Nu, nu mi-am înşelat bărbatul. Nu pe acesta. Pentru că am învăţat pe pielea mea acum ceva vreme că nu pot trăi cu minciuna. Pot să mint, sînt destul de creativă şi nu mi-e greu să-mi mişc muşchii feţei către plîns sau către rîs. Dar e umilitor să minţi în dragoste. E umilitor şi schilodeşte pentru totdeauna.
Nu ştiu dac-am fost înşelată şi mă bucur că nu ştiu. Nu-mi doresc să aflu. Prefer să cred că oamenii pe care i-am iubit au fost oneşti, aşa cum mi-au promis fără vorbe cînd ne-am îndrăgostit.
Cel mai cumplit la înşelat mi se pare lipsa de respect. Nu poţi înşela fără să minţi. Nu poţi minţi cu privirea senină o persoană pe care o respecţi. Nu poţi lăsa un alt bărbat să-ţi şoptească perversiuni. Nu poţi rîde lasciv la glumele unuia dacă tu îl respecţi pe-al tău. Nu poţi face schimb de lichide cu unul în maşină şi de amabilităţi cu altul acasă. Sau poate poţi. Poate de la un punct încolo, dragostea se transformă în supravieţuire şi ca să rămîi cu un om, trebuie să te îndrăgosteşti de altul. Nu e ceva ce pot înţelege, dar pot accepta că există şi astfel de iubiri.
E adevărat, te poţi îndrăgosti oricînd. Amorul nu vine cu preaviz. Deşi am eu o teorie conform căreia nu te poţi îndrăgosti decît dacă faci loc altcuiva. Pentru că dacă iubeşti un bărbat, îl respecţi şi vrei să-l faci fericit, sufletul tău e plin de el. Nu e loc de încă unul, nu ai nevoie de un altul, n-ai ce face cu alte promisiuni de totdeauna. Or fi femei care pot flirta pînă departe cu alţi bărbaţi, fără ca asta să însemne ceva pentru ele. Eu nu sînt una dintre ele. Pentru mine, privirile sînt preţioase. Apropourile sînt periculoase. Eu nu mă pot juca aşa. Nu vreau şi nu mă interează.
Se poate însă să te plictiseşti. Să ai nevoie de reconfirmări. Să ai nevoie de mai mult şi să cauţi mai multul în alt bărbat. Dar din momentul în care simţi că-n tine creşte o nouă iubire, cea veche trebuie să afle despre ea. Minciunile sînt cumplite. Meschine, ridicole, jignitoare, ele schilodesc promisiuni vechi făcute cu inima limpede, şterg amintirile plăcute, chircesc speranţe, zdrobesc tot ce-a fost ca să lase loc unei iubiri noi care rareori are o şansă adevărată. Pentru că eu cred că iubirile înşelate se răzbună. Un bărbat pentru care ai părăsit pe altul te va bănui toată viaţa că la fel vei face şi cu el. Regretele te trag în tufişul lor umed pînă cînd nu mai ştii ce-ai făcut şi de ce. Şi-o să cauţi mereu altceva, mereu un Altul, numai că lucrul de care ai tu nevoie, iertarea de la primul, n-o să ţi se dea niciodată.
Mie mi s-a întîmplat asta acum ceva vreme. Eram într-o relaţie care nu mai mergea de nişte ani, dar nu reuşeam deloc să mă rup. Mă tot întorceam la nimic, pentru că îmi era urît să stau singură. Şi l-am cunoscut pe Celălalt, care mi-a luat minţile imediat. Am minţit o săptămînă ca să pot ieşi la cîte-un ceai cu Bărbatul cel nou. Apoi m-a prins cu un SMS. Am crezut că mă omoară de furie. Mi-era frică, dar şi mai mult îmi era ruşine. Asta pînă cînd m-a lovit. În secunda următoare am încetat să mă mai simt vinovată. Deşi am fost. Nu e bine să minţi, iar să minţi un om care te iubeşte este de neiertat.
Da, cred că se poate face sex fără dragoste. Ştiu sigur că se poate. E un sport pe care însă eu una nu vreau să-l mai practic, pentru că acum am ceva mai bun. Nu, n-aş putea să-mi las Omul să facă sex cu altă femeie. Poate să-şi dorească liniştit, şi eu am vise erotice, asta nu înseamnă decît că uneori instinctele sînt mai puternice decît regulile, decît mintea şi decît emoţiile. Atîta vreme cît nu dai curs unor dorinţe şi curiozităţi trecătoare, ele se duc precum ploile, fără să lase semne în urmă.
Iar să faci sex şi atît cu alt om ca să vezi cum mai e sexul cu alt om mi se pare ridicol. Sexul e sex. Tot o dînsa-ntr-însa. Doi oameni inteligenţi care se iubesc se pot descurca prin viaţa fără să trebuiască să o varieze pe dînsa sau pe însa. Iar dacă nu se pot descurca, pesemne că trebuie să-şi ierte infidelităţile şi gata. Aici nu ştiu, că noi abia ne-am cunoscut şi ne-am măritat, mai vorbim peste 15 ani.:)
Cunosc multe femei care au amanţi. Cunosc şi multe femei care sînt amante de bărbaţi însuraţi. Cunosc o femeie care s-a îndrăgostit de un alt bărbat în timp ce e era însărcinată cu copilul soţului ei. După ce-a născut, veneau la spital să-i vadă copilul ambii bărbaţi. Încerc să nu judec, pentru că oricît de bine-aş înţelege sufletul omului, nu ştiu cu adevărat ce îi aduce pe oameni în relaţii adulterine. Ştiu că te poţi îndrăgosti în cîteva minute, dacă în sufletul tău există o urmă de îndoială că omul de lîngă tine nu e Acela. Nu pledez aici pentru fidelitate cu orice preţ. Pledez însă pentru sinceritate. Cred că toate cărţile trebuie puse pe masă imediat ce-ai tras un Valet nou. Cred că toţi cei implicaţi trebuie să ştie tot adevărul pentru a putea decide pentru ei înşişi ce e mai bine de făcut.
Numai Dumnezeu are voie să aibă căi secrete. Noi, oamenii, avem drept de viaţă numai asupra propriilor vieţi.
Aş vrea să ştiu dacă Bărbatul meu s-a îndrăgostit de altă femeie? Nu, dacă-i trece într-o zi. Dacă însă o va iubi două dimineţi la rînd, da. Vreau să ştiu ca să pot pleca devreme, înainte să mă simt umilită. Pot să-l iert că a făcut loc, pentru că dacă a făcut loc, înseamnă că nu mai umpleam eu tot, şi oamenii au nevoie să dea pe-afară. N-aş putea să-l iert că m-a privit în ochi în timp ce pe şira spinării îi curgea un strop de sudoare rece cu gust amar de vină.
E ok să cauţi în mai multe locuri. E ok să te îndrăgosteşi, să promiţi şi-apoi să te răzgîndeşti. Cred că ai întotdeauna de ales. Mai degrabă o să admir o femeie care s-a căsătorit de patru ori decît una care stă într-o relaţie tristă din care se teme să iasă deşi ştie sigur că nu acolo e locul ei. Dar of, minciunile nu-s ok. Ele schilodesc, rup, cangrenează tot. Sau poate trăiesc eu pe altă lume. Poate trebuie să înţeleg mai mult. Folosiţi-vă de perdeaua anonimatului şi explicaţi-mi ce face minciuna acceptabilă.
eu cred ca atunci cand apare nevoie de inselat sau un alt barbat, relatia nu mai merge cum trebuie asa ca poate ar fi mai bine s-o inchei.
nici eu n-as vrea sa stiu daca as fi inselata, macar atat sa aiba barbatul de langa mine: inteligenta sa nu ma prind.
daca insa as afla, cred ca as putea sa iert o escapada intamplatoare, dar niciodata ceva in care respectivul a bagat si sentimente. daca la trupuri ar mai merge, la suflet 3 deja e un nr mult prea mare
Total de acord cu tot ceea ce ai spus.
Nu consider ca un barbat trebuie sa iubeasca o femeie sau ca o femeie trebuie sa iubeasca un barbat ci ca un barbat care iubeste o femeie trebuie sa o respecte si o femeie care iubeste un barbat trebuie sa il respecte.
Consider ca minciuna sub toate pretextele si formele ei, e cea mai distructiva, as putea numi-o arma de auto-distrugere a relatiei, in relatia dintre un barbat si o femeie. E ceea ce distanteaza un barbat si o femeie intr-un cuplu. De aici… e loc de haos emotional, sentimental si comportamental, haos care de cele mai multe ori lasa urme..!
ai dreptate , mai bine de 4 ori maritata si sa fii fericita , decat … am atatea exemple in jur , familii aparent ok, dar nu vorbesc intre ei sau cearta intruna.puuup
Ok, cu postul asta mi-ai raspuns la intrebare . Cu toate ca nu asta vroiam sa aud…
Dar undeva in mintea mea gandesc cam la fel si intr-un tarziu probabil ca ori nu as fi mintit ori ma-s fi despartit.
Iti multumesc Ioana Macoveiciuc de 31 de ani si jumatate si 12 zile 🙂
Si apropo. Nu exista minciuni acceptabile intr-o relatie de dragoste.
Semnat,
Anonima 🙂
Intre timp am facut 31 de ani si 7 luni si 4 zile, ptii ce zboara timpul…
Postul tau e ca o rasucire de cutit intr-o rana deschisa… ai atat de multa dreptate. Sinceritatea, mai presus de orice, e ceea ce cerem, e ceea ce consideram ca ni se cuvine, ca e un drept suprem al nostru… Blamam minciuna, o judecam atat de aspru… Insa, in viata, sunt atat de multe momente in care n-o mai poti lua pe calea dreapta, oricat de mult ai vrea. Da, nu alegi cand sa te indragostesti… ai mare dreptate cand spui ca asta se poate intampla numai cand e acolo facut un loc dar e clar ca nu se intampla sa te indragostesti pentru ca asta cauti sa se intample, pentru ca esti plictisit sau iti place sa te joci (cred ca se intampla pentru ca e o nevoie ce se cere satisfacuta)… si te trezesti prin niste hatisuri atat de incalcite incat nu mai stii incotro sa faci un pas… cand e vorba numai de tine si de partenerul de viata, da, pare ca drumul clar e cel al sinceritatii totale, al despartirii cand apare o a treia persoana… cand e un copil la mijloc parca nu mai se pune problema la fel…cand dorinta de-a creste copilul alaturi de ambii parinti lupta cu nevoia de implinire a sentimentelor personale… e complicat, Ioana, e mai complicat decat pare… e usor de spus – sinceritate mai presus de orice dar nu poti… Atunci cand binele meu ar insemna raul altcuiva, pentru mine prioritatile se schimba, sinceritatea pierde primul loc, minciuna nu mai pare tocmai odioasa… Poate ca doar oamenii slabi se ascund in spatele cailor ocolite, poate ca numai cei lipsiti de caracter aleg astfel de rezolvari dar…
Eu nu cred ca doi parinti care nu se mai iubesc trebuie sa ramina impreuna de dragul copilului, ba dimpotriva, copilul simte, sufera, judeca, invata lucruri gresit. Cred ca si in acest caz sinceritatea si luatul lucrurilor asa cum sint functioneaza mai bine.
Salut Ioana, imi place foarte mult cum scrii si te urmaresc des de aici, de peste ocean. Nu vreau sa te contrazic pentru ca in general sunt complet de acord cu ce scrii, insa cercetarea altora o face: studii psihologice arata ca dintre copii si adolescenti, cei care au crescut cu doi parinti fac cel mai bine (nu intra in conflicte la scoala, nu sunt delincventi), chiar daca parintii sunt fericiti sau nu, decat cei crescuti numai de un parinte. Iar dintre cei crescuti cu doi parinti, cei cu parinti naturali o duc mai bine decat cei cu parinti adoptivi sau unul natural si unul vitreg. Copiii trec peste multe, si nu cred ca daca isi vad parintii intr-o relatie nefericita invata gresit. Cel mult invata ce sa nu faca, cum sa nu fie. Dar sa nu isi aiba parintii in aceeasi casa in timp ce cresc e o durere mai mare decat sa ii aiba si sa ii vada ca nu se iubesc. Nu exista comparatie intre cele doua. (bineinteles, nu vbim aici de cazuri in care copiii sunt abuzati, acolo e altceva)
Nu sunt pentru minciuna – incerc sa spun adevarul chiar si cand doare, sa nu am experienta sudorii reci a vinei. Asa am invatat de la parintii mei, si asa dau si eu mai departe. Insa in unele cazuri, ca cel descris mai sus de F., pot intelege…
Se spune ca pentru copilul tau esti in stare sa faci ORICE; oare sa faci tot posibilul sa rezisti tentatiilor, sa ramai cu mama lui si sa incerci sa rezolvi pb de cuplu PENTRU copil in primul rand nu e o solutie? chiar daca pb sa zicem ca nu s-ar rezolva si doar i-ati crea o iluzie ca sa aiba o copilarie fericita? cu conditia sa nu va inselati reciproc? nu sunt sarcastica sau ceva de genul, ma intereseaza sa stiu parerea ta….
Imi place mult ce ai scris aici, si ma bucur sa vad ca exista cel putin o persoana care gandeste asa. M-am regasit in aproape fiecare cuvintel pe care l-ai scris, asa ca multumesc, you made my day! 🙂 nu am inselat, dar mi-a trecut prin minte pe vremea cand eram intr-o relatie in care nu mai aveam ce cauta. Am fugit de „obiectul” pasiunii mele subite din respect pentru persoana cu care eram si in cele din urma am incheiat relatia respectiva. Nu am fost cu „celalalt”, pentru ca nu cred ca ma indragostisem, era doar un semnal de alarma ca ceva nu era bine si ca era timpul sa ma desprind. Stiu deci de unde poate sa apara tentatia, stiu cum e sa te incolteasca diverse ganduri si sa-ti gasesti justificari in minte, stiu ca e usor sa devii indulgent cu propria persoana si sa zici „ce-o fi o fi”, dar mai stiu si ca desi nu poti controla toate gandurile, de la gand la fapta e un drum lung in care poate sa intervina vointa.
