Avem multe ghiozdane și rucsacuri prin casă. Avem și mari, și mici, și cu Elsa și cu Fulger McQueen, și cu roți și cu aripi sau creastă de dragon, avem și saci din pânză, și gentuțe poștaș și pungi de toate felurile. Copiilor le place să ascundă lucruri în ele pe care apoi să le declare pierdute și să le plângă într-o mare dramă, le place să le care în spinare de colo colo, să le ia la grădiniță și să se dea mari cu ele pe-acolo, apoi să mi le dea mie să le car, deși eu am rucsacul meu, în care stau îngrămădite caserole cu mâncare, fructe, apă, șervețele de toate felurile, plușuri, portofel, șepci, plușuri și mașinuțe. Și uite-așa devin eu cămila cu trei cocoașe, una roz cu Vaiana, alta verde cu fotbaliști, a treia cu rucsacul meu, prăfuit și uzat, că oricum avem prea multe rucsacuri și mi-e rușine să-mi iau și eu unul ca lumea.
Vă imaginați că atunci când am primit ghiozdanele Herlitz, lumea a stat în loc. Să le aduci unor copii fascinați de ghiozdane și genți cel mai recomandat rucsac din lume… Copiii au aruncat cât colo jucăriile pe care le manevrau și s-au așezat în fund să le descopere.
– Uaaau, mami, al lui Ivan se deschide într-o secundă, pac! Și ce mic e, ca el! Și al meu, mami, ia uite, ce ușor e, deși am băgat în el tot ce-am găsit pe canapea!
Următoarele ore au fost teribil de amuzante, amândoi strecurau în și din rucsac tot felul de lucruri, Sofia a băgat și pisica acolo, cu acordul ei mieunat, obținut în prealabil. Iată de ce le (și ne) plac rucsacurile Herlitz.
Concluzia noastră este că aceste ghiozdane (varianta mică, pentru grădiniță, și varianta mare, pentru școală, care, la rândul ei, vine în multe variante) sunt de departe cele mai potrivite pentru a fi purtate zilnic, multe sute de ore în total, de copiii noștri.
Sunt încăpătoare, incredibil de ușoare, au spatele construit dintr-un burete cu formă ergonomică, foarte prietenoasă cu spatele copilului și care permite pielii să respire, ca să nu transpire cel mic, au multe buzunare și compartimente, bretelele sunt reglabile și foarte comode, sunt ușor de închis și deschis, de prins de corp cu curelele transversale, sunt frumoase și par foarte rezistente.
Până pe 30 septembrie, la Diverta avem 20% reducere la toate ghiozdanele Herlitz, care sunt recomandate de Societatea Română de Pediatrie (un gir important, zic eu). Aveți toate modelele aici.
Nu știu dacă ați calculat, dar copiii noștri vor purta ghiozdan la școală 167 de zile în anul școlar 2017-2018 (conform Ministerului Educației). De multe ori, acest ghiozdan este mult prea greu, prea mare sau prea mic, poate fi incomod sau incorect reglat, astfel că cei mici obosesc prea repede, pot avea dureri de spate sau chiar probleme de sănătate, chiar și dacă poartă rucsacul doar câteva minute pe zi.
Întrucât sunt supuse legislației germane, ghiozdanele Herlitz respectă toate condițiile impuse (pentru cei care vor să caute detalii, reglementarea este DIN 58124 – performanța și siguranța ghiozdanelor, detalii aici). De curând, aceste ghiozdane au primit undă verde și din partea Societății Române de Pediatrie, fiind recomandate ca printre cele mai sigure și confortabile pentru copii.
Și în România avem o lege în acest sens: articolul 28 din Ordinul 1955/1995 al Ministrului Sănătății spune că, pentru copiii din clasele I-IV, „greutatea conţinutului ghiozdanului nu va depăşi 2-2.5 kg”. Ce se întâmplă de fapt aflați din acest articol din DOR (majoritatea copiilor cară ghiozdane mult mai grele!).
Ce este important pentru ca un ghiozdan/rucsac să fie confortabil și să nu afecteze coloana copilului și siguranța lui pe drum:
– Curelele de umăr trebuie să fie late, ergonomice și să vă permită să reglați cu ușurință ghiozdanul pe mărimea individuală a copilului;
– Cureaua toracală ajustabilă (disponibilă la modelele Motion, Flexi și Sporti) asigură distribuția corectă a greutății, oferă stabilitate și susține curelele de umăr să nu alunece;
– Cureaua detașabilă de șold (disponibilă la modelul Motion) mută o parte din greutatea ghiozdanului de pe umeri către zona pelvisului, ajutând astfel spatele;
– Spatele buretat, conceput nu numai să stea lipit de spatele copilului, ci și să îi corecteze poziția, este confecționat din material rezistent anti-perspirant, care asigură temperatura ideală pentru spatele copilului, fără a-l jena;
– Material reflectorizant (3M scotchlite) nu numai pe partea frontală și laterală, ci și pe curelele de umăr (indiferent de model), pentru a spori siguranța copilului, mai ales în sezonul rece și întunecat.
Când alegeți rucsacul, fiți atenți ca:
• Ghiozdanul să nu fie mult mai lat decât umerii copilului.
• Ghiozdanul să fie cat mai bine strâns pe corpul copilului.
• Marginea de sus a ghiozdanului să ajungă la nivelul umerilor.
• Partea de jos a ghiozdanului să ajungă la nivelul șoldului.
Normal că mai contează să fie și frumoase (sunt!) și accesibile! Prețurile încep de la 68 de lei, găsiți pe www.dol.ro și în toate magazinele Diverta multe modele, toate reduse cu 20% toată luna septembrie!
De exemplu, rucsacurile pentru grădiniță puteți găsi modelul Mini Softbag, disponibil în mai multe modele, începând de la 68 lei. Exemple de modele: pentru fete și pentru băieți.
Cele pentru școală încep de la 178.40 lei (modelul Loop) cei pentru școală sunt cam așa. Exemple de modele: pentru fete și pentru băieți.
Nouă ne plac mult și sigur le vom folosi vreme îndelungată, sănătoși să fim. Dacă aveți experiență cu acest tip de ghiozdan, hai să ne povestiți în comentarii. 🙂
Al meu pusti e in prima saptamana de gradinita iar eu observ si observ,la capitolul ghiozdane sunt zapacita de-a dreptul, sunt atatea, dar am vazut si copii care au trolere, In viitor cred ca si noi vom apela la unul, ii va fi mai usor sa-l traga decat sa il poarte in spate. In plus, o sa il ajut sa aplice principiul pe care-l aveam si eu, tot materialul ce nu e necesar acasa pentru invatat il lasam in clasa pana ii vine randul.
Avem Herlitz de la grădiniță, acum purtăm al treilea an același ghiozdan Herlitz la școală. Arată ca în prima zi deși a fost folosit doi ani școlari la rând. Ușor, design frumos, comod de purtat și de manevrat, ne place mult Herlitz, se merită!
Of, ce mi-ar placea o revolutie lingvistica a bunului simt! Adica ma zbarlesc toata cand aud „rucsacuri”, forma complet ilogica (este „un sac”, „doi saci”, nu „doi sacuri”), dar acceptata doar pentru ca este in DEX. E absolut aceeasi situatie cu „aragazuri”, derivat de la „gaze”, si nu de la „gazuri”, care nu exista.
Eu ma incapatanez sa scriu „rucsaci”. Mai sunt prostii in DEX-ul ala, si sa nu uitam cate aberatii ni se impun de la nivelul Academiei, de niste ani incoace, cum ar fi scrisul cand cu „â”, cand cu „î”. Aceasta regula a fost decisa dupa Revolutie de catre o comisie formata din oameni de cu totul alta formatie; singurii doi filologi de acolo s-au opus schimbarii, dar cine sa-i bage in seama in avantul patriotic al acelor ani? Sau „niciun, nicio”, inca o aberatie scoasa doar ca sa ne mai complice putin gramatica, in timp ce tendinta fireasca a oricarei limbi vii e de simplificare. Si in timp ce numarul analfabetilor din tara e in crestere. Pai nici mie nu mi-ar mai veni sa invat cu drag la scoala, daca totul e atat de supercomplicat!
In fine, evident ca supararea mea e la adresa dinozaurilor aia rupti de realitate de la Academie, si nu la adresa ta, Ioana, care nu ai facut decat sa scrii corect gramatical, conform normelor in vigoare, deci nu te supara ca mi-am descarcat aici rucsacii (!) cu nemultumiri 🙂
of, cat am vrut sa scriu rucsaci (ca asa si zic), dar na, dex-ul e rege…
si cu a din a asta ma zdrobesc, mi se pare asa o prostie…
Cîtă vreme povestea cu â este o _recomandare_ a Academiei, în condiţiile în care tot institutul Iorgu Iordan s-a luat cu mîinile de cap cînd a auzit de ea, eu continui să scriu cu î peste tot unde editorul/clientul nu-mi impune â. Dixit.
Asa este, exact asta spuneam si eu, ca filologii seriosi au fost impotriva schimbarii. Dar nu o putem numi, totusi, o recomandare, din moment ce este norma in DEX si DOOM. O prostie, da, desigur, o putem numi linistiti!
Normele s-au schimbat de multe ori de-a lungul timpului. A se vedea textele din perioada interbelica în forma originală. Pun pariu ca de fiecare dată s-a găsit cineva care să protesteze. Părerea mea este că dacă așa este „legea” trebuie sa o respectăm. La fel ca orice lege. În orice caz, în documente şi la examene folosirea lui „â” în interiorul cuvintelor este obligatorie.
Super tare rationamentul pentru conjugarea „rucsacului” si al „aragazului”!!!
tocmai am cumparat un set scump de cuburi cerate pentru a sustinut sus si tare ca efectiv s-a pierdut setul de anul trecut, desi aveam eu asa un sentiment ciudat, copilul a zis ca le-a cautat in lung si lat, peste tot…in ziua in care am comandat altele, au aparut din senin si cele vechi, erau in ghiozdan, unde l-am pus sa caute de 5 ori :)))
Cat despre greutatea ghiozdanului, am observat ca este ceva universal, nu e doar in Romania, peste tot copiii au ghiozdane foarte mari si grele, doar ca majoritatea au cu roti si le tarasc prin toate baltile.
iepurasul gri de plus de unde l-ati cumparat?
este cadou de ziua Sofiei, cred ca luat de la Mobexpert, de acum 2 ani.
Ne bucurăm că vă place iepurașul nostru. Numele său este Bunny și poate fi găsit aici: https://www.mobexpert.ro/cauta?keyword=bunny&action=filter&type=all&ptype=209.
O zi frumoasă! 🙂
ah, super, multumim! 🙂 Sofi il iubeste inca mult, e partener de somn de muulta vreme! 🙂
Buna Ioana…si noi va urmarim si va admiram mult dar vreau sa te intreb in legatura cu ghizdanul cum se comporta la spalat sau cum il curatati? Pupici si imbratisari