Beteala de mai

Am iesit sa-mi cumpar niste fistic de la non-stopul din intersectie. Cand ma intorceam cu mainile ocupate de telefoane, chei, o punga de hartie maro plina ochi cu fistic si niste maruntis, vad ca se repede spre mine un fel de hamster mai mare si cu bot de catel, pipernicit si latrand. Ma uitam amuzata cu se ratoia la balerinii mei mov, in timp ce stapanul dihaniei marunte ma linisteste cu „Nu va speriati domnitza, e doar Zaraza, ea nu musca. Beteala musca, aveti grija ca e undeva pe dupa masina aia verde”. Mai sa scap punga de fistic de frica. Strang telefoanele la piept, o imping discret pe Zaraza cu piciorul drept si pasesc incordata spre masina verde. Ca daca e adevarat ca Beteala musca, macar sa am timp sa ma arunc pe capota masinii sau ceva. Trec de masina cu privirea strecurata printre roti, nici urma de Beteala. Aproape de intrarea in scara (spre care am mers aproape cu spatele, de frica sa nu fiu atacata miseleste de decoratiunea de pom), aud un latrat isteric care nu era al Zarazei. Aha, a iesit Beteala, insetata de sange proaspat. Ma arunc in spatele usii blocului si, de la adapost, ma uit infricosata spre masina verde sa vad monstrul. Evident, o pipernicie de caine, galben, scund si scurt, fara dinti si cu blana rara. Eu stiam ca beteala e ceva stralucitor, frumos si colorat, cu care faci o camera sa arate festiv.
Ce viata trebuie sa aiba si vecinul asta al meu… toata ziua la plimbare cu Beteala cea rea si Zaraza cea galagioasa… Now, that’s something to be looking forward to!
Si fisticul e chiar nasol, neprajit si nesarat. Asa-mi trebuie, daca am tinut musai sa ma abtin de la inghetata de fructe de padure. Hai cu viata aia odata, ca asa m-am plictisit aici…