– Am domit mut azi, mami! mi-a spus flăcăul ieri, după somnul gras de prânz în timpul căruia am sforăit și eu bine înghesuită între ei, toți sub plapumă, fără șosete, cu picioarele încurcate, să ne încălzim.
– Așa e, omulețule.
– Așa că o să mă fac maie maie!
– Ăhă.
– Și apoi, o să mă fac un domn caie conduce taschi-ul.
– Te faci șofer de taxi când te faci mare?
– Da, șofeu de taschi.
– Dar de ce vrei tu așa o meserie?
– Pupu că vau să duc oamenii la pestacol.
– La spectacol? De ce?
– Ca să fie feiciți.
– Vrei să vezi oameni fericiți, așa că te faci șofer de taxi, am înțeles bine, Ivan?
– Foate bine!
Doi ani și patru luni și știe exact ce-și dorește (să vadă oameni fericiți) și cum să obțină asta (dormind mult la prânz pentru ca să se poată face mai repede șofer de taxi).
Sora lui spune că se va face pictoriță (deși n-o întreabă nimeni), pentru că ei cel mai mult îi place să deseneze. Și să citească cifre, dar încă nu a identificat meseria potrivită pentru asta (și nici eu, sincer). Așa că rămâne deschisă și către alte opțiuni, în caz că mai apar oportunități. Cred că dacă ar putea, ar alege meseria de a sta lipită de noi, dar cum nu există meseria asta, merge la grădiniță la insistențele mele, în căutare de alte pasiuni și talente.
Cresc, Doamne, ce repede cresc, ce dor îmi este de vremurile în care-i puteam căra pe amândoi în brațe în același timp, de nopțile în care plângeau amândoi după mine, de diminețile în care-i țineam la sân, adormită, de după-amiezile moi în care ei încă dormeau un somn mic, de la 5 la 5 și ceva, neapărat pe pieptul meu, iar eu le miroseam creștetul până mi le lipea de nări părul lor lung și fin.
E mai ușor acum, e tot mai ușor. Vorbim mult, râdem o grămadă, ei fac glume care mă amuză (de-adevăratelea), mă ajută, ne sfătuim, facem planuri, alegem împreună lucruri, sunt micii și inocenții mei prieteni preferați, și eu a lor. Zilele trec în mare viteză, plănuim deja vacanța la mare și pe cea din tabăra la munte, rezervăm, socotim, imediat vom fi pe plajă, apoi iar va veni un Crăciun și apoi încă unul și copiii mei nu vor mai fi mici, n-o să mai am fălci rotunde ca mingile de pupat, pumnișorii mei grași de adorat se transformă în palme de domnișoară și de cavaler, genunchii cu gropițe de grăsime dispar, kilogramele lor se adună și ale mele scad, e drept că tot o să dormim împreună cu picioarele goale împletite sub plapumă încă multă vreme, la asta nu renunț așa ușor! Vom fi o scriitoare bătrână cu o coadă albă lungă de tot, un șofer de taxi pasionat de chitară și o pictoriță rebelă sforăind la prânz fără jenă, în mare beznă, sub o plapumă prea mică pentru picioarele noastre lungi și friguroase, după ce-am citit împreună dintr-o carte aleasă după îndelungi negocieri, în timp ce tatăl lor își aprinde o pipă în camera vecină și ne sculptează o noptieră nouă din lemn. Mai clipesc o dată și gata, acolo vom fi, împreună. Abia aștept, nu-i vorbă, dar parcă dulce-a fost bebelușia lor și-a mea cu ei, teamă mi-e să n-o pierd prin sertarele minții…
Sursa foto: picioare la grămadă în pat via Shutterstock.com
Pfoa, aproape ca m-ai facut sa-mi doresc sa mai fac totusi inca un puiut 🙂 Ivan e adorabil. E uimitor cum poate incapea atata iubire intr-un sufletel!
O poveste care iti incalzeste sufletul, pe vremea asta rece 🙂
Frumos scris ca-ntotdeauna. Mie mi-e greu acum in perioada de bebelusie si abia astept sa mai creasca, sa ne intelegem. Nu cred ca-mi va fi vreodata dor de acum…doar de tineretea mea…
Frumos ai zis! Emma are abia un an jumate si deja mi-e dor de mor de zilele alea in care eram doar noi doua acasa toata ziua si nu aveam alta treaba decat sa o tin in brate si sa ii miros parul moale si rar. Ma bucura fiecare lucru nou pe care-l face, este din ce in ce mai usor, intr-adevar, dar stiu ca nu ne mai da nimeni inapoi clipele astea de bebelusie dulce.
Frumos scris. Cand vei avea o coada alba si lunga de scriitoare vei avea si nepoti mici mici si grasi si frumosi si sanatosi de care sa te ocupi atat cat vei putea si vei dori.
P.S. Si mie mi-e dor de bebelusi mici, mici.
Aseara, dupa baita,am constat ca baiatul meu se transforma intr-un barbatel…deh…a inceput sa aiba par prin zona intima ?.I -am spus(cu regret,recunosc) ca de acum e barbatel…Suparat,inainte de culcare,mi -a spus ca el este tot baietel si tot cu Pluto va dormi ?
Doamne, cât de frumos scrii!
Ufff, ma faci sa-mi doresc sa treaca timpul mai repede pana nasc a 4a pereche de picioare, chit ca deocamdata as vrea sa incetinesc timpul sau chiar sa-l opresc in loc, sa aman momentul declansator de noi gelozii si concurente de care mi-e groaza 🙂
Adică până acum nu făceau glume care să te amuze „de-adevăratelea”?
(Întreb pentru că si eu mă prefac amuzată la unele chestii pe care le fac copiii şi care în realitate mi se par stupide. Asta din dorinţa de a le face plăcere.)
A mea are 2 ani si 2 luni si da uneori niște replici de ma tăvălesc de ras. Nu m-as fi gândit ca asa repede ajunge sa faca Glume si sa ii si iasă 🙂
Sunt convinsă, am întâlnit şi eu copii de genul ăsta. Dar există şi copii cărora nu le iese. Şi atunci ce faci? Cum reacţionezi? Eu am ales să mă prefac. Procedez bine?
Flăcăul tău pare asa liniștit încât ma întreb: el face tantrumuri? Ca e la vârsta tipatului si tavalitului pe jos, dar nu pare a fi genul. Exista si copii care NU fac tantrumuri?
sofia a facut maximum doua pana la 4 ani, apoi a inceput. ivan inca nu face, mai plange cand nu primeste ce vrea dar nu e isteric. sa vedem.
Cum adica a inceput dupa 4 ani????? R u kidding me?? Pai eu ziceam ca dupa 4 ani gata, e parfum, pricep si ei mai multe, incep sa-si foloseasca toti neuronii si conexiunile alea la care am muncit atata. Adica eu numar zilele pe calendar pana face 4 ani si tu vii si imi distrugi sperantele? :)))
Acu serios e mai rau dupa 4 ani? Adica cu tavalit pe jos in public, urlete isterice, chemat Protectia Copilului de catre vecini ?
Ei, nu chiar asa, dar urlete din nimic si neintrat in voie si trecut brusc fara explicatii, da, dupa 4 ani, acum parca e mai bine, pare ca a trecut valul.
Vai, cat de frumos scrii! Bucurati-va de familia voastra ^^