Una dintre întrebările pe care le-am primit în campania porţilor deschise în regat a fost „ce fac cu vederile pe care le primesc de la voi” în campania Dragă Prinţesă. Eh, îmi place mie să le spun campanii, dar ele sînt nişte jocuri care să ne facă să ne scuturăm puţin de ce nu ne place-n viaţă şi să ne scăldăm picioarele şi creierele obosite în ligheanul cu nostalgii, mici bucurii şi tîmpenii care ne smulg un Ha! entuziast. Aşadar, în 6 luni am primit vreo 200 de scrisori/vederi/pacheţele cu minuni de la voi. Ce-am făcut cu dumnealor? Păi, mi-am făcut un perete cu comori. Iată prima bucată din el, pentru a doua am nevoie de 2 ore să ajung la Ikea să mai cumpăr un panou de plută, şi cum n-am mai avut 2 ore libere de anul trecut, aştept concediul să rezolv şi această mică problemă:
Am de la voi scrisori lungi
Poze cu voi, aşa cum v-am cerut, că deh, nu e frumos ca voi să ştiţi totul despre mine şi eu mai nimic despre voi
Vederi cu oraşul în care locuiţi sau cu cel în care vă petreceţi vacanţa
Gînduri bune, urări, plînsete, zîmbete. Nu trece săptămînă să nu primesc ceva de la cineva, uneori luni dimineaţa găsesc 5-6 plicuri colorate în căsuţă. Mare bucurie pe capul meu, citesc şi recitesc de multe ori, la birou, în maşină, acasă-n pat.
Aşa că vă invit să scrieţi. Nu neapărat mie, poate nu vă sînt încă suficient de simpatică, dar sigur aveţi măcar un om drag care-o să cadă pe spate cînd o să găsească în cutia poştală un ceva colorat de la voi. Nici măcar nu trebuie să fie departe. Bucuria primitului de scrisori nu e direct proporţională cu distanţa pe care a parcurs-o plicul. Eu am primit o scrisoare nemaipomenită de la una dintre colegele cu care mă văd zilnic la bucătărie. Nu vorbim despre scrisoare şi nici despre vieţile noastre personale. Ea mi-a scris, eu i-am răspuns.
Am deja cîţiva prieteni prin corespondenţă. Ne scriem regulat, cam o ditamai scrisoarea pe lună. Sigur că avem ce ne scrie, problema e numai că ne cam dor degetele de la apăsarea buricelor pe pix şi finalul scrisorii e întotdeauna o mîzgîleală încîlcită. Dar e foarte amuzant să intuieşti cum încheie celălalt şi să constaţi că şi ţie ţi se întîmplă la fel.
Da’ chiar aşa, voi cînd aţi scris ultima scrisoare pe hîrtie? ce trebuie să fac să vă conving să-mi scrieţi şi mie una? iar dacă ne scriem deja, voi ce faceţi cu scrisorile de la mine?
Ce frumos…Eu o tin la in noptiera mea,langa bijuteriile de la nunta si un parfum care mi-e drag de mor!
Abia o astept pe urmatoarea si sa-ti raspund ,sa-ti povestesc lucruri noi,sa-ti mai raspund la intrebari ce imi aduc zambetul pe buze sau ma baga in butoiul cu melancolie! 🙂 :*
Te imbratisez!
Azi pleaca GARANTAT!
In 1996. Iubeam pe unu’ de la Mangalia. Si cand s-a terminat vara…am trecut la corespondenta. Nu stiu ce ar trebui sa faci ca sa ma determini sa merg la Posta Romana sa stau la coada sa cumpar timbre. Urasc Posta Romana. Poate in alte orase o fi altfel insa pe la Ploiesti n-ai sanse de un timbru fara o coada de pensionari si tigani care nus ce cauta acolo. Pentru ca traim in Romania, asa ca nu avem cum sa trimitem o scrisoare fara sa stam la coada.
Alexandra iti spun eu cum sa faci: mergi o singura data (stai la coada ce-i drept cel putin 20 minute) si cumperi cam 15-20 plicuri timbrate/timbre (asta inseamna cam 30 lei ,timbrul e un leu parca si plicul timbrat 1.5 lei ) si le ai acasa si cand iti vine sa scrii ,scrii si doar lasi scrisoarea intro cutie postala(din aia care este si in afara postei) unde nu e coada niciodata si gata! 😉 Eu asa fac! 🙂
Da, si eu fac la fel!
Alexandra, uite daca vrei, imi dai adresa ta fizica si iti trimit niste timbre pentru Romania. Astfel nu mai trebuie decit sa iti cumperi plicuri si sa+mi scrii, lipesti, pui timbru si arunci in cutie. Ce zici, incercam?
Nu mai bine chem io Fan Curier si rezolv problema elegant? Ce nu ati inteles voi este frustrarea mea catre o institutie de stat din aceasta tara. Careia nu doresc sa ii aloc timp si bani cand ar trebui sa nu fie nevoie sa fac asta.
Stiu ca e placut sa primesti corespondenta scrisa pe hartie cu pixul…imi aduc foarte bine aminte senzatia unui plic nou in care iti pui atata uimire si dragoste. Insa am ajuns la momentul din viata mea in care refuz la modul categoric mizeriile gen Posta Romana. Posta Romana e unul din motivele pentru care planuiesc sa plec din aceasta tara. Fara nici o exagerare. Iubita mea Printesa, daca imi dai adresa de la birou si un nr de telefon de acolo, iti promit ca il trimit pe prietenul meu bun Fan Curier cu o scrisoare mare, mare, maaaaaaaare pentru tine.
Of, ca suparata mai esti! Dar inteleg, in gusturile si-n supararile omului nu dai cu paru, nu? Nu tre sa imi trimiti nimic, cine stie, poate ne intilnim face to face la un moment dat…
Astazi am fost la posta sa cumpar timbre de rezerva 🙂 Si sa va spun ce era acolo ? Sigur ? Eh, era coaaada 🙂 20 de minute am stat 😉 Dar este ok, chiar si in Germania .
Alexandra, ai auzit? 🙂
Buna dimineata, 🙂
chiar nu sunt codasa la materia asta, dar uite ca ai dreptate. Parca nu am mai scris de mult. Chiar o sa ma apuc de scris , astazi, pur si simplu asa , ca sa se bucure si altcineva pe lumea asta 🙂
P.S.: nu trebuie sa faci nimic ca sa ne convingi . Faptul ca te bucuri de toate scrisorile, vederile si restul de semne de viata sunt motiv destul pentru ati scrie. 🙂
Sau gandesc doar eu asa ?
Eu sper ca nu numai tu, de fapt, stiu sigur ca nu e, daca niste zeci de oameni imi tot scriu, nu? I am lucky.
Pai…si la ce adresa scriem? 😀
Iacata aici:
http://www.printesaurbana.ro/contact
Acum cativa ani una dintre pasiunile mele nemasurate era colectionarea de carti postale: unde ajungeam in vreo calatorie imi luam cateva zeci de carti postale si, cam de fiecare data, si o cutie de biscuiti de metal in care sa imi tin comorile. M-am uitat zilele trecute la cutiile astea, cum stau ele cuminti in dulap: 7 cutii patratoase de biscuiti, burdusite cu carti postale. Pe aproape toate mi-am notat citate din cartile care mi-au placut, cu un scris ordonat si frumos. In toate cartile astea postale am doar cateva primite de la altcineva, una de la Praga de la un iubit, cateva ramase din episodul Postcrossing (www.postcrossing.com, site pentru pasionatii de carti postale unde poti trimite vederi unui necunoscut si primii altele de la alti necunoscuti; ooooo, cate vederi am trimis si primit, cati bani am dat pe ele, cum asteptam cu nerabdare sa mai primesc ceva…). Apoi, intr-o zi, pur si simplu nu am mai cumparat carti postale, nici macar una, ultimele cred ca le-am luat de la Cambridge si au ramas nemazgalite de atunci. Dupa ce am cumparat toate tipurile de carte postala disponibila in Bucuresti, majoritatea foarte urate, unele foarte scumpe, am facut o selectie si am trimis o cutie intreaga unei fete din Suceava care colectioneaza asa ceva. Dar am ramas cu alea 7 cutii cu carti postale in dulap, care sunt ale naibii de grele si cu care ma chinui la fiecare mutare de domiciliu. Nu ma indur insa sa le arunc si nu cred ca as avea inima pentru asta. Cine stie, poate intr-o zi ma apuc iar de strans vederi, de ce nu?
Ce colectie frumoasa, pacat ca uite, nu prea stii acum ce sa faci cu ea, cum se te bucuri… La mine e mai simplu, le-am pus pe perete, le vad, mai citesc, le uit, apoi le vad iar…
Pai si eu ma mai uit, dar mai rar… Pe perete nu le-am pus niciodata, nu-mi place sa le intep, asa ca uneori le agatam cu o agrafa pt hartii si „intepam” agrafa…
Am incercat si eu asa, dar intra mult mai putine si n-am loc… Deh, ce sa fac, bucuria sa le vad zilnic merita o intepatura, zic eu. 🙂
N-am mai scris demult in modul „clasic” dar mi-e tare dor. Si as vrea sa mai am cui sa ii scriu si sa nu i se para o gluma si sa imi raspunda. De la Sibiu ai vederi???Cum termin cu mutarea, o sa ma ocup personal sa primesti si de la Sibiu niste depese ….Ce spui, vrei???
De la Sibiu am o felicitare de Craciun. O astept cu mare drag pe a ta. Vreau!
Daca m-ai vedea ce dans de Oompa Loompa fac acum!!!Poate imi fac curaj si iti trimit chiar o scrisorica.:) Si poate ne-om vedea acolo, ca in Bucuresti m-a luat viata pe sus si n-am mai apucat sa te intalnesc in carne si oase!!!
E bun si Sibiul ca loc de intilnire, sint sigura. Gata, nu mai vreau vedere de la tine, vreau direct SCRISORICA!
atat de mult imi plac vederile, si asa de mult imi place ideea ta… campania ta, incat iti promit ca iti voi trimite si eu o vedere. ce frumos sa te poti opri pentru cateva minute si sa pui in plic cateva ganduri, cateva zambete sau cateva lacrimi. de fiecare data cand pleaca vreo prietena pe undeva le cer sa imi aduca vederi, numai ca ele mi le aduc goale… nu mi-au scris ceva pe ele. ahh, am doar cateva vederi trimise de un prieten drag care a fost in cateva orase si de fiecare data mergea la posta si imi trimitea cate o vedere. ahh, de abia astept sa merg la posta! multumesc 🙂
Haide, fuguta, te astept! 🙂
Hello! Eu astept raspunsul tau :)))) iar scrisorile le pastrez intr-o cutie de pantofi (in curand sper sa incep a doua cutie:) ), iar vederile pe pereti 🙂
ziua buna!
Aveam gata prima scrisoare catre tine, apoi a venit a doua, cea cu intrebarile, acu tre sa desfac pe prima si sa completez inca o foaie cu raspunsuri, apoi pun la posta. Its a matter of days, I promise.
In adolescenta aveam cred ca 15-20 de prieteni prin corespondenta. Gasiti in reviste, in tabere… Pe aia din reviste nu-i cunosteam deloc, pe cei din tabere ii cunosteam abia cand incepeam sa ne scriem.
Ah, da, si mai era o emisiune la radio romania tineret, nu mai stiu cum ii zicea, dar era cu Gumita si Creionel (eram mai mica atunci, generala 5-8) si functiona pe baza de corespondenta, in plus faceau publice adresele noastre, ale celor care scriam frecvent (eram, practic, personaje in emisiune) pentru cei care vor sa ne scrie.
Pseudonimul meu era Pufarin. Giz craist, acum mi-am aminit toate astea…
In orice caz, ai mei se inchinau cum apareau de cateva ori pe saptamana atatea scrisori in cutia postala ca nu se mai incapeau…
Era foarte frumos :).
Aaah, stiu vedetele de radio cu adrese publice, se faceau si la noi la PN, eu eram Mrs. Fermoar, hahaaaa ce funny… 🙂
SI eu am avut o prietena buna cu care corespondam…era din Ias…departe. Ne-am cunoscut la mare . din pacate posta romana nu a fost de acord cu „relatia” noastra la distanta. s-au pierdut scrisorile si am pierdut si legatura 🙁
Of, posta asta romana, cum ne da ea viata peste cap… 🙁
🙂
Printeso, sa-ti iei un panou mare de la Ikea!
Internetul meu, mai nou, nu mai e doar prost, avem si limita la 1024 M pe zi 😀 Dar a trebuit sa deschid blogul tau sa vad ce se mai intampla si cand m-am vazut, i-am tipat prietenei mele in ureche :)) Ioana are poza cu mine pe blooooooog 😀
Eu am pozele de la tine pe noptiera. Mereu ma fac sa ma simt bine cand ma uit la ele 🙂 Pofta mare la viata, spui tu acolo 🙂 te pup!
Pai nu esti tu scriitoare de baza aici in regat? 🙂
Dada, pofta, bine-ar fi sa nu uit nici eu asta asa des!
uite-o maaaa oaia mea 😀
ahhhh eu am pozele pe perete langa pozele cu celalte persoane dragi din viata mea…..siiii pt scrisorele am o cutiuta frumoasa, cumparata din paris……pe care e scris frumos BOITE A LETTRES ….
si cu postcardurile primite de la prieteni…..sunt pe pereti….asa frumos facute colaj 🙂
ahhhh de scrisori n-am mai avut timp…..ca ma tot plimb …..si cam stii ce am mancat si respirat peste tot 😀
huuuuuuuuuuuug
semnat,
Copila 😀
Copila draga, vederile de la tine sint nemaipomenite, nu pling dupa scrisori! Las ca te repatriezi tu si recuperam!
Buna cutia aia, mi=ar trebui si mie un cufar.
Hugs!
Am vazut ca scrisesesi in acel articol „De ce voi” despre aceasta „nevoie de comunicare”.
Din multimea celor cu care nu te intalnisesi pe viu niciodata inainte de prima scriere a lor catre tine, care e procentul persoanelor carora le scrii tu prima ulterior ?
Pentru a se intelege mai bine, sa formalizez. Asadar intreaga multime e a persoanelor X ce respecta conditiile:
1. X ti-a scris in privat (o scrisoare, o vedere cu cateva randuri, un mail, etc)
2. Inainte de aceasta prima scriere a lui X catre tine tu nu te intalnisesi in realitate niciodata cu X
3. Tu i-ai raspuns lui X
Procentul de care te intreb cuprinde persoanele X ce respecta o conditie suplimentara:
4. A existat cel putin un schimb intre tine si X pe care tu l-ai initiat. Scrierea ta catre X n-a venit ca raspuns. Ca exemplu: „N-am mai auzit de mult de Lilishor. Ce-o mai face ? Ia sa-i scriu eu.”
Neatza!
Da! Sigur ca da! Pe email fac asta foarte des (mai folosesc si facebookul, recunosc), dar s-a intimplat si prin scrisori/vederi.
Cu oamenii pe care i-am cunoscut personal pastrez o legatura foarte strinsa, telefoane, smsuri, intilniri…
🙂 am un perete ca al tau, numai ca nu exclusiv cu vederi, am si o soparla de metal verde, poze, vreo doua-trei vederi, o „diploma” de la Harvard facuta la misto si inca vreo cateva chestiute. Deja e cam incarcat, ar fi trebuit sa iau un panou mai mare. Ma face sa zambesc cand il vad 🙂 poza cu „secretul” ma face sa simt albastru si bine :*
🙂 Asa!
[…] Ionouka , Shayna , VizualW […]
[…] Ionouka , Shayna , Schtiel […]
Eu din ce observ mic in poze, cam frumoase sunt fetele astea care iti scriu 😀 Ei, daca erai barbat, sa fi fost print, ne omoram pentru tine :)))
mai, printeso, ce idee cool, serios asa! si sa rogi lumea sa scrie, dar mai ales asta cu pusul pe perete! frumos! cre’ca tre sa iti scriu si eu o vedere, ia sa vedem…
Da, una cu cirnati si brinza de burduf, sau macar cu un colac uns cu miere, de fapt, poa sa fie orice, daca e de la tine, e buna! Hai ca e gata peretele al doilea, si mai e putin loc acolo sus! Si-ti si raspund repejor!
😀 😀 😀 se face!
[…] Ionouka , Shayna , Schtiel […]
Minunat perete. 🙂
Chiar că sunt comori…