Vă povestesc două lucruri scurte și vă las să trageți singuri concluziile.
Scena 1:
Azi, în taxi, cu Sofia. Ne-am urcat, i-am pus centura, mi-am pus-o și eu, apoi i-am spus șoferului că poate porni. Șoferul s-a întors să se uite printre scaune și m-a întrebat uimit:
– Cum o convigeți să poarte centura?
– Nu e nevoie să o conving, știe că altfel nu călătorim cu mașina.
– Ai mei merg numai pe scaunul din față, fără centuri, așa i-a învățat nevastă-mea, povestește el amuzat.
– Copiii nu au ce căuta pe scaunul din față, iar în spate trebuie să poarte mereu centuri, dacă nu mai încap în scaunele speciale.
– Haha, dacă îi mut și le pun centuri, urlă de ne fac creierii terci.
– Eu zic că mai bine un copil care plânge decât unul mort sau schilod, nu credeți?
– Eh, eu sunt șofer de mulți ani. N-are ce să ni se întâmple.
Scena 2:
Ieri, taxiul în care se afla soțul meu a fost lovit din spate cu mare putere de un tractor. Taxiul staționa în coloană la semafor, tractorul a intrat în el în plin, fără ca șoferul să frâneze. Taxiul a fost proiectat în mașina din față, apoi a ricoșat înapoi în tractor. Ce se întâmpla dacă pe scaunului din față al taxiului se afla un copil? Sau pe bancheta din spate, fără centuri? Cât de mult contează în această situație cât de bun șofer e cel care staționează în coloană?
Un tractor. În centrul Bucureștiului. Putea fi un tir sau o betonieră, caz în care nici nu vreau să mă gândesc ce i s-a fi întâmplat soțului meu, care, pentru că purta centură în spate, s-a ales cu un gât luxat și o mare spaimă. El este maniac cu centurile, ne bate la cap mereu, toți purtăm centuri tot timpul inclusiv în spate, iar când mergem cu copiii cu taxiul (cât se poate de rar), îi securizăm cu centuri sau sisteme de siguranță gen boostapack sau înălțător. Pentru că niciodată nu știi când intră cu viteză un tractor în tine. Sau trebuie să pui o frână sau să virezi brusc să eviți ceva.
Sunt atât de perplexă și de furioasă pe neghiobia unora că mai bine mă opresc aici. Selecție naturală, știu, dar copiii ce vină au?
Sursa foto: accident de mașină via Shutterstock.com
PS, poate le-ați ratat: Despre de ce e important să transportați copilul doar în scaun de mașină special, cu centuri, am scris aici. Despre cum ajutați copilul să se simtă confortabil în scaunul de mașină am scris aici. Despre poziția cea mai sigură a copilului în mașină am scris aici. Cum facem să convingem cât mai mulți părinți să nu-și mai expună copiii la moarte sau schilodire, lăsându-i să facă în mașină ce vor, fără centuri, fără minte? Ce vor învăța acești copii, dacă scapă cu viață? Ce vor transmite mai departe copiilor lor, dacă și aceșia scapă cu viață?
ohooo, să nu ne pornim! Eu văd zilnic părinţi care traversează bulevarde cu 4 benzi prin locuri nepermise, cu copii de mână. Când zebra e la 5 paşi mai încolo. Exact cum zici tu, care-i mesajul???
Bine că n-a păţit Robo nimic. Transmite-i salutări şi fă-i un masaj cinstit la ceafă.
Eu am un exemplu mai fain. Ieri dimineata, in avion, o mamica si-a scos bebelusul din centura si l-a tinut in picioare pe tot parcursul aterizarii pentru ca piticu sa se hlizeasca la tanti din fata. Erau romani.
Eu n-as comenta despre centurile din avion pt ca sunt patita.In plus se scot f usor de catre orice copil de peste 2 ani. In avion eu zic ca ar trebui altfel de scaune si centuri pentru copii. Fetita mea 3 ani jumate 17 kg 110 cm aproape (deci dimensiuni de copil de 5 ani) nu a vrut in ruptul capului centura la aterizare. Era f obosita. De mentionat ca de obicei adoarme la mine in brate dar acum sunt gravida si n-am reusit sa o culc. Pana la urma i-a pus centura sotul meu si a urlat ingrozitor, s-a zbatut si a reusit sa scape din centura. Erau multi copii care faceau asa si sincer nu vad nici o solutie. Poate 1-2 oameni sa tina cate un copil crizat in centura aia.
La aterizare, miscarile avionului sunt mai putin line si imprevizibile decat in timpul zborului si e suficient un curent de aer rebel sa lipeasca copilul de tavan. Mai ales in avioanele mici si cursele low cost unde oricum e inghesuiala maxima.
Faptul ca copilul urla nu inseamna ca trebuie sa facem rabat la siguranta lor si sa le riscam viata sau sanatatea.
Si al meu (3 ani) a incercat dar i-am explicat ca o sa se loveasca rau si o sa mergem direct la spital in loc de plaja. Si am chemat o insotitoare de bord care i-a confirmat si ea cat de important e sa lasa centura in pace. Daca la mami isi permite fitze, pe tanti draguta si serioasa, imbracata in uniforma a crezut-o si s-a executat. 🙂
Al meu e asa serios incat ma cearta daca ma vede ca stau in spate si nu-mi pun centura. Cu o voce de om mare zice: mami, pune-ti centura imediat!!!
Nu i permitem fitzele. Am zis ca sotul i-a pus cu forta centura dar si-a dat-o in 2 sec jos si nu a reusit sa o mai tina. Nu s-a bagat nici o insotitoare de bord, stateau bine merci jos. Nu judeca pana nu vezi scena. A fost horror.
Nu cred că judecă cineva…depinde de copil, de părinte…eu, recunosc, pe fina mea de 4 ani, am obligat.o să poarte centura în avion, la aterizare. A urlat de.mi ţiuiau urechile, dar efectiv…am băgat mâna.n ea și i.am zis că a intrat într.un mare bucluc pentru scena făcută. Centură pusă, țipetele de rigoare, și privirile îngrozite ale pasagerilor. Când am coborât…râdea și bătea din palme, spunând că mai vrea plimbare cu avionul. Menționez că a fost primul ei zbor, în jur de 2 ore. A sunat.o pe maică.sa spunându.i „mami, cred că am supărat.o pe Cătă, dar nu m.a lăsat să fac ce am vrut eu, a trebuit să o ascult”. Pam, pam.
Si eu sunt de acord ca centurile de avion nu sunt create bine pentru copii. Al meu băiat de 2 ani si 10 zile s-a hotărât sa urle imediat cum au anunțat aterizarea. A trebuit literalmente sa i-l țintuiesc jn scaun sub centura inutila- centura Pointless pt ca ori desfacea singur clapeta ori se răsucea pana ieșea de sub ea. In caz de ceva nu vad cum o sa i-l țină centura aia in scaun, ar trebui sa facă scaune ca cele pt mașina cu 5 puncte! Cele mai horror 20 de minute din viața mea
Eu am pățit ceva ce nu credeam că se poate întâmpla, m-a luat total pe nepregătite. Acum vreo luna, urcăm toată familia într-un taxi. La volan, o șoferiță, ne apucăm și-i bârfim pe șoferii inconștienți de taxiuri, cum încalcă ei regulile, ne dă o carte de vizită, îi mai povestim una-alta, în final ajungem la destinație. Mașina se oprește, eu cobor pe o parte, soțul meu pe cealaltă urmând ca fiica noastră de 3 ani să coboare singură pe partea mea, cum face de obicei, când, dintr-o dată, mă trezesc ca într-un coșmar, căci nebuna și inconștienta de taximetristă, lup moralist până acum vreo 5-10 minute pornește încet mașina, iar fiica mea era cu piciorușele aproape de a atinge pământul căci încă nu coborâse, abia apucasem eu să ies. Cînd am realizat că roțile alea chiar avansează, chiar se mișcă, mi-a stat inima, am luat copilul cum am putut, eram proaspăt operată, nu o puteam lua în brațe și am strigat la cucoana aia să aibă răbdare că n-am coborât. Am intrat în clinică pentru că eram fix în fața ei și abia apoi am realizat ce putea păți copilul meu, mi-a stat din nou inima și I-am mulțumit Bunului Dumnezeu că nu mi-a fost schilodit copilul. Deci, aveți mare grijă la taxiuri, că uite cursa decurge bine, centura e la locul ei și, când să cobori…Doamne ferește, încă simt spaima de atunci.
cand eram insarcinata, colega de munca a avut un accident pe autostrada. 2 copilasi de 1-2 ani fara scaune au zburat prin parbriz, masina rostogolita. Unul din copilasi a fost in coma 36 ore, a ramas cu o cicatrice urata pe fata.
Apoi, la cateva luni dupa nastere florareasa de la big berceni plangea: sora ei a ajuns cu masina in sant, la 50km/h, dar copilul din masina fara centura nu a supravietuit.
Astfel desi noi nu aveam masina, aveam scaun. La fel si acum.
In ziua de astazi sunt masini ce prind viteza usor, si mai ales soferi ce se cred zmei. Desi sotul e sofer impecabil ( job cu deplasari in tara si strainatate, cu masina, in 20 ani 3 amenzi si astea stupide) si tot nu circulam fara centura si scaun adecvat, cumparat la mana a 2a.
Caz personal. Masina noastră, copil de 1 lună în scoica, în oraș, viteza 42 km/h. Din lateral ne lovește un italian care schimbă banda fără să ne vadă (avem VW Touran nu Matiz) franam puțin să nu ne lovim de alți participanți la trafic. Din spate ne lovește din plin un camion mare cu „bullbar” de pe la 1800 toamna, gen Romică agricultorul cu un alt utilaj în benă. Luneta securit zboară peste tot. Haionul este armonica. Portbagajul nostru mare si încăpător a dispărut complet. Zici ca avem Smart. Eu mă arunc peste copil, soțul de la volan a uitat bunele maniere. Copilul acoperit de cioburi doarme liniștit. Nimeni nu a pățit nimic, doar mașina e diformă. Ce se intampla dacă aveam o mașină mai mică? Dar dacă nu era asigurat ca la carte copilul? Dacă nu purtam toți centurile față și spate? Da, totul e cu încetinitorul. M-a marcat. Țin minte fiecare secundă. Răspunsul: am 20 de tone. Nu pot opri imediat. Atunci ce cauți pe drumurile publice dacă nu treci ITP-ul? Nimic din ce constituie siguranță NU trebuie neglijat!!!! Sănătate Robo! Aveți grijă de voi!
Nu circulam fara scaun/centuri pentru copii. Punct. Nici o exceptie.
La accident din spate contează prea puțin centura. Eu am pățit+o de 2 ori, din care odată cu o betoniera, si nu cred că e un risc rezonabil accidentul din spate. Ce am văzut mult și mi se pare că e riscant în astfel de situații e statul în mașină fără a avea spatele lipit de spătar cu tetiera aproape de cap.
De ce zici ca conteaza prea putin? Nu conteaza ca la un accident din fata, adevarat, dar uite – taxiul in care eram eu a fost facut sandwich intre tractor si masina din fata, deci fara centura ma loveam de scaunul din fata.
Iar sandwich-ul e ceva foarte frecvent la loviturile din spate, si in oras si pe autostrada.
De fapt accidentul recent cu taxiul a fost tras la indigo cu singurul accident serios in care am fost implicat eu, acum 10 ani: stateam la stop si s-a oprit in mine unul care mi-a facut portbagajul armonica si m-a impins in masina din fata (soferul era beat mort)
Nu inteleg ce vrei sa spui cu „nu cred că e un risc rezonabil accidentul din spate”.
Adica nu ti se pare demn de luat in seama probabilitatea unui accident din spate?
Ideea e ca in orice fel de accident, ai sanse mai mari sa scapi nevatamat cu centura decat fara centura.
Iti doresc insanatosire rapida. Cred ca a fost o sperietura groaznica.
merci.
de fapt, nu prea m-am speriat pe moment. stiu asta pt ca am fost atent la mine insumi imediat dupa aia pt ca imi era teama sa nu-mi fi rupt gatul sau ceva (tetiera era lasata cam jos) si asa stiu ca nu aveam pulsul crescut.
am fost spaced-out vreo doua ore dupa aia, deci cred ca a fost un fel de soc post traumatic mai degraba decat spaima.
dar e foarte interesant cand ai accident: lucrurile se misca cu incetinitorul… adica imi amintesc perfect momentul, la fel cum inca imi amintesc perfect momentul celuilalt accident (acum 10 ani, identic cu asta).
imi pare rau ca nu am putut face o poza (nu mai aveam baterie): tractorul avea un fel de plug metalic in fata si a intrat in portbagajul loganului pana dupa jumatatea portbagajului, mai avea vreo 20-30 de cm pana la bancheta pe care stateam eu, deci pot sa zic ca am fost extra norocos.
da, sunt total de acord cu Robo! acum vreo 8 ani am avut primul si singurul accident – incident 😐 stateam la semafor si, exact cand s-a pus verde si voiam sa plec de pe loc, a intrat unul in mine 😐 si explicatia – se uita la un panou publicitar!!!! si el a vazut sa e verde la semafor si nu s-a mai uitat ca erau masini in fata…. era cu nevsta-sa in masina….imi venea sa le dau cate una la amandoi 😐 masina nu a patit nimic, nici a mea nici a lui….insa, din cauza impactului, doua zile am purtat guler, pentru ca pur si simplu abia imi puteam tine capul drept…..nici acum nu mai am aceeasi mobilitate a gatului…. eu cred ca orice lovitura, din orice directie are un impact mai mare sau mai mic asupra noastra….iar cand e vorba de copii, impactul va fi mereu mai mare, pentru ca ei sunt mai usori si mai mici….numai cand ma gandesc ce ar insemna pt gatul unui copil o asumenea zdruncinatura si mi se face pielea gaina….
