De când a mai crescut, copilul meu a început să mă mintă și mi-e clar că face asta ca să nu mă dezamăgească. De exemplu, îl întreb ce a făcut la teză, el îmi spune că foarte bine, apoi ia 5. Știu sigur că el știe de la început că nu a făcut foarte bine, dar nu vrea să-mi spună adevărul ca să nu mă supere. Cum facem să nu ne mai spună copiii minciuni?
Aceasta a fost una dintre întrebările adresate de un părinte Monicăi Reu la atelierul de empatie de la Constanța. Monica a răspuns:
Copiii refuză să spună adevărul când, măcar o dată, părintele a reacționat contrar așteptărilor copilului atunci când acesta îi spune un adevăr. Copilul a văzut pe fața ta măcar o dată dezamăgirea provocată de adevărul spus de el. Copiii vor să ne facă mereu fericiți, e de înțeles că uneori vor să ne ascundă un adevăr despre care ei știu că ne va întrista. Sfatul meu este să încercăm mereu să primim adevărul de la ei fără dezamăgire. Nu să mimăm bucuria, nici vorbă, doar să simțim și să arătăm copilului că oricât de dureros ar fi un adevăr, minciuna e și mai dureroasă. Primiți cu acceptare și înțelegere orice adevăr al copilului, practicați și voi adevărul cu ei, de fiecare dată, pe înțelesul loc, pentru ca minciuna să nu devină varianta mai bună, mai confortabilă.
Acestea sunt conversațiile pe care le avem alături de părinți din țară în Caravana Empatiei. Am fost la București și Constanța, urmează Timișoara, Deva, Sibiu, Galați și Buzău. E important pentru fiecare dintre noi să primească răspunsuri documentate și valide pentru aceste întrebări esențiale care ne preocupă.
Detalii despre atelierele din țară, teme și înscrieri, aici. Caravana Empatiei este un proiect de suflet al meu realizat împreună cu Monica Reu și Nepi, dezvoltator de mall-uri în toată țara, care ne găzduiește, asigură organizarea locală și acoperă cheltuielile inerente de transport și cazare.
Așa a fost la Constanța, vă mulțumesc! Abia aștept să ajungem la Timișoara, sâmbătă (detalii aici).
Ar fi frumos sa aud ca puteți ajunge și la Iași. Sunt sigură că se vor aduna multi părinți.
Ce frumos spus. Cand cresc mai mari stiu ca exista si alte motive pentru care copiii mint si trebuie sa acceptam si aceste lucruri. Avem nevoie sa ne informam sa putem merge inainte, sa ii iubim orice ar face 🙂
Oamenii care stau pe scaune au platit mai putin sau e doar asa o discriminare?
Atelierul e gratuit, locuri au fost destule, doar ca unii parinti au ales sa stea in picioare ca sa-si poata supraveghea copiii, alerga dupa ei etc.
„îl întreb ce a făcut la teză, el îmi spune că foarte bine, apoi ia 5.” – lipseste contextul. Poate copilul e onest insa are o parere mult prea buna despre competentele lui scolare. Sau poate intr-adevar vrea sa scape de o discutie dificila, dar nu putem sti asta.
Revenind: copiii mint cand nu pot gestiona situatia in care sunt, in prezenta unui mediu nesigur. Adica, pe romaneste, consecinta adevarului poate fi o bataie, o cearta, lucruri confiscate.
Legat de „ce ai facut la teza”, in unele familii „nesiguranta” (care se traducea in final in note de 8 sau 9) se sanctiona inclusiv prin rescrierea lucrarii in fata parintelui si „notarea” ei cu ce cifra i se parea adultului frustrat de viata ca i-ar satisface nevoia de control.
Deci sfat, atentie la context si la detalii.
Na, poate ne vedem si noi fata in fata. 🙂
Bai, ar fi dragut, after all this time.
Vezi, mai, e bine sa mai asculti si de blonde 😉