Mi-am găsit Mansarda perfectă, într-un cartier cu trei parcuri şi cinci sute de copaci. (e drept că e chirie, dar asta n-o face mai puţin perfectă, ba dimpotrivă, că pot oricînd să pornesc în căutarea alteia şi mai perfecte)
M-a găsit Omul perfect (care m-a luat şi pe care l-am luat, de tot, nu-n chirie, că altul mai perfect nu există)
M-a angajat în el Jobul nemiapomenit pe care-l visam noaptea (se împlinesc doi ani de cînd fac revista asta săptămînal şi-am chef s-o mai fac încă vreo sută de ediţii)
Mi-am făcut Prieteni nemaipomeniţi (deşi credeam, ca voi toţi, că prieteni buni îţi faci cel mult în facultate, şi-apoi rămîi cu ce ai, ei bine nu, eu am cunoscut nişte oameni excelenţicu care am acum relaţii de iubire amicală fără de care viaţa mea ar fi ca o prună uscată)
M-am apucat de Scris (pe lîngă zecile de articole pentru revistă şi posturile zilnice pe blog, acum scriu şi pentru mine)
Am învăţat să Înot (după ce veri la rîndul am gustat din diverse mări, lacuri, oceanuri şi rîuri degrabă curgătoare, după ce am înotat la mal cu colac cu cap de raţă şi m-am făcut de rîs în vamă plutind precum căţeii, cu capul afară din apă în timp ce din mîini şi din picioare băteam disperată ca un caniş pe amfetamină).
Înot, oameni buni, nu mult, nu bine, dar înot de la un capăt al piscinei la altul, cu capul în apă, fără pauză de odihnă, calm, cu bucurie, zîmbesc pe sub apă, pentru că tocmai cînd credeam că e prea tîrziu, că nu se mai poate, uite că s-a putut.
Lecţia mea pentru voi e astăzi asta: niciodată să nu spuneţi că e prea tîrziu pentru ceva ce vă doriţi. Pentru că întotdeauna vine un moment cînd ceva-ul ăla se întîmplă. Cînd apare Omul. Iese Casa la vînzare. Postul apare pe ejobs. Instructorul vă întinde o mînă şi vă spune E foarte bine aşa, încă două bazine şi trecem la nivelul următor.
Am încercat să învăţ să înot într-o mie de ocazii, nu s-a legat nimic. Acum însă, Toma, pe care-l cunosc de cînd el avea 2 săptămîni şi eu vreo 10 ani, mi-a povestit cum l-a învăţat pe el Laurenţiu să înoate în numai 2 săptămîni. Am ridicat o sprînceană a dubiu. Dar am zis, deh, toma e tînăr, puternic, a învăţat să schieze în 10 zile, eu n-am reuşit în cinci ani, orice e posibil. Apoi Toma mi-a plesnit o provocare peste ochi. Poftim de învaţă şi tu, tot de la Laurenţiu. Şi uite-aşa, de mai bine de o săptămînă mă duc la bazin după muncă, acolo plutesc, mă scufund, înot, bolborosesc sub apă vreme de aproape 3 ore, apoi ajung acasă frîntă şi mirosind toată a clor, doar ca să mă întind în pat şi să înot puţin în somn, cu cearşafurile ghem sub mine.
Luni am împlinit 2 ani de la nuntă. Omul mă aştepta acasă cu prăjiturele cu zmeură şi lumînărici Te iubesc înfipte moţ. Eu am ajuns la 11 juma seara, ruptă de oboseală, cu părul ud şi nasul roşu, povestind despre cum am dat cu picioarele crăcănate în sus şi cu mîna am vîslit către sub mine şi să vezi că înaintez şi ce chestie şi tot aşa…
Azi dimineaţă în timp ce-mi trăgeam maioul pe mine am observat că pe burtă mi se văd pătrăţele… Mie! Eu, care cred că să duci la gură felia de tort cu nucă şi să dai din degete pe tastatură e suficientă mişcare!
Sigur că nu credeam că mai pot învăţa să înot la 30 (şi ceva) de ani. Ca voi toţi, probabil. E drept, există o vîrstă pentru orice. La 30 de ani îţi plimbi copiii în parc şi citeşti seara pe balcon chestii despre cum să păstrezi pasiunea în cuplu. Sau… înveţi să înoţi, să iubeşti, să ierţi, să rîzi, să-ţi faci unghiile cu verde.
Pentru că la un moment dat apare în viaţa ta un Om, o Casă, un Job, un Gînd. O fi noroc, o fi Dumnezeu, o fi puterea propriilor gînduri, n-am habar. Şi nici nu e important de unde ne vine. Aşa că mi-ar plăcea să vă doriţi lucruri fără oprire. Spuneţi-mi aici, mai jos, voi mie, ce vă doriţi şi credeţi că n-o să vi se mai întîmple. Ca să aveţi unde să vă întoarceţi peste o vreme să faceţi Later Edit cu Băi, uite că între timp, s-a putut… Şi să ni se umfle pipotele de mîndrie ca nişte colaci cu cap de raţă de care iată, deja nu mai avem nevoie.
Printesa draga cum le scrii tu pe toate de frumos si de adevarat… Nu ma mai satur citindu-te, in fiecare zi ai ceva deosebit de spus… Am 27 de ani, nu stiu sa inot, nici sa schiez, n-am vizitat nici o capitala europeana, mi se pare ca trece viata pe langa mine muuuult prea repede si ca nu voi mai apuca sa fac nimic din cate am pe lista. Dar, daca mai vii cu incurajari din astea de cateva ori ma apuc sigur sa intreprind ceva… Esti inspirationala, keep up the good work!
Hm… poate te-ar ajuta un plan mai concret, ceva de genul: un start intr-o directie in fiecare luna. Sau ceva, macar sa simti ca incepi treaba!
n-am inteles inca importanta planificarii, my bad, agenda mea nou-nouta e goala, si eu merg in toate directiile deodata fara prea mult succes, dar…mai am speranta ca ma voi maturiza, tine mult si de nivelul asta tot ce realizeaza omul in viata
a si nici sa sofez nu stiu… de asta chiar mi-e frica rau,rau…
Cu un instructor bun, poti depasi panica asta in citeva zile, cred…
Anul asta a fost cel in care mi-am luat patalama de bucatar. O dambla veche de cand lumea de care nu credeam ca o sa mai am parte. Job caut de multa vreme, asa de multa incat am incetat sa mai caut de frustrare. Acum zic punct si de la capat si ma bate gandul sa prezint un cv gol si sa zic ca n-am facut nimic niciodata, poate am mai mult succes decat cu cele trei lulele pe care le-am facut pana acum. Da, as vrea jobul perfect…visez noaptea la el. Omul meu l-am gasit, copilul meu a venit…casa nu inca dar pe aia o sa o construiasca Omul meu, ca altfel nu se poate.
Pacat ca sperantele mele pentru tara asta se duc la hazna cu fiecare zi ce trece. Americanii nu ne-au dat viza, asa ca o mai invartim pe aici ca n-avem incotro.
Bune si frumoase gandurile tale…that’s the spirit, girl!!!
Bravo pentru patalama! Rabdare, se mai intimpla lucruri…
Mai ti-am zis eu ca esti norocoasa? Si Omul si Casa si Job-ul si toate in acelasi timp? Si mai ales sa inveti sa inoti la 30 si de ani…
Uite, eu am tot 30 si de ani si pana acum nu cred ca am gasit nici Omul, nici Casa, nici Jobul desi sunt casatorita, lucrez cu carte de munca de 11 ani si nu locuiesc pe strada.
De doua lucruri imi este cel mai frica in viata mea (in afara de boala): de masini si de apa. Drept urmare nu stiu sa sofez si nici sa inot. Si anul asta imi propusesem sa invat sa le fac pe amandoua. Si iacata a trecut jumatate din el si n-am avut curaj sa ma apuc de niciunul, pe principiul sunt prea batrana sa mai invat la varsta asta. Bag de seama ca norocul vine la cei ce indraznesc 🙂
Te imbratisez, printesa inimii mele, si te felicit din tot sufletul pentru cea mai recenta reusita (pentru ca sunt sigura ca nu va fi ultima)!
Diana, nu, nu in acelasi timp, tocmai asta e, ca eu le ceream de mult pe toate, ele au venit in timp, fiecare la locul ei, la vremea ei…
Eu iti propun sa te vezi o data, macar o data, cu Laurentiu. In grupa noastra sint doua fete, Cristina Bazavan si Alina Constantinescu, care au intrat in piscina cu genunchii tremurind. Azi plutesc amindoua fara probleme.
Cit despre sofat… ai incercat sa iei citeva ore, sa vezi cit de simplu e, de fapt?
Bafta, nu renunta la nimic din ce-ti doresti, or sa ti se intimple!
uite, eu am invatat sa conduc la 38 ani si imi place foarte mult…curaj!
In septembrie ma apuc de scoala de soferi. Iar cu inotul…mai greu sa ma vad cu Laurentiu pentru ca nu sunt din Bucuresti. Dar am de gand sa imi duc fiul de 3 ani la cursuri de inot din toamna sau din primavara viitoare. Sper sa invat o data cu el 🙂
Iti multumesc ca existi, printesa draga! Si iti doresc din tot sufletul meu sa ti se intample numai lucruri minunate de acum inainte.
Multumesc si tie Mihaela! Mi-ai dat si mai multa incredere ca pot reusi si eu 🙂
asa e ,speranta moare ultima insa ce faci cand intrun final moare?
la mine nu a murit inca dar nici mult nu mai are…nu cred ca voi avea vreodata jobul de vis!
stiu sa inot,sa schiez,sa gatesc,am sotul dorit si casa mult visata…sper ca vreo data sa vin cu acel „later edit” de care spui tu…un job probabil ca imi voi gasi insa nu cred ca va fi ACEL job!
oricum foarte frumos ca deja avansezi cu lectiile de inot!bravo tie!sunt tare mandra de tine!
te imbratisez!(am trimis de ceva vreme o scrisorica…sper sa fi ajuns! :* )
Alina, am invatat pe propria/mi piele ca speranta NU moare. Doar… adoarme o vreme.
Si nah, daca tu nu crezi c-o sa vina vreodata jobul, sanse mici sa vina. Pentru cine sa vina, daca tu nu-l mai chemi?
Da, am primit scrisoarea, multam, cum termin cu inotul iti scriu inapoi, zilele astea n-am vreme nici sa respir…
eu il chem si il visez cu ochii deschisi deci…
nu e probl cand imi scrii ,ideea era sa fi ajuns ca ea nu a fost pusa de acasa si…
e bine ca e doar adormita!o sa dau muzica la maxim sa o trezesc 😉 :*
Imi doresc inapoi femeia iubita.
Si ea stie?
da :).
ah, imi pare rau ca emoticonul zambeste, pusesem doua puncte si o inchidere de paranteza, adica zambet, nu ras, cum e daca pui doua puncte si doua inchideri de paranteze.
nu e nimic de ras.
Iti doresc sa ti se implineasca dorinta, daca e sa fie, va fi, eu asta imi spun (sunt intr-o situatie similara) 🙂
mdaaa, si eu 🙁
Eu imi doresc o casa, cu curte si gradina bestiala, in care sa citesc, o terasa mare pe care sa scriu si sa visez si o bucatarie fooarte mare in care sa gatesc feluri nemaipomenite pentru familia mea extraordinara. A, si o biblioteca mare, mare, ca nu mai am unde sa asez cartile.
Te pup!
Da, bucatarie vreau si eu, musai!
Esti sigura ca nu este un pacat sa-ti faci unghiile in alta culoare decat rosu???Sau hai cel putin…in cel mai rau caz..roz???Hmmm….
:)) ar fi PACAT sa nu incerci.
Niciodata nu am avut unghiile vopsite in alta culoare….si imi este frica sa incerc…la fel ca si cum mi-ai cere sa imi schimb culoarea parului de la blond la….negru…
Antonela, sint sigura ca exagerezi putin… 🙂
Vin unele, vrem altele.. cateodata cred ca frumusetea e in a vrea, mai ales in a lupta shi cel mai putin in a avea.. Iar unii (intelepti spune lumea..) zic ca fericirea consta in a fi liber, adica in a nu dori nimic shi a primi impacat tot ce vine..
Eu azi nu vreau decat sa dorm..
Draga Ionela, scuza-mi superficialitatea, dar io cred ca frumusetea e in a avea. Una mie, una tie, una lu’ unchiu Ilie. Cat despre a primi impacat tot ce vine… hai mai bine sa revenim la frumusetea de a vrea si a lupta. 🙂
Eu azi nu vreau decat sa fumez o tigara. Dar voi lupta!
Somn usor.
Ah, eu as fuma cinci deodata, acum le-as fuma, intr-o secunda. Of.
Draga Geta,
daca e sa fim obiectivi.. aaa, sau era subiectivi 😛 frumusetea e in the eye of the beholder (cum e pe romaneshte?).. noi decidem shi daca/ ce sa vrem, sa ne placa etc.. dar treaba cu impacarea, io chiar cred ca e un mare adevar acolo, pe care inca nu-l cuprind prea bine cu greierashul dar il intuiesc.. am un feeling ca toata zbaterea asta a noastra ne limiteaza.. am asha o senzatie cateodata ca am pierdut shi pierd timpul cu nimicuri..
Cat despre fumat, citeste o data THE BOOK!!! Vezi DVD-ul!!! Fa ceva!! Chiar nu e cazul sa te chinui toata viatza sa stii.. Iti spun io dupa 13 ani de fumat urmati de 9 luni shi 11 zile in care am fost in fiecare zi a HAPPY NONSMOKER! 😉 E de la cap sa stii 😛
Draga Printesa,
daca ai fuma 5 tzigari deodata, inseamna ca nu te-ai lasat de fumat cu adevarat.. shi e un chin asha..
Shi tot mi-e somn.. mai somn..
Uite se fac cinci ani de cind n-am mai pus tigara intre buze. Deci eu zic ca m-am lasat, nu? Dar asta nu inseamna ca am si uitat ce mult imi placea sa fumez. Once a smoker, always a smoker, chiar si daca numai in gind.
Tocmai am cunoscut pe cineva care dupa 4 ani de lasat de fumat s-a reapucat intru-un moment de slabiciune tocmai pt ca se considera „always a smoker”.. nu exista asa ceva. Always shi Never – 2 cuvinte care nu cred ca au corespondent in realitate. Iar lasat de fumat pt mine a insemnat mai putzin stinsul tzigarii cat sa make up my mind re: ce sunt? Smoker sau Nonsmoker shi sa ma bucur de decizie zi de zi.. dar a durat 5 ani shi 3, 4 incercari ratate pana sa fac CLICK shi sa inteleg ce simplu e.. fumatul NU este prietenul omului 😉 iti doresc sa ramai nefumatore shi sa devii o nefumatoare fericita 😉
Vaidemine, cum sa nu doresti nimic? Asta nu se poate. Nu e secunda sa nu-mi doresc ceva.
Eu visez să înot, să am o căsuţă simpatică într-o curte cu livadă de meri şi cireşi, şi piersici şi un nuc maaaare de tot (ăsta ar trebui să-l găsesc de-a gata căci altfel nu prea apuc eu să-l văd crescând). Mai sunt şi altele dar, momentan, mă opresc aici.
Ah, cu livada asta m-ai ucis. Vreau si eu una, gata!
de înotat înot de la zece ani, casa (perfectă, neperfectă, cum e) am moştenit-o de la ai mei, jobul perfect mi l-am făurit de unul singur, omul (adică oama) perfect l-am găsit acum douăj’doi de ani, de scris nu mai scriu chiar cînd am chef, dar mai apuc… de vreun an şi ceva te-am găsit şi pe tine şi mă bucur că te pot şti aproape, acolo departe, cu omu’ tău cu tot, că-mi sînteţi dragi. una peste alta, life’s good.
E buna, ursule, chiar e! 🙂
nu stiu daca sa rad sau sa plang 🙁
o fi adevarat aia cu „good things happen to good people” ?…numai ca tre’ sa vina si lucruri mai putin rele ca sa apara si cele bune 🙂
Nu, nu cred in raul care pregateste binele. Cred ca vin de-a valma si important e cum le gestionezi.
Rizi, plingi, whatever makes you happy, important e sa-ti planifici lucruri in cap, sa le ceri…
daaa, pe principiul „Whatever Helps You Sleep At Night”…din Grey’s Anatomy…nu stiu daca esti fan 😀
Sint mare fan, chiar ma gindeam ieri ca as putea vedea unele episoade de o suta de ori si nu m-as plictisi.
Eu abia acum am descoperit Grey, ma uit pe tvr1, doua episoade seara, rasfaaat! :p de vrut vreau foarte multe. ieri cand am citit, ma gandeam: „neea, mi-e prea lene! azi vreau numai sa dorm”. Dupa o leneveala buna si-apoi un espresso si mai bun, mi-a venit mintea la cap si-am realizat ca vreau nenumarate lucruri 😀 mereu am fost mai lacoma asa si am crezut. la un moment dat a fost rau si n-am mai vrut nimic, sau poate doar liniste. Acum vin buluc peste mine ganduri. Lista e prea mare sa o insir aici, dar am inceput-o, o pastrez si-ti zic apoi ce mi-a iesit >o<
Princess, ma bucura optimismul din postarea asta, si faptul ca esti recunoscatoare pentru tot ce ai si ce ti se intampla. Eu la un moment dat eram extrem de nemultumita ca nu am casa, nu am copil, nu am job, nu am aia, ailalta, ca s-au dus naibii si chestiile pe care le aveam. Acum nu imi doresc decat sa imi fie bine, si o sa le iau asa cum vin :-). Asta nu inseamna ca nu mai visez…
Si eu vreau sa invat sa inot. Mi se pare o chestie a naibii de grea.
Hm… e greu pina treci de prima lectie si de prima noapte de dupa. Apoi devine fun. Iti promit. Vrei sa mergi cu mine la prima sedinta?
As vrea sa urmez un curs de hairstyle, sa stiu sa (ma) coafez strasnic de bine si in cazul in care emigrez asta sa fie jobul meu pe dincolo. Uuff, slabe sanse sa pot face asa un curs in viitorul apropiat. Sa inot, sa ma salute fostul cand trece pe langa mine, sa scap de niste cicatrici de la operatii( fara sa mai puna vreun doctor mana pe mine … ), sa fac am o casuta pe pamant cu o tufa IMENSA de iasomie langa geamul de la dormitor si sa nu-mi las lumea sa mi se micsoreze (asta ultima e cam filosofo-pupu asa , dar vreau sa vad linia orizontului cat e ea de lata pe cat de mult posibil). intai astea. apoi restul 🙂
As vrea sa urmez un curs de hairstyle, sa stiu sa (ma) coafez strasnic de bine si in cazul in care emigrez asta sa fie jobul meu pe dincolo. Uuff, slabe sanse sa pot face asa un curs in viitorul apropiat. Sa inot, sa ma salute fostul cand trece pe langa mine, sa scap de niste cicatrici de la operatii( fara sa mai puna vreun doctor mana pe mine … ), sa am o casuta pe pamant cu o tufa IMENSA de iasomie langa geamul de la dormitor si sa nu-mi las lumea sa se micsoreze (asta ultima e cam filosofo-pupu asa , dar vreau sa vad linia orizontului cat e ea de lata pe cat de mult posibil). intai astea. apoi restul 🙂 ( scuzati micile greseli, din primul comentariu, de la emotii vin)
O lista perfect legitima, as zice. Hai sa vedem care se-mplineste prima!
Draga mea, n-am mai citit de ceva vreme la tine ca am fost dusa prin concediu si ca n-am avut timp. 🙁 insa o sa recuperez. da’ asa ma bucur, asa ma bucur de idee n-ai, ca te-am regasit optimista si cu multe semne plus in jurul tau. 🙂
Sper sa te tina si sper sa fie bine de-acum incolo. 🙂
Hei, bine-ai revenit, sper ca Istanbulul a fost bun cu tine!
Azi e bine, ieri a fost ceva mai rau, miine nush cum o sa fie, pina una alta, is optimista!
Si astept reviewul tau de vacanta!
Un bebe 🙁 Sper sa vin inapoi sa editez.
Tin pumnii si te astept cu LE. Good things come to those who ask for them. 🙂
Nu stiu cum sa cred ? Sa il rog pe Dumnezeu pentru un Om pentru sufletul meu sau sa nu-i cer nimic, ca stie el oricum de ce are fiecare nevoie? Pentru nimic pe lumea asta nu e prea tarziu ? Dar ce ne facem daca dorim, visam, asteptam, ne rugam mult timp si acel ceva nu vine ? Daca n-o sa dam niciodata later edit?
Asa e, Mihaela, crede-ma ca te inteleg, nu totul vine, pana la urma. Din pacate.
Viata e diferita fata de filme, muzica, poezie si articole pe care le scriem sau le citim.
Nu cred ca se poate sa nu ti se indeplineasca nimic. Multe lucruri vin inapoi sub alte forme. Iar noi ne incapatinam sa nu le recunoastem pentru ceea ce sint.
Deci vin diferite, nu in forma dorita. Deci nu s-a obtinut ce s-a dorit/sperat.
Te invidiez. Pentru ca ai descoperit ca toate astea „nuuri” pot deveni „dauuri” daca crezi destul in ele.
Eu mai am de asteptat pana sa cred asta.
Daca ai stii de cate ori mi-am spus dimineata la metrou „printesa a spus ca nimic nu e imposibil”…visez de mult sa am un job anume si pt asta am lucrat nebuneste mai mult pe nimic in multe locuri insa tot nu am ajuns acolo..astazi am plans deoarece m-am simtit ca o ratata. Fiind cu cineva mai matur si cu experienta care ia joburi dupa joburi fara efort am ajuns sa ma simt fara nici o sansa si sa fiu descurajata…As vrea sa reusesc si eu…speranta inca nu a murit!
Daca ia joburi dupa joburi inseamna ca nu tine un job foarte mult, si asta nu e semn tocmai bun. Hang in there, pls, anything is possible, e adevarat!
Multumesc mult pt incurajare! Inseamna foarte mult :))) Sper sa vina vremea cand o sa iti scriu ca am reusit!
of… subiectul asta chiar doare
am un job bine platit intr-o multi mega nationala dar nu imi place ce fac.. deloc si ma gandesc sa-mi dau demisia nebuneste si sa ma inscriu la facultatea de psihologie iar ca bonus sa-mi deschid o mica afacere de accesorii handmade… btw.. cine ar cumpara o geanta de laptop pictata manual, sau un suport de i-phone brodat cu initialele proprii?
sau cercelusi de maci cu sclipiri de floarea soarelui? 😛
si acum- ironia sortii – facand un teste myers- briggs ca sa vad pe unde ma aflu si ce sanse de succes as avea, descopar cu stupoare ca mi s-ar potrivi un job de manager intr-o organizatie mare, contabil sau business analyst.. adica exact ce fac io acuma!!!
adica, nu vi se pare ca cineva face misto de mine? 🙁
Ei, sigur ca face misto, toti sintem luati la misto mai devreme sau mai tirziu, de-aia e importanta autoironia…
Eu as cumpara o geanta de laptop pictata manual. 🙂
Te citesc de putina vreme, nici nu stiu cum te-am descoperit. Cat ai fost plecata si ai scris mai rar , am avut timp sa citesc postarile mai vechi .Nu toate, dar mare parte din ele.
Esti tot ce nu pot fi eu si pe undeva ma umplu de invidie.Constructiva!
Job nu am , dar invat chestii , care o sa -mi aduca jobul . Omul potrivit cred ca a aparut acum 7 luni.Casa deocamdata o visez. E mica, rosie (de caramida) cu tocuri albe si are o gradina cu multe flori , toate plantate si ingrijite de mine.Si are o tufa de trandafiri albi , cataratori 😀
Iar saptamana viitoare am sa invat sa inot. Am luat elan ( nu Schwartzenberg 😀 ) citindu-te ! Ce sa mai zic ….Multumesc ! Ca esti 😀
Crezi c-a aparut? 🙂 Aici ar cam trebui sa fii sigura… Altfel nu-i semn bun.
Asa, foarte bravo cu inotul, sa-mi spui cum merge!
Si eu multumesc si te mai astept in vizita.
Draga Printesa…te citesc de ceva vreme, nu suficient de mult timp, dar ma bucur ca te-am gasit si mai tarziu, decat niciodata…am mai comentat sporadic, pe aici sau pe FB, dar chiar nu ma pot abtine sa nu iti zic ceea ce am vrut sa iti zic de foarte multe ori…esti un MARE om, un OM minunat, si as vrea macar o firimitura din felul tau de a fi, din puterea si din gandurile tale…stiu ca ele au venit probabil in urma multor intamplari nefericite, dar au venit pentru ca au avut background-ul necesar…
Poate ca o sa ti se para prea mult, dar mi-as dori, macar intr-o alta viata, sa am in jur (prieten…poate ca cer prea mult) un om ca tine…si sa stii ca acest blog face un enorm bine multor oameni…poate mai multi decat iti imaginezi.
Ce-mi doresc?….un Om, the Om…daca a venit?nu stiu…tare mi-as dori sa stiu raspunsul la aceasta intrebare, e cea mai grea acum….the Job…oh, yes…or just a job that makes me happy, dar mai presus de toate astea, cel mai mult imi doresc sanatate, dragoste si implinire…e cam greu de indeplinit, stiu…ca e prea abstract…dar de multe ori ma gandesc si eu, asa cum au spus si altii mai sus, la cele spuse de tine…mereu ma gandesc ca Printesa a spus ca nu e imposibil, deci sigur de poate…asa ca sper si eu in continuare, ca va fi…si in timp ce fac asta, ma bucur pentru tine….ca e bine, ca meriti…meriti sa fie numai asa de acum inainte….pe deplin.
M-am intins cam mult, dar esenta se intelege…tu o intelegi.
Ganduri bune 🙂
Ei, Ana, bine-ai revenit, nu-s nici un mare om, is un om ca toti oamenii, numai ca am gura mai mare si spun la toata lumea ce-mi trece prin cap, si uite ca unele lucruri ajuta si pe altii, ceea ce ma umple de bine, asa ca vezi, e un proces bidirectional asta…
Cind o sa vina marele om, o sa stii. nu e loc de indoiala acolo.
sa-mi mai povestesti, bine?
Multumesc mult, printesa…eu oricum raman la parerea enuntata mai sus 🙂 orice ai spune tu…intr-una din zilele astea poate imi fac curaj sa iti scriu mai mult, poate pe hartie 🙂 si sa expediez si vederile adunate pentru tine… Once again….multumesc…pentru ca exista acest blog si pentru tot ce cuprinde el.
Inafara de o casuta pe gustul meu cu terasa mare si frumos mirositoare, un patruped mic care-mi roade mobila pentru care inca platesc, o jumate de mana de prieteni buni si cea mai cea bicicleta am doar speranta ca la un moment dat o sa dau nas in nas cu acel cineva care va fi The one pentru mine si ca nu voi face o prostie sa ma intorc in Piatra Neamt dupa 6 ani in Bucuresti ca sa muncesc ceva care s-ar putea sa-mi placa….aaa si mai am cele mai misto vacante (urmatoarea la Lisabona :)!
Eu cred ca uneori simti ca ceva (un job, o casa, un om) este pentru tine, ca nu se poate sa nu fie al tau si ca atunci ti de va da si un semn. De exemplu, am vrut sa ma inscriu la o doua facultate acum 2 ani, la aproape 28 de ani, pentru ca mi-am dat seama oarecum subit ca m-ar pregati pentru o meserie pe care chiar as practica-o cu pasiune. Am vrut la zi, nu suport ideea de ID si am inceput sa caut informatii pe net despre admitere, facultati particulare si de stat care aveau acea specializare. Nu sunt adepta facultatilor particulare, nici sa nu aud de Spiru, dar mi-era teama ca, avand un job de 8 ore, nu as face fata la stat, nu as putea ajunge la cursuri la universitate. Dar mare mi-a fost mirarea sa descopar ca Universitatea avea un nou sediu pentru facultatea mea (psihologie) care se afla la….2 minute de serviciul meu. Ce sanse ar fi fost? Bineinteles ca nu am mai ezitat nicio secunda, iar acum trec in anult 3, sunt o studenta constiincioasa si am fugit in fiecare zi de la munca pentru un curs-doua, plus ca la 4 cand teminam programul ajungeam intr-o clipa la seminarii.
Alta poveste, recenta. De o luna am inceput sa caut apartament. Eram sigura ca va fi foarte greu sa gasesc ceea ce vreau, deorece imi doream ceva atat pentru locuit cat si pentru un viitor cabinet, asa ca trebuia sa aiba miinim 3 camere, 2 bai, sa fie de preferat la parter, construit dupa 77, cat mai spatios, eventual si cu 2 intrari in apartament, intr-o zona cat mai buna, in niciun caz la periferie, ba ciar in militari, pentru ca aici m-am obisnuit sa stau cu chirie si imi place zona. Si acest apartament nu trebuia sa coste mai mult de 80 000. Am cautat pe net, foarte greu sa gasesc asa ceva, pana cand am vazut un anunt care era exact ce imi doream, absolut toate pretentiile mele se regaseau, avea 4 camere, 94 de metri, la parter, compartimentat perfect, in militari dar nu prea departe ci intre politehnica si lujerului, 80 000 in cap. Am sunat la numarul de telefon specificat cateva zile, era vesnic inchis. Intr-o seara m-am dus in zona, am dat tarcoale blocului, m-am uitat cu jind la balconul construit ulterior si la scarile catre cea de-a doua intrare in apartament, cea prin care imi imaginam deja ca vor intra clientii mei in cabinet. A doua zi am facut rost de un alt nr de telefon de la agentie si mi s-a spus ca s-a vandut. Primul meu gand a fost ca asa ceva nu este posibil, acela era apartamentul meu, apoi mi-am zis asta este si am luat iar anunturile la rand. Zile intregi am studiat alte oferte si nu am mai vazut nimic asemanator. Dupa vreo 2 saptamani am observat ca anuntul apartamentului care ma fermecase aparuse iar pe net. Nici macar nu am vrut sa il iau in seama, mi-am zis ca e o greseala, ca nu am de gand sa ma amagesc. Ma gandema ca uitasera sa actualizeze paginile, dar pe de alta parte nu era prima data cand il revedeam pe net dupa ceva vreme. Dupa alte cateva zile, vazand ca ma sfideaza in continuare de pe site, mi-am luat inima in dinti si am mai sunat odata. DA, era la vanzare, probabil ca in cele din urma nu se intelesesera cu fostii potentiali cumparatori. Ca sa o scurtez, mari am semnat precontractul si sper ca totul va fi bine si la sfarsitul lunii sa fiu deja instalata acolo. Pentru ca am stiut de la inceput ca asa trebuia sa fie.
Ce imi mai doresc acum este ca mai tarziu sa practic noua meserie pe care mi-am ales-o, deocamdata ma duc la cel mai boring job posibil, intr-o institutie militara care mi se potriveste mai rau decat nuca in perete. Omul l-am gasit si pe el de vreo 5 ani, mai departe inca nu sunt pregatita sa ma gandesc, adica la bebe. Incerc sa traiesc fiecare clipa, ma bucur de lucrurile bunemarunte dar sunt imuna la cele rele marunte, nu ii inteleg pe cei care se streseaza zilnic pentru toate detaliile posibile si imposibile.
Important este poate sa ai propriile dorinte, nu pe cele ale parintilor sau vecinilor, daca dorintele tale te reprezinta pe tine este imposibil ca ele sa nu se si indeplineasca candva. In schimb daca iti doresti sa ajungi avocat pentru ca asa considera tata pe cand tie ti-ar fi placut sa pictezi, atunci ma indoiesc ca vei ajunge vreodata un avocat bun si ca vei fi fericit.
Ma bucur sa aflu ca a rasarit soarele pe strada ta si te simti din nou la fel de insufletita ca la 20 de ani. Eu in general sunt o optimista si foarte greu imi pierd speranta, dar trebuie sa recunosc sa ultimele luni au fost destul de grele pentru mine, mai ales la capitolul prieteni.
Sper sa intalnesc oameni noi care sa nu imi mai insele asteptarile si afectiunea pe viitor. Sper sa gasesc un job unde sa ma duc cu drag pentru ca imi place ceea ce fac. Sper sa imi gasesc o masinuta la mana a 2-a care sa nu-mi fie vanduta de un tigan speculant. Si sper si eu sa invat sa inot 🙂
Trebuie sa iti MULTUMESC ca imi alimentezi sperantele.
Am aproape 27 de ani si cred ca o mare parte din anii astia i-am trait degeaba. Pe unul stiu sigur ca l-am pierdut aiurea, fara sa fac nimic, fara sa cunosc pe nimeni. Doar zacand, bolind si plangadu-mi de mila. Am pierdut timpul pe toate planurile, as putea sa sterg anul de tot din calendar. Culmea e ca incepusem sa-mi revin, ma mobilizasem deja de prin decembrie. Si am re-cazut iar. Acum sunt din nou pe jos.
Am un job OK, nu l-as schimba acum dar sper sa nu raman aici prea multi ani de-acum incolo. Am si marele noroc ca domeniul meu de activitate e oarecum anesteziat, relativ pe moarte si oferte nu prea sunt. Altfel, cred ca doar daca m-ar concedia as incepe disperata sa caut in alta parte.
Am cunoscut pe cineva care, dupa extrem de putin timp, a cerut o pauza. N-a fost insa atat de putin timp incat sa nu-i cunosc prietenii, colegii si cateva rude. Si el, la randul meu, i-a cunoscut pe ai mei. Explica-le apoi tuturor ca ai ramas asa, in aer, ca respectivul vrea sa respire, are nevoie de timp de gandire. Pe urmatorul il mai introduc in lumea mea dupa ce ma vad cu inelul pe deget :)) Pauza respectiva a devenit una prelungita si apoi permanenta. Fara nicio explicatie, vreun motiv sau loc de buna ziua, se pare. Nu stiu ce anume mai exact pe fata mea lasa impresia ca nu merit nici macar atat.
Caut de vreo 6 luni o casa. Am si gasit nu una, ci doua, numai ca ambii proprietari s-au razgandit, ca asa am eu noroc. In prima dintre ele mi-au dat lacrimile cand am intrat. Ma si vedeam acolo, am anuntat pe toata lumea. Mare dezamagire din nou.
Nu stiu sa fac mai nimic. Nu inot, nu sofer, nu schiez, nu merg pe bicicleta, nu fac niciun sport, nu repar lucruri prin casa si, daca sunt lasata singura prea mult timp, cred ca as muri si de foame, atat de urat mi-e.
Cel mai tare si mai tare mi-e teama ca anul asta, pe care-l speram mai bun si mai cu evenimente, va fi chiar mai prost decat cel de-a trecut. Ca mi se inchide fereastra cand mai pot sa „aleg” pe cineva si ca asa am raman, eu cu amaraciunile si regretele mele.
Adica esti FERICITA! 🙂
si Anaid a inotat cu colac cu cap de ….cred ca era calut. era atat de fericita in apa. bine…Anaid face, in cateva zile, 9 luni!
si ce daca ai invatat sa inoti la 30+….puteai foarte bine sa faci asta si la 60+. Din punctul meu de vedere, fiecare facem ( casa, casatorie, copil, invatam diverse) cand ne vine asa ca….
eu, culmea, mai vreau un baiat….
Il vrei asa, aspirational, sau chiar treci (din nou) la treaba?
din tot sufletul….dar, ar trebui sa astept cel putin un an ( ideal doi) dupa Anaid. Medicul spune ca nu-i bai la 45 ( ca atat o sa am)….vedem!
Ioana, unde il putem gasi pe Laurentiu? Unde tine cursurile? Fa-i mai multa reclama 😀 Si eu ma chinui de ani de zile sa invat sa inot si nu am reusit. Am 25 de ani. Imi cer scuze daca ai raspuns deja cuiva, dar n-am apucat sa citesc toate comment-urile. Si felicitari pt. realizari! 🙂
http://www.facebook.com/ticala.laurentiu
Tine cursuri la Bazinul Floreasca. Imediat ce ni se da voie, o sa dau toate detaliile din lume. Pina una alta, daca e graba, iti dau nr lui de mobil si negociati.
Da, as vrea sa incep cat de curand. Daca poti sa-mi dai un email cu nr. lui, ti-as fi recunoscatoare (ancusibi@yahoo.com). Merci frumos! 🙂
asa am amanat sa scriu aici….dar acum stiu! imi doresc atat de mult sa calatoresc! sa vad zonele rurale de langa marile orase, sa descopar locuri uitate de lume in care timpul se opreste, sa intalnesc oamenii care sa iti zambeasca cu tot sufletul! da…asta imi doresc tare, tare acum!
si cu inotul, daaaaaaaaaa si eu vreau!