Când mă întorc la ei…

65 comentarii

1. De asta nu mai pleci la Paris. <3

2. Eu consider ca ar fi mai sanatos (in primul rand pt ei!) sa mai stea din cand in cand fara noi (o noapte sau doua), mai ales dupa 5 ani cand orizonturile lor sunt deschise catre intreaga lume! Evident acest lucru tre sa porneasca de la noi, sa ii incurajam si sa le spunem cat de bine o sa le fie cand o sa stea cu bunicii, matusa, prietenii!

3. Offf cat de greu este pentru ei, noi am fost nevoiti sa plecam in delegatii si eu si sotul, in aceeasi saptamana, eu in Canada si el in SUA, iar ei au ramas la rude, apoi sotul a promis ca nu va mai pleca niciodata, el a fost primul care i-a vazut la intoarcere si a zis ca nu le va mai face asta. Din pacate, este inevitabil sa nu lipsim de langa ei uneori:(

   • o boala a copilului a fost cand tati a fost in delegatie plecat. Nu cred in coincidente, mai ales ca dupa aia nu a mai trecut pe la farmacie in urmatorii 6 ani.

4. Offff, mititeii. Simt lipsa părinților orice am spune. Bine ca la întoarcere compensam. Asa se întâmplă și la noi. Nu o putem lua peste tot….

5. Ah, m-ai facut sa plang. Intr-o luna incep serviciul care presupune destul de multe delegatii si pitica de un an ramane acasa cu tati. Acum sefii sunt destul de intelegatori si imi permit sa ma invart cat mai aproape de casa, dar ma gandesc ca n-o sa pot refuza deplasarile prin tara la nesfarsit. Tare greu o sa ne fie la toti 3. 🙁

6. Cred ca le face si lor bine si tie bine sa mai pleci din cand in cand. Am si eu o fetita, am plecat rar de langa ea, dar am plecat.(ma refer peste noapte, 1 noapte, poate 2) timp in care ea a ramas cu tatal ei (cand plecam in delegatii), fie cu bona (cand reuseam sa smulgem si noi 2 zile pentru noi ca si cuplu).
   Copii tai sunt inca mici, dar nu mai sunt atat de mici incat sa nu puteti sa va dezlipiti de ei, fie impreuna sau separat. Daca vreti sa faceti asta, este o alta poveste, sau daca puteti (in sensul ca aveti sau nu cu cine sa ii lasati, etc).
   Iti inteleg inima grea, iti inteleg dorinta de a fi cu ei, seara cand sunt in drum spre casa automat conduc mai repede, pentru ca vreau sa ajung la ei, sa fiu cu ei (prin ei ma refer la fetita mea si sotul meu). Dar in acelasi timp caut si am nevoie si de timpul meu departe. Sa stau putin linistita, sa ma bucur de confortul unui hotel fain, sa ma trezesc sa mananc micul dejun in liniste, sa vorbesc cu alti adulti….
   Si poti sa le zici ca este ok ca mami din cand in cand trebuie sa mai faca si alte lucruri, care ii sunt necesare ei ca om (sa se duca sa lanseze o carte, sa se duca la un eveniment, ceva care te ajuta pe tine sau care e in natura meseriei tale). Stiu ca sunt mici, nu au cum sa inteleaga 100%, dar despre asta este vorba pana la urma, nu suntem doar parinti, suntem si oameni cu job sau cu cariera, care vrem (sau trebuie) sa facem si alte lucruri decat a avea copii si a gravita in jurul lor.
   Imi dau seama ca este un sentiment placut sa fii atat de dorita, de necesara, dar adevarul este ca copii trebuie sa poata sa stea si cu tatal lor perfect in regula o perioada de timp (nu foarte lunga) si sa fie ok, sa nu sufere, sa nu planga dupa tine. Tatal are exact aceiasi importanta ca si mama, in niciun caz mai mica. Si tu trebuie sa poti sa pleci linistita undeva o noapte, stiind ca sotul tau se poate descurca cu ei, si ca vor fi bine toti 3 impreuna.
   Am vazut in multe din textele tale cum transpare aceasta bucurie, a faptului ca (,) copii te vor pe tine si doar pe tine; ca stau dupa tine, ca nu baga alte persoane in camera in moemntul cand vii, etc. Dar afectiunea lor poate fi impartita si poate fi impartita fara probleme. Chiar daca esti acasa, bona (daca o mai aveti) poate prelua din interactiunea cu ei iar tu poti sa faci altceva.
   Sa luam de ex un scenariu (destul de putin plauzibil la noi de ex) de a pleca un wkend la munte doar cu sotul tau, de vineri pana duminica, doar voi doi, un hotel cu spa, poate ski, putina relaxare. Cum ati putea sa faceti asta daca Sofia si Ivan nu stau fara voi?
   E nevoie si de time out de cuplu, nu? Cate din cuplurile cu 1 copil, sau 2 sau 3 sunt puse sub acest asediu in care nu mai gasesc timp pentru ei, asa cat ar trebui, cat de putin? Cate cupluri frumoase in trecut ajung sa se departeze, sa se raceasca, sa nu mai fie nimic din ce au fost, tocmai pentru ca nu si-au dat acest time-out necesar lor, in care au pus copii in bratele bunicilor (sau bonelor sau prietenilor) si au plecat (grozavie) singuri intr-un city break sau la o cabana in varf de munte?
   G.

   • plecarile astea 2 de care spune Ioana in post au fost atipice pentru ca Sofia a avut probleme cu burta si de asta i-a fost rau (nu stiu daca se intelege clar din post ca i-a fost rau fizic, adica, inclusiv cu treziri noaptea etc). Ala micu’ nu a avut probleme, aia mare a plans, pentru ca atunci cand le este rau fizic, amandoi vor automat „la mami”, ceea ce cred ca e normal.

     daca sunt sanatosi, ziua nu au probleme, seara la somn mai intreaba cand vine mami dar trec repede peste si totul este mult mai usor.

   • Pai zi asa, domle! Nu ca a lipsit mami si fix de-aia le-a fost rau…Oricine intelege ca un copil vrea la mama cand ii e rau, insa e usor greu de crezut ca se creaza un haos general cand mama pleaca o noapte. Ce am inteles este ca bunicii nu sunt la indemana, ceea ce face ca timpul vostru in doi sa fie scurt, pretios si greu de obtinut 🙁 Eu las baiatul doar cu bunicii, nu cu bona, prietenii, vecinii sau ce mai sfatuiesc femeile p-aici, lucruri absurde din punctul meu de vedere….Insa il lasam cam o data la 2-3 luni cate o noapte maxim doua la bunici iar noi incercam sa ramanem un cuplu, fiindca copilul va avea nevoie de parinti si mai incolo, cand va fi adolescent. Ce-i vom spune? Mami si tati au stat in funduletul tau pretios nonstop si n-au mai facut dragoste, n-au mai baut un vin, n-au mai vizitat o tara straina doar ei doi si mnah….am divortat DAR te iubim….
     Eu cand lipsesc il gasesc botos si suparat pe mine :)) ma cearta, incearca sa-mi traga una-n cap si cauta cearta ca sa poata plange…dupa care ne impacam. Inca face asta la cei 3 ani ai lui 🙂

   • Nu este absurd din alte puncte de vedere (decat al tau) sa iti lasi copilul cu bona sau cu prietenii.
     Bona noastra o femeie minunata a fost (si este) de 100 de ori mai apropiata de noi decat a fost mama mea in toata viata, prietenii care stau in casa de langa noi s-ar trezi la 3 noaptea daca i-as suna ca am nevoie de ceva, asa cum si noi am face la fel pentru ei.
     Despre ce vorbim?
     Nu toti au norocul sa aiba bunici (in viata de exemplu, sau suficient de incredere incat sa isi lase copilul cu ei) asa ca eu zic ca e mai bine sa lasam „absurditatile” la o parte.
     Si mie mi se pare dramatic postul Ioanei si mi se pare ca se intelegea clar faptul ca copiilor le-a fost rau pentru ca ea nu era acasa.
     G.

   • Atunci e doar o coincidenta nefericita care e putin probabil sa se mai repete deci nu e nici o problema pentru mami sa plece de acasa din nou. Nu trebuie sa faca promisiuni dramatice si nici sa renunte la oportunitati doar pentru ca e posibil sa se mai imbolnaveasca vreun copil exact atunci cand pleaca.
     Dar nu, nu se intelege asta din articol. Se intelege un sacrificiu imens, o dependenta a copiilor de mami si a lui mami de copii. Se intelege ca in cele doua nopti in care a plecat acasa tati nu s-a descurcat cu copii si toti au suferit.
     Sunt un fan al Printesei si o admir enorm pentru munca pe care o face dar cred ca mesajul asta e foarte, foarte gresit. Trist!

   • nu stiu ce sa zic, cred ca e si o diferenta de perceptie aici intre mine si Ioana.

     adica atunci cand esti departe, lucrurile se vad mai dramatic decat atunci cand esti langa ei… de ex. daca vezi pe Skype ca plange copilul ramai cu impresia ca jalea e cat casa, pentru ca nu ai acces la partea de dinainte a apelului in care poate totul a fost bine.

     realmente e o situatie din aia in care nu pot sa fiu obiectiv si cred ca nici Ioana.
     parintele care e plecat da o pondere mai mare momentelor proaste ca pe astea le-a vazut mai mult, parintele care ramane cu ei da o pondere mai mare momentelor bune, mai ales ca eu sunt mai insensibil la tanguielile lor dupa mami – spun cand vine mami, ofer tinut in brate si apoi ignor daca continua.

   • Poate nu va sunati pe Skype dacă iese asa dramatic

   • O relatare obiectivă de la tătic și dovada că mamele exagerează uneori 🙂
     Eu mă gândeam, Ioana, dacă n-ar fi mai bine ca în loc să le promiți că nu mai pleci fără ei și nu mai lipsești noaptea de acasă, să le explici că uneori ești nevoită să pleci, că nu poți să îi iei cu tine pentru că tu o să fii ocupată, nu te poți juca cu ei și pentru ei nu va fi amuzant…din astea, știi tu mai bine ce să le zici 🙂 Eu când trebuie să plec undeva (asta se întâmplă foarte rar), încep pregătirile cu puștiul de 4 ani cu câteva zile înainte, îi spun că o să lipsesc, îi explic cât o să lipsesc cu repere pe care le înțelege el, în general protestează, îmi spune că nu vrea să plec, că vine și el cu mine, dar tot discutând despre asta se obișnuiește cu ideea și apoi despărțirile sunt foarte senine și el e foarte liniștit cât timp lipsesc.

   • nu cred ca eu sunt obiectiv, cred ca nici unul din noi nu este obiectiv, am explicat mai sus (cel ramas are bias spre ok, cel plecat are bias spre not ok).

   • Am lipsit 5 zile de acasa cand fetele aveau 1 ani si5 luni si cea mare 2 ani si 10luni. Mi-a fost foarte greu, ma simteam mizerabil, ca si cum le-as fi parasit. Si ma gandeam ca si fetele vor suferi foarte mult. Surpriza!! S-au distrat super bine cu tati, au mers in vizita, au iesit in parc..a fost chiar foarte ok. Seara la somn era un pic mai greu ca cea mica era alaptata. Dar ii dadea tati apa si se culca la loc. Cu mine se trezeam foarte des si mai miorlaiau. Cu el nu.Nici la telefon nu plangeau. Ma intreba cea mare cand vin, ii spuneam si asta a fost. De atunci, am prins curaj si am mai repetat experienta(doar cate o zi, fara sa raman peste noapte)

   • Eu zic ca depinde si de cat de mult reuseste tatal sa le distraga atentia.eu din motive de sanatate am stat in spital si sotul la dus peste tot ia pus seara desene s au jucat gatit etc.deci a fost ok

   • Din post pare ca i-a fost rău ca a plecat mama si ca Sofia este o șantajistă.

   • Excelent raspuns! Foarte echilibrat. Suntem parintii celui mai iubit si rasfatat baietel din lume (dupa parerea noastra 🙂 ) Si cel mai atasat (obsedat) de mami! Daaar…stie si intelege ca mami mai pleaca cateodata de acasa sa lucreze si nu e nici o tragedie.
     Intotdeuna avem grija sa facem ceva special cand unul din parinti e plecat: un picnic, un loc de joaca nou, o petrecere cu prietenii lui.
     Ii explicam exact unde mergem (cu harta in fata), urmarim zborul avionului pe net, primeste un mic cadou la intoarcere, vorbim pe telefon de cate ori e nevoie ca sa fie el linistit.
     E drept ca n-a fost niciodata bolnav, asta schimba regulile jocului dar niciodata, niciodata nu i-as promite ca nu mai plec noaptea de langa el. E o promisiune pe care stiu ca o sa o incalc la un moment dat si atunci ce rost are?

7. Eu mă întrebce-o să se întâmple dacă Doamne fereşte păteşti ceva şi eşti spitalizată câteva zile (mai multe sau mai puţine). Sau varianta mai nasoală în care se nimereşte şi în timpul vreunei epidemii de ceva şi li se interzice accesul în spital.

8. Din postarea asta reiese o relatie cam nesanatoasa.. Gen bolnavicioasa… Stiu ca unei mame ii creste inima cand vede atata dependenta in micutii ei insa nu duce la nimic echilibrat pe termen lung. Eu cred cu tarie ca orice copil trebuie sa isi „gestioneze” emotiile dupa 5 ani..teama, singurataea, dorul de mami.. Singur trebuie sa gaseasca resorturi interioare sa treaca peste si sa realizeze ca nu e cazul sa exagereze ca mami vine inapoi repede..

9. Pe mine dependenta de mami ma termina. Egoismul din mine zice ca e super, imi creste inima, dar pentru copii imi pare dramatic. Nu mi-as dori sa ma ” doreasca ” mai putin ci sa fie la fel si cu alti oameni. Eu am fost crescuta de bunica si tin minte ca cel mai bine imi era cu ea dar eram la fel de in regula cu ea, cu mama si cu tata, oricare dintre acestia trei imi era suficient. La o adica stateam fara prea multe nazuri sau suferinta si cu ceilalti bunici, ba chiar cu strabunicii si cu o matusa. E drept ca nu am avut niciodata o relatie extrem de apropiata cu mama ( in sensul ca nu ne declaram dragostea si nu ne pupam si imbratisam si ducem dorul) dar cumva cred ca asta mi-a folosit, pe termen lung. Ma intreb cat din parentingul asta le face bine cu adevarat, fiind in antiteza cu societatea si ritmul ei. Am colege ce isi trimit copiii toata vara la bunici, de mici, ei abia asteapta sa mearga acolo. Stiu copii care au bunici/matusi/nasi in acelasi oras si cer sa doarma la ei acasa, uneori mai des decat ar dori parintii. A mea cea mare, in opt ani, a dormit departe de mine doar cand am nascut-o pe sora-sa, sora care nici nu stie cum e sa nu fie mama noaptea acolo, langa ea. In ultima vreme mi se pare ca le-am facut rau, sunt si eu un om si atatea se pot intampla, parca as vrea sa le stiu bine si independente. Am tot citit ca atachment parentingul asta scoate copii independenti dar nu stiu ce presupune exact acea independenta.

   • Attachment parenting e una, dependenta e alta. Noi ne-am crescut copilul in spiritului iubirii neconditionate si al attachment parentingului dar nu am stat 24 din 24 dupa fundul lui. Si nici nu l-am izolat de restul familiei. Acum copilul stie ca mami si tati il iubesc dar si bunicii, matusile si verisorii. E fericit cu noi dar si cu restul familiei.
     Asa ca da, eu pot sa spun ca attachment parentingul scoate copii independenti si fericiti.

   • La primul copil m-am intors la serviciu la 4 luni, a avut bona super, e inca parte din familie. Bunicii nu stau in acelasi oras, o parte inca lucreaza, ne-am vizitat cat de des am putut. La al doilea m-am intors dupa un an, e drept, dar tot a mai stat si cu alte persoane. Totusi, cea mare, desi extrem de sociabila, imi spune si acum ca fara mine in zona mereu lipseste ceva. Ca numai eu stiu sa o tin in brate cum are nevoie, ca eu o inteleg din priviri, ca eu miros a mama si a calm si bine. Chestii din astea….

   • In copilarie adoram sa merg la bunica in vacante. La finalul unei vacante de vara am plans atat de mult dupa bunica, incat nu voiam pur si simplu sa plec. Le-am propus parintilor sa ma lase la scoala acolo. La fel,mai aveam o vecina pe scara, care nu avea copii si ne lua sa dormim la ea. Era ffoarte misto. Si o matusa care locuia la noi in oras si la care ne doream mult de tot sa mergem peste noapte si mama nu ne lasa.

10. Si crezi ca e sanatos pentru ei sa fie atat de dependenti de tine?

    • Sigur ca nu e

11. Eu l-am lasat pe galuscoi in cei aproape doi ani ai lui de doua ori cu bunicii. Odata 2 nopti si a doua oara o noapte. Ne-a fost greu la amandoi, el a plans, a fost trist si suparat si cand ne-am revazut in ziua respectiva nici la baie nu puteam sa merg fara sa creada ca iar plec. De tati a stat mai mult departe si de fiecare data e la fel. Cand vorbim seara cu el nu mai vrea sa inchidem telefonul si dupa plange putin strigandu-l. In noptile in care nu am fost langa el a fost greu, am vorbit prin mesaje cu ai mei mai mult decat o fac in mod obisnuit, mi-am facut mii de griji si am mers cat am putut de repede acasa a doua zi. Daca copilul e bolnav atunci e mult mai greu si e de inteles ca o vrea pe mami, si eu o vreau pe mama cateodata cand imi e rau :)))
    Sunt sigura ca vor mai fi nopti cand va merge la bunici si cu siguranta vor fi vacante pe care le va petrece acolo mai ales ca si pe ei ii vedem rar dar si pentru ca si o saptamana vara petrecuta la bunici ar fi interesanta pentru el. Sa mearga la tara, sa vada ce nu poate vedea in orasul in care locuim. Sa isi faca prieteni si sa manance fructe din copac si sa bea lapte de la un animalut pe care sa il vada de aproape.
    Noi nu locuim in Romania asa ca bunicii ii vedem pe Skype de cele mai multe ori si cand revenim in tara ne fac toate poftele si se intrec in atentii. Cred ca si ei viseaza la o vacanta cu nepotul in care sa ii poata oferi ce mie nu au putut sa imi dea pentru ca lucrau sau mai stiu eu ce alte idei preconcepute aveau atunci.
    Si astept si eu vacanta aia pentru ca imi voi lua sotul si ne vom caza la o pensiune in apropiere si ne vom rasfata o saptamana, asa cum nu am mai facut-o de cand a aparut micul terrorist in viata noastra, pe indelete :))))

    • E mic inca, e normal sa reactioneze asa. „Teroristul” nostru a petrecut prima vacanta singurel la bunici la 4 ani. A fost excelent desi i-a fost dor de noi. Acu de abia asteapta sa se intoarca.
      Pentru un copil crescut in jungla urbana o vacanta la sat in Romania cu pui, porci si pisici cu bunici, verisori, matusi si unchi e o experienta fantastica!

12. ioooi…imi pare rau ca ti-a fost asa greu…dar noi ,Bad Moms de Timisoara,ne-am simtit f bine cu tine! asa ca data viitoare va asteptam p toti 4!!!! sa ne simtim bine IMPREUNA! ?

13. Aveam 7ani jumate cand mama a plecat la maternitate sa o nasca pe sora mea. A fost jalea de pe lume. Am plans enorm atunci cand a plecat, dar pe urma s a dovedit ca e totusi ok cu tata. Acum, de pitica mea de 1an 4l m am despartit o singura noapte (teambuilding) si exact cum spune Ioana, la intoarcere o miroseam si o pupam. In concluzie, daca unii dintre voi puteti si va e bine sa stati fara ei, bravo voua, dar nu ne mai tineti noua teorii, ca le stim f bine. Cu practica e mai greu.

14. Buna,

    Nu vreau sa supar pe nimeni ci doar imi spun parerea.
    Este nornal ceea ce simte Ioana. Da, copiii pot face febra si chiar indigestii de la lipsa mamei. Cunosc copil de 1 an si 9 luni lasat de mama pt 3 zile in grija bunicilor pt a merge cu sotul la mare ca 2 porumbei ca deh asa e moda si copilul a ajuns in urgente cu febra aproape 40 si varsaturi. In urma analizelor nu a iesit nimic… diagnoaticul medicului LIPSA MAMEI. Deci Sofia chiar se simtea rau.
    Eu cred ca in momentul in care ai un copil si il iubesti cu adevarat si ti ai dorit din tot sufletul acel copil nu iti arde nici de week end romantic si alte dragalasenii fara copil. Casnicia nu se destrama din cauza unui copil… casnicia nu inseamna sa fi doar tu cu sotul tau si nu se rezuma la relatiile trupesti ca sa nu spun altfel.
    Draga Ioana, simti exact ce trebuie sunt in asentimentul tau, copiii chiar au suferit pe bune ca tu nu ai fost acasa. Nu e rasfat, nu e cine stie ce fantasmagorie. Copiii sufera si sufera foarte tare.

    • Incerc sa ignor parerea ta ca mamei nu ar trebui sa-i mai arda de dragalasenii cu tati ca ma enervez degeaba.
      Am doar o intrebare.Daca e normal sa fie copii atat de dependenti de mama, pana la a fi bolnavi fizic fara ea: ce se intampla cu copii cand mama ajunge in spital, de exemplu? Se mai intampla: boli, accidente. Se termina lumea? Se imbolnavesc si copii?

    • Serios, asta a fost diagnosticul, lipsa mamei?
      Copiii somatizeaza, ca si adultii de altfel, dar mi-e greu sa cred ca o febra de 40 vine de-acolo

    • Hmm…n-am auzit de asa ceva. De obicei copiii asa mici isi indreapta atentia f repede spre o noua jucarie, activitate. Nu prea cred povestea. Eu incurajez lasarea copiiilor de mici pe maini bune, altele decat mami si tati, ocazional. Trebuie sa inteleaga si copiii ca exista si alte persoane cu care se pot simti bine.

    • Am lucrat în tabere cu copii, mărișori chiar (peste 8 ani) și pot confirma ferm că ai dreptate. Am avut (printre alte cazuri) un băiețel care de dorul mamei a făcut indigestie nasoală după 2 sau 3 nopți departe de casă. Deși îi plăcea în tabără cu colegii, până la urmă a chemat părinții să vină după el să-l ia acasă. Au venit săracii oameni ~200 km să-l ia și când i-a văzut i-au trecut toate, a ”înviat” pur și simplu. A fost bine toată ziua, a participat la activități și a zis că vrea să rămână până la urmă în tabără, iar părinții au plecat pe seară înapoi spre orașul lor. Ei bine, cum s-a făcut noapte, aceleași simptome, aceleași probleme. Până la urmă au venit oamenii înapoi, abia ce ajunseseră acasă după câteva ore de condus. L-au luat, n-a mai rezistat.
      O colegă a acestui băiețel s-a îmbolnăvit (o viroză) când tatăl ei, de care era extrem de atașată, a fost plecat vreo săptămână în delegație nu știu pe unde. A ajuns la spital cu febră 40, medicii i-au administrat antitermice, nu îi scădea temperatura cu nimic, ajunsese săraca să delireze. Tatăl era în drum spre România, când a auzit aproape că a zburat spre casă. A ajuns în spital, a luat-o în brațe, iar după 10-15 minute fata s-a calmat complet, a adormit, temperatura i-a scăzut și n-a mai avut nimic.
      Lipsa părinților stârnește în copii aspecte pe care nici măcar părinții nu le cunosc. Sunt mulți care nu plâng, nu se vaietă, dar nu sunt ei, își schimbă puternic comportamentul. Un alt băiețel venit în tabără cu sora lui mai mare (cu care nu se înțelegea de nicio culoare, dar avea totuși pe cineva din familie cu el) a început să aibă un comportament agresiv și de respingere, se ”dădea grozav” și neînfricat, se lega de ceilalți copii (deși era cel mai mic din grup). Mama lui a rămas uimită de ce a auzit și a spus că nu își amintește să mai fi făcut vreodată asemenea scene. Pentru mine totuși era clar 🙂 Îi lipsea afecțiunea părinților chiar dacă după comportamentul lui ăsta ar fi fost ultimul lucru la care s-ar fi gândit cineva din afara peisajului.

    • Ce crezi ca s-ar intampla daca, Doamne fereste, parintele ar fi in spital sau ar muri? Copilul nu ar reusi sa depaseasca momentul? Sa fim seriosi nu este normal ca un copil sa ajunga la urgenta ca nu isi vede parintii o noapte.

    • In principiu sunt de acord cu tine, dar problema e ca nu e sanatos pentru copil. De la o anumita varsta trebuie invatata independenta, putin cate putin. Nu zic sa-l lasi si sa pleci o saptamana, dar nici lipit de tine nu e ok.

    • Si eu cred ca e adevarat ce zici. Eu anul asta am fost in romania cu fetita de 18 luni fara tata. A fost o urgenta si fetita e tare atasata si de tatsu. Cum am ajuns in romania a facut febra aproape 40. Pana atunci niciodata nu a fost bolnava si nici de cand m-am intors. Plangea seara foarte mult. Am vorbit oe skype cu sotul de vreo doua ori dar se apuca de plans imediat si cerea sa o ia in brate. Cum am ajuns acasa i-au trecut toate relele si cateva zile numai dupa tat-su statea.

15. Si eu sunt mamica unei fetite de aproape 3 ani si nu am plecat nicio noapte fara ea, nu as putea… Fiecare persoana este diferita, fiecare mama, fiecare copil, nu cred ca trebuie blamati cei care isi mai lasa copiii cateo noapte sau cei care nu pot/ nu vor sa o faca… Important este ceea ce simtiti tu si copilul tau. Cu partenerul te poti (re)conecta si la un film dupa ce adoarme copilul sau o iesire impreuna de 2-3 ore.
    Te inteleg, Peinteso si mi se pare ca esti criticata prea dur pt articolul asta! ? Eu sper ca ai nostri copii atat de ‘dependenti’ de noi acum o sa devina niste adulti fara provbleme de incredere sau atasament!

16. Eu zic sa-i mai lasi sa doarma si cu altcineva. Sa pleci cu sotul intr-un weekend si sa-i lasi cu o bona/bunic/bunica. E sanatos si pt voi si pt ei.
    Noi o lasam de cateva luni pe printesa sa doarma la bunici in fiecare sambata.Mergem la pranz, mancam cu totii apoi dupamasa plecam si venim duminica la pranz sa o luam.
    Initial nu a vrut, apoi si-a dat seama ce frumos este cand bunicul o alearga prin casa pana la 10 noaptea apoi ii citeste povesti pana la 12 noaptea. Iar bunica ii face clatite, fursecuri, ce vrea ea. Duminica cand ne vedem suntem si noi fericiti si ea si bunicii.

17. Si ca sa imi inchei pledoaria. Eu de cand fac psihoterapie, mi-am descoperit un atasament nesanatos fata de mama mea, ca sa nu zic obsesie. De mica s-a dezvoltat si credeam ca numai cu mama ma simt bine, ca am nevoie de atentia ei, ca numai ea ma poate calma, etc. Am suferit f mult ca adult cand am nascut si ea nu a venit sa ma ajute pentru lucra. Aveam impresia ca numai de ea am nevoie si ca trebuie sa lase tot sa stea cu mine. Pe sora mea o foloseam ca sa atrag atentia mamei, inventam povesti cum ca sora mea ma bate, etc.
    De abia acum imi dau seama ca nu este sanatos un astfel de atasament si nu trebuie incurajat. Copiii trebuie sa aiba multa incredere in ei si sa invete ca exista viata si fara mama.

18. Ce inteleg eu din articolul asta:
    1. O dependenta nesanatoasa intre tine si copiii tai.
    2. Un tata ce nu e in stare sa isi faca copiii fericiți in lipsa mamei.
    3. Copii ce vor deveni adulții zilei de maine, 2 adulți ce habar nu vor avea cum sa se descurce in jungla umana, fara mama langa ei.

    Am 2 copii, baiat de 6 ani si fetita de 4 ani, copii cu temperamente diferite, gen apa si uleiul 🙂
    In primii 2 ani ai băiatului am fost non stop cu el, zi si noapte, ora de ora, dar ce te faci ca… La un moment dat a trebuit sa o nasc pe sor’sa, si el a trebuit sa ramana cu tatal lui, in care am avut deplina incredere ca ii va acoperi nevoia de mine, si asa a fost 🙂 Au facut drumeții, au fost la pescuit, in parc, chestii gen ce le au consolidat relația tata-fiu, da, si fiu’miu a facut febra si am pus o pe seama unui canin, nici o clipa nu m am gandit ca o face din lipsa mea, cand eu aveam incredere totala in sotul meu ca isi face copilul fericit. Sincer, privind in urma, sa fi gandit asa, cred ca as fi avut o problema… Una de ordinea (ma repet) obsesiei pentru copil. Un copil e fericit si la bunici, si la nasi, sa doarma o noapte la colegul/colega e wow, totul depinde de felul in care tu ca mama gestionezi situatia, al meu pana la 6 ani ai lui a dormit in locurile astea si in nici o clipa nu mi-a plans pe skype, nu sa imbolnavit ci a fost foarte fericit si entuziasmat, fetita a dormit de cateva ori bune la bunici in primii 3 ani, la nasi si colege de gradi si a fost la fel de incantata ca si fratele ei. Atata timp cat iti cresti copilul pe ideea ca tu stii cel mai bine, tu faci cel mai bine si copilul e fericit doar cu tine in preajma, scuza-ma, dar asta nu inseamna nici pe departe un copil independent, cu incredere in el si in cei din jurul lui.
    Si in plus, existați si voi ca si cuplu, faptul ca plecati singuri dintr-un weekend la munte, nu va face niste părinți rai, inainte de a fi parinti, ati fost un cuplu si la fel ramaneti, iar copiii învăța cum sa devină niste adulți cu responsabilitatea unei viitoare relații, pt ca da, ei învăța de f mici din relația noastra: sot-sotie, băiatul il va avea exemplu pe tatal cum se poarta cu o femeie, iar fata cum sa isi faca fericit partenerul, si mai ales, ce așteptări sa aiba din partea unui bărbat, chestii ce pe termen lung au un impact uriaș in relațiile lor pe viitor.
    P.S: Nu am vazut, sau poate am sărit peste, vreun un articol in care copiii sa fie atat de afectați de lipsa tatălui, sau unul in care sa povestesti gen: Cum au iesit ei singuri si copiii au fost foarte fericiți si încantati…

19. Iara-si observ in povestirile tale cum pui accent pe toate trairile si emotiile sofiei,dar ivan cum a reactionat cand te-a vazut? Nu stiu poate asa mi se pare mie,nu este un repros,o simpla parere doar : parca totul se invarte in jurul ei: a zis sofia,a facut sofia,a tipat,a urlat,a plans etc parca mi-a dori sa aud mai mult si de ivan,parca raportezi totul la ea si vad din comportamentul eica si ea constientizeaza lucrul asta !

20. Nu se pot da sfaturi universal valabile, nici sa critici in necunoștință de cauza nu e indicat. Sunt mame si mame, copii si copii. Unele femei sunt f iubitoare de copii, în general nu doar cu ai lor, sunt f atașate de camin, sunt genul acela care emana maternitate prin toți porii si parca sunt făcute sa fie mame. Altele sunt mai reci, mai distante (citeam odată confesiunea unei doctorite care spunea ca nu i-a adus nici pe departe fii-su satisfacțiile pe care i le-a adus profesia si ca nu a impresionat-o niciodată ca i-au iesit doi dinti mai la stânga sau mai la dreapta, exact asa spunea). La fel si copiii, unii sunt f atasati de părinți altii sunt o leaca mai independenti, eu însămi am fost un astfel de copil. N-am plâns după fusta maica-mii, am crescut cinci ani fără tată fara sa sufăr prea tare, ba chiar mi s-a părut aiurea când s-a întors acasă! În tabere toti jeleau când venea autocarul sa ne ia ca se despărțeau de mămica, eu jeleam în ultima zi ca trebuia sa ma întorc acasa:)Si da, apropo de ce am citit mai sus, îmi amintesc si eu ca erau cate unii care nu-si veneau în fire tot timpul plângeau după cei de-acasă!Si-n ziua de azi ca adult la fel sunt, mai distantă, mai rece, nu sunt genul de cloșca in casa, nu-i de mine. Nu stau toata ziua buna ziua cu familia la telefon, ii sun rar si daca nu i-as vedea cu anii n-as simți vreo apăsare. Am frați plecați din tara, ii vad rar si e ok. Nu am copii. Daca as avea mi-as dori enorm sa-mi semene, fiindcă cele mai nefericite combinatii sunt mama distanta-copil atasat, suferă enorm copilul simtindu-se părăsit sau mamă super-protectoare-copil dornic de independenta, aici suferă mama simtindu-se respinsă. Chiar pe blogul asta citeam povestea unei doamne care spunea ca isi iubeste copilul intr-un mod detasat, ca pleca în delegatii ca are o viata activă si e toată lumea bine-mersi! Copilul ei cum de nu-l durea burta, nu facea febra si nu urla după mami? Pur si simplu acolo era combinația potrivita de caractere mama-copil, de-asta se putea. Dar nu merge la toata lumea, cum ti-e norocul. Sau o mai fi si după cum ti-i cresti, nu zic nu, dar în mare parte cred ca primează tipul de personalitate.

21. Va multumesc tuturor pentru grija, eu nu cred ca putem vorbi de vreo dependenta nesanatoasa, sunt totusi mici, nu stiu, mie mi se pare ca ar fi ciudat sa nu simta lipsa mamei in conditiile in care in mod normal stam mult impreuna (iar asta nu are cum sa nu fie ok pentru ei cat sunt mici), in plus, noi nu avem alte persoane de atasament in vietile noastre, nu sunt bunici, matusi sau alte familii, pentru ca asta e situatia noastra acum. Cum ar fi sa plec aiurea asa cate-o noapte din cand in cand, doar ca sa-i obisnuiesc cu asta? N-ar fi ciudat? Sa ma apuc sa platesc oameni straini, ca sa ii obisnuiesc pe copiii de 2 si 4 ani, ca sa ce, mai exact? Ma bucur pentru cei care au ajutor de la bunici, care pot lasa copiii peste noapte, noi nu avem acest noroc. As vrea sa nu mai judecati totul prin prisma propriilor situatii, nu uitati ca unele familii au alta dinamica, fara ca asta sa insemne ca ai lor copii vor fi serios damaged de una sau de alta. Sunt mici, e normal sa vrea la mami, mai ales daca nu se simt bine sau data trecuta cand a lipsit mami nu le-a fost bine.
    In plus, textele acestea pe blogul meu, sunt, desigur, experientele mele, trairile mele, sigur va puteti imagina ca in filmul complet sunt si alte trairi, informatii, experiente, iar eu nu scriu pentru a genera verdicte sau judecati, ci pentru a naste emotii.

    A fost despre mine si Sofia acest episod, cu Ivan am avut un alt episod pe care il voi povesti sau nu, aici sunt bucati de puzzle, nu e toata viata mea, nu puteti spera sa trageti concluzii definitive despre noi bazandu-va pe 1 minut dintr-o zi, cand intr-o zi sunt nu stiu, vreo 86.000 de minute?

    Numai bine tuturor!

    • Si totusi nu ai o indoiala, cat de mica, c-o fi pe undeva gresita decizia asta de a sta langa ei aproape non-stop? De a-i da la gradi cat mai tarziu, de a nu pleca de acasa decat f rar spre deloc? De a sta pe skype si in unica seara din an in care nu esti langa ei, doar ca sa ii vezi plangand de dorul tau?…acum, pe bune, si Robo al tau si-a gasit momentul sa te faca sa te simti excelent ca nu esti acolo sa il salvezi.Putea macar sa nu te sune cu ei cu muci la nas in prim plan.E si el tata, la naiba, oamenii mai si mor, Skype pe lumea cealalta nu cred sa aiba.?Trebuie sa se descurce, sa ii faca macar sa inteleaga ca e firesc ca mami sa nu fie non stop in casa si ca asta nu e motiv de jale….si abia apoi sa te sune sa iai ostoiasca dorul.
      Si, apropo, ce ai face daca ati avea o conditie medie si ar trebui sa lucrezi pe bune…cu plecat de acasa, birou, cm/co la nevoie, si ala limitat ca deh, esti la privat? Ce-ai face daca ai fi o femeie normala, o mama care are nevoie sa plece de acasa 9 ore pe zi ca sa puna mancare pe masa? Chiar crezi ca copiii unei astfel de familii nu sunt ok? Fericiti? Reteta e moderatia….si da, e preferabil sa poti sta cu ei, dar voi deja exagerati si ii cocolositi.

    • Stai putin, cred ca ai inteles gresit unele lucruri. Sofia merge la gradinita de la 3 ani, nu este tarziu, este varsta recomandata de multi psihologi ca cea optima pt intrarea in colectivitate, pt ca abia atunci copilul e constient de sine, se poate exprima, poate povesti ce i se intampla si are beneficii reale din comunitate. Apoi, poate nu esti la curent cu tot ce scriu, insa acestea nu au fost singurele dati in care am lipsit noaptea, s-a mai intamplat de doua ori, cred, apoi, o seara pe saptamana eu nu sunt acasa, e timp cu tati. In multe weekenduri nu sunt, am evenimente, copiii stau iar doar cu tati. In timpul saptamanii, sofi e la gradi de la 9 la 4, Ivan sta cu bona (si cu mine in casa, dar eu lucrez in alta camera) de la 10 la 5 (daca sunt sanatosi altfel stau eu cu ei). Nu, nu mi se pare ca stam excesic de mult timp impreuna, e loc de mult mai mult.
      Si nu, nu sunt de acord ca trebuie sa obisnuiesc copiii cu eventualitatea unui deces al meu. E morbid si extrem si inutil. In cazul in care as merge la job normal nu va fi greu, nu va fi mare diferenta fata de acum.
      Si da, cred ca, copiii care petrec cat mai mult timp de calitate cu mama sau tatal in primii ani de viata sunt mai confortabil emotional, e o convingere personala (sustinuta si de unii specialisti, cum ziceam mai sus).
      Chiar vorbeam de curand cu o educatoarea care imi povestea ce jale e pe copiii de la cresa, cum plang, cum cauta, cum tresar la fiecare usa deschisa, sperand ca e MAMA care vine sa-i ia… de fapt, asta vad si eu cand iau fetita de la gradi, la etajul cu pitici e mereu o jale mare, mare de tot. Da, cred ca in primii ani nu exista prea mult timp cu mami.

    • Prea mult timp alaturi cu copilasi? Imi place cum ai punctat: ar fi loc si de mai mult! La varsta lor acum cresc armonios si echilibrat petrecand cat mai mult timp cu parintii!

    • Eu am o mare dilema. Spui ca bunicii nu va pot ajuta. Pe noi ne-ar putea ajuta dar nu vreau eu asta. Am observat si la ai mei si la socri anumite idei/ mentalitati/ formulări cu care nu suntem de acord: ex „ce urat esti când plângi”, „cum sa nu ii dai caciula in casa dupa baie”, „nu mai iesiti si voi seara in parc ca e periculos, poate veni vreun drogat sa va fure ” samd. Ma tot întreb daca e ok refuzul meu de a lasa copiii singuri la bunici sau sunt eu paranoica. Nu as avea o problema sa ii las dupa 8-9 ani. Dar acum am o frica reala, simt ca nu i-ar fi bine copilului.

    • Stiu ce spui, si mie mi-ar fi foarte greu sa gasesc un echilibru intre nevoia copiilor de bunici si nevoia bunicilor de nepoti pe de o parte si diferentele de abordare intre generatii. Probabil si eu as alege ca tine, in situatia ta… Dar multi spun despre mine ca-s cam extremista si control freak, deci nu stiu daca e neaparat relevant. :)) As zice sa-ti urmezi instinctul… probabil ce simti e ce trebuie.

    • Draga Ioana nu este nimic anormal sa ai o relatie atat de stransa cu copiii ba este f f frumos ce se intampla la voi. Desi mama mea locuieste la noi( Irlanda) sta cu fetita de un anisor cat suntem noi la servici si au o relatie excelenta cand suntem acasa eu si sotul suntem 100% a fetitei.Da si este f frumos.Nu plecam seara nu ne am simti bine nici unul dintre noi sa iesim si fetita acasa sa planga de dorul nostru.Acum este timpul lor al copiilor nostri.Cresc atat de repede!

    • Eu oriunde plec cu sotul fetita vine cu noi. Altfel nici nu ne-am simti bine. Si nici nu ne deranjeaza deloc. Eu cred ca faci bine tot ceea ce faci.

22. Eu o admir pe Printesa Urbana pentru sinceritatea ei. Cred ca ea este constanța din viata copiilor ei, cea care este lângă ei tot timpul. Si daca ritmul lor de viata obisnuit se schimba, ei sufera. Și eu cred ca copiii au nevoie de constanţă în viata lor, asa cum au nevoie de reguli, de ritualuri de culcare și asa mai departe.
    Eu am fost în permanenta alături de copiii mei, pentru faptul ca locuim în străinătate și nu avem aici nici rude cu care sa putem lasă copiii, nici prieteni atât de apropiați. Acum ne-am mutat mai aproape de sora soțului. Am fost la o ședință cu parintii și i-am lăsat pe copii ( 2 și 6 ani) cu verișoara lor (21 de ani) pe care fata cea mica o adora. 2 ore am lipsit. Când m-am întors băiatul dormea, fata era cu verișoara în mijlocul sufrageriei, se jucau. Când m-a văzut, mi-a sărit în brate și deja ii spunea pa verișoarei. Eu am lovit mașina din neatenție pentru ca ma grăbeam acasă. Dacă ma uit în urma, știu ca am exagerat. Dar aia a fost realitatea mea la momentul ala.
    Una e sa stea copiii în fiecare sâmbătă cu bunicii de exemplu, și una e sa stea din când în când…părerea mea. Eu citesc cu drag articolele Ioanei și cu interes comentariile la articole, și întotdeauna găsesc ceva de învățat de la fiecare.

23. Printesa, eu cred ca ROBO are dreptate: imediat ce skype-ul se inchide tragedia nu mai are aceeasi amploare.
    Eu am lipsit in aproape 4 ani o singura noapte de acasa. Am ajuns la urgente, copilul cit era cu mine la spital plingea de se auzeau 4 etaje, dar imediat cum am fost internata si familia a ramas dupa geam s-a calmat, au mers in plina noapte acasa si au povestit povesti, chiar a adormit si s-a trezit tocmai dimineata. In contextul ca pina atunci doarmea doar cu noi in pat, si cu mina in parul meu. Eu foarte mult sper ca ne va fi tot mai bine si mai usor. 🙂

    • Sunt convinsa ca drama acasa nu a fost majora, eu am descris emotia mea, perceptia mea, dorul meu, care au fost asa cum am scris. 🙂

24. Frumos si echilibrat raspunsul printesei.

    Din experienta mea ca mama nu mi am lasat copilul acasa noaptea decat pt cateva ore pentru un eveniment.
    Simt exact aceleasi lucruri ca printesa. Nu imi las copilul doar de dargul ca trebuie sa se invete cu nu stiu cine. Locuiesc in curte cu parintii si bunicii mei. Suntem o familie numeroasa insa m-am ocupat personal si in detaliu de copil. Doar in cazuri exceptionale au venit ai mei in ajutor ( musafiri, examenele mele…). Imi iubesc nebuneste ar spune unii copilul. Nu imi imaginez viata nici la munte nici la mare fara el. Cum ar fi fost sa ii spun sotului dupa ceva timp de la nunta ca eu ma duc vreo 2 zile la ai mei … asa la relaxare, sa imi fie masa masa, somnul somn ca am nevoie de putin rasfat??? Exact asa e si cu copiii cum sa il las sa ma duc la munte sau la mare sau oriunde. Suntem o familie si mereu suntem impreuna. Doar cazuri exceptie.
    Parintii mei, tata – preot, mama- psiholog m-au sfatuit in fel si chip. Copilul meu este tare mamos. Se joaca e sociabil dar sa fie si mami cu el. Si m-am gandit ca e ceva gresit sau am gresit ceva in crestrea lui. Insa tata mi-a spus asa: copiii sunt darului Dumnezeu trebuiesc iubiti ca pe Dumnezeu sunt cel mai pure si gingase fiinte. Nu exista niciodata prea multa iubire. Mama: copilul isi va lua independenta singur. Va stabili singur momentul. Pana atunci trebuie sa fiu acolo pt el. Asta e menirea unei mame. Centrul universului copiilor sai pana vor ei.
    Legat de casnicia si dragalaseniile casniciei exista si fara plecari doar noi 2 si alte gaselnite. O mama ce isi iubeste cu adevarat copiii nu ii arde sa umble pe cine stie unde pt sex si alte cele. Hai sa fim seriosi si rationali. Sunt multe denaturate pe lumea asta.
    Legat de sotul Ioanei chair cred ca este un tata minunat si f priceput si cred ca a facut tot sa ii impace copiii. Nu cred ca sunteti in masura sa il judecati. Nici macar nu-l cunoasteti.
    Legat de faptul ca vb de Sofia si nu a zis de Ivan eu am citit ca a scris si de el. E normal sa spuna de ea mai mult pt ca ea isi exprima sentimentele verbal. El doar plange si ingana ceva.
    Asa ca nu mai judecati!

    • Cum este asta, ca unei mame care isi iubeste copilul nu ii arde de sex si altele, ca este o denaturata?
      Dar sotul cu care ai facut copilul ce este? O bucata de carne de care te folosesti pentru scopul tau principal, cel de a avea copii si atat? Crezi ca el nu are nevoie dr afectiune, de sex (nici macar din ala salbatic, se multumeste cu orice saracul, daca mai vorbim si de un b**job, cauta il calendar sa vada daca nu cumva e ziua lui)….
      Viziunile similare cu a ta au adus multe familii in pragul destramarii sau divortului. Familia inseamna mai mult decat mama si copilul. Familia inseamna un tot, mama, tata, copil/copii. In care toti sunt la fel de importanti, in care nevoile tuturor primeaza, in care si copii stiu ca parintii sunt si ei oameni, au nevoie de timp pentru ei, mama sa mearga la sala daca vrea….sau sa alerge in parc, tata sa iasa cu baietii din cand in cand sau sa faca ce isi doreste.
      Altfel vom creste niste mici egoisti care sunt convinsi ca acelasi tip de comportament il vor primi de la oricine, care cred ca li se cuvine orice, care se vor frustra maxim cand vor gasi un partner de cuplu ce nu este sluga pentru ei.
      G.

    • „Nu exista niciodată prea multa iubire”. Eu cred ca exista. Mai ales la acele mame extrem de posesive care nu au intelepciunea sa-si lase copiii sa zboare atunci când e momentul! Din prea multa iubire se nasc si soacrele de cosmar, acelea pt care nimic si nimeni nu e suficient de bun pt puiul lor! Prea multa iubire dauneaza si intre parteneri ducand la scene urate de gelozii, nevoia de control, etc. Din prea multa iubire unii fani isi hartuiesc artistii favoriți. Echilibrul e un cuvântul cheie in viața. Iubirea nu face excepție. Una e sa iubesti mult pe cineva fie el copilul, mama, partenerul si alta e sa-l sufoci, sa faci o obsesie, iar granita e foarte fina!

    • Lasand la o parte alte chestiuni discutabile din mesajul tau (cum ar fi acela cu iubirea fanului pentru artist, care na, nu e tocmai iubire, e poate admiratie sau fanatism, nu cred ca e cazul sa comparam chestiunile patologice cu iubirea), eu as dori sa te intreb cum faci sa nu iubesti prea mult o persoana pe care o iubesti foarte mult: adica uite, gata, eu am citit comentariul tau si as dori sa imi iubesc copiii mai putin. Ce ar trebui sa fac? exista ceva pastile? Tehnici? Strategii? Oare sa ma duc in terapie cu asta? Copilul meu de 2 ani plange dupa mine cand nu sunt acasa, deci clar il iubesc prea mult, va rog sa ma ajutati, domnule doctor, sa nu il traumatizez cu aceasta iubire. Doresc sa-l iubesc mai putin. Si dupa 3 sedinte, gata, se rezolva? Asa?

      Lasand gluma la o parte, cred ca ar trebui sa delimitezi putin notiunile de dependenta, patologie, obsesie, de iubire. Nu, in unele lucruri, nu echilibrul e cheia. Cum ar fi cand e vorba despre violenta, de exemplu. O palma pe zi si un sut in fund ar fi un echilibru bun? Nu, in unele cazuri, lipsa e cheia. In altele, cheia e sa te lasi sa simti si sa nu te mai temi ca o sa strici copilul cu prea multa iubire. Nu exista asa ceva (in lipsa unei patologii), sa fim seriosi. 🙂

    • Cum faci sa nu iubesti prea mult o persoana pe care o iubesti mult? Mi-ai dat o tema de gandit în dimineața asta:) Daca vorbim de iubire in adevaratul sens al ei, acest sentiment frumos si curat nu poate face rau in nicio cantitate. Nu trebuie sa-ti iubesti copiii mai putin, si da, nici nu vad cum ai putea face asta, cand iubesti, iubesti si gata, nu poti pune frana. Dar daca denaturareaza? Sau mai bine zis, exista riscul sa denatureze? Aici voiam sa ajung. Evident ca exista distinctie intre obsesie, dependenta, fanatism, etc si iubire ca si sentimente. Insa primele apar dintr-o prea multă iubire sau sunt sentimente de sine stătătoare de la bun inceput? Au alte rădăcini ca sa zic asa? Sunt sincer curioasă care ar fi adevarul. Pana acum credeam ca celelalte sentimente isi au originea intr-o prea multa iubire scăpată de sub control insa răspunsul tau chiar m-a facut sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva: cei ce fac rău celor de langa ei în numele iubirii (vezi exemplu cu soacrele sau soții geloși) poate au ei însisi alte probleme de la bun inceput si nu au iubit niciodată curat, pur, sincer si adevarat.
      În legătură cu echilibrul, da, trebuia sa adaug ca isi are rostul în multe aspecte POZITIVE ale vieții. În cele negative, evident ca e de dorit lipsa, altfel am putea spune ca e ok ca hotii sa sparga cate o casă pe zi aceasta fiind o norma echilibrată.

    • Hahaha, e plin netul de mamicute din astea adevarate si devotate, thank god ca in realitatea mea si a multor altora regasesc femei normale, ‘denaturate’ pana-n maduva oaselor care de abia asteapta sa adoarma copilul ca sa se intalneasca sub asternuturi cu al ei sot, care viseaza cu ochii deschisi la escapade de cateva zile doar in doi sau, culmea nesimtirii, la concediul de vara viitoare in doi! Pacat de prostul care a pus botul sa va faca un copil…

    • Ha ha ha. Ma faci sa rad. Sincer daca imi iubesc copilul nu imi arde sa umblu pe cine stie unde pt … . Se poate si acasa. Si sincer iti zic sotul meu e chiar fericit, avem o viata foarte frumoasa. Facem foarte multe lucruri dragute impreuna chiar si s.. . Si nu l am folosit doar pt a avea un copil.
      Pacat ca pt voi familie se rezuma la voi 2. Si placerile voastre trupesti.

25. De fel nu intervin, dar nu ma pot abtine, intru împuternicirea ta…Felicitări, draga Prințesa, pentru modul în care simți fata de puii tai. Sanatos/nesănătos in viziunea „cunoscătorilor” străini extrem de generosi cu sfaturile și părerile lor, nu are nicio relevanta..mai important decât orice este ceea ce simțiți voi și care este cu adevărat fericirea și liniștea voastră. Și asta este iubirea și prezenta lângă și pentru celălalt! Acum e important sa fim prezenți, acum punem bazele unei relații real fericite pe termen lung, ei la un moment dat se vor plictisi și li se va părea mai distractiv sa iasă cu prietenii, decât sa stea cu noi. Sa profitam unii de alții acum, cât suntem cu adevărat „jucăria” cea mai importanta din viața lor. Spiritul tau ludic și dragostea îi fac pe puii tai dependenți de bine, de aceea te doresc aproape. De ce le.ai refuza asta? De ce ți.ai refuza ție asta? Atâta timp cât puteti împărți fără nicio opreliște acest drog minunat. Petreceți timp de calitate împreună, e greu de înțeles pentru mulți dintre noi de ce si cum de rezistați așa 🙂 noi care atunci când simțim ca nu mai putem, recurgem atat de usor la un televizor, o tableta, o bunica, o ciocolata..orice, doar sa mai scăpăm puțin. E greu sa fii mama cu adevărat non stop la dispoziția copilului, cum o faci tu. Ești o mama cu adevărat dăruită! Sunt convinsa ca soțul tău iubit e conștient ce comoara de femeie are acasă, extrem de puține mame sunt atât de dăruite familiei, iar copiii sunt cel mai de preț bun comun..împreună ați hotărât sa îi faceți, împreună luptați pt binele lor, chiar dacă asta înseamnă sa va mai frangeti voi câteodată..dar iubirea și dăruirea fata de familie învinge micile coborâșuri și amandoi pareti sa fiti conștienți de acest lucru. Va doresc răbdare multa, dragoste nemăsurată, joaca maxima și fericire fără număr, ca astea sunt cu adevărat plăceri ce unesc și întăresc, nu cele trâmbițate pe la colturi de blog 🙂 Pruncii vostri sunt cei mai buni indicatori ca sunteți bine! Cu drag!

26. Copiii nostri adora sa plecam in vacante impreuna sau sa stam la final de saptamana impreuna. Desi suntem norocosi pentru ca ajungem acasa o data cu ei (luati fiind de noi de la gradinita sau afterschool) la cel tarziu ora 18:00 (daca ne grabim putin poate fi chiar 17:30) iar acasa tot timpul nostru este al lor pana la culcare (uneori si dupa pentru ca mai adormim cu ei din cand in cand pe rand) ei tot si-ar dori sa stam cat mai mult doar noi 5.
    Da, intre noi doi, tata si mama, ma prefera pe mine desi ne petrecem timp in mod egal cu ei.
    Asa si? E ceva anormal in asta? Care e problema? Copiii care sunt siguri pe dragostea parintilor, pe atentia lor si pe disponibilitatea lor cresc foarte independenti. O vad pe chipurile lor, in reactiile pe care le au, in modul in care interactioneaza cu cei din jur.
    Sunt obisnuiti sa stea si cu bunicii la munte, cateva saptamani pe an – pentru ca din pacate nu avem atat de multe zile de concediu – si le petrec la munte cu bunicii cand in orasul nostru e canicula si abia se poate respira.
    Da, sunt suparati cand plecam – pentru ca mergem sa ii vizitam cum e si normal la final de saptamana – dar incercam sa o facem cand ei dorm deci mai putina drama. Apoi le trece. Si ne face si noua bine sa stam doar in doi. Avem norocul de a avea bunici disponibili si de incredere cel putin cand e vorba de vacante pentru copii, in restul anului mai greu, tocmai de aici si obisnuinta lor de a sta mereu cu noi.

    a