O noapte, atita am lipsit si eu de-acasa… Si cind m-am intors, ce sa vezi, dormitorul inundat. Pernele ude, salteaua imbibata, cartea mea draga plutind pe noptiera….
Pe ea, cartea de murakami, am salvat-o prima (chiar daca asta a insemnat ca noaptea urmatoare am dormit pe parchet, fiindca salteaua era pe geam afara, la zvintat). De trei zile sta draga mea de carte la soare pe balcon si inca nu s-a uscat de tot. Acum e de trei ori mai groasa, miroase a tzevi, i s-au lipit cuvintele unele de altele, s-a dezlipit de cotor… Arata ca o epava de carte. Si abia citisem 29 de pagini din ea, imi placuse mult de tot si-mi propusesem s-o iau cu mine la Viena saptamina viitoare. Acum nu mai pot s-o iau, ca-mi va umple singura rucsacul si n-o sa mai am loc de cremele cu miros de cirese salbatice.
Sunt foarte dezamagita ca mi s-a inundat cartea. Fix in singura noapte in care n-am fost acasa s-o pazesc in somn. Si acum e toata umflata, ondulata, ba i s-a decolorat si coperta neagra (de la atita stat la soare) si acum e un gri patat…
N-o s-o abandonez. O s-o citesc pina la capat, si o sa-mi placa la nebunie, problema e doar ca n-o s-o pot citi in pat, fiinca miroase prea urit si or sa-mi cada paginile din mina… Trebuie musai s-o citesc in parc, intr-o zi in care nu bate vintul.
Oooof, uite d-aia visez eu sa stau la casa. Acolo nu te poate inunda decit ploaia. Care miroase frumos.
Mi s-a inundat cartea….
Iti recomand feonul de par, face minuni, dar trebuie sa iei fila cu fila; si putin parfum
Daca romanul de murakami e „Kafka pe malul marii, sunt cam multe file ca sa le usuci cu feonul….
:)) Ba fix Kafka e… Si acum nu doar ca are multe pagini, ci are multe pagini umflate si valurite… e mai mult groasa decit lata saraca…
Ooof 🙁 si mie mi s-a inundat garsoniera in care stateam acum 4 ani, taman cand eu eram la mare…deci stiu cum e sa se lipeasca foi si carti…s-a ars tv-ul, a cazut tapetul…dar oricum era urat acolo si nu era casa mea..
Si eu am fost in Viena la inceputul lunii mai, cu o prietena draga…a fost de vis, imi doream de multi ani sa ajung si atunci am fost prima data. In prezent as prefera sa astept pana voi putea imparti farmecul unui oras nou cu cineva drag…
P.S. Ia uita-te aici: http://sutu.ro -„Povestea gunoiului” iti spune ceva? Dar tratatul despre prajituri? 😛
@anda: Am vazut, nu stiu cine e domnul Sutu si nici cum a ajuns la „gunoiul” meu… dar sunt fericita ca omului i-a placut, chiar daca inclinc sa cred ca am texte mult mai bune ca ala… tu macar ai fost citata cu ceva mai bun… 🙂
Abia astept Viena, doamne…
Mai, nu te supara, dar tu pari un magnet de dezastre! Pe bune!
Hm… da.. si mie mi se pare uneori, apoi ma gindesc insa ca asta e viata, un lung sir de inconveniente mai mari sau mai mici, si ca daca n-ar fi fost astea care sunt, ar fi fost altele… 🙂 Macar nu ma plictisesc, mereu se intimpla cite ceva. Rareori trece o zi fara vreo mica drama d-asta… Noroc ca n-am timp sa le pun pe blog pe toate. 🙂
🙂