Viața e un miracol. Dacă i se pune la dispoziție un incubator, medicul chiar face minuni

ACEST ARTICOL ESTE SCRIS DE ECHIPA „SALVAȚI COPIII”, CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

”Stai puțin cuminte”, îi spune copilului, cu un ton care s-ar vrea de reproș, dar din care transpare mândria. Matei are șase ani, mai are puțin și devine școlar. Nu stă locului o clipă, după cum ne explică Laura, mama lui, aranjându-i gulerul de la cămașă. L-a adus pe lume crezând în minuni, pentru că a avut o sarcină târzie, la 39 de ani, cu diverse complicații, care au dus la o naștere prematură. 780 de grame, un ghemotoc de viață pe care nu l-a auzit țipând, așa cum ar fi vrut să se întâmple, la naștere. Nu știa, atunci, că Matei, împreună cu doctorul Ligia Blaga, șeful secției Neonatologie II de la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, vor recupera țipetele și alintăturile cu vârf și îndesat.

”După 78 de zile în incubator, băiatul acesta mi-a infirmat orice pesimism. Doamna doctor a crezut în el”, spune Laura. Astăzi, mama și băiatul așteaptă pe holul maternității, cu un buchet de frezii în mână. Doamnei doctor îi plac freziile, pentru că, în pofida fragilității lor, rezistă mult și înfloresc când nu te aștepți. Așa cum a făcut și Matei.

În fiecare an, la final de martie, medicul Ligia Blaga, șeful secției Neonatologie II la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, îl așteaptă pe Matei să o viziteze. În alte zile, alți copii, odinioară născuți prematur, se ițesc la geamul de la triaj, întrebând de doamna doctor.

Sunt prematuri care, ocrotiți de medici și de incubatoarele care le susțin funcțiile vitale, au contrazis orice fărâmă de pesimism și, de la cele 600, 700 de grame cât cântăreau la naștere, au ajuns să depășească două kilograme la externare. Acești copii se întorc adeseori în maternitate, pentru a-i vizita pe medicii care i-au salvat.

Ligia Blaga a adus pe lume copii cărora puțini le dădeau șanse să trăiască. ”Am avut cazuri de copii care cântăreau de la 500 la 1000 de grame, cărora aproape nimeni nu le dădea şanse de supraviețuire”, își amintește neonatologul Ligia Blaga, care s-a încumetat nu doar să dea acestor copii o șansă, ci să lupte cot la cot cu ei. Și a meritat din plin: acești copii au reușit să prindă puteri, să plece acasă, iar acum revin să o viziteze.

Nimic nu e mai dramatic pentru un medic decât să știe că ar putea salva un nou-născut, dar nu are la dispoziție un incubator. Pe lângă reabilitarea secţiilor de Neonatologie vechi, cu circuite necorespunzătoare, este nevoie, spune Ligia Blaga, de ” personal medical suficient: medici, dar şi asistente, bine pregătiți, dedicaţi şi bine motivaţi pentru a rămâne în servicii unde se lucrează “in foc continuu” 24 de ore din 24. În Serviciile de Terapie Intensivă Neonatală ca şi în cele de adulţi, lumina nu se stinge niciodată”.

Fără maternități dotate corespunzător, șansele unui prematur de a supraviețui devin, practic, nule. Un incubator care să susțină funcțiile vitale ale nou-născuților prematur costă, în funcție de cât de performant este, de la 10.000 la 30.000-40.000 de euro. ”Efortul ar fi uriaş, în situatia în care multe spitale, neavând acces la programele Ministerului Sănătăţii, nu pot asigura nici măcar consumabilele în flux continuu”, este concluzia amară a Ligiei Blaga, șeful secției Neonatologie II la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Tocmai de aceea, demersul susținut al Organizației Salvați Copiii România de a dota maternitățile cu aparatură medicală necesară salvării și menținerii în viață a prematurilor nu poate fi întrerupt, mai ales că rezultatele se văd. În anul 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalităţii infantile de 10,1 la mia de copii născuți vii, rată care a coborât la 8 la mia de nou-născuţi vii, în 2015. Chiar și așa, România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității infantile, din cauze prevenibile ori afecțiuni tratabile, atâta vreme cât maternitatea are la îndemână aparatura medicală necesară.

Numai în 2016, Salvați Copiii România a dotat cu aparatură medicală de specialitate 31 de maternităţi, oferind astfel o șansă la viață nou-născuților prematur. O parte semnificativă a acestor fonduri, în valoare totală de 355.981 euro, a venit de la cei care au ales să redirecționeze 2% din impozitul pe venit, transformând banii, care altfel ar fi rămas în posesia statului, în viață pentru copiii născuți prematur.

Pe parcursul anului 2017, echipamente performante vor ajunge în 33 de maternităti, din orașele: București (4 unități medicale), Timișoara, Craiova, Mangalia, Deva, Iași, Bicaz, Târgu Neamț, Roman, Pitești, Caransebeș, Bârlad, Târgu-Mureș, Buzău, Brașov, Gura Humorului, Rădăuți, Botoșani, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Buftea, Bacău, Baia Mare, Tulcea, Drobeta Turnu Severin, Satu Mare, Oradea, Zalău, Caracal, Sibiu, Salvați Copiii alocând un buget total de 2,4 milioane lei pentru acestea.

Toți cei care doresc să sprijine această cauză pot descărca formularele 230 și 200, precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei, de la adresa http://salvaticopiii.ro/doilasuta/. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă, cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2017. Suma nu trebuie menţionată în formular, ea urmând să fie completată de administraţia financiară.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

5 comentarii

  1. Asta chiar este o cauza ce merita sustinuta. tocmai am primit e-mail de la Libris, care au de asemenea parteneriat cu Salvati copiii si au reusit sa doteze maternitatile cu incubatoare in urma banilor stransi din donatii. asta e unul din motivele pentru care este libraria mea preferata.

    • Salutare, Paula!

      Iti multumim ca esti alaturi de noi, prin intermediul Libris. Pana acum, cu ajutorul prietenilor nostri de la Libris, am echipat Spitalul de Copii Sfanta Maria din Iasi, Spitalul de Obstetrica Ginecologie ”Ioan Sbarcea” din Brasov, Maternitatea Filantropia din Bucuresti si Maternitatea ”Dominic Stanca” din Cluj-Napoca. Si nu ne oprim aici! 🙂

      Multumim inca o data pentru sustinere!
      Echipa Salvati Copiii Romania

  2. Nici nu pot sa gândesc ce e in sufletele parinților care au nevoie de astfel de aparatura pt pruncii lor si ea nu exista. Hai cu 2%, unde-s mulți, puterea creste! Sanatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *