Am să vă spun în continuare un mic secret de-al nostru. Un joc pe care l-am inventat ca să aflu ce Doamne-iartă-mă face copilul meu la grădi de e așa secret că nu vrea dom’le să zică, oricât de duios i-aș pune întrebarea-cheie. Citiți și încercați. Chiar dacă n-o să meargă și la voi (deși la noi merge de un an, zi de zi, fără greșeală), tot o să vă distrați împreună.
Dacă aveți copii la grădi sau la școală, sigur cunoașteți scenariul următor:
Părintele, super curios și entuziasmat, către copilul care privește absent pe geamul mașinii:
– Și ce-ai făcut azi la grădi?
– Ăăă, nimic.
Cu varianta:
– Ăăăă, bine.
Și gata. Asta era tot ce scoteam de la Sofia când o luam de la grădi. Atât și nimic mai mult. Nu ce a făcut, cu cine s-a jucat, ce a mai învățat interesant, nu ce a mâncat, dacă a dormit sau orice alt detaliu care m-ar fi interesat pe mine, că na, plătesc o mână și-un picior în fiecare lună pe grădinița asta, iar ea face NIMIC? Nimic sau bine era descrierea standard pentru cele șapte ori de grădi în care sigur ceva-ceva tot făcea.
Și atunci am schimbat macazul: am inventat un joc. Și ce să vezi, în cinci minute reușeam să aflu toate cele de mai sus, ba și chestiuni picante bonus. A mers și la trei ani, merge și acum la aproape patru ani și jumătate. Să vedeți cum fac. Nu mai întreb nimic, doar presupun cu voce tare. Dar nu presupun orice, ci chestiuni caraghioase și aberante care sigur sigur nu au cum să se întâmple la grădi. Pe scenariul următor:
– Și, ia zi, Sofi, ce ai mâncat azi bun la grădi? Supă cremă de nisip prăjit la soare?
– Hahaha, nuuu, mami, supa a fost de roșii.
– Aaa, și sigur nu te-ai atins de ea, că avea gust de ciorapi purtați.
Se prăpădește de râs. Apoi respiră și zice:
– Ba a fost foarte bună și am mâncat două porții.
– Ce interesaaant! Și cu cine te-ai jucat mai mult, cu Miruna? (Miruna nu există la grădi).
– Vaaai, mami, cu nici o Mirună, m-am jucat cu Eva și cu Ema, dar mai mult cu Ema. De-a mamele și copiii. Eu eram mama lor și ele sugeau lapte de la țâța mea.
– Mă bucur să aflu! Și de dormit, ai dormit în picioare sub trambulină, așa-i?
– Hihihiii, mami, cum să dorm în picioare, am dormit în pat, sub păturică. Am dormit chiar mult, că eram obosită după atâta dat țâță la copiii mei.
– Ei, cred că a fost foarte confortabil acolo în pat la tine. Uite, eu azi am scris o poveste cu porci zburători, tu ai desenat un dinozaur cu coarne, așa-i?
– Hehheee, nu, n-am desenat azi, am cusut cu ață adevărată și am călcat rufe!
– Vaai, păi și îmi calci și mie o rochie, că am un eveniment mâine?!
– Nu, mami, că fierul nostru e foarte mic, pot să calc cel mult o batistă sau o rochie de păpuși.
– Și Dana (educatoarea lor) sigur te-a învățat să împletești cozi de balaur azi, nu cumva?
– Hahahaaa, nuuu, deloc, azi am pictat pietre în curte cu Dana. A fost foarte drăguț, că ea s-a murdărit și noi etc etc
Și apoi turuie fără oprire tot drumul. Partea bună e că o fac să râdă, și dacă râde, gata, ne-am conectat, nu mai e supărată că am lăsat-o la grădi, îi trece dorul, vrea să-mi spună, să mă contrazică, să aibă ea dreptate, ea să știe și eu, eu sunt părintele prostuț pe care ea îl învață adevărul.
Eu cred că ei nu vor să ne povestească pentru că sunt supărați pe noi și deconectați, vor să fie curtați, iubiți, ca să ne ierte. Apoi, nu vor să ne spună pentru că vor să aibă și ei control, să fie ceva la care noi nu avem acces, care e doar al lor, la fel cum și noi avem viețile noastre de oameni mari, despre care ei nu prea află detalii. Și poate nici n-au chef de dat raportul, vor să se joace. Ei, prin dialogurile acestea le dăm și joacă, și râs, și conectare, și control.
