Jurnale vechi de calatorie

Mi-am gasit jurnalul de calatorie din anii trecuti. Paris, Grecia Thassos si Roma. Nu ma pot abtine sa pun cateva citate:

31 decembrie 2003
Notre Damme: Nu prea am cuvinte. Ne plimbam pe niste stradute inguste si ponosite, intrebandu-ne pe unde-o fi oare dansa. Si dintrodata, hop, a sarit de dupa colt fix in ochii nostri. Mare. Am senzatia ca am ochii prea mici pentru ea, ca imi scapa lucruri, unghiuri. Incerc sa ii fac poze, nu intra. Langa mine incearca alte sute de oameni. Multe guri cascate. Cam cati oameni, atatea guri. Speachless.

2 august 2005
Mare albastra. Multa zare. Am coborat din autocar si am dat cu nasul drept intr-un maslin. Prima buda dupa 14 ore de facut pipi pe camp. Si miroase mai bine ca aia de la mine de acasa. Cred ca deja iubesc Grecia. Au munti foarte frumosi aici. Si case albe, mici de tot. pacat ca urmeaza un drum de 2 ore cu feriboatul. Si am rau de mare. Bleah. Bleah si soare de Grecia.

2 octombrie 2005
Mai avem 3 ore si punem piciorul pe pamant roman (as in Roma). Aerul asta conditionat ma tampeste. Asa. Ma simt ceva mai bine, desi tot nu stim unde o sa dormim in noaptea asta. Mi-e dor de tata. Sunt mai aproape de el decat am fost vreodata in ultimii 13 ani. Stiu bine ca o sa ii caut chipul printre miile care-mi vor trece prin fata ochilor. O sa-l caut in fiecare colt de strada, in fiecare magazin, in Vatican si la Fontana di Trevi. Ii placea mult acolo, cred… imi trimitea multe vederi cu locul asta. Si imi tot promitea ca odata o sa il vedem impreuna. Uite ca eu imi tin jumatatea de promisiune. El a uitat de jumatatea lui. Sau poate nici nu mai traieste. Tot ce mai stiu despre el e ca e blond ca si mine.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *