Înainte de orice, vreau să vă arăt o poză de aseară. Nu e o poză foarte clară, dar e o poză frumoasă.
Vedeți (cu greu) în ea vreo 20 de capete de copii aplecate nu către un ecran, ci către o carte luminată de o lanternă. Unul dintre ei le citește celorlalți o poveste despre Veronica. Ceilalți ascultă, întreabă, se înghesuie să vadă ilustrațiile. Copiii au între 2 și 12 ani. Savurează, toți, o carte.
Articolul de mai jos e scris de mult, imaginea asta de ieri doar mi-a adus aminte de el, și-am zis că e semn să-l public. 🙂
Da, se poate fără tehnologie până la patru ani și mai bine. Fără nici un efort considerabil din partea noastră, Sofia nu se uită la desene animate, nu se joacă pe tabletă (nu a făcut-o niciodată), nu se uită la televizor. Nu cere, nu caută, nu-și dorește. Nici noi nu ne uităm la televizor (decât ocazional, după ce copiii se culcă), tableta o folosim doar pe post de monitor să-i supraveghem cât dorm, iar de telefoane încercăm să nu abuzăm cât sunt și ei prin preajmă. Și iată c-am reușit!
De ce fără tehnologie, veți zice, ce decizie ciudată! Pentru că acum patru ani m-am gândit că ar fi fain să încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună, noi cu copilul nostru, în interacțiuni reale. Și uite că au trecut patru ani și or să mai treacă și alții, a mai apărut un copil, și noi tot nu simțim nevoia să luăm o pauză de la interacțiunea asta. Am fost și în vacanțe, și în drumuri lungi cu mașina, am supraviețuit frumos și elegant cu povești, jocuri, activități sau cu… nimic. Copiii nu se tem de plictiseală așa mult ca adulții. Își găsesc mereu ceva interesant de făcut, dacă îi lăsăm.
Nu, Sofia nu e ostracizată de colegele de la grădi pentru că nu se uită la desene. Se descurcă bine în viață și dacă nu știe să manevreze o tabletă la patru ani.
Va veni, desigur, vremea când beneficiile tehnologiei vor deveni importante, și atunci va avea acces la toate cele. Deocamdată, joaca și interacțiunea cu oamenii sunt esențiale.
Așa că dacă asta vă doriți și voi, să știți că se poate. Fără efecte adverse.
Știu, în cel mult al doilea comentariu (dacă nu chiar în primul), voi auzi teoria cu echilibrul, care e bun în toate. Mna, o fi, nu știu, cunosc multe domenii în care excluderea e totuși mai bună decât echilibrul. Pentru noi, în acest aspect, mai bine până acum a fost așa, fără tehnologie, și n-am dorit să renunțăm la ceva ce ne priește de dragul echilibrului, care e ridicat la rang de zeu, de multe ori complet nejustificat. Dacă voi ați ales altfel, sunt sigură că e foarte bine și așa, nu moare nimeni, eu doar doresc să încurajez părinții la început de drum că, dacă își doresc să apuce pe această cale deloc la modă, se poate.
Despre efectele televizorului asupra copiilor mici am publicat un articol în trecut, aici.
Sursa foto: fetiță jucându-se via Shutterstock.com
Primul comentariu – si la noi se poate la 3+ ani :). Fetita noastra a avut acces, deci stie ca exista youtube si tv dar pt ca am inceput sa ii dam accesul la ele dupa 3 ani, cu moderatie, nu le simte nevoia, prefera jocurile si interactiunea cu noi.
Confirm ca se poate. Fetită mea împlinește in curând 3 ani si prefera joaca oricarui obiect tehnologic. E drept, e si urmarea comportamentului nostru, întotdeauna am încurajat o sesiune de dans, de țopăială, de cântat in loc sa deschidem televizorul desi doar cel de sus stie cat de usor ar fi fost sa dam drumul la tv când cădeam din picioare de oboseala sau foame. Nici la drum lung, desi sincer ma pregătisem cu jocuri si desene pe tableta, nu are răbdare de ele. Ori cântam ori doarme. Săptămâna trecută a dormit din Grecia pana acasă cu câteva pauze de masa, pipi, apa. Chiar daca nu e la moda, eu sunt mandra de rezultatul asta, si credeti-mă nu e un copil plictisit deloc, din contra.
Depinde foarte mult de copil. Ai mei au avut acces la de toate de foarte mici. Cei mai mari (7 si 5 ani) nu prea sunt interesati, insa cea mica prefera desenele in locul altor jocuri. Cred ca si daca le descoperea acum la peste 3 ani tot asa era, pentru ca asa e ea.
Eu tind sa fiu de accord cu afirmatia dumneavoastra, pentru ca al meu, cel mare, a descoperit jocurile categoric dupa 3 ani si ii plac foarte mult. Are restrictii si tanjeste dupa ele ca dupa nu stiu ce. Colegii de scoala, de asemenea, au restrictii, au avut contact tarziu cu jocurile si tot le duc dorul. Eu ma gandesc ca e ca si cu adultii – e nebunia asta cu Pokémon Go, au fost cu tot felul de jocuri, sotul meu si cu mine n-am avut nici o pasiune din asta niciodata, nici acum nu ne jucam jocuri si nu folosim tehnologia decat ca sa citim stiri.
Cea mica, traind sub umbrella fratelui mai mare, a avut contact mai timpuriu cu tehnologia. Ii plac mult cantecele animate.
Se poate fara tehnologie, si alor mei le place sa le citesc pana adorm eu, insa, daca apare tehnologia, amin carti! Nu le mai trebuie!
Pentru mine, spaima e dependenta la varste mai mari, cand nu mai sunt controlabili ca acum. Am o cunostinta care face terapie cu copii de 14-15 ani, care au avut contact cu tehnologia dupa 9 ani si au devenit rapid dependenti. Asa, la 3-4-7 ani, cand inca sunt controlabili, treaba e usoara. Eu ma intreb ce sa fac mai departe. Si nu numai referitor la tehnologie…
Mie controlul si restrictionarea mi se pare mai rea decat interzicerea totala. Adica sa-l las doar asa sa guste putin, cat sa vada ca ii place, dar sa nu fie satisfacut. Apar frustrari de ambele parti. Mai bine face cateva excese si isi invata singur limitele. Pana nu afli cat e prea mult, nu stii cat e destul. Iar asta cu tehnologia chiar nu e grava. Si noi adultii avem hobbyuri cronofage si needucative.
Fetita mea primeste desene cand este bolnava. Altfel nu statea la aerosoli sau la picaturi in nas.Nu am nici o remuscare din acest punct de vedere.
fiica mea are peste 8 ani. A avut o tableta roz ( cazuta repede in dizgratie), tv nu avem, youutube sii google stie cum functioneaza dar apeleaza rar.
Conteaza in primul rand ce fac parintii, copiii imita mult.
Noi nu avem televizor deloc si nici tableta. Avem cate un smartphone fiecare si cate un laptop. Copilul are momentan 4 luni, dar sper sa o tinem la distanta de device-uri cat mai mult.
Nu stiu de ce se scoate atât în evidență treaba asta cu tehnologia. E vreo întrecere cine reuseste să își țină copilul cât mai departe de tv? Așa pare. Să nu uităm însă că sunt situații, gen măma singură acasă cu doi copii dintre care unul bebelus ce trebuie culcat, iar celălalt un zvăpăiat de 2 ani. Ce faci atunci că sa ai puțină liniște cât să culci bebelușul? Nimeni nu ar trebui să se simtă vinovat dacă în astfel de situații se recurge la tehnologie
Nu stiu daca „se scoate in evidenta”, eu povestesc experienta noastra, poate e de folos si altora care, ca si noi, nu considera ca tehnologia are prea mult avanraje la varste mici, dimpotriva.
Eu cand eram singura cu ai mei, il adormeam pe bebe in wrap sau marsupi in timp ce faceam chestii cu fetita, apoi pe el il lasam in pat si reveneam la ea. Acum, ea se uita pe carti sau face puzzle in timp ce il adorm pe fratele ei.
Ba eu cred că se scoate în evidență din moment ce există n posturi despre asta. Iar sintagma ca nu vor muri dacă se uita la tv vine are efectul opus: invinovatirea și mai mult a părinților. În plus, nu toți copiii stau în sistem, nu tuturor le reușesc transferul
Am doi copii cu o diferenta de un an si jumatate intre ei, sunt aproape mereu singura si in unele cazuri mai recurg la tehnologie cu cel mare pentru a ma ocupa de cel mic, dar de cele mai multe ori acesta se plictiseste repede si isi gaseste altceva de lucru. In schimb cunosc copii pe care ii pui in fata televizorului si stau acolo si cate o zi intreaga! Depinde foarte mult de copil. Nu toti sunt atrasi de puzzle si carti…
P. S. Bioeticianul Virgiliu Gheorghe a facut cercetari in ce priveste efectele televiziunii asupra mintii umane. Va recomand cartile lui, cat si conferintele pe care le gasiti pe youtube. A fost invitat la un moment dat si in emisiunea Garantat 100%.
super recomandarea. merci
Nu spuneai tu Ioana ca fetița ta e topită după Elsa? Sau nu știu ce printesa Frozen. Sau or fi una și aceeași 🙂 pe asta de unde o stie
Din cartea cu acelasi nume.
A mea a inceput sa fie innebunita dupa Elsa, Anna et co. dupa ce a primit de la prieteni, cu felurite ocazii, tricouri, rochite, papusi, puzzle-uri. Intr-un final, a vazut si filmul. N-a priceput mare lucru din el, la 3 ani si ceva…
Cu alte cuvinte Ioana minte si acum o prindeti cu matza-n sac? Asa reiese din comentariu…:)
Nici eu nu cred in teoria echilibrului in ceea ce priveste expunerea copiilor la orice fel de ecrane. Fetita mea are 2a4l si nu a privit niciodata desene animate, cantecele pe youtube sau jocuri pe telefon. E drept, a mai tras cu ochiul la TV in timp ce se uita tatal sau la campionatul de fotbal si o amuza, dar atat. Nu cere TV, nu se plictiseste fara TV, avem ce face fara el, ba chiar, de multe ori, mi se pare ca nu imi ajunge timpul sa facem toate activitatile pe care ni le propunem si care ne aduc atat de multa bucurie.
Important e sa stim sa facem selectia intre desenele educative si celelalte. Eu n-as priva copilul de placerea de a privi un desen animat. Eu le afor si acum… E o placere sa mergem amandoua la cinema sa vedem un film animat. De exemplu la Bunul Dinozaur a fost foarte simpatic sa ii vad reactiile. Nu cred ca e ok sa o tinem departe de realitate.