Vă recomand să încercați, posibil să meargă și la copii mai mari.
Deci Miruna nu e nume popular la grădiniță? :))
cartea asta: How to Talk So Kids Will Listen & Listen So Kids Will Talk , go for it! E cu multe exemple practice.
Hai mai Miruna, cine are timp de citit teorie cu doi copii mici? Aici merge direct cu practica doar. 🙂
Hai măi Ioana, am citit și eu o carte, trebuia să mă laud :)) cât despre mamele cu doi copii,n-or reuși ele multe, dar știu eu pe unele care-s grozave la reușit 😉
Cartea e chiar geniala, m-a ajutat mult, extrem de usor de citit, amuzanta, si cu o multime de exemple practice, pentru toate varstele. Chiar simti cum ti se aprind „beculete” nenumarate pt gestionat diverse situatii 🙂
Genul de carte pe care ma astept sa o scrie si Ioana peste o vreme 🙂
La noi au cam trecut perioadele de frecusuri maxime dintre copii (7 si 9 ani) dar daca e la fel de buna, si cred ca este, merita citita si „Siblings withowt rivalry”
La fiica-mea nu am incercat, ca ea e din aia careia ii place sa dea raportu’; in schimb functiona la birou, in trecuta mea viata corporatista, cu adultii care uita sa raspunda la mailuri. In loc sa intreb „in ce zi vrei sa organizam intalnirea X” spuneam ceva de genul”: „am vazut ca ai loc in agenda marti la patru. am organizat pentru atunci. daca ai alta ideea anunta-ma”. Si sa vezi ce rapid primeam raspunsul, mai ales daca propunerea mea nu convenea.
Ha!!! Nici nu stii de cand ma chinui sa gasesc o solutie si sa aflu si eu de la D. Ce a facut la gradi in ziua respectiva. Multumes !!! Abia astept sa incerc azi sa vad daca functioneaza!!! Esti o forta femeie!!!!
Ce idee geniala! Eu mereu primesc raspunsul „a fost bine”, si nu de la unul, ci de la doi pici. Cu siguranta voi incerca, mai ales ca aflu numai franturi de la ei direct, mai multe aflu de la educatoare.
Multumim!
Si ce facem cu copiii mai inventivi? E (apr 3 ani) nuneste la gradi si cand o intreb ce a facut azi incepe si inventeaza :)) ca a fost acolo si acolo, ca a mancat aia si aia… Sau daca o intreb eu imi spune „Daaa” la toate, si este un „Da” foarte convingator.
Sper pana o dau la gradi sa inceapa sa povesteasca lucruri reale 🙂
Exact cu astfel de probleme con frunt si eu.
Fetita mea are 2 ani si 5 luni si inca nu merge la gradi. Cu exeptii mari, in permanenta sta cu mine – nu am cu cine sa o las daca am treaba, o car cu mine peste tot, inclusiv cand merg la spital sa fac perfuzii ( cam de 3 ori/an)
Insa cand o scap din ochi o ora si o intreb ce a facut cat a stat la buni (care este aproape nevazatoare si cand stau impreuna am 2 de supravegheat), incepe sa inventeze, sa devieze de la subiect si ma enervez. Mi se pare ca isi bate joc de mine si nu reusesc sa ma adaptez… ma intreb cu groaza ce urmeaza cand o sa mearga la gradinita???
Oare voi reusi sa comunic cu ea??? Sunt speriata ca nu pot menegeria chestia asta! Ideile de ” descusut copii” mi se par geniale si imi demonstreaza ca nu vad padurea de copac. Sunt atat de prezenta zi de zi munut de minut cu ea, incat nu mai am imaginatie – si are abia 2 anisori…
HA-HA, m-am prapadit de ras, chiar ai un simt al umorului… tare metoda ta. Peste cateva zile si a mea intra la gradinita si abia astept sa vad cat de comunicativa va fi, m-ai facut curioasa chiar sa observ daca va avea sau nu chef sa-mi povesteasca cum a fost…Daca nu, voi inventa si eu asa ca tine ca pare o metoda super 🙂
Nu stiu ce se intampla, insa azi toata lumea pare interesata de raspunsul la aceasta intrebare, doamna Irina Forgaciu a postat acest text azi pe „parinti si copii clujeni”:
https://www.facebook.com/groups/120661031384887/?ref=nf_target&fref=nf
Poate mi se pare insa…simt o urma de plagiat in varful degetelor dumneaei: ori cititi aceleasi carti, ori ganditi la indigo chiar daca aveti metafore si comparatii diferite-n scriere :).
Daaa, am vazut ca si doamna a fost inspirata sa scrie despre fix acelasi joc, tot cu supa, tot cu dormit… deh, coincidente coincidente. 🙂
I-a cerut o doamna sa scrie sursa, sunt chiar curioasa ce va raspunde.
Deh, sunt un pic pusa pe „hartza”, asa ca de „lunea dimineata”:).
Am postat-o si eu public, cu tag. Sunt curioasa cum se comporta un psiholog in astfel de cazuri. 🙂 https://www.facebook.com/printesaurbana/photos/a.147830915277335.30016.147777525282674/1150686621658421/?type=3&theater
Voi testa ideea chiar astazi, sunt foarte curioasa… 🙂
Ioana, am o intrebare: cum se descurca sufletul tau de parinte care ofera tot ce poate mai bun copiilor ei, cu faptul ca Sofia, chiar si dupa atat timp, si in ciuda faptului ca se simte bine acolo, e suparata ca o lasi la gradinita? Eu incerc sa ma linistesc, spunandu-mi ca baietelul meu clar are nevoie sa fie intre copii, dar mi-e foarte greu pentru ca si eu lucrez de acasa, si simt ca-l abandonez parca, pentru ca stiu ca el cu mine se sminte cel mai bine, cel mai in siguranta, etc.
Gradi e super ok, dar ea mereu va prefera sa stea cu mine, asta e clar. Eu insa nu ma pot ocupa de ea, pentru ca am lucruri de facut ca sa putem supravietui, iar acolo la gradi face chestii interesante si utile pentru ea pe care eu nu i le pot oferi. eu nu am timp sa stau sa–i organizez materiale si ateliere. plus prietenii, de care nu e foarte atasata, insa clar ii place sa se joace cu ei, sa faca schimb de idei si comportamente. Sunt impacata pentru ca stiu ca-i face bine, chiar dacă ea ar prefera altceva. E cel mai bun lucru pentru amandoua, iar supararea ei e trecatoare.
Buna. Intrebarea ta e pt Ioana dar as vrea sa raspund si eu. Eu cred ca e bine pt copil sa aiba o alternativa pt mediul familial ca sa inteleaga ca lumea nu e toata la fel. Eu zic ca e bine ca copilul sa fie adaptat cat de cat la ce il asteapta viata adulta. MA gandesc ca copiii care petrec prea mult timp cu familia in timpul cresterii pot creste a FI prea dependenti de ea si sa aiba pb la a se relata la alte structuri ca scoala de ex.
Si eu cred ca e bine pentru el, si sunt intr-un fel impacata, ca incepuse sa devina foarte antisocial, daca avea sa aleaga intre a merge in parc la joaca sau in camera lui la joaca (in ableme locuri cu noi, evident), alegea de fiecare data varianta a doua… este un copil foarte precoce, verbal, destept, si nu-l misca copiii deloc, discuta doar cu adultii, il intereseaza in detaliu lucruri serioase, etc. Eu n-am vrut sa fac greseala parintilor mei, care au fost foarte over protective, m-au tinut acasa pana la 6 ani, si a fost superb cu ei, doar ca in ultimul an de gradinita (era obligatoriu, altfel nu ma duceau nici atunci) n-am reusit deloc sa ma adaptez, avem impresia ca e un club unde nu ma potrivesc ca membru, si autoizolarea asta a tinut cam pana dupa adolescenta.
Singura mea temere e, ca nu stiu unde e granita intre eu stiu ca-i face bine, il cunosc, deci chiar ii face bine, versus eu cred ca-i face bine, dar de fapt sufletul lui are de-a face cu sentimentele lui nu cu teoriile mele, si ii fac rau. E prima mea dilema decand sunt mama, pana acum am facut totul nu numai pentru binele lui, dar si conform dorintelor lui. :/
A mea nu are probleme sa imi povesteasca ce a facut la gradi. Cred ca cel mai greu pentru mine a fost cum sa intreb ca ea sa inteleaga si in acelasi timp sa Isi aduca aminte. Ea a inceput devreme gradi, de la un an si 2 luni. Cand a inceput sa vb multa vreme nu Isi putea aduce aminte ce mancase ziua respectiva. Dar eu incep de obicei cu a intreba cu cine S-a jucat. La inceput nu prea raspundea, dar eu ii dadeam variante de raspuns si pana la urma aflam. Ei, si daca nu are chef sa raspunda, ca se mai intampla, o intreb daca prietena ei CEA mai buna a fost draguta cu ea sau nu in ziua resp. De multe ori asta ii pune gurita in functiune pt ca imi spune cine a fost rautacios cu cine sau dc cineva a fost mai dragut ca de obicei. Dar am folosit si eu metoda ta o data, cu variante de raspuns mai putin fantastice dar a func. De ex pot sa intreb daca au mancat pasta de dinti, sau crema de soare, sau dc au facut baie. Poate putea face o lista de variante pt zilele fara inspiratie.
Noi ne jucam de a gradinita acasa. Adica ea e educatoarea si eu copilul. Se poarta f frumos cu mine:))
Am citit de curand intr-o carte (cred ca in „Creierul copilului tău”) despre un joc pe care l-am pus in practica cu fetița mea de 7 ani (nu stiu daca ar merge si la copii mult msi mici): eu ii spun 3 lucruri pe care le-am facut astazi la serviciu, dintre care 2 adevărate si unul neadevărat si ea trebuie sa ghicească ce e adevărat si ce nu; apoi vine rândul ei sa-mi spună 3 lucruri de la școala cu aceeași regula. La noi a funcționat foarte bine seara la culcare, am si rememorat ziua astfel. Cred ca ideea ta, prințesa, o sa meargă si mai bine pentru ca si Sofia mea adora sa inventam chestii haioase. O punem in practica cand ne întoarcem la școala.
Si daca spune ” da, asa am facut” la toate întrebările enumerate de tine??
Atunci clar iti trebuie alt joc. 🙂
Tu ai inventat jocul? Felicitari!
Auzi, Sofia stie sa citeasca? Ca poate da peste articolul asta si nu mai faci tu schema cu trasul de limba. Inca imi aduc aminte de mine si de raspunsurile monosilabice pe care le dadeam cand ma intreba cineva despre ce am facut la gradi sau la scoala. Si acum ma enerveaza intrebarea daca ai un iubit!
Haha, pana va ajunge Sofia sa citeasca bloguri pe internet, sigur voi fi fost deja nevoita sa inventez alte chestii. 🙂
Exact! Si acum parca o vad pe maica-mea cum imi punea farfuria de ciorba in fata cu grija sa nu se verse, in timp ce eu, cu privirea in gol, asteptam tirul de intrebari pe care-l stiam deja pe de rost: „Ce-ai facut la scoala? Te-a ascultat la ceva? V-a adus vreo teza?” Bineinteles ca nu faceam niciodata nimic la scoala, nu ma asculta niciodata la nimic si nici nu ne aducea vreo teza:))
Cred ca intrebarea asta „ce-ai facut la gradi/scoala?” in formula asta e clar sortita raspunsurilor monosilabice. Pe de o parte pentru copiii mici, a raspunde la ea ar insemna sa faca un rezumat al intamplarilor de la gradinita din ziua respectiva ori majoritatea sunt prea micuti pt asa ceva, iar pt copiii mari e enervanta pt ca se simt cumva controlati. De aceea da, cel putin pt copiii mici,sunt mult mai indicate intrebarile concrete, la obiect cum s-ar zice gen „Ce-ai mancat azi la gradi?” puse direct sau in ideea de joaca asa cum sunt prezentate in articol, daca merge.
Am incercat si eu jocul asta cu Rares dar nu i-a placut deloc si s-a enervat 🙁
Ce am incercat eu si a mers a fost sa inversam rolurile: eu sunt el si el e educatoarea sau eu sunt un coleg de-al lui si el e el sau educatoarea. Si tot prin joc incepi sa te plangi ca vrei aia sau ailalta (cum fac si ei), ca vreau mancare, ca vreau apa, ca un alt copil m-a lovit sau mi-a luat jucaria … si prin reactia lui vad cu reactioneaza educatoare la gradinita.
Genial, mai ales penultimul paragraf, multumesc de idei!