Dorm adânc, sau poate de fapt am murit și acum plutesc deasupra propriului meu corp mort de oboseală. Aș dormi 20 de ore legate, m-aș ridica să bea un pahar cu apă și apoi aș mai dormi încă 20 și aș ține-o așa o lună întreagă dacă nu mi-ar fi dor de ei. De-asta mă ridic din pat cel mai adesea, nu de foame, nu de pipi, ci de ei. Să-i strâng, să-i miros, să-i trag pe nas.
De data asta nu. Dorul poate să mai aștepte. Sunt prea obosită.
Copiii s-au trezit, s-au dus în sufragerie și de-acolo îi aud sporovăind. Vorbesc fiecare în legea lui, tare, către celălalt, deși e limpede că celălalt nu ascultă, doar vorbește și el la rându-i, două monologuri paralele simpatice, unul fără r și l, celălalt cu de toate, prea cu de toate.
Dorm și-i ascult scotocind prin jucării, urmărindu-se prin cameră unul pe celălalt, povestindu-și lucruri pe care nu le ascultă nimeni în afară de mine.
Mă întorc mulțumită pe partea cealaltă. Mulțumită că dorm la 8 dimineața. Mulțumită că suntem (relativ) sănătoși. Mulțumită că ei sunt împreună.
Ce bine că-s doi, doamne, ce binecuvântare, ce noroc, ce fericire pe ei! Dar și pe noi (aproape tot timpul, că mai sunt și momente în care-mi mușc limba)! Cât de simplu e să mergem oriunde fără să ne gândim că s-or plictisi copiii, ce bine e să călătorim fără jucării în bagaje, ce bine e de când au mai crescut și le zic: pui, mama are ceva de lucru, vă jucați și voi singuri 20 de minute? Și cea mare îl ia pe cel mic, își aleg jucării sau vreo carte, se trântesc la picioarele mele, ea dă tonul, el se bucură de timpul și atenția ei (zeița îl bagă în seamă, aproape că-mi cerșește pauze, doar să mai stea puțin cu ea), iar eu prind o pauză nesperată sau iată, somn la ora 8 dimineața.
Își țin de urât. Fac echipă. Își dau idei. Se îmbracă (ea pe el). Se aleargă. Se apără, se ridică unul pe altul.
Ei, sigur că fac și trăsnăi la dublu. Mereu vor amândoi același lucru sau să fie primul sau să fie doar el/ea în brațe, pe bicicletă, în cârcă. Ea întreabă dacă au voie să facă nuștiuce, eu zic că nu, pentru că e periculos, ea îi susură lui în ureche să se ducă să facă fix nuștiuce-ul ăla, el se duce, pentru că între mine și ea, mereu o alege pe ea (cu excepția momentelor când e bolnav, atunci și numai atunci mă preferă pe mine), eu mă supăr și pe el, că face, dar și pe ea, că face anume să-l vadă cobai, trece repede tensiunea însă și iar sunt ei doi dându-și coate, șușotind, râzând de sar să mă asigur că nu se sufocă vreunul cu un hohot prea mare pentru gâtul lui mic.
Și câtă bucurie când citim, când ne plimbăm, când gătim sau mâncăm, câte idei, câte povești, câte provocări și cât mai râdem, toate zilele noastre sunt pline ochi de noi, e distracție și e soare și e iubire în toate direcțiile!
E bine cu doi, vă spun și vă încurajez. Dacă vă țin uterul, sânii, brațele, soțul, nervii și bugetul, inima sigur vă ține!
Sursa foto: copii bucurosi via Shutterstock.com
cred că răspunsurile astea nu le afli ddecât când poate fi prea târziu :))
Asa e! :))
Tu cred ca ai vrut sa imi incep saptamana cu speranta! 🙂 Vrei cumva sa zici ca se poate ca doi copii relativ mici sa se trezeasca si sa se joace unul cu altul FARA ca un adult sa fie macar in preajma? Respectiv, sotul tau dormea si el in timp ce cei doi se jucau?
motaia si el in camera lui, cu o ureche la ei.
Adică? Voi doi nu dormiți împreună? Am rămas incantata când am citit postarea și apoi când am văzut „în camera lui”…Dormiți separat? Întreb cu toată seriozitatea, nu cu batjocura ci cu o mare mirare și dorința de a înțelege.
Omul doarme cu cel mic.
Te.am descoperit de o saptamana si crede.ma stau noapte de noapte si citesc toate articolele ….la unele rad in hohote la altele plang in hohote…..esti un fenomen pt mine ….mai ales ca am si eu 2 printese mici : una mica 2.4 ani si una mica mica 9 luni ….e minunata fiecare clipa alaturi de ele…..dar acum ca am dat de tine abia astept sa vina seara sa le pun la somn si sa citesc intamplarile tale….iti doresc tot binele din lume sa ne mai scrii asemenea minunatii
Te.am descoperit de o saptamana si crede.ma stau noapte de noapte si citesc toate articolele ….la unele rad in hohote la altele plang in hohote…..esti un fenomen pt mine ….mai ales ca am si eu 2 printese mici : una mica 2.4 ani si una mica mica 9 luni ….e minunata fiecare clipa alaturi de ele…..dar acum ca am dat de tine abia astept sa vina seara sa le pun la somn si sa citesc intamplarile tale….iti doresc tot binele din lume sa ne mai scrii asemenea minunatii
Deocamdata, mai am cateva luni pana imi intalnesc primul pui. Probabil e prea devreme sa am o parere, dar inca n-am curaj sa ma gandesc la al doilea.
Eu aștept pe bebe 2 și deja m-am plictisit să aud cât de greu și de negru îmi va fi. Toată lumea parcă s-a coalizat să mă sperie începând cu mama, soacra și restul familiei și terminând cu prieteni ori diverse cunoștiințe. Doar eu cu bărbată-meu ne uităm zâmbind unul la altul și împreună la fetiță și deja ne imaginăm viața în patru. Mulțumesc de încurajare! Prinde tare bine!
Este greu cu 2… dar doar uneori….f rar… cel putin pt mine…cu 2ani jumate intre ei…. daaar este de 1 miliard de ori mai frumos cu 2…. si cand ajungi la momentul „nu m-au trezit….se joaca amandoi”…. incepi sa pleznesti de fericire…si da, in concediu/acasa cand ploua…au cu cine sa se joace… sa faca nazdravanii…. si vine si momentul mult asteptat cand esti in concediu la mare…si POTI SA CITESTI O CARTE sub umbreluta…. cu un pahar langa….(8ani jumate si 11 ani)… si e ataaaat de bine…. si in acelasi timp ataaat de trist…. ca nu mai esti tu cea fara de care nu pot sta…. cresc atat de repede…. si ti se face atat de dor de ei mititei….lipiti de tineeee….?
Subscriu la tot ce scrii tu aici. Si la mine e la fel vreo vreun an, cu copii de 3 si 5 ani acum. La fel fetița mai mare. E atat de bine si sunt atat de bine ei jucându-se impreuna a de multe ori ma trezesc ca imi e dor sa ma cheme si pe mine la joaca, sa ma vrea NON stop ca inainte. Si de aici începe ideea de al treilea. Pe care si el il vor mult si ma roagă de fiecare data cand văd un bebe pe oriunde. Are cineva povesti cu 3 copii de împărtășit. Maine l-as face. Pe de alta parte mi-am reintrat in drepturi in ultimul an jumate. Ma pot duce la sala, ieșim afara pe role si cu bicicleta c fara căruț si fara mâncărica dupa noi, pot bea un pahar de vin… Cineva ceva sfaturi despre viata cu 3 copii?
Mi-a plăcut comentariul tău 🙂 Și eu am doi copii mai mici decât ai tăi : 3 ani și 3 luni , iar cea mica de 1 an și 4 luni și nu știu de ce îmi bântuie prin minte un al 3 lea , când abia de vreo 3 zile dormim și noi mai mult și ne este tot mai ușor. Cu mine au fost 24/24 h fără ajutoare, mame, soacre, surori ,cumnate. Singuri. Mi-a fost greu de foarte multe ori și pe alocuri mai îmi este. Dar gândul ăsta nu îmi da pace. Mereu mi-am dorit copii apropiați de vârstă.Cea mare iubește bebelușii, mereu îmi spune că mai vrea câte un bebe pentru fiecare membru al familiei 🙂 Și cred că ceea ce nu faci la timp nu vei mai face niciodată. În cazul meu, dacă voi lăsa să treacă anii, sigur nu mai încerc pt bebe 3.Cred că va rămâne totuși un vis neîmplinit din mai multe considerente.
Numai bine! Și ,dacă poți, iți doresc mult curaj!
Hai ca te incurajez eu! Eu am trei copii, marisori acum, anul acesta implinesc 11, 14 si 17 ani cel mare, sunt toti baieti, sunt minunati, este minunat cu trei copii, dar asta este ceea ce ne-am dorit. Nici unul nu a venit din intamplare, i-am dorit pe toti trei; cu varsta am devenit tot mai rabdatoare si mai inteleapta, nu iti pot spune ca este usor din nici un punct de vedere, dar este atat de frumos… gandeste-te ca primesti iubire de la trei, plus sotul. Cred ca atunci cand sunt trei, deja se implica si sotul mult mai mult, trebuie organizare mai multa, mancare, haine, bani, etc, dar si satisfactiile sunt pe masura. Desi sunt baieti, eu nu strang dupa ei, i-am invatat sa isi stranga, nu reusesc tot timpul, dar ii stresez si, poate pana se insoara nu vor mai fi deloc probleme in acest sens. Ma cert cu ei si apoi imi dau seama ca eu am gresit, daca as fi fost altfel, mai buna, mai inteleapta si ei ar fi fost altfel. Dar oricum voi ati prins ideea de parenting mult mai devreme, de expl cand l-am nascut pe cel mare toti imi spuneau sa nu il tin atat in brate, sa nu il pup asa mult, ca devine prea rasfatat, din fericire nu am ascultat, dar am gresit cu altele, pe care incerc sa le repar acum cat pot. Sfatul meu in educatia copilului, indiferent de numarul lor, este sa fi consecvent, sa ai rabdare, sa-l iubesti cat poti de mult si sa ii cladesti increderea in el… si f.f. important SA IL ASCULTI (asta incerc si ma autoeduc). Daca vrei vei avea timp de orice, si eu am mers si inca mai merg si la sala, si mai iesim din cand in cand in oras, deci se poate, exista viata si cu trei copii. Eu mi-am dorit trei copii si cu ei ma simt intreaga, simt familia compacta. Asa ca … BAFTA si CURAJ, este prea frumos, mai ales daca iti doresti. Eu am multe cunostinte care regreta ca nu au facut decat unul, asa ca … faceti asa cum va indeamna sufletul!!!
Mulțumesc frumos pentru încurajare! Partea economică este cea care ne dă cel mai mult înapoi. Sunt multe nevoi pe termen lung cu copii și nu știu dacă le-am putea face față în 5. Personal, nu cunosc pe nimeni care să își dorească 3 copii și să îi și facă. De cele mai multe ori sunt cazuri în care își doresc doi și, după primul, renunță. Pentru că e frumos dar e și greu.
Ne-om mai auzi pe aici. Cine știe ?! 🙂
Dar ce conteaza ca altii si-au dorit 3 dar n-au facut? ce legatura are asta cu tine/voi? E ca si cum te justifici de ce nu faci, si nu ti-a cerut nimeni asta, nu te-am acuzat de nimic. Esti „datoare” sa faci ce simti/simtiti ca e bine pentru voi, atat, nu conteaza ce au facut sau nu altii. 🙂
Acum, citind mai bine, poate că mesajul tău era pentru Anca, ea fiind prima care a scris că își dorește și al treilea copil.
Oricum, mi-a prins și mie bine 🙂
Pot sa îți spun ca e minunat si cu 3. Eu am 4. E sublim! Nu spun ca e întotdeauna ușor. Copiii mei au 18, 15, 10 si 1 an. Toți au fost doriți si așteptați cu mare drag. Cum scria si in articol, daca te tine uterul, sânii, nervii, soțul si bugetul, e minunat sa fie cât mai multi. Fiecare vârsta vine cu provocările si bucuriile ei. Si o casa plină de chicoteli si râsete, e cea mai mare împlinire pe care ți-o poate da viața. Pentru mine. In concluzie, te-aș încuraja sa încerci. Merita!! 🙂
E si mai frumos si mai usor cu 3! Nu as fi crezut pana nu am experimentat pe pielea mea.
Doi copii e ok, dar cand apare al treilea echilibrul e complet. Nu e niciodata unul bun si unul rau…unul certat si celalalt nu. Sunt doi care au grija de al treilea si sunt 2 care se bucura de el. Ca volum de munca e la fel, iar experienta si trusoul pe care il ai in casa oricum dupa 2 copiii ajuta f mult. Noi suntem fericiti! Nu avem nici un ajutor, decat de la Doamne dar parca e mai usor decat cu unul ( cand era singur)
Piele de gaina am- sa fiti sanatosi si fericiti!!
Vin sa te încurajez si eu: e minunat cu 3 copii!
Noi avem trei fetite 8,6 si aproape 2 ani. Nu spun ca e usor, dar cu mai multa organizare se poate 🙂
Cea mica ne-a adus tuturor atât de multa bucurie si fericire! Surioarele mari o iubesc nespus, se joaca împreună…e minunat sa vad cum cresc frumos sub ochii nostrii…
Te cred… ar fi fost minunat și pentru noi. Sa fiți sănătoși toți, sa va puteți bucura de viața asta în 4. :*
Ma bucur sa citesc ce scrii draga Printesa, mai ales ca urmeaza sa am gemeni :))
Felicitari!! eu am un frate geaman si pentru noi intodeauna a fost foarte bine! mi-as fi dorit sa am si eu gemeni dar nu a fost sa fie…
Ce bine ca se trezesc amandoi in acelasi timp!
La voi nu se trezesc in acelasi timp? Eu asa credeam ca e cu toti fratii. Ai mei parca sunt interconectati (2a7l intre ei). In clipa in care deschide unul ochii, oricare dintre ei, al doilea e si el in fund. Si asta indiferent daca este dupa somnul de pranz sau de noapte.
Nu se trezesc in acelasi timp, inca au nevoi diferite de somn. Se mai intampla uneori ca cel trezit primul sa fie mai galagios si il trezeste si pe celalalt… dar rar.
da, da.. e bine cu doi, e foarte bine! si sa nu zic ca ai niste satisfactii pe care nici nu le banuiai cu un singur copil, cum se iubesc ei, cum se cauta, cum stiu ei asa de mici ca sunt frati.. si ce frumos se joaca impreuna fara vreun adult, desi sunt foarte diferiti… si da fac prostioare, cum sa nu faca, doar sunt copii! aproape ca as recomanda la toata lumea dar am renuntat sa mai dau sfaturi.. adevarul ca iesi un pic din zona de comfort cand ai doi copii, cu unul aprope ca nu simti ca ai copii.
Articolul tau vine ca o gura de aer pt mine! Fetita mea abia ce a implinit un an si eu ieri am aflat ca sunt insarcinata!!! Nu a fost planificat! Ne doream inca in copil dar poate peste un an, doi. Acum sunt in faza de panica! Ce ma fac, cum o sa ne descurcam cu doi asa de mici… cum o sa trec peste sarcina fara ca fata sa nu sufere, ca poate nu o mai pot lua in brate, nu o mai pot purta in sistem… dar cu speranta inainte. Cum o sa dau de greu o sa recitesc articolul tau si o sa imi imaginez cat de bine o sa ne fie peste 3-4 ani…
in luna cand fetita a implinit un an, am ramas insarcinata cu baiatul. Primul an e mai greu…un pic. dar o sa vezi, nu mai simti noptile nedormite ca la primul, nu te mai panichez la primul plans, esti mult mai relaxata si e mult mai usor. Sarcina usoara…
Eu am 2 copii la 14 luni diferenta. Cea mica are acum 7 luni. Primele 6 luni au fost incredibil de grele, dar deja acum mi se pare minunat.
Baietelul o iubeste, o pupa si o mangaie mereu, ea e din ce in ce mai incantata de el pe masura ce creste si descopera lumea. In cateva luni cred ca deja se vor juca impreuna.
Singurul minus pe termen lung e faptul ca nu reusesc sa ma bucur de toata „bebelusenia” ei pt ca si el e la varsta cand e mereu dupa mine si nici cu el nu apuc sa stau pe cat de mult mi-as dori si probabil asta se va mai intampla inca un an- doi de acum inainte. Dar nimic nu se compara cu momentele cand ii vad unul langa altul razand in hohote doar pt ca se vad 🙂
Iar faptul ca la voi diferenta va fi mai mare va face lucrurile mai usoare. Ma uit la baietelul meu (care are acum cam cat va avea fetita ta cand vei naste iar) si e alt copil fata de acum 7 luni. Acum ii cer sa ii aduca ei anumite jucarii si o face, vorbeste si spune ce vrea, povesteste ce a facut afara sau ce il supara.
In concluzie 6 luni sunt grele, foarte foarte grele. Daca ai posibilitatea sa ceri ajutor, apeleaza la toti cei disponibili. Implica-ti sotul cat mai mult. Si pregateste-te psihic pt ca ce a fost cu unul singur e nimic. Eu ma gandeam la ceva similar si experienta cu 2 mici m-a luat pe nepregatite.
Dupa 6 luni, cand o sa inceapa sa doarma mai mult si bebe mic si sa ai o rutina o sa vezi deodata nu o luminita, ci o lumina maaare 🙂
Ah, multumesc de incurajare. Era exact articolul care imi trebuia
O, da, acelaşi sentiment şi aici! Deşi nu m-am gândit niciodată serios la doi copii, acum nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea. Mulţumesc lui Dumnezeu că s-a gândit El în locul nostru. 🙂 El este băiat, cu un an şi jumătate mai mare, e un copil energic, care solicită mai mereu atenţia cuiva. Atunci când noi am epuizat resursele sau avem nevoie de momente libere, găseşte în sora lui un partener ideal. Da, au şi momente în care nu se suportă, când situaţia devine tensionată, dar mi se pare că per total sunt mult mai bine aşa, în doi. 🙂
Mda, e minunat cu doi! Fac baie singuri, se spala unul pe altul, se invata unul pe altul limbi straine (asa am aflat si noi de la mezina e 3 ani ca „danke” inseamna „thank you” in germana 🙂 ), mananca amandoi ca doua terminte, unul legume si fructe si orice e bun, altul foarte atent si selectiv dar in cantitati care uneori intimideaza un adult.
Se trezesc unul pe altul (nu mereu), fac liniste ca sa adoarma celalalt si adorm amandoi.
Ne fac masaj la spate impreuna si ne piaptana impreuna. Pupicii primiti sunt in cantitate dubla, dar la fel si nervii, galagia, dezordinea, hainele de strans/spalat etc.
Cand se intampla sa ramanem cu unul singur acasa cateva ore ni se pare mini vacanta. Serios.
E bine cu doi, pentru ei este absolut grozav, nu se plictisesc niciodata, au cu cine sa se joace, sa se certe, sa se bata, sa se impace si sa se pupe.
Dar Doamne, e atat de obositor uneori! Cand vrei 1 UN MINUT de liniste si nu il ai decat dupa ce ai adormit…si uneori nici atunci pentru ca noaptea unul vrea apa (desi are sticla langa el), altul face pipi, si al doilea face pipi, dar de fiecare data numai dupa ce eu m-am intors la mine in pat si m-am incalzit la loc, poate chiar am atipit un pic.
Fiecare vrea sa intre el primul in bloc, in lift, in casa. Uneori se inteleg dinaitne care intra primul, alta data se creeaza niste adevarate tragedii din asta.
Dar e fun, iar pupicii lipiciosi veniti de la doua gurite valoareaza mai mult decat orice ora de nesomn.
Ne regasim in tot ce ai scris. Si eu am doi, cu un an si 9 luni intre. Acum sunt maricei. 8 ani jumate si 10 ani. Dar la fel. Se joaca impreuna (acum sunt mari fan lego), fac totul impreuna. Baiatul e mai mic. Inca asculta orbeste de ea. Daca eu zic ceva si ea zice altceva, el face ca ea, ca :”asa a zis Ely”.
La fel, cand erau mici, si ii spuneam ei NU la ceva, il punea pe el, ii zicea: du-te tu, ca pe tine nu te pedepseste. Si el se ducea….Cateodata il pedepseam doar pt ca sa nu mai asculte de ea…dar uita repede, si tot ea era marea zeita. Si acum e la fel…Si acum el o urmeaza orbeste, ea are grija de el, ea imparte dulciurile si jucariile, el accepta, se mai revolta, se mai cearta, dar tot la ea revine. iar ea il tine in brate si il apara la locul de joaca. Cateodata se uita cu mila asa la el, cu dragoste, de zici ca e mamica lui.
Doar cand sunt bolnavi pe rand sau deodata…se cuibaresc la mine in pat…fiecare vrand sa fie singurul in bratele mele…
Da, e minunat in doi. E minunat ca au crescut si inca sunt cei mai buni prieteni, si inca isi prefera compania, inca se imbratiseaza si se pupa (mai mult el pe ea, ca el e foarte iubaret).
Ma bucur ca i-am avut unul dupa altul. Multi ne-au criticat, ne-au spus ca suntem inconstienti la vremea aia, ca e greu…de parca le era lor greu. A fost greu un pic, dar a fost si este minunat. Niciodata nu mi s-a parut o povara sa cresc copiii. Fiecare zi e o noua provocare, si cand suna ceasul, mai stau 5 minute si ii ascult cum sporovaiesc in cealalalta camera si ma bucur ca ii pot imbratisa…
Cat despre somn…hmm…poate la pensie:)))
Am citit articolul si comentariile – o mamica, ma bucur ca ai scris si cateva aspecte nu tocmai usoare. Pentru ca nu e totul asa roz, sunt sigura.
Eu am o fetita de aproape un an, nu imi mai trebuie in veci copil mic, dar… am pus deoparte cateva hainute care i-au ramas mici.
Cine stie, poate peste vreo 3-4 ani o sa mi se faca dor… dar nu acum, clar.
Felicitari tuturor mamicilor care se descurca avand doi si poate mai multi puisori!
Draga Printesa, omu’ trebuie sa te fi citit cam de cand ai nascut-o pe Sofia, asa isi face o idee ADEVARATA despre parinteala. Pai cand era Sofia mica de tot avea reflux, manca in somn, era nasol…dupa care n-a mai fost. S-a nascut Ivan si iti cadeau pantalonii de pe tine, plangeai de oboseala si ne spuneai ca e si greu si dureros, ca Sofia s-a nascut sa fie singura la parinti si nu-l inghite pe pufos nicicum. Dupa care a fost si este bine :))) Dar primii doi ani nu e asa bine, tre sa invete ala micu’ sa vorbeasca, sa inteleaga, sa apuce sa-si faca un program de somn. Adevarul adevarat este ca e greu, obositor, vrei sa dormi si nu poti, vrei sa iti iei bagajele si sa pleci si nu se cade :)) SI este frumos, amuzant, lesini de ras cand fac unele chestii sau zic altele. Parerea mea? TREBUIE sa ai zambetul pe buze, sa te straduiesti sa simti norocul care a dat peste tine sa nasti copii sanatosi si sa te enerveze o raceala sau un tantrum, nu chestii nasoale de-adevaratelea. Vad frecvent parinti incruntati, fete plictisite, maini incrucisate la piept cand supraveghezi copilul la joaca in loc sa desenezi o floare cu creta langa el. E greu cu unu, e greu cu doi, e greu cu 3 ca ESTE, fizic, insa creierul trebuie sa-l setam sa ne arate bucuria si sa ne reaminteasca sa ZAMBIM, frate, ca facem riduri de babe cu colturile gurii indreptate in jos :)) Si aici nu ma refer la tine, Printesa, esti un exemplu de putere fizica si mentala inghesuite intr-un corpusor firav 🙂 Sa fie sanatosi copiii, ca noi imbatranim si cu si fara 😀
Foarte frumos si sper sa fie si la noi asa. Diferenta 2 ani si 3 luni numai ca sunt amandoi baieti. Observ ca mai toata lumea care a povestit despre legatura dintre copii are pereche,tare ma tem ca la noi va fi mai mult razboi pe teritoriu decat pace si armonie,dar speranta moare ultima!?
Offf eu am 33, o fata de4ani si un bb de 2luni. Cand o vad pe cea mare cu cata dragoste se uita la bebe iar bebe e numai cu ochii dupa ea, il vreau pe nr 3. Sper pe la35 sa mai gandesc asa si sa fie vremuri usoare pt noi ca sa luam o bona. Nu vad viata cu3fara bona…
Si cand incep sa nu se mai cafteasca? Al mare pe al mic, zic. Si cand nu mai striga ăl mare din 2 in 2 minute, mama, mama, mama de parca e stricat? Si cand incepe al mic sa nu mai miorlaie de cum nu mai sunt in camera? Si cand incepe si ăl mare sa nu mai ceara ajutorul la lucrurile pe care stie prea bine sa le faca, dar cauta cu disperare atentie?
La noi ăl mic are aproape 1 an si ăl mare 3a6l si inca ma simt de parca am doi bebelusi.
Mai dureaza? Ca deja mi s-a cam incretit parul 🙂
Aceeasi diferenta si la noi, baieti amandoi. Cel mare a cerut atentie in aceeasi cantitate ca cel mic ba chiar mai mult pana pe la 5 ani. Acum ‘a revenit la normal’:)
A fost extenuant. Inca mai e, pe alocuri dar devine din ce in ce mai usor:)
daca sunt baieti mai dureaza. fimiu are 8 ani si tot striga din 5 in 5 minute: mami.
Minunat! Sunteti foarte incurajatoare, ce pot spune! :))
Sunt baieti, da.
Noi avem 2 bebei. Cea mare are 23 de luni iar cel mic 8. Diferenta de 15 luni intre ei. Și mie îmi spunea toată lumea cât de greu o sa fie și eu mă gândeam Doamne cât o sa ne mai distram. Și așa e. Sunt niște scumpi și luați separat, dar când îi vezi împreună sunt mortali. Eu cred ca totul e cum te mentalizezi:) . Dacă te gândești tot timpul cat de minunat o sa fie, cât o sa va distrați și cât o sa va iubiți, tot merge ca pe roata. .Chiar dacă nu i-ai programat pe nici unul. Adevărul e că și eu îmi încurajez prietenii sa aibă cel puțin 2:).
Off, ca abia ma obisnuisem cu gandul ca mai asteptam un picut pana la bebe 2. Si acum iar simt ca il/o vreau in brate ACUM.
E de 2×1 mai greu si de 20×1 mai frumos.
ce minunat! si noi am fost si suntem 5! fete! si e cel mai mare dar in viata fratele/sora! love you!
Da, e minunat cu doi copii. Si totusi, nu pot sa nu ma gandesc, cateodata, cum ar fi fost viata in patru daca copilul nostru cel mic nu ar fi avut autism…
Fara suparare, dar te cam contrazici in articole. Asta referitor la faptul ca in calatorii copiii nu au nevoie de jucarii, versus alt articol in care mentionezi explicit bagajul cu jocuri anti plictiseala etc. Si nu e pentru prima data cand remarc asta in ceea ce scrii…
esti prima care spune ca se cam contrazice, sa stii.
nu e ca si cum periodic apare cate unul ca tine care face pe detectivul si crede ca a descoperit apa calda, uitand ca copiii cresc de la un an la altul si ca uneori ce fac si ce au nevoie se schimba complet cu timpul, uitand ca una sunt jucariile pentru drum cand copiii sunt fortati sa stea nemiscati cu orele in scaun si alta sunt activitatile pe care le au la destinatie, in fine, uitand ca omul are si el voie sa-si mai schimbe parerile din cand in cand si chiar sa mai si greseasca din cand in cand, mai ales in decurs de 10 ani, ca nimeni nu-i perfect.
chiar esti prima, felicitari.
Avem jucariile pentru masina, de exemplu, cu care nu se joaca decat acolo, unde nu au alta distractie si nici nu se pot juca unul cu altul, fiind legati in centuri unul in stanga, altul in dreapta, dar cand ajungem la destinatie nu se mai ating de ele. Deci nu le-as zice jucarii de vacanta, ci doar de drum. Valabil si pentru avion. Nu e nici o contradictie aici.
Daca observi unele reale, chiar te rog sa le semnalezi, ca sa le discutam si sa nu ramai cu o impresie gresita.