noi nu plecam de pe loc fara centuri si copil in scaun 😐 eu nu pot sa conduc daca nu am centura pusa; sotul are permis de aproape 20 de ani si niciun accident in tot acest timp, conducand zilnic in Bucuresti, insa tot purtam centuri….nu conteaza cat de bun e el – nu suntem singuri in trafic si nu toti sunt la fel de buni/atenti/precauti….centura te strange/jeneaza/incomodeaza doar pentru cat mergi in masina (pentru cei care au astfel de probleme) – un accident te poate schilodi pe viata sau chiar mai rau 😐
copilul a fost pus in scoica de la 3 zile, cand am iesit din spital, cu centuri si tot tacamul, apoi, cand a crescut, am trecut la categoria urmatoare de scaun….mai face scandal cand se plictiseste, insa ii explic mereu de ce nu putem sa scoatem/desfacem centurile sau de ce nu putem „zburda” prin masina…..de obicei, la drum lung, ii iau diverse activitati la pachet, ca sa nu se plictiseasca 😉 insa, indiferent cat ar plange, nu il scoatem din scaun….daca se lasa cu timpane perforate, atunci oprim, ne dezmortim si apoi pornim din nou la drum! 🙂
Ziceai de soferi beti?
Acum 5 ani am fost izbita in stanga si aruncata in vreo 2 masini parcate pe prima banda, de un sofer beat cu fiul lui de aproximativ 10 ani in dreapta. Eram singura, nu am patit nimic, inafara de cateva cioburi pe care mi le-au scos din frunte la spital.
Iar care m-a lovit era un smecheras de prin politie…
Catalin, mai tb sa studiezi fizica. Cand te loveste din spate, prima data tu te apleci in fata, din cauza intertiei (daca nu ai centura si de aici te poti accidenta foarte urat), abia apoi te lasi pe spate inapoi. Chiar nu e relevant ce zici. Eu o admir pe Ioana ca face aceasta campanie de educare a societatii inspre lucruri bune pt noi si copiii nostri, cum ar fi purtarea centurii si fixarea copilului in scaun.
Cand esti lovit din spate, corpul tise duce in fatza, iar capul se duce pe spate. De asta sunt si mai periculoase loviturile din spate decat cele din fata. La cele din fatza ai timp sa reactionezi, la cele din spate te prinde pe nepregatite si relaxat. Centura are eficientza maxim la loviturile frontale si cele laterale, la loviturile din spate te ajuta cel mai mult tetiera reglata corespunzator.
https://www.youtube.com/watch?v=jCIYPp3qZEc – uite si un filmulet in care se vede
In primul rand ma bucur ca sotul tau nu a fost accidentat mai grav si ii doresc multa sanatate. In al doilea rand din pacate la noi multi oameni nu inteleg decat cu parul adica cu amenzi si li se pare o fita folosirea scaunului de masina si o ofensa adusa calitatilor lor de super soferi. Am locuit o perioada in strainatate si acolo m-am obisnuit sa port centura chiar si pe bancheta din spate, ceea ce in Romania nu vazusem la nimeni. Cand m-am m-am intors in Romania si imi puneam centura cand mergeam in spate invariabil auzeam de la sofer : Dar nu ai incredere in felul in care conduc? Cam asta e mentalitatea romaneasca. Am o fetita de 3 luni acum si uneori plange in scaunul de masina si nu are rabdare sa stea in el. Mai oprim masina sa o linistim, dar nu plecam nicaieri fara ca ea sa stea in scaun. Familiile noastre nu prea inteleg de ce tot legam atata copilul si nu o tin la mine in brate, ca doar ce se poate intampla? La multa lume mi se pare ca se aplica proverbul Vrei sa-i tragi la masa si ei se trag sub masa.
Ioana, eu sunt total de acord cu tine in chestiunea asta, doar ca in ultimul timp avem o problema. Nu mai am masina sa duc copiii la gradi pt cateva saptamani si mergem cu taxi/uber. Copiii au 2 si 4 ani. Cum procedez?
Iau inaltatorul pt cel mare pe care il montez in timp ce ce mica face ce? Il las la gradi si il iau inapoi seara? Dar taxiul nu vine mereu fix in dreptul gradinitei si pe strada cu doi copii, poseta, bagaj si inaltator..nu e chiar posibil.
Solutia mea de conpromis este sa ii tin pe amandoi in brate in spate. Stiu ca nu e corect, stiu ca exista riscuri…sper doar sa treaca mai repede perioada asta fara nici un incident.
E minunat ca faci campania asta, avem si noi prieteni care tin copiii liberi in masina si au inaltatorul in portbagaj. Nu pot sa spun decat Doamne Ajuta!
chiar despre asta discutam aseara cu Ioana: sa tii copiii in brate este perfect inutil in cel mai bun caz, pentru ca accidentele se intampla pe nepregatite si nu ai cum sa stai incordat tot timpul, deci copilul va zbura.
si va zbura mai tare cu cat e mai mare copilul, pentru ca e mai greu si deci mai dificil de tinut.
in cel mai rau caz, sa tii copilul in brate poate fi chiar o idee mai proasta decat sa nu-l tii, pentru ca e posibil sa te pravalesti tu peste el si sa-l lovesti sau strivesti chiar tu.
si noi suntem in exact aceeasi situatie ca si tine (2 si 4 ani) si cred ca maximum ce se poate face e asa:
– nu mergem cu taxiul cu copilul de 2 ani. pur si simplu nu mergem si asta e.
pentru situatiile in care este absolut necesar:
– parintele cu centura pusa
– copilul mare cu centura pusa, cu inaltator
– cel mic sta in brate – dar atentie, nu treci centura peste cel mic, ca in caz de accident il strivesti sigur intre tine si centura.
daca copilul mic accepta, cred ca i-ar fi mai bine in centura pe locul din mijloc decat in brate, chit ca la varsta asa mica centura este contraindicata.
oricum, trebuie sa fim constienti ca tinutul copilului in brate este egal cu zero in caz de accident, este o falsa impresie de siguranta pe care o avem.
tinutul in brate e de ajutor in caz de frana mai brusca, dar altfel este zero.
edit, ca am uitat: am mai incercat sa tinem copilul mic in manduca (parintele in centuri).
e mai complicat de instalat, dar e o varianta mult mai buna din punctul de vedere al sigurantei.
Stiu ca la Uber poti cere sofer care sa aiba si scaun pt copil in dotare. Chiar Ioana a facut campania de promovare pt asta. Sunt convinsa ca probabil ajunge ceva mai greu, dar mai bine astepti putin decat sa risti.
Merci, folosesc Uber aproape zilnic in ultimul timp, dar am doi copii. Timpul de asteptare la Uber la ora de dus la gradi (ora de varf) poate fi si de 15 min, daca gasesc o masina.
Problema este ca nu are nimeni 2 scaune de copii, sa fim seriosi. Iar pitica de 2 ani nu poate fi tinuta in inaltator.
Este o perioada in care nu avem masina si trebuie sa mergem zilnic la gradi si sa ne intoarcem acasa seara.
Chiar e aiurea 🙁
Poti lasa scaunul isofix la gradi, cand te urci in taxi il montezi. E aiurea, stiu, dar alternativa e groaznica.
Sau cum am vazut ca mai fac parintii care isi lasa copiii la gradinita si au un singur scaun auto. Luat scaun cu izofix, se instaleaza in 2 secunde pe orice masina cu isofix. La gradi cand ajungi, rogi sa ti-l tina acolo pana iei copilul. La noi la gradi se depoziteaza peste zi: carucioare, scaune, etc. Si scuze zilnic taxi, cred ca iti poti permite o bona/vecina care sa stea cu cel mic in timp ce-l duci pe cel mare la gradi. Sau cere transport de la gradinita. Sunt obligati sa aibe scaune speciale pt copii.
Mami, bicicleta! Cauta xtracycle. La Napoli sunt persoane care își duc copiii la școală asa. E și mai amuzant pentru ei!
Am mai zis, sunt patita. era cat pe ce din vina mea…
Insa, daca te-a prins intre doua magaoaie, poti purta 10 centuri. la o viteza mai mare, te facea terci indiferent…
daaar, sa revin: ce dracu cauta un tractor in mijlocul Bucurestiului? Frate, daca era intr-o tara civilizata, ala nu iesea ever de pe drumurile marginase unde sunt campuri, etc.
Si ca o alta info.. nu mereu centura e benefica. Sora mea, acum vreo 8 ani, era moarta demult daca ar fi avut centura pusa. Insa, nu putem gandi asa la ghici. Asta e viata!
Sanatate si cat mai putine patanii!
Noi nu pornim masina pana nu face „poc” centura. Matei are aproape 4 ani si niciodata nu a mers altfel decat in scaunul lui. Nici nu si-a dat seama ca ar putea exista o alta varianta. De cand s-a nascut asta e regula. Am facut si mult entertainment la inceput, si multe pauze la drumuri mai lungi, pana s-a obisnuit, dar niciodata nu a tipat ca vrea altfel. Acum avem si un inaltator portabil de care e foarte mandru, arata ca e baiat mare! Iar noi adultii purtam centura pe orice loc din masina. Si nu din cauza ca ne temem de cum conducem noi, ci mai ales ca sa ne ferim de altii.
Am vazut, nu doar o data, din pacate, sofer cu bebelus in brate. Nu mi-a venit sa cred! In sensul giratoriu, unde ai nevoie de toate mainile disponibile. Nu ca in rest ar fi bine sa tii bebele in brate… Deci lumea e plina. Avem de ce sa ne ferim, din pacate.
Scaunul adecvat varstei si centura sunt sfinte! Acum o luna am fost cu copilul la control la pediatru (febra), copilul in scaun RF cu bona cu centura in spate, eu soferita cu burta de 5 luni in fata, cu centura pusa. La intersectie, la trecerea de pietoni eu am oprit, dubita din spate nu, am oprit-o eu apasand frana si dupa lovitura, sa nu calc pietonii de pe tecere. Nu stiu ce viteza avea dubita, era praf. Important, copila nici nu a sesizat lovitura, bona a simtit-o insa destul de bine, cu centura fiind. Ma bucur ca nu a patit nimic grav sotul!
ai boostapack ? Luat de unde?
elefant.ro, acum vad ca e cu reducere
Scuze reclama :
https://www.trunki.co.uk/boostapak
BoostApak Hello Kitty este la 28 Lire
Si baietelul meu a avut momente cand era mic, in care tipa si plangea continuu… Recunosc ca este un stres mare sa-l auzi, te pot epuiza psihic astfel de momente. Si de asemenea recunosc ca au fost momente cand il scoteam din scoica/scaun, dar s-a invatat intr-un final. Acum scaunul nu mai este o povara. Nu stiu ce a functionat, insistenta noastra de a folosi scaunul de bebe sau acceptarea scaunului de baietel pentru ca ii place in masina! Pentru noi nici nu mai conteaza, ci doar ne bucuram ca el a acceptat. Iar in ce priveste centura la adulti, si noi o folosim de fiecare data in masina. Mai grav este ca si intr-un accident, centura si sa nu mai vorbim de airbag pot fi la fel de mortale… Din pacate traim intr-o lume, pot spune totusi o tara, in care cei din jur simt nevoia sa isi arate „muschii”, si merg foarte mult la intimidare: depasiri la limita, fara semnal si fara distanta corespunzatoate; Iesiri de pe strazi laturalnice, fara a se asigura sau depasind masina din fata care stationeaza pentru a se asigura, pe partea stanga, etc… Intrebarea mea este DE CE FACEM ASTA? DE CE SE DORESTE AFIRMARE prin astfel de comportamente? Scuze ca am deviat intr-un alt subiect, dar ma macina zi de zi…
Vreau sa adaug povestea mea, cu risc de accident. In masina eu la volan, copilul in scaunel in spate dormind. Asteptam sa ma pot incadra la stanga de pe o strada laturalnica (exact ce va spuneam). Aproape ca intrasem pe banda celor care veneau din stanga si trageam de volan sa ma incadez pe banda sa fac la stanga, asteptand ultima masina ce venea din dreapta (sper ca se intelege), si surpriza in dreapta mea un bmw in stanga mea deja un audi care vroia sa faca acelasi lucru… Serios?????
in opinia mea, siguranta copiilor nu ar trebui lasata la latitudinea parintilor (suna aiurea; dar ar fi utile prevederi legale – implementate strict ; eu ma bucur ca in statul in care locuim din august e obligatorie prin lege pozitionarea scaunului de copil cu spatele spre sensul de deplasare al masinii pentru copiii sub 2 ani – piticul meu de 15 luni cam riposteaza de cateva saptamani si poate as fi fost tentata sa cedez si sa ii intorc scaunul – legea mi-a rezolvat scurt orice posibila tentatie sau dilema…). Foarte bine faci, Ioana, ca atragi atentia asupra sigurantei in trafic – mai ales a copiilor. Exista multa ignoranta pe subiect si exasperant de multe argumente cretine („ce, cand eram noi copii ne tineau in scaune speciale?”..)
problema este ca cele mai multe din taxiurile de la noi nici macar nu au centuri functionale in spate.
de obicei centurile sunt bagate sub husa sau capetele de prindere sunt bagate sub bancheta. iarna cand nu o pot duce pe Sof la gradi cu bicicleta ma cert de cel putin 2 ori pe saptamana cu taximetristii pe tema asta.
asta cred ca este o mare problema si e in primul rand problema noastra, a clientilor de taxi.
daca clientii de taxi ar cere centuri in spatre, taximetristii ar avea centuri in spate si nu ne-ar mai interesa ce spun ei („nu se intampla nimic, sunt sofer bun”).
mai multi taximetristi mi-au spus ca au ascuns capetele de prindere a centurilor in bancheta pentru ca s-au plans clientii ca ii deranjeaza!!
posibil sa fi mintit ca sa scape de gura mea, dar nu e totusi imposibil sa fie adevarat.
asta e problema, anume ca suntem o tara de tampiti si de trogloditi.
tampiti pentru ca nu intelegem pericolul la care ne expunem, trogloditi pentru ca nu avem respect pentru lege.
nici aia din alte tari nu sunt cu mult mai destepti decat noi, dar ei au respect pentru lege si daca legea zice centura, ei nu stau ca noi sa se gandeasca „eu sunt mult prea smecher sa mi se intample ceva, sa poarte altii centura”
Eu evit certurile cu taximetristii cerand din start, cand plasez comanda, masina cu centuri in spate. Avem boostapak si de fiecare data soferii sunt uimiti ca sta copilul de buna voie in centuri. Mi s-a intamplat sa accepte comanda un sofer care avea masina fara centuri in spate si cand si-a dat seama a trimis in locul lui un alt coleg, care avea centuri. Este adevarat, de multe ori vin cu ele ascunse in bancheta din spate, dar nu-i nimic, noi avem rabdare pana le scot.
Ma bucur ca Robo este bine.
deci asta cu trogloditi si tampiti a fost exact pe inima mea! nici nu stiu cine si cum o putea spune mai bine!!! exact asta ii spuneam eu azi sotului meu- am senzatia ca in Romania s-a creat un cult pentru a fi smecher si a nu respecta reguli…sa respecti legea e similar cu a fi idiot
Eu merg in Bruxelles foarte des cu taxiul, niciodata nu mi s-a spus ca ar fi obligatorie purtarea centurii pe bancheta din spate. In fata, da. Nu porneste pana nu-ti pui centura. Dar in spate…
Or fi si aia tot tara de trogloditi? Ca nu-mi inchipui ca, daca la noi e lege sa porti centura pe bancheta din spate, la ei nu e.
Apropo de purtatul centurii, am fost izbita din spate la semafor, portbagajul mi-a fost facut terci, iar persoana de pe bancheta din spate a scapat nevatamata pentru ca nu purta centura si era usor aplecata in fata la momentul impactului. Nu de alta, dar masina ENEL care ne-a izbit a ajuns cu botul in bancheta din spate, pe care a si indoit-o spre fata. Nu vreau sa ma gandesc ce-ar fi fost daca persoana din spate ar fi stat relaxata si cu centura pusa. Probabil ar fi in scaun cu rotile acum.
Nu sustin ca e o idee buna sa mergi fara centura, zic doar ca centura nu e magica (nu te salveaza in 99,99% din cazuri) si ca uneori chiar dauneaza – depinde de forta si de unghiul impactului.
Multa sanatate sotului.
Am trecut si eu printr-un mic accident cand m-a lovit cineva de la spate. O saptamana am condus cu stres si frica.
Cat despre scaun si copii, sincer doar in Romania am vazut obiceiul de a nu pune copii in scaun sau de a nu le pune centura. E absolut absurd. Aici nu se accepta asa ceva, primesti imediat amenda. Orice copil invatat de mic in scaun nu o sa planga si nici nu o sa faca crize ca nu vrea in scaun, stie ca altfel nu se poate. Daca s-a intalmplat sa nu am scaun am pus centura copilului, eventual plasat intre doi adulti.
Ioana, mai zi-mi te rog o data, stiu ca gasisei un scaun auto de care erai multumita. Ma intereseaza ptr 2-4 ani, pentru fetita mea. m-ar ajuta o solutie „gata search-uita” ca stam prost tare cu timpul. merci
Buna, noi il avem pe asta. http://www.printesaurbana.ro/2016/03/scaunul-nostru-auto-pentru-copil-plasat-cu-spatele-la-directia-de-mers.html
multumesc!
Centura tb purtata de toata lumea din masina. degeaba are doar soferul si copilul din spate..daca pasagerul din fata si altul din spate nu au. in caz de accident cei care nu au centuri se prabusesc peste ceilalti…maini si picioare cad cu putere mare la impact peste alte maini si picioare legate in centuri… Adica daca iti pasa prea putinde viata ta si zici..’nu patesc eu nimic”..gandeste-te si la celalalt din masina care poate pati ceva tocmai din cauza ta, daca nu din cauza impactului..mai ales daca vb de un copilas mic..Inconstienta, nepasare…nesimtire. O vedem peste tot si numai noi o putem opri, pt bine nostru si al copiilor nostri
Foarte bun mesajul, speram sa ajunga la cat mai multa lume si sa se schimbe ceva!
Se pare ca ieri a fost o zi foarte nefasta pentru foarte multa lume…
Pfiuuuuu, înfiorător!!! Bine ca Robo e OK…
Părerea mea este ca poliția nu își face treaba si amenzile nu sunt suficient de mari. Astea ustura, astea ar forța si inconștienții la respectarea legilor. In țările „civilizate” nu-ti permiți sa faci asa ceva, poliția e peste tot si te costa cam scump abaterea… Asa ca, in timp, cetățeanul a dezvoltat un respect pentru lege, nu neaparat ca asa ar vrea… Încet încet intra in sângele locuitorilor si asa se face ca ei sunt „Civilizați”
In alta ordine de idei, pentru confortul copilului in scaun, la drum luuuuung, folosește cineva perne de călătorie pentru copii? Sunt bune?
Nu de alta, dar in poziția corecta a scaunului, când adoarme copilul, ii cade capul in fata… Nu mi se pare prea comod…
Sugestii?
din ce stiu eu, pernele acestea nu sunt testate impreuna cu scaunele, asa ca nu prea stim daca nu cumva afecteaza siguranta copilului in scaun in caz de accident.
Asa ma gandeam si eu…la ai tai nu le cade capul in fata cand dorm, si raman cu el asa atarnand? sau e doar la modelul meu de scaun?
De pus e pus bine, am fost cu masina+scaunul la sectia de politie ca sa-l verifice, ei l-au instalat. (serviciu oferit de Politie aici la noi)
Hm, ba da, le mai cade. Stau intre ei si le tin capul cu mana. 🙂
Mie mi se pare ingrozitor cati dintre cunoscutii mei pleaca la mare cu copiii noaptea (fiindca e drumul lung, stam in vestul tarii) si ii culca pe bancheta din spate, evident fara centuri. Efectiv traverseaza tara cu ei asa. Mai bine faci drumul in doua bucati si dormi undeva la mijloc, ca sa nu fie asa de obositor si toata lumea sa poata sta in scaun cu centura pusa.
Imi pare rau ca ati avut sperietura asta, demonstreaza inca o data (desi nu era nevoie, sunt atatea victime zilnic….) cat de importanta este centura.
Picii mei au mers mereu in scaune, apoi cu inaltatoare, niciodata in brate sau fara centura. Nu va zic cate explicatii a trebuit sa dau de fiecare data cand parintii sau socrii insistau sa nu mai „chinui” copiii in scaunele alea, ca transpira, nu se pot misca, etc… si ca sunt „perfect in siguranta” in brate, ca doar nu conducem iresponsabil… evident ca au avut si ei momentele lor de urlat ca nu vor in scaune, am facut pe clovnul de atatea ori, incat nu mai tin minte.
Insa sotului i s-a intamplat acum cativa ani sa intre tramvaiul in masina pe care o conducea. El circula regulamentar, tramvaiul la fel, au plecat de la stop si tramvaiul a luat-o la dreapta, desi trebuia sa mearga in fata. Se defectase sistemul acela care muta sina. Masina a plecat pe platforma de acolo, dar sotul a scapat teafar. Ce-i drept, daca atunci nu sarea de pe scaunul lui pe cel din dreapta, il facea tramvaiul praf.. insa in 99,99% din cazuri, centura iti salveaza viata.
Si sunt revoltata de fiecare data cand vad parinti „responsabili” care isi tin copiii fara centuri, iar copiilor evident ca le place intre scaune… sa zboare mai bine pe geam…
Atat de tare ma bucur ca am metrou pana la gradi si inapoi, ca altfel era cam nasol cu masina zilnic.
Si eu duc munca de lamurire cu sotul si soacra pe tema centurii in spate. Sotul s-a invatat pe masura ce eu am schimbat tonul vocii din agresiv in suav si cu repetari multiple. Pe soacra am incercat s-o „comving” cu „metoda amenda” :)) credeam ca va merge dar si-o tine nebagata (wtf?!). Argumentul e ca e grasa si n-o incape. Drept pentru care fac ca la copii: pun pruncul I scaunul lui RF, apoi ma duc s-o ajut si pe ea sa-si puna centura. I’m a bitch, I know, sa-si revina :))
Cu copilul si scaunul RF fu simplu: e mai sigur decat forward-facing, da! L-am luat :)) e drept ca ne-am mutat si intr-un sat de pe DN1, un drum horror din punct de vedere al accidentelor+am tras o sperietura cu un taxi ce era sa intre fix in copil in centrul orasului, pe vremea cand era in scoica, si scoica expirata. Si am zis ca nu ma mai chitrosesc, n-a fost nevoie sa conving pe nimeni, ca mie mi se pune pata si trag taureste spre scopul suprem. Trecerea de la scoica la scaun fu miraculoasa, in scoica plangea usor, in scaun era fascinat de vedere si confort, doar la drum lung plange si, pe cat posibil, ne oprim mai des.
Eu stau in spania si nu am vazut niciodata copil sa nu stea in scaun. Si noi pe a noastra numai in scaun o ducem. Nu se concepe altfel aici. Urla si a mea de mama mama..de aia nici nu plecam la distante mari. Totusi, in caz de accident grav, nici scaunele astea nu ajuta deloc. Chiar ma uitasem la statisica mortalitatii infantile in spania versus romania. Aici pe primul loc apar accidentele de masini la copiii sub un an. In romania accidentele de masini nu apar in primele zece cauze ale mortalitatii bebelusilor sub un an. Si in romania mor mult.mai multi copii ca aici. O fi din cauza ca nu sunt autostrazi cum sunt pe aici.