In noaptea asta n-am multe vorbe pentru voi, ca-s prea plina de simtaminte de-alea care te fac sa uiti ca exista teorie si te indeamna sa treci la pratica. Pentru mine, revelatia a venit la Enisala.
Poate a fost curcubeul dinainte, or fi fost zmeiele inaltate sus, norii josi, apusul portocaliu pe zidul cetatii, oamenii care stateau in miini pe linga mine, sau poate icrele de crap de la Lunca, nu stiu si nici nu conteaza. Acolo sus linga zidul cetatii, intre un lac mare Babadag si un lac si mai mare Sfintul Razem, o delta mica si verde ridea la mine cu canalele ei strimbe. Auzeam numai vint in iarba si fluturare de zmeie, oriunde aruncam ochii vedeam fie deal verde, fie cetate aurie, fie oameni care zimbeau si ei ca si mine fara sa stie prea bine de ce. Din cind se mai auzea un oftat de bine. Si-au trecut niste ore si noi ne-am dezlipit cu greu sufletele obosite de imbucatura dintre astea doua lacuri.
Oameni buni, veniti la Enisala. Veniti buluc aici. O sa faceti cam o ora din constanta, drumul e foarte bun, intrarea in cetate e 3 lei. Veniti gramada, dar cumva pe rind, ca e important sa fie liniste. Veniti la apus, si taceti din gura o ora linga cetatea asta. Or sa vi se puna gindurile la loc in sertare si-o sa plecati mai oameni decit ati venit. Asa m-a cuprins o dragoste de lume, de viata, de natura, de tot, stind acolo degeaba, ca deja mi-e clar despre ce e vorba in Redescopera. E despre a gasi locul care ti se potriveste, care te reseteaza si te renaste intr-o ora de liniste. Cautati-va locul. Eu am unul pe platou la Diham. Si inca unul la Enisala. Nici nu mai conteaza daca or sa-mi placa chiftelele de peste din delta. Eu mi-am gasit locul in excursia asta.
Locul vostru unde e? Hai sa facem o piscina de locuri aici, sa dam idei si altora. Si cit de departe ati merge sa cautati locul asta nemaipomenit?
PS: Sint foarte obosita. Dar sint si foarte OM in seara asta, lucru pentru care sint foarte recunoscatoare.
Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Sunt foarte invidioasă pe pozele astea, pe peisajele care chiar crezi că există, atunci când poţi atinge oamenii care-au venit de-acolo.
Locul meu e într-un parc dintr-un cimitir al Săliştei, un perimetru de brazi pe care i-am văzut crescând peste vremuri şi care mă primeşte în liniştea aia de care vorbeai. Brazii opresc răcnetele copiilor la sărbători, nici paşii apăsaţi ai rudelor triste nu se aud. Doar licărul lumânărilor se cerne din vacarmul unor stimuli lumeşti. Acolo în Săliştie, în zona eroilor din cimitir, unde pietrele sunt fără poze şi nici nume nu are fiecare dintre ele, acolo sunt mai aproape de stele. La propriu.
Ce mult mă bucur pentru voi că ați ajuns acolo! de când am în plan să văd cetatea asta!
Asta a fost sentimentul care te cuprinde în Redescoperă România: că te resetezi într-un om care privește țara lui și oamenii din ea cu ochii inimii. Și asta e mare lucru când se învață așa de plăcut și nu printr-o lecție grea.
Mai ai de stat! Bucură-te din tot sufletul! 🙂
Buna printesa,
Eu ma regasesc in toata Dobrogea, ma fascineaza, ma linisteste, ma provoaca. Inca n-am mers la Enisala, dar voi merge.
Toamna iau bacul de la Chiciu si merg la Ostrov unde cumpar niste struguri atat, atat de buni… Si apoi merg cu masina pe drumurile acelea pustii, dar foarte diferite de campia de unde vin si vad niste apusuri…fermecate, la fel cu cele din Delta.
Distractie frumoasa!
Locul meu e la Olanesti, langa bisericuta veche de unde vezi toata statiunea si simti doar aer curat si liniste. Cand sunt acolo, chiar ca ma resetez, vorba ta 🙂 Imi aduc aminte de cand eram copil si ma duceam acolo cu ai mei si merg in fiecare an sa mai prind putin viata de picior macar, ca parca prea raman in spate uneori.
Superbe poze ai aici!
Stiu despre Enisala si imi doresc tare mult sa ajung sa vizitez. Pozele de pe site-ul lor sunt minunate!
Cand povestesti ma simt mandra, ma simt de parca ai vorbi de mama :)…pt ca in perimetrul ala, in nordul Dobrogei am crescut si am respirat vant,turbat uneori, arsita de stepa si pustietate si aer ud de dunare si mare..
O sa-ti placa din ce in ce mai mult!!! Sunt convinsa!! Stai numai sa vbesti cu oamenii de pe acolo…si sa te plimbi pe canale…ahh!! ce pofta de casa mi-ai facut!! 😀
Enjoy!!!
Locul meu e pe malul Lacului Colibita. De care mi-e dor. Vacanta placuta, printesa.
Nu stiu unde e lacul, dar o sa ma documentez. Si stai asa, ca nu-s in vacanta, acum lucrez. Vacanta incepe joi viitoare, cind pornim spre Grecia! 🙂
Colibita, In Bistrita,dupa Satele Unite ale Bargaului. O sa-ti desenez vreodata o harta.
Locul meu se va stinge încet odată cu moartea celei care îl însuflețea; vinerea aceasta va fi, poate, ultima zi petrecută acolo, când aș dori să regăsesc locșoarele din locuri și să îmi amintesc despre ce nu va mai fi sâmbătă, și de sâmbătă încolo.
În rest, am mai avut un loc într-un părculeț de joacă pentru copii, care a dispărut odată cu tăierea copacilor; am mai avut o cameră în care acum locuiește altcineva și o crâșmă în care acum viețuiește o altă; am avut și felurite bănci murdare dintr-un alt parc, despre care îmi amintesc cu drag și nesaț, pentru că fac parte dintr-o altă eră de iubire cu același om pe care mă strădui încă să îl iubesc.
Și eu vreau să ajung acolo, nu am fost, dar vreau să fiu.
„Veniti gramada, dar cumva pe rind, ca e important sa fie liniste.”. Daca mai gasesti locuri minunate, nu mai face publica locatia … s-ar putea sa le ai „pe constiinta”.
Nu as putea sa spun despre un loc anume ca ar fi „pentru mine”. Locul meu minunat este orinde in lume atat timp cat sunt alaturi de cealalta jumatate a mea. Este locul care mi se potriveste cel mai bine.