Despre vaccinuri și bloguri

Zilnic, oameni buni, zilnic îmi scrie cineva să mă întrebe dacă eu am vaccinat sau nu copiii și ce motive am avut să da sau să nu. Ceea ce mi se pare înfricoșător, e clar că oamenii sunt debusolați, nu mai știu pe cine să creadă, nu mai au încredere în medici, așa că se îndreaptă spre alte persoane în care au încredere, în speranța că ele vor înclina balanța cumva, deși nu-s specialiști, sunt doar niște oameni care au luat decizii pentru propria familie.

N-ar trebui să se întâmple asta.

Ar trebui ca oamenii să meargă la medic pentru sfaturi legate de sănătate, la coafor să-și facă părul și la profesor dacă vor să învețe o limbă străină. Nu orice lucru iese bine dacă e home-made, cu tutorialul de pe youtube în față. Pe internet poate oricine să publice orice, fără responsabilitate, uneori fără vreun sâmbure de adevăr. Și apoi, dacă iese rău, ce veți face? Veți strânge bloggerul de gât, că el n-a vaccinat și voi ați făcut la fel, iar copilul s-a îmbolnăvit de cine știe ce boală? Sau invers, că ați vaccinat pentru că așa a făcut și bloggerul, și ceva a mers prost? Medicul vă sfătuiește pe baza unor studii și e responsabil pentru ce spune. Autorii de texte pe internet puțini sunt moral responsabili, că despre legal nici nu poate fi vorba pe la noi. Dac-ar fi, am avea câțiva pe la închisoare pentru prostiile pe care le publică și care afectează dramatic viețile celor care citesc. Sigur, fiecare e responsabil pentru deciziile pe care le ia, dar dacă știi că lumea te citește și face ca tine, n-ar trebui să te lase inima să oferi sfaturi radicale.

Blogurile sunt aici ca să umple timp, să genereze emoții, să ofere experiențe personale, nu ca să ajute alți oameni să decidă dacă să vaccineze sau nu.

Dacă medicul la care mergi și care-ți cunoaște copilul nu te-a convins, mergi la altul, cu lista de întrebări pregătită. Nu căuta răspunsuri pe internet.

shutterstock_455879764

Așadar, dragii mei, poziția mea apropo de acest subiect este aceasta: nu o să scriu nici un articol aici pe blog despre situația vaccinurilor la copiii mei. Nici n-o să vă dau această informație în privat. Și o fac pentru voi, nu pentru că-s eu secretoasă. Deși da, nu e treaba nimănui în afară de noi dacă și cum am vaccinat și nici n-ar trebui ca decizia mea să influențeze deciziile altora. Fiecare părinte trebuie să decidă informat și asumat, să caute, să afle, să întrebe oameni care au studii și experiență în domeniu, să se socotească și apoi să aplice ce le-a reieșit că e de făcut.

Vă rog să nu vă supărați pe mine, eu chiar cred că acesta e genul de lucru important și cu efecte pe termen lung care trebuie cântărit bine înainte, alături de oameni care cunosc bine și teoria, și practica. Dacă și cât am vaccinat eu nu este relevant decât pentru mine și pentru copiii mei.

Sursa foto: vaccin via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

177 comentarii

  1. Situația e teribila si nici măcar cazurile in care copilași nevinovați au avut de suferit sau au murit de pe urma ignorantei parinților care asculta de „vracii” de pe internet si domnițe ca Olivia Steer nu sunt de ajuns sa trezească lumea la realitate.. Singurii de care imi pare rau sunt acei copii nevinovați. Asta e ca si aia cu laptele praf care omoară copii.

  2. Eu nu stiu ce e cu atatea discutii pe tema asta?! Asa cum dai vit D la copil 2 ani, Paracetamol la febra, antibiotic la pneumoniile bacteriene, asa se facsi vaccinurile din schema obligatorie!
    Daca nu faci niciuna de mai sus inseamna ca esti un idiot care crede in teoriile conspirationiste si nu vede realitatea: populatia planetei a crescut in ultima suta de ani si durata de viata e si mai lunga tot datorita medicamentelor!

    • Sa stii ca cei care nu vaccineaza, nu dau nici vit D, nici paracetamol, nici antibiotic. Din pacate planul lor de crestere al copiilor nu se limiteaza doar la vaccinuri….Niste cunoscuti din acceasi categorie nu au avut incredere in medicul ginecolog care a insistat cu cezariana, si-au luat o moasa neacreditata de pe net si erau sa-si omoare copilul. Tot in spital au ajuns , tot cu cezariana. Insa ei n-au invatat nimic din experienta asta. Tot la moase si vraci de pe net se duc…

    • Ce spui tu este ceea ce cred si eu. Si ce mi-au spus si doctorii pe care îi am în familie. Vaccinurile au fost inventate sa te protejeze și sa salveze vieti.
      Cum e sa ia copilul tău virusul hepatic pentru ca ești tu idiot și „ai decis ce e mai bine pentru el”?!

    • Intrebare, Andreea Ruscea….cum e cand un copil vaccinat cu patru rapeluri importiva unei bacterii face o boala cu sanse de supravietuire 50%, cu sechele, fix de la bacteria importiva careia a fost vaccinat?cine e idiot? Din nou..fiecare stie pt el si pt experienta lui…in chestiunea de fata nu e cazul sa ne dam sfaturi unii altora !

    • E tragic. Se intampla si se stie ca nu toata lumea imunizeaza. Tocmai de asta este esentiala imunitatea de ” turma”, pentru a-i proteja pe cei ce nu sunt imunizati din diferite motive. Daca bacteria respectiva ar fi fost eradicata, s-ar mai fi imbolnavit copilul?

    • In mod normal nu comentez la comentarii, insa ma indigna cu cata lejeritate jigniti! Va rog sa intrebati medicii din familia dvoastra cum se transmite hepatita B si apoi chestionati ratiunea pentru care acest vaccin se face din prima zi de viata. Si apoi va invit sa cititi cateva carti scrise de medici, e plina literatura. Alegerea fiecarui parinte este o asumare a responsabilitatii (sau asa ar trebui) si oricare ar fi aceea, nu il face pe celalalt parinte idiot. Iar medicii sunt oameni, nu Dumnezei, asa cum exista si medici profesionisti, asa exista si medici (gastro-enterologi, sa zicem) care beau alcool peste limita, mananca total nesanatos si fumeaza non stop. Ce ne facem daca cerem sfaturi despre alimentatie unui astfel de medic ( ca deh, e medic, stie el ce stie)?!?!

    • Se vaccineaza cat mai repede dupa nastere deoarece gravida este testata doar in primul trimestru, ea putand sa se infecteze oricand pe perioada sarcinii dar si imediat dupa. Avand in vedere ca virusul hepatic B reprezinta o contraindicatie in alaptare dar practic nu stii daca mama are sau nu are hep B, vaccinul e o grija in minus. In afara de asta, unii copii au nevoie de anumite manevre invazive, ce presupun sangerare, chiar din primele zile de viata. Chiar sunt oameni ce nu e simt linistiti si usurati cand isi stiu copilul vaccinat? Totusi virusul asta duce usor la ciroza si se presupune ca are un rol important in aparitia cancerulul hepatic. Cat de tare e sa ai o sansa sa nu mai faci unele boli grave?

    • Deea,VHB nu reprezinta o contraindicatie in alaptare,decat daca mama are rani sangerande si/sau viremie f mare. Nu mai informa gresit oamenii..

  3. Mi se pare de bun simt ce ai scris tu.
    Situatiile sunt diferite, oamenii sunt diferiti, iar daca exista medici care nu par de incredere sau nu isi dau interesul, cel mai bine este sa fie schimbati.
    -Nu sunt de acord cu vaccinurile care sunt facute pentru ca „trebuie”. E posibil ca bebelusul/ copilul sa aiba nevoie doar de unele, de niciunele, sau de toate. In functie de toleranta lui la substantele din vaccin si la cum reactioneaza (daca ii face bine sau nu).
    -Dau un exemplu: Eu n-am fost niciodata alaptata, am fost hranita doar cu lapte praf (mama m-a nascut in ’92 la 17 ani, habar nu avea de capul ei, daramite de alaptat, ma rog, alte vremuri), vaccinuri am facut doar cand eram mica si in scoala generala (alea obligatorii, la care te luau pe sus asistentele) si mereu ma imbolnaveam de ceva, in general gripe din alea urate, ba chiar am facut toate bolile copilariei, cu tot cu vaccinuri. Ultimul l-am facut in clasa a9a si de atunci n-am mai avut nicio raceala, daramite gripa, pneumonie sau altele.
    -In schimb, fratele meu, a fost si alaptat si tot bolnavicios este. Si daca nu face unele vaccinuri, il vezi ca face cate o gripa din aia nasoala.
    -Deci, 2 frati, reactii diferite la vaccinuri si la subiectul alaptat.
    Daramite 2 oameni diferiti fara nicio legatura de sange.
    Apreciez mult aceasta postare. Sper sa ajunga la toata lumea si sa nu isi mai dea toate nebunele cu parerea daca trebuie sa vaccinezi sau sa nu vaccinezi copilul, sau sa te arate cu degetul ca esti iresponsabil daca vaccinezi/ nu vaccinezi (oricum, trebuie sa fii putin idiot, daca ajunge sa iti pese de ce crede X-uleasca despre tine) .
    E treaba medicului.

    • E si posibil totusi ca raceli si gripe sa nu aiba nici o treaba cu vaccinurile anti rubeola, TBC, tetanos, si alte vaccinuri pe care le-ai facut tu si cu fratetu. La asta te-ai gandit?

    • Georgi,
      Cand erai tu copil nu se făceau vaccinuri pentru rubeola/rujeola/oreion.. Deci da, ai facut bolile copilăriei asa cum le-am facut si eu, 2 saptamani de stat acasă cu complicații. Dar uite, nu am facut nici polio, nici tetanos, nici difterie. Si da, am mai răcit ca pentru răceala din nou, nu m-a vaccinat nimeni ca nici nu trebuie.. Dar pentru prevenția bolilor ălora grave da, trebuie.

    • Si înainte sa ma introduci in categoria nebunelor care își dau cu părerea despre vaccinuri, sunt un doctor care își bazează răspunsul pe ani de studii si evidentă științifică.

    • Stii ca daca faci vaccinuri, nu inseamna ca nu o sa te imbolnavesti ci ca o sa faci o forma usoara a bolii pe cand cei care nu fac, o sa faca o forma avansata si mai urata care in anumite cazuri poate duce si la moarte.

    • Ce-i aia forma usoara? Duduie vaccinul dex: creat scop preventiv si curayiv. De unde scoateti formulele cu forma usoara?
      .

    • Eu am povestit niste lucruri bazate pe experienta proprie si nu cred ca am sugerat ca asa ar trebui sa faca si restul.
      Cred ca nimeni nu a citit partea unde am zis ca oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit la vaccinuri si ca trebuie sa se consulte cu medicii, in privinta propriei sanatati si a copilului.
      Daca mie mi-e bine asa, asa am sa raman. Niciodata nu m-am facut automedicatie, am mers la medic si am ales cea mai buna varianta pentru mine, iar ce am discutat cu medicul meu despre vaccinuri (in privinta MEA), este doar problema noastra. Nu ma intereseaza ce au de zis persoanele de mai sus.
      Daca altora le e bine in alt fel, ca la concluzia asta au ajuns cu medicii LOR, asa ar trebui sa continue.

      Eu am un dinte impotriva celor care isi impun punctul de vedere asupra a ceea ce TREBUIE sa faca altii, ca doar asa au facut ei.
      Nu.

    • Eu as acuza medicii de mallpraxis. La tara toata lumea este vaccinata in absenta analizelor, la rand ca vitele. Desi vaccinurile vin cu indicatii precise , medicul vaccineaza tot, si pe cel alergic si pe ala care are febra sau a luat antibiotic sau aspirina, nu conteaza. Ma uitam decesele bebelusilor cu preponderenta in mediul urban. Medicii merg la instructaje, dar degeaba. Malpraxisul ma noi este un obicei. Am vazut un comentariu al unei mamici ” al meu avea febra dar l-a vaccinat ca deschisese doza” cati copii au murit asa?

  4. *comentariile la această postare ar fi trebuit închise. Altfel, riscăm să ia foc blogul și mai avem nevoie de el.

    Nici eu nu îndrăznesc să emit public o părere, însă permite-mi să te contrazic un pic: Din punct de vedere al sănătății publice, dacă și cât ai vaccinat tu sau eu copilul este destul de relevant. Vaccinarea e o chestie de grup, doar riscurile sunt individuale. 😉
    Hai că ne-am lămurit de numa’.

    Pe mine să mă întrebați de dinți, singurele întrebări la care răspund! 😉

    • Ce anestezie pot face la stomatolog daca alaptez? Am gasit informatii contradictorii si nu mai stiu ce sa mai cred.

    • Niciuna! Am intrebat 3 stomatologi si acelasi raspuns l-am primit. Exista o anestezie mai slaba pt cardiaci dar 2 zile nu ai voie sa alaptezi. Eu am indurat pana am crezut ca fac pe mine de durere sa imi curete o carie de la o masea, dar cum mandra nu se lasa plecata de la titi a ei..nu am mai avut alta optiune.

    • Ana, esti gresit informata. Eu am intrebat stomatologi si consultanti in alaptare acreditati si mi-au dat acelasi raspuns: anestezicul fara adrenalina e sigur, iar cel cu adrenalina poate inhiba temporar reflexul de ejectie a laptelui, dar dupa oricare dintre ele se poate alapta fara probleme.

    • Si atunci vin si eu cu o intrebare, daca dupa o amarata de anestezie locala la stomatolog nu poti alapta atat de mult, eu de ce am putut alapta la o ora dupa cezariana pt care am primit atat epidurala cat si anestezie generala? Cum poate o cantitate f mica de anestezic facuta in gingie sa afecteze mai mult decat o anestezie generala? Si totusi, se alapteaza imediat dupa cezariana. Sa ne mai folosim si logica…zic 😛

    • Te intreb eu..cum ma duc eu la dentist cand , pt un simplu pansament ce avea menirea sa-mi omoare un nerv , am lesinat ? :)))) Cum ?!!!

    • Pansamentul ala doare mult mai tare decat ce urmeaza (lucrare de canal banuiesc). Am facut eu vara asta si nu doare deloc! Mergi fara frica!
      Am alaptat cam 2 ore dupa ce a trecut anestezia.

  5. Eu nu inteleg cum de a ajuns asa dezbatut subiectul vaccinarii in Romania. Nu cred ca exista, dupa parerea mea, posibilitatea de a contesta valoarea pe care un program de vaccinare il poate avea, in conditiile in care omenirea a scapat de variola tocmai datorita unui astfel de program la nivel mondial. Nici nu pot intelege cum un parinte, care poate da copilului antibiotic din prima luna de viata, refuza imunizarea impotriva poliomielitei, de exemplu. Problema mea in prezent este alta: de trei luni nu mai exista vaccinul care se administreaza la doua luni copiilor deoarece Ministerul Sanatatii nu l-a comandat, firma care castigase contractul are datorii, ma rog, ca la noi. Nu mai exista nicaieri in tara, nici in sistemul privat. Sunt furioasa ca trebuie sa depind de toanele institutiilor statului roman acum, cand am un copil. Ne-am gandit sa il achizitionam din strainatate, pleaca saptamana viitoare sotul chiar in Belgia, unde se produce vaccinul, sa vedem daca il gaseste. Am inteles ca saptamana aceasta ministerul de resort a comandat dozele necesare. Vom vedea ce vom face, dar sigur ne vom vaccina copilul. Din cate inteleg, refuzul vaccinari porneste de la faptul ca in vaccin este prezent virusul viu, dar atenuat. Pai asta e ideea unui vaccin, sa determine corpul sa ia masuri (sa faca anticorpi). Ma intreb daca acesti oameni sau copiii lor ar fi muscati de serpi, ar refuza vaccinul antiviperin care i-ar salva si care este facut tot din venin?

    • Se gaseste acum Hexacima in farmacii la noi. Speram sa-l aduca saptamana viitoare si la DSP.

    • Refuzul vaccinului pornește de la faptul că mie sau unei cunoștințe ne-a murit copilul strict din cauza vaccinului, fapt dovedit de aceiași medici care spun senin ” Se mai întâmplă, ți-ai asumat riscul, asta este, există riscul de 1 la 1 milion.”

      Sprijin ideea de a lua fiecare propria decizie și de a-și asuma responsabilitatea , înțeleg ambele părți, dar nu suport ipocrizia. Adică tu trebuie să faci vaccinul, dar când îmi moare copilul, tu închizi ochii, te bucuri în continuare de faptul că al tău a avut noroc ( eu petrec cu el timp doar la cimitir) și după un timp arunci iar cu pietre.

      Bravo!

    • Ok, atunci stai si pazeste-ti copilul de boli care pareau eradicate pana acum si care iti vor duce pasii tot la cimitir … dar cu sanatatea copilului meu cum ramane daca se imbolnaveste de la cel nevaccinat? Atunci cine „inchide ochii”?

    • Vă invit pe toți cei care aruncați cu pietre și pe toți cei atât de hotărâți la înmormântarea unui copil mort din această cauză. Priviți-l, priviți părinții, apoi, Marina, spune-i acelei mame că a făcut bine ce a făcut, astfel copilul tău este bine.

      Repet, fiecare își asumă decizia după ce cântărește foarte bine situația, dar să te proclami atotștiutor și să acuzi și să jignești atâția oameni mi se pare impertinență totală și nu doar atât.

    • Pai copilul tu e vaccinat, deci protejat, nu? Sau pui la indoiala cumva eficienta vaccinurilor?

    • Sunt unii copii care din cauza problemelor imunitare nu pot sa fie vaccinați..( destul de mulți) Pe ei ii protejezi- daca un copil nevaccinat face boala care ar fi putut sa fie prevenita prin vaccinare il îmbolnăvește pe cel care nu a putut din motive obiective sa fie vaccinat.

    • Daca e vaccinat al tau atunci nu ai de ce sa-ti faci griji, corect? motivul pentru care l-ai vaccinat este sa-l imunizezi? atunci de ce stai cu grija?

    • pai daca e vaccinat nu ar trebui sa se imbolnaveasca nu? that’s the whole point!

      si-apoi, bre tanti… cum iti permiti sa vorbesti asa cu cineva care ti-as spus ca i-a murit copilul? te realizezi ce inseamna asta? tu ce-ai face in situatia ei?

      lumeeeeeee, v-ati dus cu capul de tot!

    • Haha, asta chiar e buna! Pai uite, daca copilul tau e vaccinat si al altuia nu, atunci al tau nu poate contacta boala, caci e vaccinat fix impotriva bolii respective. Sau intrebi pt ca nu esti convinsa de eficacitatea vaccinului?

    • Vaccinul nu garanteaza ca nu va face boala respectiva! Dar cu siguranta va face o forma mult mai usoara si fara complicatii pentru ca organismul deja are anticorpi si stie cum si cu ce trebuie sa lupte!

    • Si mai protejezi copiii vâre inca nu au ajuns la vârsta la care se fac anumite vaccinuri( MMR…)

    • Nu sunt aigura, dar cred ca un copil vaccinat tot poate lua un virus si chiar dc nu are efecte asupra lui (pt ca este vaccinat) sa il transmita acasa bebelusului, care inca nu e vaccinat pt ca e prea mic pt acel vaccin.
      In acelasi timp, da, este o realitate ca mor copii din cauza unor vaccinuri, chiar medicii admit asta.
      Tocmai de aceea Ioana zice bine ca e decizia fiecaruia. Din pacate foarte grea, stiindu-se toate aceste realitati :(.

    • Ioana,
      Sunt unii copii care din cauza problemelor imunitare nu pot sa fie vaccinați..( destul de mulți) Pe ei ii protejezi- daca un copil nevaccinat face boala care ar fi putut sa fie prevenita prin vaccinare il îmbolnăvește pe cel care nu a putut din motive obiective sa fie vaccinat. Cam asa funcționează

    • Pai draga mea, cum sa se imbolnaveasca copilul tau vaccinat de la al meu nevaccinat? Iarta-ma dar de ce l-ai mai vaccinat daca exista riscul ca copilul tau desi imunizat sa se imbolnaveasca. Care e rolul vaccinurilor atunci??

    • Exista copii prea mici, sub doua luni, care nu pot fi inca vaccinati. Nici dupa prima doza, protectia nu e foarte mare, de aceea e nevoie de mai multe doze. In plus, protectia oferita de vaccin nu e 100%, ci undeva 90-95%. Adica din 100 de copii vaccinati, 5-10 nu sunt protejati. Ei se pot imbolnavi. Asta daca chiar va intereseaza cum se poate imbolnavi un copil vaccinat de la unul nevaccinat si nu doar repetati papagaliceste intrebarea.

    • 7 persoane ati intrebat aceeasi chestie una dupa alta. E evident ca explicatia/raspunsul la intrebare nu va intereseaza, ci doar o repetati pentru ca aveti impresia ca astfel ii incuiati pe cei pro-vaccin. Intrebarea nu e retorica, ea are un raspuns clar si simplu, pentru cine chiar vrea sa stie. L-am scris si eu, si altii mai sus. Cat despre ton, el nu exista intr-o comunicare scrisa. Iar daca faci o afirmatie intr-un spatiu public cum este acesta, iti asumi si raspunsurile primite, chiar daca ele sunt critice.

    • Degeaba, deja si-au format parerea. Cu unii oameni nu ai ce discuta, ca nu sunt deschisi la asta. Si e clar ca acelor oameni nu le pasa de copiii prea mici ca sa fie vaccinati, sau ne-vaccinabili sau la care nu a functionat vaccinul. Le pasa doar de ei si de ai lor si se ascund dupa faza cu „daca restul sunt vaccinati, ce conteaza daca al meu nu e?”.

    • Plus ca sunt vaccinuri (cel impotriva rujeolei si compania) care se fac dupa o anumita varsta. Logic, copilul meu mic de cateva luni se va imbolnavi de la copilul tau bonavior dar pe care nu l-ai vaccinat pentru ca asa ai vrut!

    • E tragic, nimeni nu se bucura ca uite, ce noroc ca a lovit dincolo. Totusi, privind obiectiv, efecte adverse are orice medicament. Daca citesti prospectele unor siropuri de tuse te ia cu rau. Paracetamolul poate afecta nasol functia hepatica. Ibuprofenul da hemoragii digestive. Nu mai zic de algocalmin si a sa agranulocitoza. Peste toate astea, reactii alergice ce merg de la cateva bubite pana la soc anafilactic. Oamenii au mai murit fiindca au inghitit o aspirina sau un midocalm. Totusi, in acel moment, cand copilul sufera sub ochii tai, parca nu mai conteaza sansele de 1 la 100 de a face o reactie grava. Cand insa boala respectiva e asa, undeva departe, cand nu am vazut-o, nu am simtit-o, 1 la 1 milion e enorm. Sa ii intrebam pe cei ce si-au pierdut toti copiii in epidemii, pe cei ce au trait intr-un plaman din acela artificial, pe toti invalizii ce inseamna pentru ei 1 la 1 milion. Eu stiu supravietuitori ai epidemiilor, am vazut groaza de pe fetele lor cand isi aminteau curti de spitale pline de targi cu trupuri micute.
      Ipocrizia e mai mult de partea anti-vaccinistilor. Ei se bazeaza pe imunitatea de turma. Adica, daca toti ” fraierii” astia s-au tot vaccinat de boala a devenit atat de rara, de ce sa ma stresez si sa vaccinez si eu?

    • Si cum veti transporta vaccinul pana in tara?
      In Franta de exemplu, vaccinurile pentru copii se achizitioneaza din farmacie; e scos din frigider si esti indemnat-obligat sa-l tii tot in frigider, pana ajungi la medic cu el pentru administrare.

  6. Eu recunosc : am inima strânsă la fiecare vaccin al fetițelor mele. Dar si dacă nu le-aș face aș avea la fel. Este o situație complicată indiferent de alegerea făcută căci pe termen scurt sau lung NIMENI nu îți oferă garanția că nu se va întâmpla nimic rău. Dacă aș avea certitudinea 100% că nevaccinand copiii vor fi scutiți de reacțiile adverse ale vaccinurilor și că nu se vor îmbolnăvi niciodată, nu le-aș vaccina. Și invers. Dar acest lucru nu ți-l poate garanta nici cel mai bun medic din lume cu toate studiile lui. Ambele părți pro sau contra vaccin se ocupă în a băga frica în părinți pentru a fi de o parte sau de alta. Acum puțin timp a murit în Spania un copil de câțiva anișori de difterie fiindcă nu a fost vaccinat de părinții lui.Nu vă puteți imagina remușcările, părerile de rău și cuvintele lor pline de durere. Pe de altă parte, curând am vizionat un reportaj cu oameni mutilati care spun că de la anumite vaccine sănătate lor s-a schimbat radical în rău în diferite aspecte. Vaccinul este ca o loterie, deși nu ar trebui să fie . Pe măsură ce trec anii se va studia mai mult și se va ști mai multe despre ele.Un singur lucru este cert și anume: orice părinte vrea ce este cel mai bine pentru copiii lui și bazându-se pe acest principiu ia decizia care lui i se pare cea corectă. În timp se va dovedi dacă decizia luată a fost bună. Sau nu.

    • Ruthie, daca ar mai fi butonul de like, l-as folosi de multe ori pentru comentariul tau. Exact temerile astea le am si eu. Niimeni nu poate sa garanteze nimic, totul este loterie.

    • Ai spus un lucru foarte important: decizia de a vaccina sau nu nu trebuie bazata pe frica. Nici sa vaccinam de frica bolilor dar nici sa nu o facem de frica reactiilor adverse

    • Eu nu am vaccinat. Voi vaccina inainte ce copilul va intra in colectivitate. Nu sunt o extremistă. Merg imediat cu copilul la doctor. Ma interesez de epidemii. Schema de vaccinare nu e tocmai pe gustul meu. Mi se pare da trebuie actualizată si individualizată pe regiuni, altfel mi se pare superficială. De exemplu in zona mea in fiecare vară sunt zeci de cazuri de meningita. Ma anunta pediatra care lucreaza in urgente. Stiti cum e aia? A fost epidemie in 2012 . A facut nepotul, fetele vecinei. A fost horror. Copii morți si rămasi cu sechele. Anuntul de epidemie a fost asa soptit sa nu se alarmeze lumea. Si cei care nu au stiut de epidemie ajungeau la spital in situații grave. Nepotul meu a mers la urgente la 5 minute dupa ce s a plâns de dureri de cap. E bine acum. Hepatită c? Vaccin in 2016? Nu exista deh. Exista studii cum ca se pot concepe copii fara ovul dar nu pt hepatită sau hiv. Soacra are hepatită c si socru miu. Nah ce sa va zic cu vaccinele lor obligatorii eu nu ma simt in SIGURANTAAAA. Eu zic ca exista mai multe motive pentru care oamenii nu vaccineaza. Nu as generealiza cazurile.

    • Exista un motiv foarte clar pt care nu au fost concepute pana acum vaccinuri pe virusul hepatitic C si HPV. Sunt virusuri cu o foarte mare variabilitate genetica, astfel incat invelisurile nu seama deloc intre ele. Astfel, este foarte greu sa se conceapa un vaccin sub orice forma.

  7. Nu e doar in Romania epidemie pe subiect, Germania e la fel insa aici exista si medici cu pareri pro si contra. Mai mult, sunt specialisti care spun lucruri complet opuse, medici care iti spun ca au vazut cazuri de handicap major din cauza si din cauza lipsei de vaccin, medici care spun ca e absolut ok ca un sugar sa fie vaccinat impotriva hepatitei si altii care spun ca acest vaccin poate sa astepte, medici care isi recunosc datoria fata de copilul tau dar si cea fata de „turma”. Adunati toate informatiile pertinente si decideti pentru copilul vostru. Eu am decis sa il vaccinez partial si mai tarziu decat o face norma insa am facut asta dupa discutii cu 3 medici si apel la propria ratiune. Nu de pe Internet!!

    • Exact asa si la noi! Mai ales ca fetita mea are si o boala autoimuna. Dar am cerut nu 3, ci 5 pareri (medicale) si am avut noroc de medici destupati, care sa tina cont de datele individuale ale copilului.

    • cristina, pot sa te contactez in privat? daca da, te rog lasa-mi un semn la gratielasturza@gmail.com. multumesc! am si eu o boala autoimuna, si nu stiu daca bebe va avea sau nu, si mi-au fi de folos niste informatii de la tine…

  8. Hai ca iti zic eu de ce oamenii fac asta. Din cauza teoriei conspiratiei. A devenit o chestie atat de larg raspandita asta cu ” masonii si big Pharma care vor sa ne ucida ” incat foarte multi chiar cred ca pe undeva exista un astfel de plan, in care evident ca medicii sunt in rolurile principale. Dar poate ca tu, ca persoana publica si jurnalist, ai acces la anumite informatii, iar daca nu ai vaccinat ” stii tu ce stii”. Asa cum se creaza cate o isterie daca se afla ca un medic nu a vaccinat copilul , desi poate copilul chiar avea contraindicatii clare, poate e vorba doar de o amanare sau poate medicul e pur si simplu idiot. Totusi, fiindca acest lucru intareste convingerile lor, parintii exclud ipotezele logice si iau aceste actiuni ale acelui medic drept exemplu de urmat.

    • Bună te-ai gandit vreodata ca poate acel medic nu e idiot? Te-ai gandit vreodata sa studiezi istoria vaccinurilor si a vaccinarilor si aici vorbesc de statistici de la inceputul vaccinarilor si statisticile epidemiilor si sa le compari? Daca nu atunci poate ti-ar prinde bine putin studiu

    • Eu sunt medic, cu alte cuvinte nu am studiat deloc cu miile de ore fiziologie, fiziopatologie, imunologie, farmacologie. Ma duc acum repejor sa studiez, sa intreb pe google ce imi recomanda.

  9. In cazul meu este posibil ca vaccinul sa fi salvat o viata. M-am vaccinat impotriva varicelei inainte sa raman gravida. In primul trimestru de sarcina fetita cea mare a facut varicela. Eu si bebe am fost protejati.
    Bunica mea cand era gravida cu mama a fost muscata de un caine si a facut cateva antirabice in burta. Nu a patit nimic mama.
    Astea sunt intamplarile mele in care cred. Nu am cunoscut nici un copil afectat de vaccinuri.

    • Vaccinul de varicela nu inseamna ca tu nu mai faci varicela. Inseamna ca nu faci forma de varicela care acum 200 de ani ne ucidea stramosii. Faci o forma mult mai blanda.

    • Stiu povestea. Insa eu NU am facut boala in iunie,fiind vaccinata din decembrie. Si era imposibil sa nu iau,am dormit cu fata si am stat2sapt cu ea numai in casa. Mi am facut si anticorpii si sunt activati pe viata. Am fost la mai multi medici si mi au zis ca e imposibil sa iau.

    • Cinderella, toti gandim asa pentru ca nici un medic nu vrea sa recunoasca care sunt acele boli provocate sau declansate de contactul corpului unui copil de 2, 4 sau 6 luni cu un virus/bacil periculos. Uita-te pe net, sunt mii de cazuri (sau milioane) de copii afectati de vaccinuri. Suntem binecuvantate ca nu cunoastem pe nimeni, dar DACA acel copil autist din vecini nu ar fi devenit niciodata autist daca nu ar fi fost vaccinat? Cine imi vindeca/ readuce la viata copilul daca face o reactie severa la vaccin? OARE chiar nu am cunoscut nici un copil afectat de vaccin?!

    • Of Doamne, de cate ori trebuie sa se explice faptul ca nu exista niciun legatura intre vaccinare si autism. Acel studiu a fost falsificat; mai mult, studiu a fost facut pe 6 sau 9 copii. Asa ca puteti sa vorbiti cat vreti despre reactiile adverse ale vaccinurilor care sunt reale si demonstrate stiintific si pe care un parinte trebuie sa si le asume la fel cum isi asuma riscul de hepatita acuta fulminanta cand ii da copilului un paracetamol, dar va rog sa intelegeti ca nu exista nicio legatura intre autism si vaccinare.

    • studiul a fost facut pe exact 13 copii. Chiar si nefalsificat daca era, tot nu se puteanumi un studiu. esantionul e extrem de mic pentru a putea trage concluzii de pe urmma studiului.

      Apoi, autismul e innascut si ori e declansat de la nastere ori se declanseaza la un moment dat. Coincidenta face ca autismul sa poate fi diagnosticat cel mai bine in jurul varstei de 12 luni, si la 12luni se face vaccintul ROR. De aici rezulta ca s-a pus autismul in carca vaccinului ror.

    • Din pacate nu pot sa cred ceea ce scrie pe net nici pro nici contra vaccinarii.
      Eu nu m-am documentat despre vaccinuri de pe net. In decizia mea de a ma vaccina au contribuit urmatoarele persoane:
      PRO VACCINARE: bunica mea fosta farmacista care a trait pe timpul epidemiei de polio, cealalta bunica care a fost muscata de caine cand era gravida cu mama si a facut antirabic in timpul sarcinii in burta, dr de familie fosta pediatra cu experienta de 30 de ani si care nu a vazut niciodata un copil afectat de vaccin (actual are peste 3000 pacienti inscrisi la ea), dr ginecolog care cred ca are 15 ani experienta si care a vazut paciente cu varicela pierzand sarcina. Si CONTRA VACCINARE: un coleg convins ca sora lui are sindromul down pt ca mama lui a facut un vaccin in sarcina, un alt coleg convins ca are MS pentru ca un medic i-a spus ca vaccinurile antigripale (facuse in fiecare an timp de cativa ani)i-au slabit sistemul imunitar si de aceea a facut MS mai devreme(nu a zis ca asta i-a declansat MS, ci doar ca avea sistemul imunitar mai slabit si s-a declansat mai devreme), un alt coleg care a oprit vaccinarea la 4 luni caci atunci fetita lui a facut dermatita atopica (mai tarziu a aflat ca era alergie la laptele de vaca si intre timp fetita vaccinata partial a luat Haemophilus Influenzae Type b (Hib) de care nu mai scapa cu antibiotice) si alte persoane din anturaj pe care eu personal le consider cu IQ mai slab si cu personal issues. Am ales vaccinarea pentru ca am pus in balanta dovezile REALE, auzite din cazuri REALE si nu inspirate de pe NET. Din pacate Ministerul de Sanatate nu se pricepe de informarea publicului. S-a facut grupul de Vaccinologie format din medici dar putini stiu despre el ….

  10. Felicitari pentru articol!!!
    Eu de regula nu fac comentarii pe internet, dar vreau acum sa te felicit pentru toate articolele tale, te urmaresc in fiecare zi.
    PS am cumparat cartea „Te iubesc orice ai face” pentru fetita mea Ema 🙂 acum doarme cu ea in fiecare seara. Partea cu degetelul in mamaliga fierbinte este preferata fetitei mele.

  11. Ioana, comentariile de genul „cei care nu isi vaccineaza copiii si nu le dau vitamina D si paracetamol sunt idioti” (parafrazez ptr ca nu retin mot a mot comrntariul) mie mi se par foarte jignitoare si nu ar trebui aprobate.
    Cand vorbim de bloguri care isi dau cu parerea, da, total de acord ca nu ar trebui sa vaccinezi sau sa nu o faci pentru ca asa a zis x-ulescu. Dar daca blogul are articole documentate, cu studii oficiale, pe care le aduna la un loc…nu ate nicio relevanta ca e blog sau un site

    • Tu ai citit blogul piersicutei? Pare f documentat, da o tona de surse, ce nu stii insa si nu verifica nimeni carnatul ala insirat e ca scoate informatia din context intr-un fel de noaptea mintii. Nu, blogurile nu sunt sursa pt decizii medicale

    • E foarte usor sa iei diverse articole de pe net, pe care sa le prezinti drept studii, si sa le dai drept dovada pentru lucrurile pe care le sustii. Un om normal care nu e doctor poate sa le ia drept bune. Drept dovada studiul pe care il citeaza Olivia Steer care zice: ” Cum de mă încumet să spun asta: o altă publicație medicală prestigioasă, Lancet Oncology, a reprodus pe temă (LINK AICI) mai multe studii anul trecut, după ce s-a descoperit că și formele agresive de cancer par sa între în remisie totală, în timp. Cu condiția să fie lăsate în pace.”
      Eu stiam ca stiinta se bazeaza pe fapte dovedite, nu pe fapte care „par” sa se intample. E alegerea fiecaruia pe ce isi bazeaza deciziile, darr cand viata ta e in joc, poate nu-ti vine sa-ti bazezi deciziile pe lucruri care par, ci pe lucruri dovedite.

    • Exact, Cami. Daca iti pui mintea si iei la verificat fiecare sursa din asta citata , vezi ori ca srudiul ala era un scam, ca nu a respectat regulile, ori ca informatia e scoasa din context si interpretata cum ii convine, si tot asa. Eu am avut plictiseala acum cativa ani sa ii combat unei tanti din asta fiecare citat aiurea de la sursa, pe un grup. O saptamana si 400 de comentarii mai tarziu, nu a reusit sa aduca nici o sursa credibila, nici una, doar sa profereze amenintari tipice cu va injectati copiii cu cancer.
      Eu nu stiu ce studii au autoarele de bloguri din astea de medicina pe net.
      Dar, ca fapt divers, eu am facut 4 ani de facultate plus 2 plus 2 de master si am 14 ani experienta in meseria mea si sunt chiar buna. Cum ar fi sa vina niste doamne care sa-mi spuna ca au citit ele nu stiu cate pe internet si eu de fapt sunt varza, sunt parte dintr-o conspiratie mondiala si stiu ele mai bine decat mine cum se face meseria mea ? cam in pielea asta sunt medicii
      nu sunt medic, sunt analist de informatii. Daca as cita bloguri la surse ar rade si curcile de mine. E important sa te informezi, dar selecteaza sursa. Formula as si blogurile nu sunt surse credibile pe teme medicale. Pt retete de prajituri, sunt excelente. Desi uneori nu-ti ies. Pfuai si ce te faci, ca prajitura nu-i totuna cu sanatatea

  12. Este adevarat ca faptul ca v-ati vaccinat sau nu copiii este un lucru confidential si respect asta, totusi nu poti sa zici ca e relevant doar pentru voi. De fapt asta mi-ar placea sa constientizeze lumea. Ca vaccinarea e o chestiune de grup, o dilema sociala, este importanta (sau nu, sa mentinem discutia echilibrata :p) pentru societate, cat pt individ. Variola a ucis milioane pana cand a fost eradicata prin vaccin. Si in fine. Exemple sunt multe.

    • Ea nu vrea sa influenteze lumea in acest sens si bine face, nu e medic , nu e om de stiinta, avem blog, discutam, dar nu ne jucam cu vieti. Eu mi am vaccinat copiii, pot spune asta, eu nu sunt leader de opinie, ea este, are un blog f bine cotat, apare la tv, la evenimente.

  13. Ba e si treaba celor din jur. Dacă un hippiot din ăsta nevaccinat face rubeola ptr ca se inchina la steer si piersicuta se intalneste cu o gravida si biata gravida nu mai are imunitate ok… Eu zic ca ar merita dati in judecata cel putin. Ca sa nu vorbesc mai nepoliticos. Frate daca nu vaccinezi ca esti cretin si anti societate moderna stai naiba in codru si mananca brusture bio si mai stiu eu ce si lasa naibii in pace societatea care vrea sa traiasca ok

    • ” Frate „, vorbești complet inadecvat și sunt convinsă că te și porți ca atare, așa că se pare că tu ești cea care trebuie să dispară din societate. Frate. 😉

    • Dincolo de limbajul „inadecvat”, ai vreo parere despre ipoteza pe care a scris-o Cristina privind gravida fara imunitate care intra in contact cu hippiotul nevaccinat? 🙂

      Si totodata, ai vreo cunostinta caruia i-a murit copilul „STRICT” din cauza vaccinului? („Refuzul vaccinului pornește de la faptul că mie sau unei cunoștințe ne-a murit copilul strict din cauza vaccinului, fapt dovedit de aceiași medici care spun senin ” Se mai întâmplă, ți-ai asumat riscul, asta este, există riscul de 1 la 1 milion.”)

    • Maria, eu nu lansez ipoteze. Fiecare se informează și decide în consecință.

      Și ca să îți satisfac această curiozitate, da, am trăit drama de două ori, a doua oară am pierdut o verișoară îndepărtată de 7 ani, deci vârstă mai mare, care răspunsese foarte bine până atunci la vaccinuri. Acum, vrei să îți povestesc despre autopsie și despre faptul că și în cele două zile cât a mai trăit un copil de 2 ani, medicii au spus clar că este o reacție a vaccinului, iar ulterior au și mi-au și scris asta pe o hârtie blestemată?!

      Eu nu am scris până acum nici să îmi dau cu părerea, nici să conving pe cineva, fiecare face tot ceea ce consideră de cuviință, dar mi-e silă de ipocrizie exprimată prin atotștiutori care cunosc adevărul suprem, Calea.

    • Anul trecut au fot 8 cazuri de rubeola in romania, 5 vaccinati, 3 nevaccinabili. De 10 ani in europa nu au fost cazuri de deces de rubeola in europa tocmai datorita vaccinarii si testarii de anticorpi pre-sarcina si vaccinarii, deci cazul tau nu are sanse sa se intample.

    • Adica au murit mai multi vaccinati?? Tare asta. Deci ce sens au vaccinurile?? Asta e ca si cu TBC-ul, vaccinam contra lui din primele zile de viata si totusi suntem printre primii din EU la TBC. De ce???

    • Am facut TBC desi mi-au fost facute toate vaccinurile. Spitalele de TBC sunt pline de tineri bolnavi, care cu siguranta au vaccinul facut, ca la vremea cand s-au nascut nu statea niciun parinte sa se intrebe daca sa-l faca sau nu. N-am multe cunostinte medicale, dar m-ar fi interesat raspunsul la intrebarea: „De ce am facut TBC daca eram vaccinata?”. Cand ii intreb, medicii ridica din umeri…

    • IQ, sunt f f multi nevaccinati, de aia. Tata a lucrat 30 de ani in clinica de specialitate, sunt comunitati de rromi cu sutele unde tb sa intre cu jandarmii cand au un pozitiv depistat accidental, ca altfel dumnezeu cu mila . Eu am emigrat in Olanda acum 2.5 ani, aici nu se mai vaccineaza anti tbc, oare de ce? Numai noi, indienii and stuff. .. aici rata vaccinarii este de peste 90 la suta. Stii cum e anual cand e sezonul varicelei si altora? Fac 3-5 copii din toata scoala (200 plus ) . Stii cum era in bucuresti? 7-8 pe grupa de 20

    • Eu ma indoiesc ca medicii ridica din umeri cand explicatia e simpla. In afara de anti-gripale BCG are cea mai slaba eficacitate 70-80% (la copii, la adulti si mai putin). Si eficacitatea e de 10-15 ani. Motivul pt care nu se fac rapeluri (ca la TDaP de ex) e ca eficacitatea e si mai scazuta la adulti. Dar pentru populatiile cu risc se reconanda rapel. Si OMS de ex discuta de nevoia unui vaccin anti-tbc mai eficace. Chiar nu e nimic de ridicat din umeri. Se stie de ce chiar cu vaccinare exista in unele tari cazuri de tbc la adulti.

    • In primul rand, mai multi vaccinati au ajuns la spital, fiindca majoritatea nevaccinatilor sunt oricum ori foarte saraci si needucati ori anti-sistem si nu merg la medic. La tara familii intregi nu au certificate de nastere la copii, deci despre ce vorbim?
      Cat despre TBC, desi ma indoiesc ca medicii nu au stiut sa lamureasca problema,explic eu: vaccinul nu protejeaza impotriva bolii, se stie ca nu s-a reusit fabricarea unui vaccin atat de eficient. Vaccinul protejeaza copilasii impotriva formelor diseminate, deseori fatale. Cu alte cuvinte, este esentil ca acest vaccin sa fie facut cat mai repede dupa nastere, copiii pana in 5 ani facand forme grave ( meningita TB si miliara TB). Vaccinul le scade mult sansele de a face aceste forme. Tocmai de aceea nu se recomanda revaccinarea nicicand in cursul vietii.

    • nu a murit nimeni de rubeola de zeci de ani in Romania. A murit acum 10 ani cred un copil in Germania, care era cu leucemie. Nu au fost nici macar internati. Sunt doar 8 cazuri de imbolnavire raportate de medici catre minister (adicale pacienti ce au ajuns la medic). Nu se moare din rubeola sau rujeola, sunt niste bube si uneori febra la copiii/adultii mai sensibili.

    • te contrazic. Chiar anul asta au fost 3 decese de rubeola, in Romnia si e epidemie in tara, dar mai ales in cateva judete (printre care si mirificul Mures, de unde sunt eu cu peste 1400 cazuri de abia asteptam sa ii pot face micutei ROR, sa nu ajung sa ma inchid efectiv cu ea in casa. Ce sa zic de parc…nu am aut curaj sa o duc in parc exact din motivul asta, pana acum nu a socializat cu copilasi de varsta ei, de frica si paranoia mea in legatura cu rujeola, insa la cate cazuri au fost, zic ca paranoia mea nu e degeaba).

    • „Nu vaccinezi si esti cretin? „Stii ce e cretinismul? Sper sa nu afli vreodata. Ce e drept trăim intr o societate in care suntem protejați si in siguranta. Noroc ca suntem V accinati. Scuze, in ce lume trăiesti? In societatea moderna de azi te plimbi frumos, vaccinat complet, si da un analfabet fara permis peste familia ta. Saga continua pe tema asta. Nu ne ar strica sa fim mai educați si sa nu ne jignim in nicio situație.

    • Limbajul dvs lasa de dorit.
      Nu sunt nici idioata, nici hippie-oata sau cretina.
      Copilul meu de 1 an nu este vaccinat din aceleași motive pentru care al Dvs este vaccinat si anume , dorința ca el sa fie bine, sănătos. Am preferat sa aștept, sa nu decid nimic, având in vedere ca, nu am întâlnit surse( medici ) care sa ma facă sa iau o decizie hotărâtoare dupa ce ies din cabinetul lor.
      Dar acest fapt, nu ma face in niciun caz idioata , mâncătoare de brusture bio.
      Cine e aceasta societate care ” trăiește ok „? Cei care mănâncă 90% din supermarket ?
      Din păcate, nu e de aruncat cu pietre in părinții care, chiar își dau silinta sa reînvete sa mănânce sănătos si care încearcă din răsputeri sa-si învețe copii care e mâncarea adevarata si care nu.
      Asa ca, stimata doamna sau mama, nici ca puteam citi un comentariu mai malițios decât al dvs.

    • Fara a da sfaturi sau a judeca, stiu din anumite surse ca tusea convulsiva circula bine-mersi pein tara. Unii sugari mor inainte de a fi diagnosticati corect, de fapt prea putini medici realizeaza ce amploare a luat fenomenul anti-vaccin. Sfatul unor pediatri si infectionisti care au realizat ce grava e situatia: daca copilul tuseste specific acestei boli, luati in considerare si aceasta boala.

    • Chapeau, Diana! Nici eu nu am vaccinat. Pt ca medicul pediatru (mentionez ca locuiesc in Bucuresti si ca cel mic este luat in observatie de un medic pediatru bine cotat, la o clinica privata cunoscuta) mi-a spus asa mai cu jumatate de gura: „mai bine mai asteptati cu vaccinurile si poate….chiar nu i le mai faceti; sau faceti doar doua-trei mai importante”. E drept, copilul meu avea niste pb de sanatate (minore, slava Domnului) atunci, dar cand am revenit cu intrebarea, cateva luni mai apoi, mi s-a raspuns din nou „mai asteptam…mai bine nu”; desi pb copilului erau rezolvate. Si nu, nu era medic homeopat. Ca sa elucidam si asta. Decizia mea in legatura cu vaccinul nu este batuta in cuie. Mai sap (la medici, in special) si voi vedea in viitor. Dar atata vehementa de la cei pro-vaccin rar am intalnit. In afara de doamna Steer si de doamna cu blogul Piersicuta (care au dreptul lor la opinie si cui nu ii convine, nu citeste) nu am intalnit inca persoana care sa aiba copil nevaccinat si sa fie asa vehementa impotriva vaccinarii cum sunt cei pro-vaccinare. Inca suntem o tara libera si, inca, avem dreptul de a alege. Fiecare face asa cum crede ca e mai bine pentru el si copilul lui. In loc sa se dezbata atat cine cum cat a vaccinat, mai bine am dezbate daca intr-adevar sunt nocive vaccinurile si unde ne-am putea informa cel mai bine, etc.

    • Liliana, alegerea ta poate distruge vietile altora. Faptul ca tot mai multi parinti decid sa nu vaccineze readuce pe ‘scena’ boli pe care teoretic le cam rezolvau vaccinurile. SI MOR COPII NEVINOVATI. Nu stiu ce medici ai consultat, cumnata-mea e pediatru (30 de ani in Romania, acum si in Spania), am intrat in legatura cu cel putin alti 10 medici de specialitate – pentru diverse consulturi – si absolut NIMENI nu a spus enormitatea ca nu trebuie vaccinat copilul. Exista cateva cazuri in care vaccinul poate face rau, dar in acest caz copiii sunt protejati de ‘imunitatea de turma’. Daca scade procentul celor imunizati, ne distram cu tot felul de numere de imbolnaviri si de MORTI. COPII MORTI, repet. Nu adulti, nu puscariasi, nu animale. COPII NEVINOVATI.

      Libertatea ta in acest caz are mari sanse sa elibereze unele familii de ‘efortul’ cresterii unui copil.

      Eu sincer cred ca trebuie introdusa obligativitatea vaccinarii si gata. Inteleg ca si pe alte meridiane incepe sa se poarte ideea in cauza.

    • Si gravida aia de ce nu e vaccinata? De ce nu si-a facut rapelurile din timp ca sa nu stea ca pe ace de cate ori aude cate un caz de boala? De ce e vina celui nevaccinat ca ea nu e vaccinata?

    • Caz concret: gravida care sia dozat anticorpii inainte de sarcina si erau ok, deco a crezut ca a avut boala. A intalnit idiotul de parinte cu copil cu rubeola. A facut boala si a pierdut copilul. Punct. Caz unic? Absolut deloc. Stiti cate cazuri de rubeola congentala au fost in romania? Cati au murit de tuse convulsiva doar acum in 2016 doar in bucuresti? Cate cazuri de tuse convulsiva complicate au fost ?

  14. Eu am doua pediatre in care am mare incredere. Le-am intrebat pe amandoua si am stat si am gandit lucrurile…nu am vrut sa citesc toate articolele propagandistice de o parte sau alta. Am cerut parerea medicilor si tot lor statisticile. Conform statisticilor, riscurile de efecr advers devastator e mult mai mare la cei care fac boala decat la cei care fac vaccinul. Iar incidenta unor boli chiar e mare, a altora nu, dar vorbim despre boli mortale, ca tetanosul….deci eu am zis da. Si da, am si eu emotii si ma tem de efecte adverse, dar sunt sigura ca daca nu as face as tremura la orice epidemie sau rana deschisa…

  15. De ce sa nu cauti pe internet? Sa asculti numai de oameni indoctronati? Ce parere aveti ca vaccinurile ,toate vaccinurile sunt contaminate cu glyphosate ? Aaa nu lasati ! Nu mai cautati pe internet ! Duceti- va la doctor care de aia e si platit si nu e de capul lui un doctor. Un doctor lucreaza intr- un sistem , pentru sistem, daca nu va suporta consecintele. Cate dintre voi v- ati obosit sa vedeti documentarul ‘ Vaxxed’? Cate dintre voi stiu cine e William Thompston ?! Cate dintre voi stiu ca este un cercetator senior care a lucrat la CDC si are 10 000 de documente si inregesitrari prin care poate dovedi ca studiile efectuate de el in legatura cu vaccinul ROR si autism au fost distruse si datele au fost fraudate? Dar mai bine nu cautati pe net. Duceti- va la doctor si atat. De ce sa va puneti intrebari?! Faceti ce vi se spune . Este mai bine asa . Cate dintre voi stiu ca polio este asimptomatic in 98% din cazuri si din alea 2 % nu paralizeaza toti. Cate dintre voi stiu ca daca va moare un copil de la vaccin, sau copilul ramane cu sechele nu poti da in judecata companiile farmaceutice. Sunt multe de aflat si informatia e acolo . Mii de mame care sufera. 1 din 50 de copii are autism. Cancerul la copii a crescut , boli autoimune sunt in floare , alergii grave, astm , paralizii, inflamatii ale stomacului , creierului , maduvei spinarii, sindromul mortii subite la copii, meningite, lupus , epilepsie si convulsii etc. Cate dintre voi stiti exact ingredientele? cate stiti ca alumminiul pe care il injectezi se acumuleaza in creier? Cate dintre voi stiti ca exista Adn uman in vacvinuri ? Adn de animale si virusuri de animale , unele care pot cauza cancer? Cate dintre voi stiti de SV 40 , virusul de maimuta care a contaminat 98 de milioane de oameni, cu toate ca CDC ul stia? Cate stiti despre epidemiile de meningita cauzate de Ror Ubreck ? Au lasat epidemii de meningita in Canada , apoi l- au scos de acolo si i- au schimbat numele si l- au trimis in Marea Britanie si acolo a fost epidemie de meningita iar ! Si nu s- au oprit ! I – au schimbat numele si l- au trimis in Brazilia si acolo a cauzat alta epidemie de meningita si de abia atunci l- au oprit si au venit cu noul ROR care cauzeaza epidemii de autism! Si ei vor sa musamalizeze totul si trucheaza datele si studiile si il discrediteaza pe Andrew Weikfield ! Dar de ce sa va mai interesati pe net? Duceti – va la doctor si faceti ce vi se spune pentru ca si el , la randul lui face ce i se spune. Pe idee , crede si nu cerceta! Cate dintre voi stiu de Gardasil si Cervirix si de riscurile acestor vaccinuri anti HPv? Stiti cine e Diane Harper? Stiti ca ea este cercetatoare care a lucrat la elaborarea acestor vaccinuri si a declarat deschis ca ele sunt periculoase si sterilizeza si paralizeaza fetele si baietii ?! Stiti ca si Colegiul Doctorilor Pediatri din America au anuntat printr- o scrisoare oficiala ca vaccinurile HPV vin cu riscuri ridicate , sterilizeaza? Stiti ca aces vaccin e interzis in Japonia si alte tari? Stiti ca acuma vor sa il dea in Romania fetelor si baietilor de 9 ani ?! Acceptati ca asa va spune doctorul?! Acceptati sa nu va informati si sa faceti doar ce vi se spune?! Stiti ca in Sua medicul pediatru primeste de la asigurarea medicala Blue Cross Blue Shield suma de 400 de dolari pentru fiecare copil care primeste toate vaccinurile din schema recomandata?! Asta ar insemna un bonus in jur de 40.000 de mii de dolari anual . Oare ce credeti ca vor recomanda doctorii? Voi stiti ca acuma este un scandal in Sua in care este implicat doctorul Sears? Oare cine e el si de ce este in pericol sa i se ia licenta medicala? Mai bine nu va mai informati pe internet! Crede! Nu cerceta! Asculta ce zice doctorul! Suporta singur consecintele!!!! Ignoranta este drumul catre iad.

    • Poti sa te informezi pe internet. Riscul e insa sa te si dezinformezi. Cum se pare ca ai facut tu… Vaxxed nu e documentar. Thompson nu a zis si nici dovedit ceea ce predinde Wakefield ca ar fi zis/dovedit… Articolul original al lui Wakefield avea 12 participanti! 12… 6 cu autism, 6 fara (initial la 3 fusesera falsificate rezultatele pentru a da 9 din 12)…

      Stii de ce i se cere licenta lui Sears? Nu pentru ca e antivax ci pentru neglijenta medicala, pentru ca intre altele nu a cerut teste specifice cand un copil a venit la el cudureri puternice de cap dupa ce tatal l-a lovit cu un ciocan… si as putea continua dar sigur nimic nu te va convinge ca de fapt esti grav dezinformata…

    • Eu doar vreau sa ii felicit pe cei care au avut rabdarea sa citeasca tot comentariul de mai sus. ?

    • Daca nu terminai cu „ignoranta este drumul catre iad” poate ca iti ramanea 1% de credibilitate.

  16. De fapt, daca si cat ai vaccinat copii e o chestiune de sanatate publica ce are efecte asupra tuturor oamenilor din societate pentru ca vaccinurile sunt cel mai eficiente cand gradul de imunizare este mai mare in populatie. Dar, aceasta informatie e relevanta la scoala sau la gradinita, nu pe un blog.

    Iar oamenii care inca au dubii daca sa-si vaccineze sau nu copilul chiar si dupa ce un medic competent le-a explicat cum sta treaba, ar trebui sa caute pe google poze cu variola sau cu poliomelita (in special forma care afecteaza centrii respiratorii si in care supravietuiesti doar cu ventilatie artificiala). Si daca aceste lucruri nu sunt de ajuns, sa citeasca putin despre tratamentul TBC (boala foarte raspandita in Romania si avem si foarte multi oameni care nici macar nu stiu ca o au) care dureaza 6 luni cel putin si are efecte adverse ca si chimioterapia. Poate vor mai merge o data la medic si vor lasa teoria conspiratiei.

    • Ioana, cei care au acum TBC sunt vaccinati. In conditiile astea, cum explici raspandirea asa de mare a bolii?

    • Nu toti sunt vaccinati. In plus, imunitatea trebuie reinnoita prin rapelluri.
      Iar vaccinul nu ofera protectie 100%, iar asta e un lucru acceptat in comunitatea medicala.
      Plus ca exista mai multe tipuri de vaccinuri care ofera anumite grade de imunitate.

  17. Pentru cei care doresc „sa se informeze”, respectiv sa auda/citeasca „pareri”: recomand audierea unui curs sau citirea unui manual de imunologie. Din ala pentru studenti la medicina. Unde sunt explicate pe larg reactiile, de ce si cum se petrec ele, cum si unde si de ce actioneaza vaccinurile, precum si LIMITELE stiintifice la zi. Adica alea DOVEDITE si verificate. Medicina nu e nici magazin cu garantie inclusa, nici nu se substituie lui Dumnezeu, dar nici vrajitorie cu incantatii si tratament cu praf de stele. Orice procedura medicala implica anumite riscuri, la fel si neefectuarea ei.
    Sunt medic si mi-am vaccinat copiii in deplina cunostinta de cauza. Exista contraindicatii pentru diversele vaccinuri, de aceea e necesara consultatia medicala inaintea vaccinarii. Mai multe pareri medicale nu au cum sa strice. In mod normal, aceste pareri ar trebui sa coincida in proportie de 80-90%.

  18. Situatia este mult mai complicata decat … Documenteaza-te si Alege… Nici un medic nu isi asuma nici o raspundere! El face RECOMANDARI, tu iti asumi toate! Si nici in ceea ce scrie pe pe ici pe colo nu poti sa cezi! Sa mai spun ca totul este o afacere? Si ca interesele proprii primeaza peste sanatatea omului… Daca nu as fi fost trecuta prin foc cu toti medicii priceputi si renumiti si cu domeniu farmaceutic in care am activat suficient incat sa nu imi mai trebuiasca, poate urmam constincios turma, dar sa ma lupt continuu cu „si eu cum fac sa ii fie bine copilului?”

    • Asa este si ce mi-am mai smuls parul din cap ca am lasat decizia la medic! Copilul meu tremurand si vanat la fata in cabinet..m-am invatat minte pe viata! Am citit DUPA aceea. Saptamani si luni, noptile cu lanterna,ochii paienjeniti. De ce am avut incredere? De ce nu am citit eu?

    • Wow, un exemplu concret despre cum functioneaza logica conspirationistilor:) Populatia lumii se indreapta catre 9 miliarde tocmai pentru ca exista zone in lumea asta deficitare la capitolul vaccinuri, servicii sanitare si planificare familiala. Tarile dezvoltate care au access la aceste servicii au copii mai putini pentru ca au o calitate a vietii mai ridicata (sper ca nu e nevoie sa iti explic si corelatia asta). Asadar daca reusim sa ridicam calitatea vietii pentru mai multi oameni, poate poate reusim sa nu ne calcam in picioare pana in 2050.

      Te sfatuiesc sa citesti putin despre cine sunt acesti „Natural News”, inainte sa ii citezi cu atata ardoare:

      https://en.wikipedia.org/wiki/Natural_News

      Au scris despre un tratament homeopat pentru Ebola, printre alte mii de enormitati.

  19. Iti multumesc si aici pentru acest articol si pentru tot ce ai publicat pana acum, te citesc zilnic.

    Asa este, fiecare parinte trebuie sa se documenteze din surse sigure, insemnand cadre medicale, si apoi sa ia o decizie asumata, medicii iti prezinta optiunile, si asa este normal, decizia iti apartine, nimeni altcineva nu poate si nici nu ar trebui sa ia decizia pentru tine.

  20. Buna,
    Ma aflu intr o situatie foarte neplacuta si teoretic stiu foarte bine ce am facut,insa cu pusul in practica este foarte greu.Probabil ca de asta si scriu,sa mi se intareasca convingerea ca iau cea mai buna decizie.Sunt casatorita de 7 ani,am o fetita de 5 ani si de ceva vreme sotul are iesiri violente,de fapt ce sa ma mai ascund dupa degete ,a dat in mine.E greu sa o scriu,sa o pronunt,dar cam asta e realitatea.Evident ca dupa spusele lui e vina mea,pentru ca insist in anumite chestii dar eu cred cu toata convingerea ca nu exisat nici un motiv din lume pentru a genera un astfel de comportament.Partea proasta e ca trebuie sa o supun pe fetitA la tot felul de schimbari,gen casa,gradinita atunci cand o sa fac pasul de separare si imi e teama pentru ea,pentru mine, nu stiu cum va face fata schimbarilor si cum ii voi putea eu explica ca amine vom dormi in alta casa si vom merga la alta gradinita.
    A trait cineva o astfel de experienta si si-ar dori sa mi o impartaseasca?
    Multumesc,

    M.

    • eu cred ca fetita e mult mai afectata sa isi vada mama batuta si umilita verbal decat sa schimbe casa si gradinita. imi pare rau pentru situatia ta si sper sa ai taria sa pleci de langa sotul tau. multe chestii se pot ierta intr`o relatie dar nu violenta fizica.

    • Imi pare rau pentru ceea ce ai indurat, dar in cazul tau singura solutie buna atat pentru fetita ta cat si pentru tine sunt sa pleci de langa sotul tau abuziv. Cred ca stii si tu asta, si sper sa ai aproape persoane care sa te ajute sa faci acest pas ACUM!

    • Nu exista asemenea argument „E vina ta, de-aia am dat in tine”. Un om care raspunde cu pumni si nu cu argumente, nu are ce cauta langa tine si langa copil.
      De fapt, un barbat care loveste o femeie, nu are ce sa caute langa ea.
      Pur si simplu nu exista.
      NU mai sta langa el. Pleaca, cat poti de repede.
      Azi iti da o palma, maine un pumn, poimaine te baga in spital.
      Un copil nu are ce sa invete intr-o familie unde exista violenta.
      Mai bine, voi doua linistite si atat.
      Asta cu explicatul, e cea mai usoara treaba. Fata va intelege. Are 5 ani, poti purta o discutie, cat de cat logica. Ba chiar, in felul asta, invata sa nu accepte persoane violente in preajma ei si sa plece. Nu conteaza ca este ruda/ coleg/ prieten/ sot, etc. Daca mami e puternica si pleaca, o sa tina minte mai tarziu si iti va multumi pentru asta, in loc sa aiba amintiri urate.

      Aia mai grea este sa pleci de acolo. Dar tu pleci, esti puternica si poti.
      Iti tin pumnii.

    • Se vorbeste cumva aici de un vaccin anti-violenta? Ar fi bine. Imi pare rau de situatia in care te afli, dar poate primul pas in a o ameliora e sa fii la subiect!

    • Doamne, Elsa, ma bucur ca nu ai avut de-a face niciodata cu violenta domestica, ai fi stiut cat de greu ii este persoanei abuzate sa vb despre asta. Ca nu stii/vrei sa ii spui nimic e una, dar chiar sa nu ai niciun dram de empatie fata de ea….

  21. A scris cineva mai sus ca riscul ca un vaccin sa cauzeze deces e de 1 la un milon…si ca din cauza aste se tem parintii sa vaccineze copiii, caci un risc oricum exista. Da! Si cred ca riscul unui accident auto care sa cauzeze decese sau sechele e si mai mare decat 1 la un milion, si cu toate astea nu am intalnit parinti care sa nu isi transporte copiii cu masina pentru a-i pazi de acest risc.

    • Riscul de a muri de o boala care poate fi prevenita de vaccin e mult mai mare decat 1 la un milion, asa ca rationamentul asta e absolut ilogic.

    • No…cati ani de studii medicale ai? De cat timp lucrezi in cercetare? In stiinta? Intreb si eu..daca faci astfel de afirmatii ma gandesc ca ,fuck, ai anii de medicina si studiu in spate..

    • In ultimul an, in Ro au fost ceva peste 300 de cazuri de rujeola, 80% la nevaccinati. Un bebelus prea mic pentru a putea fi vaccinat a murit.

    • Am mai scris un com mai detaluat dar mi l-a inghitit telefonul asa ca nu reiau… Cifrele mortalitatii la diverse boli care pot fi prevenite de vaccin pot fi gasite usor. Exista statistici pentru tarile dezviltate si da chiar si la cateva sute de cazuri pe an exista cel putin un deces…

    • Stii ce-i amuzant? Cunosc multi parinti care n-au vaccinat, dar nici nu-si duc copiii cu masina in scaune speciale pentru ei. Natura umana e fascinanta (ca sa nu zic prostia umana)

  22. Zici sa nu caut raspunsuri pe internet, ci sa ma duc la medici personal?
    Deja aici am o problema.
    Pe internet ma informez CHIAR de la medici (exista carti, documentare, articole, conferinte publicate toate de medici).
    Daca ma duc la medicul de familie sau la pediatru, e ca si cum m-as duce la macelar sa-l intreb daca e sanatoasa carnea.
    Intelegi dilema mea si de ce ma informez pe internet? 🙂

    • Nu, nu e asa. E ca si cum te-ai duce la medicul veterinar sa il intrebi daca acea macelarie are carne conforma. Medicii nu vand vaccinuri. Da, unii medici au diverse beneficii de la anumite firme de medicamente si prescriu din interes, dar nu toti. Iar cand medicul are „pravalia proprie” e contraproductiv sa prescrie altceva decat ce merge cel mai bine. Acest obicei e cel mai des intalnit la ” dinozaurii” de prin spitale de stat, pe care nici cu macaraua nu ii mai scoti de acolo. Daca e sa ne referim strict la vaccinuri, niciun medic nu are beneficii( mai ales la cele asigurate de stat), automat niciun interes.

  23. Si pe mine ma bulversează total subiectul asta, as vrea sa merg si eu la medicul ăla atat de competent sa imi spună si mie de ce sa mai vaccinez copilul, se pot da nume aici ? Chiar cer o recomandare … Mulțumesc!

  24. Hai sa fim seriosi, nu e deloc o decizie nici personala (afecteaza si sanatatea altora, „invie” niste virusi de mult neutralizati) nici atat de delicata sau dificila pe cum o faci sa para. Lucrurile sunt clare, lasand la o parte teoriile conspiratiei si alte baliverne debitate de niste oameni pe care ma abtin cu greu sa-i calific (de fapt nu reusesc si, mai mult sau mai putin direct, chiar o fac). Una e sa spui ca nu te pronunti pe detalii medicale de administrarea vaccinului, alta e sa eviti un subiect ce se bucura de consens al specialistilor.

  25. Pentru mine e foarte simplu: daca avem incredere in OMS in ceea ce priveste recomandarile legate de alaptare de exemplu, trebuie sa avem incredere in recomandarile lor in ce priveste vaccinarea. Bolile impotriva carora vaccinam au efecte adverse, inclusiv moartea – si in procente mai mari decat se moare dupa vaccinuri (ROR nu are de ex moartea la efecte severe; efectele severe sunt reactie alergica puternica mai putin de 1 la 1 milion, si la o rata si mai mica leziuni cerebrale). Un exemplu: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs286/en/

  26. Felicitari Ioana pentru tot ce faci!

    Te citesc de cativa ani si simt cum cresti, cum infloresti pe zi ce trece cu articole din ce in ce mai bune si mai bine argumentate!

    Scrii foarte frumos, cu emotie si talent, daruire si empatie fata de toti cititorii tai.

    Iti doresc sa ai mintea limpede si senina in continuare, sa ramai la fel de dreapta in fata incercarilor vietii si mai ales sa fii rationala, punctuala si corecta ca in articolul asta!

    Cand puteai sa influentezi cititorii care te admira, tu ai ales, cu buna stiinta, sa responsabilizezi parintii, sa tragi bariera intimitatii si sa-i faci sa se uite in propria lor curte, acolo unde sunt copii lor, alaturi de intentiile lor cele mai bune, faptele si constiinta.

    Orice parinte, informat fiind (nu se pun la socoteala cei care nu citesc nici macar prospectul vaccinurilor), doreste numai binele puiului lui si nimeni nu cred ca trebuie judecat pentru alegerea facuta si asumata!

    Vaccinati sau nu…sanatosi sa fie, sa ne putem bucura de ei in fiecare zi pana la sfarsitul vietii noastre!

    Mult succes! ❤️

  27. Eu nu pot sa-mi dau cu parerea ca n-am ajuns inca acolo. Dar va pot lasa in scris experienta mea de adult nevaccinat. Maica-mea nu mi-a facut, acum 32 de ani, vaccinul de polio. Nici nu mi l-a facut, nici nu mi-a spus. Ajunsa adulta in Germania, am mers sa ma inscriu la cursuri de germana. M-au pus sa dau cu subsemnatul ca am toate vaccinurile, inclusiv pe cel de polio, pentru ca eram in grupa cu oameni veniti din toate colturile lumii. Am semnat. Abia dupa un an am aflat total intamplator ca nu aveam polio facut. Soc si groaza.

    Oameni buni, e decizia voastra daca va vaccinati sau nu copiii. Dar daca nu-i vaccinati, aveti grija sa afle inca din adolescenta, altfel ii puteti pune in pericol de moarte. De la 18 ani e decizia lor daca se vaccineaza sau nu

    • Dupa ce vei deveni mama si iti vezi copilul prima data te minunezi. Imediat apare întrebarea asistentei: il vaccinam, da? Ahhh, ce? Acum? Stați asa sa vorbesc cu sotul. Acum decideți. Hell no. în 9 luni m am c…t pe mine sa nu respir aer nepoluat, sa mănânc sănătos, sa ii cânt, sa fiu zen, sa fiu altruista si pozitivă si acum mi l intepati in primele secunde de viata. Ce contine vaccinul? Nu stiu sava zic doamna, eu sunt asistentă. Nu. Stați putin sa ma dezmeticesc si mai vorbim. Vorbim si cu un medic. Si cu tatăl. Asistență imi zice ca e obligatoriu. A naibii de obligativitate, obligatoriu era sa facă curat in secție ca am plecat acasa fara heap sau tbc DAR am plecat cu clostridium dificil le. Hai sa vedem ce e PRIORITAR. Scăpați de infectiile nosocomiale si pe urma obligati ne sa vaccinam. Incredere in SISTEM 0.

    • Nu cred ca ai inteles mesajul meu. Eu nu ti-am spus sa-ti vaccinezi sau nu copilul. Eu ti-am spus doar sa-l informezi daca nu l-ai vaccinat.

    • Si sa te informezi inainte sa ajungi in sala de nasteri, sa „scapi” de surprize asa „neplacute”. Probabil ca e vina sistemului ca nu’ti tine un curs de medicina in timp ce nasti…

    • Da sau un curs inainte de nastere sa nu ne mai informăm de pe iNternet din tot felul de surse suspecte.

  28. Eu înțeleg de ce ai luat decizia asta, la nivelul de expunere al familiei tale mi se pare o alegere foarte înțeleaptă. As avea însă o întrebare: de ce nu reacționezi la prostiile pe care le debitează o anumită doamnă despre mamografii etc? O reacție eleganta, așa cum numai tu știi, nu e musai să o mentionezi pe doamna respectiva. Ceva de genul: doamnelor, mergeți la control, prevenție etc. Sau invita aici un medic să povestească despre subiect.

    • Eu sunt foarte curioasa in legatura cu subiectul mamografie, pe care nu l-am studiat. Am mastoza fibrochistica, mi-a gasit asta la un ecograf general. Mai am un caz in familie, ei i-au crescut chisturile si i-au fost extirpati ambii sani.
      Mie nu mi-a recomandat nici un doctor sa fac mamografie. Nici in Romania, nici in alta tara.
      Deci nu inteleg deloc cum unii merg la preventie, iar mie mi s-a zis ca „mai rau fac” si ca n-am nevoie. Practic nu fac nimic pt. mastoza aia.

    • D, in romania cunosc femei care fac la cerere (deci nu trimise de dr) ca asa stiu ele ca e bine, sau mai rau, ca stiu ele ca au ceva si fac pana … gasesc. Din pacate aparatele in Ro sunt vechi si prost calibrate, si la cateva iradieri pe an ….
      Ca si tine am fost la dr si in Ro si in afara tarii si im s-a spus clar ca mamografia nu, ca exista alte metode mai moderne si mai neinvazive. Argumentul dar de dr din strainatate e unul din medicina elvetiana: de 2 ani nu se face preventiv. Am gasit apoi un studiu in sua /uk unde se facea preventiv, si unde pe 90 mii de femei timp de zeci de ani, jumatate cu mamografii jumatate fara, incidenta de cancer la san a fost asemanatoare.

      Rata de rateu (fals pozitiv sau fals negativ ) de 20% este o rata f. mare; m-am jucat sa fac modelul matematic si am vazut si dogmatic ca nu isi are rostul.

  29. Probabil datorită educației primite, eu nu pot să concep cum cineva poate să ia decizia de a nu-și vaccina copilul dar nu o să-i jignesc pe aceia care nu o fac. Doar spun că nu-i înțeleg. (De exemplu, la fel, nu-i înțeleg pe cei care mănâncă raw-vegan sau cred în zodiac)
    Eu sunt vaccinată și mi-am vaccinat copiii.
    Am avut coleg de facultate care nu putea merge decât în cârje în urma polimelitei făcute la vârsta de 2 ani. Nu făcuse vaccinul…

  30. Mi se pare foarte tristă situația asta, ca în anul 2016, cu atâta acces la informație și specialiști, să luăm de-a bună ce găsim scris pe interneți, fără nici un filtru personal.

    • Internetul este o biblioteca virtuala,care e problema? si filtrul personal chiar functioneaza cand il folosim.Ce stiam cand m-am dus la vaccinul de 2 luni? Ca e „vaccinul de 2 luni” -asa de „informata” eram.! Si mi-am luat rasplata,adica copilul a platit! Pe internet am gasit dupa aceea prospectul si mi s-a facut rau cand am citit la efecte adverse exact ce avusese al meu copil! Doctorul informatul nu mi-a suflat nimic de vreun efect secundar! Nu ii obliga constiinta si codul deontologic sa ne informeze corect si in amanunt?

  31. Corect, o parte din medicii cunoscuti personal au aceeasi parere: vaccinurile daca ramaneau cu productia de la Cantacuzino asa cum ne-am vaccinat toti din generatiile noastre, era totul mai mult decat bine dar avand in vedere ca in tarile de unde se importa daca apare o problema si vaccinul este retras iar la noi Min Sanatatii continua distribuirea aceluiasi lot de vaccin cu acela din tara de origine………e destul de clar ca cealalta parte de medici sunt cumparati cu comisioane.

    • iti confirm, si asta dupa discutii cu angajat Cantacuzino. Productia de vaccin contra TBC s-a inchis la sf anului 2010 si din 2011 s-a importat unul din Danemarca (diferenta de pret fiind de cateva ori mai mare cel nou). Dupa 2 luni de vaccinare cu cel din Danemarca s-a oprit complet vaccinarea pt aproape un an, datorita efectelor secundare (la 6 sapt. de la vaccin au fost cateva sute de copilasi cu tuberculoza ganglionara, si cateva sute doar inregistrati la spitalul Nasta din bucuresti). Interesul de schimbare a fost doar pecuniar (spagi in minister, si se poate verifica online ce comisioane iau unii medici de la firmele farmaceutice).

      La fel, vaccinul anti polio, cel acre a oprit boala, s-a retras de pe piata din ani 1960-1070. Cel care ajungea o singura doza pt imunitate, si costa productia undeva la sub 1 dolar doza, si pe care si Cantacuzino ar fi putut sa il faca (pt ca a iesit deja din perioada de acoperire licenta etc). Primul nu se mia gaseste, dar fetita mea am vaccinat-o cu Infarix ce costa o doza 170 lei, si e nevoie de 5 doze, si la final sa aud la dr surpriza ca unii copii au fost testati de anticorpi si nici nu ii au.

  32. M-am saturat de oprobiul public pentru cei care refuza vaccinurile! Paradoxal, acum 7 ani facem parte si eu din grupul „responsabil”. Pana la proba contrarie. Vaccinurile pot dauna mai puțin dramatic decât moartea: Astm, alergii alimentare, dermatita atopica, agitatie si nervozitate.(copil care se musca singur si isi smulgea părul din cap -efectul secundar al tratamentului pt astm). Toate la primul copil, pana am căutat alternativa. In mare parte, acum la 8 ani este recuperata integral. Copilul al doilea, nevaccinat, cu o stare de sănătate mult mai buna. Viroze rare si usoare, temperament echilibrat. Medicul de familie, intr-o discuție despre vaccinurile Cantacuzino, mi-a spus ca e rămas șocata sa constate ca adjuvantii(aluminiu/thiomersal) erau im cantitate mult mai mare decât cei importati. Asta apropo de cat de bune si mai sigure sunt cele produse in Romania. Si mi\a confirmat ca adjuvantii sunt neurotoxici si ține de fiecare pacient vaccinat daca dezvolta sau nu o afectiune neurologica. ( selectie naturala). Nu a uitat sa adauge ca daca ar fi o epidemie de polio as fugi cu copilul in brate la ea la cabine. Posibil, nu stiu. Momentan spun nu.

  33. Printesa…ai scris in articolul cu lista cheltuieli bebelus revizuita la 2 luni-14.06.2012…la sectiunea ce am mai cumparat: Vaccin la 2 luni, Infanrix Hexa 160 de lei…deci banuiesc ca Sofia e vaccinata.

  34. „Medicul vă sfătuiește pe baza unor studii și e responsabil pentru ce spune” – imi pare foarte rau, nu este asa. Medicul m-a sfatuit dupa niste teorii invatate de el in facultate, studiile le-am citit tot eu, dupa ce copilul a dat ochii peste cap si a urlat minute in sir in cabinet, cand il imbracam sa plecam acasa dupa vaccinarea de la 2 luni. Doctorul se inrosise, copilul se invinetise, se facuse albastrui la fata si tremura ca piftia, iar asistenta mai avea un pic si ma impingea pe usa afara, sa nu cumva sa vada celelalte mame! Acolo era grija lor! Deci nu, chiar nu e responsabil medicul, e mai mult iresponsabil, cum la fel am fost eu iresponsabila ca am dat raspunderea si puterea de decizie la medic in loc sa fi citit EU inainte studiile. Dupa ce le-am citit am putut sa spun un mare NU la urmatoarele vaccinuri. De aceea am acum dupa 6 ani un copil sanatos si fara traume si fara injectii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *