Ne jucăm des de-a v-ați ascunselea prin casă, de fiecare dată ne prăpădim de râs, pentru că Ivan se ascunde mereu în același loc și anunță tare imediat ce s-a pitit:
– Oian atiiiș! (adică Ivan e aici)
Eu reușesc să găsesc locuri noi, în care stau minute bune răspunzând la mesaje pe telefon, în timp ce ei mă caută enervați prin toată casa. Sofia se ascunde de fiecare dată în locul în care m-am ascuns eu tura dinainte, ne regăsim cu strigăte uimite, apoi ne alergăm care încotro. Foarte amuzant și pentru mine, mă distrez mult mai bine cu copiii de 4, respectiv aproape 2 ani decât la oricare dintre comediile lansate în ultimii 10 ani, ca idee.
Vineri, aceeași poveste, doar că Ivan, cu început de viroză, n-a mai vrut să se dezlipească de mine, așa că am făcut echipă noi doi, iar Sofi fie se ascundeade noi, fie ne căuta. Bun. Pe la a treia tură, m-am băgat la ea în cameră (nimeni nu are voie să intre la ea în cameră fără aprobare în prealabil și fără motiv întemeiat, dar despre asta în alt articol), ne-am urcat pe pervaz, am tras draperia și am făcut liniște.
Evident că ea nu s-a gândit vreo clipă că aș fi avut tupeul de neimaginat să intru în camera ei, așa că răscolea restul casei, strigând după noi. Evident, noi ne hlizeam după draperie, pe întuneric. Ivan era extrem de fericit că ne puteam gigiuli fără să fim împinși sau trași de haine de soră-sa.
Sofia, văzând că nu dă de noi și nici nu-i răspund, a început să-l strige pe Ivan, speculând astfel dorința lui de a interacționa cu ea (despre care am mai scris aici).
– Ivaaan, unde ești, hai să ne jucăăăm!
Ivan, desigur, ar fi strigat cu mare bucurie Atiiiș (adică aici), dacă eu nu l-aș fi atrenat dinainte să strige în șoaptă. Așa că nu l-a auzit, deci nu ne-a găsit. O urmăream de pe tabletă cum se învârte după noi, a deschis inclusiv frigiderul și s-a uitat atent pe fiecare raft. Nu, nu eram acolo, noi ne stricam de râs ca bufnițele pe pervaz la ea în cameră, când, după vreo cinci minute o aud:
– Maaami, îți sună telefonul!
Hopa, zic, ori are mult noroc, ori tocmai a spus o minciună (inteligentă, dar totuși, o minciună)! N-am cedat presiunii. Trecuseră deja mai bine de 10 minute de când ne căuta, când Ivan a decis că nu mai poate de dorul ei și a început să strige:
– Fooofi, vină, Fooofi, atiiiiș Oian mami!
Sofia stătea în fața ușii ei, de partea cealaltă, încă nu-i venea a crede ce curaj am avut. A intrat ca un comandat de trupe, Ivan dăduse draperia la o parte deja, așa că ea ne-a putut vedea în toată splendoarea noastră de infractori, roșii de râs.
– V-ați ascuns în camera MEA?
– Ăăăă, păi da, că am crezut că…
Mă bâlbâiam și transpiram. Ivan întindea mâinile s-o ia în brațe, dar ea nu avea deloc genul de față care încuraja îmbrățișările. S-a luminat dintr-odată:
– Mami, dar ce idee bună ai avut, data viitoare o să mă ascund și eu tot aici, să vezi cât o să-ți ia să mă găseeești!
Noroc că a început apoi să plouă și amândoi au vrut să se plimbe prin bălți, așa că am ieșit la ud și la frig, dacă pe pervaz la cald nu ne-a plăcut să mai stăm.
PS: Telefonul chiar sunase! 🙂
Sursa foto: de-a v-ați ascunselea via shutterstock.com
Foarte funny articolul :))) imi faci pofta de facut copil.
Dar nunu!! Mai stau 5 ani :)))))
Cat de fain! Abia astept sa vina bebe 2 si sa creasca indeajuns incat sa ne ascundem toti 3 ( sau chiar 4, cu tati) si sa ne amuzam teribil!
Oian vorbește limba turcă? :)))
Foarte fain, uf, de-acum tot așteptăm și noi să apară 2 liniuțe. 🙂 sper să ne distrăm la fel de bine cu ai noștri copilași. Și sper să am curajul să îi fac pe toți trei, așa cum ne dorim :)))
Super, m-am binedispus de dimineata :). Sunt asa de draguti si inocenti, ma uimesc de fiecare data!
De unde ai atata energie? Copila mea are 4 luni si abia ma mai tarasc prin casa. Ce-i drept ma si trezesc noaptea de vreo 3 ori. Oricum abia astept sa se faca si a mea mare sa ne putem juca haios.
In alta ordine de idei, ma bucur ca acum cand o am pe ea, ti-am descoperit blogul si pot invata de la tine cum sa fiu o mama cat mai buna. Te felicit si iti multumesc!
O sa te calesti si tu in timp 🙂 O sa te trezesti si de 10 ori pe noapte, dar corpul dau deja va fi obisnuit cu lipsa de somn, cand se uita la tine puiul tau cu ochisorii plini de dragoste, piere orice urma de oboseala, si iti vine cheful de alergat cu el dupa porumbei prin parc :))
Doar de 3?! A mea are 13l, eu muncesc full-time si ea ma trezeste de 5 ori pe noapte.
O sa te adaptezi! 🙂
Draga Printesa,
Asa bine am ras ca musai sa mai citesc articolul inca o data 🙂
Multumesc mult!
Noi inca nu am ajuns la jocuri atat de elaborate ca are abia 13l. Dar ma amuz copios cand o vad cat e de ocupata. Si cum imi explica diverse pe limba ei. 😀
Off… parca povestesti de la noi. Doar ca noi-mami „furam” imbratisari mai tandre cu cel mare, ca cel mic e „tartorul”. 🙂
Hehehe, excelenta. Parca ma regasesc ca copil, in randurile tale.
Si baietelul meu de 3 ani si 4 luni a invatat el ceva la gradi despre „cine nu e gata il iau cu lopata”. Si ne jucam cam asa: Ma pune pe mine sa tin ochii inchisi sa numar pana la 10 si sa zic: cine nu e gata il iau cu lopata! El intre timp se ascunde mereu in camara. Dupa ce zic formula, eu incep sa umblu prin casa si sa intrb cu voce tare :” Unde e Tudor, unde o fi baietelul meu??” iar el invariariabil imi raspunde „Sunt aicea, in camara”! :)))