respecte limitele fata de un animal, de unul singur, consider ca nu trebuie scapat din ochi atunci cand este in preajma animalelor.
Pentru ca tin minte si acum, o faza de cand eram mica. Aveam un vecin, cam de aceeasi varsta, care era mai…zpavaiat asa. Foarte energic, cam obraznic, nu prea ne placea sa ne jucam cu el. In fine, nu stiu cum a reusit sa agaseze cainele din curtea unui alt vecin (eu stiu ce le facea celor de pe strada, arunca cu mingea dupa ei, alerga cu bete, chestii pe care parintii lui nu le stiau, ca deh, baiatul e cuminte si se joaca pe strada) si l-a muscat. Bineinteles ca stapanul a zis ca e prima data cand musca, iar parintii pe de alta parte acuzau pe vecin ca el e de vina si cainele lui, ca baiatul lor e cuminte. Mai tin minte doar ca stapanul a trebuit sa renunte la caine, pentru ca parintii au reusit sa ii puna toata strada in cap cu povestea asta.
Bineinteles, cainii mai musca si daca simt frica, sau daca parintele care insoteste copilul, este incordat, chiar daca copilul nu simte reactii negative, cainele va musca pentru ca il va percepe ca pe o amenintare.
Deci, prudenta mare.
Fix sambata trecuta fetita mea de trei ani a fost capsata de nas de cainele soacrei mele, care o cunostea foarte bine. Copiii sunt si ei imprevizibili, fac gesturi care pe caini ii deranjeaza foarte tare, iar noi nu avem cum sa anticipam asta. Am fost cu ea la urgenta la Matei Bals, unde am aflat si despre protocolul in caz de muscatura. Noi am scapat de vaccinul antirabic pentru ca ne-am angajat sa-i facem cainelui un examen clinic sa ne asiguram ca totul e ok.
Am si eu caine in curte, pana acum nu am pus absolut nicio bariera intre fetita si cainele nostru sau cainii soacrei mele, dar de acum abordarea va fi cu totul alta: se va apropia de ei doar in prezenta unui adult, iar de cainii strainilor…nu se va atinge deloc.
Eu nu o încurajez sa atingă câinii altor persoane, pentru ca știu ca dacă eu as avea câine pe mine m-ar deranja asta.
Pe de alta parte am pățit o data ca un stăpân de câine periculos (pitbull) sa insiste ca fetita sa se joace cu câinele pentru ca este dresat și nu a muscat niciodată , iar eu chiar sa nu ii dau voie. Vorbele lui nu ma asigura de nimic, iar în cazul în care copilul pățește ceva nu au nici o valoare. În general cu câinii mici de statura nu am o problema sa se joace, dar cu câinii cunoscuți a fi agresivi nu o las oricâte asigurări as primi.
Când eram copil, aveam la bunici, la țară un ciobănesc mioritic. Câinele ăla era cât un vițel. Îl flocăiam în permanență. Eram slabă moartă, așa că mă urcam pe el, și mă plimbam prin curte. Am niște poze tare frumoase cu bestia. Leu, că așa.l chema, nu m.a mârâit niciodată, de mușcat nici atât. Aduceam de acasă punguța cu resturi, îl strigam de la poartă și îl hrăneam. Într.o zi, a venit și verișoara mea la țară. La un moment dat, a aruncat cu o piatră, și m.a lovit destul de rău, am avut nevoie de copci. În secunda doi, câinele a atacat.o. A ținut.o imobilizată de mâna dreaptă. Culmea, n.a mușcat.o, doar a ținut.o țintuită la pământ. Ne.am speriat groaznic, și mătușa mea a cerut otrăvirea câinelui. Bunicii au refuzat, dar relațiile cu verișoara și părinții ei s.au deteriorat. Au trecut mai bine de 20 de ani de la incident și verișoară.mea încă e ferm convinsă că din cauza mea a atacat.o câinele. Acum stau la casă și am…un ciobănesc mioritic. Îl mai urc în mașină și.l iau în oraș. Merge lejer în lesă și îi pun botniță. Mi se pare că astfel îi respect pe cei din jur. Se lasă mângâiat de copii și adulți, nu mă deranjează întrebările de genul „e vaccinat“, explic că nu.i place să fie mângâiat pe coadă. Am gustări în geantă, și dacă văd un copil mai interesat, îi permit să.l hrănească. Totul are o limită, când văd că devine agitat, spun că și.a luat porția de drăgăleală, zic bună ziua, la revedere.
Am și pisică, pe care o țin în casă. Când plouă, tună, fulgeră, bag și câinele în casă. Și da, e greu să dorm cu omul meu, cu ditamai câinele și cu pisica pe piept. Dar e frumos. Animalele noastre fac parte din familie. Încă o dată, repet…totul are o limită, dar…și omul, și animalul sunt ființe imprevizibile.
Buna. Reactia cainelui a fost normala. Si asta pentru ca te pazea. Si eu am crescut cu un ciobanesc german la curte, dresat de tata, ca la carte. Era mai mare decat mine cu 6 luni. La prima palmuta la fund de la mama ( cica aveam vreo 2 ani) a sarit dupa ea. Norocul ei a fost ca l-a prins tata cand s-a lansat. Si era un caine super docil si destept. Instinctul e de protejare mai ales fata de copii.
Pe mine de exemplu nu ma sperie perspectiva in care copilul e muscat de caine ca principiu, desi sigur ca nu e de dorit asa ceva.
Pe mine insa ma ingrozeste perspectiva unei muscaturi de fata, pentru ca cele mai multe muscaturi la copii sunt muscaturi de fata, din simplul motiv ca botul cainelui este la acelasi nivel cu fata. Iar o astfel de muscatura poate desfigura pe viata.
Asta e problema mea, nu simplul fapt ca cainele musca. Dupa ce copiii vor creste suficient de inalti incat probabilitatea sa fie muscati de fata va fi la fel ca si pt adulti, o sa-i invit sa interactioneze cu cainii cat doresc.
A, si parerea mea este ca daca esti proprietar de caine si insisti ca „nu musca” atunci esti cel putin iresponsabil, ca sa nu zic mai rau.
PS duminica trecuta am fost la Pet Expo, cu Sof. Era un caine foarte pufos pe care il mangaia multa lume. Am intrebat-o pe Sof daca vrea sa il managaie si ea si a zis da. Apoi am intrebat stapanul cainelui si apoi am mangaiat amandoi cainele, ca eram si eu curios – avea o blana cu adevarat senzationala.
Dupa 20 de secunde, Sof si-a pierdut interesul si am plecat. Nu toti copiii sunt interesati de caini. Iar cainele nu este cu nimic mai special decat orice alt animal.
Copiii trebuie sa interactioneze cu animale, fara discutie. Asta insa nu-i un argument pt a interactiona cu caini. Mai sunt multe animale cu care copilul pote interactiona in afara de caine, si nici unul din ele nu prezinta acelasi risc sa-l desfigureze ca si cainele.
„Pe mine insa ma ingrozeste perspectiva unei muscaturi de fata, pentru ca cele mai multe muscaturi la copii sunt muscaturi de fata, din simplul motiv ca botul cainelui este la acelasi nivel cu fata.”
Eu pt a evita asta, intotdeauna (daca stapanul si cainele au trecut de „control” si daca baietii manifesta dorinta in acest sens) ma asigur ca mana mea, sau corpul meu, este intre botul cainelui si copil. Intotdeauna. Altfel, n-as avea curaj sa-i las sa se apropie de vreun caine strain, oricat de blajin ar parea el.
Botnita e sfanta.
In primul rand nu sunt de acord cu afirmatia „animalele sunt imprevizibile”. Este aceasta parerea generala a specialistilor in comportament canin( fiindca ne referim la caini in primul rand)? Fiindca un caine echilibrat si corect educat este oricum numai imprevizibil nu. De fapt, oamenii sunt cei ce nu stiu sa interactioneze cu animalele, sa citeasca „limbajul corpului”. De asemeni, uneori ( de multe ori) stapanii sunt cei cu probleme. Cainele este o fiinta ce trebuie respectata, nu o jucarie.
Ce mi se pare corect e faptul ca nu putem lua de bun ce spune un strain. Asa cum invatam copilul sa nu vorbeasca deloc cu persoane straine, este logic ca ii invatam nici sa nu creada ce spun acestea. Faptul ca un strain sustine ca al sau caine e in fizic si psihic e fix zero. Cand e vorba de cunoscuti, oameni in care avem incredere, trebuie sa cerem instructiuni exacte despre cum sa interactionam cu animalul. Ideal este sa stim si noi cate ceva, e plin internetul de informatii de incredere.
Eu iubesc animalele, ador cainii, am caini, am fost ani de zile voluntar la adapost, am lucrat si in terapie asistata de animale. Imi este frica de caini, in mod intemeiat, asa cum imi este frica si de oameni in mod intemeiat. Totusi, sa spui copilului ca nu trebuie sa interactioneze cu cainii orice ar fi mi se pare extrem. TAA este din ce in ce mai des folosita, acei caini sunt pentru beneficiari niste straini, pana ajung sa devina cei mai buni prieteni. Nu mai vorbesc de cainii ce sunt folositi in operatiuni de salvare. Toti sunt straini pana cand nu mai sunt.
Articolul mi se pare totusi ca vrea sa transmita altceva. Noi romanii avem o frica/greata/antipatie aproape patologica fata de animalele de companie. Pentru foarte multi( mai ales persoane crescute la tara, desi sunt si exceptii) cainele e ceva plin de boli, murdar si inutil daca nu latra si nu musca. Asadar, cainele ideal este murdar si agresiv, altfel nu isi are rost pe lume. E logic pentru aceste specimene sa nu lase copilul in preajma cainilor. E tot o forma de discriminare si de idee preconceputa. E normal sa iti inveti copilul ca un caine e o fiinta capabila de emotii, ca simte durere si placere, ca are simpatii si antipatii. Asa cum nu sare in capul oricarui copil din parc, nici pe caine nu te napustesti oricat de simpatic pare. Nu e ok sa ii spui ca un caine e instabil, imprevizibil, murdar si bleah in general. Respectul si frica sunt doua chestii total diferite.
Deea, chestia cu imprevizibilul este corecta din punctul de vedere al omului care intalneste caini pe strada. In general vorbind, cainii cu care te intalnesti sunt imprevizibili.
Asta nu inseamna ca cainele are el un caracter imprevizibil, ci inseamna pur si simplu ca probabilitatea ca tu sa intalnesti un caine imprevizibil nu este neglijabila. Pentru simplul motiv ca romanii in general nu-si dreseaza cainii, de aia. Romanii sunt foarte inteligenti si nu au nevoie sa-si dreseze cainii, mai dau bani pe ceva ce pot sa faca si ei, la cat sunt de inteligenti. Si cainii romanilor sunt printre cei mai deatepti din lume, nici nu au nevoie de dresaj.
Mie afirmatia ca animalele sunt, prin definitie, inprevizibile mi s-a parut dusa la extrem. Adica, eu nu cunosc aceasta definitie. Iar daca ne referim la animale in general, stim ca au un comportament chiar foarte previzibil, altfel nu ar supravietui ca specie. Sigur ca sunt imprevizibili pentru noi, in sensul ca nu putem noi anticipa un anumit cimportament fara sa cunoastem animalul. La caini, mai ales maidanezi, e mai complicat deoarece sunt in mare parte fiinte abuzate, traumatizate, pe langa faptul ca sunt animale domestice la baza dar fortate sa traiasca intr-un soi de salbaticie. Nu sunt de acord, niciodata, ca copilul meu sa se apropie macar de un maidanez. Sunt foarte reticenta si la animalele cu stapan, iar aici ma refer si la interactiunea cu cainele meu, nu doar cu copilul. Am un caine de talie mare, considerat rasa agresiva cu potential blablabla, merge mereu cu lesa si botnita si a fost regulat compostat de „pichinezi” liberi si ” complet neagresivi”. Da, cainele meu nu a muscat niciodata dar nu sta niciodata singur cu copilul. Fie si doar pt faptul ca e ff mare si din greseala o poate rani.
subscriu. şi nu, câinii nu sunt ca orice alt animal.
Cand am spus ca un caine este la fel ca orice animal, ma referam dpdv al lucrurilor bune pe care le poate aduce interactiunea cu el pt copil.
Sper ca nu spune cineva ca un copil este mai castigat daca interactioneaza cu un caine fata de, sa zicem, o vaca.
Si din pct de vedere filosofic si etic nu poate exista nici o diferenta intre animale. Stiu ca posesorilor de caini li se pare ca cainele este cel mai nu stiu cum animal, dar adevarul e ca nu e deloc asa.
Cainele este numit „cel mai bun prieten al omului” dintr-un motiv. Nu e cazul sa aducem argumente fiindca eu cred ca este evident ca, dintre toate animalele, cainele este animalul ideal de companie. Sigur, toate au suflet, toate au dragalasenia lot etc. Dar cainii sunt cei mai utili cumva omului, inclusiv pe partea de dezvoltare sau recuperare neuro-motorie. Iar dintre toate animalele da, cred sincer ca un caine este cel mai potrivit pentru a creste alaturi de un copil. Nu orice caine, nu orice rasa, dar strict in relatia cu omul sunt cei mai cei.
Of, chiar vrei sa incepem discutia asta :-)))
Uite cateva animale mult mai utile omului (utile in sensul ca fara ele fie am muri de foame, fie istoria omului ar fi aratat altfel)
1. Calul – singurul mijloc de transport pana acum 100 si ceva de ani (adica timp de mii de ani), folosit si la agricultuta si la vanatoare; fara el, omul ar fi ramas in pestera
2. Albinele – fara albine, murim de foame pt ca sunt responsabile de polenizarea tuturor plantelor pe care le mancam
3. Vaca, porcul, gaina, oaia, pestele – hranesc si imbraca miliarde de oameni, zilnic
Discutia nu era despre ce animal de companie sa alegem pt copil, ci daca ineractiune unui copil cu cainele il invata ceva ce interactiunea cu alte animale nu l-ar invata. Parerea mea e ca nu.
Altfel, daca ar fi sa aleg la modul ideal un animal de companie pentru copil, probabil as alege un cal. Este mai inteligent decat cainele, este loial, il poti calari. Sigur, e dificil cu calul, deci ramane cainele – dar doar pentru ca e mai usor de avut un caine decat un cal.
sigur, un câine nu e loial şi nici nu îţi oferă servicii de într-ajutorare :)))))
scuze, nu era de căutat nod în papură.
mai sus mă refeream la ce spune deea şi la faptul că e prima specie apropiată omului (creată de om). avem inclusiv reacţii fiziologice în urma interacţiunii cu el şi viceversa (secretăm oxitocină, ambii).
nu că nu ne plac, de exemplu, pisicile sau peştii. nu că n-ar fi caii nişte animale superbe, absolut remarcabile din multe puncte de vedere (călăria e unul din sporturile mele favorite şi aduce beneficii despre care nu e cazul să detaliem, inclusiv terapeutice).
dar continui să rămân la părerea mea, câinii sunt altceva. let’s agree to disagree 🙂
Noi avem câine, este dresat, afectuos şi protector din cale-afară cu copiii. Mi s-a întâmplat ca de exemplu să fim în fața blocului câteva mame cu câțiva copii mici și câinele nostru care stătea tolănit și ne privea. În momentul în care a apărut un câine străin în zonă, a noastră (este cățea) a luat atitudine și a îndepărtat intrusul din zonă. În mod frecvent m-au rugat mame și copii să îi las să o mângâie sau să se joace cu ea. Le-am spus celor care au vrut că este ok, deparazitată și vaccinată dar am și întrebat copiii dacă mama ar fi de acord (poate sunt alergici sau părinții nu i-ar lăsa).
Am o prietenă care spune că jucându-se cu bestia noastră, copiii ei și-au învins teama de câini. Uite cu asta nu sunt de acord. De ce: nu toți câinii sunt la fel, faptul că unul este docil sau dresat nu înseamnă că sunt toți la fel, precauția trebuie menținută. Ai mei copii mângâie tot felul de animăluțe deși eu nu sunt mereu de acord, ce să mai zic…
Cand eram mica mi-am dorit foarte mult un catel, din pacate ai meu nu m-au lasat, am avut animalute mici (pesti, broscuta testoasa, hamsteri). De fiecare data cand ieseam pe afara ma jucam cu cateii, ii mangaiam, le bagam si degetele in gura, nu imi era frica absolut deloc. Pe la 9-10 ani eram la tara, si m-am dus singura la un magazin. In drum spre magazin era un caine destul de mare care m-a „capsat” de picior desi eu am trecut pur si simplu pe langa el, nici nu l-am bagat in seama. M-am speriat tare de tot si am ramas cu frica asta mult, mult timp (vreo 10 ani cel putin), mai exact pana in momentul in care am avut si eu catei (aproape de sufletul meu) 🙂 Acum nu mai am treaba, nu imi mai e frica nici de cei mari si sper sa reusesc sa imi invat copilasii sa iubeasca cat mai mult animalele si sa nu le fie teama de ele.
Nu.
Chiar îmi povestea o vecină cât de mult o stresează copiii care se reped să se joace şi să îi mângâie câinele. Câinele e imprevizibil, copiii mici sunt imprevizibili, dacă animalul se simte în pericol şi muşcă se poate ajunge la eutanasiere şi plătit despăgubire o căruţă de bani.
Doar pentru că un animal e mic şi drăguţ şi pufos nu înseamnă că trebuie să accepte să fie smotocit de toţi necunoscuţii de pe stradă. Imaginaţi-vă că din 10 în 10 metri vine un străin să vă întrebe dacă poate să se joace puţin cu bebeluşul vostru, că uite ce frumos şi sociabil pare.
Ce-am mai ris, Eva, la comparatia cu bebelusul :)) Da exact asa si e.
Hai sa ne punem si-n blana si papucii animalului un pic.
Noua oamenilor ni-i mai simplu cind ne simtim coplesiti, noi stim sa injuram intai. (pe principiul bancului „Ce dai ma, nu stii sa-njuri?”) Un caine se apara si el cum poate, si nu stii niciodata de copilul tau nu-i fix a 135784571 persoana smotocitoare pe care cainele n-o mai sufera!
Is frumoase animalele si mi-s dragi, am avut si ciine si pisica. Dar au si ei toanele lor, mofturile lor si nu ne stau la dispozitie in fiecare clipa numa fiindca asa vrem noi si ca ne socotim vezi-doamne stapini.
Deci nu, nu incurajez. Si nu din ideea de „caine rau”, ci din ideea de a respecta animalul si de a-l dragali cind are el chef.
Ce-am mai ris, Eva, la comparatia cu bebelusul :)) Da exact asa si e.
Hai sa ne punem si-n blana si papucii animalului un pic.
Noua oamenilor ni-i mai simplu cind ne simtim coplesiti, noi stim sa injuram intai. (pe principiul bancului „Ce dai ma, nu stii sa-njuri?”) Un caine se apara si el cum poate, si nu stii niciodata de copilul tau nu-i fix a 135784571 persoana smotocitoare pe care cainele n-o mai sufera! Sau fix in momentul ala pe caine il doare burta, si nu stie sa-ti spuna pe romaneste „bai lasa-ma-n pace!”
Is frumoase animalele si mi-s dragi, am avut si ciini si pisici. Dar au si ei toanele lor, mofturile lor si nu ne stau la dispozitie in fiecare clipa numa fiindca asa vrem noi si ca ne socotim vezi-doamne stapini. Mi-am dresat cainii – fara discutie, i-am vaccinat, doctorit si dus la scoala de caini – dar asta nu inseamna ca s-au transformat in papusi inanimate pe care sa le trag de par cind vreau io, fara consecinte.
Deci nu, nu incurajez. Si nu din ideea de „caine rau”, ci din ideea de a respecta animalul si de a-l dragali cind are el chef.
Câinele meu musca străinii, partea buna e ca e un chihuahua. Când ma plimb pe afara cu el vor multi copii sa pună mana pe el iar eu întotdeauna le spun sa nu o facă pt ca știu ce urmează.As vrea totuși părinți sa oprească copii lor înaintea mea, nu mi se pare ok sa vii sa pui mana pe un câine pe care nu-l cunoști și mi se pare absurd sa vezi ca copilul tău se îndreaptă spre un câine oricât de mic ar fi rl și tu sa nu faci nimic.
Eu am si am avut caini de cand ma stiu, ii iubesc si am incredere in ei. Totusi, trebuie sa recunoastem faptul ca (…) capacitatea lor de discernamant este limitata. Sfatul meu este sa nu lasati copiii mici sa se joace cu caini straini care nu poarta botnita, indiferent cat de „mici si flocosi” ar fi acestia. Poate doar puisorii de 1-2-3 luni sa fie scutiti de aceasta regula. 🙂
Motivele ar fi multe, primul exact cum s-a spus mai sus, este ca romanii nu prea investesc in dresajul si igiena animalului personal (cu exceptii, bineinteles, printre care ma numar si eu). Ma uimesc cazurile (cunosc mai multe) in care s-a platit mai mult de 500 de euro pt un pui de rasa, dar apoi i s-a parut prea mult sa mai dea 50 de lei pt microcipare, pe care o faci totusi pt tine (maresti sansele de a-l recupera in caz ca se pierde), ca sa nu mai zic ca e si obligatoriu prin lege (impreuna cu vaccinul antirabic s.a., dar de asta nici nu mai zic).
Al doilea motiv ar fi ca uneori, chiar si un caine disciplinat isi „da in petec” cand interactioneaza cu un copil, pentru simplul motiv ca este mic si nu ii inspira acelasi respect pe care i-l inspira un adult, ci il vede mai mult ca pe o jucarie. Nu toti cainii au un caracter protector fata de puii altor specii.
In al treilea rand, eu m-as feri de cei care „nu au muscat niciodata” poate mai mult decat de cei care capseaza ocazional, si va zic si de ce. Cand l-am dresat pe al meu, am avut de ales intre a interzice total muscatul si a-l lasa sa ma muste controlat pe mine. Am ales a doua varianta, deoarece sunt cazuri de mare disconfort, durere sau stres ale cainelui pe care simte nevoia sa le exprime in acest fel, aceasta e natura lui. Lasandu-l sa ma muste cand are nevoie, stie exact cata forta poate aplica in muscatura ca sa avertizeze fara sa raneasca. Al meu este foarte protectiv cu mine, si mai sare cand i se pare ca sunt amenintata (daca imi da cineva o „bataie” amicala pe umar, de ex), dar fiindca i-am permis, nu face decat sa se duca cu botul in piciorul persoanei respective, fara a musca, si se uita la mine sa vada daca ii dau comanda urmatoare sau nu. Din nou, nici macar in acest caz eu nu pot garanta 100% ca nu va musca niciodata, din simplul motiv ca nici pt un om nu pot garanta 100% ca, oricat de pacifist ar fi, nu va trage nimanui niciodata un pumn in gura. Cu atat mai mult cineva care nu a avut de-a face pana acum cu aceasta situatia nu va sti sa reactioneze la ea inainte ca faptul sa se produca. In rest, eu il plimb in lesa tinut langa piciorul meu cand trecem printre oameni, ii pun botnita cand il duc la veterinar pt ca vaccinurile il dor si exista riscul de a se repezi la persoana care ii face injectie, chiar daca nu a facut asta niciodata. Si este un caine de talie mica, nu un rottweiler.
In ultimul rand as vrea sa ma adresez posesorilor: stiu ca va iubiti animalul si nu il credeti capabil de a face cuiva vreun rau. Dar nu toata lumea a avut de a face cu caini, sau le-a acordat atata atentie incat sa recunoasca diversele semne pe care ei le dau cand simt disconfort sau sunt pe cale de a deveni agresivi. De aceea este bine sa fiti voi precauti in locul lor, decat sa regretati dupa. Si daca nu va pasa de alti oameni si copiii lor, ganditi-va macar la animalul pe care il iubiti, la cum se simte el. Mie una stiu ca nu mi-ar placea sa vina straini sa imi puna mana pe cap, sa imi ciufuleasca parul, sa ma traga de urechi si sa ma ia pe sus doar pentru ca sunt mica si draguta. 🙂
Sunt de parere ca un stapan de caine dresat (in casa, nu de specialisti) nu poate garanta 100% ca micul sau prieten nu poate fi imprevizibil, la un moment dat, fata de un copil strain. Nu cred ca a afirmat cineva, despre cainii de terapie, ca musca, sunt murdari sau transmit microbi. Insa acesti caini au parte de un dresaj, poate chiar si igiena, speciale. Ma indoiesc de fapul ca toti (sau majoritatea) stapanilor de caini ofera aceste conditii cainilor lor, ca sa poata afirma ca sunt 100% siguri atunci cand se intalnesc cu copii in parc sau pe strada.
In concluzie, cred ca ar fi mai indicat ca cei mici sa puna mana pe cainii straini doar atunci cand pot intelege si riscurile. Cred ca e prea mult spus ca ii sunt „rupte aripile” unui copil care nu pune mana pe un catel in parc, ci doar il admira. Si albinutele pot fi fascinante pentru cei mici, dar nu ii incurajam sa se joace cu ele, chiar daca ele inteapa doar atunci cand se simt atacate (fapt admis de specialisti).
Sunt una din mamicile care privesc animalele la un distanta sigura, nu 10 m dar nici 50 cm. Nu caut motive cum ca musca,e bolnav etc si ii spun ca privim cainele, vorbim cu el dar nu il atingem. Asta e cu caini pe carne nu ii cunoastem. Avem si caini pe care ii vedem des si pe aceia ii si mangaiem. C este o fire foarte activa si ” repezita” si oricat i-as spune sa ne apropiem incet nu prea o face (1an si 3 luni). Iubesc animalele si nu vreau sa ii insuflu teama de ele dar asa cum scrie si Printesa Urbana ,animalele sunt imprevizibile.
Oh, am apasat pe bumb de 2 ori. Scuze, Ioana, poti suprima unul din comentarii (pe primul, al doilea e updatat). Scuze si mersi!
Mie personal nu îmi place să ating / sa ma joc cu animalele. Aia e, nu exista niciun soi de iubire intre noi. Mi-e mila de ele, da,dacă sunt maltratate, flamande,etc dar mila este singurul sentiment pe care mi-l poate starni un animal.
Copilul este, desigur, incantat de animalute. Nu vreau sa ii tai aripile. Asa ca il las sa atinga caini tinuti bine bine în brațe de stapani. Ii și pupa( cu suzeta în bot) ,apoi îl spăl. În rest, dacă sunt doar ținuți în lesă, nu îl las sa se apropie prea mult. Zilele trecute eram în curte, cu catelul vecinei, tinut in lesa si am facut greseala sa il las pe V un pic prea aproape de copil. În secunda doi cainele a sarit pe el (talie mica) si desi nu l-a doborat și nu a pățit nimic fizic, s-a speriat îngrozitor…. Nu vreau sa ii insuflu frica mea de caini si nici sa nu îl influentez în ceea ce privește iubirea pentru animale(pe care eu nu o am la modul sa am un animal în casa) dar nici nu o sa îl las sa se apropie prea mult, mai ales dupa experienta recenta.
Nu-i incurajez si nici nu-i las mai ales sa atinga cainii de talie mare. Fetita prietenei mele a fost la un pas sa fie desfigurata de cainele vecinilor pe care-l mangaia si care o stia foarte bine. Un centimetru daca musca mai intr-o parte si ar fi avut probleme mari.
Normal ca nu. Si am avut caine si pisici de cand ma stiu. Nici daca stapanul spune ca e bland, nu latra si nu musca. Nu mai vorbesc de muscat, dar daca il latra si in joaca si sperie copilul? Stiu cazul unei familii care a petrecut luni bune pe la psiholog din aceasta cauza. Si cu frica asta raman o viata intreaga (anxietate care le poate afecta nu doar o relatie fireasca, mai tz, cu animalele, ci si alte aspecte ale vietii: somnul, de exemplu). Nu mai amintesc de microbi: am vazut intr-un documentar la tv cazul unui bebe care a orbit la un ochi din cauza unui microb contactat de la cainele familiei (culmea, caine vaccinat) – au mintit ei, spun si eu o prostie acum. Oricum, fiecare face tot cum crede el ca este mai bine.
Eu am caine (samoyed) si nu a muscat pe nimeni niciodata (are 6 ani si jumatate). Totusi, nu as vrea sa risc si, pe de alta parte, nici nu ma dau in vant sa fie mangaiat de straini. Daca totusi persoana insista, ii spun ca latra (pentru ca asta face cand pui mana pe el sau il scoti la plimbare si stai pe loc mai mult de cateva secunde) si majoritatea se dau batuti. Mie nu mi-ar placea sa ma atinga niste oameni, de ce cainelui ar trebui sa ii placa?
Copiilor mei cand erau micuti (3, 4, 5 ani) le era f teama de animale, inclusiv de puii mici de gaina, abia iesiti din ou, inclusiv de micii iepurasi, de ieduti de la zoo. Nu intelegeam de unde izvorase aceasta teama intrucat eu nu avusesem pana atunci vreo reactie de a la interzice a pune manuta pe animalutele ce ne ieseau in cale. Ba chiar pe la vreo 2 ani + ai fetitei gasisem abandonat un pui de pisica intr-un parc, si l-am luat acasa, l-am igienizat, i-am gasit adapost. I-am indemnat pe amandoi sa il mangaie, explicandu-le ca e mic si are nevoie de afectiune la fel ca si copiii. Nu au avut insa curajul, desi ma priveau pe mine cu ochi pofticiosi cum o faceam.
Am lasat lucrurile asa preferand sa accept ca exista si posibilitatea unei frici instinctive fara ca cineva sau ceva sa le-o fi inoculat.
Anii au trecut si au ajuns la varsta cand au inceput sa mearga in vizite la prieteni care aveau catelusi sau pisicute in apartamente. Au inceput sa se apropie de iedutii, iepurii si poneii de la zoo cu ierburi, cu morcovi. Au ajuns sa -si lase adulmecate manutele, incetul cu incetul, apoi au fost emotionati cand au fost pt prima data linsi pe degetele de o limbuta aspra de caprita mai indrazneata. Apoi le-a devenit normal sa atinga catelusii cunoscutilor si sa se joace cu ei. Anul trecut le-am luat ca si animalut de companie un iepuras pitic si un hamster pitic. Parca au crescut la ferma nu altceva. Cu atata naturalete il manuiesc, si se bucura de prezenta lui vioaie, isi apropie fetisoarele de capusorul iepurasului si se ating, el ii linge pe nas, ei rad, el le sare in poala, si isi vara capul sub mana lor parca indemnandu-i sa il mangaie. Ii urmareste prin casa si topaie de fericire cand ii vede. Ei ii vorbesc de parca i-ar si putea intelege. Are nume si un loc in inimile lor. Nu le mai este frica de animale. Am remarcat insa ca pastreaza vigilenta fata de cainii fara stapan de pe strada. Poate ca asta nu e tocmai rau, insa le-am explicat ca animalele pot simti frica oamenilor si ca acestea fara stapan pot avea reactii neplacute, asa ca e mai bine sa pastreze o atitudine calma si indiferenta daca li se iveste un caine in cale.
De ce am optat pt hamster si iepuras in loc de caine sau pisica la fel ca toti oamenii ce locuiesc la bloc?
1. Hamsterul e un animalut f independent, e usor de hranit, usor de intretinut, nu necesita program de plimbare, nu sare pe paturi, nu isi face nevoile peste tot, nu trebuie sa-l iei cu tine in concediu cand nu ai unde sa iti lasi animalul de companie. E un animal jucaus, non-violent, te poate amuza si numai sa il privesti cum escaladeaza structurile ce i le pui in cusca, si cum se da in roata cu viteza si cum roade cu pofta o bucata de mar de parca e cel mai bun lucru de pe pamant.
2. Iepurasul necesita un pic mai multa grija, pt ca cere afectiune si interactiune cu familia. Asta daca vrei sa fie fericit. Are nevoie de o igiena riguroasa si asta presupune documentare riguroasa si o relatie cu un medicul veterinar. Cusca lui e mai mare decat a hamsterului. L-am educat sa foloseasca litiera, de fapt doar i-am cumparat-o si el a stiut la ce foloseste chestia. Nu trebuie scos afara la plimbare, pe strazi ca un caine. Domeniul lui este apartamentul. Noaptea o petrece in cusca lui amenajata regeste pt dimensiunile lui. Fata de pisica are avantajul ca nu lasa par peste tot pt ca desi naparleste la 3 luni, totusi nu prefera defel paturile si canapelele si se lasa periat si chiar tuns astfel ca mare parte din deranjul cu parul il controlam. Nu scoate zgomote, altele in afara de un fel de tors de bucurie cand topaie in jurul nostru. Ziua doarme in mare parte a timpului, chiar isi doreste sa il lasam sa doarma astfel ca desi deschisa cusca nu o paraseste. De un an de cand il avem i-am invatat bioritmul si i-l respectam. Alt avantaj e ca nu zgarie si nu musca indiferent ce. Cred ca e o alegere potrivita pt un copil 🙂
Noi avem catel, un ciobanesc german. Am detinut exemplare de la 11 ani, cu o mica pauza cat am fost plecata la facultate. Sotul meu are aceiasi experienta, chiar mai bogata in ce tine de patrupedele blanoase. Cu ocazia asta, am invatat ca fiecare caine, chiar daca e aceiasi rasa, are o anumita personalitate unica. „Butoanele” la care reactioneaza, sa spunem agresiv, sunt diferite si tin de experienta fiecarui catel. Stapanul, in mod ideal, cunoaste aceste butoane, si recunoaste semnele inainte ca aceste butoane sa se declanseze, reusind sa le evite la timp, 85% din timp (vorbim de oameni normal, nu de dresori profesionisti la plimbare cu catelul). Dar in realitate, stapanii la plimbare cu un catel, in proportie de 70%, nu sunt atenti la catel. Si nu doar intr-un moment. Ci in general. Se presupune ca daca e al tau si il ingrijesti, il cunosti. E o presupunere eronata. Nu poti sa cunosti cu adevarat un caine. Poti sa il intelegi, sa ii vezi semnele si sa le interpretezi, dar atata timp cat gandesti ca un om, si nu ca un caine, el va fi mereu cu o doza de imprevizibilitate. E „lost in translation”. In general interpretam semnele cainilor din punct de vedere uman (ex: se linge pe bot, inseamna ca a mancat ceva bun care i-a placut. Gresit, isi curata nasul in primul rand si adulmeca ceva interesant pentru el. Curatarea nasului il ajuta sa adulmece cu mai mare finete.) Cainii au anumite reguli de interactionare, pe care trebuie sa le cunosti, daca esti un stapan responsabil, nu doar un om care si-a luat un caine pentru ca „i-a placut modelul”.
Dar ce poti sa faci ca parinte, este sa „il citesti” pe stapan, ca din reactiile lui cu patrupedul, sa intelegi ce parere are el despre cainele lui.
Interactionarea unui caine cu stapan cu puiul nostru, e treaba dificila si tine de multi factori. Sunt multe idei bune exprimate mai sus, in care primeaza siguranta.
Catelusei noastre ii plac copii, cateodata ii linge pe fata, dar cateodata ii ignora in timp ce le „permite” sa puna mana pe blana ei. Depinde de ea, de cat de agitata e in acel moment (e la inceputul plimbarii sau la sfarsitul ei), de energia copilului, de mine ca stapan si de insotitorul copilului. E psihologie umana si canina, multa! Iar daca iti este frica, din start, ca parinte, desi ai vrea ca puiul tau sa mangaie catelul, mai bine lasa ideea deoparte. Pentru ca prin empatie, copilul iti va simti frica, iar catelul, ei bine el va profita de frica ta, pentru ca este un semnal ca il recunosti ca „superior” in ierarhia de moment. Si el e mereu atent pe ce loc este in ierarhie.
Sunt pentru interactionare, dar sub conditia ca stapanul sa isi cunoasca bine cainele, si eu sa il cunosc pe stapan. Am vazut prea multi catei „pufosi” si „scumpici”, care sareau ca apucatii la cainele meu iar stapanul ii ridica de ham cu totul, iar ei se zbateau in aer in timp ce li se spunea pe un ton amuzat „Vai, o sa te manance cu totul cainele ala mare!” Da, asa cum avem acasa si o colectie de incaltaminte de copii pe care i-a mancat la plimbare prin parc. Dar nu mai dezvolt subiectul 🙂
Iar eu ca mama de unde as putea sa stiu daca acel caine plimbat in lesa, musca sau nu? Ca uneori pana sa apuci sa intrebi daca musca, cel mic a si sarit pe caine. Ar fi altfel daca stapanul stiind ce animal are la usa, agresiv sau nu ar folosi elemente ajutatoare, botnita, lesa…. astfel incat si eu sa imi educ copilul spunandu-i: daca are botnita e rau! Nu et apropia de caini cu botnita ca sunt rai si agresivi. Eu il las sa se joace cu animalele si la sfarsit il sperg pe mani cu un servetel antiseptic. Deja stie ca nu trebuie sa pupam catelul, ca nu il luam acasa la noi ca are casa lui… eh poveste!
Si eu iubesc animalele, cainii in special. Am crescut cu caini in curte, cand voi avea copii nu exclud ideea de a lua un caine acasa, la un moment dat. Toate astea nu sunt insa motive sa imi incurajez copilul sa interactioneze direct cu orice caine i-ar iesi in cale, indiferent cat de ingrijit ar arata.
Nu cred ca problema ar fi ce stiu despre acel caine – daca e vaccinat, deparazitat sau bland, pentru ca
1.nu ma vad stand la povesti cu proprietarul si intrebandu-l toate astea in timp ce copilul asteapta cuminte sa afle raspunsurile si, implicit, daca are voie sa-l atinga si
2.toate astea mi se par irelevante pentru cum ar putea sa reactioneze cainele la interactiunea cu un copil care, chiar daca nu vrea, poate oricand sa faca un gest gresit, pe care cainele sa il interpreteze gresit.
In plus, m-as gandi putin si la bietul animal. De ce ar trebui sa suporte mangaierile oricarui copil care trece pe langa el si care vrea sa il atinga pentru ca Ia uite ce catel draguuut si pufooos si miiiiic…
Nu cred ca daca imi invat copilul sa respecte animalele si sa nu le smotoceasca ori de cate ori stapanul spune ca sunt „ok” ii insuflu frica fata de ele. Totul tine de cum ii prezint situatia, iar in privinta asta sunt de acord cu autoarea.
Nici noi oamenii nu suntem previzibili si avem constiinta…
Intr-adevar cainii dau dovada de inteligenta, supunere si multe alte calitati pe care multi oameni nu le au, insa de aici pana la a lasa un om strain, cu atat mai mult un copil, sa ii flocoseasca putin si sa spui ca e 100% safe (pe ideea ca e dresat spalat vaccinat si deparazitat) mi se pare o dovada crasa de inconstienta.
Depinde de copil, si depinde de caine. Baietelul meu adora toate animalele, si cu toate ca se teme de latrat, se poarta foarte frumos, prietenos, delicat cu ele – am incredere in el, ca nu loveste, impinge, bruscheaza, trage de una-alta, pentru ca vad ce si cum face cu pisica noastra zi de zi, de doi ani incoace (copilul are 2,5, pisica 11). Nu cred ca un stapan responsabil isi cunoaste cainele mai putin decat imi cunosc eu membrii familiei, asa ca daca imi spune ca n-a muscat niciodata pe nimeni, si bineinteles daca ne permite (si stapanul si cainele), eu imi las copilul sa il mangaie si sa se joace cu el – nu i-as lasa nesupravegheati, dar atata timp cat stie regulile de baza (sa nu puna mana unde nu trebuie), si le respecta intotdeauna, nu fac din tantar armasar.
Bineinteles imprevizibilul poate interveni oricand, din ambele parti: cainele se poate speria de un zgomot tare, copilul poate sa ridice mana sa se scarpine, si sa zgaraie din greseala botul cainelui… dar daca merg pe principiul asta, nu-l mai las sa faca nimic, ca daca se enerveaza si devine violent, si un alt copil il poate musca de fata la cat de nas-in-nas stau in nisip, sau poate sa-i vina o idee la al meu, si sa se ridice in picioare pe hinta in trei secunde, etc.
Mie mi se pare trist cand oamenii isi feresc copii de lume bazandu-se pe propriile lor frici – un copil crescut astfel nu va avea niciodata o reactie sanatoasa fata de animale, si prin urmare nici o relatie de nedescris, cum numai intre un copil si un caine poate exista. Dar oi fi eu prea cu capul in nori, chiar maine mergem la un adapost sa adoptam un nou membru de familie care, culmea, va locui in casa cu noi, from day one…
eu sunt de acord cu parerea ta (printesa urbana).
copiii mei se uita la cainii din parc, se amuza de unele rase (bichon, caini mici) dar nu au avut intentia sa se duca sa`i mangaie si nici eu nu le`am incurajat.
nu mi se pare nici mie in regula sa intreb un strain daca permite sa`i fie mangaiat animalul de companie de catre copiii mei, de parca am fi la petting zoo; din seria interactiuni sociale ciudate.
Nu este ok de mangaii câini necunoscuți,cățelușa mea nu suporta sa fie atinsa de străini,iar foarte multe persoane presupuneau ca daca este un caine de talie mica este inofensiva. Foarte mulți oameni ignorau avertismentul meu ,ca musca, si puneau mana pe ea,deoarece pe ei ii iubesc câinii. Poate alti caini,cățelușa mea nu e ratat nici un „iubitor”de animale care nu intelege ca si câini au nevoie de spatiu,toți au plecat capsati de mâini. Nu inteleg cum poți ignora avertismentul stăpânului si sa te repezi asupra catelului sa ii vorbesti pitigaiat si sa il obligi sa iti suporte mangaierile. Iar pe copiii nu ii suporta,începea sa ii latre de cum ii vedea ca încearcă sa se aproprie.
Asa ca au nu il incurajez pe fi-miu sa se aproprie de caini necunoscuți. Se joaca cu cainii familiei si este suficient.
Eu n-as putea sa zic ca incurajez sa puna mana dar nici nu ii zic nu. Prefer sa ii arat: uite catelul, e alb, pufos, dragut etc si eventual daca vrea, ne apropiem. Asa mi se pare mie ca e cel mai bine..
Cand era fiu-meu mic, nu s-a prea pus problema daca ii permit sau nu sa atinga caini cu stapan, pentru ca nu-l interesau deloc patrupedele, el era pasionat de reptile, insecte si pesti. Si chiar a mangaiat bine de tot un sarpe care se odihnea pe o piatra la Sarmisegetuza, in sensul ca l-a insfacat de coada si tragea de el de mama focului, in timp ce bietul sarpe se zbatea sa se ascunda intr-o crapatura. A fost prima si singura data cand taica-su, terorizat de gandul ca prin zona traiesc chiar si vipere, i-a ars o palma peste maini de a zburat sarpele cat-colo.
Ca stapana de caini, eu nu sunt prea incantata cand cineva necunoscut se apropie sa-mi mangaie cainii. Sunt foarte socializati, educati, ii scot la plimbare zilnic, ma asculta orbeste, nu au aratat niciodata agresiune fata de oameni, cu atat mai putin fata de copii. Dar totusi….am o retinere vis-a-vis de un copil mic care sa vina sa-i mangaie. Sunt totusi animale, nu poti garanta 100% ca nu se intampla si ceva neprevazut, copilul poate sa-l traga de urechi, de blana, sau poate parintele copilului e tensionat sau are un limbaj corporal pe care cainii il pot percepe periculos. Unul dintre cainii mei e un ciobanesc de Berna foarte frumos si pufos si cu o mutra blanda, si de cate ori ii scot la plimbare copiii sunt foarte atrasi sa il mangaie, dar cu tot regretul eu ii rog pe parinti sa nu ii lase.
Ce tare, sa traga sarpele de coada :)) N-am mai auzit. Ce superman de copil ai, Deea? :))
Oh, era foarte pasionat de reptile cand era mai mic. A fost la un moment dat la noi in oras o expozitie de reptile itineranta, si i-a placut atat de mult, a fost asa de entuziasmat ca pana la urma domnul care prezenta reptilele i-a permis sa le atinga, daca doreste. Evident ca a dorit sa le atinga, ba chiar si-a pus serpii in jurul gatului, ha, ha, ha, am vreo cateva poze super amuzante cu el impodobit cu serpi. 😀
Eu am caine de talie mare (30kg) si desi e dresat si pana acum nu a muscat pe nimeni, nu am curajul sa il las nesupravegheat in curte cu propriul copil, pe care teoretic, ar trebui sa il protejeze. Animalele sunt animale si nu pot garanta ca nu va avea vreodata o reactie nepotrivita daca il inteapa o albina, de exemplu. Eu pe strada il port doar cu botnita si las copiii sa il mangaie doar daca tin bine de lesa. E doar o masura de precautie, pentru ca nu se stie niciodata. In aceleasi conditii las si eu copilul sa mangaie cainele altora: daca stapanul ne da voie, daca cainele e bine tinut si daca are botnita. Cu cainii aflati la casele prietenilor il las sa se joace doar daca sunt langa el. Nu vreau sa cresc un copil cu frica de animale, dar niste masuri de precautie sunt necesare. E important si sa inveti copiii cum trebuie atinse animalele ca sa nu le deranjezi si ca sa nu perceapa gestul tau ca pe o amenintare. Ca o paranteza, eu ma feresc mai mult de cainii mici decat de cei mari. Un ciobanesc german e mai echilibrat psihic decat un pekinez, si de multe ori, mai dresat.
Și copilul poate fi imprevizibil. Dacă se repede de exemplu spre un câine, chiar dacă intenția este doar să se joace, animalul poate percepe atitudinea lui drept ostilă. Pot să îi tragă de urechi, sau de coadă, din punctul lor de vedere în joacă, dar animalul, oricât de blând, poate reacționa negativ.
În niciun caz nu îi insuflu copilului teama de animale, și noi avem câine (blând și jucăuș), dar animalele străine trebuie privite, cel puțin inițial, cu puțină precauție.
Nici eu nu sunt de acord cu mangaiatul cainilor sau pisicilor de catre copii. Pot fi imprevizibile animalele, la fel si copiii. Am fost intr-un parc unde un caine maidanez a latrat foarte tare la un copil de 12-13 ani ba s-a mai si repezit la el. Fie-mea avea nici 2 ani si s-a speriat foarte tare. De atunci, cand vede sau aude sau un caine care latra, se catara pe mine sa o iau in brate. Nu vreau sa-i cultiv frica de animale dar nici apropierea de ele nu mi se pare in regula. Le admiram de la distanta, ne uitam la blanita lor, la felul in care se comporta dar atat.
Ma gandesc ca pana la urma nici mie nu-mi place sa vina cineva sa-mi pipaie copilul, de ce i-ar placea unui proprietar de animale sa vina un copil sa-i ciufuleasca catelul?
Ma deranjeaza uneori unii proprietari cand spun ca animalul lor nu musca, chiar sunt gata sa garanteze lucrul acesta. Dar…. daca musca? Nimeni nu se gandeste la consecinte si la durerea provocata de „nu musca” decat atunci cand se intampla nenorocirea. Pe mine m-a muscat cainele familiei de obraz, puteam sa raman fara ochi sau fara nas dintr-o simpla neatentie asa ca mai bine evit sa-mi las copilul sa mangaie caini, fie ei si cunoscuti sau pentru care se garanteaza ca nu musca. Sanatatea copilului consider ca este mai importanta de interactiunea cu cainii.
La fel si cu pisicile (desi fie-mea e topita dupa ele sa le ia in brate), mai bine nu. Pisica noastra nu sta la mangaiat si protesteaza cahaind sau chiar da cu labuta fara gheare. Fata stie sa o lase in pace si sa o ocoleasca decat sa ia vreo laboanta peste picior. Se cauta reciproc dar amandoua pastreaza distanta.
Nu am raspuns la sondaj pentru ca eu consider ca intrebarea este formulata gresit. Incurajez copilul sa treaca strada sa mangaie un catel? Cu siguranta „Nu”! Incurajez copilul sa puna mana pe un catel cu stapan care vine sa se gudure pe langa el, dupa ce in prealabil am consultat stapanul? Cu siguranta „Da”!
Apoi, consider ca este foarte dar foarte gresit sa gandesti „asta e animalul familiei deci e safe”, „asta e un animal strain, deci nu e safe”. Nu. Orice animal are o doza de imprevizibilitate. Ca stapan, nu ai garantii. Sigur, catelul familiei sau al bunicii sau al matusii, s-ar putea sa-l ierte pe juniorul care urla si tropaie pe langa el. Dar la fel de bine s-ar putea sa-l prinzi intr-un moment prost. Si sa nu accepte ceea ce ti-a mai acceptat de 100 000 de ori. Deci atat noi ca adulti, cat si copiii nostri, trebuie sa invatam cum sa interactionam cu animalele. Dar cum sa invatam, daca nu interactionam? Daca fugim de ele? Daca nu punem niciodata mana? Daca ne temem? Cum sa stie bietul copil de 2-3-4-x ani ca un catel mare e de obicei mult mai calm si linistit decat o snamenie mica? Cum sa stie pozitionarea corecta a mainii fata de capul animalului? Cum sa nu resimta teama daca parintele nu face altceva decat sa-l traga si sa-i spuna „nu punem mana ca nu stim ce ne face / asta e un caine mare si rau deci ne ferim de el” samd?
In tari straine este extrem de intalnit sa ai animale de companie si copii. Sa vezi ratuste cu pui in diverse mini baltoace si sa nu te temi ca le va chinui cineva. Sa te plimbi prin paduri si sa vezi caprioare si porci mistreti. Sa vina porumbeii sa-si faca cuiv la tine pe balcon. Sa ai montate dispozitive de hranit pasari in gradina pe timp de iarna. De ce? Pentru ca lumea stie sa interactioneze cu animalele. Atat domestice cat si salbatice. Le respecta natura si limitele. Si lucrurile astea se invata cel mai bine cand ai animalul in fata ochilor si la o intindere de mana.
Si eu am catel de talie mica destul de docil si prietenos in 90% din cazuri dar au fost si momente cand din cauza unor miscari bruste ale unui copil sau din cauza ca avea poate o zi proasta ( cum ni se poate intampla si noua, oamenilor, de altfel) sa maraie si sa sara sa muste! Dar de fiecare data cand un copil isi doreste sa il mangaie, sau se joace cu el, ii las dar in acelasi timp si eu sunt cu mana pe catel, il mangai pe cap si il tin usor ca sa evit astfel de momente! Le explic copiilor in momentul in care il mangaie ca el este cuminte dar sa nu il traga de urechi, de coada sau sa ii bage degetele in ochi si incerc sa fac comparatie cu faptul ca nici pentru ei nu ar fi placut sa ii traga cineva de par,etc. pentru ca ar fi dureros….acelasi lucru simte si catelul. Oricum, sunt foarte putini parintii care intreaba daca se poate mangaia catelul si de cele mai multe ori m-am lovit de parintii care si-au lasat copii sa vina in fuga, tipand catre catel fiind de cele mai multe ori nevoita sa ii opresc eu pe copii sau sa iau catelul in brate si sa incerc apoi sa le explic parintilor ca nu este ok sa isi lase copii sa vina in fuga spre un animal despre care nu stiu nimic! Trebuie sa invatam ca si animalele au limitelor lor, asa cum le avem si noi pe ale noastre si nu vrem sa ne fie incalcat spatiul personal!
Va rog sa nu mai atingeti caini straini, cu sau fara stapani! Eu am un caine agresiv si fug de parintii care vin cu odraslele sa-l flocaiasca pentru ca e mare si alb, botnita nu e semn de agresivitate, dupa parerea lor, e inteleasa ca o siguranta in plus, parca un animal de 47 de kg are nevoie doar de colti sa faca o greseala. Nu are nici o problema cu cei mici dar le-ar manca parintii cu prima ocazie. In acelasi timp sunt si parintii care butoneaza telefonul relaxati si se trezesc ca plodul e deja langa cainele meu, vin in viteza tipand si uite cum patrupedul meu ataca parintele pentru simplul motiv ca a incercat sa faca ceva copilului, cainele asta intelege, cel mic este in pericol si cel mare e raufacator.
cred ca toti parintii ar trebui sa citeasca asta.
Vrei sa obisnuiesti copilul cu alte animale?
Daca n-ai experienta te duci la un dresor profesionist care poate folosi caini de terapie socializati si cu un comportament impecabil (da, se poate asa ceva).
Am vazut pitbull folosit pentru terapie si labradori care ar rupe capul de pe umeri unui copil. Cei mai periculosi sunt cainii mici, aia sunt lasati de izbeliste de stapani, nu sunt dusi la dresaj, problemele de genul agresivitatii nu sunt bagate in seama de proprietari pentru ca unui om mare nu prea are ce sa-i faca, dar pe un copil poate sa-l mutileze. In lege scrie clar ca orice caine trebuie tinut in lesa cand e in locuri publice, unele rase sunt mai speciale si trebuie si botnita dar macar amarata aia de lesa de maxim 2 metri si nu porcariile alea de retractabile care lasa animalul la 10 metri si se blocheaza de nu mai au nici un control asupra cainelui. Copii cresc intradevar foarte bine cu animale, dar cu a lor, nu faceti teste cu unele necunoscute.
Cam tarziu am dat peste articolul acesta, uitanu-ma pe blogul tau si intr-adevar este bine de stiut in cazul celor mici, si nu numai, cum sa abordeze un catel.
Insa sunt perfect de acord cu ceea ce ai spus tu. Parca ar fi scris de mine 🙂
Poate si din cauza ca am fost muscata si in copilarie si in viata adulta de mai multi catei, doi mari si restul din categoria „de buzunar”, am dobandit o oarecare reticenta fata de ei, chiar daca au stapan.
Cunosc doua cazuri in cercul meu de cunostinte, in care in rottweiler a muscat de fata fetita familiei, norocul ei fiind ca nu a nimerit ochiul, si de asemenea pediatrul nostru care a fost muscat in timp ce se afla in vizita la un bebe pentru o mica raceala.
Orice s-ar spune, gen „e bland, nu musca, e ca un pisoi, etc etc” sunt afirmatii fara o baza solida, aici intervenind tocmai factorul imprevizibil.
Deci nu mi-as lasa copilul sa intre in contact cu un strain, dar nici nu i-as prezenta catelul ca fiind „un bau bau cu 4 picioare”
Eu întind mâna către un câine și îl las să mă miroase. Dacă mă linge, înseamnă că vrea să mă joc cu el și îl ating. Dacă nu mă linge, nu îl ating.
La câinii maidanezi, văd dacă e corpul rigid când se uită la mine, că dacă e înseamnă că sunt o amenințare pentru el. Știu și că dacă dă lent din coada stânga -dreapta, înseamnă că evaluează situația dacă sunt o amenințare sau nu. Doar dacă dă rapid din coadă, înseamnă că ar vrea să mă cunoască și îi întind mâna să o miroase.