Tot respectul pentru postul asta si pentru felul in care gandesti pe tema asta.
Vointa, da, aici e de discutat, pentru ca daca iti doresti foarte mult sa fii cu alt om, atunci ar trebui sa fii si sa renunti la celalalt om. Nu se poate sa iti doresti sa fii cu doi, poate iti plac doi, te atrag doi, dar nu cred ca-i poti iubi pe amindoi. Si daca tot ce te tine departe de amant e vointa, poate n-ar trebui s-o lasi…
Minciuna e acceptabila cand te joci. Cand razi de jocul pe care-l faci si stii ca nu e nici o panta alunecoasa in el. Eu sunt genul asta. Nu am inselat niciodata (detest ideea), dar mi-a placut sa ma joc, sa ma las „ademenita” pt ca-n secunda urmatoare sa rad in hohote, sincer, de asa prostie. Si nu m-a interesat ca pentru el nu era un joc. Cand inselatorul se-ntoarce la inselat, totul se rastoarna si inselatul capata, in sfarsit, dreptul de a face ce vrea cu el, ah, ce satisfactie!
Dap, singurul lucru mai cumplit decit sa fi inselat e sa fi inselat si-apoi sa fi fost iertat. Groaznic. Mai bine pleci. Mai bine pleci cit mai devreme.
Buna,
Sincer, am devenit o cinica in ceea ce priveste relatiile…si monogamia fiintei umane.
Cred, ca si tine, ca atunci cand epuizezi motivele care-ti pastreaza statutul de „monogam” trebuie sa faci loc sinceritatii, sa eviti dualitatea. Doare ca naiba cand aflii ulterior…iar pentru cel inselat nu exista explicatii/motivatii…poate doar o spaima si o vina pe care ti-o atribui inconstient.
Imi pare rau s-o spun, si inca sper sa n-ajung sa generalizez, dar am vazut barbati care inselau fara motive serioase. De cele mai multe ori nu lipsurile cuplului duc la adulter. De cele mai multe ori incertitudinile individuale sau dorinta de a te simti in continuare „validat” sunt mobilele din spatele inselaciunii… egoismul.
Am vazut atatea familii cu motive solide de a se rezuma la propria intimitate( copii, afaceri construite impreuna, etc, etc)dar in care unul dintre parteneri incalzeste asternuturi straine. Nu-mi pot explica. Sper sa vad in curand si contraexemplul fiindca de demitizari am tot avut parte.
Eu stiu citeva cupluri oneste, carora le merge bine. Foarte putine insa. Si da, si eu cred ca multi insala asa, ca sa isi umple timpul cu ceva exciting… Si nu, nu stiu care e solutia pentru ei si pentru perechile lor..
Eu mi-am inselat iubitul. Nu mai eram impreuna, pentru ca nu mai mergea, dar stiam ca ne iubim. Ne-am despartit cu toate ca ne iubeam.
In momentul in care am fost cu altcineva, i-am spus. Il iubeam prea mult ca sa-l mint. De atunci nu m-a mai privit in ochi si nu mi-a mai vorbit deact ca sa-mi arunce reprosuri. De o vreme nu ne vorbim deloc. Oricat de mult ar durea, nu pot sa-l acuz. Pentru mine a fost o lectie, pentru el la fel, toata lumea mi-a spus ca ar fi fost mai bine sa-l mint. In continuare nu cred ca era mai bine.
Cineva zicea ca esti cu adevarat puternic atunci cand zici numai adevarul. Ar fi ideal insa daca senzatia asta ar umple un gol mare mare.
Or fi si oameni care traiesc mai bine cu minciuna, eu nu spun decit ca eu una n-as putea si ca cer acelasi lucru de la el. Da, e foarte greu sa spui numai adevarul. SI asta e un motiv suficient sa stai cuminte unde trebuie. Eu cred c-ai facut bine, if it matters.
Conteaza, da, multumesc. O pritena mi-a spus ca e dovada de egoism, ca spunand adevarul mi-am luat mie o povara si am facut altcuiva un rau.
buna ale,
si acum cum sinteti?
cazul tau e identic cu al meu
eu sint devastata pentru ca si eu am recunoscut dupa multi ani dar aproape am distrus totul
daca stiam ca se va ajunge asa nu divulgam niciodata nimic
as da orice sa dau numai putin timpul inapoi
mi-e dor de iubirea mea a fost pura sincera si neconditiditionata
iti doresc binecuvintarea lui Dumnezeu speranta si iubire cit mai curind posibil.
Dap. Si eu am exact aceeasi parere. Si mi se intampla cam aceleasi lucruri. Si mi s-au intamplat. Deci subscriu la absolut tot ce ai scris.
Wow, that’s a first. Total agreement. Tre sa bem! 🙂
Oh, da.
Cred ca as putea ierta o calcare stramba in care nu a pus suflet (depinde cat de mult a calcat), insa daca i-a lasat si o urma pe suflet, urma care sa se adanceasca, lupta e pierduta. N-are sens sa lupti pentru un om care nu te mai vrea (chiar daca inca n-o stie asa clar).
Am calcat si eu stramb – relatia cu cineva era pe sponci si am facut loc pentru altcineva inainte sa termin de tot… mai trag ponoasele, intr-adevar nu ma va ierta niciodata.
Da, uite cum invatam lectii pretioase… pe cord deschis. Asa ne trebuie!
Absolut geniala teoria ta, prin formulare, prin explicatie, prin tot. Ai pus in cuvinte ceea ce eu simt de multa vreme. Da, OK, stiu ca unele se pot multumi cu statutul de amanta, dar eu nu. Nu pot sa fiu vioara a doua si nu pot nici sa mint omul pe care il iubesc. Totul sau nimic, pe scurt si de la un punct incolo poate e chiar tragic. Asta e.
Este adevarat, eu sunt cel care hotarasc daca „mai este loc” si pentru altcineva sau daca nu mai este nici un pic de loc pentru „cel ce a fost”. Eu decid cu cine sunt sau cu cine raman. Dar toate se pot intampla in „perioada de cautare”. Cand caut, nu ma angajez. Sau toate sunt sub eticheta de „acum”, nu vorbim despre „anul viitor”. Dar dupa ce am gasit am decis – „nu mai este loc pentru altcineva”. Asta inseamna ca nu mai mai jucam de-a „cum ar fi …”.
Intr-un cuplu nu se poate discuta despre perfectiune in ceea ce priveste compatibilitatea, nu numai cea sexuala. Eu nu sunt perfect, celalalt nu este perfect. Nici unul dintre noi nu poate spune „iti dau tot ce ai nevoie”. Intr-un cuplu se fac unele compromisuri (pana unde merg aceste compromisuri, este o alta poveste). A „insela” cand deja ai format un cuplu te descalifica, in primul rand fiindca ai fost incapabil sa iei o decizie corecta iar in al doilea rand fiindca nu ai taria de caracter sa admiti gresala si sa intrerupi relatia in care nu te simti bine.
Nu cred ca exista nevoia de reconfirmare. Confirmarea o ai in fiecare zi de la cel pe care il iubesti si te iubeste. Confirmarea, de fapt, este tocmai „intregimea” ta prin prezenta celuilalt. Poate apare cineva cu care te potrivesti si mai bine … asta inseamna ca, fie faci un compromis si continui, fie recunosti si (te) eliberezi de orice angajament.
Pentru mine dragostea nu este oarba. Nu ma pot indragosti asa cum iau un guturai din autobuz – pe nebanuite … dragostea inseamna sentiment dar inseamna si (ceva) ratiune. Ratiunea este cea care dicteaza ce urmeaza sa fac, indiferent daca sunt sau nu „legat” intr-o relatie.
Cred ca a „insela” este dorinta de a avea „si cu mac si cu nuca” … dar a nu spune clar acest lucru nu mi se pare acceptabil. Deci minciuna nu este de acceptat.
Foarte corect, nu poti sa ai si cu mac si cu nuca decit daca macul si nuca sint de acord sa le ai impreuna, stiind ca vor conlocui in aceeasi crema.
Bunica facea cozonaci formidabili (cred ca toate bunicile stiu sa faca asa ceva) – unii cu mac, altii cu nuca. De la ea am invatat ca trebuie sa te hotarasti sau – sau, ca nu merge si cu – si cu … ea nu amesteca niciodata bunatatea dinauntru cozonacului.
Asa e, cum spui, urat si mai ales, foarte dureros. Am vazut anul trecut filmul acela romanesc „A doua zi dupa Craciun” – interesant, intens, insa arata mai mult furia sotiei inselate, prea putin din suferinta. Mi-a placut „Albastru” de Kieslowski, scena in care Binoche freaca pumnul de un perete grunjuros pana i se ia pielea. Fara cuvinte, fara furie, fara plansete. Ci durere … simplu, m-a impresionat.
A spus cineva ceva de copii si cred ca intr-adevar poate fi foarte greu sa te afli in aceasta situatie. Mai greu este insa in cazul in care se afla (si de multe ori aceste povesti ies din intuneric la lumina) si copiii sunt umiliti, intreaga familie este umilita. Nu este un aspect de neglijat. Nu vreau sa judec, nu stiu cum e … insa am vazut copii afectati de existenta „amantei” si poate lasa urme mult mai adanci decat un divort. Parerea mea este ca cel care are copii si inseala isi risca nu doar relatie, ci si ceva din increderea copiilor care nu vor intelege exact ce se intampla si isi vor judeca foarte aspru parintii. Stiu un baiat care aproape si-a urat tatal mult timp pentru cata durere i-a pricinuit mamei …. nu stiu ce sa zic…
A spus cineva ca cel care inseala posibil sa o faca fara motiv, sau nu pentru ca relatie nu il satisface. Cred ca exista persoane care inseala indiferent daca il/ o gasesc pe the one. Pentru ca suntem oameni, cu mai multe sau mai putine ishues. Unii pot avea faza ca nu sunt niciodata multumiti. Oarecum a zice ca relatia nu te implinea si ai inselat … poate fi adevarat, dar poate fi si ca pe undeva tu nu esti ok cu tine. Cred ca e important pentru cel care greseste si face rau sa isi clarifice bine de ce. Exista o vorba „once a cheater, always a cheater” si unora li se potriveste … cred ca se refera la cei care indiferent pe cine iubesc sau nu, cauta eterna indragosteala sau ceva. Ca sa dau un exemplu fictiv, pentru ca astea sunt mai safe: Carrie Bradshaw – l-a inselat pe Aidan cu Big … mda, Aidan nu era the one. Insa dupa ce s-a maritat cu Big … ah, da, s-a sarutat cu Aidan. Ok, nu a mers pana la capat. Dar e un exemplu de „l-am gasit pe the one, dar eu tot am nemultumiri”.
Imi place cum ai scris! Multumesc >o< asa ma bucur sa dau refresh si sa mai vad un text nou. E ca si cum am avea propria noastra carte vie si asteptam mereu sa se plamadeasca o alta pagina :*
mama, uit romana! am scris „inseala” in loc de „insala” de vreo 5 ori, nici nu mi-am dat seama …
Este posibil sa fi happily married si sa te indragostesti de un altul… si stai asa indragostita o vreme pentru ca nu poti sa parasesti un sot perfect care nu face decat sa te adore. E trist, e urat… pentru ca nu stie, dar ce e de stiut si pentru ce? Totul e trecator… daca lasi sa treaca 🙂
Daca tu-l iubesti pe sotul tau perfect, atunci cum naiba te indragostesti de altul? Eu asta nu pot intelege.
Gandim la fel. Si ce ma uimieste e ca mai sunt cateva persoane pe lumea asta care sa fie de parere ca inselatul nu e ok si ca da, doi oameni care isi PROMIT ca se vor respecta si iubi, pot face asta si pot respira adanc atunci cand le-ar veni sa se culce cu altul. Bineinteles ca atunci cand o relatie nu are bazele corecte cei doi vor avea sute de motive pentru care vor cu altii. Dar mai bine duceti-va nene fiecare la treaba lui si gata. De ce sa stai intr-o relatie si sa te culci cu altii si sa minti? Din comoditate, din lene, din egoismul de a avea pe cineva acasa si a si face orice altceva cu oricine altceva. Din ideea ca esti mai destept ca oricine si ca nu vei fi prins.
Si de ce stau cei care sunt inselati si stiu ca sunt inselati? Sau au fost inselati odata si l-au prins pe ala si l-au „iertat” si isi imagineaza ca nu va mai face alta data la fel. Tot din comoditate. E mai simplu sa te faci ca ai o familie si sa lasi lucrurile asa decat sa iti iei viata in maini si sa zici nu, nu ma voi multumi cu mai putin decat merit.
Da, e foarte greu sa pleci dintr-o relatie. Sa admiti ca ai gresit. Ca nu te mai iubeste. Ca trebuie sa o iei de la capat, singur. Unii considera ca e imposibil. Si e treaba lor.
Ma bucur ca inca exista femei ca tine care vor sa iubesca. Tot ce ai spus vine dintr-o dorinta curata de a iubi si de a fi sincer. Si eu imi doresc acelasi lucru si caut de multi ani de zile o femeie sa imi impartaseasca exact aceeasi atitudine pe care ai prezentat-o aici. Eu sper ca, in ciuda vremurilor inaintate in pacat pe care le traim, mai exista oameni si femei care sa-si doreasca sa nu-l minta pe cel/cea cu care sufletul lui isi doreste sa traiasca toata viata. Doamne Ajuta!
Da, ai punctat foarte bine, dorinta de a fi sincer. Textul asta nu e o promisiune, pentru ca ni pot promite mai departe de azi, dar e o dorinta. Un scop.
Am citit doua dintre articolele tale si imi doresc sa incep sa scriu si eu…asta insemnand ca o sa prestez si eu un blog in viitorul apropiat. Nu dorinta de a vorbi mult vreau sa ma calauzeasca pe blog ci lupta impotriva pacatului si a neputintei mele de a face lucruri bune si dorinta de a le readuce si celorlalti aminte de IUBIRE si de DUMNEZEU. Vorba multa saracia omului – asa ca lucrurile spuse pe scurt dar din adancul sufletului cu smerenie si pocainta imi doresc sa fie o realitate ajutatoare pentru ceilalti. Pentru faptul ca atitudinea corecta a ta, cel putin fata de un lucru – minciuna, m-au intarit si pe mine in dorinta de a impartasi oamenilor lucruri folositoare (asa nu-asa da – asa, simplu si sincer cum cred ) ma face de pe acum sa iti multumesc. Dumnezeu sa te binecuvinteza. Doamne Ajuta!
„Un bărbat pentru care ai părăsit pe altul te va bănui toată viaţa că la fel vei face şi cu el.”
Eu nu cred ca e neaparat adevarat. Mi se pare ca oamenii au tendinta de a ignora ce s-a intamplat inainte in viata omului de langa ei, mai ales daca nu le convine. Si pentru ca suntem diferiti, pot sa iau cazul meu,desi nu ma gasesc in situatia asta ( inca! ). Chiar daca as avea indoieli, le-as alunga si m-as convinge ca n-o sa fie la fel cu mine, ca tine de mine sa-l fac fericit si ca o sa reusesc ce nu a reusit femeia dinaintea mea. Poate ar fi mai sanatos sa tin cont de „antecedente”, dar imi place sa cred ca eu sunt marea, unica iubire a barbatului meu. Daca nu as fi crezut asta, daca as fi trait asteptand ca alta sa-mi ia locul, probabil n-as fi putut continua.
Am inselat pentru ca am crezut ca locul meu era langa cineva, desi nu ne mai era bine de mult timp, dar m-am incapatanat sa cred ca iubitul meu din liceu va fi primul si ultimul, am crescut si ne-am departat, ne-am schimbat, ne doream lucruri diferite. Am inselat nu fizic, dar cu sufletul, pentru ca am permis altei iubiri sa se cuibareasca in sufletul meu, fara sa fi incheiat capitolul trecut. N-o sa se mai intample, pentru ca am gresit si, indiferent ce s-ar intampla, n-o sa-mi mai permit niste gesturi care atunci mi se pareau lipsite de importanta. Sunt atatea lucruri de discutat pe subiectul asta…
Eu nu cred ca daca ai inselat cindva, asta inseamna ca o mai faci si a doua oara. Fiecare avem o istorie, un trecut,o poveste care nu trebuie sa ne reprezinte 100% .Intre timp, cresti, te maturizezi, devii mai responsabil si apreciezi mai mult atunci cind ceva bun apare in calea ta. In cazul in care urmezi acelasi pattern, inseamna ca gena tradarii este prea dezvoltata sau esti deja un caz patologic.(dar ma refeream la oameni cit de cit normali la cap:)
Se spune ca fiecare avem in noi gena tradarii, bauturii sau desfriului, dar la unii este mai accentuata si greu de controlat, la altii suficient de slaba, incit sa o poata inlatura si controla (sa speram ca ne incadram in a doua categorie:)/
Sa speram ca peste 15 ani, basmul tau va exista. Si eu am oroare de minciuna. Prefer un adevar urit, decit o minciuna frumoasa…asadar, sa bem un pahar de sampanie in cinstea adevarurilor amoroase:)
Draga mea, eu n-am spus ca daca ai inselat o data o sa mai inseli si a doua oara. Ba dimpotriva, in cazul meu, faptul ca am facut-o o data e motivul pentru care n-o s-o mai fac a doua oara. Am spus ca daca el ti-a fost amant, o sa te banuiasca toata viata c-o sa-ti iei amant inca o data. Ca o sa fie el inselat de tine pentru ca ai inselat cu el. Pentru ca asa sint oamenii, cred, majoritatea, suspiciosi, banuitori si paranoici in iubire.
Ne auzim in 15 ani, bine? 🙂
Auzi, tu, misterioasa Ina care nu dezvaluie nimic din viata ei personala, eu zic sa nu mai vobesti atita despre adevaruri si sa spui macar unul, ce zici? Unul si bun!
ha ha ha, ce artzagoasa printesa, nu am mai vazut asa ceva! Ce adevar ai vrea sa stii despre mine? Cumva cind am avut ultimul orgasm? ca daca tot ne facem personala, atunci personala sa fim:) muahhh
Nu cind cit mai degraba cu cine…. 😀
Eu am intrat intr-un mic joc de flirt, punctul maxim fiind un sarut. Asta m-a ingrozit si am simtit cat de mult gresesc. Sa nu mai pun la socoteala ca atunci cand am inselat prin acest sarut, imediat am devenit suspicioasa in cea ce il priveste pe cel de langa mine- care saracul nu avea nimic de ascuns. Din aceatsa intamplare am aflat ca probabil cel care este gelos este totodata si cel care poate avea tendinta de a insela sau chiar o face. Oricum, oribila experienta…
🙂 Da, iata un lucru despre care am uitat sa scriu. Cind inseli, incepi sa il crezi si pe celalalt capabil de asta, si devii gelos. Foarte adevarat!
Pfuf. De azi dimineata am citit postul asta. Si sunt atat de prinsa in situatie incat mi-e greu spre imposibil sa-mi gasesc cuvintele. Pe scurt, sunt copilul care judeca, condamna, nu intelege si rupe relatii care ar trebui sa fie minunate, mai stranse decat cu oricine altcineva si de o viata… Trist, dar se intampla, mult si des. 🙁
Frumos teoretizat. In general, opiniile de mai sus concorda si sunt corecte, dar nimeni nu se refera la un amanunt minor, insa esential intr-o asemenea discutie. Si anume ca pentru majoritatea barbatilor, (nu pentru toti, desigur), a face sex cu o femeie este totuna cu o iesire la baschet. Aceeasi traire, strict fizica, fara niciun fel de implicatie sentimentala. Asta e si motivul pentru care rata de participare a masculilor in evenimente gen one night stand este mult mai mare, comparativ cu numarul femeilor care fac asta. In general, unei femei ii trebuie mai mult pentru a ajunge in punctul in care sa se gandeasca la eventualitatea inselarii partenerului, in timp ce un barbat (statistic vorbind, nu generalizez, repet) are nevoie de cateva secunde ca sa-i incolteasca gandul asta. Si de cateva minute ca sa treaca la atac.
Sunt barbat si stiu despre ce vorbesc. Am 35 de ani, am trecut prin cateva zeci de relatii. Am inselat si am fost deopotriva inselat. Cateodata a contat mult, dureros, alteori n-a lasat urme. Am mintit si am fost mintit. Eh, asta parca a contat mai mult decat lucrul in sine, paradoxal. Ma lungesc, ce vroiam sa spun este ca majoritatea barbatilor nici macar nu au senzatia ca mint atunci cand ascund o escapada sexuala. Este doar un joc, de la masinutze de fier am ajuns sa ne jucam cu partenere de sex. Atat si nimic mai mult, cata vreme ne referim strict la sex de ocazie, no strings attached. Cu aventurile e mult mai complicat, alea da, dor si intotdeauna se va afla, mai devreme sau mai tarziu. Extrapoland putin, barbatii cred ca insala cu adevarat si se pot simti real vinovati doar in asemenea situatie, cand au o relatie sentimentala cu o alta femeie, si nu atunci cand doar ating sanii si carnea alteia, pentru ca dupa 2 ore sa se duca voiosi acasa, la sotie si copii.
Suns sigura ca multi vor stramba din nas la acesta articol, dar poate va da si de gandit: http://interconexiuni.ro/cred-in-iubirea-neconditionata-titlul-frumos-sau-oda-depravarii-titlul-mai-putin-frumos/#more-1407. Este scris de un psihoterapeut si profesor la facultatea de Psihologie. Sunt de acord ca minciuna nu isi are sensul, dar cred ca lumea ar fi mult mai frumoasa daca ne-am da voie unul altuia si noua insine sa traim asa cum simtim. Minciuna apare insa de multe ori pentru ca societatea sanctioneaza cea mai mica abatere de la niste „norme” artificiale si stupide. Iar in spatele pretentiei la fidelitate gasim de cele mai multe ori doar teama de a fi abandonat, inlocuit, parasit. Iubirea nu se inchiriaza, corpul partenerului nu devine proprietatea ta, nu esti „inselat”, nu ai niciun drept oricum asupra celuilat.
Na Ionouka, mai spune ceva: iesire la baschet! Ce bine le-o mai fi! Ce sa o tot lungim, e clar, femeile sint de pe Venus, barbatii de pe Marte, iar Mr. James a fost asa de convingator si explicit in comentariul lui, incit cred ca mi s-au rezolvat in sfirsit misterele legate de sexul „tare”. Chiar asa, „majoritatea barbatilor nici macar nu au senzatia ca mint atunci cand ascund o escapada sexuala”.
Cum spuneam, bine le-o mai fi! Iata, nu este nici macar 8 dimineata in New York City si in loc sa ma apuc de spalat rufe si facut curatenie, stau pe bloguri de printese si james bond sa discut despre barbati si sex, ca parca alta treaba nu am de facut, dar numai tu esti vinovata cu problematicile tale existentiale, personalo ce esti:)
ce mai mare frica a egoistului, in afara de moartea fizica este sa fie inselat?
Acum multi ani, prea multi ca sa mai conteze, credeam ca mi-am gasit dragostea vietii. Era o relatie de o intensitate cum nu mai cunoscusem pana atunci. Un pic patologica, as spune.
Dar a venit apoi o vara in care am fost despartiti. Eu la munca in strainatate, el acasa la parintii lui in vacanta de facultate. Si daca la inceput a fost ok, treceau uneori zile in care uita sa dea un semn de viata, sa ma sustina facandu-ma sa stiu ca se gandeste la mine (stupid girlie stuff), si din cauza asta, sau poate din cauza unei dorinte fizice pe care am simtit-o fiind cu fostul prieten de cu un an in urma, l-am inselat.
A doua zi nu am simtit nimic. A treia zi am fost coplesita la propriu de sentimentul de vina care a urmat faptei mele. Atacuri de panica, plansete mascate pe cat posibil (eram totusi la munca). In final mi-am recunoscut greseala.
S-a despartit de mine asa la distanta. Si tot asa la distanta am incercat sa il recuceresc, constienta fiind ca am facut poate cea mai mare greseala din viata mea de pana atunci. Fara succes, desigur.
Dar cand ne-am intors amandoi in orasul comun, m-a iertat si ne-am reimpacat. Tin minte si acum cum m-a intrebat la un moment dat… „Stii ce e trist? Inainte eram impreuna ca voiam amandoi. Acum suntem impreuna pentru ca vreau eu.”
Oricum, o vreme a fost frumos, apoi nu a mai fost nimic si apoi a fost ingrozitor. Insa nici un moment nu am regretat ca mi-am recunoscut greseala. Aproape toata lumea ma intreba de ce i-am zis ce am facut, si stiu ca m-a surprins ca nimeni nu mi-a reprosat ca am facut ce am facut.
Dar a trecut si din experienta asta am ramas cu cateva invataminte personale. Nu mai judec nici un fel de relatie. In special generalizarile de genul „daca il iubesti nu il inseli” sau invers mi se par invalide. La fel, o greseala trebuie asumata, oricat de grava e. Nu mereu e usor sa faci asta. Si nu mereu inseamna ca vei fi iertat. Si nu mereu trebuie sa vrei sa fii iertat. Caci de uitat nu se uita. Nu am inteles la momentul respectiv de ce desi ma iertase nu putea trece peste ce facusem. Nu am inteles ca nu trebuia sa continuam.
Dar si asta e asa de usor de spus acum, aproape 6 ani mai tarziu.
Una din cele mai stranii experiente avute. O tipa , maritata de timpuriu, dar de cateva ori, avea mereu relatii paralele, dar numai cu insurati. Acum nu stiu daca doar astia ii placeau sau numai din astia gasea. Provoca foarte multa durere celor apropiati. Chestia aia ca atunci cand ai pe altul/alta nimic nu-ti mai convine acasa nu e din filme, e reala.Cum mintea, cum lua tortul din frigider si pleca cu amantul prin nu stiu ce orase, in timp ce sotul ei era bolnav, racit mort in pat. Am incercat sa-i spun tocmai asta: daca nu mai merge relatia, casnicia in cazul ei, din n motive, poti foarte bine sa spui hai sa ne oprim aici, cu speranta ca, singur ,fiecare isi poate gasi pe cineva mai apropiat dorintelor si asteptarilor personale. Dumnezeule, nu stiu cum de nu m-a dat afara sau nu m-a batut. Ca asta tine de biserica, ca mi-a inoculat maica-mea, ca daca eu il refuz pe ala, el tot gaseste pe cineva, ca nu poti sa-i poruncesti inimii. Dar in ce hal urla! Eu nu eram cea normala, eu aveam defectiuni. Am zis har Domnului! ca nu sunt maritata.
Eu mi-am inselat logodnicul care ma neglija cu cel care s-a dovedit a fi jumatatea mea si cu care m-am si casatorit. Am procedat gresit si m-am simtit atat de vinovata ca n-am mai putut sa ma uit la el.
M-am despartit de el pentru ca nu mai puteam suporta greutatea secretului. El nu a aflat niciodata si nici nu va afla. Mi s-a parut corect sa il scutesc de o suferinta inutila.
Si totusi, sotul meu nu se asteapta sa-i fac si lui acelasi lucru. Deci as putea sa te contrazic la capitolul asta.
Partea proasta e ca totul se plateste pe lumea asta . Si cine se incumeta sa faca asa ceva trebuie sa se astepte si la „rasplata”. Eu mi-am luat-o si pot sa spun ca .. a usturat.
Hm, „sotul meu nu se asteapta sa-i fac si lui acelasi lucru”, asta crezi tu sau iti place sa crezi.
🙂 Pentru sinceritate pledez si eu…nu judec oamenii,ma tin departe,inima e o nesabuita,ce sa judeci?..dar ma frange umilirea de orice natura..ma doare pana-n maruntaie…
Imi place princess, ai scris rotund si total 🙂
Te pup!
Nu, mie nu-mi mai iese din cap chestia cu iesitul la baschet. Cu alte cuvinte, barbatul, acest rau cu rau, dar mai rau fara rau, cind tradeaza, il doare la baschetzi, in capul lui nu s-a intimplat nimic, pe cind femeia, cind calca in strachini, se caieste, se duce sa se spovedeasca si simte toata greutatea pacatului pentru care mai si plateste saraca de ea. Ma doare rau aceasta nedreptate si as da orice sa putem fi reprogramate genetic, pentru ca e clar, undeva exista o grava eroare:)
Exaaaact! I’m also dwelling pe cea zis James si mormai de cand am vazut comentariul :)))
Nu este pentru toata lumea asa. Adevarul este ca fiecare internalizeaza experientele pe care le traieste in propriul sau mod. Faptul ca James echivaleaza actul de inselare cu o iesire la baschet nu confirma faptul ca toti barbatii fac asa. Asa cum pentru unele femei inselatul poate fi echivalent cu demachiatul …
Am si dat articolul la o fosta sa-l citeasca. 😀 Accepti guest post-uri? 😀
si eu sunt de acord cu acest post din punctul de vedere al femeii. Sunt convins ca asa e… la voi relatiile sunt intai psihice si abia apoi fizice. Eh la barbati nu e asa. La noi sexul e sex(cu cine o fi) relatia e relatie. doua treburi diferite si independente….
E daca vrei selectie naturala, am fost creati asa pentru ca masculul dominant sa isi disemineze genele cele bune cat mai mult, iar femela intodeauna va accepta doar masculul potrivit nu orice terchea berchea. E normal… eu accept. dar sau nu aveti pretentia de la un barbat sa gandeasca la fel ca voi….
imi place tare mult ce ai scris si sunt complet de acord. am fost si eu plecata o vara intreaga si as fi avut ocazia sa fac n’spe mii de vrute si nevrute, mai ales ca eram la cateva mii de km departare. nu am vrut, desi ocazii au fost, dupa cum ziceam. stiam ca daca el nu va afla, poate, niciodata, eu voi sti pentru totdeauna. si mai stiam si ca nu pot trai asa. pentru sanatatea mea sufleteasca dar si sanatatea relatiei noastre, am ales sa nu-mi fac pillow friends/friends with benefits.
cat despre locul lasat gol, in care se strecoara altul incet-incet: daca ceva nu mai merge intre doi oameni, ce rost are sa te murdaresti tu pe tine, fiindu-i infidel celuilalt? nu mai bine il pui sa ia loc si ii spui: dragule, uite, asa nu se mai poate, mai bine acum decat mai tarziu?
alegerile facute de dragul copilului mi se par o tampenie, mai ales in zilele noastre, si imi place tare mult ce zice aceasta doamna in general si postul asta in special: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/alegerile-mele-poverile-lui
si da, provin dintr-o familie in care mama mi-a zis la un moment dat ca ea a ramas cu tata si de dragul nostru, si mi s-a parut groaznic, plus ca am simtit o culpa care nu era de fapt a mea.
N-am vrut sa ma bag (desi am fost una dintre cele care ti-au pus chiar intrebarea asta cu inselatul la postul cu despre-ce-sa-ne-povestesti), ca povestea/relatia mea este mult prea complicata pentru a incapea intr-un comentariu, dar am vazut ce a scris James si ce au reactionat fetele, si trebuie sa o spun… Da, are dreptate, majoritatea barbatilor asa functioneaza – cel putin majoritatea celor pe care ii cunosc eu, si cunosc destul de multi, de toate felurile. Si cam asa functionez si eu – there I’ve said it. Poate de asta stiu si despre ei, prietenii mei, prietenii prietenului (as in boyfriend) meu, poate simt asta si au incredere in mine, si imi spun chestii pe care de obicei barbatii numai intre ei le discuta… nu vreti sa stiti cate si ce fel de detalii aflu. Si nu vorbesc despre adolescenti, sau donjuani tineri, sau thirtysomethings panicati ca imbatranesc, vorbesc despre cupluri stabile, care sunt impreuna de multi ani, sau care sunt parinti de copii mici, in familii aparent perfecte.
Fiecare *fara exceptie* a avut momente in care a avut dubii si si-a dorit mai mult ca orice, in cel mai bun caz o partida de sex cu vecina, in cel mai rau sa nu fi facut copii, sa nu se fi casatorit, sa nu fi cumparat casa impreuna, atunci cand o colega i-a spus we could have been good together. Nu spun ca situatiile astea vin repede intr-o relatie, sau ca nu trec decat cu greu, spun doar ca exista – si poate nu sunt infidelitate in sensul concret al cuvantului, but I bet ca nici unul dintre acesti domni nu le mentioneza si nu-i explica nevestei ca da, am avut momente cand mi-am dorit sa nu existi, dar acum gata, ma bucur iar ca te-am gasit si traim impreuna.
Conteaza ca a petrecut o noapte cu o femeie inteligenta, nu cu sex, ci povestind pana dimineata, spunandu-si lucruri pe care cea de acasa nu le-ar intelege, sau crede el ca totusi nu se spun sotiei…? Eu zic ca nu; pe mine m-ar durea chestia asta de mii de ori mai mult, decat un quicky la o conferinta, cu o necunoscuta cu ciolanele mai lungi si tatele mai mari decat ale mele, pe care nici nu e sigur cum o cheama si nu o va mai vedea niciodata. (Si daca o iubeste pe cea de acasa, il doare si pe el mai mult, eu cred ca asta incerca sa spuna James.)
Si daca nu-i permiti sa iti marturiseasca ca nu se gandeste 110% doar la tine, da, observa ca exista si alte femei pe lume, si da, daca e sa fie foarte sincer, s-ar culca cu XY daca ar avea ocazia si i-ai permite, atunci te va minti (proteja, ma rog, cam acelasi lucru) si ii va povesti asta colegei inteligente in noaptea in care nu fac sex… Si ce rost are – asta nu inteleg eu… Ca doar care dintre noi ar refuza o noapte fierbinte cu… Hugh Laurie [Ladies, insert your favourite celebrity name here]…? Si de ce sa il pierzi (poate nu de tot, „doar” bucatica aia din el, care este your best and most honest friend),doar pentru ca vrei sa ramai cu iluzia ca daca doi oameni se iubesc, nu mai au curiozitati sau instincte, decat cele care ii leaga… Si aici se naste minciuna, nu in patul celeilalte femei.
Printesa, pe tine te inteleg, tu crezi ca daca nu dai curs dorintelor, ele trec, ca sexul e sex, indiferent cu cine il faci, e clar ca voi ati vorbit despre asta si ati hotarat ceva impreuna. Si pentru mine din ceea ce ai scris, asta este cea mai importanta propozitie: „Cred că toţi cei implicaţi trebuie să ştie tot adevărul pentru a putea decide pentru ei înşişi ce e mai bine de făcut.” Dar cele mai multe cupluri nu discuta, ele cred ca gata, ne-am mutat impreuna / ne-am casatorit, de acum regulile sunt aceleasi ca in orice relatie. Si nu sunt, oamenii sunt diferiti, cuplurile sunt diferite, sinceritatea inseamna altceva pentru toata lumea, la fel si infidelitatea.
Ce mult am scris, si as mai avea pagini si pagini… 🙂 Pe scurt: eu nu ii cer sa nu se culce cu alta si nu ii jur ca nu o voi face, noi ne-am promis doar ca ne spunem *totul*, inclusiv dorinta de a face sex si cu altii, and we’ll cross that bridge when we get there.
Eu am trecut de curand prin asa ceva.E foarte urat si dureros cand esti mintit asa cu nesimtire, unde e respectul pe care ti-l poarta?
Si sunt din ce in ce mai multi barbati care nu stiu sa mai faca diferenta intre femeia pe care „o iubesc” si cea de al carui trup se folosesc.Ele sunt tratate, plimbate si ….. mai bine ca cea pe care se presupune ca „o iubesc”.
Si fie ca barbatul are amanta, fie ca a prins gustul „one night stand” nu conteaza, va merge „dupa” la sotie/prietena si va incepe sa devina din ce in ce mai nemultumit pt ca cea care o vezi in fiecare zi „cu bune si cu rele” nu ti se va mai parea la fel de atragatoare ca cele pe care le vezi doar in pat(cercetatorii afirma ca – vedem partenerii mult mai atragatori in timpul actului sexual) si nu in ipostaze ca cea „din gospodarie sau bolnave”.
Foarte interesant articolul. asta cred si eu…cand un barbat e acolo, in inima ta nu mai ai nevoie de nimic pe langa. am fost pusa in situatii similara in care m-am indragostit in timp ce eram intr-o relatie si barbatul respectiv nu a incetat o secunda sa-mi acorde un camp alb de relatie, desi cand m-am decis spre el , am facut-o total. Fara sa devin feminista ciudata, pot spune terapia mea ulterioara dupa astfel de relatii in care am fost imbecil de sincera este scrisul….Am zis ca dupa asta nu mai pot intelege de ce noi femeile avem campul asta de sinceritate dat de propria noastra natura feminina complet epuizanta pentru barbat. Ni se cere sinceritate, moralitate, verticalitate iar ei au dreptul profund de a se simti jigniti cand sunt..inlocuiti de noi orizonturi sufletesti. As vrea sa fac parte din categoria femeilor inteligente care stiu astfel sa nu auda, sa nu simta, sa nu vada nimic….dar oare asa voi fi fericita cu creierul meu?…Bun, un excelent rechizitoriu al unor chestii profund feminine. Credeam ca sunt singura care simte in maniera asta…
O ZI EXCELENTA !
Ah, pe sufletul meu au fost cuvintele astea!
Eu cred ca traiesc bine cu minciuna,am invatat sa traiesc asa ,vreau sa cred ca nu va afla niciodata de o nebunie de a mea ,m-am intors la el pt ca el este cel pe care il vreau……..desi nu sunt fericita il vreau ,habar nu am de ce ,cred ca el este aerul meu.Trist stiu….
Am trait, experimentat ceva similar. Mi-am dat seama care era barbatul pe care il iubesc. Sentimentul de vina nu a trecut nici acum dupa 2 ani. Eu sunt insa fericita alaturi de el, sper ca in timp remuscarile sa mai dispara pentru ca este foarte greu. Cred ca fiecare are dreptul la fericire, trebuie doar sa o cauti in sufletul tau.
ce inseamna nebunie?
ce inseamna sa traiesti cu minciuna? iti minti sufletul sau partenerul?
@ anonim: nu stiu cum reusesti sa traiesti in minciuna, de ce o faci? depinde ce intelegi prin „nebunie”. Ce inseamna nebunie? ca ai facut sex cu altcineva sau te-ai indragostit?
anonim, spui ca traiesti bine cu minciuna si in acelasi timp nu esti fericita cu el, l-ai inselat dar te-ai intors la el pentru ca pe el il vrei, doamne, cine mai intelege femeile 🙂
Și eu am o mare problemă cu treaba asta. Mi se pare jenant să înșeli. Mai ales dacă vezi că nu mai merge.. de ce alegi să stai într-o așa zisă relație? Cum pot unii oameni ca ziua să stea cu *amantul/ta* și apoi seara să meargă la cel/cea de acasă și să se comporte ca și cum totul este perfect. Mai urât mi se pare când văd mulți de vârsta mea făcând acest lucru. Și fete și băieți, deși eu credeam că o relație ce depășește un an e clar că e serioasă, se pare că la ei pragul de 1 an înseamnă plictis și încep să mai încerce și altceva. Ori eu, ca și tine nu pot înțelege treaba asta cu nevoia asta tâmpă, să vadă că încă pot, să-și testeze seducția. Îmi e milă de cei care stau acasă cuminți asteptându-i, iubind niște oameni care nu merită. Și ce e mai rău, că generația de după mine, văd că este și mai dezastru. Deși, marea dezamăgire e tot generația mea. Pur și simplu încep să cred că pentru majoritatea fidelitatea (sau doamne ferește iubire) este un lucru overrated! Și mulți se uită la mine ciudat că am o relație de 3 ani, și chiar dacă am fost plecată câteva luni din țară, nu s-a întâmplat nimic rău, și amandoi încercam să facem timpul să treacă mai repede. Ei când dau de greu, nu le mai place. De ce toți au impresia că relația înseamnă doar fluturași? De ce suntem deja o generație de mincinoși și de lași.. nu am să pricep. Mă refer aici la generația de 21-24 de ani.
Stai linistita, n-are nici o legatura cu generatia. toti oamenii mint si inseala, indiferent de virsta. sau ma rog, marea majoritate.
Eu cred la fel ,nu are legatura cu varsta ,pur si simplu oamenii nu sunt nascuti fideli,orice ar spune oricine.Eu nu l-am inselat desi am incercat ,mi-am dat seama ca nu se merita ,dar oare un sarut nu inseamna inselat??Eu cred ca da ……inselat nu e neaparat legat de sex,ma rog eu asa gandesc.Am ceva remuscari ,dar ce sa fac sunt om,deci am instincte.Cred ca dragostea nu are nici o legatura cu sexul ,cu pasiunea ,etc.Poate gresesc ….dar daca iubesti cu adevarat trebuie sa iti dai seama ca ranesti si deci nefiind animal ci om trebuie sa te controlezi:)
Da, este este jenant sa inseli, este urat, este hidos, si da, nu are legatura cu varsta. Ce te faci cand fara sa vrei te indragostesti si esti obligata sa porti in suflet o iubire stiuta doar de tine, sa simti pasiune, sa simti iubire… iubirea, pasiunea sunt ca un drog dar odata ce le simti “gustul” este foarte greu sa renunti.
Din pacate pe langa acestea a fost inventata si ratiunea, ea este cea care te aduce cu picioarele pe pamant, te face sa te uiti in jurul tau si sa accepti adevarul.
Aici incepe negarea si lupta cu tine insuti, asa cum spune si @anonim mai sus, o consideri o “nebunie”, ai vrea sa urmezi ce iti spune inima dar te gandesti la cei din jur … da, este cu adevarat trist.