Sunt obosită. De fapt, sunt maimultdecâtobosită. Sunt epuizată. Am un ritm infernal de lucru, totul e atât de rapid încât nu mai știu dacă un lucru anume s-a întâmplat acum un an sau acum o lună.
Seara, după 15 ore de alergat prin oraș, evenimente, ședințe foto, filmări, patru ore cu copiii în parc, pus masa, strâns, spălat, citit, băgat copiii în pat, eu deschid laptopul și mă apuc de lucru. Mă prinde miezul nopții răspunzând la mesaje, scriind, corectând, planificând lansări în țară.
Am slăbit mult, mă întreabă lumea dacă-s bolnavă… Nu sunt, culmea, sunt mai bine cu mine decât am fost vreodată. Psihic. Fizic, sunt stoarsă ca un burete. Nu mai am nici un fel de rezerve. Am ajuns la fundul sacului.
Am pierdut șirul articolelor scrise, postărilor pe FB, proiectelor, evenimentelor la care am vorbit sau pe care le-am organizat, al întâlnirilor programate sau neprogramate, al cărților scrise, editate, redactate sau traduse, coordonate și promovate, citite și recomandate, al ieșirilor în parc, la evenimente cu copiii, al zilelor în care n-am stat jos nici măcar zece minute.
La conferințe lucrez câteva luni pentru fiecare. Am avut patru până acum, urmează încă cinci anul acesta. Mai întâi, subiectul. Apoi caut cei mai buni specialiști pe nișă. Le analizez în detaliu reputația și pregătirea. Citesc și vizionez cât mai multe interviuri date de ei, să înțeleg exact cum gândesc, ce-i mână în luptă. Îi contactez. Jonglez cu date, oamenii buni sunt foarte ocupați. Mut conferința despre diversificare în locul celei despre imunizare și vaccinuri, educația în locul somnului. Telefoane multe, sms-uri, emailuri. Apoi fac agenda de discuții. Preiau întrebări de la voi, din presă, de la mine. Iar citesc, iar analizez. Trimit către ei. Rediscutăm. Promovez evenimentul, filmez, scriu, vorbesc la radio. Răspund la zeci de întrebări private despre conferință, deși informația e acolo, publicată din start. Oamenii nu au timp și răbdare să citească, eu însă trebuie să-mi fac timp să răspund tuturor. E în regulă, știu de mulți ani cum funcționează lucrurile, e ceva ce fac și gata.
Apoi vine ziua conferinței. Sunt pe scenă, moderez discuția. Pe telefon îmi curg mesaje pe whatsapp de la echipa organizatoare, dar și de la oameni de pe scenă sau din sală, legate de microfoane, proiector, aerul condiționat prea tare, nu se aude în spate, o întrebare pentru invitatul X, unui invitat îi este rău și vrea să plece mai devreme, trebuie pe loc să modific agenda, trebuie să fiu atentă la tot ce se întâmplă în sală, să dau pauză mai rapid dacă lumea se foiește, să grăbesc ritmul dacă suntem în întârziere, trebuie să fiu atentă la ce se spune pe scenă, să nu pierd un cuvânt, să intervin, să potențez, să țin discuția la subiect.
E epuizant, dar e și incredibil de frumos să interacționezi cu oameni atât de valoroși, să afli lucruri de la ei, să vezi cum pleacă oamenii din sală inspirați, zâmbind. Am făcut bine. Sunt stoarsă, dar am făcut bine. Apoi merg acasă după șapte ore de conferință. Acolo, copiii mă iau de proaspătă. Hai în parc, cu bicicletele! Iar eu n-am mâncat nimic de la 8 dimineața…
Apoi sunt textele și cărțile.
Am avut multe nopți în care am ațipit la 3 dimineața redactând o carte sau un articol, cu ceasul pus la 5.30 dimineața, ca să termin până se trezește restul casei.
Am încurcat litere și cuvinte, persoane și întâlniri, am spus unui copil ce trebuia să îi spun celuilalt. Procesorul meu e depășit. Dă rateuri.
Am încercat să răspund tuturor și să ajut pe toată lumea. N-am reușit, și mulți s-au supărat pe mine. Speram să conteze că măcar am încercat.
Apoi sunt grupurile pe care le administrez, toate au mii de membri, unul are 100.000. Toate au ca scop sprijinul familiei, fie că vorbim despre educație cu blândețe, de terapie de grup pentru femei, sau de comunitate de mame care se cunosc bine, ca o familie. Am mii de notificări în fiecare zi, apar conflicte, lumea îmi dă tag, echipa de admini așteaptă decizii.
Eu sunt doar una, iar voi sunteți zeci de mii. În unele zile nu reușesc nici măcar să citesc toate mesajele pe care le primesc pe toate căile, d-apăi să le răspund. Unele mesaje sunt lungi, au mii de cuvinte, cuprind povești de viață grele, strigăte de ajutor. Altele îmi cer să caut lucruri, persoane, să dau telefoane, să scriu mesaje altora. Încerc să nu las nici un apel de ajutor nerezolvat. Nu-mi iese mereu, pentru că timpul e atât cât e, și pentru că uneori adorm cu telefonul în mână, cu mesageria deschisă, și cineva la celălalt capăt al ferestrei de chat se supără că nu mai răspund, după o oră de schimb de mesaje, când eu am capitulat în fund, între pernele din pat.
Am nevoie de odihnă acum. Copiii mei și omul meu au nevoie ca eu să o iau mai încet, să respir, să dorm, să nu mai fiu în contact cu atât de multă lume. Eu am nevoie de asta. Dar mi-e foarte greu să mă desprind de tot ce fac cu atâta bucurie.
Am lucruri multe în cap, lucruri care vor să iasă la lumină, dar pe care nu am timp să le văd, să le aud, să le scot de-acolo.
Vreau să stau puțin, ca să am putere apoi s-o iau de la capăt.
Vreau, dar nu știu dacă o să pot. Sufletul trage înainte, corpul însă nu mai are de unde.
Asta e.
We ❤️ iu
Ce ai zice de a-ti lua ajutor, poate o asistenta? Gandeste-te cat timp si energie ai scuti delegand pe de o parte si pe de alta parte ai ajuta pe cineva sa se formeze pentru ca ai fi mentor?
Anyways, felicitari pentru tot ceea ce faci! Munca facuta din pasiune este istovitoare dar cum spui, intr-adevar tare te implineste.
Am avut angajat vreme de un an, m-a ajutat cat a putut, insa din pacate cam 90% din ce fac trebuie sa fac eu. Nu am avut o viata cu mult mai usoara cu asistent alaturi, din pacate.
Ioana, am citit cu nesat. Cred ca n ai gasit inca asistentul care sa aiba aceleasi valori, ganduri si impulsuri ca tine, incat sa te increzi in colaborare. Mai cauta, iti spune un manager de manageri care si gaseste greu oameni cu care sa lucreze. Dar cand reusesc, realizez ca altii fac unele lucruri mai bine decat mine.
Asadar, sfatul meu e sa nu cazi in capcana “eu trebuie sa fac tot pt ca asa stau lucrurile”, ci sa ti reinventezi echipa si modul de lucru.
Altfel, nu e scalabil si vei pierde.
Te imbratisez cu drag.
90% din ceea ce faci Trebuie sau Alegi tu sa ii faci?
Am invatat de la o tipa foarte tare din SUA (Marie Forleo)ca atunci cand business-ul tau devine mai mare decat tine ai 2 optiuni: 1. Iti iei o echipa tare si continui ascensiunea; 2. Ramai doar tu dar gasesti balanta, renunti la unele parti si iti asumi (casa sau job), iar ritmul de crestere va fi mai lent;
Good luck 😉
Nu ai gasit asistentul care trebuie. Mai cauta-l, apoi deleaga mult, mai ales partea cu organizat, administrat grupuri si raspuns la mesaje. Poate filtra foarte bine si sa se consulte cu tine doar la mesajele cu adevarat importante. Apoi tu te poti focusa doar pe scris pe blog, carti si familie, e mai mult decat suficient. Doar asa poti scala, altfel te ucizi pe tine si nu evoluezi. Mi-ar placea in cativa ani sa te vad cu o echipa, website-ul cu versiune in engleza, evenimente prin toata Europa. Si pentru treburile din casa ia o tanti, acum really, nu trebuie sa iti spunem noi asta ?. Succes!
Ai nevoie sa pui pauza, altfel iti faci mai mult rau si poti da in boli sau mai stiu eu ce. Plus ca timpul dedicat familiei va fi mai slab calitativ daca esti epuizata – ei merita cel mai mult sa fii in forma. Am cateva idei, sper ca nu te superi si probabil ca multe deja le stii:
– sa renunti la o parte din activitati (chiar daca e greu, esti un singur om pana la urma), sa alegi ce aduce cea mai mare valoare celorlalti, si ce iti place tie sa faci: scris carti, conferinte, grupuri de fb, scris pe blog etc (eu as renunta fara remuscari la grupurile de fb)
– sa delegi persoane acolo unde se poate si sa nu faci micro-managing, sa accepti ca nu vor face fix ce si cum vrei tu
– sa iei o vacanta de minim 14 zile : primele 3-4 zile vor fi doar de detensionare
– sa nu mai accepti mesaje de pe atatea cai, sa devii mai putin accesibila
– sa nu mai consideri ca doar tu esti persoana care poate rezolva anumite probleme, de fapt sunt multi specialisti si multe servicii in Romania la care oamenii pot apela, trebuie sa depuna putin efort, sa caute si ei, sa se zbata, ca nu poti face to asta pt 1000 de oameni iar ei sa ia de-a gata
Gizas lady, ia o pauză . Fa mai puține si ai grijă de tine si de ai tăi. Copii vor avea amintiri cu tine cea de acum care face de toate până la epuizare. Esti minunată in ce faci si îți place dar poate ca intr-o zi corpul tău se va răzbuna pe tot ce ii faci acum . Relax un pic , posteaza mai rar , raspunde la mesaje mai rar si nu mai programa nimic in plus față de ce ai acum . Macar anul ce vine sa ai o mică pauză .
Te îmbrățișez .
You are a SUPERWOMAN! But you need rest! Quickly. Munca pe care tu o depui este făcută în mod normal de cel puţin 3 oameni. Poate ar fi bine să îţi angajezi nişte ajutoare, asistenţi, etc. Trebuie să mergi de urgenţă 3 zile la munte, weekendul acesta sau cel mai târziu următorul şi (deşi pare o utopie) fără laptop. Pui un mesaj pe facebook şi blog cum că nu eşti disponibilă pană luni şi gata! Multă forţă !!!! (şi curaj în a lăsa laptopul acasă 2 zile :)) O zi frumoasă îţi dorim şi, dacă e posibil, … relaxantă!!!
Ai primit aici sfaturi foarte bune, probabil stii ca este mai sanatos sa faci tu niste alegeri, acum, decat sa lasi lucrurile sa se aleaga de la sine. Chiar ma intrebam cum de mai poti cu toate. In weekend te-am vazut in parc, cu ai tai, voiam sa te abordez dar era spatiul tau, timpul tau si da, pareai obosita. Si marti, la lansare…Este extraordinar ce faci, esti o inspiratie pentru multi parinti. Gandeste-te ca unul dintre ei iti povesteste ce ne-ai impartasit acum, ce sfat i-ai da? Acel sfat urmeaza-l tu! O imbratisare, sa-ti fie bine:)
Da, subscriu parerilor de mai sus, trebuie sa incepi sa le triezi putin.
E f greu sa te desprinzi pt ca toate sunt proiectele tale de suflet. Si esti in plina ascensiune, e firesc sa te tii cu dintii de ele, e o parte din tine acolo.
Nu cred ca pauza ajuta, doar amana o decizie. Toate sunt imp, dar impactul este diferit. Si pt tine si pt public. Renunta la chestiile mici care sunt mari consumatoare de timp. Acum faci business la cu totul alt nivel fata de acum cativa ani. Pastreaza proiectele care au potential de crestere si aduc valoare adaugata. Deleaga. Formeaza ti o echipa de organizare evenimente, exista oameni valorosi in zona asta. Tu esti om de presa, omul cuvintelor, nu uita unde e valoarea ta adevarata.
Stiu cum e sa ti se para ca doar tu le faci pe toate bine, dar trebuie sa iti alegi prioritatile. E evident ca tu trebuie sa te ocupi de carti, conferinte, dar pentru raspuns pe grupurile de facebook, come on, oricine se poate ocupa in liniile generale a ceea ce vrei sa transmiti, iar asistenta ta sa iti semnaleze doar partile serioase, unde e cu adevarat nevoie de ajutor. Am fost si eu chiar pe unul din grupurile tale dar am iesit repede pentru ca imi consuma foarte mult timp, e si foarte mult balast si lucruri inutile, you can’t fight them all.
Fa un exercitiu de imagine(sic!) si ia o pauza de o zi. La inceput. Ai sa vezi ca nu se darama lumea. Apoi ia un weekend. Nici atunci nu se va clatina prea tare. Si apoi ia familionul si fugiti in Grecia doua saptamani. THAT always helps! ???
Bun, is chestii pe care nici eu nu le-as delega, de aia muncesc si eu ca o tampita, cand ar putea face altii pentru mine. Dar tot in delegat e secretul, hai sa vedem ce se poate.
1. copiii sunt prioritari. Deci joaca impreuna conteaza, nu iti pot spune sa-i mai trimiti la plimbare, ca au nevoie de tine. Deci joaca in parc nu ti-o pot scoate din lista 🙂
2. gatit / menaj – aici as salva eu niste ore de odihna (nu de munca, workaholico :)). Cineva care gateste si mai aduna prin casa. Daca nu e consortu’, ca si el e muncit si poate nu le are, atunci o tanti sau chiar doua. Nu costa enorm si te va degreva de multe. Sunt destule gagici care gatesc demential de bine si sanatos, deci nu compromiti nici sanatatea voastra. Si sa ai o masa calda pe masa, dupa 15 ore de alergat – priceless.
3. la conferinte NU e treaba ta cum merge microfonul sau cum a busit tehnicul boxa din stanga. E treaba lor. Ia-ti in echipa oameni seriosi pe faza asta si lasa-i sa faca treaba. Da, tu raspunzi de unele chestii, dar smecheriile tehnice (care iti busesc 99% din timp) nu-s ale tale. Eu stiu de la organizatorii de la Garana Jazz Festival (ca am fost in organizare ani buni). Eram pe echipe si raspundea fiecare de treaba lui. Boss-ul al mare coordona si dupa aia ne dadea de lucru. Si, cand incepea tambalaul pe scena si era sus, NIMIC nu mai ajungea la el. Fara telefon pe scena, fara whatsapp si balarii.
Stabilesti un timp pe zi FARA nicio conexiune. Nu cred ca e totul viata/moarte, asa ca pot astepta cateva ore dupa tine. In timpul asta iti faci restul de chestii sau, doamne-feri’, dormi.
Eu am instituit un sistem destul de drastic de cateva luni, plecam 2 zile la sat in weekend (sau 3-4, depinde). Acolo nu am conexiune, asa ca efectiv ma rup. Sa stii ca nu au murit inca clientii mei, chiar daca aveam lansari de magazin sau de bloage mari. Lucram impreuna cat eram acasa, ii anuntam in prealabil ca plec si sa vezi cum invatau sa se descurce si ei, fara sa ii tin de mana.
Odata ce iti faci un sistem din asta mai rigid, ii fortezi si pe altii sa ia decizii mai usor si sa nu astepte totul mura in gura de la tine.
Calatoreste. Ia copiii si sotu’ si pleaca macar cateva zile undeva. Lucrezi, daca vrei, minimal (ca si eu la sat scriu articole sau fac planuri de marketing, ca-s workaholica), dar fac asta 1-2 ore, daca am chef). Daca nu, drum bun.
Mananca FOARTE bine, baga vitamine, daca trebuie etc. Daca intri pe panta cu slabitu’ si extenuatul te ajung si alte chestii. NIMIC pe lumea asta nu e atat de important, incat sa iti ruinezi sanatatea.
Deleaga, deleaga, deleaga … adminii de grup trebuie sa fie in stare sa ia niste decizii, ca doar nu fac neurochirurgie, sa omoare omul, daca decid aiurea. Si de aia is admini/moderatori, sa fie in stare sa tina un ‘forum’ fara tine. Eu puteam pleca si o saptamana de pe forumuri, pe cand serveam astea, si echipa isi facea treaba. Ce nu stiau, bagau in ‘moderation’ pana veneam eu.
Pentru informatii despre doctori, psihologi misto etc, putem face o pagina aiai pe bloaga si ii trimiti aici. Tot ce se poate automatiza iti mai salveaza niste minute
Ah, am mai zis, DORMI, MANANACA, ODIHESTE-TE! 🙂
Da, subscriu parerilor de mai sus, trebuie sa incepi sa le triezi putin.
E f greu sa te desprinzi pt ca toate sunt proiectele tale de suflet. Si esti in plina ascensiune, e firesc sa te tii cu dintii de ele, e o parte din tine acolo.
Nu cred ca pauza ajuta, doar amana o decizie. Toate sunt importante, dar impactul este diferit. Si pt tine si pt public. Renunta la chestiile mici care sunt mari consumatoare de timp. Acum faci business la cu totul alt nivel fata de acum cativa ani. Pastreaza proiectele care au potential de crestere si aduc valoare adaugata. Deleaga. Formeaza ti o echipa de organizare evenimente, exista oameni valorosi in zona asta.
Tu esti om de presa, omul cuvintelor, nu uita unde e valoarea ta adevarata.
Practice what you preach ?
Vezi ca burnout-ul nu e tocmai un cuvant placut 🙁
Ai grija de tine fiindca nimeni altcineva nu are!
S-au spus multe si tu stii cel mai bine cum trebuie sa faci, dar un lucru e clar: nu poti continua asa! Copiii tai vor simti lucrul acesta curand si ei vor avea probabil cel mai mult de suferit, iar tu nu iti doresti asta.
Te imbratisez!
Noapte buna!
Ce scrii tu mai sus se va traduce pritr-un burn out mai devreme sau mai tarziu….Prioritizeaza, deleaga, renunta…. Ia o pauza de lablog chiar, cititorii fideli or sa fe tot aici si dupa 1 zi si dupa 20 🙂
Ioana, vezi ca ce ti-am scris eu pe FB azi e cat se poate de serios: o sa fac o PETITIE in care o sa cer sa-ti iei o pauza de o saptamana/ o luna de la scris pe blog, pe FB, raspuns la comentarii, cu promisiunea ca noi, cititorii tai sa-ti ramanem fideli si dupa ce te intorci din … vacanta, nu din vreo betie 🙂 si tu te duci si te relaxezi doar ca o s-o fac cand am mai mult timp ca acum risc eu insami sa ajung la burnout. O sa vezi ca oamenii vor semna si poate asa vei intelege ca poti lipsi din viata publica si te poti odihni si tu ca omul pentru ca MERITI 🙂
Imi este foarte clar ca trebuie sa renunti complet la tot ce faci acum.
Find another „job” !!!
Cum sa spui asa ceva? 😐
Tocmai ce a spus in articol ca ii place ce face si e mai fericita ca niciodata. E obosita, da, oricine ar fi in locul ei, are nevoie de intelegere si cred ca tocmai asta cere prin prezentul articol. Intelegere si acceptare unei perioade de pauza, a unui concediu si asa mai departe. Oamenii daca nu au o explicatie – judeca, se plang, isi cer drepturile de a primi portia zilnica de blog.
Mi se pare lipsit de empatie si chiar rautacios sa ii sugerezi deloc subtil sa isi caute altceva de facut. Nu a spus ca nu ii place, nu a spus ca nu mai vrea, nu a spus ca s’a saturat. Are doar nevoie sa respire si cel mai probabil, sa se odihneasca.
Catre tine, Ioana, iti doresc sa ai grija de tine si sa iti dai voie sa fii. Cand suntem obositi, nu mai putem sa ne bucuram nici macar de ce ne place. Fa tot ce ai tu nevoie sa faci ca sa iti incarci bateriile si lasa oamenii sa spuna ce vor, nu o sa iti ridice nimeni statuie daca o sa pici la un moment dat. Cine te iubeste si are capacitatea sa inteleaga, o va face, cine nu, nu, nici daca le dai 1000 de explicatii.
Da, si eu am inceput sa deleg incet dar sigur. La inceput ca si tine am fost „one man show”. Cu atitudinea asta a noastra toate companiile ar fi ramas pe loc. Cred ca un curs bun de management ptr tine ar merge ca uns. O sa vezi ca nimeni si nimic nu e de neinlocuit. Doar mama pentru copii ei, atat.
Sincer si 4 ore de parc zilnic e enorm. Se mai pot juca si in casa, really. Si spun asta din postura a mama de 4 care ami buni lucram noptile ca sa pot fi cu ei all day. Daca as da timpul inapoi nu as mai face la fel. Iti trebuie un pic de echilibru ptr toate aspectele din viata ta. Altfel, intri in colapas si in primul rand pentru copii trebuie sa ramai sanatoasa. Inca ma lupt cu mine sa deleg sarcini :)))). Repet iti scriu din postura: beeng there, done that.
La o prima vedere e clar ca e prioritar sa mentii timpul petrecut cu copii desi eu as reduce si din el, doar tu poti scrie carti si doar tu poti scrie pe blog. Toate celelalte activitati e musai doar sa le coordonezi.
„Oamenii buni sunt foarte ocupati”.Draga omule foarte ocupat, fii om(maimultdecat)bun cu corpul tau si reuneste-l cu spiritul!
trist rau articolul asta. se vede pe tine ca nu arati bine, in ultima vreme esti foarte slaba, fragila, pentru binele tau si pentru sotul si copiii tai care au nevoie de tine trebuie sa faci ceva. familia ta are nevoie de tine, nu o hoarda de necunoscuti de pe net care dau like si share.
din seria „sfaturi nesolicitate” eu iti recomand sa tai (temporar sau permanent) orice activitati care nu iti aduc bani sau care nu sunt legate de familie. totusi e clar ca ai scris acest articol pentru ca vrei sa ti se confirme ca ce e mult, e mult.
nimeni nu e de neinlocuit si daca nu vei mai modera tu grupuri de facebook care sincer, storc toata viata dintr`un om, nu va muri nimeni. o sa apara altii care se vor ocupa de asta si viata merge inainte. idem pentru mesaje private in care ti se cer sfaturi sau raspuns la comentarii pe facebook/blog in timp real. nu esti angajata publicului tau. e admirabil ca ne dai informatii cu care suntem sau nu de acord dar nu esti obligata sa ne raspunzi. cred ca articolele tale sunt destul de bine scrise si nu e cazul sa fii agasata cu intrebari suplimentare de la diverse persoane.
succes, odihna, relaxare si prioritizare si ai grija de tine ca daca tu nu ai, nimeni nu are.
PS. nu`mi raspunde la comment, bea un ceai si uita`te pe geam in timpul asta :)))
La 30 de ani aveam ritmul acesta. Dupa 40, corpul incepe sa-ti vorbeasca, daca stii sa-l asculti. Daca nu-l ascult, inventeaza o raceala care ma tine la pat cat sa dorm suficient pentru a se redresa. Doamne feri de mai mult de o raceala. Cum ziceau fetele, cu burnout-ul nu e de glumit. E grozav sa otganizezi chestii faine, cu oameni faini, cu rezultate faine dar… iti acapareaza 100% din atentie. Vorbesti cu copilul tau si mintea ta e la ce mai ai fe facut sau cum sa pui in practica o idee ce tocmai ti-a venit cand copilul se joaca in nisip ESTE UN DROG. La un moment dat, ai sentimentul ca iti trebuie 2 vieti: una pentru familie, una pentru ceea ce intreprinzi cu succes. Si atunci te optesti. Iti regandesti bugetul, viata, prioritatile. Nu le poti face pe toate. Mai amani. Va veni vremea cand copilul de 18 ani va astepta sa pleci de acasa ca sa faca un party cu prietenii. Acum vrea un picknic pe covorul din sufragerie. Cu tine. 100% conectata cu el.
Și mie imi place cariera mea și nu as face nimic altceva.. dar pun limite.. niciodată nu o las sa îmi afecteze well being-ul( odihna, sportul, nutritie sănătoasă etc). Acum ceva vreme ai publicat un articol f fain despre cum te îngrijești tu ca sa poți trai lângă copii mulți ani-pai asta ce e? Epuizarea fizica nu se tratează cu o pauza de 14 zile.. trebuie echilibru zilinic. Nimic ce realizam pe lumea asta nu ducem cu noi pe lumea cealaltă…
incerc sa inteleg cum de ai ajuns in situatia asta. Sotul ti-a zis ca e prea mult? cum ai reactionat?
In rest, greu cu delegatul, din experienta zic – e nevoie de cineva de incredere si increderea se invata nu se cumpara ca as fi cumparat vreo 2 galetzi…