Desenele animate nu sunt realitatea. 🙂
Nici cartile nu sunt realitatea 🙂
Unele sunt, enciclopediile, atlasurile.
si filmele istorice, teleenciclopedia la fel 🙂 si discutia poate continua.
Hai.mai, copiii de 3 ani se uita la filme istorice? Poate nu s-a inteles, eu vorbesc despre copii mici.
Nici poveştile nu sunt realitatea.
In plus, ce e atat de educativ in desene si nu poti gasi in lumea din jur sau intr-o carte?
Nu e vorba de educativ ci de placere. Oare cate dintre activitatile noastre de adulti sunt educative? Sa incepem cu facebookul si vanatoarea de pokemoni ca sunt mai evidente, apoi vedem si restul. Uneori omul, fie el mic sau mare, are nevoie si de relaxare nu doar de chestii intelectuale si educative. Si sunt si o multime de carti proaste si o multime de filme bune, ca tot veni vorba de superioritatea cititului fata de orice altceva.
Stiu, raspundeam comentariului de mai sus, care spunea ca desenele animate sint educative.
cmon, cinematografia este o arta, mergi pt placerea povestii, pt efecte/ imagine, pt idei/ emotie etc. Adica tu nu mergi la un film niciodata, decat dc este „educativ”? ok, poate e o arta pe care tu nu o gusti, nu e ceva esential pt tine. Stiu si oameni faini care nu asculta muzica (dincolo de a lasa radio-ul sa mearga random adica, nu au ei muzica lor pe care sa o asculte cand/ cum au nevoie) – nu e o crima, life goes on :).
De ce sa excluzi filmele si animatiile pentru copii, il introduci intr-o alta lume, despre care copiii stiu ca nu este reala (asa cum stiu si despre lumea din carti ca nu este reala – lasand enciclopediile la o parte). Educatia nu se face de la televizor, evident, dar un film din cand in cand e o bucurie pentru toata familia. Si noi vedeam Mihaela 10 min in fiecare zi, si imi amintesc si acum cu placere cum fugeam toti in casa cand striga cate-un parinte ca-ncep desenele. Placerea de a citi nu trebuie sa excluda filmul, pot merge in paralel. Poti cultiva placerea filmului de la varste fragede, poti controla/ selecta calitatea a ceea ce vedeti, fara a o da in extrema hipnozei televizorului. Na, c-am zis-o si eu cu moderatia 🙂
Aici poate ca ar trebui facuta diferenta intre desene animate la gramada de pe tot felul de canale pentru copii, pe de-o parte si filmele (lung-metrajele) de desene animate pe de alta. Astea la maturitate se reflecta in adulti care devoreaza orice porcarii se transmit la un televizor vesnic pornit sau adulti cinefili si/sau selectivi.
http://www.imdb.com/title/tt0389790/ un exemplu 🙂
De acord. Fetita mea are 3 ani si cateva luni, se uita la desene, o repriza pe zi cam de jumatate de ora, si asta din cauza faptului ca suntem mai multi in casa, iar ceilalti i-au oferit prilejul asta. Nu am ripostat, atata vreme cat e extrem de pasionata de carti, prefera sa citim ore intregi sau pur si simplu sa le rasfoiasca ea. In anumite situatii primeste si telefonul pentru a se uita la desene pe youtube, dar nu facem din asta o regula. De exemplu, se descurca f bine in scaun de masina inclusiv la drumuri lungi, fara telefon. Cred si eu ca tehnologia trebuie amanata, sunt alte lucruri de care trebuie sa se bucure copiii. Si vad ca altfel se dezvolta un copil care nu a fost expus la tehnologie, e mult mai activ, mai atent, rabdator, etc. Cred ca ii ajuta si la scoala, unde daca nu au un exercitiu pentru asta, le va fi greu sa stea cateva ore conectati la informatii primite prin viu grai si carti.
Baietel de 7+. Are tableta (eu am), telefon (noi), televizor. Am facut puzzle-uri pe tableta si diferite joculete inteligente de and avea 2 ani jumate-3 ani impreuna cu mine sau cu tatal lui. Si lego real sau jocuri de constructii etc.. Are audiobook-uri pe kindle cand calatorim si asculta sa nu ne inebuneasca pe noi cu aceeasi poveste de 50 de ori :). George si spatiul a ascultat-o de o stie pe de rost. Si noi! Se uita la Galileo si Welt der Wunder, la documentare despre spatiu etc. Nu in fiecare zi, de cand e cald afara cam odata la doua saptamani, maxim o ora. cand ploua poate de doua ori. Face sport, e bun la scoala, face legatura intre informatii si concepte destul de bine pentru varsta lui. Tehnologia este data cu moderatie. Nu primeste zilnic, nu primeste doar ca ne plictisim noi si sa scapam de el. folosim Youtube cand ii explic fenomene, concepte noi, sau ii descriu de ex. cum functioneaza obiecte pe care nu le-a vazut in realitate. – de ex o turbina de hidrocentrala in functiune. Sau cand i-am explicat ce e ala razboi si de ce vin refugiatii la noi. Din punctul meu de vedere tehnologia nu este neaparat bau-bau. Depinde la ce si cum o folosesti. Si sa ai un ochi la ce se uita. Daca are niste directii car eil intereseaza, marseaza pe alea.
Exact!
Mie imi place ideea, cu atat mai mult cu cat am in pantece o fetita de 5 luni si ceva pe care o asteptam cu cele mai bune intentii.
Mi-ar fi de folos mult daca ne-ai impartasi din metodele tale, ti-am mai urmarit postarile cu jocuri pentru copii, vreau sa ma inspir din ele cat mai mult. Chiar mi-ar placea sa citesc mai mult despre activitatile pe care le faci cu copiii la drum (saculetul cu activitati inca nu l-am dibuit) sau in situatii in care solutia e tableta sau televizorul – cum ai scris si mai sus de adormit copilul in marsupi cat timp faceai ceva cu celalalt. Multumesc!
Felicitări Adina și sarcină ușoară!Deci urmeaza o *mini skincare addict*, cu siguranță o sa moștenească pasiunea mamei 🙂
Oh, da, m-am deconspirat! sper sa mai apuc sa ma dau cu crema dupa ce nasc! Si sa mai am si chef sa fac asta, ca acum timp e, cheful cam lipseste…
Felicitari in primul rand, in rest nu iti face griji, multe vin de la sine 🙂
E normal, eu ma dadeam cu crema greu de tot, dar o faceam, incearca Palmer’s au si uleiuri foarte bune pt mamici 🙂
Multumesc, Cris! Inca nu mi-am facut curaj sa anunt oficial in toate calitatile mele.
Ma dau si eu acum din cand in cand, dar imi gasesc mai greu uneori rabdarea pentru rutinele mele elaborate de alta data.
Cat despre griji, cred ca-s inevitabile, dar ne descurcam noi!
Felicitări ! Îţi urmăresc cu drag blogul şi sunt convinsă ca vei avea o fetiţă drăguţă ca şi mama ei 🙂
Copiii devin creativ atunci cand se plictisesc. Plictiseala ii determina sa gandeasca, sa gasesca o solutie la monotonie 🙂
asa zice si o ruda profesoara, ce vine la noi in vizita: cat timp fata inventeaza idn plictiseala o joaca cu 2 linguri de lemn si coada de la matura, atunci ce fac fac bine.
Si pitica mea de 3 ani e indragostita de Elsa si Anna. Le-a descoperit pe niste hainute primite si i-am luat cartea cu CD audio. Am citit-o de i s-au tocit paginile, o stie pe de rost, o ascultam in masina (si uite asa am inlocuit tableta). Desenele le-a descoperit stand la aerosoli, cu rabdarea epuizata de prea multe raceli nu am gasit alta solutie sa o tin cuminte la aparat. Si le cere uneori plangand daca nu cedam, dar iau plusurile si ii „pun in scena” un episod de desene inventat pe moment. O distreaza la culme si uite asa ne jucam si uitam de desene. Telefonul si tableta exista doar pentru mama si tata, cand doarme ea. Nu e usor intotdeauna, dar merita si pentru relatia noastra cu ea si pentru ca toate studiile spun ca cu cat sunt expusi mai tarziu si mai putin la tehnologie, cu atat mai bine.
Nu e statistic relevant poate, dar observatii personale: copiii pe care ii stiu (din pacate din ce in ce mai putini) fara tehnologie pana la varsta scolii adora cartile, au rabdare sa asculte povesti, au cu mult mai putine tantrumuri si sunt cu mult mai alerti la ce se intampla in lumea inconjuratoare. Lucruri simple, observat gaze si norisori in diverse forme. Nefiind pus la tacere cu ochii in ecran isi dezvolta enorm creativitatea si rabdarea. Coincidenta sau nu, majoritatea (nu vreau sa generalizez) parintilor care apeleaza la desene pe post de dadaca gratuita se plang de crize de furie dese, atentie deficitara, copii ce nu au rabdare sa asculte o poveste, caci nimic nu suplineste suprastimularea din desene, adevarat. Nu e ca unii copii prefera cartile sau desenele. Parintii sunt responsabili sa creeze astfel de obiceiuri incepand de la exemplul personal. Mi se pare absolut iresponsabili (sa folosesc iar un cuvant ce starneste reactii defensive la unii) cand vad prin restaurante copii hipnotizati in fata tabletei, sa poata parintii sa manance in liniste. Unele lucruri da, nu mai pot fi la fel in primii ani cu un copil mic. Mananci pe fuga, faci dus pe fuga, trebuie dublu de efort sa si te ocupi de un copil in timp ce ai de facut treburi casnice, insa calea cea mai usoara („calmarea” copilului cu ecranul) e pe termen lung in detrimentul copilului.
Generaţia mea şi generaţiile mai „mari” au crescut făra tehnologie. Majoritatea copiilor din aceste generaţii preferau să bată maidanele decât să citească sau să asculte poveşti.
Evident, pentru ca asta era alternativa la momentul respectiv. Câți părinți din generațiile anterioare crezi ca aveau timp/ dispozitie sa le citească povesti copiilor?
Uite că părintii mei aveau timp/dispoziţie, în condiţiile în care erau si oameni de carieră. Dar nu despre asta este vorba, problema este că unora dintre copii nu le place să citească pur si simplu. Chiar dacă n-ar exista tehnologia, oricum si-ar găsi altceva de făcut.
Colegul meu a inceput sa citeasca la 16 ani. Pana atunci nu a atins o carte de placere! desi in casa lui se citea: avea ca alternativa batutul mingii pe strada si la baie cu baietii, mesteritul de obiecte (e un inginer foarte bun), povestile inventate etc.
Problema apare cand copilului i se lasa ecranul la indemana, deschis, ca ceva firesc. E demonstrat si testat ca succesiunea de imagini, reclame, culori si lumina obosesc ochiul, supra stimuleaza neuronal dar nu stimuleaza partea de creier responsabila cu ratiunea si imaginatia ci cel mult cea de memorare, astfel ca tv-ul nu odihneste nici macar un adult, d-apoi un copil.
La 6 ani,Liz are o biblioteca a ei mare.A trecut prin faza Jules Verne (adica am citit si si-a citit cam 5 carti din serie-o avem pe toata) si acum suntem la Harry Potter volumul 3 in engleza (mami citeste si traduce,ea intelege din engleza cam jumatate de mesaj fara traducere).Cand era mica nu dormea cu jucarii,ci cu jumatate de pat plin de carti (in fiecare seara,dupa ce adormea,trebuia sa culeg 10-20 de carti de pe pat).In vacanta asta a primit tableta lui tati in anumite momente-are diverse jocuri educative.Acces la calculator singura nu are,decat cu noi ca sa aflam diverse lucruri.Nu ii interzicem desenele,dar i-am cumparat dvd-uri.cu Peppa Pig sau Ben si George in engleza sau cu un monstrisor simpatic pe nume Humf.Cred ca trebuie gasit un echilibru.Tehnologia nu exclude la noi pasiunea pentru carti (fie de lectura,fie de exercitii diverse),curiozitatea ei de a invata cat ceva mereu sau de a-si da seama de cum functioneaza lumea din jur.Mersul la cinema devine si el o experienta,o bucurie,inca un lucru facut cu parintii.In plus,e fascinata de muzee (ca sunt de stiinta sau de arta).Cred ca e foarte important ca parintii sa se implice cu adevarat.Noi ne rupem mult timp din al nostru ca sa facem lucruri cu ea.
Eu am copii mai mari, 8 si 12 ani..nu vreau sa ma laud, dar sunt luni intregi cand nu pornim televizorul. Chiar m-am gandit sa-l taiem de tot ( nu suntem pocaiti).. ci doar ne ocupam timpul cu toate cele. Au fost cazuri cand copiii mei erau singurii din clasa care nu stiau un anumit serial, o anumita emisiune, ceilalti colegi vorbeau de programul tv..dar nu s-au simtit aiurea pentru ca ei i-am invatat de mici ca e ok sa fi altfel decat turma. Se poate si fara tv si fara calculator..doar ca trebuie UMPLUT timpul cu altceva.
Ma intreb de ce ai tinut sa precizezi ca nu sunteti pocaiti…
Pt ca in foarte multe familii de pocaiti televizorul este interzis!
majoritatea familiilor de pocaiti au televizor! nu spune nimeni ca televizorul este interzis daca esti pocait…este alegerea fiecaruia daca are televizor sau nu! nu are legatura cu pocainta!
Un exemplu foarte bun.
Precizarea ca nu sunt pocaiti a fost doar un detaliu, ca sa se inteleaga ca alte cauze au dus la nefolosirea tv-ului.
Si eu cred ca depinde de copil. Fetita mea a primit tableta proprie acum un an, la 4 ani si jumatate. Cauza: sa vorbim pe skype, i se facea dor cand aveam zile prea lungi la birou. Nu are acces la net in afara de skype, are instalate cateva jocuri, povesti si multe cantecele. Nu o foloseste, sa zic, mai des de 2 ori pe saptamana, maxim 30 minute. Nu e limita impusa de mine, pur si simplu se plictiseste. Stie sa o incarce/deschida etc. si o are la indemana.
Dar uneori trec 2-3 saptamani si nu o deschide, isi aminteste cand vine cate un copil in vizita.
Dar ea e un copil extrem de activ, in viata ei nu a refuzat invitatia: „hai in dormitor sa topaim in pat” 🙂 sau „facem niste tumbe” etc. Ii plac povestile, cartile, in primul rand sa ii citim noi dar si cele pe care si le rasfoieste/silabiseste singura. Daca nimereste seara vreun desen animat la TV si ii spun ca daca ramane la televizor consuma din timpul de poveste il stinge imediat.
Dar astea sunt preferintele ei, nu stiu cat e meritul nostru. O abordare similara am avut cu dulciurile: ai acces dar mancam rezonabil. Rezultatul e la polul opus. Cere f des (de 2-3 ori/zi, desi stie clar ca regula e maxim 1/zi), insistent, cand o refuzam (chiar cand ii dam alternative) se frustreaza. Asa ca – din nou – NU exista retete universal valabile.
Poza asta, doar ea pur si simplu, nu spune absolut nimic despre carti si tehnologie, carti versus tehnologie etc. Poate spune ceva despre prietenie, despre bucuria de a impartasi cu altii, despre bucuria de a fi cu altii. Putea fi la fel de bine o poza cu copii buluciti peste o tableta. Copii care sa refuze sa se uite la carti in absolut orice imprejurare nu cred ca exista, iar daca exista ei sunt exceptii si e clar ca ceva acolo se intampla. Da, dependenta de tehnologie exista, dar nu la modul ala categoric si absolut ca si dependenta de substante. Parintii exista tocmai pentru a-i asigura copilului un echilibru, a il lasa sa guste din toate fiind acolo in caz de se depaseste o limita. Tehnologia in doze acceptabile e chiar benefica- da, o zic studiile si expertii, aia adevarati. Copiii din ziua de astazi au o gandire de tip digital iar tehnologia e o unealta necesara. Atunci cand copilul devine stapanit de tehnologie e o problema si trebuie tratata ca atare, dar numai atunci. Copiii din ziua de astazi sunt rapizi, nerabdatori, vesnic miscatori fiindca asa sunt ei, genetic vorbind, nu fiindca bau-bau cu ecran ii face asa. Ei chiar au nevoie de tehnologie. Repet,nu o zic eu, o zic altii ce studiaza fenomenul.
De-a lungul timpului, oamenii s-au temut mereu de noi, de necunoscut. Pentru noi astia „generatia cu cheia la gat” tehnologia din ziua de astazi e inspaimantatoare. Fascinanta si inspaimantatoare. O iubim si ne temem de ea in egala masura. Mai ales cei crescuti in comunism, cand aveam maxim 2 ore de program tv pe zi. Lamentarile nesfarsite despre ce frumos era atunci, ce frumos jucam noi sotron si elasticul si tara-tara vrem ostasi si cum bietii copii de astazi nu au copilaria aia mirifica, sunt usor penibile. Copiii din ziua de astazi nu au nevoie de acele jocuri, nu le satisface modul lor de gandire, arhitectura lor cerebrala e cu totul alta. Sunt jocuri faine,multi le joaca cu placere, dar nu de ele au nevoie, nu majoritatea. E vremea lor, nu a noastra. Tot ce putem face este sa fim acolo pentru ei, sa incercam sa ii ferim de pericole, dar totusi sa ii lasam sa isi traiasca prezentul lor autentic, nu sa le aducem trecutul nostru acum si aici. Repet, tehnologia poate fi integrata frumos in viata copilului, cu un motiv exista in afara scoli ce au renuntat complet la carti si caiete ( bine, si cu motivul ecologic). Se preconizeaza ca in viitorul apropiat scrisul de mana va fi o fita, nici macar nu se va mai invata la scoala. Soc si groaza, dar daca totusi asta e firescul?
I respectfully disagree ca pentru noi tehnologia de astazi este necunoscuta si de aceea suntem reticenti fata de ea.
Uite eu de exemplu ma numesc Liviu si am fost dependent de televizor de cand s-a pus cablu la mine la bloc (clasa a 7-a) si pana am plecat la facultate. As fi fost dependent si dupa aia, dar la camin nu aveam televizor.
Insa lucrurile nu se opresc aici, am mai fost dependent si dupa facultate inca vreo cativa ani, in sensul ca mi-am petrecut multe seri ca leguma la televizor, pana am descoperit filmele acum vreo 12 ani, moment in care am tranformat dependenta mea de televizor in dependenta de filme, ca macar sa raman si eu cu ceva.
Consumul meu de televizor a scazut dramatic de-abia dupa ce m-am maritat.
In legatura cu jocurile, din fericire nu am avut bani de computer cand eram la liceu sau in facultate, iar dupa aia nu a mai fost timp pt ca m-am angajat, dar daca as fi avut computer as fi rupt jocurile in doua.
Imi amintesc si acum o vacanta de primavara din anul 4 in care am ramas singur in camera cu acces la computerul unui coleg de camin si 2 saptamani am jucat zi si noapte Age of Empires (fara exagerare) – eu ramasesem in Bucuresti ca sa mai fac ceva la diploma, cica.
Deci mie mi-e teama de tehnologie nu pentru ca nu o cunosc, ci pentru ca o cunosc prea bine – tehnologia da dependenta, manaca timp, prajeste creierul si beneficiile ei, cate or fi, sunt infime, pentru ca 90% din infotainmentul pe care il consumam este gunoi.
Acum sunt usor dependent de telefon, desigur.
Saptamana trecuta Sofia m-a intrebat cum arata un castor, asa ca am intrat pe google si i-am aratat, s-a uitat 10 secunde, acum stie cum arata un castor – perfect.
Cam asta e maximum de beneficiu pe care il vad decurgand din tehnologie pentru varsta ei.
Dependenta are o definitie si o simptomatologie. Nu poti fi dependent si apoi sa te lasi din lipsa de. Se poate cel mult numi ” consum abuziv” ” consum nociv”, cu alte cuvinte exces. E domeniul meu, inclusiv dependenta de tehnologie. Stiu cum arata si se comporta adolescenti dependenti.
Iar ceea ce am trait noi a fost tocmai ceea ce vor trai copiii cu restrictii totale. Pe noi ne-a lipit de tehnologie tocmai lipsa sa completa pana la o anumita varsta, lipsa peste care s-a napustit brusc televizorul color si cablul. Tin minte cum stateam cu orele toti cei de la bloc, cei care odata bateam mingea pana se intuneca, la cate unul in casa si ne uitam pe ” italieni”. Aveam familii prietene in alte tari iar acei copii aveau acces de mici la tv color si cablu. La varsta de 12 ani, cand noi ne inchinam la tv, ei faceau inot, drumetii si se mirau ce-i asa mare chestie tv-ul. Inca am ramas asa, eu vad zilnic adulti de 30plus ce nu lasa telefonul din mana. Sincer, parca-s mai multi decat copii si adolescenti. Tocmai de asta ne e frica, ca ne- a prins asa de tare.
nu e posibil ca ce am trait noi sa traiasca copiii cu restrictii totale, pentru ca noi nu am avut parinti care sa ne spuna „mai lasa televizorul” decat atunci cand era prea tarziu si nu ne mai puteam dezlipi de el;
un control asupra folosirii tehnologiei de catre copii va exista din partea noastra pana la 18 ani, pentru ca noi stim cum e sa fii dependent plus ca internetul e periculos.
si oricum chiar daca ar fi asa cum spui, mai ramane sa demonstrezi ca expunerea de la varste mici ii va impiedica sa dezvolte dependenta la varste mari.
mie mi se pare greu de demonstrat asta, cel mai probabil pur si simplu vor fi dependenti de la o varsta mai mica in loc sa devina dependenti la o varsta mai mare.
de fapt, cred ca daca nu dezvolta dependenta de tehnologie pana la varsta la care descopera sexul, sunt sanse mici sa o dezvolte dupa aia :))
la varste mai mari apare oricum fear of missing out, cred ca e bine sa nu le fie a doua natura telefonul pana atunci
„un control asupra folosirii tehnologiei de catre copii va exista din partea noastra pana la 18 ani, pentru ca noi stim cum e sa fii dependent plus ca internetul e periculos.”………Control?!!!! Chiar pana la 18 ani?!!!!! Mai vorbim despre asta peste 4-5 ani! Cel mult…
Ma refeream la faptul ca vom supraveghea ce fac copiii pe internet, ca tv-ul si jocurile sper ca nu vor fi probleme la noi.
Iar in caz ca nu-mi place, voi restrictiona accesul.
E foarte simplu, sa stii – copilul pur si simplu poate sa nu aiba telefon sau calculator. Stiu ca multi parinti nu se pot gandi cum ar fi sa nu aiba copilul telefon, dar optiunea asta exista in continuare, deoarece copilul nu are bani si nu-si poate cumpara singur, parintele e cel care cumpara telefon si internet si xbox etc.
Cand copilul e ” ultimul fraier din clasa fara telefon”…cam greu sa il refuzi. Copiii au mare nevoie de integrare si acceptare in ” turma”, e o idee chiar atat de buna sa ii refuzi asta? Din cate stiu, copiii crescuti cu restrictii stricte la lucruri aparent inofensive si la care majoritatea au acces au sanse mai mari sa devina consumatori de subsante cu adevarat periculoase si interzise. Nu mai spun ca ajung sa se ascunda, sa minta. Pana la 7 ani parintii sunt anturajul lor, dupa aceasta varsta prietenii devin centrul de interes si nevoia de integrare e mare. Nu mai spun ca unii copii au nevoie de telefon, eu stiu multi care de la 8-9 ani se duc si se intorc singuri la/ de la scoala, stau singuri acasa ( chiar cu un frate mai mic in grija). Fata mea era printre singurii copii de 4 ani care nu avea tableta. Nu are nici acum, a cerut dar a supravietuit fara. In schimb, am cedat la alte lucruri. De exemplu, prietenele ei urmareau un serial tv cu care eu nu eram de acord, din principiu. Fetele il povesteau, se jucau de-a personajele respective. A mea nu stia niciun nume, nu le stia relatiile, chiar daca o primeau in joc mereu „il strica”. Probabil mai radeau de ea sau o apostrofau, fiindca o vedeam trista. Nu mi-a cerut insistent sa o las sa se uite, cred ca doar vreo doua aluzii au fost. Decizia a fost a mea, intr-o zi i-am propus sa ne uitam impreuna
A fost fericita, eu am vazut ca serialul e ok pentru varsta ei, tristetea nu a mai aparut, relatiile cu colegele s-au imbunatatit. In scurt timp s-a si plictisit de serial, il urmareste ocazional.
Da, trebuie facut intr-adevar un compromis daca copilul se simte exclus. Probabil la varste mai mari. Dar totusi chestia cu excluderea poate functiona si invers: cum ar fi sa se simta exclusi nu copiii care nu joaca un joc, ci copiii care nu citesc o anumita carte. Nu cumva exact de parinti depinde chestia asta cu excluderea?
Referitor la nevoia de a avea telefon, sigur ca poate sa aiba un telefon clasic, adica nu smartfon.
Chestia este ca mie mi se pare supraestimata ideea ca daca nu are acces la tehnologie copilul se va simti exclus. De ce? Pentru ca tehnologia are de fapt efectul de a insingura oamenii. Stiti foarte bine cat de prieteni sunt prietenii de facebook. Primesti un like si ai sentimentul fals ca cuiva ii pasa de tine, cand de fapt nobody cares.
Adica decat sa aiba 10 prieteni cu care sa interactioneze pe facebook eu voi incuraja copiii sa aiba 1 singur prieten cu care sa interactioneze pe viu.
Edit: nu e ciudat sa spunem ca doi copii vor fi mai apropiati daca joaca acelasi joc pe calculator fiecare singur la el acasa, decat daca s-ar juca impreuna cu mingea pe maidan?
Multe sunt ciudate cand e vorba de tehnologie, lume.virtuala etc. Totusi, eu sunt mai rezervata in a da verdicte. Personal nu sunt de acord cu” prieteniile „virtuale, desi eu stiu din proprie experienta ca unii oameni cunoscuti in mediul online iti devin prieteni pe viata si te salveaza din situatii disperate. Nu sunt de acord sa vorbeasca 3 ore pe mess in loc de jumatate de ora fata in fata, desi eu imi amintesc foarte clar ca in copilaria mea, cand telefonul fix era extrem de ieftin, stateam cu orele la vorbit cu prietenele mele. Obicei aberant si daunator pentru ai mei care mereu imi ziceau ” da du-te afara si vorbeste cu ea” ( toate fetele mele locuiau la maxim 5 minute de mine).
Eu vorbeam de jocuri si filme ca puncte de plecare in socializarea reala. Fetitele urmareau un episod de 20 minute seara si apoi se jucau cate 2-3 ore de-a personajele respective. Nu mai vorbesc de diverse aplicatii amuzante pe care le utilizeaza tot impreuna. Rad, se amuza, isi fac poze amuzante, in fine eu sunt depasita dar acolo.pare distractie. Vorbesc ca mama de fetita ce are si prietene si cu cativa ani mai mari, deci adolescente. E o provocare si recunosc ca initial am fost tentata sa stabilesc o interdictie ( gata, X e mai mare decat tine si are preocupari care mie imi dau insomnii, deci nu te mai vezi cu ea) dar am realizat ce stupid ar fi fost. Sigur, stiu copii ce s-au intorsc din tabara plangand ca au fost singurii gara tableta sau smart si s-au plictisit groaznic. Abia aici e vina parintilor. Limite trebuie sa existe.
ok, putem sa-i spunem consum abuziv atunci in loc de dependenta.
dar de curiozitate, ca nu m-am ganit pana acum la ideea ca un dependent nu scapa de dependenta doar pentru ca nu si-o mai poate satisface din cauze exterioare: daca sa zicem sunt alcoolic si ma duce cineva pe o insula unde stau 1 an de zile fara alcool, nu e posibil ca dupa aia sa nu mai fiu alcoolic cand revin?
sau altfel spus, nu exista o perioada de timp minima dupa care o anume dependenta nesatisfacuta pur si simplu dispare?
as zice ca daca cauzele dependentei sunt chimice, la nivelul creierului, in mod normal dupa o perioada de abstinenta fortata creierul invata sa traiasca fara stimulent. perioada poate fi mai scurta sau mai lunga, dar important e daca exista sau nu o astfel de perioada.
in limbaj popular se zice ca orice invat are si dezvat.
nu?
Una dintre conditiile de baza pentru diagnosticul dependentei este aparitia sevrajului la intreruperea brusca. Sevrajul este o conditie medicala si de cele mai multe ori necesita spitalizare. Im cazurile alcoolicilor, sevrajul este groaznic, evolutia imprevizibila, exista si forme mai grave ce apar ca si consecinta a intreruperii bruste, majoritatea cu risc vital. Asadar, un alcoolic pe o insula pustie…bafta lui daca mai exista dupa un an. Cred ca toata lumea stie si manifestari specifice dependentilor, monomotivatia fiind una( viata lor se invarte in jurul substantei respective, majoritatea timpului fiind ocupat de consum/ gandit la consum/ creat strategii pentru a obtine substanta, cu orice risc).
am inteles. acum, sevrajul este un termen generic sau tot medical?
adica, atunci cand ii scoti copilului XBoX-ul din priza dupa ce s-a jucat 10 ore in continuu si asta incepe sa urle ca descreieratul e sevraj sau nu?
sau cand inchizi televizorul dupa 2 ore de desene si incepe sa urle?
sau cand cere, cere, cere in toate felurile la desene, macar un pic, promit ca nu mai mult de 10 minute, si dupa aia se milogeste din nou pentru 10 minute?
🙂
E termen medical. Da, cam asa se manifesta, dar trebuie sa fie constant si sa fii sigur ca exista legatura directa. Adica, poate se manifesta asa fiindca e ff obosit, are alte nevoi nesatisfacute etc. In functie de varsta comportamentele difera, in general devin nervosi si anxiosi numai la gandul ca se indeparteaza de sursa ” drogului”. La varste mari se poate ajunge la probleme scolare serioase. E o boala, pana la urma.
Cum se indentifica dependenta de televizor sau jocuri pe calculator? Si mie imi placea sa ma uit la televizor la seriale, emisiuni, filme si eu am avut perioade de jucat jocuri non stop mai ales in faculta. Si acum ma uit la filme si ma joc, dar nu mai am nici timp nici nervi sa fac maraton. Niciodata uitatul la tv si jucatul pe pc nu mi-au afectat viata, in sensul de note mici sau asa ceva, deci nu ma prind daca e vorba de dependenta sau nu. Tin minte ca in copilarie ma uitam mult la cartoon network in vacante si cand eram si mai mica, ma uitam pe mtv la muzica. Si eu cred ca sunt alte vremuri acum, alte distractii, mult mai faine de cat aveam noi.
ca la cafea: daca bei in fiecare zi, esti dependent, chit ca o sa spui ca bei „pentru ca iti place gustul” :))
sau cum se intreba un coleg de liceu: auzi ba, daca eu beau in fiecare zi doua trei beri, sunt sau nu sunt alcoolic?!
nu pot sa dau o definitie formala ca nu sunt specialist, Deea mai sus zicea ca e vorba de consum abuziv, nu de dependenta, deci ok, hai sa-i zicem consum abuziv.
cum se manifesta (la mine):
– consum zilnic, nu trebuie sa fie maraton, dar sa fie consum zilnic, minim 2-3 ore
– e activitatea „default” cand ajungi acasa de la scoala sau de la munca – deschizi tv-ul („sa mai vedem ce mai zic astia”) sau deschizi computerul sa bagi un FIFA mic
– exista momente sau perioada in care renunti la somn ca sa te uiti la TV sau ca sa te joci
– te uiti la tv pana te doare spatele de la stat pe canapea sau te joci pana ajungi sa visezi in somn ca joci 🙂
etc
Uh… se pare ca sunt dependenta de net si de jocurile pe calculator, damn. :-{
Offtopic: Imi place Robo, recunoasterea ta „dupa ce m-am maritat” :)))
Robo, dar in loc de control de ce nu incerci sa mergi pe incredere si incurajarea autonomiei – raspund acum la comentariul tau in care spui ca le vei controla accesul pana la 18 ani. Inteleg ca ai avut anumite experiente personale cu dependenta de tv, dar asta nu inseamna ca oricine expus tehnologiei va deveni dependent si/ sau va consuma patologic, excesiv…Eu cel mai mult am urat sa mi se interzica ceva fara sa mi se ofere niste argumente pe deplin valide si justificate – nu, „noi nu procedam asa” nu este un argument! Da, as fi inteles sa nu fiu lasata sa abuzez de tv, dar in niciun caz nu as fi acceptat sa mi restrictioneze total accesul. Si as fi considerat ca parintii mei nu au strop de incredere in mine daca ar fi pornit de la premisa ca voi deveni dependenta sau nu mi-ar fi respectat anumite interese pentru ca vezi doamne ele implica si tehnologie. Plus ca preadolescentii si adolescentii au nevoie si ei de intimitate, in niciun caz de un adult care sa le verifice istoricul navigarii in fiecare seara – ma refer in special cand nu exista indicii de comportamente evident deviante, ilegale si/sau periculoase. Repet, am raspuns la comentariul, nu la articol – pana la 4-5 ani nu mi se pare deplasat sa ii lipsesti de tehnologie, dar mai tarziu cred ca devine un abuz de putere din partea parintilor.
navigatul pe internet este periculos, stim cu totii – asta e motivul pentru control.
nu ii voi spiona, nu voi verifica istoricul de navigare, dar voi instala filtre de parenting.
si probabil pe telefon nu vor avea internet, asta daca vor avea smartfon, inca nu stiu, e prea departe momentul.
probabil ca dupa ce merg la scoala vor avea telefon normal, pentru urgente, dar nu smartfon.
sau in loc de telefon mai exista solutia cu ceasurile astea cu GPS si telefon incorporat.
oricum mai departe de clasele 1-8 nu ma gandesc acum, eu sper ca pana vor intra la liceu sau chiar mai devreme sa am niste copii atat de responsabili incat sa fie liber la orice. in caz ca nu, voi controla pana la 18 ani ca dupa aia vorbim de un om major care ar trebui sa stie sa aiba grija de el sau daca nu stie atunci sa invete incasand.
edit: referitor la asta
„nu inseamna ca oricine expus tehnologiei va deveni dependent si/ sau va consuma patologic, excesiv”
uite eu cred ca la noi in tara foarte multa lume e dependenta de televizor desi nu este in stare sa recunoasca aceasta dependenta drept ceea ce este.
in momentul in care consumi zilnic televizor cel putin cateva ore, esti dependent.
la fel cu smartfonul – toata lumea e cu nasul in el in metrou si pe strada si la cafenele si peste tot.
asta se numeste tot dependenta.
deci eu cred ca marea majoritate a celor expusi la tehnologie o consuma excesiv/ sunt dependenti.
tu cate ore pe zi stai pe internet? eu stau foarte multe, 3-4 cel putin, si la scarbici, si acasa. 10 minute aici, 15 dincolo etc
ce este asta daca nu dependenta?
Uite, chiar acum sunt in vizita la parinti si sunt extrem de iritata de obiceiul lor de a tine nonstop televizorul deschis- eu pot sa nu il deschid cu saptamanile, desi in ultimul timp l-am deschis si eu mai des pe cnn (traim vremuri interesante) sau pe digisport/ dolcesport (ma uit la meciurile Simonei). Deci de mine nu s-a prins microbul asta si interdictiile ar fi fost absolut inutile, chiar nocive pentru ca presupun ca ar fi afectat relatia mea cu parintii- de-asta spun ca ar trebui respectata premisa de „nevinovatie”. Da, stau destul pe internet, dar si mai mult stau cu nasul in carti in scopuri foarte asemanatoare, iar daca asta e dependenta….sa fie, doamne fereste sa scap de ea! La smartphone am renuntat pentru ca ma stresa ideea sa il incarc tot timpul si sa imi fragmentez activitatile pentru ca nu stiu ce alerta – uite, aici a fost si un fel de limita auto-impusa, dar foarte important este pentru mine prefixul „auto”, daca cineva ar fi insistat sa mi-l schimb as fi procedat, deloc inteligent de altfel, taman pe dos 😀
Daca copilul va face homeschooling si va avea activitati extrascolare doar in prezenta parintelui, atunci aceste obiective sunt realizabile. Nu stiu cum e in alte orase dar presupun ca al meu nu e exceptie. Teoretic din ce aud de la alti parinti, pana intr-a 4-a nu ai voie sa scoti telefonul din ghiozdan, practic nimeni nu sta chiar nonstop cu ochii pe ei. Iar in gimnaziu au liber la telefoane. Sa ii vezi cum stau in pauze calare pe cate si vizualizeaza diverse, inclusiv filme porno. Daca mai intarzie vreum prof la ora atunci au timp berechet sa navigheze, sa se joace. E suficient sa aiba 5 colegi telefoane sau tablete la.ei. Asta fac si in excursii, tabere.
La scoala fetei mele de exemplu nu au voie cu tehnologie la ei dar calculatoarele din laboratorul se informatica au liber la internet. Copiii intra constant pe youtube, proful ii lasa.
„90% din infotainmentul pe care il consumam este gunoi”. Te contrazic aici. Vorbeste in numele tau daca vrei, nu folosi un plural in care multi nu ne regasim. Pentru mine procentul este exact pe dos, doar imi selectez singura materiale pe care le citesc/ vizionez si nu am pic de rabdare pentru gunoaie! Pana la urma cred ca ceea ce cautam pe internet sau emisiunile tv la care ne uitam nu fac decat sa oglindeasca interesele si valorile pe care le avem oricum. Daca putin imi pasa ce face Oana Zavoranu (sunt depasita, nu?) iti garantez ca nu o sa dau nici un click pe o stire de cancan, dar daca am gasit ultimul numar din New Scientist o sa stau probabil doua ore cu nasul in ecran si o sa ma uit eu urat daca mama, tata sau bunica stramba din nas sau comenteaza ceva. Sigur, se intampla sa pierd si eu cam mult timp pe net cand curiozitatea ma face sa ma pierd in detalii, dar tot nu sunt gunoaie…desi acum na! fiecare numeste „gunoi” ce nu-i place lui, ceea ce nu este tocmai fairplay.
felicitari, dar totusi realitatea e ca utilizatorul mediu de internet are alte obiceiuri de consum online decat tine.
Articolul e despre copii fara tehnologie la 4 ani. Nu sustine nimeni ca tehnologia nu poate fi integrata in viata copilului si chiar e necesar odata ce copilul incepe scoala, insa nu la varste atat de fragede. Nu e vorba de reticenta generatiei cu cheia la gat. Intr-o tara cu cel mai mare ridicat nivel de dezvoltare, cu cea mai sanatoasa populatie, cu o calitate superioara a invatamantului precum Elvetia se aplica exact ceea ce face Ioana. Copii lasati sa se dezvolte prin joc, interactiune sociala, cat mai multe activitati in aer liber. Cu jucarii putine in crese si gradinite, fara dulciuri (alt subiect controversat) si fara televizoare in gradinite. Bineinteles ca incep sa foloseasca calculatorul cand incep scoala, insa pana atunci ne-expunerea inutila la tablete nu le dauneaza dezvoltarea, din contra. Nu conteaza cine ce studii gaseste care infirma si confirma o directie sau alta. Uneori lucrurile sunt mai simple decat par. Ca si tinutul in brate si consolatul copiilor. Nu tot ce este instinct si intoarcere la natura umana inseamna primitivism si reticenta la schimbare.
E 4+, mai exact pana in 12 ani inteleg ca ai acei copii.
Mi-a plăcut articolul. După titlu,a asteptam sa fie un articol oarecum acuzator la adresa celor care isi lasă copii la desene. Dar e o alegere personală frumos expusă.
Noi ieșim afara, citim carti frumoase, ne jucăm cu tot ce prindem, dar desenele fac și ele parte din viata noastră. Uneori ptr ca cere, alteori ptr ca am ceva de făcut ce nu suporta amânare si trebuie sa îl stiu într-un loc. Nu le văd ca pe dracu gol atâta timp cât nu îl văd toată ziua în ecran. Însă admit ca joaca fără prea multa tehnologie e ok la varste mici, doar ca noi nu ne-am propus neaparat sa o evităm în totalitate.
Și da, o carte poate sa tină mult timp un copil fascinat!
Evident că se poate. Întrebarea mea e cum decizi vârsta la care e ok să aibă acces la tehnologie? Când e ok sa manevreze o tabletă? Cine decide?Ea? Voi? Cum? Eu sunt pro acces la tehnologie, nu o încurajez, dar o las acolo pe masă. Dacă e curios, să o vadă, să o pipăie, să observe, să decidă dacă-i place. Apoi, dacă-i place, activăm planul de filtrare, monitorizare a felului cum și ce face cu tehnologia. Am 2 băieti foarte diferiti. Cel mare(6) e foarte atras și captivat de ecrane, cel mic(4) nu prea. Celui mare i-am citit doar povești pana pe la vreo 3-4 ani, cel mic a avut acces la ecrane de la bun început. Sigur, lucrurile sunt mult mai complicate de atât.
Hai sa vedem si care sunt cele mai recente recomandari oficiale ale unei mari asociatii de pediatrie (cea Americana), bazate pe rezultatele unor studii variate si indelungate:
http://www.parents.com/parents-magazine/parents-perspective/pediatricians-change-their-recommendations-about-screen-time/ De la „0 timp in fata ecranului”, recomandarile s-au schimbat la „timp limitat in fata ecranului in interactiune cu parintii e ok”, ba chiar benefic in anumite circumstante. Schimbarea s-a produs partial ca raspuns la noua realitate in care traim (recomandarile precedente erau dinainte de aparitia tabletelor, cand screen-time era asociat mai mult cu timp petrecut la TV), si partial ca urmare a faptului ca acum chiar avem ceva date sa putem studia efectele tehnologiei de tipul aplicatiilor educationale. A-ti uita copiului in fata unui ecran ore intregi nu e bine pentru el, dar a folosi in mod limitat tehnologia impreuna cu el (neaparat impreuna cu el) nu dauneaza, ba din contra.
copiii mei (2 ani jumatate) au acces la tableta, una dintre gemene stie sa umble la ea (pornit/stins, accesat youtube, desene animate), cealalta nu si nici nu e interesata. daca sora ei pune desene se uita si ea, daca nu, poate sa se aseze praful pe tableta. chiar daca tableta e la dispozita lor, pot sa treaca ore pana sa se uite 10 minute la peppa pig pentru varsta lor. ideea e ca nu abuzeaza si nici nu reactioneaza urat daca le propun sa facem altceva in timp ce se uita la desene.
cred ca am gasit echilibrul dar asta depinde si de firea copiilor.
Prin comentariile mele eu am vrut altceva sa fac, sa subliniez. In niciun caz ca e obligatoriu ca copilul sa se nasca cu tableta in mana. In niciun caz ca familiile ce nu folosesc tehnologia sunt in vreun fel. In niciun caz ca, Doamne-fereste, copiii care cresc fara tehnologie ar fi abuzati si privati de ceva esential. Exista familii ce priveaza copii de lucruri cu adevarat esentiale si, pana la un punct, nu am nimic nici cu acestea. Fiecare familie e diferita, fiecare copil e altfel, atat timp cat acest stil de viata functioneaza pentru voi e ok. Nu e ok, in schimb, sa transmiti, mai mult sau mai putin discret, ca aia e calea cea corecta, ca de fapt nu e o alegere a ta( poate buna poate rea) ci singurul drum corect, adevarul absolut. Poate nu asta isi doresc sa sublinieze articolele dar uneori asta reiese. Si tocmai de asta e bine sa ai multe-multe cursuri si experienta cand te arunci in apele atat de sensibile ale parentingului. Totul e modul in care comunici ceva. Chiar o mama a recunoscut ca se simte de rahat dupa ce a citit articolul. Daca o singura mama se simte.de rahat atunci e o problema. Nu stiu daca asta e intentia, dar eu vad ca multe persoane ce scriu aici se exprima in genul ” asta e blogul meu se parenting preferat sau cer idei pentru anumite situatii. Adica, nu e doat un blog al unei femei, intamplator mama, intamplator care mai scrie si ce face pe acasa cu ai ei copii. Unele mai bune, altele mai rele, ca omul obisnuit. Repet, totul e modul in care transmiti. Iar cand e vorba de un subiect oarecum controversat, unde expertii nu cad de acord si pana la urma adevarul il vom afla peste ani, chiar nu trebuie sa fii categoric, sa aduci in discutie studii, sa insisti. E suficient ceva de genul ” noi suntem mai ciudatei asa, copii nu au acces la tehnologie si nici nu par interesati de ea, o fi bine o fi rau pe termen lung vom vedea, cert e ca noi functionam de minune asa”. La fel cu alimentatia, cu dulciurile etc. O aduc in discutie iar pe Otilia Mantelers fiindca e vindecator sa o citesti si sa o asculti. Are multe articole si idei despre tv, tehnologie, alimentatie. Tot ea subliniaza frica,nfrica noastra ca copilul va fi vatamat de un anumit comportament. Nu stiu daca copiii ei chiat fac tot ce povesteste ea dar e cert ca-i cea mai „imperfecta „mama specialista in parenting si e super asa. Eu o recomand oricui are impresia ca exista doar alb si negru si ca copiii pot fi stricati atat de usor.
Se poate fara tehnologie dupa 4 ani. Se poate si fara rochite pana la 16 ani, si fara gentute cu Elsa, si fara cursuri de inot.
Deea, total de acord cu tine, unul dintre cele mai pertinente comentarii.
Din pacate nu doar un singur articol de pe acedt blog m a facut sa ma simt o mama naspa, ci destul de multe. Noroc ca am depasit momentul si acum fac cum sint eu ca e mai bine pt copilul meu.
In alta ordine de idei, asa cum nu tuturor ne place sa desenam, jucam tenis, gatim etc asa poate nu ne place nici sa citim.
Acuma ca printesa scrie carti si le promoveaza in detrimentul tehnologiei, e de inteles.
Care parinte care lucreaza cu tehnologia si ii stie si atuurile, in mod sigur nu o voi interzice.
Iar apropo de desene, nepotica mea si a dorit sa cate la pian si sa faca muzica dupa ce a urmarit cand era mica Micile Genii.
Oricum, fiecare vede ce vrea pana la.urma.
http://www.digi24.ro/Emisiuni/Digi24/Din+Interior/Arhiva+inregistrari/Din+Interior+17+iulie+14+05+2016
Urmariti reportajul (este inglobat in buletinul de stiri, deci aveti putina rabdare 🙂 ).
Este infricosator sa auzi ca un adolescent si-a lovit mama pentru ca i-a scos monitorul din priza 🙁
Eh, sa fim seriosi. Altele sunt problemele acolo, nu doar simplul fapt ca a scos tv din priza. Nu ca asta ar fi o scuza. Probabil ar fi lovit-o si daca i-ar fi dat spanac la pranz in loc de pizza.
Mda…pe principiul parintii au dreptul sa le dicteze copiilor pana la cel putin 18 ani, iar acestia sunt niste monstri daca se enerveaza si reactioneaza agresiv
Eu cred ca o privezi de ceva ce îi va fi util mai încolo. Mă refer la tehnologie. Lumea evoluează și odată cu ea și tehnologia ceea ce este mai mult decât firesc. Ce se va face când va intra la școala generală sau liceu ? Acolo se dau luptele adevărate iar asta se știe. Ce se va întâmpla când nu va ști sa dea drumul la calculator la ora de informatica? Sau când o sa fie întrebată dacă a văzut un anume film? Va fi marginalizata iar tu ca mama nu o vei mai putea sprijini. Când ești mare iti duci luptele singur. Poate atunci iti va părea rău că ai tinut-o departe de tehnologie și probabil ea te va acuza de acest lucru.
In articol se vorbeste despre copiii mici. Pana la scoala generala si liceu mai e ceva si nu cred ca Ioana sau sotul ei s-au gandit sa tina copiii fara tableta sau fara sa se uite la tv pana la liceu. Cat despre daca a vazut un anumit film, nu cred ca e o problema, atata timp cat exista carti de la care au pornit acele filme. Deci vor putea face lejer fata discutiilor.
Noi pana acum (4 ani jumatate) am reusit sa tinem televizorul mai mult inchis dar avem dificultati majore cu tableta. E un rau mai mic dar macar evitam calupurile masive de reclame menite sa spele creiere.
In ceea ce priveste accesul la tehnologie, parerile vor fi tot timpul imparite. Important este ca vedem din ce in ce mai multi parinti implicati, care nu lasa lucrurile la voia intamplarii sin isi propun (in mod asumat) sa gaseasca cea mai buna varianta pentru copiii lor.
Daca se discuta despre tehnologie vs. citit / alte activitati, eu cred ca nu exista o legatura de cauzalitate directa intre cele doua categorii. Altfel spus, sunt situatii in care, chiar fara sa aiba acces la tehnologie, copiii nu citesc. Trecerea de la cititul de catre parinti la cititul pe cont propriu nu este deloc usoara. In plus, sunt si copiii carora chiar nu le place sa citeasca.
Exemplu personal: copil caruia ii placea enorm sa i se citeasca (nu plecam nicaieri fara geanta cu carti), a inceput sa descifreze singur texte de la varsta 5 ani. Insa asta nu a dus automat la citit, au fost cateva piedici pe care le-am avut de trecut. Pe de o parte, exista (in cazul nostru, dar sunt convinsa ca e destul de des intalnita situatia asta) o discrepanta intre complexitatea textelor pe care i le citeam noi si cele pe care le putea descifra de unul singur. Pe de alta parte, in primul an de scoala au avut lecturi (carti, nu texte scurte) impuse care, din pacate, nu au fost deloc pe placul copiilor. Ca sa depasim impasul (iar cititul sa fie asociat cu o activitate placuta, nu o corvoada), ne-am straduit sa ne dam seama care sunt preferintele lui si sa gasim carti de acest fel (hard-copy / kindle, romana / engleza, fiction / non-fiction / benzi desenate / carti inspirate din filmele si serialele de animatie preferate… le-am incercat pe toate). Am citit in tandem sau la schimb, am folodit tot soiul de tehnici care sa-l ajute la inceput. Anul urmator la scoala, situatia s-a schimbat in bine: au infiintat un club de lectura si s-a renuntat la lecturi impuse. Iar chestia asta a ajutat enorm (a fost feedback-ul tuturor parintilor de la noi din clasa). Last, but not the least: am cautat si am reusit sa gasim „cartea cartilor” in topul preferintelor lui, cea care l-a convins definitiv ca merita efortul. Dupa 2-3 ani de incercari, lucrurile au intrat pe un fagas normal: cititul este o activitate care a intrat in obisnuita, o face cu regularitate si (daca ii place textul) cu mare bucurie.
Nu vorbim de nici un echilibru. Vorbim de anturaj. Toti copii cunoscutilor, atunci cand vin in vizita sau cand ne intalnim pe undeva, au telefonul sau o tableta in mana. Pe plaja, ai mei se jucau in nisip. Ai verisoarei, se jucau un joc cu bilute.Dupa doua zile ma trezesc ca cea mica imi cere telefonul sa se joace ceva, exact inainte de culcare. Acum ce sa fac? Sa ma izolez de cei ce isi lasa copii intr-un colt?
Sa inteleg ca le dai copiilor si dulciuri exact din acelasi motiv, ca toti ceilalti copii mananca?
Adica ce s-ar intampla mai exact daca i-ai spune copilului „nu pot sa iti dau telefonul sa te joci pentru ca noi nu jucam jocuri pe telefon. Stiu ca alti copii joaca, dar noi nu”.
Banuiala mea e ca ar protesta o vreme si-apoi s-ar impaca cu ideea. Problem solved.
Conversatia asta mi-a adus aminte de copilarie cat am suferit ca nu stiu si eu/pot sa joc Prince of Persia – fix asa, o vacanta plansa(pe tacute) la mare ca alti copii puteam/stiau sa se joaca pe calculatorul din hotel – si nici nu eram cu mult mai mare ca Sofia. 🙂 Well, that was part of my growing up. Am incercat sa-mi ‘satisfac’ dorintele la maturitate, dar ce sa-i faci, Prince of Persia nu mai are nici un farmec – nu ca in amintirile mele, cel putin 😀
Mie una imi e mult mai usor sa nu dau dulciuri din comert copilui pentru ca nu le am in casa – deci n-am ce sa-i dau chiar daca cere. Cu telefonul ar fi mai greu, ca il am deja in casa – bine in cazul meu pot sa zic ca nu se poate juca ca noi n-avem jocuri pentru copii instalat pe el.
Cele mai daunatoare sfaturi sunt cele ce includ interdictii, mult NU in general. Habar nu am de ce, desi multi stim ca la copii merge intarirea pozitiva a comportamentelor dorite si evitarea lui ” nu e voie” in exces, la adulti parca nu se mai aplica asta. Acum ceva vreme am citit, absolut intamplator, pe un blog din afara al unei mamici, ca ea se concentreaza pe ce e bine de facut nu pe ce nu trebuie facut. Concret era vorba de alimentatie, ea spunand ca stie exact ce trebuie sa manance copilul intr-o zi si nu face mare caz de alimente interzise. Mi s-a parut fantastica ideea, am realizat ca si eu am aplicat de multe ori doar ca nu am constientizat si verbalizat asta. Cu alte cuvinte, in loc sa iti ocupi gandurile cu ce nu are voie sa manance copilul, mai util ii faci meniul zilei stabilind cele 5 portii obligatori de fructe/legume, cerealele, lactatele, carnea, la sfarsit realizand ca oricum nu a ramas loc de alte prostioare. Iar daca ocazional da de acele prostioare, asta-i viata, nu facem mare caz si nici nu ne concentram excesiv pe asta. Eu asa faceam, iar copila se ridica de la masa de multe ori satula si satisfacuta, nici nu mai stia ca exista ciocolata oe lume. Daca insa isi amintea, primea o bucatica si gata, depaseam momentul. Acelasi lucru se aplica si in cazul tehnologiei. In loc sa iti ocupi timpul si nervii cu cat e de daunatoare, eventual sa incerci sa convingi si pe altii si sa le bagi in cap ce oribili parinti sunt, e mai productiv sa te fixezi pe activitati interesante, utile. Fata mea nu se apropia de tehnologie cu zilele fiindca nu avea timp ( de cand e la scoala are ore de informatica, vizioneaza in cadrul orelor diverse chestii, plus prieteni ce mereu ii arata pe telefon/tableta cate ceva). La gradi nu foloseau tehnologie si statea acolo pana la 18, uneori dupa gradi mergeam si in parc sau avea vreo activitate ( inot, dans ), timp pt altceva nu prea era. Daca acasa cerea si 15 minute de desene nu ma prabuseam in agonie pe covor, ii puneam ceasul si ii aratam exact unde se fac cele 15 minute si inchidea singura. Sau vedea un episod din serialul preferat. La noi asta a functionat.
Mai util, mai benefic, mai vindecator era un titlu al articolului de genul ” fascinatia cartilor la orice varsta” fara aluzii la tehnologie. Stiu, nimeni nu e obligat sa citeasca si nu e problema nimanui daca unele mame sensibiloase se simt de rahat… doar ca e foarte mare pacat.
Foarte bine punctat, Deea. De acord cu toate comentariile tale la acest articol.
Am citit toate comentariile dar ultimul comentariu al DEEI mi s-a parut ca a pus punctul pe I.
Ai ales sa iti cresti copiii intr-un mod foarte frumos, Ioana, felicitari!
Dar felul in care o spui si ii faci sa se simta pe cititorii care nu fac acelasi lucru ca si tine…as spune ca mai ai de lucrat aici.
Eu sunt anti tehnologie, dar tot il mai las pe cel mare (4ani) la desene din cand in cand. Nu are tableta, nu joaca jocuri pe telefon etc. Incercam din cand in cand sa ii punem desene animate Disney vechi, le urmareste cu mare placere, dar momentele tensionate au impact emotional asupra lui.
A fost si la cinema de 2 ori, I-a placut, vom mai merge dar cat mai rar, poate in sezonul rece sau ploios.
Am folosit desenele pe termen scurt si atunci cand fiind singura cu doi copii, vroiam sa il culc pe cel mic si aveam nevoie ca cel mare sa nu intervina. Nu intotdeauna merge in sistem, daca ii dai orice jucarie are nevoie de ajutor la un moment dat, striga, loveste..face zgomot iar bebe nu adoarme la comanda. 20 min de desene cand esti singura acasa cu doi copii mici pot face minuni pentru amandoi.
Da, cu siguranta exista alte cai mai bune, nu am descoperit-o la momentul potrivit si pana la urma…nu exista parinti perfecti.
Eu cred ca problema apare atunci cand parintii isi neglijeaza copiii in fata tv-ului, cand devine un obicei zilnic, cand il folosesc zilnic ca sa isi resolve treburile prin casa sau sa tina copiii „cuminti”, sa ii imbrace, sa manance mai mult si mai bine etc.
Sa mai zic ca am fost socata zilele trecute la un restaurant cand un copil de 1.5 ani a primit tableta sa stea linistit :(.
Subiectul e complex, fiecare in final face cum e mai bine, consider ca e bine sa citim recomandarile asociatiilor internationale de pediatrie si sa incercam sa minimalizam lucrurile nocive din viata copiiilor nostrii, dar nu trebuie sa ne simtim vinovati daca nu reusim 100%, daca nu facem lucrurile ca la carte.
Eu am crescut cu Tom si Jerry si toate desenele de la bulgari. Fara ca asta sa insemne ca nu am citit povesti sau ca am devenit dependenta de tehnologie. Atata timp cat stabilesti limite si le respecti, nu vad o problema in a lasa copilul sa se uite la desene dupa 3 ani. Cand e mai mic nu sunt de acord.
Dar parca la cinema ati mers? Sau nu ati mai ajuns? Asa imi amintesc dintr-o postare…poate ma insel?
In rest..cred ca fiecare isi creste puiul cum doreste/crede ca-i mai bine. Nu ma exprim la faza asta. Am, insa, o observatie: nu stiu de ce exista tendinta sa se sustina ideea ca un copil care are acces la tehnologie automat nu va mai citit. NIMIC MAI GRESIT. Un copil poate sa le faca pe amandoua, fara ca una s-o excluda pe alta. Fiul meu are 4 ani si 8 luni si CITESTE singur, iar el este acelasi copil care la 3 ani a vazut filmul Pisicile aristrocrate.INTREG. Acasa, la dvd.
Este lesinat dupa carti, pentru el si cu el merg in Humanitas si-n Carturesti (altfel le-as scumpara doar online la ce diferente de pret sunt intre online si librarii…), ii plac librariile pentru carti nu pentru jucariile /jocurile care mai sunt pe rafturi. Stam minim o ora de fiecare data, plecam mereu cu carti, saptamanal ii cumpar si de pe elefant si are o biblioteca aboslut impresionanta (pentru anii lui). Am mers impreuna la toate targurile de carte. De cand era in carucior si se uita doar la pozele din carti… Le iubeste.Targurile.
Repet, acelasi copil care vede si desene, am mers impreuna si la 3D(da, dupa 4 ani jumate) la Zootropolis si la In cautarea lui Dory. A iubit si cinematograful, iar eu sunt incantata, pentru ca eu sunt cinefila inraita.
Nu, nu cred ca se exclud!!!!!!!
Eu cred ca important este CAND incepe sa aibe acces la tehnologie, CUM are acces (ca daca-l lasi la cine stie ce tampenie la tv/tableta/whatever..asta e altceva..), LA CE are acces. Si, in egala masura, cred ca e important cat de mult ii insufli dragostea de carti.
Cred cu tarie ca un copil care creste intr-o familie unde parintii stau doar la pc/tableta, dar lui incearca sa ii dea carti…nu are mari sanse sa devina un mare iubitor de carte. Dar cand te vede pe tine, mama, sau pe tine, tata, cu o carte in mana…ah, well, aia deja e alta poveste….
A, si da! Andrei ma vede cumparandu-mi si mie carti. Ma vede si citind.
Asa cum stie si ca, dupa ce adoarme el, vad si filme pentru oameni mari. La care se va uita si el cand va avea varsta potrivita.
Ah si inca ceva: desi are acces la tehnologie (adica tv si tableta, uneori. Plus cinema) niciodata nu a fost nevoie si nu le-am folosit in situatiile de genul:
1. drum lung (in masina, 5 ore de drum oar eu cu el),
2. la restaurant (fara loc de joaca, unde am asteptat circa 20 minute masa)
3. la medic unde am stat o ora in cabinet (am stat in cabinetul unei homeopate o ora cu copilul care a avut in acest timp..da, O CARTE cu activitati, nu tableta!Ii puteam da si tableta, medicul „ma lasa”. Copilul a ales cartea!!)
Homeopatul nu e medic. Cel mult e un sarlatan care a terminat degeaba medicina.
Nu stiti nimic despre homeopatie.
Ma bucur ca exista oameni care reusesc sa tina copilul departe de tv, tableta, telefon. Insa vremurile sunt schimbatoare si niciodata sa nu spuneti niciodata. Un copil care inainte rafoia o carte, poate dupa 1 an sa nu-l mai intereseze cartile. La fel si unul care se uita la tv, dupa ceva timp poate renunta singur. Mamele care isi jura ca nu vor tine copiii la tv , se vor suci 180 grade dupa o varicela de 14-21 zile stat in casa sau daca vor fi ele bolnave si fara chef, etc etc. Asa ca invatati sa nu judecati. Nu se stie ce va asteapta ziua de maine….Nu stiti ce viata duce mamica de langa voi care il lasa cu tableta pe copil in restaurant sau in masina.
Oo, da, stiu ca parerile sunt impartite, in mod evident fiecare decide pentru copilul lui. Sunt de acord cu ignorarea tehnologiei pentru a petrece mai mult timp interactionand cu copiii, sunt impotriva construirii unei bule de protectie pentru copii si cu negarea epocii in care traim. Nu vreau ca nostalgia mea pentru anii copilariei si activitatile de atunci sa dicteze activitatile de azi ale copiilor mei. Da, monitorizam continutul si durata activitatilor, exista chiar restrictii in functie de varsta, dar folosim tehnologia in mod firesc, in scopuri creative si educative. Superba fotografia!
observ ca desenele animate au devenit un fel de ‘bau-bau’. of, in ce lume traim. as vrea sa cred ca acesti copii crecuti dupe ultimele metode de parenting vor fi mai fericiti decat noi, vor fi mai sanatosi emotional decat noi cei crescuti in era comunismului. intuitia imi spune ca nu. dimpotriva, vor avea f multe probleme si am impresia ca vor avea si ei frustrarile si repsosurile lor la adresa parintilor.
Solutia nu este privarea de tehnologie, ci modul in care ii invatam sa o foloseasca. Eu mi-am propus sa-i acord libertate totala fiicei mele in aceasta privinta. Fara nici un fel de restrictie. Supravegheata discret, dar fara restrictii. Tehnologia nu este un Bau Bau digital. Poate fi cel mai bun aliat.
Probleme apar atunci cand cei mici se plictisesc si au la indemana tableta sau pc / laptop. Singurii vinovati sunt parintii. Tableta nu e bona. Perceptia se schimba cand tableta devine o jucarie.
Atentie la smartphone-uri sau tablete mici. Decat sa-i lasati sa se joace pe asa ceva mai bine luati-le un pc daca tineti la ochii lor.
Si nu uitati faptul ca pe ei ii asteapta o lume dominata de IoT si VR.
Va recomand digital parenting
Da prințesă. Și eu m-am chinuit să il țin departe de tehnologie dar nu am reușit. De ce ? Pentru că sunt momente în care îmi doresc să tai o ceapă liniștită fără să mă tragă cineva de picioare și să mă strige non stop, să fac un duș, să îmi fac o unghie sau pur si simplu să zac . Pentru că da, nu vreau de fiecare data să mă joc și să țopăi. Eu stau non stop cu el . Nu am pe altcineva iar soțul lucrează de la 8 – 23 . Și sunt zile în care la pauza nu mai ajunge acasă. La început mă organizam când adormea el la prânz sau seara. Dar acum nu mai vreau și nu mai pot . După un alăptat plus coosleeping până la 2 ani și în care nu doarmea mai mult de 2 ore legate si noptile deveniseră coșmar. M-a ajuns oboseala și dacă nu încep să mă organizez cumva să îmi acord timp și mie nu cred că o să fie mai bine cu o mamă veșnic obosită și nervoasă. Pentru că da prințesă : Mama este și ea om . Și ca să revin la tehnologie pe tabletă nu are decât joculete de ghicit , jocuri interactive să învețe să numere , culori , diverse obiecte în 2 limbi , nimic nociv . Nu mai are internet . Deci nu se poate conecta pe youtube . Nu este foarte atras ea . Televizor la fel se uita dar nu rămâne blocat cu orele în el . Avem 2 programe . Unul cu video uri înregistrate și altul cu desene cu diferite personaje cu activități educative. Nimic gen disney. De la desene ba chiar a început să vorbească și a doua limbă franceza atât de necesară nouă pentru că nu locuim în România. Este foarte ușor să aparem și să blamăm totul când realitatea nu ne lovește direct. Am militat și eu pentru până m-am lovit de realitate : 24/24 cu copilul în care trebuie să faci zilnic câte ceva pentru că joaca nu ține loc de mâncare, spălat, călcat sau curățenie. Pe lângă asta iesitul la plimbare și somnul de prânz îți dai seama că nu este tocmai usor să gerezi zilnic programul. Nu mă plâng a fost alegerea mea să stau acasă cu el non-stop . Am vrut doar să exemplific un alt cotidian. Am preferat așa decât să il duc la creșă la 2 luni jumătate și să mă întorc la muncă. Din cauza parenting ului din zilele noastre împins spre extrem din ce in ce mai multe mămici ajung la ceea ce se numește burn out – depresii. Nu contează că tu cazi din picioare și arăți ca o epavă – Alăptează până la auto-întarcare, nu țipa la copil , să nu cumva să nu ii gătești numai bio & semințe, fără tehnologie să nu cumva să îndrăznești să îl lași la tv și tu să stai degeaba, să nu cumva să il iei pe sus când îți face o scena de tantrum în mijlocul magazinului / parcului . Nu mămici să nu faceți asta dacă nu scrie pe bloguri.
Vai, cat de tare ai pus punctul pe i. Hai sa ducem totul la extrem ca sa avem cei mai cei copii! Si daca se uita zilnic, da, am zis o, zilnic la desene, vreo jumatate de ora, concret, ce riscuri serioase sunt? Adica gen, sanse 50% sa se inbolnaveasca de… sau 20% sa devina nu stiu cum. N ar strica mai multa toleranta, sincer.
Foarte provocator articolul….
Sa nu uitam ca traim in era tehnologiei. Nu are sens sa mai detaliez.
Scurt pe doi: sunt de principiul echilibrului. In orice! La varstele mici mai multa moderatie.
Ce ne facem ca au aparut manualele digitale? Chiar de la clasa 1 (sper ca nu gresesc).
O scurta dramatizare: „Oooo, nu! Copilul meu nu invata la calculator/ tableta, doar din carti. Noi nu putem face temele la calculator ca dauneaza” etc etc etc… Ce vom face in situatia asta? Nu Mai lasam copilul la scoala?
Evident, nu uiti copilul in fata calculatorului sau tv-ului, dar nici nu ii restrictionezi accesul la cunoastere. Mi se pare ca prea exageram cu multe….
AlinaV: te-as imbratisa acum daca ar fi posibil!
Iti impartasesc gandurile!!!
Ioana, tu şi soţul tău citiţi?
Eu cred ca depinde f mult de context. E f bine ca ai reusit asa, in nici un caz nu sunt de acord cu plantatul copilului la TV sau la tableta la varste mici. Rationamentul contextului tau e f corect, nu ii trebuie, nu stie ce e, de ce sa-ti bagi problema in casa fara sa te doara?
Al meu la 4 ani si 5 zile a mers la scoala. Unde folosesc tablete, ecrane cu touch screen, TV. Lui ii trebuie. Cand ne-am mutat aici avea 3 ani si 8 luni, la vizitele la scoli nu stia ce-s panourile alea. Invatatoarea mi-a zis sa-l las la TV cat pot de mult, sa invete mai usor limba. A inceput sa vb in 2 luni, cu mult TV. Nu a devenit dependent nici de TV, nici de tableta, dar cunosc copii care sunt
Eu insami n-am avut smartphone pana ne-am mutat aici, o vreme m-am incapatanat sa nu, dupa aia mi-am dat seama ca imi complic viata absurd . Acum mi-e mult mai usor, verific in timp real cand vine autobuzul de ex, am aplicatie cu scoala, cu after -ul, grupuri de parinti pe WhatsApp, in orice loc de joaca sau parc de distractii am aplicatie cu care ma orientez, platesc parcarea, etc.
Eu as face o comparatie, apropo de ideea mea cu fricile si cu ideile preconcepute, intre articolul asta si articolul despre cum si cand vorbim copiilor despre sex/sexualitate. Cred ca nimeni nu doreste ca al sau copil sa faca sex la 5 ani, totusi unele detalii pot fi oferite. Sigur nicium parinte nu isi doreste ca al sau copil sa faca sex nici la 12 ani, dar pana atunci e chiar recomandat sa stie multe, poate chiar cu detalii vizuale. Introducerile acestea, facute de la varsta frageda, de catre adulti responsabili, ii feresc de multe rele, de la abuz pana la BTS si sarcini nedorite. Fiindca stim sa mama si tata nu pot fi nonstop acolo, fiindca anturaj exista etc. Toti suntem de acord ca sexul poate aduce cu sine mari pericole. Inclusiv dependenta, desi nu e oficial recunoscuta si specialistii inca zic ca ba ar fi ba nu ar fi. Totusi, nu am vazut pe aici articole ” sexul da dependenta, plus boli si alte probleme, de ce sa stie ca exista, nu mai bine controlam macar pana la 18 ani… „. Dar daca experienta ta fata de subiect nu e profund neplacuta, daca frica nu e asa mare, atunci poti gandi coerent si poti lua decizii corecte. Copilul trebuie sa stie sa.foloseasca tehnologia pana iese in lume, trebuie sa stie mai ales cand sa nu o foloseasca, cand si ce sa refuze, cand sa puna stop. Repet, eu vorbesc ca mama de copil ce are prieteni de varste diferite. Nu stiu cati ani are ce mai mare prietena a Sofiei, nu stiu la cate ” sleepover” a fost sau va merge curand, cat de mult se viziteaza sau iese la joaca cu fete mai mari ( sau baieti mai mari, nu ii exclud). Ca tot regretam vremurile copilariei noastre, asta era normalul si inca mai este: relatii cu copii de varste diferite, departe de ochii parintelui. Psihologii sustin ca marea drama a generatiei actuale e tocmai lipsa acestei libere socializari.
Cat despre argumentul ” noi nu proced asa”, chiar functioneaza? Eu nu am folosit si nu ma vad folosind asa un argument pentru simplu fapt ca copilul meu nu e proprietatea mea si nu trebuie aa traiasca cum ii dictez eu. Oricum, daca functioneaza la 4 ani, la 7 fara o usa trantita in nas si un ” sunteti cei mai rai parinti din lume” nu scapati. Adica, asta ar fi reactie ok la asa argument. Eu am cunoscut multi.copii in a caror casa se proceda intr-un anumit fel, toti procedau in alt fel departe de ochii vigilenti ai parintilor. Ceea ce ma face sa cred ca totusi nu merge asa.
Și încă ceva: spui Ioana ca tu ai preferat interacțiunea cu copiii ( ca si cum ceilalți părinți care își lasă copiii un pic la tv, nu) , dar daca suntem si noi un pic direcți am putea spune că nu chiar ai preferat.o mereu din moment ce ti.ai angajat destul de repede Bona, Sofia neavand nici măcar un an. Sunt mame care chiar daca își lasă copiii 10 Min la desene, interacționează mult mai mult cu ei pt ca stau 24/24 împreună.
Georgiana, eu am lucrat de acasa mereu, am fost aici tot timpul, cu exceptii de cateva ore o data la cateva zile.
În linii mari, mi se pare o comunitate super selectă aici, cu părinți care în primul rând nu butonează ei fără oprire, ca mai apoi să aibă copii lipsiți de interacțiune cu tehnologia. Eu în jurul meu nu văd asta, în viața de zi cu zi văd mulți părinți blazați, fără răbdare, care ar face orice să câștige câteva minute pentru ei- în tren, în sala de așteptare la dentist- și fie plantează copilului un gadget de captat atenția, fie stau ei cu nasul în ecrane. Nu-mi dau seama cât de mare sau de mic e fragmentul parental cu care mă intersectez eu.
Si noi speram sa o tinem la distanta cat mai mult de TV si laptop, macar pana la 3 ani. Dupa aceasta varsta o sa incepem sa ne uitam ocazional la desene animate, poate mai retraim si noi copilaria cu tom & jerry, bux bunny and co.