Mereu m-a fascinat perseverența copiilor, felul încăpățânat în care știu să ceară ce-și doresc, lipsa oricărei forme de milă pentru destinatarul cererii. Pentru ei, tot ce contează e VREAU și tot ce sunt dispuși să primească e un DA. NU nu există, NU este doar un pas intermediar pentru DA. Respect asta, deși uneori mă scoate din minți.
Noi, adulții, am învățat să ne resemnăm, renunțăm foarte repede:
– Aș vrea un salariu mai mare.
– Nu se poate.
– Bine (oftat).
– Aș vrea să îmi spui mai des că mă iubești.
– Nu cred că pot.
– OK.
– Aș vrea să mergem și noi într-o vacanță.
– Nu.
– Mulțumesc de răspuns, mai vrei niște ciorbă?
Copiii au nevoie de cel puțin 50 de NU-uri pentru a lua în considerare varianta (cvasi-inexistentă) că nu li se va împlini dorința. Am analizat de multe ori (din curiozitate, dar și pentru că mi-ar plăcea să reușesc s-o folosesc și eu cândva) strategia Sofiei de a mă convinge să fac ceva ce nu vreau. Sunt sigură că nu e diferită de a celorlalți copii. Toți sunt extrem de insistenți, am văzut eu prin parcuri cum strigă cu pumnișorii strânși, cum se tăvălesc și se târâie pe burtă precum șerpii. Nimic nu e exagerat dacă te ajută să-ți atingi scopul.
Faza 1: Cererea
– Mami, hai, te dai jos din pat? Vreau să îți arăt ceva în sufragerie.
– Nu, Sofi, te rog să mă mai lași să dorm două minute.
Faza 2: Reiterarea cererii, căreia i se adaugă factorul urgență
– Dar, mami, e ceva urgent și foarte interesant, haide, ridică-te.
– Mnu, mai dorm puțin.
Faza 3: Insistența
– Mami, vino, vino, hai mami, te rog, hai aici, vino, mami, maaaaaamiiiiiii!
Ignor complet.
Faza 4: Psihologia inversă
– Mami, lasă că mă uit doar eu la lucrul ăsta super interesant, tu să stai acolo și să dormi, ce plictisitoooor!
– Îmi asum acest risc. O să stau aici și-o să dorm.
Faza 5: Amenințarea
– Dacă nu vii, n-o să te mai iubesc niciodată.
– Mereu spui asta și apoi tot mă iubești. Vreau să mai dorm. Vin peste zece minute.
– Dacă nu vii tu, îl scol pe tati!
– Ăhăhăăă, succes cu asta.
Faza 6: Atacul fizic
Vine lângă pat, mă dezvelește și mă trage de picioare.
Mă întorc pe partea cealaltă și adorm cu picioarele atârnate pe parchet.
Faza 7: Abordarea logică
– Dar, mami, oricum trebuie să te dai jos să ne faci de mâncare să plecăm la grădiniță. Ce mai contează două minute în plus…
– Dacă nu contează, lasă-mă să le dorm.
Faza 8: Grija simulată
– Mami, mereu spui că atunci când dormi mult te doare capul. Haide, scoală-te, că ai dormit destul!
– Nu mă doare încă suficient de tare. Mai dorm puțin.
Faza 9: Resemnarea simulată și autocompătimirea
– Of, biiiine, o să stau SINGURĂ aici să mă bucur de un lucru atât de interesant… Zici că n-am și eu părinți… Săraca de mine…
Adevărul e că-mi vine să plâng puțin de mila ei, dar nu. Mi-e mai mult somn decât milă.
Faza 10: Strigătul disperat
– Maaaami, nu mai suport NU-ul tău, vino aici ACUM!
Sforrrrrr….
Faza 11: Șantajul
– Dacă nu vii, o să mă joc pe-aici și s-ar putea să fac mult zgomot, iar asta o să-i trezească și pe băieți.
Scapă demonstrativ un ceva pe jos. Să-i trezească, de ce să mă lupt doar eu cu încăpățânata asta adorabilă…
Faza 12: Apelul la sentimente
Vine lângă patul meu, mă mângâie pe cap și-mi spune:
– Mami, știu că ți-e foarte somn, dar eu aș veni dacă tu m-ai chema… Dar dacă nu vrei să vii, înțeleg, să știi…
Deschid un ochi.
Cam aici se termină rezistența mea, o pup, mă ridic și mă duc să văd ce dorea cu atâta ardoare să-mi arate. Eu am renunțat la somn, ea nu a renunțat la dorința ei de a mă ridica din pat. 1-0 pentru ea. Și e abia ora 7 dimineața! Mai înscriu și eu pe parcursul zilei, dar cel mai adesea, câștigă ea la scor. Într-un fel, mi se pare normal, la cât efort și creativitate investește în fiecare cerere…
Sigur, în alte cazuri, copilul doar strigă și se tăvălește pe jos, dar veți vedea că pe măsură ce crește, strategia și arsenalul devin tot mai variate, spre amuzamentul și imposibilitatea noastră de a-i refuza (câtă vreme cer lucruri negociabile, evident),
Ah, sigur vreți să știți ce era acolo așa important de văzut. Vomitase pisica un ghem de păr. Exact ce-ți dorești să vezi imediat ce deschizi ochii dimineața.
Sursa foto: fetiță încăpățânată via Shutetrstock.com
Demential! Am ras cu pofta la 6.30 dimineata
Oare noi, oamenii mari, când ne pierdem perseverența? Când începe să ni se facă teamă de refuz, de respingere, de cerut iar și iar, până în pânzele albe?
wow…ce arsenal are frate! :))
Ce perseverenta e! Al meu zice: da? Bine! Asa o sa-i fac si eu la baietelul meu cand o sa cresc mare!
Ha. Tare de tot, se poate lua de mana cu al meu :)) L-am rugat intr-o zi sa plece in camera lui si sa ma lase sa trag un pui de somn (la pranz). Chestie care s-a intamplat de trei ori in toti 7 ani jumate de cand exista. Eu vreau sa stau cu tine, de ce ma gonesti etc etc. I-am zis, stii, clar si fara nici un alt comentariu, vreau sa STAU SINGURA IN CAMERA MEA SI SA DORM! S-a uitat luuuung la mine, a zis ok. Mirata de atata cooperare, m-am pus sa citesc – ca un preludiu la somnul ce ar fi urmat. N-au trecut cinci minute si s-a pus EXACT in pragul usii. Cu o cutie de lego. M-am uitat la el, s-a uitat la mine.
-Nu-s in camera ta. Tu poti sa dormi. (si s-a tras demonstrativ cu cativa cm mai departe de prag si s-a jucat fara nici o vorba) Evident ca n-am mai dormit (cine naiba poate sa doarma cand se aude zgmot de mana cautand piese de lego intr-un morman?).
:))))))) Ionuț ftw!
Hahahaaaha
Nici mie nu-mi place sa fiu refuzata. Fac ce face si Sofia ta. Insist sa obtin Da-ul. ? spre exasperarea multora!
E super faina insistenta ei, ne da lectii din greu…eu vreau sa invat, clar, mi-ar prinde bine…creativitate maxima, si al meu face la fel, sunt de admirat, bravo!!
Bineinteles ca nu putem negocia cu ce-i mici. Doar sa fim prea ‘stricti’. Ziceti ca ei si faceti cum trebuie facut !
Ce bine ca nu sunt singura :))). La aproape 8 ani ai Sofiei mele, in fiecare seara apare cate un comentariu/argument prin care incearca sa nu doarma singura:
-” Sunt cea mai chinuita din familie …voi dormiti impreuna”
-” Va iubesc muult si vreau sa stau cu voi mereu”
-” Mami..am venit cu perna mea sa dormim impreuna” – asta pe la 2 noaptea
-” Mamii….(5sec)…mamiii…5sec…mamiii” „Da Sofia” „Cred ca vreau apa, dar mai stai cu mine?!” -3 noaptea
-” Vreau sa dorm cu voi ca e camera mai mare”
– versiunea monsters attack : „Am auzit ceva sub pat” (patul e pana in podea si e imposibil sa faci demonstratii noaptea ca nu e nimic
– ” mami, pot sa ma uit la desene ptr ca nu pot sa dorm” – 2, 3 sau 4 noaptea
– ” nu e corect sa dormi cu tati”
– si multe task-uri care apar sub forma de urgenta la 3 minute dupa ce am iesit din camera copilului.
etc
Pai chiar nu e corect. 🙂 De ce adultii au privilegiul sa doarma impreuna, in timp ce copilul trebuie sa doarma singur? Corect si echidistant ar fi sa doarma fiecare singur in patul lui. 🙂
De-li-cioa-sa ! ! !
da, cunoastem. Al meu copil ma mai si cearta: dar de ce in zici de doua ori nu? nu ca ar fi inteles /acceptat refuzul din prima . Clar trebuie sa invatam dela ei!