Am 4 ani, sunt desculta si port o rochita alba, scurta. Mi se vad genunchii plini de vanatai si coji de julituri proaspete. Talpile-mi sunt negre de praf, intre degete am fire de iarba uscata si un pic de noroi. In mana stanga tin cateva visine proaspat smulse de pe-o creanga, cu dreapta ma agat de clanta usii de la bucataria de vara. Bunica e acolo inauntru, asezata pe scaun, scoate samburii din ciresele amare. Face dulceata. O strig, dar nu ma aude, radioul e dat tare, canta Eva Kiss, “Puterea dragostei”. Scap o visina pe jos. Ma aplec stangaci s-o ridic inainte sa mi-o fure puii de gaina care alearga besmetici printre picioarele mele. Bunicul rade de felul in care imi arat fundul de sub rochita alba scurta cand ma aplec. Scot limba la el si ma intorc spre usa bucatariei de vara, de unde-mi zambeste bunica. Tine in mana o bucata de mamaliga. Draga de ea, stia ca asta voiam de pe masa din bucatarie. Desertul preferat al copilariei mele la tara: visine (sau cirese amare) cu mamaliga. Inhatam cu pofta bucata de mamaliga aspra si exagerat de galbena, si muscam din ea cu ochii inchisi de placere. Apoi, inainte sa termin de mestecat, strecuram in gura si o visina. Invariabil imi loveam dintii de samburele tare, pe care de cele mai multe ori il inghiteam la inghesuiala. Urma o noua imbucatura, mamaliga si visina. Si tot asa pana ramaneam fara visine. Aruncam la pui mamaliga ramasa desparecheata si ma indreptam din nou spre spatele casei. Urmatoarea incursiune in visin imi lua cel putin o ora si aducea pe genunchii si coatele mele noi si noi vanatai si zgarieturi. Dar merita, fiindca nimic nu merge mai bine cu visine decat o bucata de mamaliga rece vartoasa, rupta cu degetele de mana moale a bunicii. Acolo la tara era mereu soare si mirosea a iarba si scoarta de copac. Si uneori, a paine de casa.
Acum, aici la oras, e prea cald, miroase a ciment, visinele turcesti sunt prea acre si mamaliga imi face rau la stomac.
Acum 24 de ani, eram desculta
foarte frumos!!! tare as vrea sa am si io asa amintiri…dar ale mele sunt legate de mirosul de asfalt incins, prea mult praf si noxe, un parc saracacios din care cel mai bine imi amintesc leganul care m-a lovit in cap la 6 ani…copil de bucuresti, cu bunici de bucuresti srabunici la fel…
🙂
Frumoasa amintire. Si eu am crescut la fel, doar ca in loc de visine mancam mere acre si in loc de mamaliga era paine uscata. Ce saraci eram, si ce fericiti, nu?
nice!
dar sa vezi cum e sa joci fotbal cu capul ultimei papusi pe care a primit-o in dar sora ta si pe care o arunca intre voi (4 frati- 3 baieti si o fata)!Asta apropos de campionatul european!
In urma cu cativa ani, am fost intr-un concediu la niste rude, undeva intr-un sat pierdut intre dealurile Mehedintiului. Unul din satele tipic oltenesti. Saracie si lipsa de perspectiva pentru cei mai multi. Case pareau pierdute printre dealurile inverzite de o iarba proaspata si viguroasa. Vaile adanci adaposteau vegetatia mai rasarita, crescuta pe marginea unor firicele de apa. Dumuri neasfaltate pline de praf, pe care fiecare ploaie le transforma intr-o pasta cleioasa. Era o vara fierbinte de august. Aerul era apasator, si cateva muste ratacite zburau de colo-colo, acompaniand pe fond cotcodacitul vreunei gaini pe cuibar.. Totul semana cu o nuvela de Turgheniev. Am ajuns in sat intr-o dupa-amiaza. Mi-am aruncat din picioare incaltarile si descult, am pornit prin imprejurimi sa vad locurile. Satenii s-au uitat putin cam ciudat la bucuresteanul descult ce trecea pe strada, insa si-au vazut mai departe de-ale lor. Am apucat-o pe o straduta al carei capat urca dealul ce domina satul. Pamantul era aspru. Nu plouase de cateva zile. La inceput am simtit in talpile picioarelor toate pietricelele si crustele bolovanilor uscati, insa curand m-am obisnuit si nu am mai dat importanta. In deal am dat de iarba moale. O placere sa mergi descult prin iarba. Ajuns in varf, m-am oprit putin sa contemplu satul de la poale. Parca ma uitam pe o harta in relief. Casele, gospodariile si in departare, turla bisericii si cimitirul. M-am intins pe iarba, si am privit cerul limpede. Acolo as fi ramas ! M-am ridicat si mi-am continuat drumul, coborand dincolo de deal spre o mica valcea, unde se afla o fantana. Acolo adapau satenii vitele in prag de seara. Pe o raza de cativa zeci de metri, animalele transformasera pamantul imbibat cu apa intr-o mlastina. Era un amestec de pamant, balega si apa, din care ieseau smocuri de iarba, si in care se balaceau broaste. Vroiam sa ma racoresc cu apa rece a fantanii, insa nu aveam cum sa ma apropii. Am incercat sa ocolesc, dar degeaba. Pana la urma m-am descaltat si am intrat cu picioarele goale in noroi. M-am afundat dincolo de glezne. Nu va descriu senzatia. Sa simti noroiul cum iti intra printre degete si iti cuprinde piciorul. Inaintam cu greu. Am ajuns la fantana. Mi-am scos apa si am baut. Apa era rece, noroiul era cald. Cred ca mai avea putin si fierbea in razele soarelui. In aer plutea un miros proaspat de balega dospita, namol si fan. Am stat putin, mi-am tras sufletul si m-am uitat pe cer. In zare se adunau nori. Venea ploaia. Am urcat din nou dealul, cu intentia de a ajunge la un drum ce inconjura satul. In departare se vedea o padure de stejar, acum umbrita de norii care se ingramadeau la orizont. Nu plouase de cateva zile si soarele uscase pamantul. Eram descult. Noroiul de la fantana se uscase, iar acum ramasese pe picioare din loc in loc. O parte cazuse, mai ales unde pielea facea cute, dar intre degete era neatins si inca umed. La fel si in scobitura piciorului. Drumul de pamant era plin de praf si brazdat de roti de tractor. Din loc in loc, in scobituri, se mai gasea cate o balta secata pana la noroi. Era un noroi pastos care se lipea de minune. Imi placea. La un moment dat aveam saboti. Incepuse sa picure. Noroc ca luasem cu mine o pelerina. Am scos-o si mi-am pus-o. In scurt timp s-a pus o ploaie torentiala. Picaturile mari cadeau in praful de pe drum, lasand cratere uriase si ridicandu-l usor in aer. Mirosea a praf umed, si a camp. Si ploaia avea un miros aparte. Strop dupa strop, drumul s-a umplut de apa. Apa si noroi. Siroaie se scurgeau pe marginea drumului. Uitasem sa va spun ca drumul trecea printr-un camp proaspat arat. Acum ploaia umezise pamantul si-l facuse moale si afanat. Am renuntal la drum, si am luat-o pe aratura. Picioarele mi se afundau in cernozoim. La un moment dat, nu mai puteam sa merg, atat de gros era stratul format pe talpi. M-am oprit si m-am curatat. Un picior pe celalalt, ca si cum m-as fi descaltat. … Peste putin timp, ploaia a incetat si a rasarit soarele. A fost o ploaie scurta, de vara. Un soare curat scalda cerul, alungand masele compacte de nori plumburii. Razele scanteiau in iarba uda, picaturile pareau nestemate pe iarba culcata. O poveste. Era cald, si aburul care incepea sa se ridice, accentua senzatia. Drumul era inpracticabil, dar asa descult cum eram, era o placere. Calcam cu bucurie prin balti, noroiul imi iesea printre degete si se aduna pe talpi. O mai luam si pe aratura, si prin iarba, unde ma si curatam din cand in cand. Ma simteam in al noualea cer.
Da. Este adevărat. Cimentul, asfaltul acesta din Orașe, care miroase de leșini…
Încă îmi aduc aminte de copilărie, când mergeam la scăldat vara și trebuia să trecem prin noroi pentru a ajunge la baltă. Oricum, nu purtam încălțăminte.
Eram „săraci”, și aveam o viață bună.
Și îmi aduc aminte, cum într-o zi, am avut niște musafiri de la oraș, care aveau doi copii. Iar eu mă jucam cu ei și mă întrebau:„ De ce nu ești încălțat?”. Și le spuneam: „Nu mă deranjează să merg desculț”.
Am crescut, am mers la școală, desculț și acum sunt sănătos.
Îi ajutam pe bunici la curățenia grajdului, în care stăteam desculț, iar tot bălegarul îmi trecea printre degete.
Dormeam pe o saltea, nu pe pat, într-o cameră de 15 m2, cu bunicii mei..I-am iubit, dar a trebuit să îi „părăsesc” la 13ani, după ce am terminat clasa a VIII-a.
Frumoase amintiri…
Locuiam la țară. Eram șapte copii. Trei băieți și patru fete. Locuiam doar cu bunicii. Îi ajutam la tot felul de treburi. Aveam o vacă, purcei, păsări, și pe Zig Zag, câinele de pază.
Aveam 2 ani când am început să merg. Nu aveam cu ce să mă încalț, și astfel am început „aventura”.
Aveam 4 ani și mulgeam vaca, strângeam bălegarul din grajd… desculț.
Un frate și o soră, au fost diagnosticați la 18 ani cu schizofrenie. A fost pentru noi o „lovire”.
Familia din care fac parte, Kwiatkowski sau Kwiatkowska, era dată la o parte de restul sătenilor pentru că era „ciudată”. Am trăit 13 ani doar cu bunicii și frații. Am început școala la 6 ani fără 4 luni. Eram marginalizați de către restul copiilor.
În clasele V-VIII, mergeam până la școală 1,5 km prin noroi sau balegă, pentru ai ocoli pe cei ce ne ocoleau pe noi. Și atunci era la fel în școală.
Uneori vorbeam singuri, iar colegii de clasă râdeau de noi.
Foarte frumos. Si gustarea noastra preferata la tara era mamaliga rece, veche de o zi, pe care o imparteam cu cainele de obicei. Desertul…ehei….asta era o specialitate. Cand aveam pofta de ceva dulce, bunica punea mai multa apa la fiert in mamaliga, si cand aceasta era inca lichida, dar un pic fiarta scotea din ceaun „geandra” pe care o amesteca cu zahar si ne spunea ca este „lapte de bou”. De fapt era o mamaliga mai zemoasa, neajunsa la maturitate, care ni se parea deliciaosa :))
mai erau bineinteles si teiteii de casa pe care ii gaseam pe masa afara la uscat dimineata cand ne trezeam, ea se trezea la 6 sa ii faca, sa faca mamaliga, sa poata fierbe laptele in ceaunul de mamaliga.
Foarte frumoase amintiri, fara atat de multe jucarii, fara tv, tablete, cu o muzica la radio.
Am sa incerc sa le dau si copiiilor mei sa guste din aceste experiente cat se mai poate. Bunica mea are 86 de ani, copilul cel mare (4 ani) a ramas acolo cu mama cate o saptamana in fiecare vara si dupa cateva zile s-a transformat intr-un taranel simpatic, plin de praf si cu burtica. Speram la vara sa avem ocazia sa mergem in 4, cu ambii copii si sa ii las sa meraga desculti prin curte, sa se fugareasca cu gainile
Fi-miu asta vara nu mai vroia fructe, dar la tara a mancat mere acre din copac si a spus ca sunt cekle mai bune mere din lume 🙂
Au inceput sa curga amintirile si ma opresc cu greu, dar las loc si altora sa mai scrie :).
Și eu mâncam mămăligă cu vișine în vacante într-un sat din județul Neamț. În fiecare vara mergeam cu mama la bunici pe toată perioada vacantei!
Cel mai frumos este să stai desculț. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic eram undeva la țară și stăteam desculț. Mergeam și vara și iarna, tot timpul. Mergeam și la școală desculț. Mă simțeam foarte bine. Praful printre degete, noroiul uscat și zgârieturile erau pe mine tot timpul. Ce timpuri!