Harta interactivă a animalelor de la Momki dă dependență! (p)

De o săptămână de când avem harta asta, numai Știu eu! și Mami, i-auzi cum râde broasca marină! aud. Cum face ochi, Sofia se repede la hartă. Ivan se înghesuie și el să arate ba delfinul, ba lama. Degețele mici și grase împung când Oceania, când America de Sud, o mulțime de sunete de animale și informații prețioase despre fiecare ne invadează casa. Mie îmi convine nespus, pentru că nu mai am de strâns după ei plastilină și lego, pot să stau așezată în timp ce ei se înghesuie să afle chestii și-apoi să demonstreze ce-au învățat.

resize-of-harta-interactiva-a-animalelor-animap-printesaurbana-6

Dar să vă explic pe îndelete. Harta asta minunată are și voce! O voce foarte caldă și drăguță de doamnă profesoară care explică lucruri despre animale, la o apăsare de buton. Copiii aud cum fac toate animalele de pe hartă, de-adevăratelea. La apăsarea unui alt buton, vocea minunată începe să pună întrebări, la care copiii răspund apăsând pe hartă în diferite locuri, fie pe animale, fie pe continente sau oceane. Există două grade diferite de dificultate pentru întrebări. Dar mai bine dați voi play și vedeți acest clip.

Când copilul nimerește, vocea drăguță spune Foarte bine! sau Excelent! și Să continuăm!, apoi trece la următoarea întrebare. Când copilul nu nimerește sau îi ia prea mult să găsească punctul căutat, vocea caldă îl invită să mai încerce o dată. Îmi place mult că reacțiile la răspunsuri nu sunt exagerate, nici nu aplaudă nimeni când copilul apasă pe pinguin, nici nu-i mare brânză dacă apasă pe focă din greșeală. Sofia se descurajează foarte repede când greșește, dar cu harta asta n-a avut până acum nici o tristețe majoră, deși a greșit des la început.

Chestia foarte faină e că sunt multe întrebări și chiar dacă se joacă des și vreme îndelungată, copiii nu se plictisesc. Chestia și mai faină e că ei chiar învață lucruri despre animale și am observat asta în timp, când și Sofia și Ivan mi-au cerut detalii despre unele animale, au vrut să le și vadă pe National Geographic, am scos cărțile cu detalii despre animale, am avut subiect de conversație, plus că de la o zi la alta greșesc tot mai puțin când se joacă la hartă!

resize-of-harta-interactiva-mymap-printesaurbana2

resize-of-harta-interactiva-mymap-printesaurbana3

Harta de la Momki e subțire și ușoară și se poate fixa pe perete, în cuie sau cu bandă dubluadezivă, important e să fie cât de cât bine întinsă. Dacă vreți să vă plimbați cu ea de colo colo, merge întinsă și pe parchet, iar copiii se învârt în jurul ei.

resize-of-harta-interactiva-mymap-printesaurbana1

Găsiți harta minune online la Diverta aici, dar și pe Elefant.ro (aici) și eMAG.ro (aici), costă între 130 și 140  de lei. Eu zic că merită, e un joc educativ foarte fain, merge și drept cadou pentru o familie cu copii mai mari de 3 ani.

resize-of-harta-interactiva-animap-printesaurbana5
Noi vă dorim distracție plăcută! La noi sigur este!
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

18 comentarii

  1. Din nefericire, harta nu este disponibila pe niciunul dintre site-uri. Sper sa refaca stocul curand. Este fff interesanta! Multumim pentru info.

  2. Eu nu ma mir 🙂
    Ca de obicei, cand Printesa face reclama la ceva bun, dispar produsele de peste tot. Zic, data viitoare sa-i anunti inainte, ca sa-si pregateasca stocurile si sa nu mai ramana nimeni bosumflat 🙂

    • Aici aveam bucle facute cu o saptamana in urma la salon (HairStage), dar bucle care tin muuult imi fac cu un ondulator ceramic pe care-l iubesc.

    • Wow, o saptamana!
      Trebuie sa incerc si eu atunci Hair Stage, pt. ca la mine buclele nu tin nici macar cateva ore (nici la salon, nici acasa).
      Multumesc de raspuns! 🙂

    • L-am luat dintr-un mall de pe culoar, era o insula acolo… cred ca se numeste Arya brandul.

  3. L-am luat aseara de la un centru comercial si piticu si noi eram in extaz…cautand animale, ne-am distrat de numa…:), mersi mult de recomandare!

  4. O avem si noi de vreo luna si intr-adevar da dependenta! Noi am avut noroc sa o gasim redusa de 2 ori, adica am dat 40 de lei pe ea. Dar oricum, ar fi meritat si mai mult. Recomand fixarea cu banda dublu adeziva pt o folosire mai usoara.

  5. Mulţumesc pentru prezentare. A fost foarte utilă. Am vazut acest joc şi mă gândeam să îl cumpăr dar cum în ultima perioada am mai luat jocuri şi am observat că băieţelul meu nu se joacă cu ele pentru că nu le înţelege sau nu merg cum ar trebui căutam mai multe informaţii. Sper să mai aveţi şi alte astfel de articole pe blog !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *