În timp ce noi bocim pe la garduri, implorăm educatoare și facem petiții către directori de grădiniță să permită adaptarea blândă a celor mici la creșă sau grădiniță (ca să nu-i lăsăm urlând în brațele unor străini), pe la alții copiii mici sunt purtați în sisteme ergonomice de educatoare și îngrijitoare, ca să le fie dorul de mamă mai ușor și acomodarea în colectivitate mai lină. Mda, mai avem mult până acolo, departe, unde copiii sunt priviți și ei ca niște oameni, iar confortul lor emoțional (nu al educatoarei, nu al părinților) e prioritar.
De când copiii din grădiniță sunt (și) purtați, sunt mult mai puțin agitați, sunt mai cooperanți. Personalul grădiniței se împarte mai ușor între nevoile celor mici de a se simți în siguranță și nevoia copiilor mai mari de a primi sprijin și explicații la activități, spune una dintre educatoare.
Am citit despre subiect AICI și AICI și vă povestesc și vouă, citiți și plângeți sau citiți și sperați, în orice caz, cred că e bine să aflăm că de putut se poate, doar nu la noi. 🙂 și 🙁
Acțiunea se petrece în Marea Britanie, unde o grădiniță din Cambridge a devenit prima din această zonă și a treia din întregul Regat unde bebelușii și chiar copiii mai mărișori sunt purtați pentru confortul lor, dar și al personalului.
Cele 13 educatoare și îngrijitoare au urmat cursuri în care au învățat cum să poarte copiii în wrap, sling și Manduca. Au aflat ce fel de sistem li se potrivește în funcție de forma și poziția corpului. Au învățat și cât de bine îi face celui mic să fie astfel purtat, să aibă contact permanent cu trupul și căldura persoanei care îl îngrijește și despre felul în care tehnica poate îmbunătăți relația de încredere și comunicare. Și, deloc de neglijat pentru toată lumea, sistemele de purtare reduc până la aproape jumătate frecvența și durata episoadelor de plâns ale celor mici.
Directoarea grădiniței povestește în articol că a făcut acest pas văzând că tot mai mulți părinți își cresc copiii în atașament sigur. A avut, zic eu, o reacție firească la felul în care mulți dintre părinți aleg să își trateze copiii. Nu a văzut nicio problemă ca cei mici să fie tratați și la grădiniță într-un mod care să se apropie cât mai mult de cel de-acasă. Ce încerc să zic și parcă nu-mi iese e că această directoare nu a simțit că se prăbușește lumea, cu tot cu sistemul educațional învățat și practicat de ea de câteva decenii, dacă decide să țină pasul cu ceea ce părinții doresc pentru copiii lor.
De când copiii din grădiniță sunt (și) purtați, sunt mult mai puțin agitați, sunt mai cooperanți. Personalul grădiniței se-mparte mai ușor între nevoile celor mici de a se simți în siguranță și nevoia copiilor mai mari de a primi sprijin și explicații la activități.
Iar felul în care directoarea grădiniței a rezumat totul mi-a mers direct la inimă.
„Singurul nostru scop e să punem interesul copilului pe primul plan. Dacă el e fericit dacă e purtat, atunci e firesc să facem asta”.
Ia să vedem, câte reacții și telefoane primesc în urma acestui articol? Că în urma celui despre cât plânge un copil mic la creșă mi-a sunat telefonul întruna câteva zile, cei mai supărați fiind, desigur, educatori și directori de grădiniță. Pentru că important e nu cât de greu le e copilașilor, ci să protejăm adulții de realitatea acestui fapt.
Câți directori de grădiniță și creșă vor dori contactul unui consultant în baby wearing? Se prinde cineva în acest frumos joc al bunului exemplu?
Sursa foto: https://www.nurseryworld.co.uk
Ioana, ce frumos e ce se întâmplă acolo.
Iar eu sunt încântată că pot da un exemplu de aici, din București.
La grădinița fetiței mele mici, directoarea (care este și educatoare la grupa de bebeluși) stă cu ei în manduca. O mamă și-a donat sistemul de purtare pentru a putea ajuta copilașii. Cred că urmează să donez și eu manduca mea tot în acest scop, deși deocamdată nu e personal acolo.
Si la fosta gradinita a juniorului educatoarea purta in Luna un baietel, mai ales cand ieseau in parc. A fost un singur caz, pentru ca era cel mai mic din gradinita (1 an si 8 luni). Deci exista si din partea educatorilor de la noi deschidere spre asa ceva, ceea ce nu poate fi decat bine.
Draga mea, Ioana,
Indraznesc sa iti spun asa, ca de cand am citit si recitit „O sa te tin in brate cat vrei tu, si inca o secunda”, simt ca te cunosc de o viata, ai un suflet nobil si ma incanta proiectele tale, desi pierdusem noutatile de cand sunt in Anglia, ma bucur ca esti asa de activa. Am lucrat in invatamantul prescolar romanesc 11ani, iar ceea ce vad aici in Anglia, e cu totul o alta poveste, in care printii si printesele sunt cu adevarat copiii, si nu parintii si nu profesorii, unde de altfel, nu e un suflet de educator la 30 sau chiar 36 de copii, precum in gradinitele romanesti, sau o asistenta la cca 25 de copilasi la cresa si o singura infirmiera care se mai ocupa si de curatenia spatiului. Aici e un suflet de om la maxim 4 sau 5 copilasi cu varste mici intre 2 si 4 ani maxim, ca deja la 4 ani printesa sau printisorul e la Reception- un fel de clasa 0 a Romaniei si la scoala e o invatatoare a clasei, insotita de alte 2 sau chiar 3 teacher assitant la cca maxim 30 de copii….asa ca, desi sunt de acord cu tine, si mi-as dori pentru micutii nostri lucruri bune si frumoase, din pacate ne ramane doar speranta, sa fie asa intr-o buna zi!
Buna! Sunt educatoare. Din tot sufletul imi doresc sa tin copiii in brate, nu sa completez zilnic documente (care oricum nu sunt niciodata suficiente, nu sunt corecte, nu sunt…), sa cant cu ei nu sa merg la consfatuiri, sa ma joc cu ei nu sa merg la perfectionari…Sa decupez, sa pictez, sa lipesc, sa dansez, sa joc teatru… In fine, sa fac tot ceea ce m-a facut sa aleg acesta meserie si nu alta.