Bătaia pe apă! (concurs)

– Mami, ai luat două stice?
Stice este pluralul lui Ivan pentru stică, adică sticlă, recipient din plastic sau chiar din sticlă în care luăm apă de băut în parc, la teatru, la plimbare sau la cumpărături. Nu întreabă despre rezerve de mâncare, șervețele sau chiloți de schimb, dar despre apă întreabă amândoi, de fiecare dată când ieșim pe ușă.

Noi nu avem probleme cu hidratarea. De fapt, ei nu au, eu am, pentru că uit mereu să beau apă, dar ei nu, niciodată. Dimpotrivă, mereu rămânem fără apă, unul dintre ei e mai harnic și-și golește sticla înaintea celuilalt, apoi bea și apa din sticla mea, apoi îi cere lui frate-său, care se teme că dacă îi dă, rămâne el fără, nu-i dă, ălălalt se topește de sete la un metru distanță de cel care-și clipocește apa sub nasul lui dar nu vrea să împartă, eu insist să-i dea, c-apoi om cumpăra noi altă apă, posesorul de H2O se lasă greu, chin și haos în loc de cooperare și distracție în parc.

Așa că de cele mai multe ori iau în rucsac două stice pline, câte una pentru fiecare copil, încă una mai mare pentru mine și încă una de rezervă, din care torn apoi în sticlele lor goale când ei nu mă văd. De ce când nu mă văd? Pentru că altfel avem veșnicele discuții cu: lui i-ai pus o picătură în plus, sau picăturile lui sunt mai mari sau jumătatea ei e mai grasă etc.

Așa că ei beau, eu mă ascund să reumplu, ei beau iară și toată lumea e fericită. Știu însă că mulți copii au nevoie de strategii speciale pentru a fi convinși să bea apă. Căni cu cioc (cotcodaaac, doamne, că tare mă mai amuză denumirea asta), paie colorate, sticle cu apă în fiecare cameră, apă aromată cu mentă și fructe, concursuri de băut apă, părinții ar face orice să toarne niște lichid curat în burțile bebelușilor, și asta e grozav, pentru că nimic nu se petrece cum trebuie în corpul nostru în lipsa apei.

Vreau să particip și eu la bucurie și împlinire hidrofilă în familiile voastre, așa că vă invit la un concurs care are legătură cu niște sticle simpatice de apă de la Evian. Sticlele sunt decorate cu Tsum Tsum de la Disney, așa că cei mici le vor îndrăgi. Au capac sport, din care copiii pot bea chiar și în mers, fără să se stropească. Sunt mici, 0,33 l, deci ușor de cărat în rucsăceii lor de grădiniță sau de excursie.

Puteți câștiga de la mine un set mare de joacă Disney Tsum Tsum și alte zece premii mai mici, collectibles Tsum Tsum. Le asortați apoi cu sticle decorate Evian Disney, pe care le găsiți în rețeaua Mega Image, în Carrefour și în benzinăriile MOL. Vă jucați cu premiile, mai invitați copilul să bea o gură de apă din sticla asortată, toată lumea e bucuroasă și hidratată!

Ca să participați la concurs, vă invit să comentați la acest articol cu o completare a afirmației „Când mi-e sete mă simt ca….” și să dați share acestui articol pe Facebook, folosind butonul albastru de sub text (stânga) sau postându-l direct pe Facebook, cum vă e mai ușor. Pe 28 mai la ora 23.00 voi anunța cei 11 câștigători aici în articol și pe adresele de email cu care veți comenta mai jos, ei vor primi premiile prin curier în câteva zile.

Dacă nu aveți noroc aici pe blog, poate aveți noroc în magazine! Din 1 iunie, pentru orice sticlă Evian Tsum Tsum achiziționată din supermarket-uri, benzinării sau magazine on-line în perioada 1-30 iunie, accesați www.bdg.ro/evianpromo și înscrieți codul bonului fiscal. Săptămânal, prin tragere la sorți, puteți câștiga unul dintre cele 80 de pachete cu două jucării Tsum Tsum, ajutându-i astfel pe cei mici să colecționeze personajele Disney preferate. Mai mult, pe 1 si 2 iunie veți găsi în Carrefour Băneasa o echipa de promoteri care timp de șase ore (11.00 – 17.00) vor acorda cadouri Disney Tsum Tsum la o achizitie de 6 sticle de apă Evian sport kids 0,33l.

Nu vă faceți griji cu privire la conținutul sticlelor atât de frumos decorate, apa Evian e una dintre cele mai pure și bune ape îmbuteliate din lume, trece prin peste 300 de controale microbiologice pe zi. 🙂

Așadar, când mi-e sete, mă simt ca…. ce?

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

113 comentarii

    • Mă simt ca și cum am un deșert în gură și trebuie să găsesc repede-repede muuuultă apă.

    • Nu „patrikip”, ca n-am copii si n-am ce face cu premiul, dar ai zis de cana cu cioc si ca ii zice „cotcodac”. Habar nu aveam, dar mi-a scos amintirile de la naftalina :)) Cand eram mici, eu si verisoara-mea ii ziceam „cana cu țuțuroi”. Am baut din cana d-aia pana am ajuns in clasa intai. Dupa aia beam din sticla, ca eram mari :))).

  1. Cand mi-e sete ma simt ca o broasca testoasa care tocmai si-a depus oule si alearga disperata catre mare.

  2. Cand mi-e este, ma simt ca … naiba! :)) Daca mi-e este, nu mai sunt eu si trebuie sa ma hidratez rapid!

    • Cand mi-e sete ma simt ca un copil nerabdator si nervos. Timpul trece super greu atunci.

  3. O floare ofilita! :)) Mi se crapa buzele foarte repede, lucru pe care il urasc , in copilarie.cand uitam sa ma intorc acasa dupa ulita, aveam tot timpul buzele uscate, crapate.Acum beau apa multa, multa, trec de 2 litrii pe zi.Cel putin dupa ce o alaptez pe Sara e musai sa beau un pahar cu apa!

  4. Cand mi-e sete ma simt ca un burete de tabla de pe vremea tablelor negre cu creta….uscata, uscata, uscata….nu pot sa ma concentrez, nu am energie si e musai sa beau apa!

  5. Când mi-e sete mă simt ca un peste pe uscat. Apoi mă transform într -un papagal aflat în colivie,disperat după o sursa de apa,motiv pentru care evadez cu prima ocazie spre cea mai apropiata sursa de apa!

  6. Ca un camp de porumb intr-o vara secetoasa. Mi se ingalbenesc frunzele, ma usuc de la radacina ?. Apa e minunata! Eu o prefer oricarui alt lichid, iar fetele m-au mostenit din fericire (tati bea orice altceva, dar apa e cah).

  7. Ca un mic butoi pe cale sa explodeze ?Asta pentru ca devin irascibila cand am gura uscata, daca vorbesc nu mai pronunt cuvintele corect, mi se „impleticeste” limba ?, mi se usuca buzele, ma simt fara vlaga si tot asa. Si toate astea imi dau un disconfort aparte ☹️. Cam asa e la mine ?

  8. Ca o statuie…incet încet parca impietresc de la buze, se vede si la zona de sub ochi, brațele mai grele, mâinile uscate si umflate….Si asa isi face aparitia statuia????.

  9. Ma simt ca o statuie…buze uscate, aspre, zona de sub ochi vanata, brațe grele, mâini uscate si umflate…statuia se conturează încet încet.???

  10. Cand mi-e sete as manca ceva…mie nu imi este sete niciodata, am doar o senzatie de foame
    mi-a luat mult timp sa imi dau seama, acum nu imi lipseste apa de nicaieri, mereu am o sticluta in geanta si 2-3 pe birou ca sa fiu sigura ca nu uit sa ma hidratez

  11. Cand mi-e sete ma simt ca un copac intr-o zi torida si ametitoare de vara in mijlocul unui oras aglomerat!

  12. Cand mi-e sete, ma simt ca putinele plante pe care le am in casa si pe care uit mereu sa le ud, iar atunci cand o fac, le pun prea multa apa ??

  13. Cand mi-e sete ma simt ca si cum nu as mai avea aer , mai ales acum ca sunt insarcinata cu bebe 2 ! ?

  14. … ca și cum cineva îmi fura dreptul de a mai mânca sare, iar asta ma întristează tare, pentru ca mâncarea fără sare pentru mine nu are gust.

  15. Cand mi e sete ma simt ca un cruton uscat-uscat care abia asteapta sa se scufunde in supa…din pacate de multe ori am confundat setea cu foamea si am ales sa mananc in detrimentul hidratarii..dar cum din greseli invata omul, acum am mereu o sticla de apa in preajma, m-am obisnuit de cand alaptam sa am rezerve pe langa mine 🙂

  16. Cand mi-e sete ma simt ca si cum as fi „Setilă ” ! As bea un ocean de apa si tot nu mi-ar ajunge !

  17. Când mi-e sete mă simt ca o floare
    Ce-și dorește mult o stropitoare
    Să o ude dimineața pe răcoare
    Sau atunci când își dorește hidratare. 😀

  18. Când mi-e sete mă simt ca și cum nu mai sunt în stare de nimic, sunt indispusa și disperată sa ajung la o sursă de apă.

  19. Cand mi-e sete simt ca ma usuc! La propriu!
    Noi suntem mari bautori de apa toti trei (tati nu serveste asa ceva) insa noua 4-5 sticle de apa la rucsac abia ne ajung la o iesire!

  20. Cand mi.e sete simt ca am in gura nisip fierbinte….nici cuvintele nu le mai pot articula corect…

    Simt ca fac ca si pestele pe uscat

  21. …ca o camila in desert. Mai ales ca vine vara si daca nu plecam de acasa cu o sticluta de apa, va trebui sa pornim in cautarea unei „oaze” (magazin, izvor etc.)

    • *Catalina, cred ca imi era fie prea sete,fie prea foame de am gresit :))

  22. Cand mi e sete ma simt fara puteri. Buzele sunt desidratate ca niste stafide , starea mea generala e proasta.

  23. Cand mi-e sete ma simt ca pamantul crapat de seceta,pentru ca si mie imi crapa pielea buzelor si mi se albeste pielea mainilor .
    Si la noi e mereu „bataie” pe sticlutele de apa. Ma intreba de curand cea mare:mami,noi de ce avem 4 sticle la fel???? Ca sa beti apa mami,multa apa. Fara sa mai iasa nicio tragedie:)))

  24. Când mi-e sete mă simt ca un burete uscat. Mă strâng, mă chircesc și rămân fără vlagă. Dar și când pun sticla de apă la gură și beau pe nerăsuflate, mă simt ca o floare care se deschide sub razele soarelui, mă destind, mă înalț și îmi revin la viață.

  25. Cand mi-e sete, ma simt ca un bolnav dependent de medicamente care a uitat sa-si ia doza: „Unde e aaaaapaaaaa…???”

  26. Când mi e sete ma simt „bolnava”, buzele uscate, durere ușoară de cap, lipsa energie. Nu îmi lipsește apa când plec de acasă… Mai ales pt copii.

  27. Mi-e cand mi-e sete nu ma mai simt. Deloc. Car apa dupa mine oriunde si ma bucur foarte tare ca celor mici le place apa.

  28. ……fara energie si incerc foarte tare sa evit asta hidratandu-ma constant si pe nazdravanii mei la fel.

  29. Cand imi este sete ma simt ca o balena albastra, deschid gura laaarg si toata apa din lume sa vina la mine :)) Mi-ai facut sete cu articolul asta 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *