Problema draperiilor și jaluzelelor în turism

De mulți ani de când tot călătorim pe ici și pe colo pe la noi prin țară, dar și prin străinătate, ne macină o dilemă (pe mine și pe soț, adică): de ce nu investesc patronii de pensiuni, hoteluri și case de închiriat câteva sute de euro în draperii sau rolete sau jaluzele pentru ferestre? Dai suta de euro pe cazare la pensiune de 4 stele și te trezeși la 6 dimineața, când răsare soarele, că nu s-a gândit nimeni că frumos ar fi să-ți poți face întuneric dacă dorești, să dormi și tu ca omul cât solicită inimioara ta obosită, dacă tot ești în vacanță și vorba aia, speri să te relaxezi câtuși de puțin.

Bagă oamenii bani în mochete pufoase, în blaturi de marmură la baie, în veioze stil Ludovic al paișpelea, dar draperii opace la geamurile camerei de dormit nu prinzi. Cred că nu le trece prin cap că într-o vacanță ai putea avea nevoie și de somn.

Acum niște ani am dormit câteva nopți la Piatra Șoimului, aproape de Sinaia. Loc de joacă frumos, restaurant bio, mobilă nouă, la geamuri, o perdea subțire. Extra bonus, în dreptul geamului camerei noastre, un stâlp de iluminat stradal. Era lumină la miezul nopții în patul nostru ca ziua. Ne-am sucit de pe o parte pe alta niște ore, apoi am dat plapuma de pe noi la propriu s-o atârnăm de galerie, să prindem și noi o oră de somn până răsare soarele. Întuneric s-a făcut, dar n-am dormit de frig.

Weekendul trecut am fost la Pensiunea Toscana din Brașov. Frumos tare, deal, jucării afară, mobilă din lemn mașiv, curățenie. Am luat apartamentul de la mansardă, că era singurul cu două camere. Mansardă, deci multe geamuri în acoperiș. Mari. Frumos, luminos. Două dintre ele aveau și jaluzele. Doar două din opt. Draperii groase erau, dar ce folos că fix la est tronau două geamuri mari și frumoase în acoperiș, care nu puteau fi obturate nicicum. Erau și la vest, alte două. La 5.40 dimineața puteam să bag ața în ac fără să aprind lumina! Ia ziceți voi, oare m-am odihnit bine la pensiune? De altfel, locul foarte fain, dar nu și dacă nu puteți dormi pe lumină. Eu nu pot.

La Praga, la fel am pățit. Am stat într-un apartament foarte fain, închiriat de pe Airbnb. Avea de toate, mai puțin jaluzele sau draperii la geamuri.

Desigur, noi ne-am adaptat, mai ales de când călătorim cu copiii. Primul lucru pe care-l pun în bagaje este rola de staniol, cea de scotch și un foarfece mare (asta pe lângă dopurile de urechi din silicon, fără de care eu și soțul nu mai putem dormi). Pentru că ne-am obișnuit deja: oamenii nu se gândesc la somnul clientului (deși unii investesc mult în saltele). Cum ajungem, tapetăm geamurile cum putem și apoi pornim în aventură. Lăsăm la loc cum a fost, desigur, dar rămânem cu dilema asta.

Oare ei or putea dormi în cel mai comod pat, așezat pe cea mai pufoasă mochetă, când cineva le ține o lanternă în ochi? Poate avem doar noi problema asta și atunci se explică, înseamnă că nu e o nevoie a clientului obișnuit.

Voi puteți?

Ah, iar cu masca de somn nu pot, doamnelor, nu pot. Fie îmi sare de pe ochi la prima zvârcolire, fie, dacă o pun strânsă, mă deranjează la somn. Complicat, vă spun. Dar ce simplu ar fi să găsim draperii sau jaluzele la dormitoare…. 🙂

sursa foto: fereastră cu lumină via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4271

38 comentarii

  1. Mie chiar imi place sa bata soarele in camera dimineata, ma trezesc natural :). Daca n-am chef sa ma trezesc pot sa-l ignor oricum

    • Noi am gasit si la munte si la mare draperii groase, se putea face bezna. Nu le-am folosit, dar erau acolo. De sinaia si de mamaia zic.

  2. Te inteleg perfect. Eu nu pot sa dorm nici daca intra lumina pe gaura cheii 🙂 Solutia mea este o masca de dormit (pentru ochi) pe care o am tot timpul la mine. Bine, am o colectie intreaga dar una port in poseta, just in case 🙂

    • La fel, nu plec nicaieri fara masca de dormit si fara dopuri de urechi. Dar impartasesc nedumerirea Ioanei…Cred ca daca proprietarii ar incerca sa doarma ei cate o noapte in fiecare camera din pensiune multe lucruri ar fi diferite.

    • Eu daca as avea pensiune nu m-as fi gandit la draperii :)). Nu as fi gasit lumina un inconvenient al somnului.

    • ah eu nu pot dormi cu chestia aia pe cap, fie imi zboara la prima sucire, fie, daca e prea stransa, ma deranjeaza. 🙁

  3. Excelenta faza cu rola de staniol! O sa imi aduc aminte de ea urmatoarea data cand voi nimeri o astfel de cazare 😀 Stiu oameni care dorm fara niciun fel de problema cand e lumina afara, dar eu nu functionez asa. Trebuie sa fie intuneric in camera si nu mai pot sa dorm de indata ce sesizez un pic de lumina.

  4. Cand mai aud ca fiecare om e unic…mi se pare cliseu pana cand dau peste istorisiri d-astea :)) Pai eu am dormit in autobuzu 282 in picioare, in tren, in metrou in timp ce-o prietena vorbea cu mine, in club la mare…bai nenicule, daca e de SOMN, pai dorm :)))) Maica-mea mai doarme iepureste asa, mi se pare ca femeia e mereu obosita :)) Tre sa fie liniste, tre sa fie intuneric, tre sa fie la ea in pat. Mie, in schimb, tre sa-mi fie doar somn :)) De cand cu asta micu’ suntem si noi atenti la diverse detalii in ceea ce priveste cazarea la hotel, ce-i drept, insa fara draperii in geam am stat 2 ani in casa noua, ca nu ne hotaram ce culoare sa alegem :)) E mai bine cu draperia trasa, insa nu intuneric bezna, ma inspaimanta.

    • Esti norocoasa daca e suficient sa-ti fie somn ca sa dormi. La mine de ex. inainte de copii mai era cum era, dar dupa copii dorm si eu iepureste, e suficient sa pocnesti din degete si m-am trezit. E o chestie psihica cu siguranta, probabil m-am auto-programat inconstient sa fiu alert ca sa-i pazesc pe astia micii, sper ca dupa ce mai cresc ei sa pot dormi si eu bustean.

      De curand mi-am luat o bratara de asta de fitness care monitorizeaza si somnul printre altele si am fost surprins sa vad ca ea spune ca din 7-8 ore de somn, doar 1 -1.5 ore sunt somn adanc. Nu stiu exact cum stie ea cand e somn adanc, probabil e atunci cand nu ma misc deloc, dar asta ar explica de ce nu m-am mai simtit odihnit calumea dimineata de foarte mult timp.

    • Știu ca e nu are legătură cu postul, dar îmi poţi spune, te rog, ce fel de bratara ai? Aș vrea și eu să cumpar una și pot să ma hotărăsc:) Mulțumesc!!

    • eu am un Xiaomi Mi Band, costa 100 lei la emag dar am vazut-o si la 50 cand erau reduceri.
      eu am primit-o cadou cu o alta cumparatura si am zis s-o incerc si chiar mi-a placut, intai pentru ca pot primi notificari de pe telefon pe ea (folosesc cand merg cu bicicleta si nu aud telefonul), apoi pt ca are alarma prin vibratie si asta ma ajuta dimineata ca nu se trezeste odorul si nu in ultimul rand tine bateria 1 luna si mai bine, ceea ce e senzational.
      sigur, in rest masoara pasii, activitati etc, nu m-am gandit vreodata ca as putea sa folosesc o bratara din asta la ceva, dar iata ca m-am inselat.

      PS nu masoara nici pulsul si nici tensiunea, apropo de ce a scris cineva mai sus

    • Gand la gând cu bratara Robo. Eu ma tot intrebam de juma de an de ce ma simt lovita de tren deși eu dorm Cam 10 ore pe noapte. Ei bine, tot 1,5 ore de somn profund am si eu. Asa ca pot să iau magneziu si pe vena ca tot degeaba. Sper sa doarma si fiumiu in curand mai bine ca simt ca îmbătrânesc asa.

    • Subscriu, am adormit odata in picioare la propriu in tramvai, si cea mai cea experienta… cu capul pe o boxa MARE din care iesea muzica cat sa anime juma’ de plaja :)))) le tineretii valuri, ca acum trag obloanele dar din comoditate, altfel pot sa dorm si cu lumina, liniste sa fie

  5. Robo, l-am prins pe fi-miu cand cadea din pat, in somn asa…Somnul dupa copiii e altfel, asa cum vacantele nu mai sunt ce-au fost sau partidele de iubire 🙂 Pe mine ma ajuta sportul sa dorm mai profund, sa ma culc relativ devreme, sa ma trezesc devreme. Daca ma culc tarziu si ma trezesc tarziu, sunt putin chiauna. Daca sunt exagerat de obosita, dorm prost, culmea! daca sunt racita, suparata, ingrijorata, iarasi dorm prost :)) Norocul meu este ca adorm usor si daca e zgomot si daca e lumina si daca zugraveste vecinu :))…Bratara cred ca stie care-i somnul adanc dupa bataile inimii/puls scazut

  6. :)))))))))))))) staniol! Buna asta! Recent am fost la Pullman, in Bucuresti si aveau draperie sanatoasa. Dar banuiesc eu ca nu prea ai nevoie de cazare in Bucuresti… Eu una n-am nicio treaba cu lumina, pot sa dorm oricum oriunde, iar de cand am devenit mama pot sa atipesc chiar si in picioare :)).

  7. Eu dorm în orice condiții, la fel și soțul. Copilul are 1 an și 10 luni, eu, cel puțin, sunt non-stop în alertă, dar noaptea… ridic jaluzele să intre lumina de la felinarele de pe stradă, să văd și eu ce se întâmplă în cameră noaptea, dacă o fi să mă trezesc. Deci… cred că depinde de fiecare om în parte. Iar eu dacă aș fi proprietar de pensiune cu nșpe geamuri la mansardă, cu lumină cât cuprinde în creierul nopții și aș testa-o… cred că mi s-ar părea un vis. ? Da, știu, sunt o ciudată ?

  8. Eu personal, atunci cand citesc despre un loc unde urmeaza sa ne cazam, ma uit in poze sa vad ce draperii are. Daca sunt fliu-fliu, caut altceva. Noi dormim pe intuneric/ semiintuneric iar vara cand soarele rasare la 5 siunpic, fie-mea se trezeste la prima raza. Sa nu mai povestesc de somnul de pranz care este un succes cu draperii si o negociere cu perdele transparente.

    Buna faza cu staniolul, o voi copia, sper sa nu ceri drepturi de autor :p. Am nimerit odata intr-o camera cu draperii groase dar usa de la intrare avea sticla mata. Am pus o patura sa putem dormi cum ni se pare noua confortabil.

  9. Si la mine trebuie sa fie intuneric si liniste. Musai liniste, mai degraba liniste decat intuneric. Of, de cand cu copiii, asa cum zice si Liviu, nu m-am mai odihnit ca lumea de foarte multa vreme. Si cand am avut o noapte fara copil, culmea tot in alerta am dormit, probabil ca va mai trece ceva vreme pana sa mai dorm lemn.

  10. Si eu sunt la fel! Daca nu e bezna si liniste nu pot dormi! Sotul meu doarme cu teveul aprins, atipeste.. daca il inchide de gura mea se zvarcoleste, daca tac, ma zvarcolesc eu si uite asa! Imi aduc aminte cand era fii-mea mica si dormeam toti trei din cand in cand, intr-o noapte ma trezesc speriata ca o ia pitica la vale si apuc ce nimeresc ..cand sare si al meu sot buimacit ca nu stia ce il lovise! Eram doar noi doi in pat, pe Mara o pusesem in patut dupa ce o alaptasem si eu il apucasem stans de… si il tineam nene! Abia dupa ce m-am dezmeticit si am realizat ce faceam am dat drumul in timp ce dumnealui transpirase sub menghina incercand sa se elibereze.. Ce face oboseala din om!

    • Excelent!Am ras cu lacrimi. Si sotul meu doarme dus, nu-mi explic cum poate. Intr-o noapte ni s-a stricat sistemul de alarma si se apucase sa sune. Si suna nu gluma. M-am trezit speriata, el nici nu se clintea. Ii zic, trezeste-te draga ca suna alarma! La care el: culca-te linistita, e doar o alarma. Da, ii raspund, dar e alarma noastra :))))). I-a luat ceva vreme sa se dezmeticeasca, nu intelegea cum adica suna cu noi in casa. Cred ca din cauza zgomotului nu s-ar fi trezit mult si bine.

  11. Subscriu la dilema autoarei. Excelenta ideea cu staniolul. Eu am mai dormit cu prosopul pus pe ochi, prosopul meu luat de acasa, sau, cand e frig la munte, gluga de la bluza de trening trasa pana pe ochi, genul acela care se strange cu siret.

    Acasă, viața mea se împarte în 2: înainte și după rulou la geamul de la dormitor.

    După ce am avut rulou la geam intr-o vacanta in Italia, am comandat si noi rulou în prima zi după ce ne-am întors.

    Oricât te-ai strădui, cu draperii din material gros, block-out, tot intra o rază mică pe undeva, pe sus, pe la carligei.

  12. Da, si noi am folosit o extra patura ce am gasit-o in fundul dulapului ca sa obturam geamul la o pensiune unde nu ne-am dorit sa ne trezim odata cu cocosii si in vacanta, cu atat mai mult cu cat nu ne doream sa fie nevoie sa ne culcam seara odata cu gainile rupti de oboseala.

    Si inca o chestie ce o am eu legata de hoteluri/pensiuni/vile este urmatoarea: cuvertura si perdelele sau draperiile. Oare la ce intervale le spala totusi? Presupun ca doar o singura data pe sezon. Asta in situatiile fericite presupun. Daca nu le gasesc manjite cu nutella nu le spala oare? Mi se par imbacsite, indiferent cat e de curat restul. Poate e doar un fix al meu…

  13. Vino in Spania ca peste tot ai persiene( asa se numesc) si iti faci intuneric imediat.Nici eu nu pot dormi fara ele si cand vin in tara la mama acasa vara la 6-7 ma trezesc vrei nu vrei.

  14. Eu am obiectat inclusiv la viitoarea gradinita a fetei: de ce nu aveti jaluzele? Cum dorm copiii aia in miezul verii? Asa s-a invatat de mica, mi-e groaza ca nu va putea dormi la gradinita la pranz. Probabil o sa sfarsesc prin a le cumpara eu draperii:(

  15. Niciodată nu mi-am pus problema că mai sunt și alții care își pun aceeași întrebare ca mine, cea a draperiilor. Foarte puține locuri din țara oferă confortul somnului… cum depășești granițele e mai bine.

  16. In acest caz iti recomand o pensiune, in Germania, la poalele castelului Neuschwanstain. Cea mai funny experienta traita. Aveau rulouri metalice la fereasta. Pe aceleasi considerent le-am lasat trase, iar noaptea trezindu-ma am vrut sa merg la baie, daarrrr…. big problem… nu stiam daca am ochii deschisi… pana la întrerupător, era cale lunga, asa ca m-am culcat la loc. Dimineața sotul imi povesteste ca și el a avut aceeasi experienta.

  17. Si eu am aceeasi problema. Imi trebuie intuneric sa dorm. Pot folosi masca de ochi, asa ca problema draperiilor in pensiuni nu e insurmontabila.
    Problema mea insurmontabila e perna. Oricat de mochetata, marmurita, lemnuita, curata, bibilita e pensiunea, pernele sunt jalnice. Niste chestii anemice cu un pic de umplutura de ceva sintetic care la somn se fac practic plate. Si cum eu nu am masina, plecatul cu perna de puf in bagaj nu e chiar usor.

  18. […] Ne-am trezit înţepeniţi de spate a doua zi. Pentru un hotel de patru stele, în care s-a investit mult şi care le propune terapii medicale şi relaxare unor clienţi cu probleme, este impardonabil să nu aibă fix ceea ce este cel mai important pentru ei, şi anume o saltea confortabilă. Ca să nu mai spun de cei doar câţiva centimetri care le lipseau draperiilor pentru a acoperi eficient ferestrele camerei (dar bine măcar că aveam draperii, pentru că am înţeles că se poate şi mai rău de atât). […]

  19. Da, avem si noi o pensiune mai micuta la tara si vrem sa cumparam niste perdele si draperii. Am gasit cateva modele foarte frumoase pe site-ul asta https://www.ka-international.ro/tesaturi dar inca nu stim ce sa alegem, poate aveti si voi ceva recomandari… Ideea este ca si la noi bate soarele tare dimineata si am observat ca unii turisti se trezesc din cauza asta foarte devreme. Nu mi-au zis nimic inca dar ma gandesc ca-i deranjeaza lumina. Voi incerca sa remediez problema asta cat mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *