Ne învârteam în parc de la un loc de joacă la altul, cu biciclete și trotinete și căști și baloane, admiram copacii, florile, cățeii, bucurie mare în aer liber.
La un moment dat, Sofia decide că vrea la toboganele mari. O luăm spre ele, după care o văd că se întoarce brusc la 180 de grade și vine de unde a plecat.
– Păi ce faci, divo, nu mai mergem la toboganele mari?
– Nu, mami, nu vezi ce copilație mare e acolo?
– Nu prea văd, că nu știu ce-o fi aia o copilație.
– Măi mami, o populație de copii. Copilație. Și e mare, că-s muuulți. Nu vreau acolo.
Și nu ne-am mai dus. Ne-am dus la un deal cu multă verdeață, unde era cățelație mare, adică mulți câini. Ne-am jucat mult pe iarbă acolo, până când ea a venit alergând să-mi spună:
– Mami, tu știi ce iubesc eu cel mai mult pe lume?
Hopa. Urmează ori ceva de râs, ori ceva de plâns.
– Ce?
– Pe tine și pe tati, și apoi copacii.
Dacă aveam frunze, mi-ar fi căzut câteva pe jos de uimire. Și de duioșenie. Și de ceamaiiubiredinlume.
Apoi seara, la baie, mi-a spus, după ce ne-am săpunit bine pe spate una pe alta:
– Mami, să-ți speli bine tălpile, da?
– O să încerc. Dar de ce oare să fac așa ceva?
– Pentru că vreau să ți le pup.
Pauză.
– De ce?
– Așa, de drag.
Ei, aici mi-au căzut câteva lacrimi, că din astea am destule. Noroc că era oricum cu multe lichide acolo și am scăpat basma curată.
Sursa foto: fetiță și mamă via Shutterstock.com
Minunat, de ce nu mai faceti un copil? Si la noi acasa e cu dintr-astea cam in fiecare zi! Unele ma uluiesc atat de tare! Uite, recent, fiica-mea(5.10) era acasa la prietena ei. Bunica ei, femeie mai bisericoasa, asa, o intreaba pe a mea daca ea crede in Dumnezeu. Raspunsul ei: „da, cred in Dumnezeu, dar pentru mine adevaratul meu Dumnezeu e mama. Pentru ca ea m-a creat si ma ocroteste zi si noapte!”. Cand mi-a povestit bunica , era gata-gata sa scap bebe din brate. Am transpirat instant si am luat-o la picior pe aleile parcului, pretext and ca vreau sa-l culc pe ala mic. De fapt, aveam nevoie de spatiu sa plang in voie…
De multe ori stau si ma intreb cat de departe as fi ajuns cu o mama ca tine…?
In alta ordine de idei…vad ca bietul Ivan tot nu a ajuns pe lista 🙂
Ivan încă nu vorbește bine. Cred ca de aia încă nu are perle de la el.?
La asta te refereai, nu? Ca nu a scris și despre Ivan…
Cred ca se refera la lista Sofiei cu persoanele pe care le iubeste cel mai mult pe lume… 🙂
da, la asta se referea.
acum nu mai zice ca nu-l iubeste, dar nici nu suntem in situatia in care sa zica ea de la ea ca il iubeste :))
dar suntem optimisti, de vreo jumatate de an se joaca foarte mult si frumos impreuna, iar ciondanelile care mai apar mi se par absolut normale, mi s-ar parea ciudat sa nu se ciondaneasca deloc.
Intr-adevar, ma refeream la lista Sofiei 🙂 O fi bine si dupa sau printre copaci!
M-au emotionat foarte tare povestirile tale. Va doresc un infinit de astfel de declaratii sincere si mai incolo, cand vor creste copiii!
Mi-e drag de voi pentru ca emanati fericire. Eu in jur am multe familii cu copii si toti se plang de greu, de copii, de tot 🙁
Nu e corect! Un copil este cel mai frumos lucru de pe pamant, de ce te-ai plange?? Eu imi retraiesc copilaria alaturi de el si nu as putea sa spun niciodata ca este greu! Cred ca totusi sunt alte lucruri de care te-ai putea plange, dar in niciun caz de propriul copil! Cred ca acei oameni asteapta doar putina … mila!:(
Tare frumos!! Abia astept sa vorbeasca si baietelul meu ca sa putem povesti cate in luna si in stele si mai ales sa ma rasfete si pe mine cu asa vorbe minunate! M-as topi de placere!! Este superb cu copil!!! Nu as avea de ce sa ma plang. Baietelul meu are 10 luni, 10 luni minunate, pline de veselie si iubire!! Cea mai pura si sincera iubire si nu mi-as mai vedea viata fara el!! Nu credeam ca este atat de frumos cu copil!