Pe scurt, știrea e asta: un copil e abuzat, lovit, sechestrat și umilit de tatăl lui. Mama copilului depune mai multe plângeri la poliție (și se desparte de soț). Poliția declanșează ancheta târziu, vreme de 12 ani se judecă speța, tatăl agresiv primește un an de închisoare cu suspendare, mama dă statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și câștigă. Nu că asta ar mai ajuta cu ceva copilul abuzat, dar statul român are de plătit 10.000 de euro victimei, pentru că n-a fost în stare să-i facă dreptate. Pe lung, mai jos.
Nu poate fi vorba de compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, indiferent că ea e acceptată ca „tradiție” sau deghizată în „disciplinare”. Copiii trebuie să aibă parte de MAI MULTĂ protecție față de violență, inclusiv față de pedepsele corporale primite acasă. Astfel de pedepse sunt DEGRADANTE.
Frazele de mai sus nu îmi aparțin (deși le rostesc și le scriu destul de des în diverse forme și le-aș face afiș, pe care l-aș lipi în scări de bloc, în grădinițe și prin parcuri), ele fac parte dintr-o DECIZIE JURIDICĂ a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. O decizie prin care România (țara asta a noastră cu oameni frumoși și tradiții care trebuie, nu-i așa, păstrate în toate cele, chiar și când sunt brutale) a fost condamnată pentru că autoritățile n-au fost în stare să apere un copil de agresiunile repetate ale tatălui.
Cu tristețe am citit despre acest caz halucinant în care o mamă a fost suficient de hotărâtă să caute dreptate pentru copilul ei și să se lupte atât cu individul care l-a chinuit, cât și cu justiția strâmbă din țara asta (decizia completă, în limba engleză, este disponibilă AICI). Și cu uimire am citit, pentru că știu că din păcate majoritatea părinților închid ochii când partenerul abuzează copilul. Este, nu-i așa, în legile naturii ca părinții să-și educe copilul cu bătaia, asta-i tradiția la noi în țară și puțini îndrăznesc să n-o respecte. 🙁
Copilașul era lovit zilnic, amenințat, umilit, încuiat în debara și stropit cu apă rece de către tatăl său. Băiatul avea 3 ani când mama a reclamat prima dată abuzurile din partea bărbatului. A sesizat autoritățile mai întâi la un hotline al Protecției Copilului București. Au urmat cinci plângeri la Poliția București. Abia la ultima, cazul a ajuns la un procuror. La primul proces, instanța a decis (mare atenție!) că dacă tatăl reușea să fie mai agresiv, se califica la o oarecare pedeapsă. Dar așa, nu. „Comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”. Deci bătăile zilnice, sechestrarea, umilințele n-au fost suficient de severe. Trebuia să-i scoată un ochi și să-i dea foc la păr, să-l ardă cu țigara și să-l bată cu ranga. Atunci poate statul român ar fi considerat că abuzul e suficient de sever cât să fie pedepsit.
Au urmat apeluri și alte anchete, copilul a fost audiat ca martor, adevărul a ieșit la iveală, dar pedeapsa decisă de instanță a fost de un an de închisoare cu suspendare și interzicerea exercitării drepturilor părintești timp de 2 ani. Cu suspendare. Cum spuneam, ce-a făcut n-a fost suficient de grav. De înțeles, dacă stăm să ne gândim că pălmuța la fund e strategie educațională de căpătâi în două treimi dintre familiile din România, recomandată și practicată la grădiniță, școală și în familie.
A fost nevoie de 12 ani (12 ANI!) ca să scrie, negru pe alb și definitiv, că relele tratamente aplicate copilului NU SUNT ÎN REGULĂ și trebuie pedepsite.
Ce au stabilit, în acest dosar, magistrații CEDO: a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană A Drepturilor Omului (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante), iar autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor.
Statul român trebuie să îi plătească minorului 10.000 de euro daune morale. Extrem de puțin, dacă mă întrebați pe mine.
Curtea cere statului român ca violența împotriva copiilor să fie pedepsită foarte sever, așa cum se procedează în cazurile de combatere a terorismului, tocmai pentru ca pedeapsa dură să îi facă pe cei care ridică mâna să se gândească de două ori înainte de a lovi.
Admir puterea acestei mame de a merge până în pânzele albe. Mi-e milă de bietul copil, care a trecut prin atâtea fără nici o vină. Îmi este ciudă pe statul român și autoritățile lui, care nu-s în stare să apere pe cei slabi de cei puternici și bolnavi de furie. Pe noi, că nu reușim să ne mișcăm din epoca asta a violenței în care pare că am încremenit. 🙁
Sursa foto: copil abuzat via Shutterstock.com
Ok statul ca statul dar tu ca parinte cum poti sa fii fara mila si sa lovesti o mana de carne?pentru ce l-ai facut?sa iti fie sac de box ? Copilul lovit ramane cu sechele pentru toata viata si ii va fi teama si de umbra lui 🙁 .Nu e destul ca pleaca prin alte tari si ii lasa ?..Dumnezeu stie cum si cu cine ..in grija .
Aseara am ridicat tonul la copilul care plangea, a 3 oara in 3 ani. Asta nu m-a facut sa ma simt mai bine. Mi se pare mult de 3 ori in 3 ani. Mai ales ca ma iunbeste neconditionat si pot spune cu adoratie. Sa-i tina Dumnezeu obiceiul. Articolul asta m-a facut sa ma simt si mai vinovata.Sper si vreau sa cred ca va creste un baietel extraordinar, vazand ca mama lui s-a luptat si ca lupta si va continua pana ii va fi lui bine.
Oare nu trebuia sanctionat si judecatorul ala, care a dat prima sentinta? Stiu ca si judecatorul poate avea un cuvant de spus in interpretarea legii. Oare el nu e om, oare nu are copii?
Nu stiu cum e la judecatori, dar stiu ca responsabilitatea personala e ca si inexistenta in cazul angajatilor Statului roman. Acesta fiind unul dintre motivele pentru care lucrurile merg asa cum merg in toate institutiil sale. Abia atunci cand un functionar va fi tras el personal la raspundere pentru o tampenie pe care a facut-o, va fi atent sa nu o repete. Pana atunci, plateste Statul pentru tot. Adica noi, de fapt.
Mi s-a ridicat tot parul pe cap :(((( 3 ani si deja umilit de parinte! Si atatea reclamatii? Este descurajant pentru un om cu o farama mai putin hotarat decat a fost mama aceasta. CUM sa decizi ca tatal nu a fost SUFICIENT DE AGRESIV?????????
Eu aș face un pas înapoi aici: o astfel de decizie era previzibilă și a venit în mod natural, însă nu cred că lucrurile puteau să curgă altfel. Din generațiile care își băteau copiii cu biciul în curte în urlete gen „eu te-am făcut, …” progresul social a trecut între timp prin apartamentele friguroase de la bloc în care stăpânul casnic de sclavi întors de la fabrică dicta și exploda aproape ca în ograda tradițională înainte de a-și turna câteva pahare din vinul făcut la boxă.
Acum vine așteptarea ca un copil crescut de această generație, ajuns între timp adult încadrat în câmpul muncii, să își poată ține emoțiile sub control și să fie un părinte perfect pentru copiii lui – așa, pur și simplu, „din stele” – doar că așa pur și simplu nu se poate. Unii au resursele pentru a-și depăși limitele educației, alții ajung în conflict cu legea; cei mai mulți stau undeva între aceste extreme, pasând problema progresului către generațiile următoare. Asta avem, cu asta defilăm: hai să vedem cum putem înmulți acest gen de decizii.
Si uite asa ajung copiii sa spuna atunci cand se agreseaza intre ei si incerci sa iei masuri ca: ,,ce, doar nu l-am omorat”, ,,eeeei, doar nu i-am spuls parul din cap”. Cam asta e atitudinea, daca te-a agresat asa usurel, putin, e in regula dupa parerea unora. Trecem cu vederea, nu? Cam asta cred ca spun si parintii agresori: ce plangi atata ca doar nu ti-am rupt mana, nu te-a omorat o palma….
Asa traim, inghitim, si apoi unii repeta greselite primite in copilarie!
Da, dacă te uiți la alte comentarii primite chiar aici pe site, publicul român chiar asta avea în cap: să-i scoată un ochi și să-i dea foc la păr, să-l ardă cu țigara și să-l bată cu ranga. De altfel, Sfântu’ Google a aflat că până prin 2009 foarte mulți se plângeau -înfuriați și isterici- că Poliția nu face așa ceva oamenilor care trec pe roșu.
La un moment dat, un tip a dat ca exemplu de persoane deosebit de periculoase maniacii religioși care își bagă copilul în spital cu bătaia fiindcă ”e păcătos”.
Ceea ce ar fi fost oarecum comic. Cu mica precizare că tipul în cauză fusese 30 de ani, -dintre care 10 în timpul epidemiei crack-ului din anii 1980 – bodyguard înarmat, și 20 de ani instructor de lupte de stradă al poliției din mai multe țări. Iar locul în care scria asta era un site unde sfătuia lumea cum să evite locurile în care pot da de criminali violenți. Un astfel de Rambo modern era oripilat până la greață de această categorie de maniaci. Ale căror comentarii le scoatem la suprafață cu alde Google.
Problema ”filtrării”: dacă bătaia e acceptabilă social, ca pe vremea apartamentelor friguroase de la bloc, nu toți au aceeași forță fizică sau dispoziție. Unul poate să dea doar o palmă, altul mai multe, altul să mai dea și cu cureaua. Cam așa e marea majoritate.
Dar, pe măsură ce legea mai strânge șurubul, majoritatea începe să rărească ocaziile în care își mai permite violența, sau să se controleze cât de cât. De ”filtru” trec în cele din urmă doar cei mai răi dintre cei răi, cei atât de hotărâți să își facă de cap încât nici consecințele legale nu îi mai sperie.
procesul a durat 14 ani… acum 14 ani legile erau mult mai putine pe partea asta, iar oamenii mult mai delasatori. Am evoluat, 14 ani de tegiversare si tribunale pt copil si mama, dar ce putere si exemplu dat!!
Daca mai multe mame ar lupta asa pentru viata proprie si a copiilor…. viata copiiilor ar fi mult mai buna.
Ce m-am speriat cand am citit: „țara asta a noastră cu oameni frumoși și tradiții care trebuie, nu-i așa, păstrate în toate cele, chiar și când sunt brutale” …. am crezut ca articolul e fix invers de ce s-a dovedit a fi si era sa pic din pat ? noroc ca l-am citit pana la final …. dar ai dreptate, e o traditie sa-ti lovesti copilul, respectata prea bine la noi in tara….mult prea bine
Acel individ nu poate fi numit ”tata”, ci un monstru care ar trebui sa infunde puscaria. Imi vine sa plang gandindu-ma la nefericitul copil.. cine ii mai da lui copilaria inapoi?! Asta e drama cea mai mare..
Ma uitam aseara la baiatul meu care tot 3 ani are….doamne cat e de mic!!!! doamne cat e de MIC! cum sa il lovesti, ma?? cum?? iti mai vine sa ii tragi un pumn sefului,politistului, politicianului…ca deh, ti-o iei inapoi ca de la adult la adult! dar unui copil? cu manutele alea mici ale lor…
Ioana, despre cazul familiei Bodnaru ce părere ai? A procedat sau nu corect statul norvegian?
nu ma pot pronunta, pentru ca nu stiu adevarul despre ce s-a intamplat acolo. am citit tot felul de versiuni, habar n-am care e adevarul.
Bine zis, Ioana!