ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Trebuie să scriu, eu nu știu ce să cred. Poate voi judecați mai limpede. Azi a trebuit să pierd 10 minute la notar. Într-o clădire vis-a-vis de mine. Asta mică (2 ani și șapte luni) a rămas pe stradă cu tata-su. Eu, ce e drept, am aplicat metoda „dispărut într-o fracțiune de secundă”, pentru că TREBUIA. Nu am stat zece minute sus, ci vreo douăzeci, mai mult nu. Rezultat:
– mă sună la un moment dat soțul și zice: plânge încontinuu, s-a așezat pe jos pe stradă în fața casei, eu o iau pe sus că e show mare. Te așteptăm sus, în casă. Bine, zic eu, nu am terminat, dar vin, o iau pe asta mică și mă întorc la notar.
-ajung în fața casei, unde era o mașină de poliție și câteva cucoane agitate foc; primul meu gând a fost că s-au cicnit doi sau mai mulți bicicliști și și-au rupt toți coarnele, dar știind că aia mică e în „tantrum”, cum se cheamă acum, nu am apucat să iau detalii despre spectacol.
-ajung sus, plângea că la carte. O iau în brațe, se liniștește ca prin miracol și coborâm să ne întoarcem la notar să terminăm hârtiile.
Coborând, ajung la etajul 1, când văd în față mea că urcă doi polițiști. Realizează într-o fracțiune de secundă că ea este copilul „cu probleme” și mă întreabă de sănătate, mă legitimează, mă pun să le dau și actele copilului, ale soțului; dar zic eu, CE S-A ÎNTÂMPLAT????? De menționat că, cu câteva trepte mai jos, erau două doamne care doreau să asiste la spectacolul provocat de ele. Știți ce făcuseră? Au chemat poliția pentru RĂPIRE! Da, ați citit bine, răpire, asta în situația în care jos, când soțul meu și-a luat copilul pe sus, erau trei vecini (printre care și o doamnă, ele au cea mai multă credibilitate din păcate pe la blocuri) care au spus că e tatăl feței.
Să îți fie frică în ziua de azi de o reacție a copilului? Ce trebuia să facă soțul meu (dat fiind că în casă noastră bătaia e absolut interzisă fără drept de apel), să trăznească niște Dumnezei și vreo câteva după ceafă copilului, atunci era oare mai bine, așa era considerat un tată adevărat?
Nu am neapărat o stare de spirit negativă legată de episodul asta, nu știu cum era mai bine, dar mă întreb, să îmi fie frică să mai ies cu copilul pe stradă? Teoretic se poate repeta fază. Și dacă se repetă de mai multe ori… M-am gândit o fracțiune de secundă la Barnevernet, dar am scuturat violent din cap și am închis ochii, poate îmi dispare imaginea din fața ochilor.
Sursa foto preview: copil furios via Shutterstock.com
Eh, na… Bine ca s-a lămurit situația rapid cu polițiștii .
Eu zic ca e bine ca au chemat politia și au și venit. Cum ar fi fost dacă chiar era o răpire?
Eu as zice, ca nu au facut neaparat rau cucoanele, ca ar fi putut avea dreptate – si decat un copil rapit intr-adevar (chiar si de tatal sau, divortat de mama, si fara drept de a-l lua, de exemplu) din cauza nepasarii trecatorilor, mai bine un parinte „acuzat” de rapire fara motiv.
Si as mai zice sa mergi peste tot, unde vrei, si sa nu-ti pese – copiii mici sunt asa, orice om informat cat-de-cat stie asta, si nici un om normal la cap nu va crede ca ar trebui sa-l bati, ca sa taca.
Intro seara ne faceam cumparaturile in Carrefour, toata familia(eu, sot+2fetite)cand, din senin, cea mica a inceput sa planga..ce spun plans..urlat in toata regula. Era in bratele mele asa ca am exclus varianta accidentarii(mai are obiceiul sa se bage intre rafturi). Sotul cu fetita mai mare au disparut din fata mea fara sa ii pot repera. Rucsacul cu telefonul meu era la el asa ca nu puteam sa dau de el nici asa sa il anunt ca ies cu ea afara. Am dat doua ture de magazin si in cele din urma am decis sa plec pentru ca se uita toata lumea la noi, copila nu se calma in nici un fel, pe mine ma apucasera transpiratiile.. cand colo, se indreptau catre mine niste domni de la paza care credeau probabil ca nu sunt mama copilului si voiau sa ma ia la intrebari. Aceeasi problema: am rapit copilul de urla in asemenea hal. Oricum, nu s-a calmat pana acasa.
Bine, dar exista si alte pedepse in afara de bataie. Ati pedepsit-o vreodata dupa un episod asa sau i-ati spus ca bine face, ca asa se racoreste. Sau mai rau, nu i-ati spus nimic?
Clar, trebuie pus la colt pe coji pe nuci, ca asa poate nu mai plange dupa mama-sa….. Noaptea mintii!
As vrea sa cred ca nu am inteles bine comentariul :(. Sugestia ta este sa pedepseasca intr-un fel oarecare starile de agitatie/suparare ale copilului?
nu sunt mama si nici foarte informata, dar sunt curioasa cum facem sa inteleaga copilul ca nu e tocmai civilizat si nici sanatos pt sanatatea psihica a parintilor sa urle in asa hal? sa planga pur si simplu mai inteleg dar pana la zbierate daca se ajunge care e solutia care sa nu implice pedepsirea?
Ai sa intelegi cand ai sa fii mama.
Da, nu ai inteles bine.
Pai normal! Nu va educati copiii sa nu ii deranjeze pe ceilalti, mie mi se pare foarte important!
Dupa o astfel de criza sau tantrum, e important sa ii spui sa nu isi mai exprime sentimentele asa, ca ii deranjeaza pe ceilalti si te pune pe tine intr-o situatie proasta.
Sigur, nu o sa o faca de prima data, dar daca nu ii spui nimic, clar o va face in continuare!
„Normal” nu cumva sa deranjam pe cineva cu emotiile noastre! Doamne-fereste! Un copil sa taca si sa fie invizibil! Daca avem oricine dintre noi orice fel de traire, sa le tinem pentru noi, sa le inchidem bine-bine in capusor pana cand intr-o zi face poc!
E foarte important ca sa nu te puna copilul intr-o situatie proasta de fata cu niste necunoscuti, este esential, altfel ce-o sa zic lumea despre tine? Pana la urma asta este esenta, nu? Ce zic ceilalti despre tine pe strada, nu sanatatea mentala sau confortul copilului tau…
@ Anca – Pai da, lasa copilul sa se exprime liber. Daca vrea sa urle cat il tin plamanii, lasa-l, ce conteaza aia din jur? Nu poti sa-i inhibi emotiile, nu? Daca vrea sa alerge in tot restaurantul, daramand scaune si inghiontind clienti, foarte bine, ca are energie, si ce poti sa-i faci, nu? Daca vrea sa dea cu picioarele in scaunul din fata in avion, iar, are energie, nu poti sa-l iei de acolo si sa-i risipesti energia aia altfel. Aia din jur sa taca si sa inghita, ca doar e „normal” pentru un copil sa tipe, sa urle, sa dea din picioare si sa faca crize. Ah, daca era animal, puteai sa chemi politia, sa faci scandal, dar asa, pentru ca e pui de om si, mai ales, e al tau, tot restul lumii trebuie sa accepte fara comentarii. Si ne mai intrebam de ce exista atat de multi adulti ratati, care dau vina pe oricine altcineva pentru problemele lor. Hmmm, poate o fi pentru ca ii crestem asa? Sanatatea mentala si confortul copilului tau sunt pe primul plan, ceea ce e de inteles si chiar admirabil, dar sanatatea mentala sau confortul celorlalti, care trebuie sa-ti suporte plodul razgaiat, nu pare sa fie pe lista ta de prioritati, iar asta nu mai e deloc admirabil. Si ironia este ca tot copilul tau va avea de suferit de pe urma acestei proaste cresteri.
Am cunoscut nenumarati adulti crescuti pe stilul asta, ei primeaza, ei sunt cei mai buni, cei mai grozavi, cei mai… Esecurile, oricat de minore, sunt o catastrofa pentru ei. Si, stupefiant, inregistreaza multe esecuri, pentru ca nu sunt pregatiti pentru viata, fiind crescuti in turnul de fildes al parintilor care le acorda libertate deplina, sa nu le lezeze cumva personalitatea.
Daria, as fi scris tot ce ai scris si tu, dar poate nu as fi exprimat atat de bine. Like!
De acord cu tine. Si eu am la bloc un copil caruia maica-sa nu i-a explicat niciodata ca trebuie sa ii respecte pe ceilalti. Are 8-9 ani copilul. Iese in fata blocului, unde stam toti parintii cu copii si se joaca fotbal si loveste foarte tare mingea, fara sa-i pese pe cine sau ce nimereste. A lovit pana a rupt un gard din lemn pus de un vecin din banii lui la gradina blocului, iar maica-sa statea pe banca si se uita la el fara sa-i zica macar o data sa se opreasca. Mi-a lovit si mie copilul cu mingea si nici macar nu si-a cerut scuze. Maica-sa din nou admira peisajul! ca sa nu mai spun ca trece pe langa copii si adulti de la bloc si se face ca nu-i vede cand este salutat. Eu nu inteleg ce inseamna pentru unii dintre parinti educarea copilului. Sau a nu certa si pedepsi copilul este echivalent cu a nu interveni cu vreun cuvant impotriva vointei lui? Copilul ala va trebui sa traiasca in societate si nu cred ca o fiinta fara respect pentru ceilalti se va integra usor in vreun grup. Cred ca se trece de la extrema violentei fizice la extrema neglijarii educatiei. Am vazut zilele trecute o fetita de 4-5 anisori pe strada careia ii iesea din pantalonas pampersul. Poate copilul respectiv era bolnav, sau poate nu, cert este ca nu este singurul caz pe care l-am vazut de genul asta. Doar ca ceilalti de care am auzit ii folosesc doar noaptea. Este oare normal ca nici macar sa nu te ingrijesti sa te trezesti noaptea de doua ori sa pui copilul pe olita pana se deprinde cu asta?
Ma amuzi, sincer. Daca tu crezi ca la 2 ani (ca sa nu zic 3,4 si chiar 5-6 uneori) copilului ii pasa sau intelege de sentimentele altora te inseli. Fireste ca ii spui si ii explici. Dar s-ar putea sa treaca ani intregi pana cand va reusi sa isi exprime altfel sentimentele. Aici ma refer strict la plans/urlat, nu la stricat chestii prin restaurante, de exemplu. Acolo e treaba ta de adult sa il scoti din zona in care poate deteriora lucrurile altora …
Desigur…cum ar fi vreo 2 curele la poponetul lui de copil agitat?!…s-ar disciplina instant, nu?!…mare e gradina…
Nu am pedepsit-o niciodata, dar de cateva luni, de cand ne intelegem cu vorbe, discutam dupa fiecare criza de furie si se clarifica multe lucruri. So asta obligatoiu acasa, noi doua sau noi trei, cu tata, fara public si asistenta atotstiutoare in jur. Chiar nu vad de ce trebuie sa o pedepsesc daca are un moment de furie, e peste puterile mele de intelegere, dar nu e momentul potrivit pentru o astfel de dezbatere.
Foarte bine Ade, si daca ii explici ca e rau, nu e normal sa il pedepsesti cand face ceva gresit?
Am pierdut eu un episod sau acum e o problema sa iti pedepsesti copiii? Clar ma refeream la batut cu o curea, e singura pedeapsa la care se gandeste toata lumea.
Mai e si nemers la piscina in weekend/nefacut felul de mancare preferat/nevazut desenul animat/neiesit la joaca ontr-o dupa amiaza sau pur si simplu sa nu te joci o ora cu ei. Insotite mereu cu explicatii…sunt suparata si astept sa ceri scuze si sa nu mai faci asa in viitor ca sa ne reluam programul nostru obisnuit.
Draga Printesa, Mihaela si cititori,
Mi-as dori sa raspund puctual la intrebarea ta: e o problema sa pedepsesti copiii? Da, este. Un copil se creste echilibrat fara pedepse. Copiii plang din multe motive si trebuie sa cautam cauza pentru a preveni alte situatii pe viitor…uneori pur si simplu ei plang, iar noi trebuie sa fim alaturi de ei, pe cat posibil calmi. Stiu ca e greu…Inainte de a avea copii nu aveam o idee clara cum sa procedez in situatii dificile. Intre timp, ma tot informez si lucrez cu mine in fiecare zi 🙂 Atunci cand vedem multe comportamente negative, discutam cu copilul de consecinte, asa invata in timp. Dar intr-o situatie ca cea de sus, sigur fetita a fost suparata de ceva, poate lipsa mamei exact atunci, iar cei mici se exprima foarte „vulcanic”, nu se pot autocontrola. Pare o zi obisnuita din viata de toddler. Baiatul meu are aceeasi varsta si dupa un episod ca asta, ne linistim, doarme, etc. apoi il intreb cum i s-a parut si de ce a fost suparat, atat cat vorbeste 🙂 Cand are alte episoade de suparare, isi aduce aminte si se poate linisti mai repede. Insa conteaza mult contextul.
Stau sa ma gandesc daca a fost bine sau nu ca au chemat politia…mi s-a parut exagerata reactia doamnelor. Pe de alta parte, daca ar fi un caz real, e bine ca raspunsul vine prompt.
Oh da, chiar e cazul sa ii spunem copilului ca vaaaai, ne face de rusine, nu se comporta conform cu asteptarile stupide ale societatii, nu e cuminte si ne deranjeaza cu istericalele, am facut copil sa stea la colt si sa apara doar cand avem noi chef de joaca (10 min pe zi). Sunt copii, au momente cand lumea ii copleseste, simt nevoia sa se descarce. Noi trebuie sa fim alaturi de ei, sa stie ca ii iubim si ca ne vor avea sprijin indiferent de ce fac si ce simt; toti avem momente dificile asta in conditiile in care un copil nu are intelegerea lumii si nici nu stie sa isi gestioneze emotiile. Crestem adulti responsabili care isi inteleg si gestioneaza emotiile constructiv, nu crestem dupa gura indobitocita a lumii (lume care deja merge f prost deci nu vrem sa perpetuam ceva ce e deja rau)
@ Ralu – Nu, nu e cazul sa-i spunem copilului sa se conformeze asteptarilor societatii, dar e cazul sa ajutam copilul sa nu mai faca crize in public, discutand cu el si avand chef de joaca mai mult de 10 minute pe zi. Am facut copilul, „cheful de joaca” este datoria noastra, nu a societatii. Atentia acordata copilului este datoria noastra, nu a societatii. Si daca pe noi nu ne deranjeaza istericalele, pentru ca „e al nostru”, poate trebuie sa intelegem ca pe altii ii deranjeaza. Altii care nu au copii, altii care au crescut deja copii si n-au chef de altii, altii… Ca nu suntem singuri pe lume, noi si familia noastra. Trebuie sa fim alaturi de copii, trebuie ca ei sa stie ca suntem mereu de partea lor, dar trebuie sa stie si limitele. Trebuie sa aiba niste limite, pentru ca altfel se ajunge la haos. Spui „crestem adulti responsabili care isi inteleg si gestioneaza emotiile constructiv” – cum? lasandu-i sa urle cand au o criza de nervi?
Este incredibil cum ati denaturat toata povestea. Una e sa pedepsesti sau sa ii spui copilului ca nu e ok sa alerge prin restaurant sau sa dea cu piciorul in scaunul din fata etc si alta este situatia descrisa aici. Vorbim de un copil care nu a stiut sa gestioneze lipsa mamei. Nu e vorba de un copil razgaiat. Sunt si eu de acord cu faptul ca fetita mea nu trebuie sa-i deranjeze pe ceilalti, dar nu e subiectul acestei povesti. Ce ati scris voi, Daria si Mihaela, par mai mult niste frustrari personale in acest context.
@Iulia – In comentariul meu @Ralu ma refeream strict la ce a scris ea, nu la ce a scris autoarea articolului. De-aia am si scris @Ralu, pentru ca nu ma legam de subiectul articolului, ci strict de parerea ei.
In cazul de fata, da, copilul a fost stresat de lipsa brusca a mamei, e de inteles. Poate vecinele au exagerat, poate nu (eu sincer as prefera sa cheme politia in caz de dubiu, doar ca sa fiu on the safe side, pentru ca n-ai de unde sa stii ce se intampla intr-o familie, in spatele usilor inchise), fetita nu are nicio vina, doar ca mi se pare usor exagerata reactia lui Ade, pentru ca, pana la urma, n-au fost amendati, n-au cazier, nu s-a intamplat absolut nimic. Iar chestia cu „o sa figureze ceva negativ in evidentele politiei legat de copilul meu” este absolut ridicola. O sa figureze ce? „Minor, doi ani si sapte luni, foarte vehement in exprimarea opiniei, scandalagiu, de urmarit pe viitor”? Serios? N-a chemat nimeni Protectia Copilului, acolo as mai fi inteles sa te crizezi.
Doar au venit oamenii aia si au pus niste intrebari, dupa care au plecat cum au venit. E datoria politiei sa intervina atunci cand apar probleme. Cand un copil urla din toti rarunchii, e clar ca e ceva in neregula. Pana te lamuresti ce, tu, din afara, nu ai decat doua variante: ori stai cu ochii pe copilul ala pana se linisteste si iti dai seama ca a fost doar o criza de furie sau de anxietate, ori chemi politia. Eu as prefera sa fie mai multi „bagaciosi” din astia, avand in vedere cati copii sunt batuti crunt in familie sau abuzati verbal. Nu zic ca le-ar fi mai bine in sistem, sub nicio forma, dar nici sa-i lasi sa fie abuzati doar pentru ca e mai comod sa inchizi ochii sau sa presupui ca au parinti care au citit toate ghidurile de parenting. Cred in continuare ca pe Ade a enervat-o remarca „copiii mei nu fac asa” si, ca atare, a luat-o mult mai personal decat era cazul.
Voua vi se pare ceva de gura lumii, mie mi se pare ceva din categoria nu arunci gunoaie pe strada, nu imbrancesti alti copiii.
Libertatea ta se termina unde o afecteaza pe a celorlalti.
Eu imi consider copilul ca un om mare, perfect capabil sa se ghideze dupa niste reguli. Nu ii iese mereu, dar asta e.
Ce ati face daca copilul vostru ar vrea sa se expime prin a zgaria cu un cui toate masinile din parcare? Sau ar sparge toate ouale din supermarket? Nu le-ati spune ca e gresit?
Nu mai spun cati copiii am vazut nu doar tipand, dar aruncand produsele din raft pe jos in acest timp, si parintii stateau impasibili. Pe principiul de ce sa nu aruncam gunoaie pe jos, ca oricum se platesc oameni de curatenie…sunt oameni platiti sa aranjeze produsele dupa noi.
@Mihaela si Daria,am si eu un copil si sunt total de acord cu argumentele voastre. Foarte bine ati punctat
Copilul tau nu este un om mare. Este un om inteligent, dar crede-ma pe cuvant de psiholog, ca creierul lui nu functioneaza ca si al tau. Nivelul de control al adultilor se atinge in timp, invatand ca e normal sa-ti exprimi emotiile, dar ca exista momente si locuri unde e preferabil sa faci asta.
Oricum, fiecare isi creste copiii cum doreste.
Dar e o mare diferenta intre a-i accepta emotiile si a-l face constient de ele si a-l lasa sa darame mese in restaurant.
De ce nu lasati copiii sa se exprime si cand vor sa bage degetele in priza ? Curios este ca atunci stiti si vreti sa il dispiplinati ! La fel si cu instructajul de a nu vorbi cu strainii, a se spala pe maini si a zice ” multumesc”.
Cand e vorba de a nu deranja oamenii din jur, brusc o cantati toate pe aia cu dreptul de exprimare a al plodului ! Daca voi aveti copil, toata lumea din jurul vostru trebuie sa va suporte mizeriile .
Get a life!
Nu mi se pare nimic tragic ca au chemat politia. Au venit , s-au asigurat ca e totul in ordine si au plecat. Foarte bine ca au chemat-o si ca au venit. Intr-adevar sunt uimita pozitiv. Exista cazuri de rapiri pe lumea asta. Mi se pare ca autoarea s -a suparat absolut degeaba.
nu stiu ce intentie aveau doamnele, poate aveau intentii bune, dar ideea e ca daca vezi un copil care urla in gura mare in spatiu public, sunt sanse de 99,9999999% sa fie cu parintii langa el, nu sa fie rapit.
ca rapitorii nu sunt atat de prosti incat sa riste sa fie in situatia in care copilul urla si atrage atentia tuturor: fie il ademenesc cu ceva, fie il iau cu forta si-l baga intr-o masina… trebuie sa fii un rapitor foarte idiot sa te expui la urletele copilului.
Exact! Very good point! Copilul rapit dispare si la revedere, ii gasesti poza pe cutia de lapte in supermarket. Oricum nu poti iesi cu un copil din tara fara acordul celuilalt parinte, macar atata lucru sa stie cucoanele de ls cara blocului. Aaaa, ca-l rapeste tatal divortat de mama ca sa se razbune bla bla bla….inteleg ca totusi cucoanele stiau situatia familiala, deci a fost un act aiurea-n tramvai chematu politiei, de dragul plictiselii. Pe partea ailalta, cu „te iubesc neconditionat dragul meu pui, diamantule si neasemuitule…” b***h please 🙂 copiii au nevoie de limite, m-am saturat de parinti care-si iubesc neconditionat copilul lansandu-l sa se dea cu capul de asfalt „pana ii trece tantrumul”. Da, am copil, si are FIX 2 ani. Acei doi ani! In cazul in care incepe urlatul l-am saltat scurt pe doi din zona publica. Nu-l bat, nu urlu inapoi, insa ma supar pe el, il fac sa inteleaga ca frustrarea se poate manifesta si altfel si ca are voie sa URLE si sa ZBIERE doar daca il taie careva…altfel inteleg si prin plans ca are o problema…
Da, Robo, bine zici. Problema e in felul urmator: vecinii mei incercau sa explice acelor individe ca copilul lociueste in acel imobil, ca acel om este tatal sau. Mai mult, o vecina care are un copil de aproape doi ani s-a luptat mult cu ele, la un moment dat le-a spus: „Aveti copii?”, ghici ce au raspuns: Da, DAR COPIII MEI NU FAC ASA CEVA” (eu sper sa ghiciti tonul acela de om superior cu care au rostit acest raspuns.)
Rapirea se face, din filmele pe care le-am vazut atfel decat:
– la ora 13.00, pe pietonala ultracirculata fara acces la masini pe o raza de 300-400 metri.
– cand toti din jur, inclusiv vanzatoarele de la magazinele invecinate, care ne stiu din vedere, ies si spun ca nu e rapire
– tatal copilului, (fiind exclusa bataia) numai ca nu s-a pus pe jos in strada langa ea, a folosit timp de 15 minute vocea cea mai blanda din lume, incercand sa o dragaleasca in toate felurile. (si evident pe masura ce el incerca sa o calmeze, ea facea si mai urat)
Am ajuns la concluzia scrisa mai sus: daca ii dadea doua si o brusca, atunci era sigur 100% ca era tatal ei. Asta in opinia acelor cucoane.
Problema nr. 2 Stiuta fiind setea de copii a Barnevernet-ului, in Norvegia probabil ca incepand din seara aceea nu mai aveam copil acasa.
Si toate astea de ce? Pentru ca copiii lor NU FAC ASA CEVA????
La ce folosesc toate cartile pe care le-am citit, toata rabdarea pe care mi-am impus-o, toate trainigurile si tot ce fac pentru fata mea? A avut o criza in care sotul meu s-a comportat impecabil, si pentru asta am fost pedepsiti.
Acum ca am pus pe hartie povesetea imi dau seama ca tuturor, mie in primul rand, ne scapa un amanunt important: nu a fost o scena ca in filme, nu a fost actiune si efecte speciale, era un copil care s-a asezat pe jos pe strada si urla de mama focului; langa ea, un tata care nu stiu de unde a reusit sa tina atatea minute in sir vocea cea mai blanda si sa incerce tot ce i-a trecut prin minte ca sa isi calmeze copilul. Copil care se ambala tot mai tare pe masura ce trecea timpul. Dat fiind ca strada totusi nu e locul cel mai bun de calmare a copilului, cu babe amabile si cu persoane care se uita lung la tine si isi dau cu parerea, a preferat sa mearga sus ca sa ma astepte. Atat.
Cred ca cel mai tare din povestea asta m-a infuriat fraza „COPIII MEI NU FAC ASA CEVA” cu vocea aia grava de rigoare. Si nu imi convine ca in evidentele politiei sa figureze ceva negativ si nefondat legat de copilul meu.
Si treaba cu norvegienii aia sa stiti ca pe mine m-a impresionat prea tare poate, dar m-am gandit la copilul ala de trei luni, luat literalmente de la tata mamei si cu toata povestea care a urmat, m-a intristat tare mult.
Cu ce ati fost pedepsiti? E asa nasol ca a venit politia la voi si v-a pus cateva intrebari? Nu stiu de unde tot o scoti ca daca ii dadea 2 palme toata lumea era multumita. Cine a zis asa ceva? Ca nu ai specificat pe nicaieri ca cineva v-ar fi zis: daca erati tatal, ii dadeati 2 palme sa taca. Asta ai dedus tu. Eu cred ca doamnele au fost bine intentionate, ca nu au analizat prea bine situatia ok, dar nu e cazul sa le ” injuri” atata. Ce e asa tragic? Ce s -a intamat asa grav? Sa stii ca si mie in strainatate mi s- au intamplat cazuri asemanatoare si nu m-a afectat deloc. Ce daca iti pune politia 2 intrebari? Asta e pedeapsa? V-au arestat cumva? Si acum o dai cu Norvegia, celebra isterie cu Norvegia . Habar nu ai ce s-a intamplat real acolo. Nu te supara, dar mie mi se pare pura isterie degeaba toata povestea.
@Ade – Am aceeasi intrebare ca Emma, cu ce anume ati fost pedepsiti? Cred ca fraza „COPIII MEI NU FAC ASA CEVA” te-a infuriat pentru ca a atins un punct sensibil si te-a facut sa te simti inadecvata ca parinte, dar asta e problema ta, nu a celor care au chemat politia. Daca ar fi fost intr-adevar un caz de rapire – custodiala, nu de catre straini – ai fi zis mersi pentru „babele amabile”. Ce figureaza in evidentele politiei – daca figureaza, ca nu cred ca isi bat ei capul cu asa ceva – nu e nefondat. Au avut un apel legat de un copil care urla din toti rarunchii, e normal sa vina sa vada de ce. E preferabil sa vina si sa vada, decat sa ignore cazuri cu adevarat grave. Iar ei, cand primesc apelul, n-au de unde sa stie daca riscul e real sau nu.
Pana la urma, nu ti s-a facut dosar, nu a venit Protectia Copilului, nu s-a intamplat absolut nimic grav. Si eu as fi chemat politia, daca vedeam o fetita urland de mama focului insotita de un barbat, poate nu m-as fi gandit la rapire, dar m-as fi gandit la abuz, nu neaparat sexual, ci fizic. Si da, aici chiar cred ca e responsabilitatea societatii, sa se asigure ca cei mici nu sunt abuzati (fizic sau psihic).
Setea de copii? Nu mai bine setea de sânge de copii? Jesus!
S-a intamplat in romania? Nu prea cred. In romania nu vine politia atat de repede pt plansul unui copil. Are si romania partile ei bune, nu?
Da, Timisoara zona ultracentrala, a venit politia de la sectia 1.
Cand te stii parintele copilului care a gestionat cum a putut mai bine o criza de furie, probabil e deranjant ca au chemat politia. Cand te gandesti la o rapire reala, i-ai pupa mainile si talpile si picioarele unei astfel de babe bagacioase.
Nu am copii insa niste prieteni m-au rugat sa stau cu fetița lor de 3,5 ani vreo 2 ore cat ei aveau diverse probleme de rezolvat. Fetița știa ca urmează sa petreacă timpul asta cu mine si era incantata ca ne vom juca in parc. Cu toate astea, dupa 10 minute dupa ce am luat fetița de la tatăl ei (mergeam pe jos încet de mânuță) a început sa plângă. Nu mai voia nimic, era foarte agitata si plângea din de in ce mai tare. Aveam 2 variante: o luam pe sus (împotriva voinței ei) sa mergem in parc sau ma întorc la tatăl ei. Am ales varianta pașnica si ne-am întors la tatăl ei. Am stat cu ea si ne-am jucat in apropiere de tatăl ei. Nu mi se pare exagerata reacția vecinelor, chiar si pentru 0,00001% șanse ca acel copil sa fie răpit.
Nu poti sa iti exprimi propria parere despre cum ar trebui educat un copil deoarece imediat iti sare in cap hoarda de mame „iubitoare”. Dragelor, nu sunt de acord cu bataia aplicata copilului, dar voi sunteti la extrema cealalta: il lasati sa faca ce vrea el, ca doar „saracul copilas, nu e e de vina, e nestiutor”. Corect, e nestiutor, dar invatati-l sa se poarte, explicati-i, dati-i exemple. O citesc de mult pe printesa: este echilibrata si incearca sa gaseasca alternative sanatoase la corectia fizica, dar unele dintre voi ma scot pur si simplu din minti, mai ales cand aveti impresia ca le stiti pe toate.
Mie mi-a facut exact asa cu tavaleli si urlete exact in holul de la muzeul antipa, langa dinozaur, unde era ecoul mai mare, am mangaiat-o, am incercat cu apa, biscu, nimic nu a potolit-o, am luat-o in brate unde a inceput sa se zbata ingrozitor, am iesit si in fata era o greva cu muuuulti politisti care se uitau la mine ca la teroristul secolului…ea urla mai cu putere, am ajuns in parcare am pus-o in masina, mi-a luat fata in palmute si mi-a dat un pup apois-a culcat. Era primul episod de genul asta…cred ca a fost si ultimul
Dupa ce s-a terminat totul ne-am pus in patul nostru, ne-am luat in brate si a adormit vreo 3 ore si jumatate. Cand s-a trezit l-a strigat pe tata, cu care a si mers sa manance o inghetata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, fredonand cantecelul din Masha si sarind (amandoi) intr-un picior pe strada.
Totul este bine când se termină cu bine.
Morala, din punctul meu de vedere:
paza bună trece primejdia rea. Dacă nu s-ar fi implicat, ale naibii babe, îți poate fura careva copilul și ele nu mișcă un deget. Dacă se implică, iar nu-i bine, prea exagerează, prea se bagă precum musca în posteriorul calului.
Deși era tatăl acolo la fel de bine s-ar fi putut ca micuța să fie mărul discordiei într-o dispută conjugală.
Asta este, femeilor li s-a părut de necrezut că propriul tată nu poate alina plânsul fetiței deși știm cu toatele că uneori nici nouă, mamelor, nu ne iese.
Cele fără copii nu vă mai dați cu presupusul , din câte știu încă n-a crăpat timpanul nimănui din cauza plânsetelor unui copil. Ca părinte nu știi ce să-i mai faci să-l potolești, copilul este evident supărat din cale-afară, unii nici nu știu să exprime altfel disconfortul decât prin plâns, sunt prea mici să verbalizeze.
„Cele fara copîi nu va mai dati cu prrsipusul….” !!!!! Iar o mare parte dintre voi cele cu copii nu uitati ca si cei care sunt in puscarii sau nu reuesc sa treaca examenul de bacalairrat sau cei alaturi de care ti e teama sa stai in metrou, etc, etc au o mama care le stia pe toate, care a facut tot ce a fot mai bine pentru copilul lor doar ca..e clar ca AU DAT GRES. Cu totii cunoastem, cu siguranta, mame care, in timp, se dovedesc a fi doar „femei care au nascut copîi”.
Va cer scuze pentru greselile de redactare dar sper ca se intelege mesajul. Eu nu am putut, nici macar dupa ani de tratamente sa fac un copil, dar asta nu ca ma plaseaza mai prejos decat mama pustiului care iti scuipa seminte in cap, a adolescentului care te injura daca ii spui sa nu arunce ambalajul de la guma pe jos si exemplele pot continua. Dar vina apatine atunci anturajului, sistemului de invatamant, parintele nu greseste niciodata Doamne fereste!
Salut! Pot sa-ti povestesc un episod din experienta mea, poate te ajuta sa le intelegi mai bine pe cele doua doamne binevoitoare. Acum vreun an, ma intorceam seara acasa cu fetita mea si cu tatal ei. Dintr-un apartament de la etajul 1 se auzea urland o fetita: „Mami, nu! Nu mami! Nu mami!”. In urechile mele, era un urlet ingrozit al unui copil prins in mijlocul unei scene de violenta domestica. M-am speriat, m-am gandit putin si m-am dus si am sunat la usa. Mi-a deschis tatal furios, am salutat, am spus ca am auzit un copil plangand si ca vreau sa ma asigur ca e totul in ordine si ca sunt toti in siguranta. Mi-a spus ca da si mi-a inchis usa in nas. Am urcat in casa, am sunat la administrator si i l-am descris pe vecin, am intrebat daca el e cel care locuieste la apartamentul respectiv, adica daca se potriveste descrierea, si i-am povestit temerile mele. Mi-a spus ca e ok, ca fetita e intr-o perioada de tantrumuri, ca vecinul e om cumsecade si ca pot sta linistita. I-am multumim frumos si am inchis. Vecinul nu vorbeste cu mine nici in ziua de azi, si il inteleg perfect. Probabil ca si eu as fi facut la fel daca mi-ar fi batut o nebuna la usa noaptea, cand eu sunt cu nervii intinsi si incerc sa gestionez o situatie de criza in familie. Variante sunt multiple, poate era copilul bolnav si incercau sa-i dea o pastila, poate era obosit si avea nevoie sa se descarce, nu stiu. Cert e ca eu m-am temut de o situatie care pune in pericol siguranta copilului si am ales sa fac acel gest. Ma simt penibil fata de bietul om si imi pare rau ca i-am provocat neplaceri intr-un moment deja dificil, dar a fost o alegere asumata. Cunosc tantrumurile, le tratez cu intelegere, empatie si acceptare, pentru ca stiu ca sunt o descarcare necesara a organismului copilului. Daca aceasta descarcare nu are loc, incarcatura negativa care ramane poate leza stima de sine a copilului si poate avea efecte nocive pe termen lung asupra modului in care copilul isi va gestiona pe viitor emotiile. Pedeapsa ii arata copilului ca e respins, ca nu ii e permis sa se exprime nici macar in zona lui de siguranta si de confort, adica langa mama si langa tata. E foarte ok sa-l iei pe sus si sa-l duci intr-un loc mai intim, dar o faci pentru el, pentru siguranta lui si pentru a-l ajuta sa-si regaseasca echilibrul, nu ca sa nu deranjeze vecinii. Desigur, nu spun ca doamnele acelea au fost justificate sa cheme politia, dar am convingerea ca au vrut doar sa ajute, iar pentru mine acesta e un semn bun. M-as bucura sa stiu ca daca cineva ar crede ca copilul meu e agresat intr-un fel sau altul, ar actiona, nu ar trece mai departe, cu gandul ca „poate nu e totusi grav, o fi maica-sa.” Asta e parerea mea. 🙂
Mi-am limpezit gandurile scriind. Si citind comentarii. Unele nu miau placut, de aceea nu am raspund, nu este pagina mea si nu doresc polemica. Am scris povestea la cald si eram perplexa, nu suparata, am si spus asta la inceput. Acum totusi am clarificat. Ce as fi facut eu: daca as fi vazut un tata care doar nu se tavalea pe strada impreuna cu copilul, care chiar si uneori stangaci fiind, incerca sa faca orice sa isi aline copilul (ganditi-va ca scena a durat nu un minut sau doua, in care intr-adevar puteai trage concluzii gresite, ci un sfert de ora-douazeci de minute), as fi incercat sa il ajut cu vorba, sugerandu-i una alta. Punct. Omul avea nevoie de ajutor, de vorbe bune. Nu de politie.
Stii, Printesa, in ziua aia tocmai citisem articolul tau cu tine si cei doi copii cand va intorceati din parc cu Sofia racnind pana acasa. A fost la fel, noroc ca cucoanele alea locuiesc in Timisoara, nu in Bucuresti, altfel ar fi trebuit si tu sa dai explicatii politiei.
Multumesc pentru posibilitatea de a scrie aici.
Să pui sub semnul întrebării buna credinţă a unei persoane (cucoană, individă, babă whatever) care, atunci când nu este afectată direct sau atunci când nu vorbim despre o situaţie medicală, pune mâna pe telefon şi sună la 112, raportând un potenţial pericol în care se află în acel moment un străin, mi se pare cel mai toxic lucru din lume.
Nu numai că în 99,999999% dintre cazuri (dacă tot se vehicula cifra asta pe aici) consider că putem vorbi despre bune intenţii, pentru mine o asemenea atitudine reprezintă o dovadă clară (şi rară) de curaj civic.
În primul rând, apelul la 112 NU se poate face ANONIM. Suni, îţi este înregistrat numărul de telefon, eşti identificat cu datele personale, ţi se spune de regulă să aştepţi echipajul de intervenţie la faţa locului (în calitate de martor). Ai altă treabă? Ghinion. Viaţa ta începe să devină minunată!
După care apare echipajul de intervenţie şi există două posibilităţi:
1. Se dovedeşte că ai apreciat greşit pericolul, cu alte cuvinte ai dat-o în bară şi te faci de marea minune. Asta în cel mai bun caz. Dacă nu cumva se consideră apelare abuzivă a numărului unic sau alertare falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, care constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă între 500 şi 1000 RON. Splendid!
2. Ai avut dreptate, tocmai ai raportat o infracţiune. Felicitări! Şi mult succes în continuare în lunile care vor urma, te vei distra maxim dând declaraţii la poliţie, parchet şi pierzându-ţi vremea prin sălile de judecată. Ah, crezi că poţi refuza calitatea de martor într-un proces penal? Ia încearcă! În fine, poate ai noroc şi infractorul pe care l-ai înfundat ca să te afli în treabă nu te ţine minte după ce iese din puşcărie şi nu te aşteaptă să-ţi dea în cap la intrarea în bloc.
Fain, nu? Îţi mai vine să suni? Eu cred că da, cam în 0,000001% dintre cazuri. Din pură răutate de babă plictisită, desigur.
Bine punctat!
@Ioana S. – Excelent punctat, jos palaria!
Eu vad in povestea asta 3 „straturi” diferite, intersectate poate intr-un mod nefericit pentru cititoarea-scriitoare (dar nu numai pentru ea, exista site-uri gen http://www.freerangekids.com/ aproape numai cu povesti de-astea, cu politie chemata pentru „nimicuri”, cu consecinte grave pentru familia respectiva – dar divaghez).
1 – noi ca societate am inceput sa constientizam (bine, nu in acesti termeni) ca ne tratam copiii – in sensul de copil mediu, statistic, din familia medie, statistica – extrem de rau, iar asta nu de ieri de azi ci din totdeauna. Pana acum ni se parea normal iar multora inca li se pare.
2 – oamenii cu probleme mentale sunt in prima linie a celor care „exteriorizeaza” probleme sociale fundamentale, poate nu cu subiect cu predicat, poate nu intr-un mod usor discernibil de catre „marea masa a populatiei”. Nu ma refer la cei internati la spitalele de profil, la cei care vorbesc singuri pe strada sau prin tramvai. Multi oameni sufera o alterare a functiilor mentale ca urmare a unor experiente nefericite de viata sau pur si simplu ca urmare a avansarii in varsta, a imbatranirii. La unii procesul e mai lent, la altii e accelerat ca urmare a instalarii unor boli degenerative (de exemplu intre primele semne ale unei demente si diagnostic pot sa treaca 10 ani). „Spiritul civic” e o dimensiune paralela – una e sa suni pentru un incendiu peste strada sau fiindca vecinul de palier isi da iubita de toti peretii si alta fiindca o mamica (sau mai grav, un tatic!) incearca sa-si stapaneasca (,) copilul de cativa ani in mijlocul unei crize.
3 – politia vine tot timpul cu „infractiunea” in minte; politistul e pregatit sa imobilizeze, sa aresteze, sa dea cateva bastoane pe spinare sau sa ingrase bugetul cu cate o amenda. Rapirea e o chestie extrem de grava. Bine, in Romania nu s-a ajuns ca politia sa vina cu vehicule blindate, pusti automate si veste antiglont pentru cate un copil care joaca baschet in spatele casei, dar apelul la autoritati este o chestiune foarte, foarte serioasa – si revin la punctul 2 – atentie pana unde se duce spiritul civic, e o deosebire intre a intreba direct adultul daca e totul in regula si a suna direct la numarul de urgenta. In SUA exista legi de protectie a „bunului samaritean”, aici in Romania cei care suna fara motiv mai iau totusi uneori cate o amenda.
Atat.
Excelenta reactia doamnelor si a politiei. Ade, eu nu am inteles ce anume te-a deranjat. Daca chiar era vorba despre o rapire, caz de agresiune etc? Eu la cazuri de genul asta prefer sa suflu si in iaurt, vorba ceea. La cate aud… Mai bine sa vina politia sa ma intrebe de sanatate si sa fim toti ok, decat sa fie impasibili. Cunosc un caz in care politia a intarziat destul de mult la un caz ce parea violenta domestica si copilul este acum in spital cu coloana rupta. Deci da, felicitari doamnelor si politiei pt promptitudine.
Bine au facut ca au chemat politia. Exceptional. Daca era un caz real. Cat despre tantrum toti copii fac.
Eu ca mama ma simt mai bine citind asta. Pt ca ani de zile marele cosmar este ca imi rapeste cineva copilasul si toti intorc spatele si se fac ca nu vad.
In rest, si eu as face la fel.
Am mare noroc ca am reusit sa ‘controlez’ usor tantrumurile, tinand la orele de masa si identificand oboseala din timp. La noi au fost toate pe la 2-3 ani si asta de oboseala, pt ca dupa 2 ani nu a mai dormit la pranz, si s-a rezolvat cand a inceput sa vorbeasca si sa verbalizeze.
In plus, eu cred ca le dam prea multa importanta: sunt mod de exprimare a agitatiei si frustrarilor, si vor trece.Copiii au nevoie de o mangaiere….
Eu acum sunt gravida in 3 luni si mi-e rau. Perioada a concis cu niste crize f mari din partea fetei cele mari (3 ani). A fost horror in ultima perioada: crize f dramatice in aeroport si in vacanta. Urlete de genul: ajutor, sa ma ajute cineeevaaa, ma doareee. Desi nu ii faceam nimic, ci vroiam sa-i punem centura in avion. Iar pe plaja a vrut sa arunce cu pietre in mine de nervi. Eu de abia stau in picioare si nici nu mai pot sa o iau pe sus sa o izolez undeva pana se calmeaza. Am ajuns la limita rabdarii . Eu zic sa nu va mai bagati cand un copil face un tantrum, unii sunt f dramatici. Va bagati eventual daca vedeti ca parintele sau altcineva in loveste.
Ce ma deranjeaza f tare este lipsa de documentatia a oamenilor (mai ales a celor care nu au copii sau au copii mari si au uitat) in legatura cu tantrumurile. S-au parastudiat si sunt complet normale intre 1.5 ani si 5 ani. Da, 5 ani! Am intrebat un mare psihiatru si psiholog de copii. Asa ca dragi oameni, nu va mai cruciti cand vedeti un copil tavalit pe jos, puneti mana pe o carte si cititi despre aceste crize. Da, toti copiii le fac mai devreme sau mai tarziu, mai intense sau nu! Parintii se pot simti ingrozitor in acele momente pentru ca nimic nu ii poate calma pe copii. Pur si simplu nu au capacitatea de a se opri sau a coopera in acel moment. Trebuie ca emotia sa se stinga si sa se calmeze singuri. De curand cineva mi-a zis : Dar copiii mei n-au facut niciodata asa ceva! Pai au stat la tara de la 1 la 7 ani?!! Oamenii tind sa si minta in legatura cu ce copiii au avut ei . Sau pur si simplu nu au fost prezenti.
In timpul unui tantrum nu se pune problema de educatie. Copilul nu aude nimic, nu coopereaza. Dupa ce se calmeaza atunci poti discuta cu el. Fetita mea este f calma dupa un tantrum. Isi cere scuze zile la rand (fara sa-i cer eu neaparat) si spune ca nu va face niciodata. Asta pana data viitoare cand o apuca bazdacii:)
Dar cat de greu ar fi fost pt. acele „duoamne dragute si de treaba” sa il intrebe pe tatic daca il pot ajuta cu ceva? Nuuuuuu ele suna politia!!! In ce lume traim!? Vad multe comentarii in care gestul e unul laudat!!! Ei bine eu 4 ani de zile am trait intr-o tara in care o treba din asta te pune in vizorul serviciilor sociale si a politiei pe viata! Nu, nu e OK ce s-a intamplat. Ade iti inteleg revolta foarte bine! Sper sa nu ajungem si noi in punctul in care orice pierde vara sau persoana bine intentionata te poate duce in ares doar pt. ca „li s-a parut lor ca ceva nu e bine”. O prietena din UK acum contempleaza mutarea in Frata doar pentru ca unor vecini „li s-a parut” ca isi lasa copiii murdari (ii lasa sa se joace in balti cu noroi cand ploua). Deja a fost interogata de 2 ori de politie si a avut vreo 3 inspectii in casa ei (!!!) de la protectia copiilor.
Daca femeile alea au crezut ca copilul este abuzat, cum era sa il intrebe daca il pot ajuta cu ceva? Si daca , intr-adevar, copilul era abuzat, barbatul ce ar fi zis? Da, sunt un pedifil nenorocit si nu pricepe copilul ce vreau de la el, ajuta-ti ma sa il fac sa taca. Apoi in UK ce e asa nasol ca a venit politia sa se asigure ca e totul ok? Sunt cazuri reale de copii neglijati. Au venit de cateva ori, s-au asigurat ca sunt ok copiii si asta e. Exista posibilitatea sa nu fie ok copiii nu? sa fie intr-adevar lasati murdari, nemancati, mai stiu eu ce. De unde vrei sa stie autoritatiile daca nu verifica? sa viseze noaptea cazurile reale, ca sa nu supere pe cei nevinovati cand ii verifica? In Romania , daca pierzi copilul prin Magazine , stii ca il recuperezi imediat daca il dai prin statie. Te duci , il iei si pleci acasa. In strainatate nu e asa. Vine politia, te ia pe sus cu tot cu copil la sectie ( politie chemata de ceilalti, de vanzatorii din Magazin, de cei ce sunt la cumparaturi etc) , te insoteste acasa sa cauti certificatul de nastere al copilului, vorbesc cu vecinii, vorbesc cu copilul, totul pentru a se asigura ca E COPILUL TAU si ca nu esti un bezemtic de parinte neglijent care il lasa de izbeliste prin Magazine. Si nimanui nu i-ar trece prin cap sa comenteze aceasta actiune. Li se pare normal, este pentru protectia copiilor. In Romania ar sari parintii ca arsi, ca vezi doamne, ei fiind niste super parinti , de ce ar fi suspectati. Autoritatiile se asigura, atata tot, nu vor sa jigneasca, sa te enerveze, doar sa asigura. Paza buna trece primejdia rea. Nu inteleg ce atata suparare .
Vorbesti in totala necunostinta de cauza!!! Ca sa discutam punctual voi detalia putin cazul prietenei mele. Famile de 5 membri: mama, tata, copil 12 ani, copil 9 ani, copil 5 ani. Tata lucreaza in alt oras, vine acasa doar in w-end. Mama lucreaza part-time 2 zile pe sapt la gradinita. Familie f frumoasa, armonioasa, ca de revista, fara istoric abuziv sau violent. Ei bine cand cineva suna la politie si sunt implicati copii automat e sesizata protectia copilului si se vor desfasura 2 investigatii: una a politiei, una a protectiei copilului. In cazul de fata, a venit politia si a considerat ca totul e Ok, numai ca asistentul social nu a fost de aceeasi parere pt. ca vezi doamne copii aveau hainele ude si afara era frig (erau in curtea casei!!!) Se deschide ancheta sociala apar „inspectiile” care se fac pe nepusa masa (una insclusiv la 9 seara) se constata ca sunt vase nespalate in chiuveta si haine si jucarii pe jos rezulta „health hazard „ca se pot impiedica copii de ele (WTF!!!). Mama e luata la discutii de cei de la CPS, i se a telefonul, i se iau copiii de acasa care l randul lor sunt luati la discutii. E intrebata despre sanatate ei mentala, se insinueaza ca are prea multi copii si nu face fata. E interogt si tatal cariua i se insinueaza ca mama e labila mental si nu face fata cresterii 3 copii. La vizita de la 9 seara iar a fost bai ca de ce nu doarmne inca copilul de 12 ani ca doar toti copiii la 9 seara trebuie sa doarma. I s-a cerut sa deschida usile la camerele copiilor mici ca sa vada cum dorm, a fost mare bar, dar foarte mare ca copilul cel mic dormea in pat cu mama. Acum dupa 6 luni in care au fost pur si simplu HARTUITITI!!! tatal cauta un job in Franta pentru ca le e frica sa ramana fara copii. Si totul pt ca 3 copii faceau ceea ce face in copil normal. Cum zici? ca paza buna trece primejdia rea? pai mai degraba paza buna aduce primejdia rea!! Sa te vad eu in parc cand iti face copilul o criza si cineva cheama politia, sa te vad cum dovedesti ca tu esti parintele copilului!!! Nu prea poti!! Iti va conveni sa te duca la sectie si sa te desparta de copil pana vine cineva cu dovezi?
legat de faza din magazin, iarasi esti cam in necunostinta de cauza, chiar m intreb dca ai copii… Eu am 2. Nu i-am pierdut niciodata, dar nici nu-i chiar asa greu sa ii pierzi, crede-ma. Asta fara sa fii parinte rau sau neglijent. Si nu, nu mi-ar conveni sa vina politia cu mine acasa sa verifice actele!!! Mi se pare 1948. Un copil oricat e de mic e in stare sa isi recunoasca parintele. Iar in cazul incare am certitudinea ca un copil e abuzat eu una intervin si doar cand am certitudinea ca se intampla ceva gresit sun. Ma tot gandesc la doamnele din articol, daca asa frica le era ca e copilul rapit puteau sa intervina ca pana venea politia copilul ala era dus daca chiar era rapire.
DA Petra, am 2. si am patit faza descrisa mai sus in strainatate, unde locuiesc. Si a mai patit-o si o colega de birou, fix la fel. Am zis eu ca esti parinte rau sau neglijent daca il pierzi in Magazin? NU, copilul dispare intr-o secunda de neatentie . Uite ca eu nu am avut nimic impotriva sa vina politia sa verifice, sincer nu mi s-a parut decat ca isi fac datoria. Nu m-au despartit de copil nici o secunda, nici de sot. Am mers cu totii acasa , insotiti, apoi la sectie ( la sectia cea mai apropiata de casa , adica la 5 Minute de noi, pentru ca sunt sectii de politie peste tot, nu ne.au dus cine stie unde) . Intre timp, altii se ocupau sa intrebe prin vecini ( 2-3 daca totul e ok cu noi). Nici nu a durat mult, nu te gandi ca am stat cu orele , totul s-a petrecut foarte rapid, scurt si la obiect. Pare stupid, copilul sta lipit de tine,zice :MAMA, e clar ca esti ma-sa nu? Asa as zice si eu, dar daca ii intrebi pe politisti ( si sunt foarte politicosi si iti raspund cu lux de amanunte) care e faza la naiba , iti dau exemple de cazuri de iti sta mintea in loc. Nu stiu cazul din Anglia, sincer de asa ceva eu nu am auzit pana acum in viata mea, si am prieteni cu copii peste tot. Nu pot sa imi dau cu parerea, nu stiu ce s-a intamplat acolo, pe ce legi se bazeaza cand fac ancheta asta. Da, daca sunt o Familie normala si sunt hartuiti asa nu e in regula. Si imi urla si copilul in parc, si trec si politisti pe acolo destul de des si aud, si nimeni niciodata nu m-a luat la intrebari.
Totusi, nu e ok, acolo a fost multa lume, multi vecini, care incercau sa le calmeze pe cucoane, spunandu-le ca tatal este al copilului si ca locuiesc acolo amandoi dintotdeauna.Repet, scena a durat vreo 20 de minute, timp in care tantile alea puteau auzi o explicatie daca vroiau. Nimeni nu a luat pe sus copilul incercand sa dispara, sotul meu era la la un pas de a se intinde pe jos pentru a o calma. Incercati sa vedeti cate lucruri puteti face in 20 de minute, cat ajutor puteti oferi unei persoane timp de 20 de minute, veti obosi.
Petra, multumesc ca m-ai inteles.
Ade, ai trecut printr.-un moment neplacut: OK, nedrept OK, mai dar ce e asa de grav? V-a marcat viata atat de mult? Puteai sa treci peste cu zambetul pe buze si aia era. Ok, doamnele au reactionat aiurea, asta e, mie mi se pare excellent ca a venit politia. Si tie ar trebui sa iti dea asta un Sentiment de siguranta. Acum in cazul tau , a fost o exagerare, asta e , politia verifica 10000 de persoane inocente pana sa dea peste 1 care intr-adevar merita cercetata. Dar mai bine verifica, decat sa lase lucrurile la voia intamplarii nu? Nu v-au facut nimic, nu v-au arestat, nu v-au dat amenda, nu v-au injurat. De curand, dupa mine s-a luat un vecin ( da , adica a venit agitat din casa dupa mine) , eu iesisem din casa dupa copil care o luase la sanatoasa pe strazi si radea ( na, joaca, stie ca nu are voie, uneori insa nu ii pasa ce sa zic). Eu ma luasem dupa copil , l-am oprit, l-am certat ( din avion iti dadeai seama ca nu il laud ) , si dupa noi hop top si vecinul. A iesit din casa dupa noi, Special, sa imi atraga atentia ca nu e ok ce face copilul, ca e periculos…no, ti se pare ca ii dau vreun premiu? am iesit dupa el, l-am oprit, l-am certat, l-am trimis in casa. Si apoi vecinul mi-a tinut morala de nu se mai oprea, cat e de periculos sa iasa asa in strada ( ca fapt divers, nu e ok sa iasa in strada de capul lui, dar strada e foarte foarte putin circulata , adica nu e bulevard ce sa zic) , abia am scapat de el, l.am strigat pe barbati-miu care era pe afara sa stea el de vorba( sa stea copilul singur in casa in timp ce tu imi tii teorie e ok?????.) Si eu l-am bodoganit, de mama, de tata, de aia a ma-sii , sa ma lase, ce naiba iesi din casa si alergi dupa mine si copil si apoi imi tii teorie. WTF? Dar na, traiesc cu asta fara sa sa ma afecteze . Omul a avut intentii bune, ca din punctul meu de vedere,, s-a comportat ca un ciudat , asta e, dar intentiile lui au fost bune.
Da, este ok faptul ca doamnele s-au sesizat si politia a venit. Important e faptul ca totul s-a elucidat si copilul este foarte ok :). E foarte adevarat ca prinzand doar fragmente din scena lucrurile pot fi interpretate gresit si nu trebuie sa judecam nicio parte (nici parintii care s-au simtit prost dupa incident, nici doamnele care au vazut, auzit, intrepretat altceva). Halucinante sunt comentariile doamnelor de mai sus care amesteca termeni diferiti si iese o mare varza. Mai exact, nu vad legatura intre proasta crestere a copiilor si descarcarea nervoasa copiilor in momentul in care au o criza (tantrum). Cea care a scris articolul a spus clar ca era vorba de o descarcare nervoasa (poate nu doar lipsa mamei a fost cauza, pot fi atat de multe: oboseala, nu s-a jucat cat voia, nu ii placea culoare rochitei, etc, multe si marunte pe care doar ei le contorizeaza, in felul lor), iar tatal s-a descurcat admirabil, ca la carte chiar, vorbindu-i frumos si calm, asteptand sa se incheie criza. Am un baietel de 3 ani si jumatate si am invatat de-a lungul timpului ca astfel de crize ne-au ajutat sa mergem mai departe si sa aiba un comportament „normal” (termenul nu imi place deloc, dar l-am imprumutat din comentarii). Dupa o astfel de criza am discutat mereu cu cel mic, l-am ajutat sa verbalizeze ce il deranja si i-am explicat cat am putut eu de bine ce sa faca in situatii similare, astfel incat sa nu treaca mereu prin starile acelea. Insa mereu a fost important ca toate astea sa se intample dupa ce s-a descarcat prin plans si am reusit si eu sa inteleg ca are nevoie de mine si de explicatii din partea mea. Astfel de crize au fost mai dese intre 2 si 3 ani, iar dupa 3 ani s-a schimbat foarte mult, a inceput sa inteleaga altfel lucrurile si sa verbalizeze ceea ce il deranjeaza (chiar ma uimeste uneori cand imi spune: mami, inteleg de ce ai facut cutare lucru, dar eu m-am suparat, vreau asa), insa categoric, crizele de plans fac parte din dezvoltarea lui, datorita atentiei in astfel de momente a reusit sa devina un baietel „adorabil” (asa cum il vrea societatea). Cred ca ar fi uimite doamnele daca ar vedea acelasi baietel la distanta de cateva luni. Din contra, proasta crestere mentionata mai sus prin exemple o vad eu ca urmare a unor inabusiri de sentimente care au fost exprimate altfel, dar au fost taxate ca devieri comportamentale (de parca la 2, 3 ani exista asa ceva!!) si ignorate. Cu siguranta cele care au comentat nu vor intelege nimic, intrucat fara sa aloci timp pentru astfel de lucruri, sa ai rabdare si sa fii consecvent (perioadele de timp pot fi destul de lungi si poti sa ai impresia ca nu ajuta cu nimic toata munca ta), nu ai niciun rezultat. Poti doar sa judeci, sa pui etichete si sa comentezi aiurea. Dar eu imi vad de treaba, mai ales cand stiu ca ii am alaturi pe cei dragi, cei care chiar conteaza pentru noi.
RALUCAB, multumesc si tie, eu nu am reusit sa zic lucrurilor pe nume atat de bine.
Ade, cu placere, eu doar sper ca cei mici ai nostri sa traiasca intr-o lume in care sa fie respectati asa cum si noi ii invatam pe ei sa fie si cum, probabil, vor fi…tare imi doresc o lume mai buna pentru ei.
ma gandeam ieri, in legatura cu articolul, ca in cele mai multe situatii eu nu pot sa dovedesc ca copilul meu este al meu.
adica ma refer cand sunt cu el in parc, in oras etc
ca doar nu umblu cu certificatul de nastere la mine (oricum e nevoie si de certificat de nastere si de buletin si nici asa nu poti dovedi 100% ca e al tau, ca doar pe certificatul de nastere nu exista poza copilului, deci poate fi un certificat de nastere al altui copil, eventual chiar al tau, dar nici asa nu e sigur ca copilul cu care esti in acel moment este acelasi din certificatul de nastere)
mi se pare amuzant, nu credeti?
sa zicem ca sunt in parc cu copilul si trebuie sa plecam iar copilul nu vrea.
la noi nu prea se intampla, dar am vazut destule cazuri in care adultul ia copilul de mana si copilul se smuceste, vrea sa-si ia mana din mana parintelui.
sau parinti care nu mai au alta solutie decat sa-si care copiii pe sus, acompaniati de urlete infioratoare (am vazut si din astea).
adica, lucruri care e foarte probabil sa se intample si la o rapire (vine cineva in parc cu gand sa-ti rapeasca copilul si copilul se opune cum poate si el, adica se smuceste, urla etc)
ar trebui deci sa sun la politie cand vad cate un caz din asta (repet, se intampla cam 1 data pe luna), ca poate chiar e un caz de rapire?
sunt convins ca cei mai multi parinti nu vor putea sa dovedeasca pe loc ca acel copil chiar este al lor.
deci parintii aia ar trebui dusi la politie impreuna cu copilul si apoi ar trebui sa produca toate actele necesare pentru a dovedi ca e copilul lor, plus declaratii ale unor martori, plus poze de pe facebook (aoleu, noi nici nu punem poze cu fetele lor pe facebook, noroc ca avem poze pe hartie etc)
sau, in Romania, cand copilul nu vrea sa plece din parc, ii arzi una la fund de-i iei maul si atunci toata lumea va fi mult mai sigura ca e copilul tau.
Prin SUA, daca realitatea e ca pe site-uri gen freerangekids (inclusiv comentatorii de la articole) sau reddit, cam asa se intampla. Cate o „mamica ingrijorata” sau cine stie ce alta persoana (la fel de ingrijorata) suna la politie iar parintele e verificat in toate bazele de date, dus in arest sau la psihiatrie, se deschide caz la protectia copilului etc. De la „simplu” la „complicat” lucrurile pot evolua asa:
– parintele deschide facebook-ul pe telefon si arata politistului poze cu copilul in cadrul familiei (da, serios).
– parintele e luat la sectie pana vine celalalt parinte cu „photo id” pentru adulti si certificatul de nastere al copilului.
– in cazurile in care politistului chiar i s-a pus pata si mai inventeaza ceva in raport („resisting arrest” etc), stai cateva zile in arest pana te vede un judecator, platesti si cautiune etc. Ca ti-a urlat copilul in parc sau nici macar pentru asta, poate i-ai facut poze cu telefonul fetitei tale de 3 ani.
– parintele e bagat 3 zile la psihiatrie (acolo te pot tine 3 zile pana sa te vada un doctor, iar de obicei doctorul te vede cu 1 ora inainte de expirarea acelui termen) – urmeaza dosar la protectia copilului, vizite sociale inopinate pe durata de cateva luni pana la 7 ani. Da, pentru un tantrum de copil de 2-4 ani in public se poate intampla sa primesti vizite de la protectia copilului pana cand acesta trece de varsta de 9 sau 10 ani.
– variantele de mai sus + trimiterea (in general) temporara a copilului in plasament.
Problema e serioasa si mai scriu odata: apelul la politie este o chestiune serioasa iar politistul vine tot timpul cu „infractiunea” in minte, pregatit sa legitimeze, imobilizeze, amendeze sau aresteze. Apelul la politie in cazuri triviale sau interpretabile (usor de clarificat altfel) denota, in cel mai bun caz, o labilitate mentala, daca nu o degradare uneori semnificativa a judecatii mentale.
In cazul asta, zau daca mai merita sa-ti scoti copilul din casa.
DAN, multumesc pentru comentariu, mi-ai dat de gandit si iti dau dreptate. Retractez prima parte a comentariului meu de mai sus in lumina a ceea ce ai spus tu, mai exact: „Apelul la politie in cazuri triviale sau interpretabile (usor de clarificat altfel) denota, in cel mai bun caz, o labilitate mentala, daca nu o degradare uneori semnificativa a judecatii mentale.” Da, mai, nene, doamnele acelea nu au fost binevoitoare deloc, sa nu le zic chiar „duse cu pluta ” si cu rea-vointa, daca parafrazez comentariul lui Dan. Imi mentin doar afirmatia ca lucrurile pot fi usor reintrepretate in functie de unghiul in care privesti lucrurile…
In beljistan copila mea are identity card, cu nume, cod, poza. Poza actualizata periodic (a fost valabil 1 an, apoi 3 ani, si acum iar schimb). Orice locuitor in belj are obligativitate sa poarta actele pe o distanta de casa (cred ca 200m, habar nu am, o sa caut inapoi regulamentul…) asa ca … teoretic am cum dovedi ca e copchilul meu.
Nu ai prins ideea. Asta cu chemarea politiei pentru rapire, era doar un pretext. Adevaratul motiv pentru care vecinii au chemat politia ( am facut-o si eu de multe ori cu , pentru copiii vecinilor ) este ca fetita ta deranja linistea publica, iar legea e imbecil facuta si nu pedepseste parintii care nu isi disciplineaza copiii.
Asa ca vecinii abuzati de copiii vostri urlatori ( ” circ mare”, ca sa te citez ), apeleaza la subtrefugii si chema apolitia pe motiv de ” rapire”, ” abuz”. etc. Cam asta e singura modalitate prin care putem obtine pe moment liniste in bloc.
Si da, niste scatoalce dupa ceafa nu ar strica deloc : dupa ceafa unor parinti !
Boracii aia urlatori iti vor plati tie pensia!!! Vai ce abuzat esti!! Saracul de tine. Mi-e sila de indivizi ca tine. daca vrei liniste totala mergi si te muta intr-o sala de lectura. Ma gandesc cu groaza la ce copilarie ai avut de ai atata rautate si lipsa de empatie.
Petra : daca cainele meu facea ” show mare ” , vecinii din bloc chema politia si imi luam amenda, chiar daca nici cainele meu nu stie sa isi controleze emotiile si chiar daca nu il pot lovi ca e abuz.
Daca plozii vostri fac ” show mare”, legea aia cu tulburarea linistii publice nu se mai aplica si tot eu sunt de vina ca nu va suport circul. Mda. voi aveti plozi, deci sunteti deasupra legii, deasupra bunului simt si din pacate, deasupra ratiunii. Cui nu ii convine sa fie abuzat de parintii care nu isi educa plozii, sa mearga in padure, ca acolo animalele cu pui nu fac ” show mare”, nu-i asa ? Ca animalele au mai mult bun simt.
childless….esti nebuna ! doar atat am avut de spus..sper sa ramai childless forever. Ce naiba cauti pe blogul asta anyway? Doar ca asa arunci venin?
Mda… ni mai are rost… esti un cutofil cu pretentii de iubitor de animale. ramai in hruba ta cea mica. daca atat te duce capul sa pui egal intre un copil si un caine. Asa pt cultura ta generala afla ca un caine matur daca e dresat si ingrijit isi controleaza f bine emotiile. Cand e mic (cam ca un copil) faca si cainele istericale.
Imi este imposibil sa va raspund.
Interesanta intamplare, mereu mi-a fost teama de tantrumuri.
Sper ca ce scriu sa fie citit pentru ca in calitate de mama a doi copii am multa experienta in tantrumuri. Ce au facut Doamnele este foarte corect. Romanii cred ca traiesc in buna lor is nu isi dau seama care e tabloului complet. De la gradinita copii sunt invatati sa trebuie sa aiba in casa avertizor de incendiu is unde sunt iesirile de urgenta la gradinita si despre pericolul stranger danger. Romanii ar trebui sa isi dea seama ca exista pedofili is alte pericole. Copii de gradinita sunt invatati care sunt drept utile is stiu ca e caz penal sa fii batut is sa ridici tonul e considerat abuz si Iti ia copilul. La romani se urla la tv si in case. Un copil de 3 ani stie de pericolul stranger danger is stie ca nu are voie sa fie lovit, umilit, depreciat ( gen gras, Prost, lent ). Femeile alea au action at preventiv si oriunde in uk daca. Exista copil cu tantrum te intreaba daca esti ok. Iesiti din bula asta cu ce mananca copilul, caciula pe cap, sa il hranit noi ca un handicapat mintal. Un copil de 3 ani se asteapta sa isi scrie numele, sa se imbrace singur, sa manace obligatoriu cu cutit si furculita nu oroarea de la noi unde copii sunt hraniti de mame. Atat am avut de spus. Am citit comentariile is ma crucesc. Si, nu cum a scris cineva ca daca il lovea Inseamna ca era tatal copilui. Daca faci asta intri la parnaie in secunda doi is se scrie in orice hartii daca vrei job ca esti acuzat de asalt minori.
Isabella, iti multumesc ca ne-ai impartasit din experienta ta bogata in materie de tantrumuri, in calitate de mama a doi copii e clar ca esti autoritatea suprema:)))))
Am fost impresionata de cat de bine ai sumarizat ce cred si ce ar trebui sa faca „romanii”, care evident traiesc toti „in bula lor”, gandesc si se poarta toti la fel si in ale caror case „se urla”.
Cat despre „pericolul stranger danger” pe care il stiu toti copiii de gradinita in UK, cred ca este o necesitate imediata sa invete ce este tautologia. Desigur, imediat dupa ce isi scriu numele la 3 ani si mananca „obligatoriu” cu cutitul si furculita.
Nu Miana, e clar ca esti genul de mama perfecta care stie tot despre nutritie si empatie. Ai o problema cu programul stranger danger derulat in toate scolile britanice sau cu programele antibullying. Te vad persoana foarte inteligenta, rafinata si educata: in afara de caciula pe cap si mancare ce alte subiect eu discuta mamele? Eu am povestit cum Inca din gradinita li se formeaza reflexe sa isi stie drepturile. Aaa, nu cred ca trebuie sa ma inveti tu ce Inseamna tautologie , esti foarte draguta.
Si inca ceva cumplit: ati auzit ca cazul Madeleine McCann si alte cate alte cazuri de abuz cumplit? Copii de gradinita din alte tari invata de stranger danger si faptul ca nu trebuie sa tipi sau sa II bati. Se fac seminarii cu ei.
Maddie McCan a fost rapita pt. ca parintii ei au lasat trei copii mici singuri, noapte intr-un apartament intr-o tara straina ca ei sa poata sta bine-mersi la restaurant. Ce parinte cu toate doagele la cap face asta? Cazul MacCan n-are nimic de-a face cu articolul.
Io tot ma intreb la modu’ cel mai serios, ce naiba cauta pe blogul asta persoanele care nu au nici un interes legat de copii..care, mai mult, se simt deranjati de copii. Aici se discuta mult in contradictoriu, se contrazic femeile unele pe altele, altele mai calme, altele mai cu patos..dar toate avem ceva in comun: ne plac copiii. Unele nu au copii inca, dar isi doresc si planuiesc, incearca. Dar cand numesti un copil ‘ plod’, il compari cu un caine si sustii ca te enrrveaza maxim galagia facuta de copii, trimitand mamele in padure cu ‘ plozi’ cu tot, e clar ca nu ai nici o treaba cu parinteala, ca ai 0 sentimente legate de copii. Ce cauta astfel de persoane sa citeasca blogul asta? De ce simt nevoia astfel de persoane sa arunce cu noroi in mame si in iubitorii de copii? De unde atata rautate gratuita la adresa copiilor in primul rand?
Emma : Galagia deranjeaza, egal ca e facuta de copii, caini sau alte animale urlatoare. Punct.
Ce cauta persoanele fara plozi pe aici ? Citesc si se minuneaza si acum inteleg de unde li se trage elevilor din clasa ( gradi ), lipsa cumplita de educatie. Unele persoane fara plozi sunt foarte buni pedagogi si trag plozii la ei ca la masina de inghetata, dar stii cum e, iesi din clasa, la revedere, pa ! Nu am nevoie de plodul propriu si personal ca sa imi distruga viata.
Apropos, nu plozii sunt deranjanti, ci parintii lor . Fereasca ‘Mnezo sa ai de-a face cu ei, fie si la o sedinta cu parintii !
CHILDLESS, confunzi educatia cu dezvoltarea emotionala, adaugi multa ura in ceea ce scrii, prea mult venin, prea multa energie negativa. Nu am crezut vreodata ca pot zice astfel de cuvinte, dar e bine ca nu ai copii, urasti prea mult si cu patima ceea ce ai in jur. Si banuiesc ca ai aproape multi copii care te deranjeaza impreuna cu parintii lor (sper din sufletul meu ca nu esti cadru didactic). Stai la bloc, dar poti oricand sa te multi la tara, acolo e multa liniste iar animalele te vor lasa in pace. Mi se pare foarte grav faptul ca spui ca si tu chemi politia si folosesti acest pretext al rapirii pentru a calma copiii vecinilor, ai merita sa ai necazuri din cauza asta, dar nu stabilesc eu asta; cred esti asocial si ai o multime de probleme, dar nici asta nu pot diagnostica eu. Doresc celor care sunt obligati sa traiasca in apropierea ta sa aiba intelepciunea necesara sa te ocoleasca si sa ii fereasca bunul Dumnezeu de o intalnire nervoasa cu tine. Cred ca esti genul de om scandalagiu, care face mult mult rau.
Printesa, citesc blogul si comentariile de mult timp, dar e prima data cand raman fara cuvinte, atata rautate nu am intalnit pe blogul tau, parca e din alta lume personajul asta.
Ghinion de nesansa, cadru didactic sunt si imi iubesc maxim meseria si copiii ( si ei pe mine ) ! Desi nu vad ce relevanta are meseria, persoana mea in discutia de fata.
Deci asta cu ” eu fac circ si deranjez, da’ vecinii sa se mute la tara daca nu le convine” … e clar si evident de unde li se trage generatiilor mai noi lipsa de educatie.
Eu nu confund educatia cu dezvoltarea emotionala ( nici sa vreau nu as avea cum sa o fac ), insa sub pretext ca plodul nu e dezvoltat emotional se acopera lipsa de educatie , cum se poarta acum. Saracu’ nu isi poate controla emotiile, ia sa-l lasam sa faca ca toate visele, sa faca ce vrea el, ca deh !
In strainatate incep deja sa se vada efectele dezastruoase ale parentingului de tipul asta. In cateva generatii vor trebui sa admita ca plozii trebuiesc totusi educati, chiar daca e mai simplu sa ii lasam de capul lor sa faca ca toate visele si sa se c..ce in capul parintilor, educatorilor si in general a turturor din jurul lor. Ca el e nedezvoltat emotional, deci e voie !
Esti cadru didactic? nici eu nu ma mir cum apar Doine bereande sau educatoare care folosesc copiii pe post de sac de box. Zic sa te reprofilezi pana nu rabufneste ura din tine.Si daca primesti cadouri la sfarsit de an si ai diplome nu inseamna neaparat ca te iubesc copiii ori parintii nici ca esti un profesor bun. Daca calificativul de profesor bun ti-l acorzi doar din prisma diplomelor esti un profesor de carton si cam atat. La ce parere buna ai despre copii si parinti esti si un om de carton.
Cred ca mor copiii de iubire . Si Ceausescu cu Elena erau iubiti maxim de popor. Cadre didactice de 2 bani.
Childless, doresc din inima sa nu ai copii in continuare, cum spui tu „sa nu iti distruga viata”, dar mai ales sa nu le-o distrugi tu pe-a lor!!! Nu reusesc sa inteleg cum te-ai suportat tu pe tine cand ai fost copil! (daca sunt atat de enervanti copiii). La cata lipsa de empatie dovedesti prin ce comentezi, zici ca tu te-ai nascut direct adult si nu ai deranjat pe nimeni niciodata!!!
Miana, imi cer scuze daca ti- am ranit sensibilitati dar intre un copil de 3 ani din Uk si unul din Romania exista o mare differenta si nu ma refer la faptul ca primul nu poarta caciula pe cap nici la temperaturi de 2 grade. Copii isi stiu drepturile is stiu ca nu au voie sa fie batuti sau sa ridici tonul la ei, sunt independenti, se imbraca singuri. Imi cer mii de scuze ca te deranjez dar probabil vor invata is ce este tautologia ca nu e mare lucru. Pot sa te rog sa citesti aceasta analiza asupra sistemului romanesc http://republica.ro/masina-de-creat-slugi . Vai, acest articol explica foarte bine ce Vroiam sa Iti explic. Da, Doamnele acelea au actionat pentru a se verifica daca e o posibila problema. Asta Inseamna constiinta. Copii de pe tot mapamondul fac tantrumuri, asta e stiut. Imi ce scuze ca ti- am ranit sensibilitati. Si, nu, nu sunt o somitate ci invat despre cresterea copiilor ca orice alta mama.
Nu am copii si admit ca nu cunosc prea multe despre cresterea lor. Cu toate acestea eu nu as pune semnul egal intre normalitatea crizelor de tantrum de la varstele mici si educatia defectuoasa. Cred ca exista si una si alta chiar daca granita dintre ele poate fi cateodata atat de fina incat multi parinti pot scapa haturile fara sa-si dea seama.
In cazul din articol consider reactia fetitei ca fiind normala! Nu e cazul de pedepse si mai stiu eu ce, e vorba de un copil micut, doi ani jumate, a carui mama dispare din raza sa vizuala. Nu stiu cati dintre voi mai aveti amintiri din prima copilarie dar va zic eu ca e nasol! Aveam aceeasi varsta cand educatoarea a trimis-o pe sora mea mai mare nu stiu ce sa faca. Sora mea a disparut tot asa, in fractiune de secunda. Cand am facut ochii roata si nu mi-am mai vazut sora in multimea de copii am inceput sa plang. Din cate imi amintesc aveam un gol in stomac si senzatia de abandon (chiar am citit odata un articol ca multi copii mici au aceste angoase ca vor fi parasiti). Nu m-am calmat decat cand s-a intors sora-mea oricat au incercat educatoarele s-o faca. Cum ar fi fost daca in momentele alea mica si speriata fiind, sa ma fi trimis cineva la colt pe motiv ca fac galagie sau si mai rau sa-mi fi luat o palma peste ochi?
Voi reveni in alt comentariu cand voi avea timp sa scriu mai mult cu exemple pe care le-am vazut in viata si unde cred ca e problema de educatie. Insa repet, in articolul de fata nu e vorba de asa ceva.
Iar apropo de „Copiii mei nu fac asa ceva”, da, cred ca exista copii care au rar astfel de crize sau mai putin intense. Insa consider ca asta tine mai mult de temperamentul si personalitatea copilului decat de contributia parintelui.
Articolul este foarte interesant, au dreptate doamnele care spun ca nimeni nu este obligat sa suporte un copil needucat . Asa este in scoli este o lipsa totala de educatie, aproape de comportamentul animalic. Comenta o doamna un lucru interesant imediat alt comentator incearca sa intre in polemica : cu expresii de gen – te vad ca esti desteapta-. Cand utilizeaza un asemenea limbaj , deranjata de inteligenta comentatorului, ce poti sa mai zici. Foarte bine ca exista lume desteapta, instruita. In cartierul in care locuiesc, Doamne Fereste , ce needucati am vazut, proveniti din parinti rromi , total needucati. De astfel de specimene trbebuie sa te feresti. Astfel de comportamente ma duc cu gandul la filme alea americane foarte bine realizate, cand un minor intra intr-o Universitate si impusca tot ce prinde.